Deși nici eu n-aș fi crezut că este posibil, astăzi se împlinește fix un an de când am renunțat la țigări. Fără falsă modestie, o consider una dintre cele mai mari realizări personale din această viață. Fumătorii știu exact de ce, nefumătorii doar vor ridica din umeri fără să înțeleagă ce tot scriu aici.

Și dacă tot vorbim despre asta, vreau să le explic câte ceva amuzanților care-ți explică plini de emfază că: „te-ai lăsat cu adevărat de fumat doar atunci când nu-ți mai aduci aminte ziua în care te-ai lăsat”. În sensul că trebuie să te intereseze atât de puțin subiectul încât să nu mai conteze dacă îți aduci aminte ziua sau nu.

Nu de alta, dar cred c-am primit câteva zeci de comentarii pe ideea asta în ziua în care am scris c-am renunțat la țigări.

Amuzanților, hai sa vă explic de ce nu sunt de acord cu o asemenea tâmpenie. Cum să nu-mi aduc aminte de ziua în care a început una dintre cele mai mari realizări ale mele? Pentru că, indiferent ce vreți voi să credeți, indiferent ce cred oamenii care nu au pus în viața lor țigară în gură sau fumătorii care știu exact despre ce vorbesc, lăsatul de fumat este una dintre cele mai mari realizări din viața unui om.

De ce nu mi-aș aduce aminte de ziua în care am hotărât să fac asta și să mă țin de ce-am hotărât?

Și am să vă dau exemplul pe care îl am cel mai aproape: tata. Taică-meu s-a lăsat de fumat cu șapte luni înainte să mă nasc eu și n-a mai pus vreodată țigara în gură. Cu toate astea, știa și după zeci de ani care e ziua în care s-a lăsat de fumat. Dar, desigur, dacă ar fi trăit în timpurile internetului, s-ar fi găsit deștepți care să-i explice că nu s-a lăsat cu adevărat de fumat, pentru că încă mai știe ziua în care s-a lăsat. Amuzant, nu?

Ca să nu mai spun că chiar dacă mi-aș propune să nu țin minte care e ziua respectivă, tot n-aș avea cum s-o uit. Pentru că am o aplicație pe telefon, care se numește Quit Now, aplicație pe care mi-am instalat-o când m-am lăsat și care știe exact ziua. Așa ca dacă uit eu, are ea grijă să-mi aduc aminte.

Ba mai mult de atât, îmi arată și cam ce s-a întâmplat vizavi de țigările pe care nu le-am mai fumat. V-am lăsat un printscreen mai jos să vă pice și vouă fața, cum mi-a picat mie, când am văzut că în anul ăsta care a trecut n-am fumat 18.000 de țigări.

Băi, voi înțelegeți dimensiunile acestui număr? Optsprezece fucking mii de țigări pe care nu le-am mai băgat în plămâni!!! Fabulos!

Cât despre banii ăia economisiți, nu știu unde naiba sunt că m-am uitat prin buzunare și nici vorbă să dau de ei.

Să nu uit. Altă realizare extrem de importantă din anul ăsta fără țigări este că am reușit să n-o iau pe urma foștilor fumători care se transformă în apostoli ai lăsatului de fumat.

Poate nu știați, dar foștii fumători sunt exact ca veganii: te anunță că s-au lăsat fără să-i întrebe nimeni. După care încearcă să te convingă să te lași și tu, deși nu i-ai rugat să te ajute. Vă zic, sunt foarte mândru că n-am luat-o razna în halul ăsta.

Acestea fiind zise, vă mai spun doar atât. Dacă sunt printre voi oameni care au vrut să se lase de fumat și n-au reușit, să nu-și piardă speranța. Se vor lăsa atunci când vor vrea ei cu adevărat să se lase. Știu eu sigur.