Prieteni, care e faza cu teama de vorbitul la telefon? Știți despre ce zic sau nu?
Văd din ce în ce mai mulți oameni care susțin că au fobie sau teamă de vorbitul la telefon. Gen, preferă să scrie în loc să sune. Sau să fie apelați în scris, nu prin apel telefonic.
Eu nu contest că lucrurile pot să stea exact așa cum susțin ei, dar mintea mea refuză sa priceapă de ce. Aș înțelege dacă am vorbi despre cei din gen Z sau chiar mai tineri, dar nu, văd oameni apropiați de mine ca vârstă care se declară profund phonofobici (nu știu dacă există termenul). Și jur că nu-i înțeleg.
Eu, personal, prefer un apel telefonic de trei minute, în locul unei îndelungi conversații în scris. Un apel telefonic poate rezolva în două-trei minute o situație care poate duce la un mult prea obositor schimb de email-uri, de exemplu.
Un apel telefonic te poate scuti de o conversație pe whatsapp din care să nu înțelegi nimic. Sau, și mai grav, să înțelegi eronat ce-a vrut să spună celălalt. Nu de alta, dar am pățit, că nu toți oamenii sunt în stare să reproducă în scris ce voiau de fapt să spună. Și uite-așa interpretezi aiurea ce-a scris.
Ca să nu mai spun că în zilele noastre ai la îndemână tot felul de mijloace prin care poți sa te asiguri că apelul tău telefonic vine într-un moment oportun. Întrebi frumușel pe whtsapp sau altă aplicație similară: pot să te sun două minute? Că, na, poate e omul în duș sau se joacă de-a animalul cu două spinări.
Fraților, păi io am prins vremurile când erai norocos dacă aveai telefon fix în casă. Ziceai sărumâna și dacă te băgau cu cuplaj, telefon să fie. Iar cu telefonul ăla fix sunai direct și te rugai să fie celălalt acasă. Și-acum facem figuri din astea cu „am fobie de vorbitul la telefon?”. Nțțț…
Nfine, ce voiam eu să aflu de la voi este dacă sunteți phonofobici sau nu. Preferați sa comunicați în scris sau să vă auziți cu celălalt?
Prefer să vorbim.Nu am degete de pianist, deseori apăs litera greșit, cea alăturată,și ies chestii ciudate dacă nu verific și dau send
Comentariu beton!29
Adică cu voce?
Da, conversație telefonică adică.
Off topic. Oare câți isi mai sună parinții? Asa, fără motiv. De bunici nu mai zic. Fiți fericiți cei care-i mai aveți. Dar dați un telefon. Azi, nici măcar nu costă. Și nici nu vă imaginați cât contează.
Comentariu beton!28
@Adi,chiar mi-am sunat mama după ce am citit un comentariu mai jos ca pe părinții nu-i sună, căci sună ei dacă au nevoie. A sunat tragic…
Comentariu beton!15
La fel, decat sa scriu mesaje, pana imi amortesc destele, mai bine sunam. La mine nu exista „nu e momentul”, daca doresc sa dorm, pun telefonul pe mut. Daca sunt la volan, nu raspund (clar), decat daca am handsfree-ul. Dar sun imediat ce am ajuns la destinatie sau parchez undeva. Nu inteleg fobia asta, probabil incet-incet ne deconectam, desi avem pretentia ca aplicatiile „social” de apropie.
Prefer să vorbesc la telefon!
Evident, voi prefera întotdeauna un apel telefonic! Decât să scriu un sfert de oră, mai bine vorbesc 3 minute! Nu sunt phonofob, insă am constatat că spre deosebire de vremea cealaltă, când erai fericit să ai telefon, acum se face abuz de el. Sună lumea și cu rost și fără rost, dacă tot are minute nelimitate!😀
Comentariu beton!34
O conversatie de 2 minute este mai rapida, mai clara si mai revelatoare decat un schimb de mesaje pe whattzup. Dar nah , ce sa faci, unii insista cu mesajele.
Comentariu beton!14
De cele mai multe ori trimit un emoticon(📞?) si in astept raspuns. Si cand spun raspuns ma refer la faptul ca deja ma suna!😉
Comentariu beton!16
După criteriul ăsta, sunt cam antisocial. Vorbit scurt, telegrafic, și mesaje la fel de scurte. Dar prefer să vorbesc.
Mai puțin când sunt parfumat, când vooorbeeesc mult. Dar asta cred că este o condiție medicală, se pare că sufăr de celosilicafobie.
Off-topic: Ce s-a întâmplat cu JT?
Comentariu beton!30
Să fiu prima,să nu mi-o ia alții înainte 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣.Și da,prefer să vorbesc decât să scriu ,în general,iar pe Whatsapp scriu doar celor ce știu eu că îl folosesc și au nevoie de el…ca să fiu puțin „bună ” de lunea:ăia care tot o dau cotită că mvaai,ce ocupat sunt ca să vorbim la telefon,la nevoie,în fapt te dau dracului pe față,intr-un fel sau altul îți spun că vor să te audă numai când au ei nevoie.
Daca e ceva de lămurit urgent, normal că vorbit la telefon (atenție, prin telefon, nu prin aplicații pe net!). Pentru alte „ce faceți-uri”, scris!
Nu îmi place să fiu sunat când alții se plictisesc! Timpul meu e al meu! Și nu mă refer la oamenii pe care nu i-am mai auzit de un an!
Comentariu beton!41
Pe telefonul fix am platit si „aditionale”..!
Cu fii mea vorbesc cel mai mult. Cand nu poate vorbi respinge apelul. Da,prefer sa sun . Uneori mi-e si lene sa scriu mesaje.
Deci sun !
Comentariu beton!13
Eu sunt vorbăreț cu voce. Urăsc să dau din dește. Le spun celor care se întind la mai mult de un mesaj text că nu am ochelarii și nu pot scrie (avantaj la 50+ ca Dinu Paturică, parcă)
Comentariu beton!20
Buna dimineata! Stimate @ Oldjohn…iti raspund aici in legatura cu cremsnitul. Am cautat un alt comentariu unde sa pot raspunde.
Nu stiu cum e la altii,dar eu doar „trec „pe langa asa ceva si a disparut. Este extrem de bun. O tona de crema delicioasa intre doua pufosenii de foietaj. Efectiv de nerefuzat .Nu rata daca ai ocazia. Pana acum am tot rontait diverse soiuri de prajituri , de toate natiile. Deja se inghesuie cam multe sa intre in top 5…
Daca mai scrie Mihai despre teme culinare, mai ales prajituri, dezbatem cu placere:)))). Eu sunt in principal mancatoare de bunatati , nu prea stiu sa fac 😉 .
@LigiaLuminițaS, cumva m-ai găsit, vneața!
