Sunt absolut convins că pentru mulți dintre voi, în special bărbați, textul ăsta va fi aur curat. Multă vreme o să primesc mulțumiri fierbinți de la cei care se vor regăsi în ce vor citi mai jos.
Probabil știți cu toții că nu contează cât de bine miroase un parfum atunci când e în sticluța lui, că adevăratul lui miros e ăla pe care-l simți de după ce intră în contact cu pielea și PH-ul celui care-l folosește. De-aia există testere la raft, ca să le poți încerca direct pe piele. Acesta fiind și motivul pentru care același parfum poate să se simtă senzațional pe o persoană și să fie apă de ploaie pe altcineva.
Ei, exact același principiu se aplică și în cazul deodorantelor, doar că pentru astea nu mai stă nimeni sa pună testere la raft, că nu costă cu sutele de euro bucata. Dar de comportat se comportă identic, un deodorant care miroase bine pe cineva poate mirosi rău pe altcineva.
Bănuiesc că știați deja cu toții, dar am zis s-o mai las o dată. Acum trecem la partea pentru care o să-mi mulțumiți.
Sunt câțiva ani buni de când folosesc unul și același deodorant, pentru că e singurul care rezistă mai mult de câteva ore și tot singurul după care nu încep să put ca un cal de povară la final de zi.
Paranteză, ca să evităm discuțiile inutile. Sper că vă imaginați că în peste jumătate de secol de viață am avut timp să testez cam tot ce înseamnă deodorant de pe piață. Ușor-ușor am restrâns aria până am ajuns la concluzia ca nu pot să le folosesc decât pe cele sub formă de stick alb.
Toate celelalte, indiferent că erau roll-on, gel, sau d-alea clasice cu fâs, sunt apă de ploaie. Iar de la stick-uri albe, tot după nenumărate încercări, am ajuns la concluzia ca pielea mea se potrivește cel mai bine cu unul singur. Doar ăsta mă făcea să stau la un nivel acceptabil cu mirosul, toate celelalte erau degeaba. Cam asta ar fi explicația pentru care îl folosesc exclusiv de câțiva ani buni. Am închis paranteza.
Singura problemă ar fi că nu se mai găsește. De fapt, mint, de găsit se mai găsește, doar că nu mai e stick din ăla alb, i-au schimbat formula și l-au făcut stick albastru translucid. Treabă care m-ar fi interesat foarte puțin spre deloc dacă s-ar fi comportat la fel ca modelul anterior. Doar că nu, nici pomeneală, nu mai are nicio legătură cu ce era, de la ăsta nou încep să miros în câteva ore. Ca să vă satisfac curiozitatea pe care n-am nicio îndoială c-o aveți, vorbim despre Old Spice Rock.
Când am văzut că începe să nu se mai găsească cel alb și începe să intre puternic doar ăla albastru, am intrat în panică. O vreme m-am descurcat cumpărând tot stocul când îl găseam pe undeva. Bine, mă rog, „tot stocul” însemna cele 2-3 bucăți care erau la raft.
Doar că după un timp nu a mai apărut pe nicăieri. Eram atât de panicat încât îl căutam prin magazine și când ieșeam din țară. Nimic, nu mai era pe nicăieri, iar eu mai aveam acasă doar două bucăți dintre care una era pe final.
Ca să înțelegeți cât eram de disperat, ajunsesem să folosesc alte deodorante, ca să păstrez Old Spice-ul doar pentru ocazii speciale. Și nu glumesc.
Cam așa se prezenta situația disperării mele când Bărbosului Suprem, în marea lui înțelepciune, i s-a făcut milă de mine și mi-a scos în cale deodorantul suprem. Deodorantul care nu doar că a înlocuit Old Spice-ul, dar a adus liniștea în viața mea.
Îl văzusem prin magazine de nenumărate ori, dar n-aveam niciun gând să-l încerc vreodată, că nu-mi prezenta suficientă încredere. Probabil disperarea m-a făcut sa-l iau de pe raft și să-i dau o șansă. După ce l-am folosit prima oară au început să cânte îngerii, este pur și simplu perfect, mi se potrivește de parcă l-au făcut special pentru PH-ul meu.
