[Cars and Roads Greece – ziua 3]

Ieri am avut zi de semi-pauză. În sensul c-am făcut doar ieșiri scurte pe aproape de hotel, am făcut poze și-am fost să mâncăm la prânz la ceva tavernă unde se gătește bine.

Mă rog, asta cu gătitul bine e doar așa un fel de a spune, în Grecia trebuie să ai ghinion mare ca să dai peste vreo cârciumă unde se mănâncă prost. De altfel, oarecum legat de asta, mă gândeam ieri când ne plimbam prin niște locuri care arătau într-un mare fel că dacă grecilor le-ar fi plăcut munca, acum ar fi fost probabil una dintre cele mai șmechere țări din Europa. Bine, mă rog, oricum sunt, dar dacă le mai plăcea și munca ar fi fost la cu totul alt nivel.

În fine, revenind, ziceam că ieri am avut zi mai ușoară, nici măcar mașinile nu le-am schimbat, tot cu Kona m-am deplasat prin zonă. Prin urmare, n-am mare lucru să vă povestesc, așa ca vă las cu rezumatul video al zilei de ieri.

Apropo de rezumatele video, sper din tot sufletul meu să le dați play. Nu doar pentru că vi le las eu aici zlinic, ci pentru că băieții din echipa de foto-video chiar sunt extraordinar de buni și ce iese din aparatele lor arată într-un mare fel. Numai pentru cadrele alea din dronă și tot merită să vă rupeți 46 de secunde.

Băgați un ochi și-o să vă convingeți.

Parteneri:

➡️ Cars & Roads Greece vă este oferit de Michelin. Producătorul francez de anvelope este partenerul principal al evenimentului. Pe lângă anvelopele de mașini, o parte dintre locurile pe care le vom vizita au fost alese din Ghidul Verde Michelin. Adică un fel de atlas turistic plin cu idei și zone pe care să le vizitezi în concedii. De parcă toate astea nu erau de ajuns, vom ajunge și în niște locuri care apar în Ghidul Roșu, adică ghidul ăla care se ocupă de restaurantele cu stele Michelin. Sună binișor, este?

➡️ PPC Blue (fost Enel X Way). Toate mașinile plugin hybride din tur (plus Safety car-ul care este sută la sută electric) vor fi încărcate la stațiile PPC Blue.

➡️ DKV se va ocupa de carburantul necesar. Fiecare mașină din tur va fi alimentată pe baza unui card (Fleet Card) care poate fi folosit la multe dintre benzinăriile din țară și din Europa.

➡️ 9695 este unul dintre partenerii pe care e bine să-i ai, dar e de preferat să nu-i suni. Parte a grupului Autonom România, 9695 este divizia de asistență rutieră, pe numele ei Autonom Assistance.

➡️ BT Leasing este partenerul care propune, printre altele, servicii de leasing pentru achiziționarea de electrice și hibride prin programe speciale pentru persoane fizice (Green Mobility) și juridice (Green Finance).

➡️ Server Config, unul dintre partenerii de tradiție ai turului. Companie specializată în echipamente IT profesionale, cei de la Server Config le asigură fotografilor și videografilor laptopurile performate care le ușurează munca pe tot parcursul turului.