Negreșit am să incerc, deși nu sunt fan dulciuri. Mă amuză când copchiii sunt fericiți ca le iese. Ei au ore de mâncare&sănătate, dupe cum mai ziceam p’aci și se amuză să mai facă și acasă spre disperarea colegilor norvegieni care nu au ce prezenta pentru note.
Din foietajul cu osânză îmi aduc aminte ca am mâncat haioș, făcut de mătușa de la Blaj si a fost foarte bun. Te țin la curent cum a ieșit cremeș, cremsnitul. Thanks for info!
Eu prefer să mă sune, mai ales că toată ziua sunt la volan și nu pun mâna pe telefon să citesc, că poate citesc sub vreo remorcă sau în vreun pom.
Ce mă enervează maxim când mă sună cu video, eu fiind pe cască nu pot răspunde. Ăștia din famile fac așa, degeaba îi cert.
Comentariu beton!17
@șloimii: am auzit că cititul sub vreo remorcă dăunează grav sănătății! 😀
Comentariu beton!12
Chiar ma gândeam la faza cu aoel video. Urăsc de moarte acest comportament. E ca și cum ai intra peste mine la budă când nu am ușa încuiată. Resping orice apel video. Dacă e nevoie să ne și vedem trecem in acest mod în timpul conversației
Comentariu beton!47
Mă încadrez la fix în acest portret.
Mi se trage probabil din anii (mulți, vreo 15) în care vorbeam la telefon la serviciu excesiv. O zi avea 100 – 150 de apeluri primite și date.
E bine venită perioada de acum, așa pe liniște. Deși câteodată nici prea multă liniște nu e OK. Mă întreb dacă nu m-a uitat lumea.
Comentariu beton!19
Prefer prin telefon, adică voce. În scris doar dacă trebuie să-i confirm ceva sau să-i trimit o poză(whatsapp). De când cu whatsapp-ul foarte rar folosesc mesageria. Adică atunci când cel cu care comunic n-are whatsapp
Prieteni/rude, vorbit la telefon, scurt si la obiect.
Munca / business, intotdeauna (si) SCRIS pentru ca, in ziua de astazi, nu se stie niciodata cand cineva „uita” ce a spus.
Comentariu beton!33
În majoritatea timpului, scriu. Când vorbesc nimicuri, gen ce bluză vreau, ce cosmetice mi-am luat, ce film vreau să văd etc. Când am lucruri mai serioase de discutat sau povestit, fie că sunt personale sau de serviciu, feedback de acordat, prefer apelul. Mă pot exprima mai clar, îmi pot transmite mesajul mai clar decât în scris. Și fac parte din generația millenials :))
Am mai bine de 10 ani in industria de IT pentru hospitality. Vorbeam uneori 2 baterii pe zi.
Prefer oricand un telefon in locul mailului.
Problema e ca nu ramane in scris ce s-a vorbit, daca nu s-a convenit sa se dea si un mail.
Poate rămâne înregistrat. Înregistrez multe convorbiri care conțin date pe care n-aș avea cum să le rețin altfel. + dacă te sună ministrul în toiul nopții ai și dovada a doua zi că n-ai visat.
O știți pe aia care va întreabă dacă poa’ să vă sune 2 minute și vă ține 15?😀 Io sunt🥰 De-aia prefer să transmit în scris mesajele scurte. Si tot vorbesc destul la telefon 🤷
Comentariu beton!17
Clar, prefer sa vorbesc 3 min decat sa scriu un sfert de ora !
Asta in particular !
La job, la orice discutie telefonica avuta, dupa, trimit un mail cu rezumatul discutiei, tocmai ca sa ramana scris !
Poate la tine e mai greu de facut separarea intre munca si personal. Insa la mine e clar:
1. La munca – sunet, clar, un apel de 5 minute face minuni, poate scuti si o juma de ora de scrisnla mailuri.
2. Personal – daca ma suni, sunt sanse 8 din 10 sa nu iti raspund. Daca e urgent, un whatsapp/sms scurt si rezolvam imediat. In rest, nu sunt omul lalaielilor la telefon de genul si ce ai mai facut, cum mai e ala mic, ai tai ce mai fac, pe la munca cum mai e, ce mai zici de rusii astia, ai auzit de varu de la Fundulea ce a patit, daaa si matusa Sanda s-a operat saptamana trecuta ca…..nu mersi, nu pot sa duc asa ceva. Daca chiar vrei sa „checiup”, scoate-ma la o bere atunci.
Comentariu beton!42
perfect de acord! Si de cand am copil parca e si mai neplacut cand suna cineva fix cand am o activitate cu copilul, gatesc, il culc, ma joc cu el..si vad ca ii displace copilului pentru ca efectiv face galagie pana termin de vorbit. Niciodata nu sun pe cineva decat daca e urgent! Tocmai pe principiul: Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face! 🙈😃
Ai de mine, m ai nimerit perfect, urăsc telefoanele alea care îmi comunica nimic jumate de ora, cu finalul ăla jenant in care nu poți să închizi că tre sa ți mai transmită sănătate la neamuri. Daca ar fi după mine, as închide de ziua mea telefonul că sa nu mi mai ureze nimeni nimic, că mai mult mă enervează decât sa mi facă plăcere. Deci… În funcție de necesități, întrebare scurta pe WhatsApp sau telefon scurt. Mi am pierdut răbdarea de a trancani aiurea la telefon. In familie, maica mea e campioana la telefoane date de dragul de a da telefon, restul suntem pe dos. La serviciu e mai productiv un mic telefon, in afara de cazurile când ai nevoie să rămână scris ce ai de comunicat. Apel video accept doar daca e absolut nevoie și dacă sunt acasă (și nu la wc😉). Mă uimește grozav când văd persoane care vorbesc nonșalant pe strada cu video, sa audă tot cartierul o conversație destul de intima. Sau vârsta a treia care țin telefonul la ureche dar apelul e video o stiti? 😂
Comentariu beton!14
Eu nu am o preferință clară pentru ca utilizez ambele variante în funcție de destinatar și de mesaj. Și uneori clar avantajos este să scrii, așa cum zicea cineva mai devreme, că verba volant.
Comentariu beton!12
vorbim, vorbim, da’ nu ne gîndim că oamenii ăia (vezi dusterul alb de la @Vali de pe stradă) trebuie să transcrie în loc să dea un print screen; să aibă ce pune-n dosar…
Eu prefer să vorbesc la telefon când nu e nimeni în preajmă. Dacă sunt la birou, aștept să plece colegul. Recunosc că mă inhib deși vorbesc cu persoane cunoscute. Sunt o persoană complexată, cu un simț al penibilului prea mare și mi-e teamă că sunt judecată și analizată de alții.
Comentariu beton!20
La oral nu mă întrece nimeni (în mod voit am dat-o așa, deci îmi asum, csf) .
