Fiecare dintre noi avem activitatea AIA sau activitățile ALEA care ne fac să ne relaxăm. Dar ce zic eu „relaxăm”, care ne fac atât de bine la căpuț încât, după, suntem aproape de nivelul unui călugăr budist care a atins Nirvana.

Eu am două activități mari și late care mă liniștesc mai ceva ca biberonul cu lăptic cald pe un nou-născut.

Și nu, niciuna dintre ele nu este muzica, cititul sau filmele. Nu pot să ascult muzică fără sa fac nimic. Să stau așa pe un fotoliu și doar să ascult muzică? Exclus, după cinci minute îmi vine să mă urc pe pereți de plictiseală.

Nici cititul nu mă relaxează complet, pentru că îmi pun foarte multe întrebări despre ce se întâmplă în carte. Nici vorbă de relaxat, uneori mă storc cărțile ca pe un burete îmbibat.

Da, filmele mă relaxau cândva, dar de când cu blogul, în loc să mă pierd în acțiunea filmului, de la un punct încolo încep să devin extrem de atent la ce e bine si ce e prost în filmul ăla. În ideea ca la un moment dat voi scrie despre el. Deci s-a dus ulii de suflet relaxarea mea.

Și uite-așa am rămas doar cu două activități care mă relaxează complet.

Prima. Să conduc singur în mașină. Cu cât e distanța pe care urmează s-o fac mai mare, cu atât simt că mă ia zen-ul încă dinainte de plecare. N-am nicio problemă sa mă urc la volan la București și să mă dau jos la Ljubljana. Mă rog, cu pauzele regulamentare pentru pișu și băgat benzină.

Daaar, totul trebuie să se întâmple ziua. Condusul pe timp de noapte nu mă relaxează absolut deloc.

Ar mai fi de spus că nu sunt inconștient, prin urmare niciodată nu conduc distanțe mai lungi de 1500 de kilometri. Pentru c-o fi ea relaxarea la cap bună, dar vine la pachet cu oboseală fizică. Și cu asta nu te joci, că ar însemna să mă joc cu viața mea și a altora care n-au nicio vină.

În rest, de-abia aștept dimineața zilei de 25 iulie. 😊

A doua activitate este una la care nu cred că v-ați fi gândit vreodată: pescuitul, prieteni. Îmi place de mor și mă transform într-un monument de zen și relaxare dacă stau pe malul unei bălți cu o undiță în mână. Nici măcar nu mă interesează dacă prind ceva, scopul este atins indiferent dacă trage peștele sau nu. După 8-9 ore de pescuit, plec de pe malul apei mai senin decât o hipsteriță raw-vegană care a descoperit cum se mulg migdalele.

De ce să mint, ar mai fi și o a treia: explorarea de locuri în care n-am mai fost. Dar p-asta nu pot s-o trec ca activitate obișnuită de relaxare, că nu e ca și cum dacă am nevoie să mă relaxez pot sa dau la orice oră o fuga până în Cracovia, de exemplu.

Și-acum să vă aud pe voi. Ce vă liniștește cel mai tare la cap?

sursa foto: freepik.com