Am primit ieri mesajul de mai jos. Mesaj de care sunt foarte mândru și pe care am decis, cu acordul expeditoarei, să-l las și aici.
Știți de ce? Pentru că de nenumărate ori am susținut că dacă tot ce scriu ajută măcar un singur om, înseamnă că scopul existenței mele pe acest pământ a fost atins. Iar acest mesaj vine să confirme, din nou, ceea ce deja credeam.
Atât vă mai spun: este semnat M. Iar M. este unul dintre primii oameni care au comentat pe acest blog.
…
Hello,
Mulțumesc foarte mult pentru articolul tău despre tatuaje. De când l-am citit, de vreo câteva zile, stau și mă gândesc, și iar mai stau, și iar mă gândesc. Și mai muncesc, și iar mă gândesc.
Îmi place să le văd, dar nu mi-aș face. Sau, cel puțin, asta era părerea mea până acum câteva zile, de când am citit articolul tău cu tatuajele și, bineînțeles, comentariile.
În februarie am avut o intervenție chirurgicală aparent banală, de scos fierea, cum se spune, care s-a complicat aparent prost și, în loc de trei puncte cât trebuia să am pe burtă, am ditamai tăietura de la buric până în locul unde ar trebui să fie sânii.
Nu mai zic că mi s-a schimbat viața și prioritățile. Dar cel mai mult simt schimbarea în relația dintre mine și soțul meu.
Nu m-am considerat niciodată o femeie frumoasă, pentru că nu sunt. Pot fi cum vrei: interesantă, tâmpită, stăpână pe ea, mișto etc. Dar nu frumoasă.
Ei bine, de când cu tăietura vieții, s-a schimbat aproape tot din punctul meu de vedere, pentru că mi se pare că sunt groaznic de urâtă și groaznic de nedorită, ca să zic așa.
Am avut nenumărate discuții cu iubitul, în care el mi-a zis că nu mai suntem la vârsta în care să ne uităm după frumuseți, că el mă iubește așa cum sunt, că din punctul lui de vedere nu s-a schimbat absolut nimic, că e fericit că sunt în viață, că suntem împreună și sănătoși etc.
Poate te întrebi acum: oare ce îmi trebuie mie depresie și alte prostii legate de tăietura de pe burtă, care și așa e cusută cam prost, mai ales după ce omul de lângă mine chiar mi-a zis că nu asta contează și că nu are nicio treabă. Că, dacă vreau, pot să vin și îmbrăcată în pat în ce vreau eu, că el are alte lucruri la care să se concentreze în momentele acelea de intimitate, nu să se uite la tăietura mea de pe burtă.
Așa că, citind articolul tău zilele trecute, mi-a venit ideea și chiar am căutat modele de tatuaje care acoperă tăieturile urâte și cusăturile mai puțin artistic realizate.
99% sunt împotriva tatuajelor pe propriul meu corp, dar 1% din mine zice că, dacă mi-aș face un tatuaj mișto pe burtă și n-aș mai vedea EU nenorocirea aia de cusătură, poate că mi-ar mai trece și gândurile negre pe care le am atunci când vine vremea să mă dezbrac.
Ca să înțelegi cât de nașpa e și cât de aiurea mă simt, atunci când fac duș sau baie trag perdeaua ca să nu mă văd în oglinda de la ușă.
Pe scurt: mulțumesc tare mult pentru articolul ăla, că eu cred că ceva, ceva, a schimbat în mintea mea și în felul în care va arăta viața mea în câteva luni.
Am făcut eu niște socoteli și banii pe care i-aș da pe niște ședințe la psiholog, în care să-mi spună doamna terapeut că sunt ok și că nu trebuie să-mi fac probleme de felul în care arăt, o să-i bag în cerneală, că pe burtă oricum nu vede nimeni, doar eu și iubitul meu.
P.S. (nota redacției). Băi, da, e o senzație extrem de mișto să știi că n-ai trecut degeaba prin viață. Și tot foarte mișto este să le dai peste bot celor care susțin că meserie au doar ăia care mulg vaca sau fac pâine.
P.P.S. Tot M. mi-a trimis și imaginea de mai jos, ca exemplu. Mi-a zis că încă nu s-a hotărât, că mai caută. Dar voia sa văd și eu cam în ce gen o să fie tatuajul. Foarte tare, aș zice.
@all, tocmai am primit asta de la M. Am zis să vi-l las aici ca să nu vă întrebați de ce nu spune chiar nimic-nimic.
…
„Ia fii atent aicea:
Eu citesc articolul zilei prima data pe la 8 la semafoarele vieții.
Apoi mai in tihnă + comentariile când aștept pe holuri pe la medici.
Azi îmi vine să miorlăi.
Fiecare comentariu atinge ceva, nu știu ce. Și este iar una din putinele dăți când nu pot și nu am cuvinte sa spun ce simt.
Nu mă simt în stare să mai dau refresh azi.
Poate diseară.
Mulțu.”
Eu aș zice că M. deja este vindecată, din moment ce mintea ei a găsit soluția care să o îndepărteze de depresie! Iar faptul că tu și articolul tău ați fost factorul care a declanșat acest proces de vindecare nu face decât să confirme că acest loc este unul frumos!
În realitate ajuți mai mult decât crezi, M. este doar un exemplu. Sunt sigur că îi ajuți pe mult mai mulți, dar nu întotdeauna ai un feedback!
Comentariu beton!125
Hei!!!
