Mai jos aveți o postare scrisă de Anca. Am vrut musai să v-o las aici, pentru simplul motiv că este emblematică pentru România de azi, dar, mai ales, pentru cea de mâine.
…
Părinții care și-au trimis copiii astăzi la TNB, la Titanic Vals, să nu mai dea banii pe bilete la teatru, că ii dau degeaba.
Actorii au fost fantastici, plini de răbdare și le mulțumesc pentru înțelegere.
Copiii din sală au vorbit continuu, au plecat și s-au întors in timpul piesei de nenumărate ori, au aruncat sticlele de plastic pe jos, (stați liniștiți, că le-am strâns eu și le-am dus la gunoi), au plescăit, au mâncat (șaorme și chipsuri), au băut, au stat pe telefoane, au comentat cu voce tare… copii de liceu, fete cu unghii și gene de plastic, fardate violent. Sala a fost plină de liceeni agramați însoțiți de profesoare care au încercat tot ce au știut să vă stăpânească odraslele.
Telefoanele au sunat, au bipăit, au cântat… oribil.
Nu vă mai trimiteți copiii la teatru dacă ați uitat să îi educați în primii șapte ani. E mult prea târziu.
P.S. (nota redacției) Am asistat și eu de două ori la scene aproape identice în săli de teatru. Prima dată în 2017, a doua oară în 2019. Pare că mergem din rău spre mai rău.
sursa foto: freepik.com
Cinema, teatru… deja vorbim de lucruri sfinte. Atmosfera din școală este și mai și. Am strâns nenumărate astfel de povești triste de când sunt la catedră.
Comentariu beton!62
Păi și nu vrei să începi să le povestești? Blogul meu îți stă la dispoziție.
Nu mai am ce să adaug în plus. Din păcate, e din ce în ce mai rău. Cuvintele sunt sărace. Pot să mă dau peste cap ca Greuceanu , și credeți-ma fac asta, cei 7 ani rar mai există . Și nici cei de după. E cam târziu.
Copiii sunt aidoma adultilor, atat am de zis in apararea lor. Eu am intalnit numai copii fantastici (sunt voluntar la un centru de plasament!)
Yep, mult prea târziu. La liceu, deja prostia urlă-n ei (băieți și fete) ca sirena pe Titanic. 🤷♂️
Comentariu beton!60
Mie mi-e groază de ce va fi în țara asta.
Dacă nu pune cineva biciu’ pe ei, apoi va fi Jale. Cu J mare, nu cu j mic. 🤷♂️
Comentariu beton!27
Vin tare din urmă ăștia tineri, dar nici cu adulții nu mi-e rușine. N-ar trebui să meargă nimeni la astfel de manifestări, dacă nu este interesat. La zilele orașului am fost la un concert Carla’s Dreams, unde am fost șocat să văd mulți tineri care stăteau pe telefon. Dar nu că filmau, pur și simplu se uitau la nu știu ce filmulețe. Am vrut să-i întreb, așa pentru curiozitatea mea, de ce dracu’ au mers la concert, nu era mai simplu să stea pe o bancă sau acasă? 😠
Si atunci, ce să mai vorbim de teatru! 😡
Comentariu beton!54
Stai să vezi cum e la cinema.
La zilele orasului X, trupa/le participanta/e isi merita soarta… La fel ca cele ce canta in beraria H sau hard rock cafe. Nu dai concert in locatii cu mese si mancare in fata scenei….
@Adib, îți dai seama că i-a durut pe cântăreții ăia fix în pix. Altceva ziceam eu, de ce dracu să te duci până la marginea orașului, cică la un concert, dacă nu te interesează și stai tot timpul pe telefon? Că nu era un caz izolat, ci predominau cei cu un astfel de comportament!
Comentariu beton!19
Si in cinema mai dau de specimene din astea. De multe ori norocul e de partea mea la filme si dau de public civilizat care tace in cinema. Insa o data intr-o seara in spatele meu erau doua cupluri din alea ce le-ai vedea la Insula Iubirii si comentau, culmea mai mult proastele decat futalaii lor. Si nu era genul de film care sa fie de genul lor, ca era Ghostbusters Afterlife. Pai la ce dracu ati mai venit la fillmul asta? Stati acasa si futeti-va.
