De ceva vreme încoace, le-am făcut fetelor abonamente la metrou. Pentru ca e dreptul lor de elevi ai acestei țări să circule gratis cu metroul, dar și pentru că vreau să simtă din ce în ce mai tare că încep să aibă drepturi și responsabilități de oameni mari.
Calculul meu a fost corect, s-au bucurat foarte tare când au văzut că au fiecare abonamentul ei, cu numele lor inscripționate pe ele. Dintr-o dată s-au simțit mai mature și mai responsabile.
Până aici, toate bune și frumoase, de-abia acum urmează noaptea minții.
Abonamentul gratuit pentru elevi, la metrou, este sub formă de card de plastic. Pentru a intra în posesia lui, părintele trebuie să se prezinte la unul dintre punctele de lucru în care se eliberează abonamente pentru elevi.
Nu, deși ai putea fi tentat să crezi că nu e rocket science și că ar trebui să se poată elibera în orice stație de metrou, lucrurile nu stau așa. Pentru că dacă există cea mai mică șansă ca un lucru să fie complicat în această țară, atunci cu siguranță va fi.
Pe principiul consacrat „de ce să fie simplu, dacă se poate să nu fie”, va trebui să faci un drum la una dintre puținele stații în care se eliberează abonamente gratuite pentru elevi.
Dar stați că asta nu e tot. Pentru eliberarea abonamentului, părintele trebuie să se prezinte cu carnetul de elev vizat pe anul în curs și o copie a certificatului de naștere al copilului. Niște cerințe normale, de altfel, ca să aibă și metrorex-ul certitudinea că cel care va beneficia de abonamentul gratuit chiar este un elev.
Ce nu mai e normal, vă spun eu acum. Ai zice că odată făcut abonamentul, e gata, până la sfârșitul anului școlar ai scăpat de o grijă. Nimic mai greșit, prieteni, rahatul ăla de abonament gratuit trebuie reîncărcat în fiecare lună.
Evident, nu-l poți reîncărca la orice stație, trebuie să te duci tot le cele câteva unde se poate realiza această operațiune extrem de complicată. Și nu, nu te duci doar cu abonamentul, te duci exact ca atunci când l-ai făcut inițial, cu carnetul de note vizat și copia certificatului de naștere.
Pentru că, nu-i așa, există mari șanse ca elevul care acum o lună avea 12 ani, între timp să fi împlinit 29. Iar viza de pe carnetul de note oricum se pune doar o dată pe an, deci nu e ca și cum ar avea la ce să le mai folosească celor de la metrorex s-o vadă lunar, după ce-au verificat-o prima dată.
Băi, vă spun, dacă în țara asta funcționau logica și bunul simț, am fi fost departe. Dar aici, pe plaiurile dacilor liberi, nu interesează pe nimeni nici logica, nici bunul-simț, nici să facă lucrurile să funcționeze.
Da, știu, m-am găsit să cer logică în țara unde oamenii cu dizabilități ireversibile (de genul membru amputat), care primesc ajutor financiar de la stat, sunt chemați periodic la control. Pentru că autoritățile vor sa se convingă că nu le-au crescut membrele la loc. Nu, nu e o glumă proastă, este purul adevăr.
Să mă iertați pentru această comparație, nu se pot compara dramele acestor oameni cu niște nenorocite de abonamente gratuite, dar este exemplul perfect pentru a arăta până unde poate ajunge nivelul absurdului în această țară.
N-o să înțeleg niciodată de ce ai chema un om care nu mai are o mână să-l verifici dacă în continuare n-o mai are, fix cum nu pot să înțeleg de ce trebuie reînnoite lunar abonamentele elevilor.
Noaptea minții, prieteni.
Deoarece conducători cretini, cu IQ = 40.
Comentariu beton!55
Cel mult 40.
Da, da, soțul unei colege de serviciu este chemat în fiecare an la comisie, deși are piciorul amputat deasupra genunchiului! De vreo 6 ani! Vai și-amar!
Comentariu beton!44
Să vadă dacă a crescut.
O persoană cu dizabilități pe care o știu, trebuie să meargă undeva departe, într-o stație, să-și reînoiască cardul. Acolo arată cardul cu buletinul, i se oferă un fel de condică de-a lor să semneze și doamna de la ghișeu îi re-activează din câteva clicuri.
Îmi trec fiori reci fiindcă digitalizarea tot va fi pe bază cu subsemnatul, inițiala tatălui, inițiala mamei, starea civilă și așa mai departe.
Eu chiar sunt curios care este autoritatea centrală (dacă există așa ceva) care se ocupă strict cu formatul tuturor cererilor, documentelor, între cetățean și stat.
De ce nu se pot elimina detalii inutile.
Comentariu beton!30
@Vic: de asta mă bucur că bătrânu’ o dat colțu’ la 2 săptămâni după operația de amputare exact deasupra genunchiului din cauza diabetului ignorat multă vreme.
Ar fi murit oricum de inimă rea de la bătaia de joc oferită de impotentul stat român.
Comentariu beton!16
@John, ce să zic? Îmi pare sincer rău că bătrânu’ tău a trebuit să treacă prin asta.
Cât despre statul român, eu n-aș zice că-i impotent, că ne f*te de ne-ndoaie! 😀 Sau numa’ mi se pare mie?🤔
Comentariu beton!66
Absurudul situatiei, pe langa cele relatate deja este ca e alegerea functionarilor sa ii cheme pe oamenii astia an de an, desi ei se scuza cu „asta-i sistemul”. Maica-mea este o jumatate de om, are o mana si un picior amputate. Locuieste intr-un oras de provincie, therefore trebuia sa se deplaseze an de an la comisie in alt oras. Lucru anevoios de altfel, pentru un om cu handicap, care poate are copilasi de crescut, care nu poate conduce, care trebuie sa schimbe 3 autobuze pana sa ajunga la comisie si sa mai mearga ceva si pe jos. S-a rugat cu cerul si cu pamantul sa i se dea aviz de handicap permanent. Degeaba. „Asta-i sistemul”. Nu incurajez, nu sustin, dar femeia a scos pana la urma un plic si l-a dat presedintelui comisiei. Ca sa vezi, minune, s-a schimbat sistemul imediat pentru ea, odata cu plicul ala, si a primit permanent.
Nu stiu cum mai merg lucurile acum, asta era in anii ’90, dar pare ca nu s-ar fi schimbat ceva de atunci.
Comentariu beton!47
@Vic: impotent în a oferi ceva făcut cum trebuie cetățeanului plătitor de taxe și impozite, că de futut cetățeanu’ se pricepe mai ceva ca un armăsar.
Comentariu beton!18
@Vic, un exemplu similar știam și eu. Avea piciorul amputat de deasupra femurului și trebuia să meargă lunar la comisie. Zicea: „mă cheamă ăștia lunar la comisie să vadă dacă mi-a mai crescut piciorul”
Imi pare sincer rau pentru situatia domnului, dar s-a facut o lege de acest gen pentru ca au fost foarte multi care au beneficiat de ajutor de handicap fara sa fie cazul. Acum ca ei au trecut pe toti in aceeasi oala este alta discutie, trebuiau facute departajari.
Asta la abonamente ni s-a părut si noua noaptea minții acum 2 ani când le-am facut prima oară. Le-am spus si ca daca sunt exmatriculate tot nu află asta din carnetul de note, dar simt nevoia sa faca forme fără fond.
Comentariu beton!24
Stăteam de vorbă cu niște rude mai bătrâne, care au trăit aproape toată viața sub comunism. Au apucat ceva libertate dar erau oricum pregătite cu un picior în mormânt, măcar au trăit îndeajuns să-l vadă pe nea Nicu omorât pentru crimele sale.
Câțiva, doi-trei, încă mai țineau minte cum era dinaintea regimului comunist, dinaintea războiului și făceau o comparație cu prezentul care l-au trăit.
Îmi ziceau că „hârțomania” a fost construită special de comuniști, cu comitete și comitețuri, camere și oficine. Aveau și motive: după război s-au pierdut informații (arse, distruse, furate…), trebuiau să-și satisfacă susținătorii fără să-i trimită la canal și bineînțeles un rost de impunere a legitimității regimului.
Au mai suspectat un detaliu: dacă un om are o problemă de rezolvat și îi impui să „se plimbe” prin tot felul de birouri și ghișee, să obțină tot soiul de aprobări și evaluări, posibile doar în anumite intervale de timp și la distanțe mari, omul acela va claca mai devreme sau mai târziu. Nu ar avea cum altfel. Scopul era o descurajare cronică, în așa mod încât să urăști faptul că ai avea o problemă de rezolvat, nu metodele prin care ți se cer să se rezolve.