Și scriu mult, dar prin mesaje e foarte posibil să nu fiu tocmai bine înțeleasă sau discuția să deraieze, prin urmare discuțiile textuale sunt cât mai scurte și mai la obiect.
Eu una fac și haz de necaz adesea, indiferent de situație, și am observat că glumele sunt mult mai bine înțelese dacă sunt vorbite, nu scrise.
Si eu prefer telefonul. De obicei intreb daca pot suna, mai ales la serviciu. Se rezolva mult mai usor si castigi timp.
Sunt exceptii cand intai scriu un pomelnic si explic problema si apoi sun si fac referire la emailul scris. Apoi dupa ce obtin raspunsul dorit mai rog sa imi confirme in scris. Asta mai ales pentru cei care care uita sa recunoasca ce au zis.
Ambele. Dar prefer scris. Pentru ca daca mi-ar garanta cineva ca apelul este scurt si la obiect aș răspunde. La birou răspund întotdeauna dar aici lucrurile se mișcă rapid, ping-pong nu sta nimeni sa respire, mănânce, filozofeze la telefon.
Daca ma suna cineva sa pierdem timpul sau si mai rău, ma suna ca sa vorbesc eu, atunci nu. Pe modelul ma plictiseam si te-am sunat sa vad ce mai faci – aka sa vorbești tu, sa ma distrezi de parca fix atunci aveam timp sa fac asta. Hehe, nu prea am timp in general, mereu fac ceva, daca nu se vede in afara, in capul meu tot e activitate.
Daca e ceva de comunicat rapid bine, dar sa ma suni sa ma întrebi ce fac…si ce-am mai făcut….așa, de plictiseala, când eu fac altceva, atunci nu mersi.
La numere necunoscute nu răspund sigur, să îmi scrie si vad eu când am timp sa răspund in funcție de urgenta si timpul pe care îl am.
Comentariu beton!24
Ce bine că ai scris tu, să nu mai zic și eu încă o dată! Fix așa, prefer scris.
Ai de mine, ce ma enerveaza aia care ma suna sa le povestesc “ce-am mai facut” ca tocmai se plictiseau. Say what? Da drumul la televizor daca vrei entertainment.
Eu sunt un pic antisociala în viata personala, pentru ca la munca sunt agasata te „pot sa te sun 2 minute?” care se traduc în juma de ora de vorbit bălării. La mesaje răspund extrem de repede, la apeluri ma uit ca psihopații și îl las sa sune 🤣 excepție fac bunicile, lor le răspund mereu, ma așez comod și aprind o tigara cât stau de vorba cu ele, ca ele nu știu cu mesaje. Ii apreciez pe cei care pot răspunde la telefon fără sa fie anxioși (când ma fac mare vreau și eu sa fiu ca voi 😅)
Comentariu beton!37
Eu am decretat că sunt mai simpatică live decât în scris, deci prefer vorbirea cu voce🤣🤣. Cred că e și mai sincer așa și eviți multe neînțelegeri. La birou prefer mailul pentru a nu risca să răspund la aceeași întrebare de 127 de ori. Dar chiar și așa, când subiectul necesită explicații lungi și încâlcite, e tot mai eficient să vorbești cu omul direct, decât foiletoane pe mail.
Cand e vorba de rezolvat ceva rapid, apel telefonic. Cand nu e urgent mesaje. Ca acum sunt pa diaspora mai am momente cand ii sun pe cativa si mai facem conversatii mai lungi in cazul in care nu am vorbit de ceva timp.
1. Uneori nu sunt pregatit sa vorbesc la telefon cu cineva. Nu raspund si revin dupa 30 de minute, timp in care imi adun „fortele”. De exemplu, cand ma suna rude care au sau sunt suspecte de cancer. Trebuie sa ma adun inainte de a vorbi…
2. Ma enerveaza cand clientii ma suna sau imi trimit mesaje pe telefon. Le spun sa-mi trimita mail. Ca asa se face cand vrei sa discuti probleme tehnice sau economice.
Comentariu beton!14
Ambele. În timpul zilei am treabă și nu prea pot vorbi, așa că – scris. În rest – depinde de subiect și persoană. Apelurile cu voce mi-au salvat multe relații, că scrisului îi lipsește intonația 🙂
Folosesc ambele variante, in funcție de interlocutor.
Am o mare problema când trebuie sa sun pe la vreo autoritate din aia la care răspunde mai întâi un robot care îți cere tot felul de informații de trebuie sa stai cu jdemii de hârtii pe lângă tine ca, nah, nu știi niciodată ce c***t iti cere, după care, DACA reușește să priceapă tot ce-i spui tu acolo, te pune sa apeși tasta nu știu care. Si, după ce ai apăsat-o, asculți muzica in neștire pana îți răspunde o ființă umana.
Prefer să îl aud! În 2 minute vorbite rezolvi mai mult decât în scris.🙂
Dacă-mi scrii când e urgent, o faci pe barba ta. Că e posibil să văd epistola câteva ore mai târziu.
Carevasăzică, tot un balaur sunt. Din ăla de-i place să audă voci în cap.
Iti spun eu: îți trebuie oarece dispoziție sociala ca să conversezi fie și alea 2 minute. Nu poți sa închei discuția chiar când vrei tu, poate celalalt vrea sa se lungească la vorba, pe când în scris se poate pune punct oricând.
Eu sunt adepta vorbitului, dar folosesc whatsappul destul de mult inclusiv în discuțiile profesionale, ca să fiu sigura ca rămân punctate în scris aspectele esențiale.
Comentariu beton!16
Telefonul rămâne de bază: scurt cu soțul și colegii, lung cu restul familiei și prietenii.
Whatsapp și messenger le folosesc cu elevii, sunt în zeci de grupuri.Îmi place să comunic cu ei așa, mă amuză și mă enervează în același timp conversațiile cu ei.
Iar cu fiul meu, care are 18 ani, conversez doar in scris.Nu e potrivit să vorbească cu maică-sa la telefon în fața colegilor și a prietenilor.
Comentariu beton!11
Plin de directori si savanti importanti pe aici, nu au timp ei sa vorbeasca, dau doar mesaje scurte. Sa banaie 5 ore pe Facebook si au insa timp oricand.
Comentariu beton!12
Mvai dar ce te-ai ofuscat că nu stă lumea la dispoziția ta. Trebuie să validezi tu cine are dreptul să dispună cum vrea de propriul timp și știi tu sigur ce face fiecare… Doamne ferește, ce probleme au unii…
Se si gasi unul din categoria de mai sus sa plaseze „mesajul scurt”. Ipocriti, falsi si profitori, asta sunt ei in general. Pentru binele propriu, astfel de personaje trebuie ocolite sau tratate de la distanta.
Imi pare rau ca blogul acesta nu are si manute rosii ca sa estimam cantitatea de importanti de pe aici.