Comentariu beton!21
@Vic, pentru e sunt invatati ca e pe gratis. Adica nu are valoare concertul. Sau teatrul. Asta e efectul „gratuitatilor”. Tot romani in doua situatii: spectacol gratuit in Romania fata de spectacol cu 26-31 Eur biletul in alta tara, cu sala plina. Aceasi trupa care fac un spectacol in limba romana.
Comentariu beton!21
Nu pot înțelege de ce se chinuiesc unii sa,,studieze” F.B-ul pe întuneric crezind că nu îi observă nimeni….și nu numai tineri…
Oare vin la teatru sub amenințarea?!
Comentariu beton!13
Aia dau check-in, sa vada lumea ca-s la teatru, ca doar nu vin sa se bucure de spectacol!! Da bine pe FB, sa moara „prietenii” de necaz cand vad atata culturalizare!!
A nu se confunda cu cei care, la sfarsitul spectacolului, la aplauze, fac poze pentru amintire….
Comentariu beton!19
Și chinezii vin la concert, fac poze și transmit live 2-3 melodii, apoi parasesc sala im valuri zgomotoase….
🙂 O tarã tristã si pe dos !
Comentariu beton!16
Eu zic ca totul pornește de la educația de acasa.Simplu.Care din păcate, nu prea mai exista.Ale mele fete, stiu ca atunci când mergem la film/teatru, telefoanele sunt oprite, nu deranjam spectatorii etc.Nu vreau sa fiu interpretata greșit, dar când majoritatea tinerilor, au modele, gen Gheboasa și Dorian Popa…Puii mei.
Comentariu beton!86
Fix!
Doamne, ce de virgule între subiect și predicat!!!! Aceasta e a doua mare problemă a educației, din păcate prezentă de vreo 30 de ani: scriem și vorbim românește prost. Elevi pe care îi treceam cu greu clasa (pentru că măcar știau câte ceva la materia mea, chiar dacă scriau cu dezacorduri ample și cu cratime peste tot) au devenit părinții care dau lecții și copiilor lor, și profesorilor (aici este posibil să scrie mai corect decât veeo 20% dintre aceștia), și publicului consumator de feisbuci, yutuburi, tictoace…
Comentariu beton!17
Actorii ar fi trebuit să iasă de pe scenă! Punct!
Comentariu beton!41
Iar plasatoarele să-i scoată afară pe toți cei care deranjează. Și eventual actorii să se întoarcă pentru cei cu bun simț care chiar voiau să vadă piesa.
Comentariu beton!32
Well, cand am fost si noi cu clasa de liceu (prin anii ’90 la început), la Teatrul Dramatic din Brasov au oprit piesa. Si a ținut actorul principal asa un discurs, ca îmi venea sa intru in pământ de rușine, chit ca nu la mine se referea…
A început cu replica „Am sa va tin minte o viață….”, îmi răsună si acum in cap vocea lui.
Dar probabil cei vizați nu au avut prea multe remușcări…
Comentariu beton!74
Ce faci când tu educi copilul frumos (sau cel puțin încerci) și când iese cu prietenii, colegii
îți dai seama că degeaba te-ai chinuit !!!! 😔
Și aud asta de la mai mulți prieteni. Presiunea anturajului e imensă și parcă luptăm cu morile de vânt.
Comentariu beton!63
Asta este și întrebarea mea. Frate, eu ma chinui acasă cu al meu, îmi bat gura, teorii, limite, ceartă când e nevoie..ne întâlnim cu alți prieteni, copilul lor face numai lemne..părinții stau și râd..mna, ajung eu să mă iau și de copilul lor și ce să vezi, se supără iar copilul meu când îl vede pe celălalt că face ce-l taie capul vrea și el, normal. Uite așa, eu mă stresez și „stresez” la rândul meu și alții…nici o treaba
Comentariu beton!35
Atunci să schimbe anturajul.