S-a moștenit asta, cu „plimbatul”, că poate „se potolește prostul”.
Comentariu beton!109
Exact.
La noi ,abonamentele de elev se eliberau ,până de curând,doar în casieria centrală a transportului în comun,Ploiești. Și,deși e aproape de casă,10 minute de mers pe jos,am renunțat până și la cele gratuite pentru mine și copilul cu autism,fiindcă trebuie să bat drumul până în partea ailaltă a orașului pentru formalități necesare.Mai mult decât atât,știu ffff bine ce spui cu oamenii operați de un membru sau în cărucior,ii vedeam la comisia de adulți,eu mergând la cea de copii în aceeași clădire,și m-am plimbat ani buni până a făcut copilul 18 ani ,abia atunci mi-a dat definitiv.
Comentariu beton!20
Puse cât mai multe obstacole în calea potențialului beneficiar. Poate îl apucă lehamitea și se lasă păgubaș, în timp ce „autoritățile” pot pretinde că au oferit. Metehne moștenite și la unele companii ce nu mai țin de stat.
Comentariu beton!33
Păi nu la noi s-a inventat aia cu „s-a rezolvat, nu se poate.”? La noi, la noi.
V-am povestit cum îmi plătesc eu cotizațiile la ANAF, da? Mă duc intr-un birou ca să iau documentul cu suma de plată (etajul 2), cobor la et. 1 să fie vizat documentul, apoi la parter să plătesc efectiv! 3 funcționari diferiți, când unul era suficient! Nu mai zic de timpul pierdut pe la toate birourile astea, că doar nu sunt singura dornică să facă o plată. Ah, de ce nu plătesc online? Hmmm, păi pentru că în fiecare an, dar în fiecare an, ANAF găsește o nimicură de sumă neplătita, rezultată de pe te miri unde, numita – cum altfel?! – rămășiță, în valoare de 43,6 lei sau 24,7!!!
P. S. Confirm verificarea de organe! Am un client care și-a pierdut un picior într-un accident. În fiecare an, dar ÎN FIECARE AN, este chemat la comisia pentru evaluarea persoanelor cu handicap ca să i se elibereze certificatul aferent, cu valabilitatea 1 AN , căci, nu-i așa, poate îi crește piciorul până la anul! Gizăs!!!
Comentariu beton!26
Explică-i asta unuia care locuiește într-o țară în care 90% dintre problemele birocratice se rezlvă online sau prin email.
@Mihai, in Belgia e birocratie destula, dar nu se compara nici la degetul mic cu România.
Eu am abonament pe tot transportul in comun in Belgia pe 5 ani (exclus tren). Nu trebuie sa ma duc nicaieri sa il reinnoiesc in fiecare luna. Daca nu mai lucrez pentru compania respectiva, imi suspenda cardul. Online. Dupa 5 ani mi se prelungeste. Doar trebuie sa apas pe buton in aplicatia lor.
Pentru cetateanul de rand exista posibilitatea sa iti cumperi abonament pe 1 luna, 3 luni si 1 an. Pentru pensionari, trebuie reinnoit o data la 5 ani daca nu ma insel. Il poti cumpara online si il primesti acasa prin posta. De reinnoit tot online. Poti sa il cumperi si de la chiosc. Daca ti s-a deteriorat cardul te duci cel mai bine la un chiosc al companiei de transport care iti poate inlocui cardul.
In ceea ce priveste oamenii bolnavi sau cu handicap exista stabilit prin lege cine si cum va trebui sa se prezinte regulat la control medical (burn-out, depresie, cancer, etc) pentru boli de care te poti vindeca sau se pot ameliora. Cei cu handicap permanent sunt vizitati acasa sau sunt obligati sa se prezinte la control o singura data. Problema e in schimb aici la asigurari. Trebuie sa demonstrezi din vina cui a fost accidentul. Ca daca ai vrut sa te sinucizi si din nefericire ai ramas doar mutilat pe viata😠
Decembrie 2022 – depun (on-line) decalratia de venituri aferente anului 2022 la ANAF, pe Sptiul virtual sau cum kkt se cheama mizeria.
Formularul respectiv se „activeaza”, adica apare pe prima pagina sintagma „Formular validat”. Deci trag concluzia ca suma declarata de mine e OK, la fel cum tot OK e si suma/impozitul datorat, calculat automat in formular.
Eu, Toma necredinciosul, astept – ian/feb/mar/apr 23 – sa imi vina mail/confirmare/decizie de impunere (tot pe mail, cum venise si in anii anteriori) pe baza careia sa virez banii in contul ANAF.
Dupa 4-5 luni de asteptare am primit fix … p’la. Pentru ca stiam ca termenul limita de plata e undeva in mai/iunie zic sa merg la idioti sa-i intreb CAT am de platit si sa platesc odata sa scap de problema si sa nu ma trezesc cu vreo penalizare/conturi blocate sau alte mizerii.
Ma duc deci la ANAF. Acolo coada vietii … ma asez si astept sa imi vina randul (*).
(*) Exista acolo automat din ala de bilete, doar ca nu functiona … coincidenta? Nu cred!
Imi vine randul, explic situatia si dna de la ghiseu imi zice senina „pai nu va mai vine nicio confirmare, de ce nu ati platit deja suma din formular …”. Pai, zic eu, pentru ca pana acum venea si vreau sa fiu 100% sigur ca ANAF confirma suma ca sa nu am surprize. Ma rog, hai sa inchidem subiectul, o rog sa imi dea hartia sa ma duc la casieria lor sa platesc si sa-mi vad de viata.
Verifica dna acolo … pai nu aveti nicio declaratie inregistrata.
Arat formularul din dec22 (il adusesem si tiparit, sa fie) si marcajul cu „Formular validat”.
Ahhhh, pai ala nu inseamna ca e validat, ar fi trebuit sa primit ceva pe mail/posta cu decizia de impunere.
Mi-a venit imediat in cap interviul lui Adi Despot … pai tu esti proasta in PLM, eu ce kkt am intrebat primul lucru cand mi-a venit randul la ghiseu? DE CE NU MI-A VENIT DECIZIA?!?!?!
Rezultat – am completat din nou formularul, acolo, cu pixul pe hartie (copiile le-am platit eu la un xerox aflat la 5 m distanta de ANAF, ca ANAF-ul nu pune la dispozitie formulare ca de ce nu le-am descarcat on-line … FMM viata!). Dupa care mi-a dat o stampila pe formular si o hartie cu suma de plata (aia din formularul on-line, tot asa imi iesise si mie) si am platit. La una dintre cele 2 fucking casierii – una pentru card, una pentru cash … noaptea mintii!
Sistemul asta cu declaratia on-line a fost implmentat ceva gen 2018/19 (parca), de atunci a mers DIN-CE-IN-CE MAI PROST, an de an.
Eu cred ca (si) functionarii ANAF saboteaza cu buna stiinta sistemul doar-doar sa nu-si piarda scunele alea in care s-au eternizat.
Comentariu beton!40
@Cryptoprocta ferox, 1. formular validat inseamna ca a fost intocmit cu toate datele cerute, altfel te atentioneaza. Si nu inseamna ca sunt si sumele corecte, iti asumi ce sume treci acolo. Apoi trebuie sa incarci si sa DEPUI online acel formular validat. 2. Exact acolo unde depui formularul poti plati cu cardul si mai ai si optiunea sa vezi ce sume ai de plata, mai vechi sau noi, ce termene de plata ai si in ce conturi sa virezi daca nu vrei sa achiti online cu cardul. Si sunt tutoriale gramada pe net despre cum sa faci daca ti se pare greu. Asa se intampla daca nu platesti un contabil, in cazul in care nu te informezi la nenea google 🙂 No lasa, ca la anul o sa-ti iasa mai usor, ca de acum te pricepi. Si nu, nu-ti vine nimic acasa, ai acel spv unde ai contul tau, unde depui si acolo ai toate informatiile, chiar e digitalizat totul, n-ai ce cauta la ANAF, mie mi-a placut cum a mers totul. Banuiesc ca ai cont pe spv, altfel nu poti depune nimic online
@IoanaS – stiu exact cum se face, ca nu e prima data. Am SPV de vreo 5-6 ani daca nu mai bine.
Nu a venit niciodata vreo scrisoare acasa, dar aveam alerte pe mail de fiecare data cand ei emiteau un document – gen Decizia de impunere care confirma ca au luat in calcul declaratia mea si au validat-o – intram, descarcam, faceam plata si la revedere.
In 2022 am dat FIX aceleasi click-uri, am incarcat, etc. Nu mi-a dat nicio eroare, nu a comentat, nu am primit niciun mesaj in plus fata de anii trecuti cand mi-a venit, pe mail, la cateva zile distanta decizia de impunere.