Este de departe deodorantul care „ține” cel mai mult, nu se compară cu absolut nimic din ce-am încercat, 12 ore duce fără nici cea mai mică problemă, uneori și mai mult, depinde de ce fel de efort fac.
Și mai are o chestie tare, una care mă dispera la Old Spice. Bănuiesc că știți cu toți că deodorantele stick alb lasă pete albe, la subraț, pe tricourile închise la culoare. Ei bine, fraților, ăsta nu lasă. Nu mi-a venit să cred când am constatat asta, dar este purul adevăr.
Probabil că deja mă înjurați că nu vă spun care e, așa că nu vă mai fierb. Nivea Men Black & White Invisible este numele lui. Problema e că pe piață există două variante, iar eu n-am testat decât una. Eu l-am testat pe ăsta, dar la raft se găsește și varianta asta cu care încă n-am avut curaj să mă dau. Pare că au design identic, doar că nu, există mici diferențe. Ca să vă orientați mai ușor, dacă e, pe al meu scrie cu roșu 72h. Pentru celălalt nu-mi asum vreo răspundere.
Acestea fiind zise, dacă vă regăsiți în ce-am scris, dacă și voi sunteți în căutarea unui deodorant care să țină cât mai mult pe PH-ul vostru, zic să-i dați o șansă. Că dacă e ce trebuie, v-ați scos.
Tot ce sper este să nu-l strice și p-ăsta cu vreo formulă „inovatoare”, c-am belit-o definitiv.
P.S. Nu, n-am luat vreun ban ca să scriu asta. Pur și simplu mi-am imaginat că poate mai există oameni aflați în aceeași situație și-o să-i ajute acest text. Sper să fie așa.
sursa foto: freepik.com
Fix asa fac si eu cu deodorantele. Am unul pe care il folosesc de ani de zile. Si cand schimba designul la ambalaj imi fac multe griji.
Comentariu beton!13
Da, pentru că de obicei când schimbă designul, îi mănâncă-n cur să umble și la formulă.
Old Spice Wolfthorn e cel care ma multumeste pe mine.
După design pare să fie din ăla albastru.
Albastru, transparent.
https://www.odaban.ro/produs/odaban-daily-antitranspirant-deo-stick/
Pentru cei care chiar au probleme, ăsta e cu adevărat de folos. Nu mai mirosi, pentru că nu mai ai de la ce, nu mai transpiri la subraț. Chiar funcționează, si nu le fac reclamă dar pe mine chiar mă ajută, in combinație cu spray-ul de la ei. M-am chinuit și eu cu tot felul de deodorante o viață până să dau de astea.
@Bogdan, ai dreptate. E cel mai smecher antiperspirant. Singurul care iti opreste transpiratia axilara de tot. L-am folosit si am fost mega incantata de efectul lui, numai ca am devenit alergica la el. Dar eu am și alte sensibilități, asa ca m-am resemnat. Dar consider în continuare ca e cel mai bun. A, la aplicare are un miros ca de alcool, ceva, dar când se usuca e inodor.
Credeam ca te-ai bagat la glitter!!
Sunt analfabet functional daca recomand Perspirex, fara miros?
Pt asta poti folosi alte produse, ma gandesc, daca situatia e chiar…incoercibila!
Mie mi-a prins tare bine asta-vara, la recomandarea baiatului meu, disperat si el de mirosuri si de petele albe!!
Perspirex ăsta pare roll-on. Au și stick?
Perspirex e the best. De fapt e singurul care a reusit sa ma faca sa nu mai miros ca un sconcs. Si eu sunt femeie :). E roll on pe care il folosesti o data la cateva zile, eu l-am folosit saptamanal la inceput apoi lunar..da..da, lunar. In restul zilelelor se poate folosi deodorantul obisnuit, chiar unul mai lejer. In primele luni era suficient perspirexul fara alt deo.