Comentariu beton!19
Da, exact așa! 😞 Am fost și eu duminică seara și am observat același lucru. Doar că am ținut comentariul pentru mine, mi se pare că nu mai are sens. Eu sunt cea exagerată, oamenii consumă cultură…
Comentariu beton!11
In cazul asta sunt mandru de copilul meu!
Acesta este mesajul primit de noi, parintii, de la diriginta:
„Bună seara!
Vreau să vă felicit pentru modul in care s-au comportat copiii la teatru și pentru că au arătat foarte bine!
Au spus că le-a plăcut! Vom mai merge dacă ei doresc!
O seara liniștită, o duminică frumoasă și o săptămână cu spor!”
Comentariu beton!46
Am citit dimineața și eu articolul redistribuit pe fb.
Din păcate e cât se poate de adevărat. În mica urbe din care-a plecat MV avem ceva activitate culturala. S-ar putea presupune ca s_au educat și oamenii. Dar nu-i asa, și nu e vorba doar de tineri. Telefoane care suna, persoane care frunzaresc fb/whatsapp/ tiktok cu ecranul pe luminozitate maxima, șușoteală, foială, ronțăit, aplaudat aiurea la Filarmonica, de toate avem parte.
Noroc ca la cinema mergem la filmele mai serioase și-avem parte de liniște.
Comentariu beton!12
S-a intamplat si la case mai mari, vezi Taylor Swift care a trebuit sa-si opreasca spectacolul, pentru ca sa-si educe nitel publicul. Le-a zis sa nu mai arunce cu sticle si cu ce mai aveau fanii la ei.
Din cate stiu nu a fost un caz singular, au mai fost solisti care au intrerupt programul ca sa
se adreseze publicului cerandu-i sa se poarte civilizat, ceea ce era cam greu…..
https://www.news.com.au/entertainment/music/tours/taylor-swifts-onstage-plea-with-fans-to-stop-concert-act/news-story/9a3a689e92e12189eba78ca67bc3d13c
De, asta se intampla cand cetatenii devin simpli consumatori fara nici o obligatie….
A ajuns un sport :”Objects being thrown at artists during their shows has been particularly prominent in recent months.”
Așa e și-n transportul în comun, nu doar la teatru, trebuie să vorbească cu voce tare să se audă din cealaltă parte a autobuzului (tramvai, metrou etc.), de parcă m-ar interesa pe mine unde au fost și ce au fwtwt în noaptea trecută. Și nu doar tinerii.
Comentariu beton!21
Multi dintre ei fac ce vad acasa. Am fost la concert Piano Rocks – piese rock cantate la pian si cvartet de corzi (Queen, Led Zeppelin, Rammstein, Metallica etc.), urmat de Vița de Vie simfonic. Tipul din fața mea a stat permanent pe TikTok, și eram la zona de billete plătite, nu la zona VIP de invitați care să zici nu nu voiau sa fie acolo.
Comentariu beton!14
Cu riscul de a parea „mos” – ceea ce nici nu-i departe de realitate – „tineretul din ziua de astazi” ca sa folosesc o formula consacrata, este soc si groaza. Si sunt extrem de pesimist in ceea ce priveste viitorul apropiat si am absolut zero incredere in ce ne asteapta pe termen lung.
Cu mentiunea ca si pe afara e cam la fel, zona 10-20 ani sunt praf si pulbere vorba unui prieten „… doar freze si tatuaje aveti in cap …”. Zero utilitate, zero interes pentru ceva constructiv in schimb pretentii cat China. Diferenta o face ca tarile cu „apa calda” au avut si inca mai au ceva acumulari de bogatie personala stransa in cateva generatii si 50-80 de ani dupa WWII. In timp ce noi, in Est, suntem vai de steaua noastra, pe medie si prosti de bubuim dar si rupti in cur. Dar si statistica in Fr, It, Ger arata dezastruos, „copiii” de 35-40-45 ani inca locuiesc cu parintii. Pe baza de saracie, pe de-o parte dar si pe baza de durere-n lupa ca explicatie principala.