Doar ca de data asta NU a mai venit nimic. Si la ANAF mi-au confirmat ca declaratia mea NU EXISTA in sistemul lor, eu neprimind nicio eroare de incarcare/procesare … WTF!
Aia cu contabilul e perfect corecta – pana anul trecut aveam un singur contract din care obtineam venituri extra-salariu, de anul asta viata mea s-a complicat. Asa ca saptamana viitoare am intalnire cu contabilul si ii voi pune toate hartiile in brate sa se spele cu ele pe cap.
La fel și cu cei dializați sau cu insuficiența respiratorie cu necesar de oxigen. Zici că le crește un plămân sau un rinichi nou..
Îmi aduc aminte cum în stagiul de pneumologie completam în fiecare zi cel puțin 3 referate pentru comisie la cei afectați de Azomureș.. dezastru!
Plus că în referatele astea nici nu e de scris ceva relevant, doar bla bla blauri să umpli rândurile 😔
Comentariu beton!19
Poate se oprează omul acasă și-și trage un rinchi nou de toată frumusețea…
E și asta o tehnică de ținere sub stăpânire a cetățenilor. Moștenire de la Răsărit. Dacă-i umilești constant pe cetățeni, dacă-i ții într-o stare de incertitudine cu privire la drepturile lor, ei se vor gândi doar la propria supraviețuire, nu vor mai avea chef de politică sau schimbare.
Jocul drepturilor e văzut ca unul de sumă zero de către aristocrația bugetară: ca să câștige cetățeanul ceva, trebuie să piardă funcționarul ceva. Dacă ar fi lucrurile organizate pentru și în intereseul cetățeanului, funcționarii și-ar pierde privilegiile. Unii dintre ei și-ar pierde chiar și locul de muncă!
Comentariu beton!35
Sincer? Cred ca sunt doar ignoranți sau proști, n-au ăia de la metrou jocuri din astea psihologice de conducerea maselor.
Din fericire, în Cluj-Napoca, pentru abonamentul elevilor pentru liniile de autobuz și tramvai se face activare electronică în orice statie de către părinte fără a fi nevoie de cineva să verifice niște hârtii. Documentele se trimit către compania de transport la începutul anului, organizat, de către fiecare școală în parte. Iar abonamentul rămâne valabil până la începerea următorului an școlar când se face activarea din nou.
Abonamentul are 720 de călătorii, câte 60 pentru fiecare lună. Și gata treaba.
Comentariu beton!39
Deci se poate.
Doar cu condiția să se vrea!
Comentariu beton!12
Se poate si in București, la STB au facut o aplicație speciala in care se generează un cod qr pe baza cnp-ului copilului.
Comentariu beton!11
Insa cele pt persoane cu handicap, tot doar la un singur centru de emitere se poate face. Si, bineinteles, la sfarsit de decembrie/inceput de ianuarie, cand isi reinnoiesc toti pensionarii si stai cu orele la coada. Si chiar daca aprobarea se da electronic de la DGASP, cardul vietii se incarca doar dupa ce ai semnat intr-un catastif la tanti de la abonamente. Nu care cumva sa te duci si la alt centru de abonamente si, doamne fereste, sa-ti mai dea inca o gratuitate pe toate liniile si sa circuli cu doua autobuze deodata 😱.
Iar referitor la comisiile de handicap, se pare ca la cluj sunt cat de cat mai dezghetati la minte, sau am avut eu noroc maxim in 2020, cand, in urma evaluarii facute telefonic, am primit certificatul definitiv. Chiar daca ar fi minunat daca ar putea creste la loc diferitele organe amputate 😁
Acum sunt gratuite? Cand erau copiii mei elevi erau la juma de preț.
Casele pentru a obține reducerea la jumate, in calitate de donator onorific de sânge, sunt și mai puține.
Sa revenim. Tu ești un participant onest la societatea românească. Să știi că am văzut făcându-se comerț cu abonamente Metrorex, anuale, obținute pe legea revoluționarilor. Ceva matrapazlâcuri o fi descoperit metrorexul dacă a luat măsurile astea anormale, te asigur că nu erai vizat, e pentru furăcioși
Nu ai cum să faci regulile presupunând că toți cetățenii sunt de rea credință. Nu e corect, nu e ok.
Păi eu am văzut în Atena stație de metrou din aia ca-n Munchen sau Viena, fără turnicheți, fără nimic, treceai doar pe lângă un cititor de card, dar dacă n-aveai chef să dai cu cardul, intrai pur și simplu.
Aveam un vecin care lucra la Metrorex. Am întrebat de ce sunt plimbați părinții lunar.
Spunea că sunt părinți care folosesc abonamentul copilului să circule cu metroul.
Nu am înțeles cu ce ajută această plimbare lunară.
Recunosc că am și eu limitele mele.
Poate cineva mai deștept mă luminează și pe mine. Un director de la Metrorex e pe aici?
@Florina, eram sigur că la mijloc este o justificare imbecilă ca asta. Și? Dacă te cheamă în fiecare lună îi face p-ăia să nu mai circule cu abonamentul copilului? :)))))))))))
@Florina B, de aceea in tari cu apa calda exista controlori. Si daca te prinde ca folosesti abonamentul altcuiva, primesti amenda. Simplu. Pentru asta nu trebuie sa te duci lunar personal sa iti validezi cardul.
Comentariu beton!14
Ba da, se poate, RO e tara in care cetateanul este VINOVAT pana la proba contrarie.
Ex – Politistul de circulatie scrie ca „a constatat el” contraventia/infractiune X sau Y si asa ramane. Nici vorba de iti prezinte o proba – paote chiar exista si esti vinovat si recunosti si gata discutia – sau ceva. A constatat el … el fiind omniscient si omniprezent. Plus ca NU EXISTA posibilitatea ca „organul” sa comita o greseala … fereasca Barbosul!
Ah, ai impresia ca esti nevinovat, nicio probleam. Mergi matale si da statul Ro in judecata si DEMONSTREAZA (TU!) ca este NE-vinovat.
Si, apropo, daca cumva NU ai avut prezenta de spirit sa precizezi in PV ca esti NE-vinovat/NU recunosti fapta, va veni instanta si va spune ca deja ai recunoscut, deci esti vinovat, deci vezi-ti de drum.
Azi sis cineva mai sus si avea perfecta dreptate – „statul” are grija sa te tina ocupat, cu frica de birocratie, cu capul in pamant ca sa se asigure ca este mai usor de controlat.
Poate vor să verifice și notele și să le dea diplome (că tot sunt la modă).
În Iași e la fel: câteva ghișee care eliberează abonamente pentru elevi și studenți care sunt, câteva zile pe lună, asaltate de copii.
Probabil vor să îi învețe pe copii din timp ce e aia umilința și bătaia de joc să știe ce ii așteaptă când vor crește.
Ăștia care „gândesc” asemenea prostii sunt niște întârziați mintal…
Comentariu beton!14
Toti acesti functionari, de la ANAF, de la diverse directii sau mai stiu si eu de unde, fac parte din categoria cumetriilor, a celor angajati ca si rude, obligatii sau mai stiu eu ce. Si toti au salarii frumoase, pentru care noi platim din greu.
Asa e în Galati cu abonamentele pentru pensionari. Trebuie sa se ducă în fiecare luna cu buletinul și ultimul cupon de pensie. Ca dacă au întinerit între timp? 😁
Comentariu beton!11
Cred că le e frică să nu fi murit, nu de întinerit. Și merg urmașii gratis cu transportul în comun.
Le e frică să nu fi murit. La Timișoara doar câteva stații eliberează abonamente (de orice fel) dar cred că e vorba de mașinăria imprima date pe cardul-abonament. Nume și început de CNP (sex+dată nașterii) așa că nu-l pot împrumuta abo moșului de la etajul2. Dar prelungirea se face anual.
Altceva mi se pare interesant mutarea dosarului de pensie între 2 județe are nevoie de 3 luni. Eu am mutat de la Caraș Severin la Timiș. Între cele 2 case de pensii 100 km. Am întrebat (relativ) politicos cum se face că ia mai mult timp decât dacă ai merge pe jos . Cică durează formalitățile la bancă . What? In 2022? (nu cred că e mai bine in 2023 dar poate …)
Comentariu beton!14
Ptr invaliditate este o lege cool . Soacra mea a fost chemata in primul an(picior amputat) și la o singura revizuire, tot absurd, bineînțeles, dar după a doua vizita a primit încadrarea pe viata și nu a mai fost nevoie de revizuire niciodată. Am aflat ca încadrarea cu revizuire vine de la faptul ca, dc persoana este mai tânără, isi poate proteza piciorul/mana și, implicit, se poate mișca independent și îngriji singura i se schimba încadrarea, pensia primita va fi mai mica și, eventual, pierde și dreptul la însoțitor.