Vin și eu cu o completare😁 Perspirex e the best dar e considerat tratament. Cel puțin aici, în Spania, îl găsesc numai în farmacii. Și pentru efect cât mai rapid și îndelungat e recomandat să îl folosești noaptea, 2-3 nopți la rând, așa are timp sa acționeze și apoi pauză cât îți spune corpul😅 și liber la deodorantul ce-ți place cel mai mult cum miroase.
Old Spice e unicul deodorant care n-a distrus cu urme albe cămășile omului meu. Încercase o mulțime de alte mărci și sortimente, absolut toate au distrus cămășile la subraț, într-un interval de timp mai scurt sau mai lung. Old Spice e singurul care n-o face, pe lângă faptul că protejează excelent.
Old Spice și mai cum? Că e ditamai gama.
Mihai, absolut toate stick-urile roșii Old Spice, că-i place să le alterneze. Mă refer la cele roșii ca în primul link dat de tine (altele care-mi vin în minte: Original, Deep Sea, Lagoon etc).
Eu folosesc Old Spice și Borotalco. Le alternez, am tot timpul mai multe acasă. Da’ n-am tinut cont, am luat din fiecare.
Am încercat Borotalco. Necâștigător la mine.
Da, așa e, nici pe mine nu mă impresionează. Este mai persistent Old Spice, da’ n-am ținut cont, le iau pe toate la rând. N-am încercat stick, doar deodorant.
Borotalco ok-ish aici. Adică tine de la dushul de seara pana la următoarea seara. Dacă ma schimb peste zi mai spăl și mai dau o tura. Dezavantaj: spray ul sperie pisicile. Deja o tulesc numai când ma vad cu el în mana. La stick ma tratează cu coada. Tot am schimbat firmele în ultimii ani ca se depunea pe haine o pelicula care trebuia spălată de mână înainte de a baga în masina de rufe. Sa vedem ce se întâmplă cu borotalco…L am luat inițial ca se lauda ca e fără aluminiu. Ceea ce e adevărat doar pentru o parte din produse (dacă ai ochi de vultur sa citești cu litere font 2 😁)
La fel si eu, acelasi deodorant dar cu bila de la Nivea, Black&White pentru femei, de ani de zile.
Nimic altceva nu functionează.
Și am testat tot ce am putut de pe piață.
Și chiar mi-era ciudă și mă gândeam că sunt eu defectă de nu funcționează altceva.
Suntem mai mulți în aceeași situație.
old spice whitewater oldăuei
Yeap, a fost ok până când i-au schimbat și lu’ ăsta formula. E cel pe care-l foloseam inainte de Rock.
Seim hiăr. Uaituatăr.
Fmm, scrieți şi voi corect în transcrierea limbii respective. Exceptând româna şi germana nu am cum să mâ prind ce scrieți.
ai înțeles? preasfinte, cu matale vorbesc! de ce ai pus „r”-urile finale, că alea nu se aud (mă rog, sunt moi)
Sa incerci o data Roc Keops Roll On. Mi-a schimbat viata, pe cuvant. E transparent, se usuca repede si e ca apa, nu lasa film de nimic. Partea proasta e ca a disparut de la noi. Dar e peste tot in Europa la farmacii. E darul lui Dumnezeu pentru bietii muritori care transpira si se imput. Nu stiu ce as face daca nu l-as mai gasi.
Dacă nu se găsește în România, nu mă ajută cu nimic. Că nu e ca și cum pot să dau mereu o fugă la prima farmacie din Austria. :))))
M-ai facut curios, asa ca am cautat – am fasit pe eMAG si Farm Tei. Incerc pe pielea mea si revin cu comentarii
Mara , vezi ca ma duc la farmacie ! Cum unde ? In Austria !