Bine, e clar si vina parintilor, ca acesti copii care au crescut ca buruiana fara niciun reper doar nu au crescut „singuri”. Cumva se inchide cercul – ti-ai batut joc de educatia copilului, roata se intoarce.
Comentariu beton!42
Am fost la teatru la mine în oras (provincie, oras mic) . Plin de tineret si liceeni. Liniste si comportament exemplar. DAR: nu au venit cu clasa, adusi cu arcanul, au venit singuri, de plācere. Deci tineretul are o sansā, hai sā nu-i punem pe toti în aceeasi oalā.
Comentariu beton!45
E valabil și invers, nu?!?! Faptul că mai există ȘI copii educați, nu schimba faptul că din păcate, cei mai mulți sunt la nivel de primate.
Eu mă lovesc de fenomen nu ca părinte, ci ca furnizor de servicii de suport tehnic. Inevitabil, la orice firmă unde ajung, apare și câte un angajat / șef / patron părinte care își ia inima în dinți și întreabă – poate să îmi prezinte calculatorul odorului? Să îi fac ceva, să nu mai poată face X, Y, Z (și aici nici măcar nu povestim de pornoșaguri).
La fel de inevitabil mă lovesc apoi de următoarele două situații:
1. Ședință cu plodul + părintele, pentru a vedea, ce nevoi are din partea sistemului de calcul pentru studii, preferințe, plăceri, etc. Și văd că plodul are carențe grave de două palme masive după ceafă și un șut în cur bine aplicat, de să-i iasă beșinile din cap.
2. Ședință cu părintele, în care îi fac calcul cost, prezint posibilitățile tehnice și îl avertizez că nu cu tehnologia rezolvă o problemă umană și că de îmi permite o observație, nu de suport tehnic are nevoie ci de terapie în familie, disciplină și prezență acasă.
Unii bagă la cap și se apucă de lucru în ceasul 23. Alții, trag din umeri, învinși. Rezultatul îl vedeți la fiecare jipan lăsat pe avarii, la fiecare chiștoc zburând din mașină și îl adunați din cinema/teatru de pe jos.
–––––––––––––
Dar trebuie să îi vezi și pe restul, ce-i drept în minoritate. Copii, adoleșcenți, crescuți sănătos, cu iubire, disciplină, cu o târguială cinstită de ceva pentru ceva. Na, cu ăștia e o reală plăcere să lucrezi. Când prind câte unul din ăsta, încă eu le devin avocatul. Că vezi unul care nu e nici o gheboasă sau material de onlyfans. Ci un persoană, cu toate cele asociate acestui termen.
Comentariu beton!56
„Ci un persoană, cu toate cele asociate acestui termen” – ci o persoană, mama ei de acord, am nevoie de mai multă cafea.
Comentariu beton!18
*mama lui :)))).
Scuze ,nu m.am putut abține ! Da îmi place felul tau de a fi , borat !
Comentariu beton!12
@oviwan – clar, lipsea lubrifiantul de sinapse, că de obicei îmi dau seama unde ratez 😀
Na, știi tu, zile și zile.
Educație la teatru?
Pai sa vedeți cum este prin unele birouri. Te așezi pe scaunul cel mai din spate al încăperii și vorbești cu colegul/colega cea mai indepartat/îndepărtată. Nu contează ca 90% din restul oamenilor din birou lucrează. Și nici nu contează ca ce spui nu are nici o legătură cu munca. Educație.
Comentariu beton!12
„părinții care și-au trimis copiii astăzi la TNB”? păi asta e complet greșit!
părinții acelor copii NU i-au trimis la TNB! școala a organizat totul, părinții au plătit biletele și părinții au fost pe principiul „ceee? iar vor bani ăia la școală? undeee? pt ceee? fir-ar, de parcă eu sunt bancă, să scot bani și pt teatru acum!”
aprecierea „liceeni agramați” mă face să cred că nu greșesc în cele spuse mai sus.
măi, și „pe vremea noastră” exista genul ăsta de adolescenți. nu-mi spuneți că toți din generațiile noastre erau „fierți pe cultură”.
