Articol scris de Iulia.
…
Azi mai pe scurtuț, așa, ca să nu mai osteniți citind :))
După cum probabil ați observat (sau mă rog, așa sper eu), săptămâna trecută n-am dat pe aici, să stau la o palavră cu voi.
Iar motivul este că săptămâna trecută am avut întâlnirea de 20 de ani de la terminarea liceului. Aidecapumeu, ce babă sunt. Nfine.
A fost fain de tot. Mult mai fain decât m-aș fi așteptat. A fost și surprinzător din multe puncte de vedere. Pentru că au venit colegi de peste balta cea mare, ceea ce n-a fost un efort deloc mic pentru ei. Pentru că au venit colegi împrăștiați prin toate cele patru zări. Și pentru că n-au venit colegi care locuiesc în continuare în România, ori chiar în Brașov.
Ce a fost însă cel mai fain a fost că nu am sărbătorit numai reîntâlnirea în sine, ci au mai urmat și o serie de after-party-uri, ba chiar și de after-after și after-after-after-party-uri.
Cu ocazia întâlnirii ăsteia am constatat că am un coleg de liceu care are o casă la nici 100 de metri de noi, fix acilea în sat. Dar asta nu e tot, că se pare că Zâna Imobiliarelor face glume d-astea cu noi.
Pentru că este vorba despre un tip cu care am fost colegă nu numai în liceu, ci și în facultate. Și cu care, fără să știu, m-am mutat în același bloc, la aceeași scară, la același etaj, pe vremea când mai locuiam în București. Am aflat că suntem vecini la ceva luni după ce mă mutasem eu acolo, când ne-am întâlnit într-o dimineață în fața liftului.
Tot cu ocazia întâlnirii ăsteia am aflat că unii dintre colegii mei au niște povești de viață fascinante. Mulți dintre ei au făcut lucruri și au văzut locuri foarte mișto până la vârsta asta. Alții, pe de altă parte, au rămas la fel de puerili și superficiali cum îi știam. Noroc că-s puțini din categoria asta.
Am mai aflat și că în liceu multora dintre colegii mei le era oleacă frică de mine. Cică aș fi fost cam scorpie și scârbă, așa… Nush ce să zic despre asta, io mereu am crezut că am fost pâinica lu Mniezo cu unt și cu miere.
Iar apropo de faza asta, aseară ne-a vizitat colegul despre care vă povesteam mai sus, să bem o apă plată cu lămâie și să mai trăncănim, cum le șade bine unora ca alde noi. Și mărturisește și el că da, păream cam scârbă pe vremea aia. Da acu m-am schimbat mult, sunt mai… blândă, așa.
La care domnul soț, neputând să-și țină fleanca, zice: Eh, nush ce să zic, și acu e destul de țâfnoasă uneori…. Iar replica colegului a venit prompt: Eheheheee, n-ai cunoscut-o tu atunci, când era tânără și în putere!
Mda. Deci se pare că-s o scorpie incurabilă. Ce să și faci?
Ce a fost însă cel mai trist legat de toată faza asta a fost constatarea că mahmureala la patruj de ani e muuuuult mai rea decât aia de la dooj de ani.
Băi copii, vă zic sincer, cred că o să-mi ia vreo lună să mă recuperez. Și asta nu din cauză că aș fi beut ca porcul non stop toată săptămâna. Că n-am. Beut ca porcul, adică.
Și asta face lucrurile cu atât mai triste. Că nici măcar nu ne-am bețivănit, ci lipsa somnului e aia care mi-a dat-o la pateu grav de tot. Și stați, că tristețea nu se termină aici. Că nici măcar nu e ca și cum aș fi stat în fiecare zi până la 5 dimineața la petreceri și taclale. Ntz. Cred că într-o singură seară am prins o oră mai târzie de unșpe – unșpe și ceva.
Și per total am „pierdut” vreo 3 seri. Și nici alea una după alta. Aia e, mă mamă mă, nu mai am dooj de ani, e clar.
Una peste alta, a fost o revedere tare mișto, am constatat că suntem o adunătură de oameni destul de echilibrați, în lumea asta a extremelor, în care totul e numai alb și negru, toți suntem numai categoric pro sau categoric contra X sau Y și toată lumea are impresia că unica opinie care contează e cea proprie.
Așa că m-am bucurat cu atât mai mult să îmi regăsesc colegii – mai ales că pe foaaaarte mulți dintre ei nu i-am mai văzut, la propriu, de 20 de ani – acum oameni în toată firea, cu mințile la ei și încă cu niște minți pline de bun simț. Na, c-am căzut oleacă și-n butoiul cu melancolie!
Dar ca să închei într-o notă veselă, vă mai zic scurt o fază la care am râs cu putere: după „ceremonia” din sala de festivități, urma să ieșim cu toții afară, să facem o poză de grup în fața școlii.
Io și încă vreo 2-3 tipe la care le țipa plămânu după o țigară, ne-am șutit un pic mai iute și am coborât în curte, să băgăm o mahoarcă cinstită. Firește, din reflex, am luat-o agale pe după colțul școlii, acolo unde se fuma „pe vremea noastră”.
