Articol scris de Iulia.

În primul rând, vreau să vă spun că apreciez din totul sufletul meu oamenii de vânzări. Și vorbesc aici despre oamenii ăia de vânzări de-adevăratelea, ăia care sunt în stare să vândă nisip beduinilor din deșert și pungi cu gheață eschimoșilor.

Și reușesc să facă asta fără să fie sâcâitori, fără să te facă să cumperi ceva numai ca să scapi de ei și clămpăneala lor care pare să nu se mai termine.

Că ăștia de la care cumperi numai ca să te lase în pace sunt o cu totul altă categorie, pe care i-aș parașuta cu cel mai mare drag pe Lună, c-un șut aplicat în dos cu mare forță și precizie.

Dar cei care sunt cu adevărat oameni de vânzări pe bune au tot respectul meu. Și asta probabil și din cauză că eu nu sunt și n-am fost niciodată în stare să vând nimic nimănui.

Vă zic, dacă ar trebui să vând o cană de apă proaspătă unui naufragiat, aflat de două săptămâni pe mare, într-o bărcuță gonflabilă și ale cărui rezerve de apă s-au terminat de cinci zile, probabil n-aș fi în stare.

Apreciez așadar cu atât mai mult oamenii care reușesc realmente să te facă să cumperi ceva prin abilitățile lor, firea lor și felul în care se poartă cu tine. Și asta tocmai pentru că eu nu am putut face asta niciodată.

Însă mai există și o a altă categorie de „vânzători” – ăia care n-au nici una din abilitățile de mai sus, însă posedă două alte skill-uri, și pe astea în cantități industriale: sunt perseverenți și, de cele mai multe, ori, și obraznici.

Iar genul ăsta de muște sâcâitoare reușesc de multe ori să aibă succes în vânzări pentru că oamenii cumpără numai ca să scape de ei.

Ei bine, unii din specia asta sunt cu siguranță recrutați de către marea firmă degrabă vânzătoare de aspiratoare, pe numele lor Kirby.

Nu știu dacă ați auzit vreodată de firma asta și nici n-ar vreo importanță, că vă fac eu acuș un rezumat cu toate informațiile de care o să aveți nevoie vreodată:

Kirby astea sunt niște aspiratoare care costă cam cât doi rinichi ș-un lob sănătos de ficat. Nu de porc, de om. Pe piața neagră a organelor sănătoase. Habar n-am cu exactitate cât or mai fi în ziua de azi (iar la ei pe site mi-a fost frică să intru, că dacă mă descoperă p-acolo, nu mai scap de ei nici online, și abia ce am reușit să scap cât de cât offline), dar prima dată când am auzit eu de ei, acum vreo 2 ani parcă, era undeva pe la vreo 2 – 3 mii de euro unul.

Dada, ați citit bine, vreo două – trei mii de euro UN aspirator. Unul singur. Nu un TIR întreg de aspiratoare, nu un container maritim plin cu aspiratoare, nu, nimic din toate astea, ci UN singur aspirator.

Acuma, nu știu despre voi, dar eu n-aș da atâția bani pe un aspirator nici dacă aș fi ăl mai nabab dintre nababi și aș avea atâția bani încât i-aș putea folosi zilnic pe post de hârtie igienică ori mi i-ar mânca șobolanii, precum a pățit bietul Escobar.

Mno, dat fiind prețul unui astfel de dispozitiv, sper că vă dați seama că nu e ceva foarte ușor de vândut. Prin urmare, cei care încearcă să vândă astfel de aparate sunt de-o perseverență dusă la paroxism.

Pentru că iarăși, nu știu dacă știți, dar ei fac rost de mușterii (cu excepția ălora care se duc de bună voie să-i caute, al căror număr cred că tine ușor spre minus și ceva) prin recomandări, chipurile.

Adică teoretic* eu îmi cumpăr o drăcie din aia și apoi le mai dau lor numele și datele de contact ale altor persoane, cunoscuți de-ai mei, ca ei să încerce să le vândă și ălora sărăciile vieții.