și-apoi, teatrul nu-i chiar pt oricine, nu e o instituție de masă. îți trebuie un anumit nivel de educație ca să înțelegi și să guști un spectacol de teatru.
și nu-mi spuneți că, vai, bietele profesoare au încercat, ducându-i la teatru, să le mai ridice nivelul. nu! profesoarele știau prea bine cu cine au de-a face. i-au dus la teatru ca să mai bifeze o activitate, punct.
părinții care își trimit copiii la teatru sunt părinții care și-au dus copiii la teatru de păpuși. i-au însoțit la primele spectacole la teatru. părinții i-au familiarizat cu spectacolele și i-au educat adecvat. și copiii acestor părinți nu se vor purta ca în grajd, într-o instituție de cultură, oricare ar fi ea: teatru, muzeu, operă etc.
Comentariu beton!131
Absolut, Mălina. E ca la bunele practici în orice domeniu – nu e o activitate punctuală, ci un proces continuu. Ai fost prezent acasă, ai dat mai departe niște valori, când plodul intră în colectiv, acolo doar se aplifică cele aduse de acasă – și rele și bune.
Comentariu beton!60
da, @Atti, sunt de acord cu ideea ta: grila de valori vine din familie, cei care-și depășesc condiția prin forțe proprii sunt puțini.
și vă mai spun ceva ( @MV cred că știe asta!). cam 30% dintr-o clasă, școală, generație au capabilitatea să ia bac-ul, să facă o facultate, să devină intelectuali.
am crescut într-o familie mare, cu mulți dascăli. asta spuneau și unchii și mătușile, când erau la catedră. tot asta spun și verișoarele mele, care sunt astăzi la catedră.
procentul nu s-a schimbat, a rămas același 30%. doar pretențiile noastre sunt altele. motivat.. sau, mai degrabă, nu.
Comentariu beton!65
Bai nu. I-as duce în continuare, dar in grupuri mici.
In felul asta dai pe brazda câțiva, apoi inca un grup si in felul asta faci educație. Poate nu la timpul potrivit, dar mai bine mai târziu decât niciodată.
Faptul ca nu ii trage nimeni de maneca la momentul potrivit duce la perpetuarea unor astfel de comportamente.
Comentariu beton!18
Am fost acum vreo luna la o reprezentatie de balet in Antwerpen. Vreau sa spun ca nimeni nu a indraznit sa se uite pe telefon sau pe ceas. Nu a sunat nici un telefon. A fost super.
Nu imi pot imagina cata lipsa de respect poate sa existe la copiii astia? Intru de rusine in pamant numai la gandul asta.😑
Comentariu beton!12
Sunt profesoară! Am predat Calmogen și Stresclean, acum predau Betalok și Noliprel. Sunt materii noi, foarte interesante, pe bază de tensiune.
Știți ce înseamnă un elev care râde din senin, care vorbește sau se foiește o oră întreagă? În timp ce tu te chinui să le povestești lucruri interesante? E suficient să fie unul ca el în fiecare clasă, că se alege praful de toată munca ta.
Nu ai voie să-i dai afară de la oră, notele mici nu-i mai sperie, media la purtare nici atât, că pe Anglia nu le cere nimeni foaia matricolă.
Iar discuția cu consiliera școlii, chematul părinților la școală nu mai dau rezultate.
Nu mă sperii așa ușor, dar am constatat, după 27 de ani în învățământ, că sunt nevoită să fac anumite compromisuri care pe vremuri nici nu existau în gândul meu.
Speram că mai am vreo 15 ani până la pensie, număram anii, dar se pare că nici bucuria asta nu o mai am.
Comentariu beton!26
Ah, „Anglea”. Acolo nu le trebuie multă școală, ci culegători de legume. E OK și dacă repetă clasele I-IV să fie 8.