Da n-am apucat să cotim pe după clădire, că a apărut în urma noastră una dintre profe și a strigat după noi: Fetele, e în regulă, stați aici și fumați, nu vă ascundeți după colț, că acu’ e voie la vedere!
Voi cum stați cu reuniunile și reîntâlnirile? Mergeți când se organizează? Sau vă feriți de ele ca dracu de tămâie?
La prima de 10 am reusit se ajung si sa ne strangem, restul de 20 si 30 nu…
“Eheheheee, n-ai cunoscut-o tu atunci, când era tânără și în putere!”
Ghici ce a sugerat aici asa mai pe ocolite :))
Comentariu beton!18
Huh? 🤔
Data viitoare transmitei ca o femeie nu imbatraneste niciodata, doar numara ani, sau ceva de genu e, nu-mi amintesc exact cum se zice.
și eu am aflat că păream arogantă în liceu, de fapt eram doar foarte timidă. Întâlnirile de liceu sunt mai răruțe, dar sunt. În schimb mă bucur că avem întâlniri anuale de facultate. Chiar dacă nu reușim să ne strângem foarte mulți.
că ești babă, eu la anul am întâlnirea de 30 de ani de la facultate, nu 20 de la liceu 😁 Dar devin tot mai frumoase pe timp ce trece. Nu mai are nimeni nimic de demonstrat, ne întâlnim cu MARE plăcere și atât, e de fiecare dată tot mai frumos, ne rupem în figuri cu dans și glume, ca pe vremuri, pe muzica noastră și pe sufletul nostru
Comentariu beton!25
Uite, la noi la facultate nu cres să se fi făcut vreo întâlnire. Dar sincer, și dacă ar fi fost, nu m-aș fi dus.
N-am avut nici un fel de chimie decât cu foarte puțini dintre colegi. Iar dintre ăștia, majoritatea erau foști colegi de liceu, că noi am plecat în hoardă la București 😂
Comentariu beton!15
@(alta)iulia, pai alea de la facultate sunt intalniri mai rare, foarte putini fac reuniuni la 10/20 ani de la terminarea facultății – mulți nici nu se cunosc intre ei.
În majoritatea cazurilor se fac întâlniri/revederi de la terminarea liceului (chiar si gimnaziu), pentru ca aici se cunosc (cel mai mult) colegii intre ei, petrec altfel timpul, sunt mai apropiati, cred.
Am fost la întâlnirea de 10 ani, p-aia de 20 am ratat-o. Poate o să merg la aia de 30, da’ parcă văd c-oi fi cel mai tânăr d-acolo.
🤣🤣🤣
Comentariu beton!33
🤣🤣🤣🤣🤣🤣
😂😂😂
JT, tânăr ca tânăr, dar sigur cel mai neliniștit 🤣 O să fii idolatrizat 😅😂
Comentariu beton!11
Eheeei, copile! Acum 5 ani am serbat 30 de ani de când am terminat facultatea.
Am fost la toate cele trei întâlniri: 10, 20, 30 de ani. La asta, ultima, a fost greu de tot. Majoritatea colegilor n-au putut ajunge din motive de mare distanta. Colegele din Iași n-au ajuns din motive de nimeni stiute una si din motiv trist, a doua. Ce sa mai spun de foștii profesori care s-au rărit îngrozitor in 30 de ani.
In rest, am petrecut fix cum petreceam cu 30 de ani in urma, in avanpremiera in Beer Zone (costicamusulmanu știe!) pana muult după miezul nopții si, in ziua cu banchetul, am început seara la cârciumă si am terminat-o la „balena”.
Comentariu beton!24
Ce fain! 😍
@Ruxandra, unde e balena “ta”? Ca pe vremea mea, liceana fiind, “la balena” era in parculetul din capatul de sus al Universitatii, ne intalneam seara acolo la o tigara si o hahaiala.
@Ruxandra, nu, musulmanu nu (mai) știe; am gugălit să văd beer, iar de balenă…
n-am fost la nici o întîlnire; chitros, știu, da’ nu m-a tras ața; la 20 de la facultate avea fata nici 1 an, so…; aș fi vrut să merg anul trecut la 30 de la liceu, da’ am avut treabă la Sofia și am ajuns acasă sîmbătă la ora 3,30; cam mare efortul pentru atît de puțin, deci am zis „pas” și la asta;
nu știu dac-am fost considerat chitros (deși mi s-a reamintit pe grupul de uațap că eram glumețul clasei), da’ la cît umblu eu (și implicit la cît timp fur din cel al familiei), nu cred că aș fi cîștigat nimic întîlnindu-mă cu niște oameni cu care am împărțit o cameră, acum multă vreme;
nu contest nimănui plăcerea de a revedea foști colegi (n-o înțeleg, dar n-o contest), doar că la mine ar fi fost la „impuse”, ceea ce, la vîrsta mea…
@CorneliaA: exact acolo. Lângă căminele din Maiorescu. Bine, „pe vremea mea” se chemau căminele din Puskin.