Am citit și eu articolul și pentru că recent m-am pricopsit c-o cicatrice pe gleznă am cochetat cu ideea de a o camufla cu un tatuaj.
La mine nu este atât de vizibilă ba mai mult este și undeva unde ajungi mai rar. Eu nu sunt hotărât dacă s-o fac sau nu, dar după articolul de azi…
M. Mulțumesc frumos!!
Așteptăm și finalul cu poze!!!
Comentariu beton!32
Dragă M, eu zic sa faci orice este nevoie pentru a te reface mulțumită și împăcată cu imaginea ta în ochii tai. În mod sigur o să poți găsi un model de tatuaj frumos.
PS Te rog nu mai gândi ca nu ești o femeie frumoasă! Toate femeile sunt frumoase. Poate partenerul tău este îndrăgostit de finețea pielii tale, de delicatețea degetelor tale, de culoarea ochilor, de textura părului, de curbura șoldurilor, de forma gâtului sau de cum ți-l scoate în evidență căderea părului pe el, etc. În mod sigur admiră ceva unic la tine 🤗😇
Comentariu beton!88
Bravo, M! Asta e solutia, bine ca ai ajuns la ea singurica, inseamna ca mintea ta e sprintena.
Personal, am avut la un moment dat aceeasi problema, cicatrice uratica, complexe, etc Ideea tatuajului parea salvatoare doar ca ma temeam de durerea aferenta. Cu timpul, nefiind chiar in aria mea vizuala, am inceput sa uit si sa nu-mi mai pese.
Comentariu beton!23
o să-ți explic și ție cum îi zic și nevesti-mii: frumusețea este în ochii privitorului (a nu se înțelege că e urîtă, o contrer); acuma e drept și că dacă, Doamne-feri, privitorul o să se uite în viitor în altă parte… (sufletul petrecerii, știu, mi s-a mai spus); nu pot să-ți zic ce să faci, dar dacă mi s-ar întîmpla mie n-aș vrea să ascundă cicatricea aia cu un tatuaj mare; aș aprecia mai tare un desen cu o sîrmă ghimpată drept cusătură;
PS am stat azi noapte pe la Helegiu de Bacău vreo oră, că cineva și-a pierdut viața la volan; probleme și probleme…
Comentariu beton!44
Aia cu privitorul care se va uita in altă parte a fost spusă în gând, cred. Chiar și așa, curajos.
Frumos tatuajul, dar și ideea ku’ @nea costică e reușită.
Poate nu chiar sarma ghimpata, care ar fi cool pe burta unui mascul, dar un lujer delicat de caprifoi de ex.?
@costicamusulmanu
Am găsit unul fain cu un fermoar ușor deschis la capătul de sus. Zici că te invita sa- l deschizi.
De luat in calcul și ideea cu sarma ghimpată.
@CorneliaA
Lujer delicat de caprifoi?? M-:ai făcut să caut… Este la ‘ salvate’
Mulțumesc!
Comentariu beton!25
Felicitări M.Ai găsit singură rezolvarea(și fără psiholog)!
Tin sa mentionez ca tatuajul din poza e super. Eu am vrut sa imi fac reductie mamara (inca cochetez cu asta), dar cicatricile? Hm? Da, desigur. Tatuaje. Cind voi face (pentru ca voi face) asta e solutia. Cit despre M – iti trebuie forta serioasa sa poti sa treci peste depresie si sa gasesti singur/a solutie, in conditiile in care esti deja in starea respectiva, fara ajutor (specializat). Chapeau
Comentariu beton!22
Am lucrat acum multi ani cu o doamna psiholog absolut minunata.
Cred că a făcut treabă tare buna, daca pot sa mă ridic singura când mă mai împiedic așa câteodată.
Mulțu.
Comentariu beton!26
@M, poate citești și părerea lui Franck Ribery despre cicatricea pe care o are pe față
Admir curajul si sinceritatea cu care scrie d-na. Cred ca orice metoda ar gasi,este binevenita pentru psihicul dansei. Nu are de ce sa-si faca niciun fel de grije din cauza taieturii,mai ales ca se va mai estompa in timp.
Valoarea omului nu sta in felul cum arata,ci in felul cum este vazut.
Va multumesc d-na pentru exemplul care santeti ! Frumoasa comunitate ai adunat,Mihai !
Comentariu beton!17
Nu știu cât de urata e cicatricea doamnei, dar judecând doar după acele poze, eu prefer cicatricea în locul tatuajului 😊 Și eu am o cicatrice oribila de la peritonita, de acum 30 de ani. In loc sa am o chestie mica de la apendicita cu 3 copci, eu am avut 6 copci, iar după o săptămână am avut 3 copci tăiate și băgat pansament etc, oribil, ce sa mai. Dar nu mi-aș face tatuaj ca să maschez. Poate și pt ca zona a rămas foarte sensibila la orice fel de atingere. Insa M trebuie sa procedeze cum simte. Vreau doar sa subliniez ca nu e dracul atât de negru 😊
@M.V. sa fii sigur ca nu scrii degeaba, eu te citesc zilnic, îmi place foarte mult rubrica de marți.
Felicitări, M.! eu cred ca deja ai găsit soluția spre fericire.
Comentariu beton!11
Mihai, ai ajutat mult mai mulți oameni decât crezi tu datorită blogului tău și a talentului tău la scris.
Eram în depresie, căutam modalități să-mi țin mintea ocupată și să reușesc să ies singură din zona gri. Cumva ajunsesem eu la cocluzia că umorul și râsul mă vor ajuta să mai scutur din gândurile negre.
