Pun pariu pe orice că nu vă dă prin cap care este una dintre cele mai mari probleme cu care mă confrunt când mă apucă pe mine plimbatul de unul singur prin Europa, adică exact ce fac zilele astea.

N-am eu timp de la volan, c-aș fi fost tentat să vă întreb, să vă las să ghiciți și să mă uit cum vă chinuiți fără să reușiți. Pentru că e ultimul lucru la care v-ați gândi. Cafeaua, prieteni, asta este problema. Mai precis, cafeaua de dimineață.

Imediat vă explic, ca să nu ziceți că sunt nebun.

Eu nu funcționez dimineața fără minimum două căni de cafea. După prima începe să mi se dezmorțească cât de cât creierul. Dar abia de la a doua încolo încep să mi se miște rotițele. Uneori, mai e nevoie și de a treia. Și nu, nu glumesc.

Moment în care mă veți întreba unde e problema, ca doar se găsește cafea pe toate drumurile. Corect, așa e se găsește cafea, slavă Bărbosului Suprem, oriunde te-ai duce în lumea asta.

Problema apare în zilele în care sunt nevoit s-o iau din loc dimineața devreme și plec la drum la ore la care restaurantul hotelului e închis, iar în jur nu e nimic deschis. Când mi s-a întâmplat asta prima oară parcă mă lovise ceva peste ceafă, jur.

Era acum două veri, când mă duceam spre Cabo da Roca tot cu mașina. După prima noapte, în care m-am oprit la Graz, m-am trezit dimineață pe la 5:00 hotărât să beau o cafea și s-o iau din loc. Hotelul era din ăla de tranzit, nici gând să aibă vreun ceva pentru făcut cafea în cameră, prin urmare mi-am zis lasă că mă duc să iau de jos.

Când am coborât și-am văzut că era închis tot și nu exista nici măcar automat de cafea, s-a prăvălit cerul pe mine. Mă mai trezisem și la 5:00, deci nu că eram pe pilot automat, dar dacă-mi adresai două vorbe dura cu zecile de secunde până să le procesez. M-am întors în cameră, am luat bagajele și direct în prima benzinărie din Graz m-am oprit, dar nu țin minte cum am ajuns acolo, așa de gravă era situația.

Ei, ăla a fost și momentul în care m-am învățat minte. Toată excursia aia m-am cărat cu o sticlă de plastic de jumătate după mine, sticlă pe care o umpleam cu cafea, să fie, să nu mai pățesc ca la Graz.

După care, de la următoarea călătorie de unul singur, am trecut la nivelul următor: n-am mai plecat nicăieri fără două mini-termosuri după mine. Oriunde ajungeam, prima mea grijă era să le umplu cu cafea, ca să nu mă trezesc că dau din colț în colț a doua zi dimineața.

De ce să mint, și p-astea am uitat de câteva ori să le umplu sau n-am avut de unde să cumpăr cafea. Au fost momente la fel de dure ca la Graz, dar m-am luptat cu ele și-am supraviețuit, prieteni. Doar așa am ajuns la nivelul la care oriunde m-aș duce, și durează mai mult de două zile, să nu uit NICIODATĂ să umplu măcar unul dintre mini-termosuri. Cred că se numește experiență de viață sau ceva. 😊

Poate credeți că glumesc, dar oamenii care mă cunosc și-au fost plecați pe undeva cu mine, m-au văzut cărând non-stop cele două termosuri. Unii m-au și întrebat ce-i cu ele. Le-am răspuns fix ce v-am povestit și vouă.

Acum o să-mi spuneți că nu înțelegeți de ce fac asta, doar toate hotelurile au aparat de cafea în cameră. Nu, fraților, nu au toate. De fapt, dacă e s-o zicem pe bune, cele mai multe nu au. Cele mai multe au apă și pliculețe de ness, dacă le au și p-alea. Cu tot respectul, dar eu nu pot să beau ness. De fapt, pot, dar beau degeaba, că nu-l simt cum îmi desțelenește creierul.

V-am spus povestea relației dintre mine și cafea, ca să înțelegeți exact cam cât m-am bucurat când am descoperit una dintre cele mai mari invenții ale omenirii de la foc încoace. Intrasem în dimineața plecării în benzinărie să alimentez și să-mi iau chestii pentru drum, când, de undeva de pe un raft am auzit că mă pâsâie cineva: „pssst, hei, pssst, aici sunt, de ce nu mă bagi în seamă?”.

M-am uitat spre locul de unde se auzea și-am descoperit că nu mă pâsâia cineva, ci ceva. Pe raft, acolo, era lucrul care urma să-mi schimbe viața în această excursie (și nu numai), doar că eu nu știam încă. Mi-am dat seama doar când m-am apropiat și l-am văzut în toată splendoarea lui.

Fraților, oameni buni, acolo pe raft era sfârșitul chinului meu și începutul unei noi vieți. Acolo, pe raft, era o șmecherie care poartă prozaicul nume de Espressor Tchibo Cafissimo Easy, când el ar trebui să se numească Life Saver sau ceva.

Dacă nu v-ați prins, este un espressor, cel mai mic pe care l-am văzut vreodată, care merge pe bază de capsule. Vă dați seama că l-am cumpărat în secunda doi. Pentru că din momentul în care l-am avut în mână, am știut că s-a terminat cu umplutul de termosuri de seara, am știut că s-a terminat cu cafeaua de pe la automate, am știut că nu va mai conta niciodată ora la care mă trezesc.

De-acum, oriunde voi mai merge cu mașina, singurele două lucruri de care am nevoie sunt o priză și apă. Restul o să facă minunea asta. Da, da, voi avea grijă să nu rămân niciodată fără capsule. De altfel, și acum când vorbim, am în portbagaj măcar 60 de bucăți, că nici nu le-am numărat, am luat tot stocul din benzinăria aia.

Ca să nu credeți că vorbesc prostii, iată ce bine-i stă lui Cafissimo Easy în prima cameră de hotel în care am ajuns împreună. Iar acum, când citiți asta, fratele vostru se delectează cu ditamai cana de Caffe Crema Colombia, adică fix cea pe care o vedeți în video.

Mă rog, asta e prima cană, pentru a doua mă mai gândesc ce aleg între un espresso with a fine note of creamy caramel sau un espresso Brasil. Stați liniștiți c-am citit ce scrie pe cutiile de capsule, nu sunt eu așa fin cunoscător și nici atât de deștept. 😛

P.S. Fix acum dimineață, m-am uitat de curiozitate dacă l-aș fi putut cumpăra pe Cafissimo Easy ăsta și online. Nu de alta, dar în benzinărie a fost un simplu noroc că l-am văzut. Da, bineînțeles că se poate cumpăra și online, ba chiar din mai multe locuri. Singura problemă este că degeaba se putea, dacă nu știam de existența lui, adică fix motivul pentru care am stat azi-noapte să povestesc toate astea, în loc sa mă bag la somn: m-am gândit că poate se mai bucură și alții când vor afla de existența acestui cadou al Bărbosului pentru noi, muritorii de rând băutori de cafea.

Iată și prima cafea: 🙂