@Mihai Vasilescu nu e bai, dă răcnet şi-ți facem noi rost, ăştia de afară. Am dat să văd unde se găseşte în Germania şi apare şi la Kaufland: https://www.kaufland.de/product/441153227/?kwd=&source=pla&sid=73594357&utm_source=google&utm_medium=cpc&utm_id=16330289190&gad_source=1&gclid=CjwKCAiA3Na5BhAZEiwAzrfagJ_lUkx5OcK1kwgy9xqzfDc52_fQFGONh_piLjKThx2TU91nR1knBRoCokIQAvD_BwE
Dacă în Germania găsesc borş original românesc la Kaufland, poate dibui şi asta în Româbia.
https://comenzi.farmaciatei.ro/ingrijire-personala/ingrijire-corp/deodorante-si-antiperspirante/deodorant-roll-on-pentru-piele-normala-keops-30-ml-roc-p375756
Old Spice ăla albastru mi-a distrus doua tricouri noi, singurele care îmi plăceau din vasta mea garderoba. Chiar mă gândeam cum sa trimit factura blogarului care mi-a dat ideea sa folosesc marca asta. :)))
Daca nu le-ai aruncat deja, uda-le la subbrat si apoi da cu calcatorul pe acolo un pic.
Cu placere. Da, functioneaza si la camasi.
Nu le arunc pentru ca imi plac. Decat sa stea ca dracu’ pe mine un tricou impecabil prefer sa-mi stea bine cu un tricou imperfect.
La cate chimicale le-am dat sa iasa petele in unul am facut o gaura. Si cred ca au 4-5 purtari fiecare.
Incerc si trucul asta, merci.
Te inteleg perfect cu stocurile, descoperisem in studentie un deodorant care-mi placea la nebunie cum miroase, si-am cumparat tot ce se mai gasea prin magazine, gherete, orice mai gaseam. Sa-ti zic ca mai am si acum unul gol?
La stickuri nu sunt mofturoasa, folosesc orice rezista, Rexona, Nivea, dar sunt nemultumita ca nu mai gasesc Rexona din alea mici, pentru calatorii. Am unul din alaun, care pare ca tine o vesnicie, si crema, mi-a recomandat cineva tot pe blogul tau, Nuud, problema e ca trebuie pus la lichide, si dupa o saptamana de folosire imi usuca si arde pielea.
Am incercat si ce recomandai tu altadata, ala italian, si alte variante eco, bio, draci-laci, puteam ca naiba, asa ca am revenit la clasic, 72 ore, asta-i sfant.
Noroc ca Rexona, de cand le-au scumpit la ~20 de lei, le-au facut si mai mici.
Cred ca ai uitat de aceasta postare ( https://mihaivasilescublog.ro/2021/08/18/trei-chestii-misto-vara/ ) din care citez:
„Și uite așa am descoperit acest deodorant stick care este una dintre cele mai mari invenții ale omenirii de la foc încoace. A bătut la fund Oldspice-ul meu, este de departe cel mai bun pe care l-am folosit vreodată. Mi-am dat seama de asta a doua zi pe la prânz când brusc am realizat că încă nu miros a cal, deși pe temperaturile alea ar fi trebuit să încep de mult.”
Am cautat si am cumparat acest deodorant si într-adevăr am fost extrem de multumit de el.
Thx Bo$$
N-am uitat deloc, doar că Infasil ăla nu se găsește la noi în supermarket sau cel puțin nu pe unde umblu eu. Ca idee, și de alea am tras până nu s-a mai putut, că-mi adusesem vreo patru sau cinci din Italia.
https://www.emag.ro/deodorant-stick-infasil-neutro-extra-delicato-50-ml-s-137/pd/D6CQNFBBM/?ref=history-shopping_401076965_117766_1
ramai dator Bo$$
Rămân, dar Nivea e mult peste Infasil. 😁
A aparut pe emag! Ma bate gandul sa-l incerc ca pare ca nu e „gender specific”.