Te incurajez sa cauti un psiholog. S-ar putea sa te ajute sa nu mai proiectezi mizeria din capul tau asupra celor din jur.
Telefon clar. Urasc scrisul pe aplicatii. In schimb fata cea mare vorbeste cu colegele doar in scris. Daca una da telefon cealalta ii inchide si ii scrie pe whatsapp.
In general nu prea ma omor sa vorbesc la telefon. In sensul ca, ok, un pic de introducere, apoi esentialul. Dupa, cand incep balariile, ma enerveaza.
Iar cu whatsapp-ul, daca vad 50 mesaje de la un contact, fiecare mesaj insemnand un cuvant sau emoticon, sun direct sa vorbim. La fel, daca discutia pe whatsapp pare a deveni serioasa, sun si vorbesc.
Cu whatsapp-ul a mai aparut si kktul cu sunatul pe video. Aici am rezolvat-o rapid: m-au sunat vreo 2 prieteni, am fugit repede la baie, m-am asezat pe tron si am raspuns. S-au potolit, apel voce.😁
Chestia cu scrisul e boala de corporatie, cu cc-uri. Sa ramana scris ca sa se probeze la un eventual scandal.
Si eu sunt pentru dialogul in cuvinte spuse, nu scrise. La urma urmelor, conversatia vorbita e ceva natural, pentru ca asa a fost de la inceputuri, mai intai am invatat sa vorbim si abia pe urma sa scriem. Si asa e si acum. 🙂
Cu majoritatea vorbesc, dar sunt persoane cărora le scriu doar, și vorbesc mai rar cu acele persoane.
@John, ești bine? Mișcă ceva, dă un semn…😀
A vorbi la telefon presupune de multe ori curaj, politețe, o voce drăguță, puțin small talk la început pana se întra în subiect. Lucru foarte greu pentru unii.
Nu e mai simplu ” r u k? ” Adica” are you ok?”
Csf, ncsf, brb!
PS. Eu prefer vorbitul!
@Ileana, ca nu amintim emoticoanele transmise ca răspuns la un mesaj pe care tu te-ai chinuit să dai din dește și care emoticon mai lasă și loc de interpretări!
Prefer vorbitul că e mai clar și la obiect. Intotdeauna când dau telefon prima întrebare e dacă interlocutorul poate vorbi, că nu se știe ce face omul în momentul respectiv.
Dar sunt situații și situații. Când știu că trebuie sa transmit neapărat ceva, dar persoana e ocupată, scriu mesaje.
Sau se întâmplă să fiu atentă și la altceva ( de ex.gatesc), și atunci scriu, mai tai o ceapă până răspunde interlocutorul și tot așa 😅😅
Oricum, prefer vorbitul. Până scriu eu (că îmi mănâncă zilele și autocorectul) îmi zboară și ideile din cap și interlocutorul deja a schimbat macazul în altă direcție! Așa că nu apuc nici să spun ce am de spus, nici să înțeleg bine ce spune celălalt. De, am o „vrâstă” 😏
Scris, pentru că telefonic orice apel de 2 minute devine de 15. Și în general urăsc să repet același lucru de n ori; iar în scris, dacă n-ai (/n-am) înțeles din prima, mai citește (/mai citesc) o dată. În plus, nici nu risc să folosesc romglish, pentru că în scris exprimarea e mai riguroasă.
Comentariu beton!14
Cel mai de coma e cînd te suna cate unu și te intreabă daca pot sa te sun.. Frate tocmai ai comis-o in puii mei zi ce vrei…
Prefer de o mie de ori conversația telefonică în detrimentul e-mail sau whatsapp.
Mbine, nici nu vreau să vorbesc 3 ore, conversație de complezență, dar da, lucrurile ar trebui stabilite telefonic.
Eu am clar problema asta.. e fobie de a suna… nu de a fi sunat… daca ma suna cineva, nu am o problema sa vorbesc, dar daca trebuie sa sun eu… este o tragedie…. imi trebuie cam 10-15 minute sa mi fac curaj, text, si tot ce mai tine de acea conversatie… si plus de asta se intampla chestii fizice cand stiu ca trebuie sa sun. Imi transpira palmele si am pulsul ridicat. Deci clar e ceva, o fobie… de unde si de ce, habar nu am?!
Muuult mai usor cu mesajele :))
Comentariu beton!19
Prefer întotdeauna să vorbesc la telefon în loc să scriu mesaje. Mă enervez teribil dacă trebuie să tastez, mai ales dacă mă grăbesc. Așa că dacă am ceva de spus, pun mâna pe telefon și sun (apelul clasic).
Folosesc WhatsApp ca să trimit mesaje amuzante prietenilor 😀
Milenial clasic aici, urasc sa vorbesc la telefon. La lucru e necesar, dar si mai necesar e sa se sumarizeze apoi in scris, altfel e ca si cum nu s-ar fi vorbit (corporatistii, cel putin, sigur inteleg asta). In privat prefer sa nu vorbesc niciodata la telefon, multumesc.
Comentariu beton!11
A ajuns sa ma irite si intrebarea. Am dezvoltat aceasta fobie deoarece in cele mai multe situatii cele 2 minute se transforma in 20. Si intrebarea „ce mai faci” este de fapt un pretext ca sa iti poata povesti toata viata lor.
Comentariu beton!20
Touché!
Sunt phonofobica si nu imi dau seama exact de ce…
Si daca cineva imi raspunde cu: „stai ca te sun!” parca regret ca i-am scris…
Hope I’ll get better…
Comentariu beton!12
Prefer o conversație scurtă și la obiect, documente sau alte minuni doar pe mail. Prefer mesaj sau WhatsApp de la familie/cunoscuți dacă sunt la serviciu, nu-mi plac apelurile video aiurea 😬 la serviciu nici atât ( ce dracu fac, lucrez sau…) nici telefoane particulare când sunt la job dacă nu sunt urgențe, de obicei asta se întâmplă fix într-un miting 😬 dacă nu arde lasă un mesaj și te sun imediat ce se poate. „Ador” să fiu sunată la ore anormale, adică intervalul 22.00/8.00 pen’că am probleme cu somnul și mă face praf figura iar apelurile astea sunt cu vești urâte de obicei. Sau mă suni punctual pentru o chestie, o lămurim și după aia se prelungește monologul încă vreo două ore 😬. Ca să ajung într-un loc pe care nu-l știu prefer un share location în loc să primesc indicații bizare, depinde de situații și gradul de urgență.
Oh da apelul telefonic este mult mai eficient cel puțin pentru mine.Nu pot spune la fel despre fiul adolescent care preferă mesajele dau eu prefer sa sun punct .