@costicamusulmanu: pe Lăpușneanu, cam vis-a-vis de Corso, intre doua terase din alea, e o intrare îngustă, un gang si o terasa micuță, plus o cârciumă in care găsești orice bere din lume. Au jdemii de sortimente de bere de-ți trebuie doua ore numai sa citești meniul. Iar băieții de acolo chiar le au cu berea. Daca ajungi si-ți place berea mai închisă la culoare, îți recomand March of the Penguins.
Merg la reuniuni d-astea atât din postura de fostā colegā cât si din cea de fostā dirigā. Una pe an merge. Pācat cā vin cei de peste Atlantic si nu o fac cei din Bucuresti. Dar mereu se lasā cu nostalgie vreo 2-3 sāptāmâni si obosealā la fel😀. Clar am îmbātrânit. Mi-e drag sā vad cum au evoluat copiii, unii vin si cu copiii lor, cu sotie/sot, mi se pare frumos. La întâlnirile de multi ani dupā facultate e uneori cam trist, unii au plecat deja la Bunutul. Distractia totusi e aproape ca pe vremuri, doar cu mult mai putin alcool😂. Ce sā-i faci, maicā?🤷♀️
Comentariu beton!16
Asta mi-a plăcut și mie mult – să văd cum au evoluat foștii mei colegi. Chiar dacă la noi nu s-a venit cu familii, mi-a plăcut mult să le aud poveștile.
Și dintre profi, spre norocul nostru, încă au fost mulți prezenți. Alții… 😔
Comentariu beton!13
Bravo,felicitari !
In ce ma priveste,nu am fost decat la prima intalnire organizata,cea de 20. De atunci…nimic(organizat) !
De m-or tine curelele inca un an,doi,ar urma intalnirea de 50 de ani ! Asta daca mai are cine sa participe ….
Ce sa zic…vine sfarsitul !
Comentariu beton!15
Eu pe prima (aia de 10), am ratat-o. Mă bucur că am ajuns la asta și sper să ne ținem de plan și următoarea să fie la 25, ca să ne vedem mai des.
Acu om vedea cum o fi cu socoteala din târg…
Nu esti baba, te alinti 😉
Cat despre scorpie, nu stiu, cei care te cunosc or fi avand ceva de zis?!
Eu n-am fost la 10 ani la liceu, nu prea aveam cu ce ma lauda, poate de aia nu vin cei care-au ramas in tara. In schimb la 20 m-a surprins cat de schimbati erau toti, fetele super suple si superbe, baietii burtosi si fara par pe cap. Anul trecut a fost aia de 30, dar nu eram in tara, asa ca o astept pe urmatoarea.
Apropo de asta cu lăudatul, cred că mulți de asta evită să vină la genul ăsta de întâlniri – se simt cumva „forțați” să aibă cu ce se lăuda. Ceea ce mi se pare oarecum trist, că până la urmă nu despre asta e vorba, ci despre a te reîntâlni cu niște oameni cu care ți-ai petrecut o mare parte din adolescență.
Comentariu beton!11
Prima întâlnire nu am făcut-o la 10, 20 sau 30, ci la 38 de ani de la terminarea liceului. Da, toată lumea dorea, nimeni nu se agita. Așa că eu, împreună cu alte două colege, am luat problema în mâini și s-a întâmplat. Din 35, am fost prezente 31. Pe una nu am găsit-o, una nu putea ajunge în timp util din Germania, una bolnavă, iar alta nu a dorit. Chiar a fost plăcut. Ne-am amintit de toți și de toate. De băut, nu prea, fiind doar femei, dar s-a dansat în draci.
Comentariu beton!16
Și la noi, tehnic vorbind, asta a fost de 22 de ani, că 20 s-au făcut în pandemie și nu s-a putut.
Vedem dacă o izbutim pe aia de 25 🤞
Am fost la fiecare decadă. Pe motor, îmbrăcat regulamentar în negru. La prima întâlnire, ăia de după 10 ani, i-am spus reginei neîncoronate a clasei că este fwtabilă, la aia de douăzeci nu mai era. La asta de 30, ținută de curând, eram singurul fără burtă și dintre bărbați și dintre femei. La următoarea nu mă mai duc.
Comentariu beton!51
Am vrut și eu să mă duc cu motorul, dar apoi mi-am dat seama că asta ar fi însemnat că nu pot să beau, ori eu la beutură nu renunț 😂
Comentariu beton!32
Fain așa 😊
Pai daca tu sustii ca esti baba, cine suntem noi sa ne permitem sa te contrazicem? 🤣
Hmmm…sotia are cea de 30 de ani de la terminarea facultatii peste doua luni. Si am fost un pic santajat sa particip. Bine, va fi o experienta interesanta ca spre deosebire de colegii tai normali si echilibrati, aici vorbim de cativa dusi cu pluta, cu act la mana. 🤣
Comentariu beton!17
Huhu, atunci ar trebui să fie nostim 🤣
Yep, in plus si soacra ma asteapta, ca acoperisul de la soprul de lemne nu se repara singur…😆
Comentariu beton!14
Exact. Tocmai ma gandeam asa intr-o doara, cand, m-a palit adevarul drept in fata: peste doi ani facem 30 de la terminarea facultatii. Ne-am mai intalnit la 20, a fost foarte misto, chiar daca la restaurant am lipsit, trebuia sa o pregatim pe mandra noastra care se caza la camin, era anul I 🙂
No, mio disparut comentariul 🤔
Ntz, a apărut, chiar primul.
