Pe la sfârșitul lui martie am scris un articol în care povesteam câte ceva despre cum școala n-ar trebui să aibă nimic în comun cu violența. Mă rog, mai mult voi ați povestit, pentru că articolul respectiv a strâns peste 130 de comentarii, toate cu poveștile voastre despre bullying. Nici nu mai știu dacă v-am mulțumit atunci, dar, dacă nu, o fac acum.
Mă gândeam că poate vreți sa aflați și care este continuarea firească și, mai ales, aplicată în realitate.
Proiectul „Școala încrederii” le-a dat curaj să vorbească, despre bullying în școală, unui număr de peste 200 de copii, părinți și profesori. Ceea ce este minunat, e mare lucru să poți face să-și povestească experiențele de genul ăsta niște oameni care în mod normal poate n-ar fi avut curajul s-o facă. Ăsta este un mare pas înainte.
Dar mai avem nevoie și de alți pași înainte pentru a scădea cifrele din ce în ce mai alarmante ale violenței în școli. Ministerul Educației a semnalat pentru anul școlar anterior 10.000 de acte de violență, însă organizația Salvați Copiii susține că, în realitate, unul din doi elevi este amenințat, umilit sau agresat fizic. Iar eu sunt convins că acesta este procentul real, cel de 50%, procent care nu este prins în niciun fel de statistici.
După care, dacă ne gândim că în România învață aproape 3 milioane de elevi, un simplu calcul matematic ne va spune nouă că în jur de 1,5 milioane de elevi (asta înseamnă 50% din 3 milioane, nu?) au parte într-un fel sau altul de bullying, adică de acte de violență în timp ce sunt la școală. Nu sună foarte dătător de speranțe, nu?
Ei bine, aici intervine acest program, numit „Școala încrederii”, proiect care și-a propus să contribuie la readucerea siguranței în școli. Pentru ca, într-un viitor cât mai apropiat, să putem toți să ne trimitem copiii la școală fără teama că vor fi supuși bullying-ului.
Iar la toată treaba asta putem contribui și noi, să știți. Imediat vă explic cum.
În România sunt peste 7000 de școli, iar ca programul să poată fi implementat în cât mai multe, e nevoie de susținerea oamenilor, pentru că oricine poate contribui la siguranța copiilor.
Donațiile se fac prin SMS la 8845 cu textul INCREDERE pentru suma de 2 euro lunar. Sau, la fel de simplu, prin intermediul site-ului școalaîncrederii.ro/donează. Cu mențiunea că pe site suma nu mai e fixă, puteți dona orice sumă, după cum vă lasă sufletul și bugetul, desigur.
Nu vă mai explic, știți și singuri ce aveți de făcut dacă vreți să vă alăturați revoluției în educație și să donați.
Acum o să vă las doar niște argumente care să vă ajute să vă răspundeți la întrebarea: „de ce-aș dona?”.
👉 Cu 120 lei ajutăm un copil să meargă un an întreg într-o școală a încrederii;
👉 Cu 875 lei ajutăm un profesor să primească un an sprijinul de care are nevoie, ca să aibă grijă de fiecare copil din clasa lui;
👉 După 2 ani de la lansare, „Școala Încrederii” lucrează deja cu 200 de școli și grădinițe de stat din 36 de județe din România, o comunitate de 100.000 de copii și 10.000 de adulți. Alte 250 de școli își doresc să facă parte din program.
👉 Fact: elevii din România nu sunt văzuți așa cum sunt ei cu adevărat, ceea ce afectează în mod negativ dezvoltarea lor.
Din acest motiv, programul educațional „Școala Încrederii” pune în aplicare gratuit un nou model de școală de stat recunoscut și validat internațional, întemeiat pe 4 piloni: leadership, wellbeing, progres academic și comunitate activă.
Pentru susținerea în practică a programului există o echipă de specialiști în educație care lucrează timp de 5 ani cu directorii, personalul didactic și auxiliar, și părinții pentru a crea un mediu sigur de învățare și creștere pentru elevi, în care aceștia să se simtă văzuți și în siguranță.