Nivea Sensitive, din alb cu flori pe el, de la standul pentru fete am găsit sa fie cel mai puti reactiv cu pielea, adica nu o încălzește și nu transpiri de la ea, ca la Menen sau Old Spice. 🤷
Eu folosesc de ani buni Old Spice Whitewater – dar am sa dau o sansa si la Nivea Men Black & White Invisible cu 72h scris cu rosu. 🙂
I-am zis și lui @costicăm mai sus, că Whitewater a fost cel pe care l-am folosit până la Rock. După care i-au umblat la formulă și n-a mai fost același lucru. Da, dă-i o șansă lui Nivea, poate intri aici după și zici dacă funcționează și la tine.
Asa am sa fac. 🙂
Singurul lucru care nu-mi place la Nivea e ca nu are instrucțiuni pe care să scrie „a se aplica pe piele spalata și uscata” sau ” curățați bine locul cu apă și săpun, înainte de utilizare”. La fel de bine ar putea sa vândă stick-urile la pachet cu un flacon de Bixtonim. Win-win situations!
Până acu’ vreo 10 ani foloseam deodorante clasice, spray. Diverse, dar, la un moment dat mă oprisem la Nivea Men Black&White. Până când a început să-mi producă iritații (mâncărimi). A durat un pic până să-mi dau seama că deodorantul era de vină și am început să încerc alte variante. Am tot încercat, dar fără succes. Toate pe care le-am încercat continuau să-mi producă iritații. Cumpăram câte unul nou ca să constat după 2-3 utilizări că au același efect. Adunasem o grămadă de sprayuri pe care nu puteam să le folosesc. Am început să încerc și variante stick, până când l-am găsit pe singurul care nu-mi mai producea neplăceri: Mennen Speed Stick Alpine. Numai varianta Alpine. Cu celelalte sortimente de Mennen Speed Stick aveam aceeași problemă. De curiozitate, m-am apucat să analizez compozițiile chimice ale tuturor deodorantelor pe care le strânsesem și să le compar cu Mennen Speed Stick Alpine, dar nu am reușit să deduc care e substanța care-mi producea iritațiile. Adică nu există o anume substanță care să fie conținută în toate celelalte și în Alpine nu. Deocamdată se găsește pe piață. Între timp au schimbat ceva la designul ambalajului/etichetei, dar formula a rămas aceeași. Sper să nu le vină vreo idee!
P.S. Acu’ vreo doi ani, la o recomandare găsită pe net, am mai încercat unul care nu mi-a făcut probleme, tot stick, l-am găsit într-un magazin cu produse italienești, îi zice Infasil, dar nu-mi place deloc cum miroase, parcă ar fi medicinal.
Recomandarea aia e posibil să fi fost chiar aici pe blog. Am scris despre Infasil când l-am descoperit în Italia.
@MV, dadada, acum îmi amintesc că aici am citit despre el!
L-am găsit, așa cum spuneam, într-un magazin cu produse italienești, în Brașov. Dar nu mă satisface. 😥
Mennen Apeed Stick Alpine am folosit si eu o luuuunga perioada de timp. La un moment dat parca nu isi mai facea efectul
Bună, mă numesc Lucian și folosesc gama ”Old Spice”.
Pfiuuuu, nu sunt eu stricat. Mai sunt și alții.
Perspirex e the best. De fapt e singurul care a reusit sa ma faca sa nu mai miros ca un sconcs. Si eu sunt femeie :). E roll on pe care il folosesti o data la cateva zile, eu l-am folosit saptamanal la inceput apoi lunar..da..da, lunar. In restul zilelelor se poate folosi deodorantul obisnuit, chiar unul mai lejer. In primele luni era suficient perspirexul fara alt deo.
Old Spice am luat prima dată de la un magazin american in Irak, o minune. De atunci numai marca asta o folosesc. Momentan, un Sweat Defence, nu foarte reușit, deoarece nu e solid, e din ăla ca o pastă, iese printr-o sită. Dar își face treaba.
P.S. (offtopic) Am văzut Gladiatorul II aseară, dezamăgitor rău, rar mi-a fost dat să mă plictisesc la un film. Denzel mai încearcă ceva, în rest e nenorocire. Nici de pe torenți nu l-aș descărca. 🙂
Bottega verde ! Eu și el ! Pisicile noastre sunt mulțumite !