Bine, le trebuie și șoferi de camion, da’ pentru așa ceva n-au IQ-ul necesar. 🤷♂️
Comentariu beton!13
Și la cinema e la fel. Odată, un copil bătea cu piciorul în scaun. I-am zis mamei lui, a încetat. Altădată, la Titanic. Am vrut și eu să văd filmul la cinema, am fost foarte încântată. Încântarea mi-a dispărut când un tinerel ii povestea tipei cu care era efectiv tot ce urma în scenă. I-am zis să tacă, că n-am venit la film să îi aud șușotelile. Și-a cerut scuze și a continuat să vorbească. Mai încet, dar tot îl auzeam. Alții stau cu telefonul, își fac poze, stau pe telefon. E deranjant. Singurul film la care am fost uimită de categoria de vârstă a fost Oppenheimer. Superb film, plin de tineri, și liniște și pace în sală. Am simțit un licăr de speranță.
Comentariu beton!12
Asta e generatia NOW. Cand se uita pe TikTok sau chiar si pe FB si dai scroll iti vin glume/poante/povesti/etc ce nu trebuie sa depaseasca 2 minute. Asta se pare ca a ajuns durata atentiei la copii, ce depaseste asta e boring. De asta ti-am zis ca serialele vechi de comedie nu ar avea nici o sansa acum si nu din cauze woke. Pb e ca glumele li s-ar parea invechite si copiii nu au rabdare la o piesa de teatru in cateva acte sa vada cum e construit un personaj comic si politica de la sec 19. Aici e inca bine, au fost faze mai penale in care actorii au intrerupt spectacolul si au certat audienta ca era bataie de joc.
Comentariu beton!12
Merg des la diferite spectacole, piese de teatru, ori spectacole muzicale gazduite de Rock Cafe (in Bucuresti). Nu am intalnit tineri necuviinciosi, cu comportamente neadecvate momentului cultural, fie momente de liniste deplina sau distractie si dans peste limita bunului simt. Nu cred ca trebuie generalizat, sunt multi copii (tineri) frumosi, bine crescuti, imbracati frumos.
Saptamana trecuta am interactionat cu tineri din Timisoara, petrecand un weekend minunat in acest splendid oras. Am intalnit tineri cu diferite ocupatii – soferi de taxi, ospatari, receptioneri etc, foarte politicosi, cu zambetul pe buze.
Eu cred in generatia tanara.
Comentariu beton!11
@CB: e vorba-n articol de liceeni, nu de șoferi de taxi și ospătari.
@John Temple – este vorba despre copii, liceeni sau nu, maturizarea deplina nu soseste odata cu varsta de 18 ani, evolueaza destul de latent, trecand prin diverse faze, iar copii pot fi chiar si ospatarii. Mult mai gresit este sa consideram aceasta situatie ca fiind „emblematica pentru România de azi”. Conflicte intre generatii au fost si vor fi mereu, sa nu exarcebam si sa generalizam.
Solutia nu esta sa-i privam de teatru, opera, concerte de muzica simfonica etc. Daca vom alege sa-i privam, in viitor aceste activitati vor disparea, pentru ca oameni neinvatati sa mearga la teatru etc nu se vor indrepta catre astfel de activitati si neavand spectatori nu vor avea nici finantare.
Educatia la teatru, opera, concerte etc trebuie creata de catre parinti in timp. Noi am depasit varsta de teatru de copii (si ma bucur nespus), insa nu am renuntat la teatru si mergem inclusiv cu fetele (10 si 13 ani). Sunt piese mai usoare sau mai grele, dar le place si sunt destul de linistite. La un moment dat am fost la Take, Ianke si Cadar si nu am prins 4 locuri impreuna si m-am temut ca vor deranja. Nu a fost piesa lor preferata, dar au stat cuminti. Daca la cinema pentru ca luam pop-corn si apa, de regula au o iesire la baie (dar in liniste) la teatru rezista o piesa sau la un concert de muzica simfonica. Placerea si comportamentul pentru astfel de evenimente se construieste si nu va functiona niciodata sa-l construiesti cu o clasa de 20 de copii, indiferent ce calitati au tu ca si profesor.