No, nu am cautat asa sus :))
No, ni la el 😉
Zau asa 🤔
La cea de 10 ani de la terminarea liceului nu m-am dus și mi-a părut rău (mi se părea că toți au reușit în viață, mai puțin eu. Eram într-o perioadă grea și nu m-aș fi putut preface că mi-e bine). Au organizat colegii la 15 ani, parcă, și a fost tare fain să îi văd. Așa că am zis că dacă pot, mă duc de fiecare dată cândvse mai organizează.
La facultate au fost multe bisericuțe, dar tot a fost foarte fain să mă întâlnesc cu prietenele mele. Anul acesta sunt 20 de ani de când am terminat facultatea și dacă se organizează ceva voi merge, doar că merg cu inima strânsă, una din cele mai bune prietene s-a dus… și o să îmi fie greu să știu că nu e acolo să râdem, să ne amintim ce prostii făceam…
Comentariu beton!16
😔 Pare rău 🤗
Ce frumos când se întâmplă așa, chiar și cu oboseala de după 🙂
Eu am fost numai la întâlnirile de 10 ani și de la liceu și de la facultate. Cea de la liceu a fost ca la carte, cea de la facultate a fost un fel de beută obișnuită între 2 examene 😁😂
Comentariu beton!12
Beuta is always a good option 🤣
Am fost la toate 3 întâlnirile, la anul e cea de 40 și mă tot întreb cum dracu au zburat așa repede 40 de ani? Din păcate, la anul vom fi mai putini care vom răspunde „prezent” când se va striga catalogul, câțiva dintre colegi au murit, dar în rest, fix asa cum ai scris tu, ne bucuram de revedere și, după aceea, ne consumăm mahmureala în tăcere! 😀
Comentariu beton!15
Dada, să știi că și eu mă întreb unde naiba s-au dus atâția ani…
Să aveți distracție faină!
Io de fiecare data am avut ghinion😒 De zece ani nu s-a facut nici de liceu si nici de facultate. De liceu nu am auzit nimic nici la 20 iar 20 de facultate au fost fix in 2020 cand era corona era la mare putere. Ne-am reunit intr-un grup virtual pe FB si am mai postat poze. Moment in care am constatat ca eu am doar o poza cu colegii mei *gresit, o poza cu un coleg dar o droaie de poze cu colegii sora-mii de facultate 😆
Acum sper sa se faca de vreo 25 de ani de facultate si sa merg acolo. Ca m-as duce cu mare placere.
Îți țin pumnii să vă reușească! 🤞
Am fost cu drag la 20,25,30 de ani de la absolvirea liceului,ultima nu s-a mai ținut la liceu inițial,ci direct la cârciumă de lux.Anul viitor urmează cea de 35, sănătate și virtute cui o face organizarea,cert e că ne-am mai văzut și între întâlniri,cu diverse treburi normale,zilnice.Chiar una dintre fostele colege,unica cu care am mers 12 ani la școală,a fost peste ani profesor de chimie la nepotul meu, băiatul soră-mii.Apoi ce era scorpie de mică,ca profesor e maximă, predă la un liceu bunuț din oraș și e de-asta „singură la bătrânețe” ,fată mare până o muri.🤣🤣🤣🤣🤣
Uite, eu nu prea m-am mai întâlnit, decât extrem de sporadic și doar cu unul sau doi foști colegi. Iar din ce s-a povestit pe la întâlnire, nici restul, cu câteva mici excepții, nu prea s-au mai văzut.
Peste 2 săptămâni mă duc la întâlnirea de 44 de ani de la liceu. De ce 44? Obviously fiindcă am absolvit în 79. Mai puțin evident, dirigu care s-a retras la Cluj la pensie zice ca la anul s-ar putea sa nu mai poată veni până la Reșița. Dar o sa vină. Și anul viitor. Sperăm. Mahmureală la mine exclus că doctorul îmi dă medicamente care nu e voie cu boose. Tinerii din ziua de azi….
Exersez zilnic mersul pe tocuri, că m-am cam lăsat de sportul asta in ultimii ani….
Hehe, am fost și eu tentată să îmi iau tocuri, dar apoi am decis să nu. Că mai bine pitică și confortabilă, decât cu vreo gleznă sucită, la cum mă știu eu pe mine 🤣
Tot sambata trecuta am fost si eu sa ma intalnesc c-un grup de colege, 33 de ani dupa liceu. In cazul nostru, e un pic altfel: acelasi grup de vreo 10-12-15 (din 36), in functie de disponibilitatea fiecaruia, intalniri o data sau de doua ori pe an timp de 5-6 ore in Bucuresti. Fiind plecat timp de aproape 20 ani, eu abia la ultimele doua intalniri am participat. Intr-una din datile viitoare o sa mergem si-n orasul liceului nostru.