Articolul de azi m-a surprins. Nu stiam de fobia aceasta. Eu vorbesc mult la telefon. Doar la serviciu folosesc whatsapp, raspund foarte rar la apel, spun ca nu pot vorbi si ca revin. Soțul meu chiar se supara uneori. Nu am ce sa fac daca ma suna mulți oameni. Chiar nu as putea sa nu raspund. Un om asteapta sa vorbeasca cu mine si, tehnic vorbind, e la distanta unei atingeri de ecran. Cand nu exista tehnologie era mai greu sa comunici.
Acum exista dar avem fobii. Multe.
Cred ca lumea are fobie de vorbit la relefon pentru ca cele „2 minute” se transforma in 10-15 pentru ca se pare ca e mai complicat.
Eu prefer 2-5-10 minute la telefon vorbite, decat intins pe juma de ora de scris. Si minutele de vorbit la telefon, ma duc singur intr-o camera si inchid usa, sa nu deranjez daca mai e cineva prin casa, chiar daca sunt singur acasa :))
Zilele trecute mi-a scris pe whatsapp un fost coleg de serviciu de ma intreba nush-ce. Dupa cateva replici am zis ca mai bine ne auzim „2 minute” la telefon ca rezolvam mai repede. O ora jumate mai tarziu am reusit si eu sa ma duc sa ma pis (nu se cade sa faci in timp ce vorbesti la telefon, nu? 🙂 ).
Da, ai citit bine: o ora jumate. 1h37m ca sa fiu mai exact.
Poate de-aia are lumea fobie 🙂
Comentariu beton!15
Mie îmi place să mă sune lumea, dar să mă întrebe înainte, mai ales dacă e de stat la povești sau e în timpul programului de lucru, 9-18.
Am vorbit vineri cu o fostă colegă de muncă 1 oră și 35 minute, o șezătoare de genul ăsta e bine să te prindă mâncat, hidratat, odihnit 😆, dar m-a întrebat înainte, că noi așa ne planificăm sesiunile de genul ăsta.
Țin cont de cum le place persoanelor din viața mea să comunice: whatsapp scris, whatsapp mesaj vocal, alte aplicații, sunat ad-hoc sau planificat.
Eu sunt mare fană a mesajelor vocale pentru chestii care nu ard, că poți pune acolo tonul, gluma, ironia, mai bine decât cu emoticoane, dar am doar vreo 3 prietene cu care fac asta, alții se sperie și de alea. Mi-am reglat felul în care vorbesc ascultându-mă pe mine (ăă-uri prea dese, ticuri verbale, repetiții, pronunție), ca să nu-i chinui pe alții.
Am prins și telefon fix, unde era mereu o surpriză cine te sună și am lucrat și la recepția unei firme, unde „surpriza” putea fi un client nemulțumit, un scammer cu accent dubios în engleză sau un nevorbitor de limbi cunoscute mie, deci am omorât anxietatea aia de „oare cine mă sună?” de multe ori.
Am prieteni cărora nu le place DELOC să fie sunați, nu răspund la numere pe care nu le au salvate deja în telefon și îi apucă panica dacă le spun că „m-a sunat un număr, ia să sun înapoi să văd ce vrea”.
Soră-mea mă sună cu video, neanunțată, ar trebui să mor direct, nu? 😆
Comentariu beton!12
Prefer apelurile cu voce mi se pare ca am o conexiune mai buna cu persoana, poti „auzi” si starea celui care te suna. Nu imi place sa scriu/citesc mesaje mai ales cand nu am ochelarii pe nas si chiar si la serviciu raspund mai greu . Consider ca daca e o urgenta , suna. Cei din familie au invatat si daca nu raspund repede prezent pe grup, suna . Am totusi 2 situatii cand nu raspund la telefon: atunci cand sunt la bancomat (tat patitu – i priceput) si atunci cand sunt la cumparaturi si am ajuns la casa de marcat. In masina doar apel vocal, si daca e ceva de facut rog sa imi lase mesaj pe whatsup pentru ca citesc foarte rar mesajele pe mesagerie ( de ex cand vine curierul si vrea un pin), pe fb – deloc.
Cred ca si eu sunt un pic phonofobica si cred ca de la job corporatist mi se trage unde toti st prea importanti sa fie deranjati cu un telefon
Viata si experienta m-au invatat ca, daca ai ceva de spus, pui mana pe telefon si suni, atunci cand simti nevoia. Altfel, vei regreta mult timp, sau chiar toata viata, ca nu ai sunat.
Perfect de acord, doar că nu despre asta era vorba azi.
Uneori prefer mesajele pentru că le pot parcurge de mai multe ori, dacă e necesar.
Depinde de persoana. Cu unii nu am chef sa vorbesc, prefer sa scriu… E un efort sa vorbesc, sa trec prin toate ce faci, ceau , bla bla bla etc etc.
Uneori sunt prea obosita sa vreau sa vorbesc. Am telefonul pe silent tot timpul, daca nu se întâmplă să îl am în mână, nu răspund. Și dacă îl am un mână și văd că sună, depinde cine suna. Nu răspund la toată lumea și mai ales la numere necunoscute. Pentru numerele necunoscute, sa lase un mesaj. In general daca e important, lasă mesaj și sun înapoi.
Dar da, prefer mesajele, decât să sun. Din lene sau chiar dintr-un fel de lehamite socială….
Fan scris 🙋
Este un chin sa vorbesc la telefon.
Ma balbai, parca nu aud ce imi spune cel cu care vorbesc, te si lungesti aiurea, unii dau mult prea multe detalii cand puteau zice intr-un minut ideea esentiala.. oribil..
In scris, raspunzi cand poti daca poti.
Excludem situatiile urgente. Atunci este ok vorbitul la telefon, dar nici nu te lungesti cu vorba :))
Eu sunt desemnata familiei sa vb la telefon diverse, de la programare la medic pana la rezervare cazari, inclusiv cu rudele care sunt ale mele prin alianta. Cred ca asta il face pe sot phonofob.
Amandoi avem o problema cu videocall-urile pe strada, ni se par penibile. Eu le practic doar in casa, cu greu le ingaduie sotul si pe astea :)) De cele mai multe ori sun normal si intreb daca se poate si video (sa isi vada bunicii nepotul), dar ma enerveaza maxim cand primesc videocall-uri pe whatsapp fara anunt prealabil. Cele mai multe sunt respinse.
Si ma mai enerveaza mesajele audio pe whatsapp…mie imi place sa le vad scrise, asa ca raspund in scris indiferent cum le-am primit.
Mai sunt unii șmecheri, dacă văd că le-ai răspuns la mesajul lor scris fără conținut, se pun și sună. E ca și cum le dai undă verde că poți pălăvrăgi. Urăsc treaba asta. De aceea, citesc mesajele fără să se vadă că au fost citite.