Un mic pont dat de una dintre casieritele de la Metrorex: cică dacă vrei sa prelungesti abon la copii după ce a expirat, o poți face ptr 2 luni. Am ras amar dar voi testa chestia asta luna aceasta: pe 10 expira, asa ca voi merge pe 11/12 sa l prelungesc sa vad dc e real.
@Monica: wait, whaaaaaat????
Dacă persoana cu handicap locomotor își pune proteză care să-i facă viața mai ușoară i se schimbă încadrarea??? WTF???
Dacă e așa cum spui, statul român nu e doar imbecil ci malițios de-a dreptu’.
Io n-am apucat, că am vrut să-i fac lu’ taică-miu o proteză tocmai ca să fie independent.
Comentariu beton!15
@JT: statul român e idiot și atât. Și lipsit de respect pentru cetățenii lui
Pentru transportul de suprafață, STB a făcut o aplicație, unde faci abonament copiilor. Abonamentul pentru elevi e valabil un an. Eu le-am făcut copiilor.
Cei care circulă cu metroul ar trebui să ceară același lucru.
Știu că sunt structuri diferite.
Ar trebui bombardați cu sesizări cei de la Metrorex.
Știu, au și fetele, de-aia n-am pomenit niciun cuvânt despre STB.
Păi e bună și o laudă când face cineva bine. La câte zoaie incasează Nicușor că nu a făcut nimic eu cred că merită menționată rezolvarea acestei probleme.
Stați așa… în București trebuie abonamente/bilete de la instituții diferite pentru mijloacele de transport în comun?! WTF? Acuma, noi n-avem și metrou la mine în mini-oraș, dar în absolut toate orașele Europei în care am avut de circulat, TOATE mijloacele de transport erau sub aceeași „umbrelă”. Îți faci un abonament, de care o fi el (turistic pe câteva zile sau lunar de localnic) și te dai cu TOATE, că-s metrou, autobuz, tramvai, inclusiv unele trenuri suburbane.
Incredibil așa ceva…
@Rox, da sunt abonamente diferite pentru că aparțin de instituții diferite. Transportul de suprafață tine de primăria generală și metroul de ministerul transporturilor.
Au încercat, dar nu s-au înțeles la bani.
@Sfântule, eu știam cumva de cele două societăți diferite, dar nu am crezut că nu există posibilitatea de a lua un singur abonament pentru toate mijloacele, printr-un acord sau ce știu eu cum au reușit alte orașe. Așa ceva…
Dar dacă zic că avem o rușine de capitală europeană, zice lumea că-s rea și hateriță…
@Rox: Rox, nope. Nu e intregrat. Au încercat acum câțiva ani, dar cum Ministerul Transporturilor (Metrorex) nu s-a înțeles cu Primaria Bucurețti (STB) pe subiectul cine ia banii și cine face ce, au lăsat-o amestecată.
Am sesizat și eu asta, acum câțiva ani și n-am primit niciun răspuns de la Metrorex, bineînțeles. Iar stațiile alea puține nici nu au program de funcționare la fel ca celelalte, ci închid mult mai devreme. Fiindcă cineva s-a gândit că sigur, părinții care vor abonament pentru copiii lor pot pleca de la serviciu ca să prindă ghișeul deschis. Și din cauza asta sunt cozile alea la Unirea și la Romană, că-s puține stații și cu program scurt.
Ah, da, corect, uitasem de asta cu programul scurt.
Abonamentele pentru elevi și studenți se pot încărca la orice casierie metrou care vinde cartele de metrou în sistem fiscalizat.
În afară de 5-6 stații care nu au încă fiscalizare se pot încărca la orice casierie metrou.
Daca ceea ce comentez mai departe e off topic, imi cer scuze in avans. Sunt filolog, lucrez intr-un departament literar din cadrul unei institutii de cultura de stat. Sunt ingropata in mormane de proceduri si formalitati birocratice complet aberante si inutile, incat de slujba mea propriu-zisa trebuie sa ma ocup numai in afara programului. Adica seara, in timpul saptamanii de lucru, si in week-end. Nu stiu cum stau lucrurile in companiile private, dar la stat birocratia are dimensiuni kafkiene.
Normal că are, pentru că trebuie să pară că au de lucru toți cei care fac parte dintr-un aparat birocratic supra-dimensionat.
La stat, am pus lenjerii la tipla dimineata, venit vizita derectoare noua, scos lenjeriile noide pe pat, pus inapoi alea vechi, cand oricum se schimbau tura urmatoare..doi ani am, thinking to go…la privat era salariul mai mic dar aveam si io satisfactia ca daca zic ca unu si cu unu fac doi sunt crezuta…aici…not sure!
La Brașov diferența este că poți face treaba asta online, și că, în loc să încarci de fiecare dată aceleași documente, trebuie să încarci o declarație (obligatoriu scanată, sic), că datele sunt valabile. Cred că este o logică în spatele acestei birocrații, respectiv cea de a face economii. Până acum câțiva ani, era totul simplu. Școala se ocupa de validarea abonamentelor la începutul anului școlar și erau valabile tot anul școlar. La un moment dat, cum primăria plătește aceste abonamente, pentru a face economii, au retras facilitatea aceasta, în sensul că au introdus un sistem de coplată. Apoi s-a revenit din nou la gratuitate, dar, probabil pentru a diminua sumele care trebuie virate către RATBV, au introdus găselnița cu validarea lunară a abonamentului.
Dintre colegii copiilor mei sunt foarte mulți cei care nu mai au abonament. Părinții nu se mai complică că validarea aceasta lunară, așa că îi lasă să circule fără abonament și fără bilet. Controlorii îi lasă în general în pace, pentru că știu că au gratuitate. Câștigător la final este primăria, care virează sume mai mici către regia de transport.
Comentariu beton!15
Se intampla utopiile astea pentru ca , cred eu, sunt doua motive :
1.Ajung in posturile de sefi, directori..etc care hotarasc aceste reguli absurde niste prostovani veritabili, stiti schema mai ales la metrou, angajari pe pile , pe influenta politica, asa ca oamenii competenti cu logica la ei nu prea au loc in feudele astea moderne.
2.Se fac reguli tampite special ca sa tina cetateanul stresat si astfel sa fie prea obosit mental ca sa mai faca vreo revolutie, reclamatie, de astea.
Comentariu beton!13
Cuvântul „logica” mai exista in DEX?
Eu am impresia ca nu.
Toamna trecuta, făcut căsătorie civila la Iași. In concediu, nah. Așteptat 11 zile intre depunerea actelor si oficiere. Unsprezece zile, da? Astfel încât, nu mi-au mai rămas zile suficiente pentru a-mi schimba actele de identitate. Asta, pentru ca am fost in România cu mașina. Ca, daca aveam bilet de avion, se putea. Rezultatul: am păstrat numele dinaintea casatoriei, infruntand un numar de sprancene ridicate.
11 zile? Ați avut pile de-a mers așa de repede?
văz că ești nerăbdător!? adevărul e că Mihai Coman sună mai… a 007!
Hmm, 11 zile chiar nu pare exagerat. In Germania a trebuit sa depun actele cu vreo 3 luni inainte.
Intamplarea face sa ma ocup fix de treaba asta, dar in alt oras al acestei minunate tari. Sunt necesare aceste proceduri, deoarece:
– mai mult sau mai putin evident, aceste abonamente sunt de fapt o subventie acordata companiilor de transport locale si ca sa fie totul mai greu de urmarit se face prin implicarea unitatilor de invatamant ce trebuie sa verifice daca elevii beneficiari de abonament gratuit sunt inscrisi pe listele lor de scolarizare.
– elevii se pot transfera de la o institutie de invatamant la alta si atunci decontul ar fi refuzat de Primarie deoarece unitatea de invatamant nu valideaza listele cu elevii
– nivel redus de digitalizare
– nivel redus al competentelor digitale ale personalului din diversele departamente implicate
Păi eu eram convins că justificări există. Doar că toate pot fi desființate din cinci cuvinte.
@MihaEla, de acord cu ultimele două. aplicația Youth TB verifică direct în Sistemul İnformativ İntegrat al Învățământului și în Registrul Matricol Unic dacă solicitanții sunt elevi sau studenți. când se vrea, se poate 🤷♀️
dar să vedeți ce „drăguț” este și când te duci la Mediu sau ISC cu certificat de urbanism emis online și nu-l recunosc… cum te trimit după unul cu semnătură și ștampilă 🙄
cred că se refuză digitalizarea dintr-un singur motiv : o grămadă de „plimbători de hârtii” și-ar pierde locul de muncă.