Pentru „Școala Încrederii” fiecare copil, din fiecare școală, contează. De-asta și-au propus ca fiecare școală să devină o Școală a Încrederii.
👉 Cum se întâmplă toate astea, cum ajung banii noștri să contribuie la siguranță în școli, puteți afla la o simplă lectură despre ce presupune tot acest program.
Acum înțelegeți de ce e nevoie de susținerea noastră?
am trecut si noi cu fata prin asta, desi bully-ingul a fost mai degraba pe teme sexuale si desfasurat pe telefon. Si asta la scoala de top din Cluj.
Dacă ai chef și timp, zi-ne ce s-a întâmplat. Eu deja sunt mai mult decât curios.
nu este foarte complicat. Fata a cazut in plasa unui baiat mai mare cu 2 ani ( de fapt o fata care se crede baiat). la inceput i-a tot spus la a noastra ca e frumoasa, ca bla bla bla, a incantat-o si i-a oderit suport pentru ca mai apoi discutia sa degenereze serios catre teme sexuale ( cereri de la fata mai mare). sigur, nici una nu stia desprece ce vorbeste, dar cum a noastra a rezistat cererilor, asta a creat o furtuna in capul ei.
acuma alegerile sunt doua. prima, cea gresita ,este sa muti copilul la o alta scoala. este gresit pentru ca nu stii peste ce da acolo si in plus telefonul intre ele exista in continuare. A doua, mai corecta, este sa ii oferi suport psihiatric pentru a invata sa reziste la atacuri de acest fel si sa isi gestioneze singura emotiile. noi am mers pe aceasta varianta. Dar oricum nu este normal ca intr-o scoala unde teoretic sunt supravegheati sa nu isi puna nimeni intrebarea de ce copii mai mari isi fac veacul printre copii mai mici. nu a fost ceva fizic, dar cred ca faptul ca a fost bully-ing psihologic il face foarte greu de gestionat de catre parinti. in continuare facem tratament cu psiholog.
Comentariu beton!38
da, citeam recent niște date legate de bullying în mediul școlar și cifrele sunt înspăimântătoare, 73% dintre elevi au fost martorii unei asemenea situații.
legat de modalitatea de a dona, am constatat că nu există pe site și varianta redirecționare a 3,5% din impozitul pe venitul persoanelor fizice, nici varianta de redirecționare, prin formularul D117, a 20% din impozitul pe profit, în cazul companiilor.
știți, oamenii scot mai greu banii din buzunar. prin formularul 230 și prin declarația unică 212, chiar și pensionarii cu o pensie mai mare de 2000 ron/lunar pot redirecționa 3,5% din impozitul plătit la stat, și cei cu venituri din activități agricole sau independente.
la un salariu mediu brut de 6000 de lei, cei 3,5% reprezintă 160 de lei, adică banii pt a ajuta un copil pt un an.
e o idee, nu vreau să supăr pe cineva! admir oamenii implicați în proiect și munca lor și cred că merită mai mult ajutor.
Comentariu beton!63
Băi, da, ai dreptate. O să le semnalez și eu că ar trebui să ofere și posibiltatea redirecționării procentelor.
Cred că e îndeajuns să vadă la părinți. Tati/Mami îndură la serviciu asta, una, alta.
Așadar, uniformitate, „copiii șefului lu’ tata/mama vor fi șefii mei”, „dacă ne iubeau, ne-ar fi lăsat o altă țară drept moștenire” etc.
Done.
Inimioară. Roșie.
E un subiect care merită mult spațiu și timp, din partea noastră. Mă interesează cum se raportează la profesorii care practică bully-ing asupra elevilor. Caz concret, nepotul meu la o școală de top, din Timișoara, la liceul Lenau ( nu am nici o problemă , să menționez școala), în clasele 0-4, învățătoarea le-a spus că, nu suportă băieții, le zicea că nu sunt buni de nimic, că nu au ce căuta la școală, să meargă cu oile. Câțiva părinți și-au mutat copiii. Nepotul meu este la liceu, tot la Lenau, învață foarte bine dar, a rămas cu o nesiguranță și neîncredere în puterile lui, când are câte un examen.