Comentariu beton!11
Fain că s-a păstrat o legătură. Și la noi foaaaarte mulți sunt plecați și cred că și de asta s-au cam fâsâit lucrurile.
Sper însă că acum, dacă ne-am regăsit, măcar ăștia care suntem prin zonă să ne vedem mai des.
La întâlnirea de 10 ani am fost, deși liceul a fost o perioadă cam horror pentru mine. Au fost 3-4 h numai de lăudăroșenie (pe rând, ca la școală) din partea unor oameni care au reușit în viață la momentul respectiv (eu încă eram într-un stagiu, în fine, am fost succintă).
Din liceu încă nu reușesc să am amintirile unor lucruri totuși frumoase nedisociate de o senzație de umilință și nepotrivire care a înecat cam totul. Ce a salvat situația a fost afterparty-ul și colegii de la alte clase cu care încă mai vorbesc. La 15 și 20 de ani nu știu dacă m-aș duce, mi-ar fi tare greu.
(La facultate e altă treabă, și reuniune de 11 ani și 7 luni să tot fie.)
Mda, din păcate, așa cum ziceam și mai sus, cred că mulți tocmai de asta evită să vină…
La noi a fost una care a raportat că ea are o „carieră de succes” și nu are timp de familie și copii. Și, citez, „probabil de asta încă arată așa de bine, spre deosebire de alții” 🤢
La mine, la anul se vor implini 30 de ani de cand am terminat liceul si nu s-a organizat niciodata nimic, nici intalnirea de 10 ani, nici cea de 20 si probabil nu va fi nici cea de 30 de la anul.☹️ Trecand peste primele momente in care fiecare se lauda cu propriile realizari, ar fi fost frumos sa ne fi revazut. Eu nu mai stiu nimic de niciunul dintre colegi. Am o poza cu toata clasa si vreo 2-3 cu cateva dintre colegele mele, dar cam atat.
Nici intalnirea din facultate nu s-a organizat. Anul trecut ar fi fost 20 de ani de cand am terminat facultatea. Macar aici am tinut legatura cu 3 dintre colegele de facultate. Una a emigrat in State la un an dupa terminarea facultatii, dar tinem legatura si acum. Celelalte 2 colege au ramas in Brasov, dar tin legatura si cu ele, vorbim pe Whatsapp, iar cand mai vin prin tara, incercam sa ne si vedem. 🙂
Ne-am strins la 10 ani, a fost misto. La 20 nu am reusit. Ne-a apucat la 25. Apoi la 30. Acu se intilnesc la 35 si eu nu pot. De la 25 incoa a aratat asa: cei veniti de peste balta cu o saptamina mai devreme au anuntat descinderea. Se incepe potolit, cu o bere de revedere la terasa ( pentru cei care cunosc Iasiul, de regula Vinatorul.) Se organizeaza un meci de fotbal a doua – a treia zi. Ok, o terasa se impune din nou. Pe urma vine intilnirea la liceu, aia oficiala. Intre timp ne mai intilnim pe clase, gasti. Bun. Intilnirea, catalogul, ne mai spunem oficial ce am mai facut. Petrecerea de seara. Pai si? Atit?? Trebuie sa ne mai vedem sa comentam petrecerea. Se tine lant si asta pentru ca ne simtim atit de bine unii cu altii incit ne tot adunam si povestim ca babele si nu se saturam. Anul asta nu pot. Dar, cum a fost si la 32 de ani (da, finca), poate se intimpla si la 36, spre exemplu.
Faza cu fumatul dupa colt e misto rau de tot.
Nu vreau sa replic la subiectul oboseala pentru ca am avut nunta in Romania. O saptamina de stat acolo. De pe 16 pe 22 mai. Nu imi revin nici acum. Da, e de la nopti pierdute, nu de la bautura. Asa intelegem ca totusi timpul isi face de cap.
Cam așa a fost și la noi… Nu s-a început neapărat înainte de întâlnirea propriu zisă, pentru că majoritatea celor veniți de departe au ajuns cam cu cel mult o zi înainte. Dar s-a recuperat ulterior. Inclusiv aseară 😁
La mine anul asta s ar face 27 de ani de la terminarea liceului. Am rămas câțiva care ne întâlnim în fiecare vară, de regula când ajung prin orașul natal ceva colegi plecați în alte zari. Și când zic asta mă refer la India, Thailanda, Canada, Florida, Italia și altele mai mult sau mai puțin pitorești. Da, sunt și la noi cei stabiliți în oraș sau la cateva sute de km și care nu vor să mai aibă de a face cu foștii colegi. La facultate am fost la intalnirea de 10 ani… și atat, nu cred că s a mai organizat altceva 🤷. Întâlnirile au loc după amiaza, că sa nu cumva sa ratam somnul de frumusețe și se mănâncă de regim, sălățele și piept de pui la grătar. A ajuns subiect important de discuție colesterolul și alte analize medicale 😂. Vai de capu nostru ce tineri ne dăm și ce băbăciuni am ajuns
Aia de diojdăani e parfum. Să vezi câți mai vin la cea de 35, mulți eliminați de pe listă de cauze naturale. Nu cred că mă duc anul acesta. Cu cine am ceva de vorbit, o fac pe grupul de watsapp sau direct. Nu mai pierd timpul cu indivizi cu care nu relaționez. Pentru că e din ce in ce mai puțin. Timpul, adică.