Ha! Folosesc, de 100 de ani, Nivea roll-on, black&white, invisible. „Decît” că pentru femei. Atît de ok pentru mine, că nu mă interesează altele, deși-s modelul care, în general, înceracă noutăți.
De mulți ani Nivea Silver Protect clasic, cu fâs. Nu lasă în urmă niciun miros care acoperă un parfum pe care vrei să îl porți, nici reziduuri pe piele. Nu pătează haine, nu miroși a transpirație niciodată. Se găsește din ce în ce mai greu, au trecut la alte rețete ”mirositoare” rău, pe care nu prea le poți combina cu vreun parfum.
Bună dimineața! Am căutat ceva timp să găsesc un deodorant fără aluminiu, care să nu îmi irite pielea sensibilă, dar care să reziste și să miroasă fain. Câștigător a fost un deodorant japonez care se găsea la DM-Bionsen. Avea 2 variante, unul stick, altul roll-on. Din păcate nu l-am mai găsit, așa că am căutat alte variante, momentan folosesc Biobaza Green Sensation, produs în Croația, luat tot din DM.
Am folosit și Borotalco (nu mai știu care dintre ele), dar nu era la același nivel.
Încearcă Mitchum nu are un parfum deosebit dar nici tu nu vei mirosi a transpirație,pentru mine e de departe cel mai bun Roll-on.Cu plăcere!!!!
Iar tu încearcă să citești articolul ăsta. Eventual, dacă nu e prea mult, să vezi și videoul ăla de un minut.
Cu plăcere!
Sanex este foarte, foarte bun(știu ca pare nume de detergent de pardoseli😄).Am auzit de la cineva care îl cumpără din Spania.Anul trecut când am fost în Malaga am cumpărat vreo 6,sunt excelente. Am descoperit de curând ca se găsesc și pe Emag.Pentru barbati îl recomand pe cel albastru, scrie Men pe el și este și de 24h,48h…oricum toată gama este bună.
Sărutmâna Vasilescule, că o disper pe soția din dotare cum îmi distrug tricourile cu stickurile deodorant. Să vedem asta ce știe.
Momentan sunt pe Dove Cool&Fresh argintiu, nu put de la el, dar urmele sunt acolo de zici că am dat cu glet pe tricou la subbraț.
La mine treaba-i simplă dar specifică: de la deodorant să nu put, de la șampon să nu fac bube-n cap. Dacă la șampon am identificat factorul magic, adică să aibă conținutul corect de zinc, la deodorant e încă loterie.
Să zici aici feedback, pls.
Se ia tricoul distrus de deodorant, se uda in locul distrus, se calca cu fierul, se profita de un tricou salvat.
Las comentariul in mai multe locuri, poate salvez cateva destine. Sau tricouri.
Foarte bine faci.
Și eu și el folosim doar Alaun. Îmi place că nu miroase, nu lasă urme, nu strică tricourile.
Iar pentru el care a stat prin Africa câțiva ani în niște condiții puțin spus spartane, a fost descoperirea vieții.
Am încercat. Nu a fost bine.
Io folosesc Fa Sport Energy Boost Anti-Transpirant Spray 72h (150ml), dar o să-ncerc și Nivea.
La mine orice spray e apă de ploaie. 🤷♂️
JT, deodorantul tau cred ca este celebrul FA – Respect Pentru Salvatori.
@pvladc: 🤷♂️
Nu scrie despre salvatori nimic pe el.
Era o gluma a lui Teo, am pus link-ul mai jos.