Uite: https://scoalaincrederii.ro/prezentarea-programului/
Nu înțeleg. Cum poți să spui asta unor copii? Și să mai fii și educator/ formator. Nici o reclamație? La director, la minister, în fine, pe unde se poate.
@Corina, https://pasaportpentrusucces.ro/cand-profesorul-face-bullying-cadrul-legal/
Comentariu beton!23
@Corina
Este evident ca invatatoarea aia isi varsa frustrarile din viata personala pe elevi si aici in mod special pe baieti.Probabil a avut o experienta sau mai multe experiente neplacute cu barbatii si asta este rezultatul.Am simtit si eu pe pielea mea mizeriile astea de la tot felul de profesoare nebune dar eram prea mic ca sa mi le explic.
Alte profesoare isi varsa nervii si frustrarile pe fete, am vazut si asta cand eram elev, deci da ,am observat din belsug profesorii care practică bully-ing asupra elevilor.
Va rog sa nu ma intelegeti gresit, nu am absolut nimic impotriva unor astfel de proiecte – am donat si eu, dar acest bullying nu ar exista, sau s-ar diminua simtitor, daca ar exista o educatie adecvata in sanul familiei.
1.0. Cu foarte, foarte, foarte multi ani in urma (in scoala generala) am fost si eu „bulit” urmare unei operatii minore la ambii ochi. Rezultatul a fost ca s-au lipit de mine poreclele „ochiosul”/”chiorul”. Nu va povestesc cat am putut sa sufar. Povestind parintilor tatal meu a avut o discutie (normala) cu parintii celui ce ma chinuia cel mai mult. Rezultatul a fost ca Tudor a incetat. La urmatoarea sedinta cu parintii tatal lui Tudor (surpriza) a facut apel la ceilalti parinti de a explica copiilor ca nu este normal un astfel de comportament. Si nu am mai fost „bulit”. Acum 2 saptamani chiar am baut doua beri cu Tudor – suntem foarte buni prieteni :).
2.0 Fiul unui prieten este autist. Mama lui Silviu a renuntat la job pentru a putea merge cu el la scoala. Ma credeti ca a fost o coalitie a parintilor pentru indepartarea din scoala a lui Silviu? Iar „reclama” de la TV „copiii cu dizabilitati au dreptul sa urmeze toate formele de invatamant” este un bullshit!
3.0 In cartierul meu exista doua scoli apropiate, una privata si una „normala”. Cea privata este peste drum de locuinta mea. Festivitatile de incheiere a anului scolar au avut loc in aceeasi zi pentru ambele scoli. La cea privata (este peste drum de locuinta mea) au participat animatori/animatoare, DJ (We are the champions – Queen), baloane, confetii etc. Am iesit cu catelul la plimbare si am asistat la o intalnire intre doua cete, una de la privat si cealalta de la normal. Un copil privat: „bai amaratilor voi ati avut DJ la serbare?”.
Parerea mea este ca familia/parintii ar trebui sa acorde mult mai multa importanta acestui fenomen.
Scoby57 va ureaza o zi cat mai frumoasa!
Comentariu beton!25
Daca aceasta educatie adecvata ar exista in sanul familiei.
Dar din pacate, in multe familii, aceasta educatie nu exista. Cum sa ceri cuiva sa isi educe cum trebuie copilul, daca nici el la randul lui, nu este educat. Daca te-ai uita in programul proiectului, ai vedea ca si asta isi propune, sa educe si parintii. Deci un motiv in plus sa ii sustinem.
Altfel, discutam discutii, ca si in cazul educatiei sexuale in scoala.
Referitor la experienta ta, pot sa zic ca tu ai avut noroc, parintii tai au avut cu cine sa vorbeasca.
Din pacate, asta se intampla in foarte putine cazuri. Stiu asta din proprie experienta. Eu am strabism la ochiul stang. Stii de cate ori am auzit in spatele meu, de la parintii colegilor mei remarca asta? „Cum poate asta care se uita stramb, sa aiba note mai bune ca tine?”
La 2.0 părerile sunt împărțite.