,,Viaţa-i mult prea serioasă ca să n-o luăm în râs!”
Așa am ajuns pe blogul tău, prin acest motto, și am crezut inițial că are un conținut plin de umor. Am descoperit că e mai mult decât atât, am găsit umor, lecții de viață, o comunitate nemaipomenită și un autor extrem de sincer și onest.
Mi-a plăcut și am rămas.
Mi-a schimbat perspectiva, am învățat enorm și de la M.V. și de la cei care lasă comentarii.
Am invins depresia, nu datorită blogului, dar cu siguranță a avut partea lui de aport.
M.V. mulțumesc!
Apuc să-ți spun câteodată când aniversăm blogul, nu sunt foarte prezentă în comentarii, dar citesc zilnic, aici și pe FB.
P.S. pentru M.
Sunt multe momente în viață în care totul se schimbă. Cea de ieri poate nu accepta ideea de tatuaj, cea de azi vede în tatuaj închiderea unui capitol și celebrarea vieții.
Contezi tu. E corpul tău și viața ta. Alegerea ta. Și dacă îți dă putere să-ți deschizi aripile, înseamnă că merită.
Comentariu beton!102
Băi… 💗
De acord! Si eu am avut un complex legat de nas; toata lumea imi spuneam ca nu e asa de rau, ca e in capul meu – frate, pana nu l am operat, nu m am potolit, asa ca, whatever makes you feel better, do it! ❤️❤️❤️
Comentariu beton!23
‘ Auzi, da’ de ce nu te operezi la nas? Ai fi mai frumoasa. Nu că ești urată, dar ziceam și eu asa’
‘ Bai mersi, uite daca nu ziceai tu, nu m- as fi gândit ever! Chiar așa, mai ai alte idei bune?? Cum ar fi sa- ți vezi de treabă ta??’
Auzită intr- o pauză la teambuilding in urmă cu ceva ani.
A fost atât de mortala replica respectivei și felul în care a spus-o, încât o țin minte și acum. Și da, avea un ‘ nasuc’ impresionant, dar asta nu o împiedică să fie o femeie sclipitoare din multe puncte de vedere.
Comentariu beton!30
E, uite treaba cu nasul în familia noastră. Fii-mea s-a născut la 29 de săptămâni, masca și tuburile de oxigen i-au deformat puțin baza nasului( nesemnificativ în opinia mea). Maică-mea obsedată și văicărită toată: ce o să facă copilul, faceți ceva cu nasul ăsta. De câte ori mergem la pediatru mă pisează să întreb ce se poate face. Încep să-mi pierd răbdarea, i-am explicat că în afara de un masaj ușor și să așteptăm să crească nu am ce face și nici nu m-ar interesa. Eu sunt senină, dacă în viitor nu o să fie mulțumită de nasul ei o să o ajutăm să găsească un chirurg estetician bun și se rezolvă. Între timp mă pregătesc de o discuție serioasă cu mama, nu accept să menționeze ceva legat de nas de față cu copilul, anumite lucruri se internalizează și pot influența destul de mult stima de sine.
Comentariu beton!38
Am vazut si eu o multime de tatuaje care maschiaza taieturile sau petele si arsurile. Pentru asa ceva mi-as face si eu un tatuaj.
M-am gandit de multe ori la mama care a supravietuit la 2 operatii urate. La prima a fost aproape pe moarte cand doctorii au taiat-o si cusut-o pe burta atat de urat incat avea gauri si 2 burti, cum zicea tot ea. La a doua operatie, 4 in 1 cum ii zic eu, doctorii au taiat-o din nou dar au cosmetizat un pic ce au distrus primii cu 30 de ani in urma. Asa ca se face ca mama are o cusatura pe toata burta iar buricul a disparut din peisaj. Pare ca are un fermoar de sus pana jos. La acest fermoar am adaugat de multe ori cu ochii mintii un tatuaj ori de cate ori am vazut filme cu tatuaje care maschiaza operatii. Dar cum mama se simte bine asa, nu i-am zis niciodata. Si sincer, cum a fost de 2 ori la un pas de moarte, noi nici nu mai vedem taietura aia enorma. Mama e frumoasa cu si fara cicatricea de la operatii.
P. S. @M, Super tare daca o sa iti faci un tatuaj. O sa arate foarte bine. Si indiferent daca ti-l faci sau nu, tu arati minunat.
Comentariu beton!24
Aww, cât de fain ❤️ Bravo, M și felicitări, Mihai❤️
Eu am avut de curând o intervenție chirurgicală majoră.
Nu m-am gândit atât de departe, la cicatricile post (am zis că e ultima problemă pe listă), plus că încă mă recuperez. Dar un tatuaj care să mascheze n-ar fi o idee rea. O să studiez chestiunea.
Comentariu beton!14
O să pun eu una pe facebook când apare articolul. Poate o ajută. Bine, dacă are facebook. Am mai pus una zilele trecute la precedentul articol
Are facebook
Nu știu cine este. Da’ o vede când apare articolul
Foarte inspirată
🙂
Mulțu.
@M, faci cum simți tu, știu că partenerul te iubește necondiționat dar contează și starea/confortul tău psihic așa că decizia este la tine. Îți țin pumnii să îți fie bine 🤗 trecut prin ceva aproximativ și degeaba mi se spunea că e ok am purtat costum de baie întreg până când am fost eu convinsă că nu mă deranjează privirile curioase.
Da, @Mihai face lucruri minunate.