Între noi fie vorba, dacă urăști pe cineva cu patimă și vrei să-i fwți meciul, cauți un reprezentant d-ăsta Kirby și-i dai datele de contact ale respectivei persoane. Dacă nu-l face Kirbystul cu biscuiții, să nu-mi ziceți mie pe nume.

*Zic teoretic, pentru că sunt 99,99% convinsă că își fac rost de date din cu totul altă parte. Și de ce zic asta: când m-au sunat pe mine prima dată, conversația s-a derulat cam așa:

Miezul zilei. Sună telefonul. Un număr pe care nu-l știu. Ridic din umeri și răspund, cu gândul c-o fi vreun client sau naiba știe cine altcineva.

– Bună ziua, vă sun din partea companiei Kirby!

– Așaaaaaa…

– Stau de vorbă cu doamna Iulia?

Paranteză: cre’ că v-am mai zis cam cât de tare mă irită formulările astea tip „doamna Iulia” și „domnu’ Marian”; dacă nu v-am zis, vă spun acum: mi se par dovada țățismului absolut. E cumva așa, ca și cum ai vrea să te prefaci că ești respectuos cu ălălalt, când tu de fapt nu dai doi bani pe el. Dar dacă arunci un „domnu’” sau „doamna” în fața prenumelui, gata, l-ai leșinat pe ăla cu dovada ta de respect și apreciere. Închidem paranteza, revenim la dialog:

– Cine dorește să știe?

– Numele meu este Maricica Purcel și vă sun din partea companiei Kirby!

– Așaaaaa…

– Aș dori să știu dacă aveți 5 minute la dispoziție.

– Nu neapărat…

– Să știți că vă sun la recomandarea domnului ^%#@%(*&”$##@ (bălmăjeală absolut neinteligibilă)

– A cui?!?

– A domnului ^%#@%(*&”$##@!

– Îmi pare rău, dar în primul rând nu înțeleg nimic și în al doilea rând, nu cunosc pe nimeni al cărui nume să semene cu ^%#@%(*&”$##@.

– Da, păi noi, compania Kirby, dorim să vă oferim o demonstrație absolut gratuită și fără nici un fel de obligații din partea dumneavoastră, pentru o curățenie profesională la dumneavoastră acasă, cu cel mai nou aspirator al nostru!

– De altfel, domnul ^%#@%(*&”$##@ vă poate confirma cât de performant și ultra-uluitor este acest aspirator!

– Mulțumesc frumos, nu mă interesează!

– Dar este absolut gratuit!

– Ok, am înțeles, în continuare nu mă interesează!

– Dar este gratuit! Și putem să…

– Mulțumesc frumos, nu mă interesează, vă doresc o zi bună!

Și am închis telefonul. Cumva, mă așteptam – în naivitatea mea – să nu mai aud veci-pururi de ei, că mna, dacă îți închide omul practic telefonul în nas, pui mâna și-l tai de pe listuța ta de „potențiali mușterii” și mergi mai departe.

Ei, na, ți-ai găsit! De unde? Nu și la compania Kirby. La compania Kirby cred că îi dresează ăia ca pe maimuțe la circ: Bă, orice ar fi, nu renunțați! Vă închide omul telefonul, sunați din nou. Și din nou. Și din nou. Și apoi încă un pic. Și dacă tot vă închide, îi sunați familia**, vecinii, morții și răniții! Da nu renunțați!

**Pentru că da, l-au sunat și pe Musiu Soț – d-asta zic că sigur își fac rost de date de contact din cu totul alte surse decât susțin ei, nu de alta, dar chiar nu-mi pot imagina cine l-ar fi putut recomanda pe distinsul meu soț drept potențial client pentru un aspirator de nush câte mii de euro.

Așadar, compania Kirby avea să lovească din nou, câteva luni mai târziu. Același scenariu: miezul zilei, sună telefonul, număr pe care nu-l cunosc.