Vichend plăcut, lume bună!
Să ne vedem noi cu bine la 25 și apoi om mai vedea ce o mai fi 😊
Weekend fain și ție!
mulțumiri, Iulia, frumoase amintiri ai stârnit!
la întâlnirea de 10 ani am ajuns vreo 8, că atâția mai eram în țară. s-a organizat la nivel de liceu, ne-am strâns cam 70-80 de oameni. a fost nașpa. și n-am ținut legătura.
întâlnirea de 20 s-a organizat la nivel de clasă. 28 din 30 prezenți. m-am dus de gura soră-mii și acum nu regret.
măi, dar la noi a fost și ciudat momentul. pe cel mai mișto coleg (era cel mai mișto și din tot liceul, noi fiind 9 serii) nu l-a recunoscut decât colegul lui de bancă, pt că se mai întâlniseră. complet chel și cu o burtă prosperă, ne-a lăsat cu gura căscată.
regina neîncoronată a clasei s-a schimbat la 180 de grd. fără verva din liceu, cu o morgă de om sictirit, din rockeriță a dat-o în pițiponceală.
bezmeticii și zurbagii clasei sunt cei mai realizați și familial și profesional.. culminând cu veșnicii corigenți: unul e senior software inginer la Oracle, altul plecând de la Google și fondând un startup cu investiții de 100 mil $, unde are peste 100 de anajați. ne-au dat pe spate.
tocilarii clasei – 3 și toți 3 falși, plini de ei și lăudăroși.
restul, oameni la fel de mișto ca-n liceu. schimbați fizic, dar nu de nerecunoscut. ne-am hlizit și-am băut, am dansat, am rememorat chiulurile epice și aventurile adolescentine. a fost chiar ca-n liceu, bisericuțe: tocilarii, cei care se iau în serios și restul lumii. oboseală n-am resimțit, cred că bucuria revederii ne-a ajutat.
a rămas că ne vedem din 5 în 5 ani. sper să reușim, că suntem răspândiți din Sydney la NY și din Auckland și Toronto în Amman. doar 6 mai suntem în țară. dar acum mulți ținem legătura pe FaceTime, la 2-3 săptămâni ne dăm binețe și povestim.
Comentariu beton!44
Eu n-am ajuns la aia de 10, dar din ce povești am auzit, înclin să cred că asta a fost mai reușită. La noi tocilarii nu au venit, în schimb da, cum zici și tu – ăia mai zurbagii sunt niște oameni de nota 100. M-am bucurat mult pentru fiecare dintre ei.
Comentariu beton!11
La fel și aici, de premiantele clasei nu s a ales mare lucru, in schimb bețivii și corigenții din ultima banca sunt de nerecunoscut, cu familii frumoase și super cariere. De aici trag concluzia că toceala la toate materiile nu îți folosește la nimic, pierzi cei mai frumoși ani degeaba. Bagabonții clasei s au prins, in schimb, că tre să învețe doar la ce îi interesează pentru viitor și în rest exact cat să treacă clasa
Comentariu beton!15
La mine, la anul se vor implini 30 de ani de cand am terminat liceul si nu s-a organizat niciodata nimic, nici intalnirea de 10 ani, nici cea de 20 si probabil nu va fi nici cea de 30 de la anul.☹️ Trecand peste primele momente in care fiecare se lauda cu propriile realizari, ar fi fost frumos sa ne fi revazut. Eu nu mai stiu nimic de niciunul dintre colegi. Am o poza cu toata clasa si vreo 2-3 cu cateva dintre colegele mele, dar cam atat.
Nici intalnirea din facultate nu s-a organizat. Anul trecut ar fi fost 20 de ani de cand am terminat facultatea. Macar aici am tinut legatura cu 3 dintre colegele de facultate. Una a emigrat in State la un an dupa terminarea facultatii, dar tinem legatura si acum. Celelalte 2 colege au ramas in Brasov, dar tin legatura si cu ele, vorbim pe Whatsapp, iar cand mai vin prin tara, incercam sa ne si vedem. 🙂
Frumos, Iulia 💓
Când s-a organizat întâlnirea de 10 de ani de la liceu, eram plecata în țara mea de suflet în vacanță. M-aș fi dus chiar dacă locuiam și atunci în alt oraș. Apoi nu mai stiu dacă s-a mai făcut ceva.
La facultate nu s-a organizat nimic sau nu am fost anunțată. Dar nici nu țin.