Interesant, eu am tot folosit varianta roll-on care nu tinea grozav. Cred ca doar dracia de Perspirex a mers la mine o perioada, pana când m-am dat o data prea repede după dus, neavand axila uscata bine, de mi-a provocat o iritație nasoala, asa ca l-am dat dracu 😆 O sa încerc și acest stick de la Nivea. Insa eu am alta problema, cu un sos de la Hellmann’s, cel cu usturoi și chilli, care a dispărut de vreun an, cred. Era cel mai bun sos ever dintre astea din comerț. Sa ii ia toți dracii pe Hellmann’s! 😤🤬
Îmi amintesc că am văzut Hellmann’s dar nu am luat. Şi cred că există corelație între sosul âsta şi necesitatea de a folosi deodorante. Cel mai bine verifici la sauna dupa ce ai luat din acest sos.
Am fost in aceeasi situatie, rezolvata de ani de zile cu….Gillette gel antiperspirant.
Eu foarte multumimt, hainele fara urme…
Fiind brunet spre țigănuș, nu mă ajută orice deodorant, oricât m-aș spăla cu săpun.
Pt mine a fost revelație Borotalco. Singurul care rezistă la mine, cel puțin. Atât cel solid cat și spray. În cazul în care mai sunt situații, vă recomand cu drag.
Eu fiind o persoană care transpiră precum Cotabita!
Tot ce trebuie sa stiti despre deodorante.
https://www.youtube.com/watch?v=NjJ6VtfnY6o&ab_channel=99Entertainment
Trebuia sa faci un articol acum 7 sau 8 ani (cam pe cand am inceput sa te citesc) in legatura cu asta. Ti-as fi spus de atunci ca e cel mai grozav deodorant. Dar cand ai deja unul preferat, de obicei nu prea bagi in seama parerile altora, si aici nu ma refer neaparat la tine, in general asa suntem noi. Nivea men black and white este singurul deodorant folosit de mine in ultimii aproximativ 10 ani. Cand il gasesc la oferta de 1,99 EUR pe la DM sau Rossman (Germania) imi iau minim 3 bucati pentru zile negre. Am tot timpul unul in geanta de voiaj, unul in baie si unul in sertarul de sosete pe post de backup.
La voi la bărbați e mai ușor, la femei se găsesc f puține variante fără săruri de aluminiu.
Vezi borotalco pentru piele sensibila sau ceva asemănător. Am reușit sa citesc eticheta și nu avea aluminiu
Si eu tot Old spice stick, dar original, de peste 20 de ani. Prin țară neam, nu prea l-am mai văzut. Pe aici mai apare când și când.
PS: din țară, acum nu mai știu când ai scris, mi-am luat infasil. okish
Eu folosesc de ani buni Kristall Deo stick. Bănuiesc că e piatră de alaun (aia cu care se dădeau bărbații când se tăiau în timpul rasului). De obicei o găseam la DM, doar în Germania. E drept ca nu are parfum (de asta l-am ales),dar la mine tine fix 24 de ore. Am testat o bluză. Purtată azi câteva ore,lăsată până mâine. După 23 de ore n-avea nimic
După 24 și un pic…jale,hoit și alte cele. Am înțeles că funcționează prin anihilarea bacteriilor care dau mirosul specific. De altfel sigur te lasă să transpiri,dar nu te împuți
Nivea Men, dar altă variantă, foloseşte şi soțul meu, de vreo 20 de ani (adică de douăj’ de ani foloseşte, că el nu mai are de mult 20 🤪). E un deo stick impecabil, care i se potriveşte de minune şi e extrem de eficace.
Eu mă dau cu orice.
De ceva vreme, cu Borotalco Men Invisible, că mi-am făcut stoc.
Îmi place cum miroase (dar asta e subiectivă) și am observat cu surprindere că ține mai mult de o zi.
Văd pe site https://www.borotalco.com/ro/produse/deodorante/men-invisible/ că au și stick.
Sunt femeie și am cam avut probleme până au apărut și la noi deodorantele stick. Eu alternez Dove cu Lady speed stick. Sunt mulțumită.
Sper sa nu dati cu oua!
Tot ce am citit pe aci sunt chestii industriale…care in timp iti distrug diverse prin corp prin asimilarea de ingrediente nu tocmai friendly cu corpul uman.