Comentariu beton!64
Sa vezi cum e la Loto. Daca vrei sa joci ceva la ei (orice joc de loterie), iti cer CI sau macar sa le spui CNP-ul. Motivul: ar exista anumite persoane indezirabile.
Hă? Nu mi-a cerut nimeni buletinul pe vreea când jucam la loto.
Cica e o dispozitie data de Loteria Romana. Si e recenta.
Sambata am luat un bilet la 6/49. Nu mi-a cerut nimeni niciun CI.
Asta depinde și de angajatul de la agenție. Și la mine a fost la fel. Dar sunt angajati care îți solicita macar CNP. M-am lovit de chestia asta și e reală.
Da, asta și în alte țări e valabil. Pentru cei care au probleme cu jocurile de noroc, sunt îndatorați la bănci, fișati la banca națională, addicted etc. E mai degrabă pozitiv…
Si eu am fost nemultumit dar e o lege noua „Legea 326 din 28 noiembrie 2022” ce completeaza un OUG din 2007 (OUG77 parca). Ideea de baza e buna dar implementarea e deficitara. Explicatiile sunt proaste.
Revenind la ideea de birocratie inutila totul izvoraste din legi si din juristi ce vor sa protejeze maximum. Pt cele 2-3 cazuri la milion ce fac probleme se implementeaza procese de business extrem de complicate pentru toti ceilalti ce sunt de buna credinta. Si la romani e o arta. Nu numai statul face din astea …si privatii fac la fel. Un exemplu e implementarea mareata de self check-out la supermarketuri. Am stat si scanat produsele la Kaufland o ora. Am fost foarte atent si le-am scanat si re-scanat sa fie chiar produsul si ca eticheta bate cu ce imi aparea mie in aplicatie. Cos plin, valoare cam la 1100 lei. Bineinteles vreau sa platesc, dar suna alarma ca am fost ales la intamplare sa vina un agent de paza sa se convinga ca e totul ok. A venit tanti a scanat la intamplare 3 chestii mi-a spus ca nu e bine, fara sa argumenteze si fara a vedea eu sau ea lista de produse disputate si asa am ajuns sa trec pe la casier. Insa atitudinea angajatilor era horror. Eram infractor, furam din magazin. Culmea e ca la scanarea lor am platit cu 11 lei mai putin deci era clar ca nu eu gresisem si daca o facusem era in favoarea lor. Dar in loc sa puna proceduri de corectie si verificare tranparente am fost calificat posibil hot si gata. Intentia buna dar implementarea de kkt. Asa e si cu abonamentele de metrou. Palaria jos pt STB cu aplicatia lor minunata.
E simplu, ca să aibă bugetarii de lucru, altfel ar fi trebuit dați afară acei funcționari oricum ineficienți!
Si cand eram eu studenta era la fel pentru metro. Si te duceai tot lunar pt ca nu exista card de plastic si era de hartie si il refaceai luna de luna. Duceai carnetul si trebuia sa te duci la statia care elibera abonamente care avea un program nu mereu compatibil cu al meu si o frecventam cel mai des pe cea de la Unirii. Deci nu mare lucru s-a schimbat.
La RATB era ceva si mai fain teoretic aveai ori reducere de 100% ori de 50% dar nu mai stiu exact ideea e ca pentru reducere sau o parte din ea achitai la ghiseu si daca voiai sa beneficiezi de intreaga reducere dupa 1 luna te inscriai pe tabel depuneai abonamentul la facultate si asteptai sa iti iei banii de la ei.
Asa e si in Brasov, dar aici merge sa incarc abonamentul cu gratuitate, lunar, online.
Incarc actele, primesc mesaj sa astept pana un operator uman verifica actele si cam intr-o zi cardul e incarcat.
Bineinteles ca am facut asta odata, acum eu platesc biletul cu 24pay iar fata merge fara cardul incarcat.
Abia astept sa vina controlul sa imi explice ca ii da amenda fetei ca nu are cardul incarcat cu…..gratuitate 🙂
Într-o zi????? O zi????? Cardul e încărcat???? O ziii?????? Băi frate, dar ce tranzacții bancare necesita încărcarea unui abonament…… Leșin, leșin, leșin, leșin leșin
Din acelasi motiv pt care un copil cu un parinte decedat trebuie sa prezinte certificatul de deces la scoala in Fiecare fucking an 🙁 de parca ii poate invia parintele intre timp
Mă, nu știu cum să zic, de Isus ai auzit? 😛
@Mihai
Mai este si gagiul ala celebru… Lazăr…
Cică când a murit Elțân au zis că nu-i mai fac mausoleu, mai bine îl înmormântează în altă țară.
– Hai să-l ducem în Israel că avem relații bune cu ei.
– Nu, nu, că acolo a mai înviat unul
Comentariu beton!15
la abonamentele Maybach nu ie probleme, sărakilor…
Dacă tot vorbim de logică respectiv aparenta lipsă a ei în interacțiunea cu statul și reprezentanții săi, îmi permit, off-topic, să vă povestesc cum stă treaba cu bursele școlare. Pentru cei care nu au copii la școală, precizez că elevii care au obținut în cursul anului școlar trecut media 9.50, primesc o bursă lunară în valoare de 200 de lei. Statul vrea să arate că susține educația și suportă astfel o parte din cheltuielile școlare pentru elevii silitori.
Și aici încep problemele de logică. Ai zice că lucrurile sunt simple. Lună de lună, copilul primește 200 de lei. Logic? Nu chiar, pentru că lună de lună, sumele intrate în cont variază, uneori a primit 136 de lei sau 142 de lei. Întreb în stânga, în dreapta, să înțeleg și eu ce e cu sumele acestea. Nimeni nu a știut să îmi spună cum se calculează. Ba că nu se acordă pe perioada vacanțelor, ba că nu se acordă în zilele libere. Cum, necum, sumele nu băteau neam. Am întrebat la secretariat. Răspuns: Ne cerem scuze, noi nu știm cum se calculează bursa, primim doar sumele. Un adevărat mister! Nimeni nu știa cum se calculează bursa.
Într-un final, după multe săpături, găsesc pe site-ul primăriei, în arhiva cu hotărârile consiliului local, un text de lege de unde aflu modul de calcul. Bursa se acordă într-adevăr doar pe perioadele de cursuri, iar calculul se face pe baza zilelor calendaristice: 200 lei / nr. de zile calendaristice ale lunii x nr. de zile calendaristice de cursuri. Refac calculele, tot nu bat. Măi, să fie! Mai sap și aflu că numărul de zile calendaristice de cursuri se determină conform structurii anului școlar, aprobate prin ordin de ministru. Ei, aici e secretul. Logica mea zicea că dacă avem o săptămână de vacanță, scădem 7 zile calendaristice. Greșit. Logica ministerului este că ultima zi de cursuri e vineri și cursurile se reiau luni, deci vacanța începe sâmbătă și se termină duminica dinainte de cursuri, în total 9 zile calendaristice de scăzut. Evident, rezultatul este un cuantum mai mic al bursei, în consecință economii la buget.
Și așa ajungem la concluzie. O logică există întotdeauna, dar nu cea la care te aștepți. Autoritățile sunt maestre în a acorda beneficii cu o mână și a le lua înapoi cu două mâini, dacă se poate.
Comentariu beton!26
Merci de informație. Acum știu la ce să mă aștept la anul când va primi bursa ceea. (Adică sper că o va primi, dacă nu se răzgândește între timp. Fic-miu, carevasăzică. 😁)
Cu plăcere. Îți mai dau și alte informații, dacă tot le-am obținut. Elevii din clasa a V-a nu primesc burse. De ce? Pentru că începând cu acest an școlar nu mai există semestre, ci module, în care nu se încheie medii. În trecut primeau bursă începând cu semestrul II, pe baza mediei din semestrul I. Acum, pentru că nu există medie până la finalul anului, nu există bursă. Proiectul de ordin prevedea acordarea bursei în baza calificativelor din clasa a IV-a (FB pe linie), dar, după ce au făcut calculele, au hotărât că sunt prea mulți bursieri, deci au scos prevederea și nu mai acordă deloc. A fost depusă sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, exact pe acest subiect, ministrul nu s-a prezentat la audieri, Consiliul a acordat ministerului termen de 2 luni pentru remediere. Nu s-a întâmplat încă nimic. Posibil nici nu să nu se întâmple, în contextul presiunii actuale pe buget.
