Știu exact ziua, ora și locul în care s-a întâmplat. Ziua era 1 Mai, anul era 1989, locul: Dealul Capela din Râmnicu Vâlcea.

Aici aveți nevoie de puțin context. Pe vremea cealaltă de 1 Mai nu se dădeau libere prin lege, nu se făcea Sfânta Punte, n-o zbughea toată lumea la mare sau la munte. Pe vremea cealaltă de 1 Mai era liber, da, dar se sărbătorea muncitoresc și tovărășește, că nu cu distracție la mare făceai planul cincinal în doar patru ani.

Pe scurt, pentru aceia dintre domniile voastre care n-au prins epoca de aur, pe 1 Mai se mergea la defilare. Ca să aducem prinos de recunoștință, tovarășului și partidului, pentru condițiile minunate de muncă și învățătură oferite poporului. Nu, din păcate, nu este o formulare inventată de mine, era fix cum suna deschiderea „Telejurnalului” din vremea aia.

Ei, pe data de 1 Mai 1989, după defilarea în care ne-am exprimat prinosul de recunoștință către partid și mult-iubitul lui conducător, onor conducerea liceului ne-a făcut o surpriză. Poate singura cât de cât mișto, având în vedere contextul. Pe noi, cei din anii terminali ai liceului ne-au anunțat că trebuie să venim la defilare îmbrăcați în uniformele P.T.A.P.

Ce, nu știți ce înseamnă P.T.A.P, este? Eramprecis. Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei, asta înseamnă. Iar uniformele erau bleu-ciel, din cap până-n picioare, și pentru fete și pentru băieți. Așa trebuia să ne prezentăm îmbrăcați pentru că, după defilare, urma să mergem să învățăm cum să ne apăram patria cât mai temeinic: urma să mergem să facem trageri cu pușca, în poligon.

Cred că nici n-am dormit de emoție în noaptea dinainte. Pur și simplu nu-mi venea să cred c-or să ne lase se facem asta, cu puști adevărate.

Și ne-au lăsat. Pe un poligon construit în acest scop pe Dealul Capela, sub supravegherea unor tovarăși militari veniți special pentru noi, am tras la țintă cu niște puști Geco. Puști care ar fi putut ajuta la apărarea patriei fix cât ajută unguentul de aloe un picior de masă din frasin sau stejar.

Dar ce mai conta? Important era că, printr-un miracol, aveam voie să facem asta.

Ne-au dat câte șase gloanțe de căciulă, ne-au făcut un minim instructaj despre cum iei ținta în cătarea puștii, și aia a fost. Așa a arătat, de altfel, prima și singura dată când am tras cu pușca.

Dar mult mai important este că, tot din ziua aia, am rămas cu ideea clară că în mine s-a pierdut un mare campion la tir. Nu de alta, dar am făcut un total de 54 de puncte, din 60 posibile, cel mai mare punctaj din toată școala. Păi să nu trăiești toată viața cu convingerea c-ai ratat niște titluri de campion olimpic?

Dar totul a ținut până ieri, prieteni. Ieri când, cu ajutorul celor de la Complice, am călcat pentru a doua oară în viață într-un poligon unde am tras din nou cu pușca. Acolo unde, 34 de ani mai târziu, am avut confirmarea că în mine chiar s-a pierdut un campion la tir. Vă zic, din patru în patru ani mi-ați fi ținut pumnii la Olimpiadă.

Ce, nu mă credeți? V-am lăsat în mai jos o poză cu ținta la care am tras în poligon, țintă pe care am marcat clar care sunt găurile provenite de la pistol și care de la pușcă. A se remarca că la pușcă TOATE cartușele s-au dus exact unde trebuia: în căpățână. Când io vă zic că acum m-aș fi pregătit de Olimpiada din 2024…

Ca să fie balul bal, m-am băgat să trag 20 de cartușe și cu pistolul. Tot în poza cu ținta o să vedeți că acolo situația n-a mai fost la fel de roz. Nu e deloc ca-n filme, să știți, când trag ăia de la șold și nimeresc țânțarul între ochi. În schimb, o fi mai greu, dar adrenalina e mult peste ce obții trăgând cu pușca. Simți inima cum vrea să-ți sară din piept la fiecare foc. Nfine, una peste alta nu m-am descurcat chiar rău nici la pistol.

Pe scurt, toată experiența a fost fabuloasă. Pentru câteva zeci de minute m-am simțit ca-n „Fauda”. Eram Doron în mijlocul acțiunii, vă spun. Adrenalină la foc continuu, nici nu știu cum a trecut o oră. Săptămâna asta cred că mă duc din nou, că vreau să încerc și pușcă din aia cu lunetă, fix ca-n filmele cu lunetiști.

Dacă vă tentează să încercați, uite, aici găsiți: bit.ly/CompliceTir

Eu nu pot decât să vă spun c-o să fie o experiență pe care o s-o țineți minte multă vreme. Plus că, nu știu cum să vă explic, dar după chestia asta mă simt mult mai pregătit pentru ziua când o să-mi apară fetele la ușă cu primii hăndrălăi. 😛

_autotone