Pe de alta parte, vineri, la rugamintea unei prietene am tinut o ora in Scoala Altfel la o scoala gimnaziala din centru (clasa a VIa). Ora am vrut sa fie interactiva – stiam ca la vorbit ii pierd si am facut cu ei o activitate fizica distractiva (credeam eu). Inainte de ora mea au avut curs de prim-ajutor, iar dupa mine au avut o activitate cu un actor de mima. Am remarcat si mi se pare ca e generalizat – lipsa focusului, lipsa atentiei, nimic nu reuseste sa-i capteze suficient, nu sunt atenti la reguli, la instructiuni, de aceea cer tot timpul ghidaj, chiar daca ai reusit sa captezi o parte din ei, e suficient ca unul sa nu fie captat si sa vrea sa distraga si pe altii si imediat se produce haos, nu au obisnuita de a asculta, nu se concentreaza pe a duce pana la capat un task… va spun sincer ca asta este o impresie la prima vedere, insa mi-a fost confirmata de cei care lucreaza cu ei zi de zi … si repet e o scoala din centru, adica nu am avut parte de chestii grave.
Comentariu beton!12
Lipsa de atentie, e rezultatul noilor tehnologii. Suntem bombardati cu stimuli din toate partile. De peste tot primim notificari. Toate aplicatiile iti trimit notificari, noroc ca le mai poti pune pe silentios. Cand te uiti pe youtube la ceva, in dreapta iti mai apar cateva zeci de sugestii si invariabil iti fug ochii acolo si esti tentat sa dai clic. La o varsta frageda acest lucru e foarte nociv…
Degradant! E trist în țara asta! Mă duc la concerte folk, unde nu e orchestrație, nu e sunetul la maxim, unde contează versurile, și ei vorbesc de rup! Îmi vine să-i omor! La ce dracu’ vii la concert, că poți vorbi și-n altă parte? Sau la film, sau la teatru când vorbesc la telefon, sau se uită pe FB? Dar cea mai tare fază e aia când răspund la telefon și zic: „Nu pot să vorbesc aku, sunt la teatru/film…” Ei cică vorbesc în șoaptă, dar deranjează toată sala! Și sunt adulți, nu neapărat tineri, copii…
Îmi pare rău de copiii lor, nu cred că se vor comporta diferit.
Am și eu un băiat, care are 22 de ani, are un grup de prieteni cu care merge mereu la film, la teatru, la concerte… dar ei au fost educați de mici cum să se comporte, au avut exemple de urmat.
Pot sa confirm comportamentul animalelor, pardon, adolescentilor. Fie-mea face parte din minoritatea celor pe care ii deranjeaza un astfel de comportament, la fel ca si pe noi. Greu de spus ce se poate face in continuare. Daca nu li se va interzice (ce aberatie, sa fie necesar sa interzici) accesul cu mancare si bautura in sala, in curand se poate ajunge la acte de violenta impotriva actorilor (pe modelul din clasa)
Nu e chiar așa de nouă situația.
Eram elevă în ciclul gimazial (clasa a V-a sau a VI-a, parcă) și am fost cu clasa la un spectacol de teatru al unei trupe din București (pt. conformitate – eu locuind într-un oraș reședință de județ în vestul tării). Era un specacol Mary Poppins care, din câte îmi amintesc, m-a cam plictisit. Nici nu se auzeau actorii foarte bine, sala neavând o acustică prea grozavă (era sala de la Casa Sindicatelor, nu de la Teatru).
Oricum, la sfârșitul spectacolului, nu mai țin minte cum și de ce, am ajuns în culise, la actori. Și i-am auzit comentând supărați de gălăgia din sală, cum toți copiii vorbeau tare, nu erau atenți și deranjau spectacolul. Și am fost un pic bulversată, pentru că la mintea mea de copil nu îmi dădusem seama nici că a fost gălăgie în sală și nici că asta ar fi putut să deranjeze. Sincer, nu mi-am dat seama. Mi-a părut rău pentru actori și mi-a fost un pic rușine pentru colegii mei spectactori.