Sunt de acord ca o conversatie succinta se tine la telefon. Si eu ma enervez cand consoarta incepe sa-mi scrie cand e la cumparaturi ca a vazut nu stiu ce ficatei de pui si se gandeste daca sa ia, dar oare gatim, dar nu mai bine facem ficat de porc. Si atunci dureaza 20 de minute, cu tot cu pauzele de seen/scos telefonul din poseta etc.
Sau conversatiile de munca, urmand acelasi tipar, cand se pot rezolva intr-un minut.
Dar pe de alta parte, desi nu-s phonofobic deloc, am ajuns sa urasc oamenii care se intind aiurea la telefon si cam stiu cine ma suna cu intentia de a se lalai (personal sau profesional). „Îîîîî … am vorbit cu un client si îîîî … nu poate sa îîîîî….”. Sau vreunul cu care n-am vorbit de 10 ani, nefiind prieten prea apropiat nici atunci, si care se gandeste sa ma tina o ora la telefon, aghesmuit fiind.
Sunt un om lenes, dar nu suport sa-mi pierd vremea pentru ca se plictiseste unul.
Consider ca o conversatie telefonica se preteaza cand 1. esti apropiat 2. e urgent 3. se poate explica mai bine si rapid prin vorbe ce-ai de zis/rezolvat; si mai ales 4. ambele persoane pot/vor sa vorbeasca.
Dar tot la nivel profesional – cred ca e foarte recomandat ca orice e IMPORTANT sa fie si in scris. Nu sunt batut in cap sa trimit mail fiecarui coleg cu care am vorbit ceva rezumand discutia (am vazut si din astia) dar cand e ceva important sau foarte oficial, vorbele nu fac doi bani.
Caz concret – consoarta a trebuit sa informeze o subalterna ca nu i se va prelungi contractul (care era pe perioada determinata) din cauza performantelor slabe. Respectiva persoana a inceput sa sune si tot lalaia la telefon, ca ea considera ca si-a facut treaba bine, ca a mai avut servicii si nu au fost probleme, ca daca se poate sa fie mutata pe alt post unde stie sigur ca ar face treaba buna. A sunat de cateva ori, lalaind cate jumatate de ora. Consoarta ii explica si ii dadea exemple clare de greseli profesionale facute, unele foarte grave si i-a explicat (repetat) ca transferul nu se poate.
I-am zis consoartei ca nu e OK si sa tina orice comunicare in scris, pe mail si sa nu ii mai tina hangul.
Momentan respectiva persoana a dat in judecata firma, sustinand ca i s-a promis transferul pe alt post, a fost mintita si ca nu i s-a dat niciun motiv de neprelungire a contractului, asadar e discriminata. Numai eu am auzit 3 conversatii lungi asupra subiectului.
Intr-un caz din asta eu as fi scurtat prima convorbire la maximum 5 minute si a doua n-ar fi fost. Mail direct, punctual, incat nimeni sa nu poata sa viseze ca i s-a zis sau promis altceva.
Ai dreptate, dar nici angajata nu poate proba că i s-a promis transferul.
Pe motiv de agheasmă am blocat prieteni buni, până la revizuirea atitudinii
Asa zic si eu, ca logic vorbind nu poate proba nimic.
Numai ca deja a inceput procedurile legale doamna.
Eu am crezut ca e cacealma si persoana se plictiseste, dar nu, chiar a pornit serios treaba.
Multe lucruri se pot demonta daca e dovada scrisa. Altfel orice nebun poate pretinde ce-i trasneste prin cap.
Cu ani in urma am facut naivitatea de a imprumuta un cunoscut cu o suma de bani. In urma unui telefon. Urgenta mare, multumiri cu lacrimi, eu naiv, iar dupa cateva luni a indraznit sa spuna ca nu a luat niciun ban de la mine.
Am rezolvat pe alte cai si a vazut ca nu ne jucam, dar aveam sanse mari sa raman fara bani, ca doar n-aveam dovezi.
@Ambr0,sunt destui juriști pe aici care să îți confirme că treburile se incheie in scris, dar și alții care să spună că e bine să scrii cat mai puțin.😂😂😂
Personal am dat unui coleg de liceu o suma mare de bani,fără nicio dovadă. Mă sună săptămânal să ma reasigure de recunoștința lui și că face tot posibilul să returneze anticipat.
„Am rezolvat pe alte cai si a vazut ca nu ne jucam,” alte căi fiind ????… întreb pentru un prieten 😎
Scuze, trebuia mai sus la @Ambr0.
@MICUțul EDUARD, nu l-am transat. Doar am vrut sa-i arat ca nu-i asa destept cum se crede si in 20 de minute dupa ce am scos ultimul as din maneca era la usa cu banii in mana, dupa 3 luni de taraganari si scuze puerile. Nu a fost vorba de amenintari de niciun fel, de agresiuni sau ceva similar.
Doar ca domnul s-a prins repede ca nu glumesc si efectele amneziei lui ar fi depasit suma de bani. Repet, nu a fost vorba de te bat, te fac, te dreg. Astea merg pana la varsta de 11 ani, dupa mine.
Poveste lunga, daca Mihai va scrie o postare despre imprumuturi de care unii „uita”, poate voi detalia.
Sunt om crescut fara telefon si nu simt nevoia de a-mi suna cunostintele de dragul de a mai schimba o vorba. Nu-mi sun nici parintii de control (e rezolvata treaba au inteles si suna ei).
Dar daca am ceva de rezolvat de cele mai multe ori intai sun si trimit mesaje doar pentru detalii dupa ce clarificam despre ce e vorba.
Intre timp insa am descoperit o noua specie. Am o cunostinta care trimite mesaje vocale pe whatsapp. Adica nu suna dar nici nu-i place sa scrie ci doar se inregistreaza spunand ceva. E interesanta interactiunea pentru ca pe mine ma pune cumva in inferioritate si nu ma simt deloc confortabil.
Eu nu am fobie, dar uneori ma eschivez pur si simplu pt ca nu am chef. Un apel telefonic te retine complet in timpul ala, tre sa faci small talk, plus ca nu esti sigur niciodata daca se va termina rapid. Un mesaj il scrii si nu te obliga nimeni sa raspunzi pe loc. Deci as zice ca e comoditate, nu fobie
Am patit sa dau mesaje pana am capiat si apoi tot la vorbit ajung. A vrut cineva sa ma reeduce:)) sa nu mai sun ci sa scriu mesaje ca ea n-are timp, dar sincer am facut asta doar ca am vrut sa nu fiu perceputa ca inapoiata iar dupa discutii interminabile(pe aplicatie, da) am zis ok, fac cum vrei tu dar cum vreau eu cand? Ea voia ca ceilalti sa se adapteze la ea, dar si eu trebuie sa fac ce imi este confortabil. Si e ok acum, am intrerupt de tot comunicarea! Si timpul meu este la fel de pretios ca sa stau sa astept cu ochi in telefon sa vad cand ai chef sa raspunzi sau sa ma tii blocata intr-o discutie care nu duce nicaieri ca nu intelegi subtilitatile si nu poti simti inflexiunile vocii in aplicatie. Plus ca o discutie pe aplicatie se desfasura pe multe randuri care se traducea tot prin timp alocat chiar daca zicea ca n-are timp!
