Citeam postarea asta și-am fost convins că e trolling. Mă gândeam că niște oameni a căror principală ocupație este salvatul animalelor nu au cum să fie atât de imbecili, prin urmare au pus-o de un trolling fin ca să mai înțeleagă proștii care hrănesc urșii că e greșit ce fac.

Mă refer la această postare:

Dorim să împărtășim cu dvs unul din momentele minunate din minivacanța noastră. Atat timp cat ii respecți și înțelegi e totul în regulă. Cer mâncare frumos. Ne-a bucurat tare întâlnirea și ne-am bucurat și mai mult ca multă lume le duce mâncare. Sunt iubiți și stiu asta, “pets” pe Transfagarasan. Vom reveni la ei cu drag de câte ori ne va permite timpul.

Jur, mi-am spus că nu poți să fii atât de cretin încât să spui despre niște urși că sunt pets de Transfăgărășan care știu că sunt iubiți.

N-ai cum, îmi spuneam, să fii atât de imbecil încât să pui semnul egal între un coker spaniel care se pișă pe el de bucurie când vine stăpânul acasă și niște sălbăticiuni care n-ar sta o clipă pe gânduri dacă ar trebui să te hăcuiască când le e foame.

Și nu numai, n-ar avea nicio problemă să te ucidă dacă asta li s-ar părea suficient de fun și jucăuș. În timp ce știu că sunt iubiți, desigur.

Nu, nu, reveneam în gând, știe oricine că dacă hrănești urșii, practic nu faci decât să-i condamni la moarte. Și pe ei, și pe oamenii care mai devreme sau mai târziu vor veni în contact cu ei, deci n-are cum să fie o postare pe bune, clar e trolling.

Ce să vezi, nu era. Nici n-avea cum să fie atâta vreme cât ăia de la Asociația aia au un singur neuron, toți la un loc. Mi-a fost extrem de limpede când au revenit cu un update al postării inițiale. Adică acesta:

Update. Mamă ce desfășurare de forțe! Ne pare rau suntem în campanie de sterilizări de 2 zile, nu avem timp pentru moderarea comentariilor și nu ne place scandalul. Dacă și postările noastre cu salvări sau pentru susținerea sterilizărilor aveau aceleași efecte nu mai era picior de maidanez pe străzi. Dar hei, pe comentarii suntem buni! Aceeasta e o experiență a noastră personală, din vacanta pe care am vrut să o împărtășim cu urmăritorii noștri. Am salvat diverse prin vacanțe nu v-am mai impresionat la modul ăsta. Suntem o asociație pentru protecția animalelor și le iubim pe toate.

Ca fapt divers, oamenii care trăiesc în proximitatea urșilor nu sunt așa deranjați, din contra, sunt împotriva vânătorii și povestesc ca pe vremuri era treaba pădurarilor să le pună mâncare în locurile special amenajate pentru ei fix ca să nu coboare să caute. Da pe Facebook, la oras, deranj mare!

Mulțumim sustinatorilor( oricum suntem majoritari), am oprit comentariile, dar oricum vă rugăm fără injurii. Nu a fost intenția noastră să creăm niciun scandal. Mulțumim încă o data!

Efectiv nu pot să înțeleg cum poți să fii atât de imbecil. Și să continui să fii, deși vin o mulțime de oameni să-ți explice că ești tâmpit și, mai ales, DE CE ești.

Ți-ai găsit, oamenii continuau s-o țină pe-a lor, cu pets de Transfăgărășan care au nevoie de iubire.

Gizăs fucking craist!

P.S. Pentru conformitate, las și un printscreen al postării, că nu se știe cum se hotărăsc s-o șteargă. Deși, la cât sunt de cretini, nu văd de ce-ar face-o.