Asta se întâmpla undeva la începutul anilor 80.
Cu riscul să fiu considerată Gicuță contra întreb și eu: actorii trebuia să iasă de pe scenă, plasatoarele să scoată recalcitranții afară, părinții să-și educe odraslele Dar profesoarele care și-au asumat sarcina de a duce un grup de copii la teatru, ce trebuia să facă? Sa Strângă gunoaiele ? Frumos și lăudabil. Mai frumos era că la prima pauza sa adune ceata și să părăsească sala de teatru. Așa cum zicea și Mălina, probabil știau ce elevi au și dacă nu știau, de ce?
Comentariu beton!16
Am fost acolo, fix așa s-a întâmplat. Elevi de gimnaziu, „7 H-ul, fiți atenți la mine!” și de liceu. Nu toți, dar o parte au fost extrem de gălăgioși, au vorbit , au mâncat, au foșnit, s-au dus „la toaletă”, s-au întors, bașca „dădeau replica” actorilor. Horror. La un moment dat, înainte de pauză, soțul meu n-a mai răbdat și a chemat dnele plasatoare care i-au mutat pe unii dintre ei. Degeaba, gălăgia a rămas în cealaltă parte. Sincer, dacă aș fi cadrul lor didactic însoțitor mi-ar fi rușine. Și nu aș mai merge cu ei niciodată la o piesă de teatru.
Comentariu beton!11
De ce va minunati atat? Astia reprezinta esecul parintilor. Tupeu, misecuvenism si lipsa de inteligenta. Pentru ca prostul necorectat prinde tupeu si devine obraznic! Asta a facut libertatea prost inteleasa de dupa 90. Avem o scara de valori inversata si ne p***m pe el de vot. Iar alesii,alesi de aia mai putin inteligenti, se p**a,dar pe tara si pe noi. Halal Romanie!
Nu e vina lor… e goana dupa bani a parintilor.. ei sunt victime au ramas in era asta needucati!
eu am fost de la cluj la brasov 6 ore cu trenul cu 3 adolescenti, o adevarata placere: au dormit, au citit, au povestit, au stat si pe telefon. au jucat mima cu opere de arta. Sunt si multi tineri educati, nu doar needucati.
si in toate vremurile au fost asa, o parte educati, o parte needucati.
eu zic ca e prea multa panica cand vorbim de ei, cautati solutii sa fie mai bine educati, nu ii mai blamati. pana la urma al lor e viitorul.
Nu cred asa ceva. Trebuie sa fie o eroare ceva… Tocmai generatia asta despre care se spune ca sunt mai responsabili decat noi, sa se fi comportat in felul asta? Cei despre care se spune ca vor revolutiona umanitatea? Ceva nu e in regula… trebuie sa fie o greseala pe undeva.
Tnb, Dineu cu prosti, o doamna din public i-a raspuns actorului la o intrebare. Am crezut ca nu am auzit bine. I-a spus ca cel pe care il cauta „e la baie”.
Au fost si copii, care radeau mult, dar nu au deranjat.
Lucrez la Mec. Zilnic, cei care isi lasa tavile cu ambalajele pe masa, pe terasa ori pahare si gunoaie peste tot sunt pustanii astia si tiganii. Vad mereu copii de 12-16 ani care fumeaza din dispozitive din acelea, injura si nu par sa aiba o identitate a lor ci una de grup, in care daca nu porti Nike sau nu ai un hanorac pe cap, nu ai aceeasi tunsoare, nu esti acceptat ca unul de-al lor. Asta spune multe despre ce vine din urma.
Crezi că se află printre cititorii tăi părinți cu astfel de copii?
Întreb pentru un prieten.
Ne tot plangem de tinerii de azi. Dar cine i-a educat? Nu noi, adultii de azi? Deci daca acesti copii / tineri nu stiu sa se comporte, inseamna ca noi, adultii, deopotriva parinti, profesori etc. am esuat!