Am avut ieri la prima oră ceva acțiune cu oamenii de la PENNY România. Dar despre asta o să vă povestesc eu cu altă ocazie, altceva voiam să vă zic acum.
Dacă tot era devreme tare, am zis sa plec cu mașina, că doar n-o fi aglomerat la ora aia. Sfântă naivitate, la 7:30 dimineața, plecasem de un sfert de oră din fața casei și încă mai aveam wireless.
Mă rog, trecem peste, e greșeala mea c-am ales să plec cu mașina, nu a lor că n-au făcut nimic în 34 de ani.
Dacă tot eram cu mașina, am zis să mă organizez în așa fel încât la întoarcere să iau fetele de la cursul de pictură și să le las la școală. Da, da, ăsta e planul meu secret ca să nu mai muncesc la bătrânețe: le fac artiste. Am auzit că Van Gogh era bogat tare când a plecat spre veșnicele plaiuri ale vânătorii.
Buuun, ajung la atelierul de pictură, încarc copiii și dau să plecăm spre școală. Maria încă își punea centura când a văzut bluza de pe mine. Face ochii cât farfuriile în care mâncam desert pe vremea când nu eram la cură:
– De ce ești îmbrăcat cu bluză de la PENNY?
Păi aveam eu cum să ratez ocazia asta? N-aveam. Mă uit la ea cu o față extrem de serioasă:
– Începând de azi lucrez la PENNY.
La care, prieteni, răspunsul a venit fără să i se clintească nici măcar un mușchi pe față:
– Și chiulești de la muncă din prima zi?
Băi, oameni buni, noroc că era un loc de parcare liber chiar acolo, c-a trebuit să opresc mașina ca să pot râde cu capul pe volan. Doamne apără si păzește, abia-i aștept pe hăndrălăii care or să vrea să le impresioneze pe diafanele mele. Săracii de ei, habar nu au ce-i așteaptă.
În altă ordine de idei, este că-mi stă la marele fix în roșu? Sunt de-acolo, este?
P.S. Astăzi n-avem Iulia.
Neserios, dom’le. Neserios.
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Comentariu beton!22
😛
Cred ca una peste alta e motiv de hăhăială in fiecare zi la voi. Nu stiu care e mai tare in eeplici. Tu sau fetele?😁
P. S. Cum ai indraznit sa chiulesti de la munca?😂
Comentariu beton!21
Adevărul e că eu cu fetele facem mișto în fiecare zi unii de ceilalți.
Alta era sherif, nu ca acu 40 de ani, dovada ca timpul nu sta pe loc :))
Nu iti sta rau in rosu, eu personal il prefer nitel mai inchis pentru mine.
Păi ăla e grena. 😀
Grena??? 🤔
Io ziceam că-i roșu tătă ziua bună ziua. 🤔
@JT, nu, mă, îi ziceam lui @Keepcalm că roșu mai închis se numește grena.
@Mihai, nu neapărat (girl here :)) )
@MV, ok, atunci mai putin spre grena, nu chiar asa rosu da nici ca ala de pe tricourile Barcelonei(fan Barca aici), undeva intre :))
Fetele au mereu replici grozave!
Copiii ne obligă să fim pe fază indiferent de vârstă.
Ar fi interesantă o zi de lucru, îmbrăcat în bluza aceasta într-un magazin Penny, să vedem cine te recunoaște.
P.S, Am și eu un magazin Penny aproape și am cumpărat produse 3 Ro după articolul de pe blog.
Și eu am cumpărat produse 3RO după articolul de pe blog. 😀
Mă gândeam să mă duc la PENNY-ul de lângă mine îmbrăcat așa. Să văd ce se întâmplă. :))))
@MV: te pun ăia la descărcat și aranjat marfa-n depozit. 🤣🤣🤣
Comentariu beton!40
@JT, dadada, asta vreau sa văd. :)))))))))))
Te ia seful de magazin la ochi ca stai si te benoclezi prin rafturi ca Voda prin loboda in loc sa muncesti😂😂😂😂 Am auzit ca managementul mioritic nu e cel mai democrat. O sa zica uite bai nici genX nu mai sunt ce erau nici astora nu le place munca!Iar fetele tale sunt priceless😍😍
Comentariu beton!22
Chapeau!!!
😎😎😎
😀
Pfiuuu, copii fără recunoștință, pe vremuri ma impresionau foarte tare vânzătoarele, cum manevrat ele greutățile alea pe cantar
Comentariu beton!19
Îmi ieșise din sistem informația cu greuțățile și cântarul. Da, cât de tare.
Mai bun ar fi un curs de actorie la ce replici au fetele.
“pe vremea când nu eram la cură”-Nici acum nu pare că ai fi, cel puțin așa se vorbește prin unele locuri. 🙂
Sper că e totul OK cu Iulia!
Comentariu beton!17
mie-mi plac oamenii deștepți (mari și mici) care sfichiuesc, așa, cu 2 vorbe; de exemplu articolul de azi…
Comentariu beton!23
Iar mie îmi plac oamenii, de orice vârstă, care știu ce înseamnă „a șfichiui”.
înseamnă că îți plac (și) niște țărani, aceștia fiind cei mai susceptibili să cunoască termenul sfichi/șfichi; da’ e normal cumva, vîlcean fiind și tu…
Comentariu beton!17
pare că am fost prea criptic? dinu? nimic? săraru?
offtopic: nu mai știu în ce context, da’ zilele trecute mă gîndeam că fără mînuțele roșii e cam pustiu; n-ar fi o idee să le scoți și p’astea verzi, pentru simetrie? măcar așa, cine are ceva pro/contra, e cumva obligat să tasteze trii cuvinte…
Aș putea să fac un experiment.