N-am avut întâlniri dastea pentru că în liceu am fost doar băieți în clasă. Cine să se ocupe de așa ceva dacă nu am avut măcar o fată cu noi care să organizeze toată treaba ?!? Vai ș-a amar de capu nostru.
Buna, popor! M-am amuzat zdravan citind postarea si comenturile, din doua motive in special. Unu’ ca v-ati dezvaluit aproape toti varsta spunand la ce reuniuni ati participat (va dadeam mai putin ani 🙂 ). Apoi am vazut ca sunteti, unii, din Iasi, sau ati scolit pe acolo! Ce m-am bucurat, orasul meu natal!
Ei, dar sunteti bebei fata de mine! Anul asta ar trebui a ne intalnim de 60 de ani de la liceu si 55 de ani de la facultate. Pana acum nu am primit nici-un anunt/informație, din pacate….
Dar nici nu prea m-am omarat sa particip in toti acesti multi ani, doar la doua aniversari de la liceu si doua de facultate, din motive mai mult sau mai putin serioase. Dar am primit poze de la intalniri. Ce am remarcat este ca pot recunoaste mai usor colegele dupa 40 de ani, de exemplu, decat colegii pentru ca de regula barbatii se schimba mai mult cu varsta din cauza cheliei sau a burticii. Doamnele doar riduri si plinatate 🙂
Chiar mi-ati facut dor de fostii colegi (care or mai fi in viata, Doamne ajuta!)
Comentariu beton!28
@Dna C, am crezut că io la 52 de ani sunt printre cei mai bătrâni care citește bloguri. Respectele mele, @Dna C.
@Dna C, ne-ați ciuruit!
Felicitări, doamnă!
Domnul Shoric, stai la rând! Eu voi face anul ăsta 65 de ani! Dar Doamna C… Respect, doamnă.
Comentariul meu este pierdut.
Depune o cerere la biroul de comentarii pierdute pentru recuperare. Vezi că-ți trebuie copie dupe buletin și extras de carte funciară + adresă de mail validă 🙂
Comentariu beton!12
@ Shoric:….toate puse in dosar alb cu șină.
Să ajungeți și la 40 de ani de cînd s-au terminat facultățile …atunci să vedeți cum e..
Cum e?
Cred ca ar super fain, minunat, cele mai reușite și fericite întalniri, pentru că atunci ne-am cunoaște cu adevărat evoluția și ne-am bucura sincer de revedere.
A scris mai sus, “Dna C”, că sunt 55 ani de la terminarea facultății, consider că este atât de norocoasă…nu pot decât să visez cât de minunat ar fi…
N-am făcut nicio reuniune oficială cu colegii din liceu, dar asta datorită faptului că, de când am terminat liceul, am rămas in foarte bune relații cu câțiva dintre colegi (vreo 8), suntem foarte apropiați, chiar si rude prin alianță (cununat sau botezat copiii, cumetri sau cuscri), ne vedem frecvent, cu soții/soțiile, copiii si nepoții (că na, unii au devenit bunici), concedii/petreceri împreună etc. În toată prietenia noastră am inclus-o și pe fosta noastră dirigintă (era tânără în vremea liceului, doar câțiva ani diferență de vârstă) și face parte din viața noastră.
Am încercat să facem o revedere cu toti colegii, dar nu am reușit, cred că nu ne-am străduit de ajuns, o să mai încerc.
În schimb, mi-ar plăcea să îmi reîntâlnesc colegii din școala generală, atât cei din I-IV cât și cei din V-VIII (am fost la școli diferite), de multe ori mă gandesc la ei și mă-ntreb, cum ar fi dacă?! Sunt vecină de cartier cu doi dintre ei, adică pe ei ii mai văd, că în timpul școlii eram toți din același cartier, dar pe ceilalti nu i-am mai văzut de peste 20 ani, ne mai întâlneam în vremea liceului, dar din studenție parcă s-au evaporat, unii dintre noi am plecat la studii în alte orașe, unii în alte tări… de ale vieții.
Ca să nu mă mai întind, mi-e dor de colegii mei din copilărie, aș merge oricând si oriunde la o reuniune cu ei; de cei din liceu sunt sătulă 😅 (glumesc) că îi tot văd de vreo 30 ani 😅 dar nu aș refuza o întâlnire cu toti; iar cu cei din studenție, nu cred că s-ar reuși o revedere, fiind fiecare din alt oraș, mulți nu se cunoșteau între ei nici la cursuri…ar fi destul de dificil, spre imposibil. Faptul că suntem din același oraș, cred că e unul dintre motivele pentru care e mai facil să se organizeze revederi cu colegii de liceu decât cu cei din facultate.