De vreo 15 ani, eu si ai mei (ca acum au crescut si copii) folosim deo crema facut de o super tipa – Loredana – care e cunoscuta pe piata din Romania sub brandul Luthelo.
Daca e permis, las aci si site-ul, poate vreti sa dati o sansa unor chestii absolut bestiale si naturale http://www.luthelo.ro
Da, pe caldurile lu’ Pazvante de 45+ din viitorul desert al Olteniei – puti dupa 2-3 ore, ca n-ai ce face.
Dar daca ai temperaturi de om normal, esti ok.
Noi suntem multumiti si recunoscatori pentru varianta naturala.
Fix aceeasi problema o am si eu ca si tine. De ani de zile folosesc STR8, negru, original. Nu pot sa spun ca „tine” mai mult de cateva ore, dar nu am gasit altceva mai bun. Merci pentru sugestie, o sa incerc si eu Nivea.
Bai nene, nu stiu altii cum sunt dar eu sunt indragostit de un deodorant din pacate „decedat” prin „95…Old Tabac….mama ce fain mai era….mai ramane sa caut si pe Dark Web, nu mai gasesc neam! Acu, Old Spice sau Jean Marc, Old stick, Jean spray.
Folosiți bicarbonat de sodiu. Cel mai ieftin și cel mai eficient în combaterea mirosului. Nici urme pe tricou nu lasă.
Gillette Gel.
Il folosesc de ani de zile. In toate conditiile, inclusiv ture de 7-8 ore cu bicicleta, vara la peste 30 grade, imbracat in lycra.
Am incercat si altele, desigur, inclusiv theold, Old. Nu sunt pentru mine.
Singurul care nu a fost un total esec, Mennen Gel.
Of, am ajuns cam tarziu aici, sper sa mai vada cineva comentariul meu si sa-l/s-o ajute.
Pt inceput vreau sa mentionez ca NU sunt medic, puteti sa va faceti propriul research si sa ajungeti la concluzii personale daca sa testati sau nu.
Pt probleme cronice cu mirosul de transpiratie sau chiar si mirosul de picioare, in urma vizionarii unor video-uri pe yt de la niste medici deramtologi, am descoperit sapun lichid sau solutie de spalare/dezinfectare cu clorhexidina 4% (nu stiu daca in concentratie de 2% e la fel de eficient, ei recomandau 4%). Este solutia care o folosesc medicii, in spitale etc, stiu ca o solutie din asta mi-au dat si mie sa ma spal inainte de o operatie anul trecut.
La americani se gasesc pe rafturile supermarketurilor tot felul de produse care contin clorhexidina 4%, la noi in schimb n-am gasit, asa ca am comandat de pe emag (https://www.emag.ro/sapun-lichid-cu-clorhexidina-4-1-litru-3711079/pd/DY4934BBM/)
Folosesti si deodorant dupa, evident, dar sansele sa mai „puti” dupa, tind spre 0, poti sa folosesti si un deodorant mai „slab” sau care stii ca nu era asa eficient pt tine. Nu-l folosesc la fiecare dus, ca sa nu dezvolt rezistenta in timp (e posibil din ce am citit??), dar pt mine a functionat sa-l folosesc 1 data pe saptamana doar local la subrat (sau la picioare daca aveti nevoie).
Zile inmiresmate va doresc :))
*pe care
(am citit si rascitit, si dupa ce nu s-a mai putut edita, am vazut greseala, fmm)
După 10 ani de nivea rollon am devenit alergic la orice deodorant ce conține săruri de aluminiu. Aviz amatorilor. Idem după câteva sticle de calvin klein am devenit alergic la orice produce marca asta. Nus ce baga in ele.
Eu folosesc Old Spice Capitain. Ce îmi place la el:
– se duce repede de pe piele când îl spăl
– nu îmi pătează sau îmbâcsește tricourile
– miroase binișor
Am folosit L’Oreal invincible sport.. miroase mișto, face ce trebuie când faci sport daaaaar… Tre’ să freci axila până îmbătrânești ca să îl dai jos.. not gud