Misto. Eu am o taietura pe stern, dupa o operatie la inima care, probabil daca as fi facut-o mai devreme, putea sa fi fost facuta si neinvaziv, cu taietura sub san. Dar nu a fost sa fie. Nici mie nu imi place cicatricea mea, dar nu am ce face, din pacate. Tatuajul arata super.
Dragă M,
Orice îți aduce bucurie, orice te face să te simți mai încrezătoare, este mai mult decât binevenit. Indiferent de ce cred unii sau alții. Și când vei merge la plajă, să nu îți iei costum de baie întreg, să lași tatuajul la vedere. De va fi să ne întâlnim, vei avea cel puțin o persoană care se va uita cu admirație. Și chiar dacă nu ne vom întâlni, tot ai un fan.😍
În cazul meu dorința de a mă tatua este un “moft”, moft de care nu eram prea convinsă. După ce soțul meu a citit articolul lui Mihai, știind că ezit în a lua o decizie, m-a îndemnat să mă tatuez, mi-a spus că totul ține de atitudine și că eu am atitudinea potrivită pentru o femeie de 58 de ani cu tatuaje.😁 Și că a început și el să cocheteze cu ideea de a-și face un tatuaj “pereche” cu al meu.
Comentariu beton!22
Orice te face să te simți bine,fã.Super tatuajul 🙂
tatuajul din poze e frumos, imi place. Mai imi plac desenele henna pe burtile gravidelor, sunt faine design-urile
Mulțumesc frumos de idee.
O probă cu henna înainte n- ar strica.
Și după un timp, desenul final.
Am zis eu că timpul petrecut pe blog nu e timp pierdut!
Comentariu beton!17
Da, e foarte mişto sentimentul ăla că ceea ce faci tu ajută pe cineva. Te face să simţi că n-ai trecut prin viaţă ca gâsca prin apă. La primul ordin de protecţie pe care l-am admis, am plâns, mai ales că io-s sensibilă la treburile astea. Sentimentul că femeia aia era cât de cât în siguranţă datorită mie a fost copleşitor. Şi mă bucur că ţi se întâmplă şi ţie şi că munca ta inspiră, sau aduce linişte, sau face ziua mai frumoasă cuiva. Pentru că, până la urmă, asta contează, să nu trecem prin viaţă ca prin brânză.
M, fă orice te face pe tine să te simţi mai bine în pielea ta.
Comentariu beton!23
Mi-am făcut un tatuaj pe braț acum câțiva ani pentru a-mi acoperi o cicatrice după o arsură, pe care m-am chinuit să o ascund toată adolescența si tinerețea mea. A ieșit atât de frumos, iar experiența a fost atât de faină încât m-am tot întrebat de ce nu mi-o fi venit ideea mai repede… 😀
Atât de bine mă simt în pielea mea încât acum, alte 3 tatuaje mai târziu, mă pregătesc pentru încă unul 😉
Oricum, din proprie experiență, pot să spun că acea parte din corp la care altă dată nu mă puteam uita a devenit peste noapte cea mai faină și mai interesantă și o atracție și un motiv de admirație pentru multă lume. Așa că: go for it!!!
Comentariu beton!25
E, de aia îmi e frică.
Că după primul vor urma și altele.
😉 poate dacă le programez la ocazii speciale nu vor mai părea multe:
50 de ani, prima pensie etc
Comentariu beton!17
Ai ajutat multa lume. Eu am luat si pus in practica cateva idei foarte bune de la tine. Dar povestea asta este chiar emotionanta. Sper din toata inima sa isi faca tatuajul si sa o faca sa se simta super cool&sexy.
Două, Mihai. Fiică-mea a decis că un tatuaj nu foarte mare, dar ales după un studiu aprofundat, ar acoperi perfect cicatricea care acum o face să poarte doar costume de baie acoperitoare. Nu e mare, dar este exact sub coaste. Boifrendu e ok with that, dar acum se desfășoară un debate asupra modelului.
Comentariu beton!11
Dar n-a luat decizia asta după articolul meu, deci nu eu am ajutat-o pe fata ta. S-a ajutat singură. 😉
Ca de obicei, dacă mai era nevoie, articolele tale merg la suflet.
După ce faci tatuajul, M, așteptăm poze și un articol.
Cu puțin noroc devii titular de rubrică pe aici 😄.
Succes, o să fie bine!
Nu fi modest, articolul tău a fost picatura care a umplut paharul. Asemenea șoricelului din „Ridichea uriașă”
Multumesc. Acum ştiu ca imi voi face un tatuaj peste operaţia de la gleznă pentru a serba viaţa. Am fost impresionată de articol. Îl multumesc ţie şi doamnei M pentru sinceritate. Personal, pe mine m-a ajuţi. Cumva, nu chiar în fiecare zi, doar atunci când am timp caut şi citesc articolul/articolele tale. Astazi mi-am propus sa beau cafeaua citind. Acum plâng şi scriu. Stii cafeaua are alt gust când îţi dai seama ca nimic nu este întâmplător. Are gust de bucurie. Multumesc.
Comentariu beton!16
Bă, de obicei mă mai bag și eu în seamă pe aici cu ceva comentarii, că d’aia-i blog. O glumă mai mult sau mai puțin reușită, o povestioară, chestii d’astea. Dar acum nu prea mă taie capu’ ce aș putea să zic. Doar atât : respect!
În primul rând pentru M și pentru toți ceilalți cărora viața nu le-a dat doar lapte și miere, (fiindcă lumea e plină de „M” din păcate). Și totuși au puterea să treacă peste probleme și șă-și trăiască viața mai frumos decât mulți dintre noi.
