Salutare tuturor și bine ați revenit! O să fie o ediție mai scurtă ca de obicei pentru că nu am cum să concurez cu mielu’, cu cozonacul, cu toate cele cuvenite românului pios care sărbătorește învierea lui Isus cu niște praznicuri care l-ar fi făcut și  gelos pe regele Ludovic la paișpelea. Eu sunt convins că poporul ăsta ar fi murit de inainție dacă nu ar fi existat sărbătorile de genul. Nu vreau să vă plictisesc așa că trecem hotărâți la treabă.

News:

🆕 Poppy, tânăra nonconformistă a dark pop rock-ului, dap, există și așa ceva, cu o nouă melodie și cu o schimbare de look radicală, spune ea.

🆕 Nu sunt fan, nu cred că voi fi în această viață și nici în cea următoare dar  asta nu înseamnă că nu apreciez modul în care Greta Van Fleet au ales să facă muzică.

🆕 Ați observat probabil că sunt un nene destul de deschis în cap, însă după recomandarea asta a piesei lui Lil Pump pot spune cu mâna pe inimă că cel mai greu a fost să mă abțin să nu dau close.

🆕 Scene Queen, cu o piesă incisivă despre abuzurile sexuale de pe scena rock-ului, am fost la o tonă de concerte, nu am văzut nimic abuzator pe scenă, poate se abuzează lumea  în culise, prin rulote.

🆕 Asta este muzică cu coaie, ce livrează băieții de la Malevolence sau francezii de la Rise Of Northstar al căror album de luna asta îl aștept cu mare,mare nerăbdare.

🆕 Piesa asta am auzit-o într-unul dintre John Wick-uri, nu știu în care, nu are importanță, Maria Brink livrează bine.

🆕 Veteranii din Boston, Unearth sunt pe scenă de prin 2000 și nu par să renunțe la ce se pricep atât de bine.

🆕 Sunt absolut fenomenali suedezii de la The Night Flight Orchestra, nu cred că au livrat muzică nasoală din 2007 încoace. Super artiști.

🆕 Noi dar nu neexperimentați, americanii de la Savage Hands cu o piesă care ar rupe pe orice radio.

🆕 De la Frontiers nu vin balauri cu drujbe, doar menestreli cu inimă albastră, Winger este exemplul perfect cum trebuie să cânți ca să cucerești inimi de gagici.

🆕 Cu un nou aranjament orchestral, decadent și solemn, grecii de la Septicflesh, frați și surori iar EXTERMINATION DISMEMBERMENT aduc cu ei o felie sănătoasă de haos.

🆕 Spre deosebire de ultimii, Cody Jasper pare un om la ferma lui, frumos southern rock-ul lui.

🆕 Închei pios cu italienii de la THE MODERN AGE SLAVERY care par oamenii potriviți ca de sărbătorile pascale să spargi un ou, să frângi un cozonac.

Acum trecem la dans și bune maniere:

➡️ Exploring Birdsong – Dancing in the Face Of Danger (Progresiv) 2023

Dancing in the Face of Danger este genul de album de care mă bucur că algoritmul vieții l-a scos în calea mea. Sunt sceptic, născut și crescut indisponibil pentru orice ține de progresiv, accidental sau dintr-o curiozitate pe care nu o înțeleg pe deplin, păcătuiesc și cu câte un disc din ăsta de prog.

Lyndsey Ward care este și vocea și ține și secțiunea de clape, m-a cucerit iremediabil de la videoclipul care prefața EP-ul și care a apărut acum vreo câteva luni.

No Longer We Lie introspectiv și diafan nu a făcut altceva decât să îmi hrănească nerăbdarea și să ridice nivelul așteptărilor.

Dovada clară că arta stă de multe ori în creațiile extrem de simple este și clipul la Bear The Weight, că nu ai nevoie de bugete mari și cururi goale ca să atingi suflete.

Ei bine, trio-ul din Liverpool au reușit să mă cucerească dar să mă și facă să regret că nu am primit un album, băi încă 3-4 cântece și primeam un LP ca tot omul doritor de muzică bună.