– Bună ziua, vă sun din partea companiei Kirby!

– Așaaaaaa…

– Stau de vorbă cu doamna Iulia?

– Nu!

– Nu sunteți doamna Iulia Crăciun?!?

– A, ba da. Dar nu sunt doamna Iulia. Eventual sunt doamna Crăciun, dacă vreți să fiți politicoasă…

– A, deci sunteți doamna Iulia Crăciun!

– Tocmai v-am spus asta!

– Minunat! Numele meu este Gigica Prosop și vă sun din partea companiei Kirby!

– Da, am înțeles asta încă din prima propoziție, nu mă interesează, mulțumesc!

– A, deci cunoașteți produsele companiei Kirby!

– Nu, nu le cunosc, cunosc numai faptul că m-a mai sunat o colegă de-a dumneavoastră, știu ce vreți să îmi oferiți și nu mă interesează!

– Da. Păi noi am dori să vă oferim o demonstrație absolut gratuită și fără nici un fel de obligații din partea dumneavoastră, pentru o curățenie profesională la dumneavoastră acasă, cu cel mai nou aspirator al nostru!

– Domnișoară sau doamnă, dumneavoastră vorbiți românește? Înțelegeți conceptul de „nu mă interesează”?!?

– Dar este absolut gratuit!

– Ok, am înțeles, în continuare nu mă interesează!

– Dar este gratuit! Și putem să…

– Mulțumesc frumos, nu mă interesează, vă rog frumos să nu mă mai sunați și vă doresc o zi bună!

Și, din nou, închid telefonul. Iarăși, în naivitatea stupidă care mă caracterizează uneori, îmi imaginez că am scăpat de ei. Ntz. Nici gând.

Pentru că da, câteva luni mai târziu, scenariul se repetă:

– Bună ziua, vă sun din partea companiei Kirby!

– Bună ziua, nu mă interesează!

– Dar dumneavoastră sunteți doamna Iulia Crăciun?

– Și dacă sunt, și dacă nu sunt, nu mă interesează!

– Dar știți ce propunere aș avea pentru dumneavoastră?

– Da, știu, m-au mai sunat și alte colege și în continuare nu mă interesează. Vă rog frumos să nu mă mai sunați, la revedere!

Închid. Mă gândesc oarecum cu regret că am fost cam prea politicoasă și că poate tura viitoare când mă vor suna (pentru că deja eram ferm convinsă că nu voi scăpa de ei prea curând), ar trebui să morțimăsesc oleacă persoana de la celălalt capăt al firului, că poate dacă arunc cu ceva arsenal birjăresc după ei, se potolesc. Așa că mi-am făcut o notă mentală să nu uit să îi înjur oleacă tura următoare, dacă nu merge cu frumosul și mi-am văzut de viață.

Firește, tura următoare nu a întârziat să apară. Numai că de data asta am zis hai să văd cam până la ce nivel de absurd pot duce conversația asta.

– Bună ziua, numele meu este Polixenia Covrig și vă sun din partea companiei Kirby!

– Așa.

– Stau de vorbă cu doamna Crăciun? Doamna Iulia Crăciun?

– Da.

– Doamna Crăciun, noi, compania Kirby, am dori să vă oferim o demonstrație absolut gratuită și fără nici un fel de obligații din partea dumneavoastră, pentru o curățenie profesională la dumneavoastră acasă, cu cel mai nou aspirator al nostru!

– Mulțumesc, dar nu mă interesează, am aspiratoare, chiar mai multe, și îmi sunt absolut suficiente cele pe care le am!

– Dar să știți că aspiratorul nostru este excelent atât pentru covoare, cât și pentru mochetă, de exemplu!

– O fi, dar eu nu am nici un petic de covor în casă, ci numai gresie și parchet.