Așadar, dragă M, totul va fi bine. Cel mai mult contează că vei face tatuajul ăla pentru tine, să te simți bine în pielea ta. Și peste puțin timp, când vei fi încântată de tatuajul tău și vei fi uitat aceste frământări iar soțul tău veți păți o erecție memorabilă, să știi că nu va fi de la tatuaj. Va fi de la chimia aia care vă ține împreună și acum, și vă face să vă bucurați unul de altul, ceea ce vă doresc ani muuuulți de acum înainte!
Și apoi respect pentru M.V. că mai muncește din când în când 😀. Deși și eu am avut impresia că adeseori muncești în zadar, ca la cooperativa aia, și nu vei schimba nimic în lumea asta, uite că se mai intâmplă și câte una care te motivează maxim.
Comentariu beton!27
Eu cred că ești frumoasă. Dar mie îmi plac cicatricile. Îmi plac atât de mult că toată viața mi-am imaginat cum ar fi să am o cicatrice mare pe față.
Tatuajul la care te gândești îți va vindeca sufletul. Cicatricile de acolo sunt urâte.
Comentariu beton!11
Uite, tatuajul asta din imagine arata nemaipomenit! As vrea sa am curaj sa îmi fac asa ceva. Dar n am!
Acoperă cicatricea cu ceva frumos ceva sa te facă fericită! Sa ai grija sa te duci la cineva priceput
Superb!
Vezi cum poti sa schimbi viata omului cu atat de puțin… minunat.
In Franța se practica din ce în ce mai mult acoperirea cicatricilor cu tatuaje, mai ales pentru femeile care au pierdut un sân, in urma unui cancer de sân. Unele femei nu vor sa treacă prin reconstrucție, desi cred ca e rambusata in parte de securitatea sociala, asa ca recug la tatuaj.
Prin oameni ca tine, ajungem sa discutam (in contradictoriu sau nu) despre subiecte care inca sunt tabu in România. Cred ca blogul tau e un loc minunat, o grădină anonimă, in care uite, infloresc flori neașteptate. Nu pot decât sa ma bucur, si sa sper ca venind aici, oamenii vor culege ceea ce au nevoie. Big hug.
Comentariu beton!14
Dragă, scumpă M., aș zice întâi multă sănătate, să meargă totul bine la nivel de fiere scoasă.Felicitari pentru decizia luată,personal cred că ar trebui să ne preocupăm să fim in picioare, să ne bucurăm că suntem funcționali, că ne putem ajuta singuri și nu avem nevoie să ne facă alții menajul.Vorbesc din punctul de vedere al unui părinte de copil cu autism grav,care nu se poate ajuta singur și a ajuns la vârsta tinereții;la 22 de ani copiii altora merg la distracție, școală, serviciu, după caz,ori la mine sunt aproape singura care are grijă de el . Înțelegeți, sper, că în cazul meu ,psihologul e indicat în situații de genul,și nu văd de ce i-am plăti în cazuri ca ale dvs,deci mai bine dați bani pe frumusețe, dacă asta credeți că vreți.Să fim frumoase contează mai mult pentru psihicul nostru decât pentru vederea celorlalți și pot să vă felicit și soțul care vă încurajează și vă susține.Sănătate și numai bucurii!
Comentariu beton!14
Doamna draga, sunt convinsa ca majoritatea au spus ca ești minunata (nu am citit comentariile, doar articolul) Dar vreau sa îți spun și eu ESTI MINUNATA!
Un psihoterapeut cu toate țiglele la el ți ar spune ca orice resursa ai, chiar și aceea de a-ți face un tatuaj este binevenita, cel mult poate sa te susțină în direcția unei decizii bune pentru tine și nu a uneia de impuls.
O sugestie, poate exista cerneala temporara, sa îți faci un tatuaj de proba 🙂
M, îți las un citat, nu-mi aparține, dar rezonez 100%: „nu există femei urâte, există doar caractere urâte”. Fă-ți tatuajul, confortul psihic rezolvă 50% din problemă, însă, părerea mea este să stai la o cafea și cu un psihoterapeut. Ți – o zice una tăvălită de viață, care a crezut că e suficient să verbalizezi problema, s-o confrunți și să mergi mai departe… Vin toate, ca un bumerang… Cat despre bărbat, nu cauta probleme acolo unde nu sunt! Dacă te bagi în pat lângă el, trag speranța că o faci din dragoste și respect, nu că nu ai alternative (și viceversa). Eu functionez asa: stau cu omul ăsta pt ca ne iubim, ne respectam și pt ca am incredere in el. Uneori pleacă de acasă încrederea în mine, dar partenerul meu e acolo! El e cel care trage frâna de mână! El ma prinde când cad! Însă, nu-l las singur, că obosește. Nu poate fi la infinit salvatorul.
Comentariu beton!16
@IoanaR
Așa e, relația dintre noi e mai mult de iubire și fluturi in stomac.
E foarte blând și puternic în același timp, haios și serios și funcționăm foarte bine ca un întreg.
De multe ori m- am întrebat de unde mi- a venit răsplata să mă bucur de prezența lui în fiecare zi… Poate vre- o bătrânică pe care oi fi ajutat- o vreodată să treacă strada o fi fost Sf Vineri…
Serios acum. Mersi… ‘ Nu caută probleme acolo unde nu sunt’ . De ținut minte.