După cei de clasa a V-a, i-au rezolvat și pe cei de clasa a IX-a. Logica spune că ar trebui să obțină bursă pe baza mediei din clasa a VIII-a. Logica ministerului spune că nu, media în clasa a VIII-a nu se pune. Bursa se va acorda în baza mediei la examenul de evaluare națională. Are vreo logică? Da, logica este că este mult mai greu să obții 9.50 la evaluarea națională, deci iarăși economii la buget.
Nu-i vorbă, nu sunt sumele astea cine știe ce, dar sunt bănuții lor. Măcar un pic să simtă și ei că nu învață chiar degeaba toate bălăriile care li se cer. Dar ministerul vine însă și face tot felul de coțcării de-astea, de ți-e lehamite când vezi. Pe de o parte sparge bugetul pentru speciali, pe de altă parte praf în ochi pentru copiii ăștia care nu se țin de prostii și își văd de școală.
Daaaa, și să vezi cum e după ce face copilul 18 ani și încă mai e elev. Legea zice să depună școala tabel cu elevii înscriși. Și școala, ce face ea? În loc să depună dracu’ tabelul pe baza datelor ei, așteaptă să primească de la TOȚI copiii copie după buletin. Și fiindcă unii uită, iar școala nu știe decât să aștepte, tabelul se depune în decembrie. Iar bursa vine în ianuarie-februarie. Bine, zic, hai că depun eu direct cererea individual. Aaaa, păi nu se poate! Dar care e problema, că-i vine și din urmă, imi răspunde superior secretara. Păi nu știu, dar dvs v-ar conveni să vă vină salariul mai la vară așa, și din urmă, desigur?
De fapt, treaba cu bursele e mai complicată de atât. Cei cu medii peste 9.50 primesc burse de merit, care e în valoare de 150 lei pe lună. Nu se primesc bani pe perioada vacanțelor școlare, ci doar pe perioada cursurilor. Cei cu medii între 7.50 și 9.49 primesc bursă de studiu, dacă venitul pe membru de familie nu depășește 1400 și ceva de lei (aici am descoperit variații de la o școală la alta, în funcție de cum au calculat contabilii) și este în valoare de 200 de lei. La aceasta bursă pot aplica și cei de clasa a V-a în baza mediilor de FB din anul trecut. Mai există bursa socială, care este în valoare de 200 lei, se poate cumula cu celelalte 2 tipuri de bursă, dar se acordă elevilor care au un venit pe membru de familie pe jumătatea celui de la bursa de studiu. Aceasta se plătește inclusiv pe perioada vacanțelor școlare.
N-are rost… Eu mă întreb cine a gândit procedurile astea… Au stat așa, mai mulți la o masă, au făcut ședință și au zis „bă, Io zic ca calatoru’ să facă așa și așa și așa etc etc. Sa înceapă cu… pentru care îi trebuie așa și așa și pe urmă să meargă acolo să ia ștampilă și când a terminat sa reînceapă totul”. Cine naiba a gândit toate astea și în acest mod? Cineva care nu circula cu metroul, evident. Cineva care nu a făcut studii de specialitate, ceva amatori, nepoți sau rude ajunse în posturi de genul care trebuie sa implementeze chestii de genul. Sau poate o fi o procedură rămasă de pe vremea lui ceașcă… Incredibil totuși…
Poate cei care sunt chemati anual sunt chemati ca sa se verifice ca mai sunt in viata, nu ca nu le-a crescut membrul amputat la loc.
La asta vad ca nu s-a gandit nimeni.
Sigur, e absurd, dar asta e tara, sunt sigur ca daca un beneficiar de ajutor decedeaza, nici un membru al familiei nu va anunta autoritatile ca sa se opreasca ajutorul.
Nu ți-a intrat carte la Solitaire, este?
@Marinică, ți-am dat like pentru perspicacitate; trii luni l-am ținut pe tata-n geam; partea nasoală a fost la bunicu’ nevesti-mii, c-a murit vara; și avea pensie d-alea babane, de veteran…
ian fii antenă:
popa nu-l îngroapă fără ceferticat de deces vizat de casa de asigurări sau cum morții mă-sii s-o mai numi aia; acolo tre’ să predai buletinu’ mortului și cheamă ei un porumbel călător să-l transmită la evidența populației…;
Comentariu beton!11
@costicăm, probabil că Marinică e funcționar bugetar și i se pare normal că statul pleacă de la premisa că toți vor să fure ceva. Doar așa face și el, statul.
Cel putin acum niste ani, pensionarea falsa pe caz de boala era sport national in Romania. Dadeai o spaga si deveneai pensionar pe caz de boala.
Un exemplu gasit la intamplare
https://m.ziare.com/social/sute-de-pensionari-false-pe-caz-de-boala-in-dambovita-86250
Cautati voi pe gogu si certificate de handicap false sa vedeti ce iese.
Nu doar statul fura, hai sa fim seriosi.
@Marinica: statu’ fură primul, fură cel mai mult și nu-i place concurența făcută de anumiți cetățeni.
Statul români consideră proprii cetățeni ca infractori din start.
Hoțul de hoț se teme…
dap, mă gîndeam io c-a fost un cetățean care a băgat capu’ pe ușă, la comisia de handicap, și a întrebat:
– ce ziceți, boșilor, facem și noi un șmen?
Concluzia e simpla:””Nu furati! Statul uraste competitia!”
Comentariu beton!12
Logică există, dar e de tipul „Ori moare măgarul, ori pierde samarul”. Nu e neapărată nevoie ca măgarul sa moară la propriu, dacă cedează de oboseală, e suficient…Asta e logica veche, care nu s-a schimbat pe parcursul anilor. Știm de ce.
Bai, da, sunt multe chestii stupide. Dar, luand exemplul din articol, care e mai mult decat elocvent pentru a proba incompetenta unuia si slugarnicia tuturor de pe langa el, ca nu se cade sa zicem ca e o tampenie ce a decis X, tu cum ai incercat sa schimbi ceva? Inteleg nemultumirea, absurdul si celelalte trairi umane, dar concret, ai luat legatura cu cineva de la metrorex, sau cu vreun „eminent” reprezentant al autoritatilor locale si/sau centrale, pentru a semnala asta? Ai sa fii uimit, dar aia habar nu au de multe cacaturi, pentru ca… Nu au de unde sa stie, sunt ocupati sa isi voteze drepturi speciale, nu se amesteca ei cu muritorii pe la comisii / casierii de metrorex. Din experienta, costa cam 15 min din timpul tau sa faci un mic research ca sa afli cui sa trimiti o sesizare, dupa care dai acelasi mesaj tuturor.
Păi și articolul ăsta ce naiba e?
@V4aLi0, decizia nu este luată de o singură persoană, ci de un comitet. Pe baza unui studiu de fezabilitate făcut de o altă entitate decât cea care va beneficia de/furniza serviciul respectiv.
Așa că orice schimbare trebuie re/analizată prin studii, luată o deciziesi apoi implementată. Vreo 2-3 ani durează. 😁
@Sfinte, sunt mai sus, în comentarii, oameni care zic ca au făcut sesizări la metrorex fix pe această speță. Le-a dat metrorex mumu.
Eu nu mai pot cu chestia asta…. cum se plange careva de cate o nerozie de-asta din categoria „imi da ecran albastru”, inevitabil apar unii cu degetul ridicat: „ai facut sesizare? Ai anuntat? Ai reclamat? Ai…?”.
Adevaru-i ca strict din motive de lipsa sesizare sunt chemati oamenii cu membre amputate cu regularitate la comisie, ca tot se daduse exemplul asta. Nu s-a facut sesizare ca nu cresc maini si picioare noi.
Se stie foarte bine ce merge ca pixu’. Si nu se face nimic pentru ca efectiv nu le pasa. Nu pentru ca n-ar sti.
@V4li0: când Bolojan, din postura de secretar general al guvernului, a vrut să stârpească birocrația inutilă l-au trimis înapoi acasă. În Oradea, a dat 30% din angajați afară care efectiv primeau salariu degeaba. Apoi a făcut același lucru ca președinte al CJ Bihor. Culmea e că pesede și udemere s-au opus acestor concedieri.
Deci se poate, dacă se vrea. La nivel național sunt convins că 30-40% din birocrați ar putea fi concediați deoarece nu fac nimic.
Eu nu înțeleg asta. Adică să mă apuc eu să îi spun lui METROREX cum să își facă treaba, că – nu-i așa! – cu asta mă ocup eu. În vreme ce ei sunt ocupați cu grevele și cheltuirea de subvenșii de la stat. Adică, ce să vezi! Din banii noștri. Pe bune? Nu mai bine ne facem treaba toți și eventual mai bine și mai repede? Wait…
Ok, am inteles. Fiecare e liber sa faca ce considera, eu eram doar curios de ce ai facut tu, fara sa fiu tendentios sau mai stiu eu cum.