– Dar să știți că aspiratorul nostru nu se poate utiliza numai pe covoare! Funcționează și pentru mobilă, de exemplu, pentru canapele!

– Am înțeles, dar nu mă ajută cu nimic, noi avem canapele de piele, n-avem ce aspira la ele.

– Dar se poate folosi și pentru perdele și draperii!

– Păi nu mă ajută cu nimic, că noi nu avem nici perdele, nici draperii, avem storuri.

– Dar să știți că este foarte bun și pentru saltele de pat!

– Nemaipomenit, tot nu mă interesează, abia ce am schimbat salteaua acum nici două săptămâni.

– Ăăăăă….

– Vă rog frumos să nu mă mai sunați, chiar nu mă interesează produsele dumneavoastră! O zi bună!

Închid. Dacă aș mai fi avut oleacă de răbdare, ar fi trebuit să o mai las să turuie (deși cred că nu prea mai știa ce să mai zică, după ce i-am tăiat toate macaroanele), dar mno, atât m-a ținut și pe mine.

Însă, evident că lucrurile nu se puteau termina aici, așa că, la ceva vreme, am primit un nou apel, de la cine credeți? Ei bine, da, de la compania Kirby!

– Bună ziua doamna Crăciun (opa, asta știa deja că sună la sigur), numele meu este Crenguța Ciucuraș și vă sunt din partea companiei Kirby!

– Poftim? Pe cine căutați dumneavoastră, doamnă?

– Pe doamna Iulia Crăciun! Nu stau de vorbă cu doamna Iulia Crăciun?

– Nu, doamnă, îmi pare rău, dar ați sunat la Pompe Funebre!

Nici nu vreți să știți cam cât de repede s-a încheiat apelul și nu, din ziua aia nici nu m-au mai sunat. Cel puțin până acum.

Nota Redacției (completare scrisă de deținătorul blogului):

Hai că mi-a stârnit flash-uri povestea de mai sus, așa că vă las și eu una.

Pe vremea când lucram în asigurări de viață, la ING (Nederlanden, pe vremea aia), făceam și noi o grămadă de cold-call. Adică sunai oameni la întâmplare în speranța că reușești să-i convingi să stabiliți o întâlnire.

Cel mai des sunai la numere de pe cărți de vizită ale unor oameni pe care nu-i cunoșteai. Circulau adevărate volume de cărți de vizită xeroxate. Făceai rost de unul din ăla și-i luai la rând pe toți.

Ei bine, că asta voiam să vă spun, în sediul unde eram eu, în spatele biroului de unde sunam era o tablă din aia pe care se notează chestiile din corporații. Știți ce zic, anunțuri interne de genul: „joi, 14 noiembrie, ședință de foutut în gură vânzătorii slabi” sau „vineri, 15 august, facem laba-n cerc”, nfine, din astea.

Dar pe tabla aia era și un mare anunț care nu era scos niciodată, acolo l-am găsit și-acolo era și când am plecat: „Daniela Vasilescu – Medlife – N-O SUNAȚI NICIODATĂ!”.

Nu mai țin minte sigur-sigur dacă era Medlife, dar știu că era tot ceva în domeniul medical. Numele e corect, n-am să-l uit niciodată, de altfel au trecut peste 20 de ani de-atunci.

Circulase atât de mult cartea de vizită a femeii ăsteia, o sunaseră atât de des oamenii de la ING, încât probabil a cedat nervos și-a sunat și ea la head quarter. Nu știu ce-a le-o fi spus ălora, nu știu cum a procedat, cert este că s-a primit notă internă în tot Nederlanden-ul că doamna Daniela Vasilescu, de la Medlife, nu poate fi sunată sub nicio formă.

Prieteni, deși n-o cunoșteam, respectul meu pentru femeia aia ajungea la cer. Trebuie să fii extrem de șmecher ca să reușești așa ceva cu unii dintre cei mai agresivi, tupeiști și nesimțiți vânzători: cei de asigurări de viață.

sursa foto: freepik.com