Prefer sa transmit prin viu grai ce am de transmis . Eu sunt genul care nu exprima in scris exact ce are de spus , asa ca prefer vorbitul dar dupa ce intreb mai intai in scris ,daca persoana respectiva poate sa vorbeasca .
Când eram la serviciu toți ai mei știau că e strict interzis să mă sune între 8-13, cât eram cu copiii. Excepție făceau urgențele vizavi de mama sau nepot. Intram în fibrilații dacă mă suna vreunul de-ai casei în perioada asta. Prima întrebare era dacă e urgent. Nu, dar… Închideam instant, așa au înțeles.
Erau multe edituri care sunau mereu, dar mereu între 11 și 12, să-mi prezinte oferta. Și cum nu aveam salvate numerele că nu suna mereu aceeași persoană, se ofuscau când, după primele cuvinte le spuneam scurt să sune după ora 13. După un timp m-au învățat și îmi trimiteau oferta pe WhatsApp sau email.
În ultima perioadă m-au tot sunat diverși să îmi propună o întâlnire nu știu unde, contra unui cadou, unde se prezintă nu știu ce medicamente și altele. Eu îi înțeleg, dar deși spun „nu mă interesează” la scurt timp după inițierea conversației, nu scăpam decât cu întreruperea apelului și blocarea numărului. Cred că am blocat toate numerele, de câteva luni nu am mai avut astfel de oferte. De unde au ei numerele?
De obicei primesc mesaj pe WhatsApp dacă sunt disponibilă. Și eu la fel. Dacă sunt într-un loc public prefer să comunic pe WhatsApp scurt, dacă e urgent. Am oroare de cei care nu au nicio jenă să audă toată lumea conversația lor lungă, cu voce la un nivel de decibeli impresionant, cu toate amănuntele de la origini până în ziua de azi.
Comentariu beton!11
eu nu prea inteleg mesajele audio pe zona de scris. inteleg „sunt la volan…nu prea pot vb” care pentru mine inseamna „ne citim mai incolo”.
Dar. Inapoi la topic. Urasc sa vorbesc la telefon. Mai ales cu ceva autoritati, pentru ca plm, ma fura imaginea, ma pierd in detalii. Evident, vorbesc, dar nu imi place.
Cand am ceva de transmis sau ceva de receptionat, telefonul e baza. Suna-ma nene si spune-mi ce ai de spus, eu pun intrebarile repede si terminam in 2-3 minute.
Small talk? Scris. Telefonul este mult prea „unic”. Nu poti sa vorbesti la telefon si sa te uiti la meci. Ca atare pe la minutu 5 o sa ma vezi ca ma uit pe pereti si o sa zic „aha, da, clar, aha, da”
La munca e la fel. Daca e ceva subtire, putem discuta pe teams. Mail numa daca e o chestie care sa ramana acolo. Daca e de analizat: video tati.
Nici eu nu înțeleg fobia asta de vorbit la telefon. Nu înțeleg nici asta cu „pot să te sun?”. Dacă mă sună cineva și nu pot să răspund, resping apelul și sun înapoi când pot. În schimb, mă scoate din minți să primesc mesaje de genul „pot să te sun?”; ia vezi, poți? Tot oamenii ăștia sunt ăia care se ofensează când „le dai cu seen” și nu le răspunzi la mesaje. Ei bine, n-am timp sau chef să tastez, îmi este mai simplu să vorbesc la telefon decât să scriu.
Eu nu pricep in ce fel e mai simplu sa astepti sa dai de ala la telefon (ca io una nu traiesc cu tel in mana) ca sa ii spui trei cuvinte pe care puteai sa i le lasi intr-un mesaj. Iar daca gasesc un apel ratat si nici un mesaj sa explice de ce m-a cautat nu sun inapoi. De ce as face-o? Chiar nu inteleg de ce au oamenii impresia ca ar trebui sa stau la dispozitia lor.
Cand aud la munca ma ia cu friguri, cu calduri, cu rauri. Pur si simplu nu suport. Intotdeauna vine intrebarea asta de la managerul care decide azi ceva si maine zice ca nu a zis niciodata asa ceva si ca am inteles eu gresit, deci e vina mea. Sau e alt manager (am destui) care se pretinde tehnic, nu intelege nimic si mai ma suna de 3 ori sa-i explic acelasi lucru ca apoi sa ma puna tot pe mine sa scriu un email cu ce am zis.
In viata personala, mi-e indiferent, ma adaptez la fiecare om.
Deobicei refuz sa sau numarul de telefon cuiva pe care nu l-am intalnit inca fata in fata (cum ar fi blind dates).
Stausul meu pe whatsapp : Tot ai numarul, suna!
Prefer apel telefonic.
Bun!
Musafirii la usa: salut! Gazda: de ce n,ati telefonat inainte? Musafirii: Am vrut sa va gasim acasa!
Comentariu beton!11
Din ce am observat pe diverse forumuri și platforme sociale, e apanajul introverților doar că ăia nici la mesaje nu răspund…ori o fac în 3-5 zile lucrătoare, după cum spun memele.
La mine e…complicat. Eu am momente când am chef să vorbesc la telefon și atunci pot purta și o discuție de 3 ore (ceea ce s-a și întâmplat cu adevărat) și momente/zile când nu am chef și simpla idee de a suna/răspunde la telefon îmi provoacă un atac de anxietate/panică, Hashimoto mon amour fiind principala cauză a acestor manifestări. Bine, aici e vorba strict de convorbirile personale, nu de cele de serviciu, fiindcă acolo încerc să trec, cu maaari eforturi, drept o persoană normală la cap 😜.
În cea de-a doua situație, de obicei dau mesaj că nu pot vorbi și cei care mă cunosc știu deja despre ce e vorba (iar te-ai sălbăticit, a fost expresia folosită de o prietenă) și nu insistă ori recurg și ei la mesaje. Dar am și circumstanțe atenuante, onorată instanță, am lucrat o vreme, în tinerețile mele îndepărtate, într-o centrală telefonică și-s sătulă de convorbiri dar pe asta o bag doar când vine vorba de instituții, nu știu din ce motiv orice discuție cu o instituție de orice fel îmi provoacă urticarie.
Prefer să vorbesc pentru că îmi pun căști și mai fac ceva în timpul ăsta. Exclus să vorbesc la telefon și să stau să mă uit pe pereți în timpul ăsta.
Sunt ok și cu scrisul pe whatsapp mai ales de când mi l-am pus pe computer și pot tasta normal și repede, nu ca pe telefon. Dar asta doar când nu e urgent. Dacă e urgent, mai bine la telefon.