Dar cum aducă e cam pustiu? Că io uneori nici nu apuc să citesc toate comentariile. 🤷♂️
adică cam așa:
https://m.youtube.com/watch?v=_B1S8kFTtZI
nuș’ cum să zic, că-i deja tîrziu, am și io o vrîstă…
mai ales la comment-urile împotriva curentului, nu știi cum să interpretezi up-urile: „da, boss, de acord cu ce zici”, „vot negativ curentaților”? fără ca cei împotriva ideii din comentariu să se poată exprima altfel decît prin răspuns scris, ceea ce de multe ori nu se întîmplă, din lene, prea mult bun-simț sau eu știu ce aliniere de planete sau ceakre necurățate la vreme; da, știu, democrația-i grea, mare consumatoare de resurse, io dăkît zic…
@costicăm, îți spun eu in ce context am simțit ca cineva și-ar fi luat instant atatea manuye roșii de ajungea la groapa de gunoi a spiridușilor in max juma de oră: Aișa radicalista!
Se mai spune și „șah mat” 🤣🤣🤣
Eu nu înțeleg cum ți-ai făcut socoteala ? În orice oraș mare între 7.30 și 9.30 e jale în trafic.
Peste ani îți vei pune întrebarea „oare ce o fi văzut la ăsta ?” Vorbesc din proprie experiență.
Tare! Dar 😔, am citit asta deja, ieri pe fb, azi abia așteptam să citesc Iulia. Uf, sper că e bine! ❤️
E extrem de bine. Chiulește pentru că e în concediu. Cred c-o dau afară. 😀
@MV, chiuleate, dar ea nu e în prima zi de muncă
Comentariu beton!12
nu, nu! mai bine un tricou cu Penny și lăsată printre rafturi și pensionari…
Comentariu beton!20
Peste câțiva ani îți iau cheile de la mașină și te trimit la muncă. 😂🤣😂
La muncă chiulangiule, muncă din aia adevărată, nu bătut taste!
Sa te vedem atunci, pe unde scoți cămeșa? 🤣😂🤣😂
Comentariu beton!14
Hai că iar ți-au dat replica 😂 cum îți permiți să chiulești chiar așa??
Apropo de lucrat la Penny, într-o noapte am visat că m-am enervat rău la spital, mi-am dat demisia și m-am dus să lucrez la Lidl 😁 se făcuse o coadă imensă la casa mea, banda plină de fructe și legume (care trebuie cântărite) și scannerul nu mergea! În fine, trece timpul, se mai răresc cumpărătorii.. mă uit la ceas crezând că este în jur de 19 (aveam program până la 20) și de fapt era 16 😂😂 m-am trezit de nervi!
Weekend plăcut tuturor, eu zac la căldurică după ce am adunat ceva virusei 🤧
Comentariu beton!25
da’ ce ți-ai făcut, de te urăști într-atît? pare rău de muci; io, deși am ajuns acasă la 3, am tras o alergare (merci, @Satană, pentru Listă!), mai șăd puțin pe suportu’ de coloană ș-apoi rad barba pîn’ la os! să mă fac tînăr, frumos, că am fetele (și cardu’) de scos;
auzi, tu știi bancu’ cu veterinaru’ la doctor?
D: așaaaa, deci, ce vă supără?
V: aaaaa, merci, așa-i simplu…
@ametist, bucură-te că era vis! 😀Eu am pățit așa în realitate, m-am uitat la ceas să văd cât mai este până vine fiică-mea de la școală – avea ore până la 15 – și era doar 10:45 (io crezând că-i aproape 15).😀
Weekend plăcut și ție și să plece degrabă viruseii de la tine!
Fetele, ca de obicei, sunt priceless! Cât despre bluza roșie, pot zice că nu-ți stă rău, deloc!
Și eu mă miștocăresc cu fiică-mea zilnic și-mi place la nebunie asta!
Fetele seamănă cu tine din ce in ce mai mult 🙂
❤️
🤣🤣🤣🤣 tare replica fetei 🤣🤣
Uitasem, îți stă fffoarte bine în roșu 😎
🤣 – Pentru replica fetelor.
👏🏻 – Pentru bluza rosie.
Asa ma tachinez si eu cu fica-mea de 9 ani. Eram la un prieten, la curte, la un gratar si vine sa ma intrebe cand ne apucam de prajit ca-i e foame. I-am spus ca mai beau un pahar de bere si ne apucam. „Asta inseamna ca urmatoarele 2 beri si jumate le bei din sticla si apoi te apuci… de paharul de bere?!?”. Prietenul meu si-a scapat berea din mana si 5 minute nu s-a putut opri din ras.
Comentariu beton!24
😂😂😂
”Da, da, ăsta e planul meu secret ca să nu mai muncesc la bătrânețe”
Păi deja muncești la bătrânețe! Dacă se numește muncă ce faci tu! 😜
Lăsât gluma la o parte, mi se pare foarte mișto relația pe care o ai cu fetele! ❤️
❤️
La început citeam doar ce scriai tu, apoi am descoperit-o pe Mara…mi se pare că devin și fana gemenelor…cu replici de genul ăsta mă binedispun în zile nașpa ca cea de azi😁
Penny Market e Lidl-ul saracului
Mă prefac că nu am citit asta😬