Pentru restul comentariilor, am exemple personale, nu de la „altii”: sunat la politie cand erau masini parcate pe trecere / trotuar. Sunat la adp pt toaletat copaci, etc. Da, stiu, e mai comod sa astepti la altii, sau sa zici ca oricum nu se schimba nimic, dar totusi, daca toti ridicam din umeri ca „aia e, asa e in Romania”, parca nu mai are sens sa ne miram ca lucrurile sunt cum sunt. Si da, am semnalat problemele pe timpul meu, ca daca ma incurcam de ele, imi puteam sacrifica 2 minute ca sa anunt la locala/adp ce si unde e. Si ce sa vezi, ca usor-usor, s-au prins oamenii ca e scump sa parchezi pe trotuar, ca vin „ai dracu’ nenorociti” sa dea amenzi. Si au mai vazut si vecinii ca nu te costa o mana si un picior sa le spui celor de la adp ca sunt niste copaci care stau sa cada, sau ca niste stalpi de iluminat nu mai functioneaza, etc. Si toate astea in sectorul in care domiciliaza si stapanul blogului, nu prin vreo asezare omeneasca de la mama naibii, unde primarul mi-e var sau mai stiu eu ce alte bazaconii cu iz de telenovela autohtona.
Daca am deranjat pe cineva cu remarcile mele… Aia e, nu e la mine problema. 🙂
Da, așa era și la STB până anul trecut. Mergeai la capăt de linie, părintele, cu carnetul vizat pe tot anul școlar și cu certificatul de naștere și se prelungea lunar abonamentul pe cardul de plastic și îți dădea și chitanță cu zero lei. Dar de anul trecut s-a permis încărcarea de abonament pe un an. Și mai bine, acum există și o aplicație, pentru copii, unde se verifică dupa CNP într-o bază de date dacă copilul este înscris la școală, și se generează un QR code pe tot anul. Super idee! Dar nu foarte marketată, mulți colegi ai copilului meu nu știu de asta. Și ei sunt mari acum (13-14 ani) și circulă destul de des cu STB-ul. Sper să facă așa ceva și la metrou pentru ca până acum, în rarele ocazii de mers cu metroul, am preferat să cumpărăm cartelă, deși ar trebui să meargă gratuit. I-am făcut acum câțiva ani abonament și-mi amintesc prea bine de statul la coadă la ghișeul de la Piața Romană – am stat și mai bine de o oră pe acolo…
Tata e pensionat de boala, are scleroza multipla, in fiecare an cand merge la comisia de pensionare, aia cer sa aiba anul ala facuta o internare la spital, sa arate ca incearca sa se faca bine 😐
Nu mai retin exact cat de des se merge la comisia asta, daca anual sau mai rar, insa m-a socat asta cu spitalizarea.
A si comisia asta mai e si intr-o cladire la etaj, cladirea fara lift. Tata cu grave probleme de mobilitate. Trebuie platit om care sa il ajute pe scari etc.
Mda noaptea mintii peste tot.
What about CFR?
Elevii au, de asemenea, gratuitate.
Dar trebuie mers cu CI/CN si carnet de elev vizat sa primeasca un cartonas cu ID number cu ajutorul caruia poti sa iei bilete online timp de un an. Ce frumooos! si simplu am zice.
Daaar, in tren, nașul cere din nou carnet vizat +CI/CN, chiar daca ai biletul pe telefon si cartonasul cu ID emis pe baza lor.
Asa a trebuit sa cumparam bilet full pentru ca nu am considerat ca trebuie carnetul, ca ‘asa e legea, doamna’ si ‘ faceti reclamatie’. Bine ca nu am luat si amenda.
Așa e, cum am uitat de CFR? Iei bilet online după ce-ai bătut drumul la gară să primești cartonașul cu ID. Daaar: ai luat bilet online și ai avut ghinion să pierzi trenul? Asta e, nu mai poți lua alt bilet online, că ai deja unul cu aceeași destinație. Nu-l mai poți nici anula, că e după plecarea trenului (dacă l-ai pierdut, dăă). Singura variantă este să iei alt bilet din gară, tot gratis, dar de la ghișeu, nu online. Am stat eu și m-am gândit care e logica: elevul care a pierdut trenul trebuie să fie pedepsit cu un drum la gară😀
Scria cineva de mai sus de Brașov. Pe la noi p’aicișa e digitalizare și nu prea e. Abonamentul e gratuit. Pt plasticul ăla tre să mergi o singură dată la orice casă de bilete. După care „încarci” gratuitul online. Acolo îți cere prima dată carnet de elev și buletin de părinte pe care din fericire le păstrează în sistem. Daaaar, în fiecare lună lăsată de Bunuțu’ tre să printezi o delcarație pe proprie răspundere că nu s-a modificat nimic de la ultima, s-o semnezi și s-o încarci la loc. Păi mama ei de treabă, nu era mai logic să pună o bifă acolo că nu s-a modificat nik? Pe de altă parte, RAT Brașov are dimineața trasee și autobuze speciale pt elevi, tocmai pentru a nu bloca traficul în centru, unde-i jale. Autobuzele alea par pline de copii dimineața, dar traficul tot blocat e…
Ca să nu mă mai enervez în fiecare lună, să stau să completez de mână declarația și să o scanez, am automatizat eu puțin procesul. Am precompletat declarația în Adobe Reader și am salvat șablonul. Lunar îi aplic dată nouă și semnătură (presalvată) în Adobe Reader + conversie în format JPG cu programul PDF Shaper. E mai rapid decât de mână. Mă rog, mai aveam la îndemână și varianta să completez de mână cu indigo😁
Cumnata mea are exact dizabilitatea de care vorbesti tu, mana dreapta, cu care asa s a nascut, lipsa de la cot!!! Pe langa faptul ca a obtinut extrem de greu acel certificat, o mai chemau si periodic la control!!! Asta pana cand sotul meu, fratele ei, a facut scandal, dar efectiv scandal, pentru ca refuzau sa i dea certificat permanent!! De ce toate astea, stai sa te intrebi…
Tata s-a captusit cu un Alzheimer ultra-agresiv, cu dezvoltare galopanta. Am fost nevoit sa il internez la un azil specializat pentru cei cu probleme psihice, privat bineinteles.
Distractia cea mare iera doo, vorba poietului: in fiecare luna trebuia sa ma prezint cu el la o comisie de vraci, felceri si samani care sa-l evalueze, comisie care era alcatuita din aceleasi personaje care ii erau medici curanti. Si be) cind tot lunar trebuia sa ii ridic medicamentele prescrise de la o anume farmacie, ceva droguri pentru afectiunea de gen. In ce consta distractia: de absolut fiecare f*tuta data, trebuia sa fie prezent, sa vada onor comisia ca nu i-a trecut. Alzheimerul+dementa. De aceiasi idioti, pacalicii de doftori si farmacisti.
Ca orice bolnav de porcaria asta de boala, tata era agitat si erau sanse de 99.99% sa devina si violent. Chestie care m-a scos din minti in asa hal ca le-am tras o predica cu mare simt al raspunderii acelor loaze de daunatori bipezi cu diplome in care ideea principala a fost ca in cazul in care afla ca de la o luna la alta un bolnav de Alzheimer se face brusc si total bine, sa imi spuna de unde iau leacul respectiv. In caz contrar, sa ma lase dracului in pace cu prezentatul pacientului in fata lor.
Sa zic ca m-au facut cu nervii capului e prea putin.
Comentariu beton!13
Da cum vi se pare la tren ca un elev, student are gratuitate iar un copil de 6 ani, care merge la gradinita are reducere aproape 50% ca n are carnet de note….
Du-te ba in pula calului cu blogul tau.
Cat de cretin sa fii sa stergi un comentariu absolut decent doar pentru ca te contrazice?
Prietene, înainte să-ți urez un voios SUGI PULA, o să-ți explic că nu ți-a șters nimeni nimic. Comentariul tău trebuia aprobat pentru că conține un link. Iar eu eram la volan, deci nu prea aveam cum să aprob comentarii. Acum pot să-ți urez: sugi pula.
Ma, eu la metrou reusesc sa refac abonamentul la mai multe statii, cu prezentarea documentelor respective, dar la „casa” aia mare, cu perdelute pe geam :)), nu la ghereta de langa turnicheti.
Initial am facut doar la Unirea, fiind si in drumul meu catre munca, de cele mai multe ori tot aici il prelungesc, nici nu imi mai cer alte documente, in afara de carnet.