So… nu aș lipsi de la nicio astfel de întâlnire, indiferent câte nopți aș pierde, pentru povești nespuse de atâția amari de ani, merită orice sacrificiu. 🥰
Eu chiar n-am cu ce ma lauda. Dupa liceu nu s-a organizat nimic. Dar nici nu mi-am mai revazut colegii, cu vreo doua exceptii, pana am emigrat. La intalnirile de dupa facultate am avut ghinion de fiecare data. Cea de 10 ani (de fapt 11) a fost organizata rapid in cateva zile, si au putut participa doar “localnicii”. Eu eram deja plecata si efectiv n-am avut cum ajunge in asa timp scurt. La 20 de ani mi se pierduse urma, prietenul din tara, care era omul de contact, se prapadise intr-un accident oribil. M-a gasit, foarte tarziu, o colega stabilita in UK, dar aveam de prezentat niste chestii la conferinta noastra nationala, fireste exact in perioada cu pricina. Iar cea de 30 m-a prins aproape de Polul Nord (Quaanaaq, Greenland), dar am participat virtual via Skipe. Mi-am revazut multi dintre colegi, unii inca din tara, dar multi stabiliti pe alte coclauri, NZ inclusiv. Anul viitor se fac 40 de ani 😳, nu stiu daca se mai organizeaza ceva, cati or mai dori/putea/fi (deja la 30 auzisem de cam multisori dusi pe plaiuri fara intristare si suspin).
Io-s printre alea mai tinerele de pe aici, așa că am avut întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului în 2016 și cea de 10 ani de la terminarea facultății anul trecut.
La liceu a fost dulce-amărui, când mi-am dat seama că unii colegi erau cu totul altfel în realitate față de cum îi văzusem eu. Dar am avut și surprize plăcute: marea mea rivală, pe care aș fi strâns-o de gât în liceu (norocul ei că n-a dat tot la medicină 😁) e de fapt o tipă foarte faină, cu care am păstrat legătura ulterior.
Prin clasa a 11-a mi se pusese pata pe profesorul de matematică. Tânăr, frumos (în ochii mei), stăteam în prima bancă și îi sorbeam cuvintele. Deși comportamentul lui teroriza jumătate de liceu, eu mă simțeam specială că de mine nu prea se lega. După revederea din clasă ne-am dus la o terasă și m-am nimerit lângă el. Bătea ușor vântul împrăștiind câteva frunze pe strada aproape goală iar eu mă întrebam ce naiba am văzut la omul ăsta.
Și la întâlnirea de la facultate a fost fain. Am revăzut colegi împrăștiați în toate zările, care au făcut eforturi să ajungă. Iar alții, rămași în Tg Mureș, n-au binevoit să-și facă apariția. În general au cam rămas așa cum au fost și pe timpul studiilor. Cei de gașcă la fel de amabili și realmente interesați de ce au mai făcut ceilalți, iar arogantele din seria 1 au făcut bisericuțe la mesele lor și au venit doar să-și etaleze ținutele. Vorba aia când ești nesimțit de mic când ești mare numai te joci 🙃
Am ras tare si am constatat ca e clar,cei ramasi acasa nu vin peste tot in tara.
Eu chiar vin intentionat pentru intalniri si US sau Dubai…dar poate noi astia expatii avem nostalgia anilor trecuti si cei de acasa ii traiesc in permanenta…
Dar in principiu e la fel peste tot ..
In 2 ani avem intalnirea de 45 de ani😂😂😂deci ca si cum am terminat ieri….
De-abia astept !
Am scris un ditai letopisețul și a dispărut în neant..poate reapare printr-o minune 🙂
Luați un bon de ordine și așteptați 😁
la noi n-a organizat nimeni nimic, au trecut și aia de 10 și aia de 20 fără niciun semn. oricum, din clasa mea de liceu știu că doar 3 oameni au rămas în oraș, 2 tipi și o tipă, dacă nu cumva, între timp, n-or fi plecat și din ăștia. nici restul claselor nu cred că stau mai bine.
nu eram foarte uniți nici măcar atunci.
ne-am văzut câțiva acum vreo 6-7 ani la nunta unei colege. păream că n-avem ce să ne spunem, da’ tot am aflat că fizic nu m-am schimbat prea mult. 🙂
cât despre facultate….. jale mare, nu s-a organizat nici măcar banchetul de final. s-a chinuit un tip să organizeze ceva, dar au fost atât de puțini care să vrea bilet, că a renunțat.
Pana acum am mers la intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului, s-a organizat pt toate clasele, a fost fain, mi-a placut. S-a povestit de facultati si ceva copii. Jumate dintre cei prezenti erau veniti de peste mari si tari, cealalta jumatate din alte orase din tara iar cei ramasi in oras nu s-au deplasat.
Urmeaza intalnirea de 10 ani de la terminarea facultatii. Se anunta o prezenta muuuult mai mica. Cred ca de la 20 e mai interesant.
Nu am fost la intalnirea de 10 ani pt ca nu am amintiri frumoase din liceu si nici nu am pastrat legatura cu nimeni. Inainte de eveniment s-au completat niste intrebari de genul ce lucrezi, unde esti si ce ai de transmis, stuff like that. Am preferat sa nu dau raportul si cam asta. Astept „cu nerabdare” intalnirea de 20 de ani, daca va fi vreuna, singurul motiv pentru care m-as duce acolo e sa o regasesc pe DD aia de 17 ani sa-i spun cat de misto e, ce suflet bun are si ca o sa inteleaga mai tarziu de ce.