Rating: Absolut Excelent

➡️ Children of the Reptile – Heavy Is the Head (Heavy Metal) 2023

Despre trupa asta am citit pe unul dintre site-urile pe care mă mai dau cu privirea, cum nici ăia nu auziseră de ei am răsuflat ușurat că nu mai eram singurul ignorant din ogradă. Oamenii erau foarte încântați de produsul băieților din Carolina de Nord și cum era normal am simțit și eu nevoia să pun urechea pe el. Am trecut peste faptul că oamenii arată ca o gașcă înfometată de hillbillies care au mâncat la micul dejun toată populația de porci a statului și m-am concentrat pe muzică. Dacă oamenii arată ca și cum ar fi câștigat un concursul național de mâncat plăcinte, muzica lor, în schimb, este una care te face să regreți că I-ai judecat superficial.

Cântece ca Burner care vin din epoca Kill’Em All-ului cu tot bagajul necesar de riff-uri super agresive sau cu un sound total neașteptat ca Fear the Old Blood te fac să nu regreți nici măcar o secundă din cele 47 de minute cât are discul.

Este un material al dracului de bun, genul care te face să cauți toată discografia trupei, este ce trebuie pentru oricând trebuie.

Rating: Foarte bun

➡️ Showdown – Rise Of The Northstar (Nu Metal. Hardcore) 2023

 Nu ascund faptul că sunt #unfandemik de la Welcame albumul cu care au debutat francezii și după o pauză de ceva ani, anunțul că vor ieși cu un nou disc, m-a cam băgat în delicate fibrilații. Bine, eu aveam impresia că o să apară luna asta după douăzeci, eram chiar în stare să mă înjur cu lumea pe tema asta, noroc cu Mitică care mi-a comunicat că pe youtub-ul lui albumul a ieșit deja. Mi-au venit dracii că adică cum, io plătesc premium degeaba ca să mă tragă imprialiștii în piept. Nu, nu era nici o conspirație, utlizatorul a fost tâmpit și neatent.

Despre album ce să spun, băi, este bun, mie unul mi-a plăcut. Nu rescrie muzica, nu revoluționează genul, se limitează la a fi un album bun, unul închegat, care este o explozie de energie de la început până la sfârșit.

Partea de rapping în franceză este absolut fucking insane, urmat de refrene în engleză care aduc aerul ăla cosmopolit propulsând  albumul pe orice playlist.

Îmi făcusem o idee despre cum o să sune albumul după ce am ascultat single-urile care netezeau drumul viitorului disc, melodii ca Showdown sau Shogun No Shi ori

One Love, mi-au deschis un apetit nebun pentru muzica francezilor, pe cale de consecință le-am ascultat, din nou, toată discografia. Buni, băi, buni.

Rating: Excelent

➡️ Raider – Trial by Chaos (Thrash/Melodic Death Metal) 2023

Iubitori ai thrash-lui de calitate, Canada vine în sprijinul foamei noastre de muzică bună și ne livrează un album excepțional. O să fiți rapid sufocați de un ritm dement iar până la sfârșit o să remarcați cât de dens este materialul canadienilor. Nu are puncte slabe, nu are timpi morți, reușește să evite toate momentele alea de umplutură pe care le găsești pe aproape orice album. Este la fel de precis ca o lamă de katană.

De la Trial By Chaos trecând prin jungla de riff-uri din New Dominion ajungi epuizat dar fericit, sună a după sex, închei cu o țigare sau cu Devour The Darkness și poți zâmbi fericit pentru că poți capitaliza 39 de minute de muzică absolut fenomenală.

Este un disc care merită să îl scoți din când în când atunci când viața ta are nevoie de energie și viteză.

Rating: Monstruos de bun

Cam atât pentru astăzi, am predat materialul Vasilescului miercuri, premieră pentru mine, îi urez greci și grecoaice de treabă iar vouă, sărbători liniștite din care să ieșiți cu bine. Al vostru Edelweiss se înclină speră să aveți grijă de voi ca să puteți avea grijă de toți ai voștri.

Dacă mai aveți recomandări de orice fel puteți trimite la [email protected] sau pe canalul de Discord.

sursa foto: freepik.com