Și fiica mea are în clasă un copil cu CES (nu știu ce formă de adhd), copil care este violet, atât verbal cât și fizic, copil care deranjează toate orele (atât de mult le deranjează, încât pleacă profesorii de la clasă), copil care distruge lucrurile colegilor lui, copil care e în stare să supună bullyingului pe oricine, oricând, oricum, oricât.
CES a avut dintotdeauna, doar că dosar de CES are de anul ăsta. Și e în această clasă de 5 ani.
Nimeni nu contestă că acest copil are reale probleme, toți am încercat să îi facem integrarea în grup și să îl ajutăm cum putem, însă fără succes. Până anul acesta s-a mers pe metoda clasică: părinții copiilor lezați îi contactau pe părinții copilului, o perioadă (2-3 zile) era liniște în clasă, apoi o luam de la capăt. Doar că, din octombrie 2022, lucrurile au luat o „mică” întorsătură. Părinții copilului cu CES au început să spună că al lor copil are dosar CES și că ei nu mai suportă să fie sunați de cate ori copilul lor face vreo nefăcută, pentru că trebuie să înțelegem cu toții, și copiii și adulții,că al lor copil este diferit și că trebuie să îl acceptăm așa cum este, nu avem încotro, altfel ne vor da în judecată pentru discriminare și ostracizare (…).
Școala a oferit mamei copilului posibilitatea de a-l însoți la școală, ceea ce se și întâmplă, dar numai o oră pe săptămână, pentru că atâta suportă dumneaei, asta în condițiile în care fiul dumneaei are 26 de ore pe săptămână, alături de colegii săi.
Tot școala a oferit profesor de sprijin, profesor care o dată pe săptămână trece prin toată materia parcursă, pentru a-l ajuta pe copil să înțeleagă materia parcursă (materia ce ar fi trebuit să fie parcursă, mai bine spus). Prin urmare, copilului îi dă mâna să deranjeze orele, el are parte de profesor care îl ajută să înțeleagă ce ar fi trebuit să predea profesorii la orele deranjante iremediabil fix de el. Dar cu ceilalți 21 de copii din clasă ce facem?!
Copilul are tratament de urmat, conform dosarului medical, doar că părinții nu îi administrează tot tratamentul prescris pentru că „a observat că unele pastile îl moleșesc, nu mai e la fel de iute când le ia, și nu vrea să le mai ia, și dacă el nu le vrea, nu i le dăm și gata!”. Nu contează faptul că e violet cu 21 de copii și 14 cadre didactice.
Care ar putea fi soluția ideală a cazului expus de mine? Eu încă nu am găsit-o. E dureros din orice unghi ai privi.
Și când mă gândesc la faptul că sunt sute de cazuri identice și mii de altele mai grave sau mai puțin grave..
Comentariu beton!13
P.S.: Done, me too!
Orice ajutor, cât de mic ar fi el, e bine-venit.
@Maria, ❤️❤️❤️
@Maria: parintii copilului sunt cei care raspund. Cunosc un caz similar si atunci cand copilul producea daune altora, parintii trebuiau sa acopere daunele. De asemenea, cand copilul avea cate o criza si era violent, nu mai era primit la scoala, pentru ca era un pericol pentru ceilalti. Parintii il tineau acasa pana trecea criza.
E atât de complex subiectul. Pornind de la educația de acasă, la cea din școli, la supraveghere și control totul este complicat.
Observ la ai mei băieți niște gesturi dobândite de la alții și mă gândesc la ce au în cap unii care se amuză cand plodul scoate o înjurătură, lovește sau urlă la altcineva. O altă enigmă pt mine sunt gesturile cu tentă sexuală (părinți care ating parțile intime ale copiilor, în glumă).
Mă ia cu panică la gândul că ai mei ar putea fi agresați și eu nu-mi dau seama.
Multumesc, Mihai, pentru articol. Done.
❤️❤️❤️
dacă ți-ar apărea articolele mai devreme decît urc eu la volan…
așa, a trebuit să aștepte copiii să mă opresc pentru prînz, but done!
❤️❤️❤️
mi-am dat seama după ce am mîncat ce enormitate am scris, sorry;
de parcă am găsit leacul pentru cancer și rezolvarea pentru foametea mondială, nu că am donat cîțiva euro…
shame on me!