Mihai, simplul fapt ca oamenii te cauta, pentru a citi despre ce ai mai scris azi, inseamna ca ii ajuti sa isi insenineze ziua, sa isi cristalizeze opinii, sa se identifice ca facind parte dintr-o tabara sau alta. Ii stimulezi sa gindeasca.
Cite unul simte imboldul de a face ceva in urma turnurii pe care o iau gindurile.
Azi M. cu decizia de a transforma o cicatrice in arta. Comentatorii care impartasesc empatie.
Acum doua zile eu m-am decis sa imi cumpar un parfum ales de mine pentru mine. Pentru ca, dupa ce am citit articolul, mi-am dat seama ca au trecut multi ani de cand nu am mai intrat in parfumerie pentru mine. Am folosit ce am primit cadou chiar daca nu ma incintau neaparat. Si am mirosit parfumuri pina am spus „E asta! Imi place! E al meu”
M-am simtit ca si cum mi-ai fi dat o mina de ajutor sa gasesc o raza de soare.
Ma voi intoarce si miine.
Multumesc.
Comentariu beton!23
Hey M, aici O 😊
Si eu sunt ca tine, simpatica, efervescenta, inteligenta, cum vrei tu dar nu frumoasa, nu in tipare cel putin, ah, si mai sunt si slabanoaga pe deasupra 😁 si pliiina de cicatrice!
Am una de sus din capul pieptului pana la o palma sub buric (buric care a fost ocolit), asta prima s-a dublat ca deh, s-a mai taiat o data pe ea. Apoi, mai am una care trebuia sa fie mica dar a iesit mare ca mie imi place highway si din apendicita am dat-o in peritonita. Pe langa astea mari mai am vreo 15-16 mai mici pe laterale, cele de drene. Dupa ani si ani am capatat una, asta mai pe bucurie asa ca e de la cezariana 😊. Sa zic ca le-am avut pe toate cheloide? Adica groase, rosii si urate timp de ani buni. Basca, in iunie anul asta am mai capatat una pe spate 😂 pe langa 2 suruburi si o placuta in coloana.
Stiu sentimentul cu tatuajul, si eu mi-am dorit dar la cate cicatrice am as fi concurat cu membrii Yakuza daca mi le tatuam pe toate. Si, in timp am reusit sa ma uit dincolo de el, primele si cele mai urate sunt dovada celor 2 renasteri ale mele, fara ele eram moarta, cea de a 3-a e minunea vietii mele, un copil perfect care a contrazis orice prognostic medical, iar ultima a fost scaparea mea de la o pareza definitiva pe partea stanga. Aceste dungi pe piele nu mi-au furat din inteligenta, umor, carisma, empatie si altele, dimpotriva, m-au facut mai puternica, m-au facut frumoasa si sexy, m-au facut cine sunt acum, cand scriu acest mesaj.
Stiu, la inceput e greu, e urat, si eu le-am urat, ma detestam, am plans si abia asteptam sa fac 18 ani sa le scot, eram ciuca mistourilor daca se vedea cumva vreo particica din ele.
E o perioada de tranzitie de la vechea TU la noua TU dar puterea e in tine si esti atat de frumoasa pe cat iti dai tu voie sa fii! Te imbratisez!
Comentariu beton!32
@O.
Wow!
Îți tare mulțumesc!
Așa mi-am acoperit și eu o cicatrice, doar că una sufletească.
Acum șapte ani, când a murit mama, aveam necrofobie (teama de moarte, cadavre și de orice are legătură cu înmormântarea). La asta s-a adăugat și faptul că trupul ei a intrat rapid în descompunere si îmbălsămarea a transformat chipul ei frumos într-o mască hidoasă. Am avut imaginea aia în cap trei ani și jumătate. Aveam coșmaruri, nu mi-o puteam aminti altfel decât vânătă și umflată.
Acum trei ani și jumătate mi-am făcut primul tatuaj. Vorbeam mereu cu ea despre tatuaje și îi spuneam cât de mult îmi doresc și că primul meu tatuaj va fi în cinstea ea. L-am făcut în amintirea ei și din ziua în care l-am făcut mi s-a șters imaginea aia din memorie, bonus am scăpat de necrofobie. Și nu cred că a fost o coincidență 😊
Mie imi place poza 1, ca fiind „mai pe natural”. E ok sa fii diferit, mai rau e sa fii Barbie, asta e parerea mea.
In legatura cu depresia, nu sunt vreun specialist, dar am impresia ca depresia isi gaseste ea un motiv sa fie (daca nu-i una, e alta). Schimbarea e buna, dar cred eu ca e nevoie si de putere psihica sa i te opui depresiei. Doar pentru a fi mai bine inteleasa as asemana cu alcoolismul, ca omul ajunge alcoolic putin cate putin, la inceput nu pare grav sa bei un pahar-doua, pana individul pierde controlul in favoarea bolii. Probabil comparatia e fortata, fiindca alcoolismul e o dependenta, dar cred ca seamana cu depresia la cum pune boala stapanire pe tine, miseleste, trimitandu-te pe un drum laturalnic, departe de realitate.
Din cate inteleg de la cei din jur, eu am fost (si mai sunt, „pentru varsta” mea 😀) o femeie frumoasa, desi nu am trasaturi regulate (nas mare, ochi mici, dinti incalecati). Dar imbatranesc, observ in oglinda modificarile, si nu-mi plac. Cred ca e cu atat mai greu sa te „uratesti” cand ai fost toata viata „frumos”.