Dar in concediu nu imi venea sa vin pana la Unirii, asa ca am incercat la Piata Sudului. Pe langa carnet, au cerut si copia certificatului si mi l-au prelungit fara probleme, chiar doamna de acolo mi-a zis ca se pot face la orice statie cu documentele respective, accepta si poza pe telefon a certificatului + carnetul in original.
de cateva ori am facut la Piata Sudului si la Mihai Bravu o data, aceeasi procedura ( si acestea nu sunt statii destinate special eliberarii abonamentelor elev/student).
Incearca si asa la statia cea mai apropiata de voi, care sa aiba si ghiseul ala mare clasic de „casa”
Da asa este, se poate face abonament la metrou din orice stație de metrou. Nu este aceasta facilitate de mult timp dar… important este ca se poate. Verificat recent! 😊
Mai recent decât săptămâna trecută când le-am făcut eu și AM FOST OBLIGAT să mă duc într-o stație unde era posibil?
Băi, nu știu, voi aveți impresia că mie îmi place să bat câmpii? Că de fapt am putut să fac abonamentele la mine aici, la Jiului, dar nu aveam ce face cu timpul meu și m-am apucat să scriu pe blog că de fapt nu se poate?
Uite cum facem, vă aștept pe amândouă în stație la Jiului. Dacă îmi spuneți ziua și ora, cu siguranță voi fi acolo, să-mi demonstrați voi că se poate. Hai, vă băgați? Jur că vin să asist la demonstrație.
Nu am vrut sa te contrazic, scuze daca asa s-a inteles.
Eu am specificat doar ca am reusit sa fac la mai multe statii si sa fie statie SI cu casa din aia mare clasica, cu birou in spate, pe langa cea tip „ghereta” de langa turnicheti. La 1 mai cred ca se poate face, cea mai apropiata de Jiului.
Am intrebat de dimineata la casa de la Piata Sudului, mi-a specificat doamna de acolo ca sunt 60 de puncte de vanzare unde se pot elibera abonamenetele respective si ca le pot vedea pe site-ul metrorex.
Nu am fost niciodata la statia Jiului, nu stiu cum este statia respectiva, presupun ca fiind mai noua are doar casa „ghereta” si nu are si aceasta facilitate.
Eu am refacut abonamentul pe 28.04 la Piata Sudului, cu documentele de mai sus.
Am vrut doar sa iti fiu de ajutor, nu sa contrazic 🙂
Aia cu membrele amputate a pornit de la faptul ca o persoană care era trecuta drept orb si care primea ajutorul social lunar plus alte beneficii, a dat de permis auto si l-a luat. Si de acolo au inceput si alte controale in urma carora stiu ca au mai gasit niste oameni care apareau cu dizabilități, dar care nu aveau nici o problema. Pe partea asta, din cauza dacilor liberi si mai „destepti” decat ceilalti exista chin pentru persoanele care au intr-adevar probleme.
Dacă există unii care înșeală, trebuie căutați, găsiți și pedepsiți exemplar.
Nu văd însă de ce trebuie suspectați toți și pedepsiți prin adoptarea de reguli mai mult sau mai puțin imbecile.
Asta pentru că tot vorbim de logică …..
@Seladon, EXACT.
Nu cred ca asta este explicația! E doar o scuza pt a justifica o armata de nulități in job-uri călduțe!
Eram încă in Ro când a trebuit sa plătesc o factura la Renel pt ca au greșit ceva pe Bill. După ce fără succes, i s-a explicat cucoanei eroarea, privirea ei Tâmpa arată cu claritate ca habar nu are de nimic. După câteva tentative fără succes de a avea un dialog, Ostentativ, s-a întors la Coțofana de la ghișeul alăturat, și i-a spus tare, sa audă toată coada, “ uite Draga, ii explic, si nu înțelege!” Persoana care nu înțelegea era un legit PhD!
Ai de capu meu! Iniţial, am vrut să zic că şi la Cluj e la fel, dar apoi am citit mai departe. Deci şi la Cluj e la fel în cazul eliberării cardului de transport: tre să mergi la sediul CTP cu carnetul vizat şi certificatul de naştere (de ăsta nu-s complet sigură). Dar dup-aia se încarcă în orice staţie, la automatele de bilete. La vizat te mai duci anul următor.
L.E. Mno, se pare că trebuie să se prezinte personal numai ăia cu flotant, cum suntem noi, sau cei care s-au trezit mai târziu decât restul lumii.
Nu prea povestesc des acest lucru, însă eu nu văd în proporție de 95% cu ochiul stâng și nici nu voi vedea vreodată. Acum vă dați seama că ar fi trebuit, copiil fiind,să fiu înregistrată ca persoană cu handicap, să merg anual la controale în care să se verifice dacă nu cumva mi-a crescut al treilea ochi în frunte și să primesc un ajutor modic, mai mult o bătaie de joc. Așa că, tata, om simplu, a hotărât că nu mă va supune unor astfel de chinuri vreodată și că nu voi apărea în fața unor astfel de indivizi.
Asta este România needucată, imposibilă și cu o logică doar de alții știută, căci mie una, toate mi se par ilogice, de la regulamentele de călătorie pentru elevi și studenți, la uite bursa, nu e bursa, decontăm suma forfetară transport, dar nu mai decontăm, plus multe, multe, altele.
Răspunsul e simplu! Tănțucile de la ghișee, nepoate, verișoare, etc, au un serviciu asigurat, pe măsura IQ-ului lor, plătit de onor domniile voastre! Se înmulțesc rapid aceste So called jobs peste tot, odată ce se simte dulceața lor!
Da, la STB a fost simplu pentru copilul care este la scoala de stat.
La copilul inscris la sistem privat care apartine de alt stat (dar tot in Bucuresti traieste si el si maica-sa si taica-su platesc mii multe de lei pe luna taxe la stat) nu se poate, ca nu apare in Registrul Elevilor.
La fel si la tren, unuia ii pot lua bilete gratis, celui de-al doilea nu. Ca degeaba cotizeaza maica-sa si taica-su sume mari de tot, el e inscris la o scoala care nu apartine de statul roman si aia e. Dar tot copil sub 18 ani. Deci la la fel ar fi in cazul Metrorex, nu exista carnet de elev – ne lingem pe bot.
Da, puteti spune ca de ce imi pasa asa mult daca am bani sa achit scoala privata. Pentru ca e dreptul copilului meu sa primeasca ce au si ceilalti copii sub 18 ani din Bucuresti la cate taxe platim.
Am divagat. Ignorati-ma. :d
A fost lansata aplicatia YOUTH TB disponibila in app-store si magazine-play; elevul isi creeaza un cont cu user (adresa de email) si o parola, primeste un cod de activare via e-mail, apoi intra in aplicatie si activeaza abonamentul.
https://www.stbsa.ro/youth_tb
@MoniQ, of! și of! dacă ai fi citit și tu măcar prima propoziție din articol, ai fi văzut că @MV vorbește despre abonament la metrou. Metrorex, nu STB. dacă ai fi intrat chiar tu pe link-ul pus de tine, vedeai că acolo e vorba strict de transportul de suprafață. doar și doar acolo există varianta abonament on-line. fir-ar să fie ea de logică… fix cum ziceam, of!
Superb, dar este DOAR pentru STB. Au și fetele mele.
Abonamentul se poate face și pe 2 luni. Nu că ar schimba situația cu ceva. 😁
Mie mi-au zis că nu se poate.
Păi, cum de ce? Poate într-o lună nu ai timp să mergi să reînnoiești abonamentul și așa statul are de câștigat. Doar știm că statul nu pierde niciodată.
Fix azi m-am nimerit în una din puținele stații unde poți reînnoi abonamentul și am avut marea surpriza ca a fost prelungit pe 2 luni. Tot ma întreb care e logica cu cele 2 luni, dar măcar e un mic pas înainte.
Scriu acest comentariu cu e-mail fake. Sper sa intelegi de ce si ca il aprobi. Persoanele cu HIV primesc indemnizatie pentru hrana. Anual trebuie sa duca dovada ca inca au HIV. Probabil se tem ca ne vindecam prin minune si sa nu ii tragem in piept. Cand i-am intrebat de ce fac asta, mi-au spus totusi ca asa se asigura ca nu am murit. Ceva frumos. Oricum, anual trebuie sa duc de la medic ca inca am hiv, nu e suficient doar sa le dau vreo declaratie ca sunt viu (din pacate pt ei). Pentru cei care nu stiu, spre final de anii 80, mii de copii au fost infectati cu HIV in maternitati. Tovarasul nu credea in acest virus si uite asa suntem stigmatizati pe viata. Din cauza statului. Isi bat joc de noi, nici nu putem emigra. Suntem dependenti de tratament pe viata pt a trai.