Detasandu-ma (de mine) realizez ca mamei mele, fiului meu, prietenilor mei nu prea le pasa de bicepsii mei, ca s-au lasat, relatia pe care o avem e pentru ei mai importanta decat corpul meu.
Pe sot l-am lasat la urma, pentru el in general conteaza aspectul fizic, asa a fost crescut, greu sa-l mai dezveti acum. Norocul meu 🙃 e ca si el imbatraneste odata cu mine 🤪. Sper sa nu-l apuce vreo depresie ca i s-au indesit si lungit sprancenele, sau ceva.🤞
Eu cred că frumusețea ta interioară ar trebui să se reverse măcar puțin și în exterior. Tu spui că nu ești frumoasă dar frumusețea e în ochii privitorului. Și dacă tatuajul acela te face să te simți și mai frumoasă, nu ezita. O viață avem.
În vara asta m-am ales cu o cicatrice pe spate, care arată inestetic, vorba dermatoloagei care mi-a făcut o mică intervenție chirurgicală, care de fapt nu a fost așa de mică. Cert e că se vede foarte bine, e închisă la culoare și de cca 2 cm. Cumva pare că nu s-a închis, deși e închisă.
Nici nu m-am gândit până acum că s-ar putea face un tatuaj acolo, căci nu m-a deranjat, eu m-am bucurat că am scăpat de chin.
Dar mulțumesc de idee, M., dacă îmi înving frica mi-ar plăcea să îmi fac un tatuaj drăguț.
Mihai, eu am ajuns în punctul în care dacă am nevoie de vreo informație, verific întâi aici pe blog să văd dacă tu ai scris despre acel lucru. Știu că recomandarea ta este bazată pe propria experiență, iar eu aleg să te cred. Aleg să îți citesc blogul aproape zilnic, să comentez ocazional, și nu spun de câte ori am râs cu zgomot sau am plâns.
M., fă ce te face să te simți bine în pielea ta și cu tine. Avem doar o viață. Eu nu doresc și nu am simțit vreun impuls vreodată să mă tatuez. Dar mi-am promis că dacă va fi să trec printr-un moment greu, de genul unui cancer sau Doamne păzește altceva care va lăsa cicatrici, îmi voi tatua zona aceea. Pentru a scoate frumusețe din ceva foarte urât. Și pentru a mă simți iar bine în pielea mea.
Îți doresc sănătate fizică și mentală și sper că, într-o bună zi, Vasilescu va lăsa pe pagina lui poza unui abdomen cu un tatuaj superb. Noi, cei de aici, vom ști și ne vom bucura pentru tine.
Comentariu beton!12
Mamá, discuții multe pe tema dată!
În Spania m-au surprins la începuturi oamenii tatuați. Mi-am explicat că dacă umblă mai mult dezbrăcați, se decorează cu ele în loc de haine.
Acum, tu tatuează -te dacă vrei, că doar este pielea ta. Ce aș face eu ar fi să mai aștept vreun an, pentru că o cicatrice își schimbă aspectul, mai ales culoarea. Plus că variațiile de greutate au și ele ceva de spus.
Între timp, viața o să se întâmple, oricum.
Sănătate multă îți doresc!
M, tu decizi ce se potrivește mai bine pentru corpul și sufletul tău. Tatuajul arată superb și poate îți va aduce efectul pe care îl dorești, dintr-o amintire urâtă și traumatizantă va deveni operă personală de artă. Eu am avut o operație la încheietura mâinii în care a fost tăiată și desfăcute complet articulația. Evident că în primă fază a rămas o cicatrice destul de mare. Medicul care a făcut operația era specializat pe microchirurgie reparatorie la mâini și față și nu a fost incantat să mă lase cu așa o cicatrice pe mâna, așa că a refăcut strict tăietura și acum arată că un rid normal la nivelul încheieturii. Am auzit de multe cicatrici refăcute la nivel estetic. Un chirurg plastician o poate reface ușor. Dar varianta cu tatuajul poate e mai aproape de ceea ce îți dorești tu. Oricum mă bucur că Mihai ți-a oferit imboldul de a te gândi la asta.
Wow, M.
Nu ești doar „interesantă, tâmpită, stăpână pe ea, mișto”, ești super, super tare.
Am citit pe nerăsuflate povestea ta.
You rock, girl!
Habar n-am daca o să-ți faci tatuajul sau nu, dar știu sigur că de azi înainte lucrurile vor sta mult mai bine cu starea ta mentala
Bucură-te de viață și de omul fain de lângă tine.
@M: suntem multi cei cu urme mai mult sau mai putin vizibile, de ordin fizic sau psihic. Toate si-au lasat amprenta, dar, cumva, am mers inainte. Cu ele in spinare sau la subrat, vei merge si tu. Rabdare si inspiratie iti doresc!
@M.V.: eu nici nu mai stiu de cati ani te citesc. Rad si plang cu tine pe aici de atata vreme, incat nu stiu ce m-as face daca ai disparea subit in lumina aceea mierie despre care povesteai odata. Asa ca, mai scrie oleaca 🙂
@MV, chiar dacă nu scriu, citesc zilnic.
@M, mie personal imi place cicatricea mai mult decât tatuajul, dar e chestie de gust.
Tu fă exact ce te face sâ te simți bine.
Dragă M., îți las și eu câteva gânduri despre o cicatrice frumoasă.
M-am născut în anii ’80, în plin regim comunist. Pe vremea aceea, femeile nu aveau voie să facă operație de cezariană decât în situații limită. Iar asta a dus la adevărate drame. Cunosc personal două astfel de cazuri.
Mama, femeie simplă de la țară, a mers să nască la spital în orașul care era cel mai aproape de casa noastră. A stat cu contracții cinci zile, de joi până luni și nimeni nu s-a ocupat de ea, doctorul nu voia să o opereze, că „trebuie să nască ea”. Dar ea săraca nu putea să nască. Spre sfârșit, îi era atât de rău, că halucina și aproape nu mai avea puls. Era sigură că va muri.
Își amintește că la un moment dat a venit cineva la ea, a plecat fugind și apoi a auzit niște bătăi puternice într-o ușă și o voce care țipa: femeia asta moare aici!
Era rezidentul care o văzuse, realizase cât de gravă e situația și bătea cu picioarele în ușa cabinetului doctorului, care era beat.
După care a venit la ea doctorul, cel care nu voia să îi facă cezariană, s-a aplecat asupra ei și a zis: tu p….ă, vrei să mă bagi la închisoare? A spus biata mamă că a leșinat când a simțit cum miroase a băutură. S-a mai trezit în sala de operații și l-a auzit pe doctor întrebându-l pe rezident: știi să faci cezariană? Răspuns: nu am făcut niciodată, dar am asistat la câteva. A zis mama că atunci când a auzit cuvintele astea, s-a agățat de ele cu toată ființa ei și s-a gândit: o să scap, o să trăiesc, rezidentul acesta o să mă scape de la moarte!
Și a scăpat-o rezidentul pe mama de la moarte, și pe mine, bineînțeles, dar i-a lăsat o amintire de toată frumusețea, așa ca pentru toată viața 🙂 (m-am gândit de câteva ori să încerc să-l caut și să-i spun că-i datorez viața).
O cicatrice de sub linia bikinilor până la stern. Practic, i-a tăiat tot abdomenul să fie sigur că face lucrurile bine, doar era prima lui cezariană 🙂 Și le-a făcut foarte bine, pentru că atât eu cât și mama nu am rămas cu probleme de sănătate din această poveste.
Iar urmele de la cusătura operației seamănă cu, oare cum să mă exprim, cusătura unui sac (zic asta pentru că în copilărie am văzut-o pe bunica de multe ori cosând saci și știu că folosea acul cel mai mare și făcea o cusătură rară). No, cum arătau cusăturile pe sacii bunicii, așa arată și cusătura de pe burta mamei 🙂
Când mi-a povestit toate astea și am întrebat-o, așa discret, dacă nu o deranjează cicatricea, mama mi-a zis: Nu, cicatricea asta e semnul că puteam să mor, dar trăiesc!
Așa că cicatricea e și acum la locul ei 🙂
M., dacă tu simți că vrei să-ți scoți / să-ți acoperi cicatricea, go for it, dar te rog nu te simți niciodată stânjenită de ea!
Cicatricea aia e semnul victoriei tale, e semnul că viața te-a pus la încercare și ai învins, pentru că ești puternică!
Am citit zilele trecute despre Turia Pitt, o sportivă care a fost surprinsă de un incendiu de vegetație în timp ce alerga la un maraton în Australia. A suferit arsuri foarte grave, a rămas fără degete la mâini și cu niște cicatrici profunde, inclusiv (mai ales) pe față.
De ce amintesc cazul ei? Mi-a venit în minte când ai scris despre soțul tău (cred că este un om minunat). Sportiva aceasta avea un iubit dinainte de această tragică întâmplare, iar după un timp, când și-a mai revenit, s-au căsătorit și în prezent au doi copii.
Când cineva l-a întrebat dacă s-a gândit vreodată să o părăsească și să își vadă de viața lui (nu doar pentru aspectul fizic, ci și pentru problemele de sănătate cu care a rămas din cauza arsurilor, a suferit peste 200 de operații) răspunsul a fost: I married her soul.
De fapt, după acest citat am găsit iar povestea ei, pentru că atunci când am citit prima dată, numele nu le-am reținut, dar vorbele da, pentru că mi-au mers direct la inimă.
Dragă M., o să fii bine!
Comentariu beton!16
Îți mulțumesc tare mult pentru acest comentariu.
Cred că bietul medic numai la cusut estetic nu se mai gândea când a terminat operația.
Și da, medicului care m- a operat ii datorez viața. Ii sunt recunoscătoare in fiecare zi și atunci când mi se cer recomandări de un chirurg bun, îl recomand din suflet și din experienta. Spre deosebire de tine, eu îl cunosc pe ‘ îngerul meu cu stetoscop’ și mă întâlnesc cu el prin prisma jobului pe care îl am. Când ne- am văzut prima dată după operație mi- a zis ‘ M- ai speriat rău, dar o sa fii bine’ .
Îți mulțumesc încă o dată și pentru ce ai scris despre cicatrice.
Până acum nu am văzut-o ca pe o granita dintre viața asta și cealaltă, despre semnul divin că sunt bine aici deși puteam sa fiu dincolo.
Simt acum că pot să o privesc și altfel.
Nu promit, dar o sa incerc ‘ să mă împrietenesc’ cu ea.
@M, urmǎresc câteva emisiuni din USA , în care se fac multe tatuaje medicale. Chiar este o chestie foarte tate. Indiferent ce hotărâre vei lua, va fi cea mai bună. @MV ești prea modest pentru ați da seama cât sunt de mulți, cei pe care îi ajuți. Nu e vorba doar de articolele pe care le scrii dar, și de comentariile generate de aceste articole.