Din fericire n-am persoane care să mă țină cu orele la povești nemuritoare la telefon – și eu și prietenele avem vieți destul de pline încât să nu avem timp de așa ceva sau nu ne sincronizăm, așa că ne scriem mult și fiecare răspunde când poate. Din nou, dacă nu e ceva urgent. Doar cu mama ce vorbesc mult la telefon, dar ea înțelege dacă îi spun că nu pot atunci sau dacă trebuie să închid la un moment dat.
Chestii importante care necesită explicații/detalii le prefer clasic, vorbit la telefon. Altfel, oricum e bine.
Probabil cei care au lucrat sau lucrează în call center au fobie de vorbit la telefon…
Cunosc, stiu persoane care evita contactul audio/convorbirea, raman o enigma pentru mine, nu am o problema in a suna, a fi sunat, ultima optiune fiind mesajele pe hațap 🙂
Din gama, Doamneeeee😂😂: îmi povestea o prietena de o altă doamnă, cunoștință comuna, care in conversația pe Watsup cu iubitul ei secret ( din cauze obiective, tipul era însurat), a primit o filmare languroasă de la el, in costumul lui Adam. Doamna fiind cam chioară și cocheta, nu purta ochelari, a confundat butonul de replay cu cel de povestea mea. Că urmare, toți cei din lista ei de contacte au primit filmarea, inclusiv protagonistul și nevasta-sa. Firește că filmarea a fost ștearsă, dar până doamna a găsit ochelarii, apoi butoanele potrivite, a fost vizionata cu stupoare de toți, inclusiv de prietena care mi-a spus povestea, râzând cu lacrimi. Deci…..
Me, me, pick me! Mi-e groază de vorbitul la telefon. Mă rog, de sunat persoane necunoscute, mai exact. Pe vremea fixului, mi-era groază şi să răspund la tel. Asta s-a estompat în timp, dar sunatul…mă ia cu transpirații și palpitații când am de dat un telefon. De câteva luni tot amân să-mi fac o programare la dentist pentru că trebuie să dau nenorocitul ăla de tel. Yup, that bad!
Toata viata am avut frica asta, de la telefon cu rotita si cuplaj pana la smartphone. Nu telefonul in sine e problema ci contactul cu cineva necunoscut la capatul celalalt de fir pe care nu pot sa il vad. De exemplu, sa zicem ca trebuie sa sun la ceva institutie sa iau o informatie, incep sa ma gandesc, daca nu nimeresc unde trebuie, daca nu reusesc sa comunic ce vreau si clar si repede, daca cine raspunde are o zi proasta si imi inchide sau vorbeste urat. Deci numai scenarii catastrofice care amplifica panica, in principal legate de faptul ca nu pot sa vad persoana cu care vorbesc. Eu am nevoie de indicii vizuale (micro-expresii, gesturi, etc) ca sa imi dau seama cum merge conversatia, altfel e ca mersul pe intuneric intr-o casa necunoscuta, poate cad pe scari, poate nu, dar cu siguranta ma misc incet si cu frica. In scris comunicarea e desincronizata, am timp sa ma gandesc la ce spun, sa citesc pe indelete raspunsul si sa il inteleg fara ceata pe creier.
Prin facultate, dupa modelul te arunci in apa si inveti sa innoti, m-am angajat la un call center de vanzari. In trei luni nu am vandut nimic si in loc sa se imbunatateasca situatia prin expunere a devenit mai rea. Apoi am lucrat secretara, tot dezastru. Nu reuseam sa ma concentrez sa iau un mesaj, sa notez cine a sunat, tot ce imi doream era sa inchid telefonul mai repede 🙂 Multi, multi, ani mai tarziu am facut terapie, cu profesionisti specializati pe probleme de anxietate si doar asta a ajutat. Dar daca am de ales intre un restaurant unde pot face rezervarea on-line si unul la care trebuie sa sun, direct la on-line ma duc. De ce sa adaug stress intr-o viata deja stresanta. 🙂
Comentariu beton!15
Eu am fobia asta da, nu am o explicație clară de ce, dar probabil că asta e valabil pentru mai toate fobiile. Și nu e vorba de a-l suna pe soț să ia o pâine în drum spre casă, nici de a-l suna pe colegul de la administrativ că s-a terminat hârtia de imprimantă. E vorba în general de apeluri către persoane necunoscute, la doctor, la bancă, la primărie, la prefectură. Cu cât mai complicată problema de rezolvat pe telefon, cu atât ma bâțâi mai tare. Pe scurt, dacă pot să fac rezervare la restaurant pe net, foarte bine. Dacă pot să rezolv ceva online, și mai bine. Și așa mai departe. Aș vrea să fie altfel, sincer, dar până atunci dau cu mailul.
Da. Nu doar phonofobică, ci și scrisofobică. Dar n-am fost întotdeauna așa, m-am sălbăticit de când sunt single mom. Deci tind să cred că e ceva afectiune psihologică. Nu mai agreez interacțiunea umană.
Demult, prin 2010-2011 (la sfârșitul crizei hă hă) eram angajat la o firmă măricică, în zona de achiziții. Eram și un fel de șefulete, așa că pe mine mă sunau toți furnizorii care aveau facturi restante de 30-60-120 de zile. Zilnic, vorbeam la telefon cam 5-6 ore din cele 10 pe care le stăteam la birou.
Arunci am dezvoltat fobie de vorbit la telefon. Mi-a mai trecut între timp.
Sunt Gen X, dacă e.
Eu prefer telefonul. Omul meu prefera kilometri de text alambicat, pe care eventual nici el nu-l mai pricepe daca reciteste. Pana se screme el cu textul, eu am dat trei telefoane si rezolvat rapid trei probleme.
Prefer să vorbesc și deși sunt un vorbăreț nici nu îmi place să cad în latura cealaltă și să-mi povestesc viața la telefon. Mă enervează să scriu pt o chestie simplă.
Hello, sunt Anca P si sunt phonofobă!
Am devenit phonofobă in pandemie. Făceam visioconferinte, visioconsultatii, visio cu familia, era balamuc.
Serviciul meu e cu muuuult vorbit. Când termin am nevoie de minim jumate de ora fără ca cineva sa-mi vorbească și eu sa trebuiască sa răspund. Vorbesc voce cu părinții oricând, in rest recunosc că filtrez apelurile. Mai ales cu vampirii care se plâng tot timpul. Am 2 prieteni ff buni cu care ne scriem zilnic, când sunam unul din noi înseamnă că e grav.
Dacă-ncepe să-mi scrie, io-l sun sau o sun.
Degetele mele prețioase-s pentru altceva.
🤪
Nu pot să spun că am fobie de vorbit la telefon, dar nici nu mă încântă în mod deosebit dacă nu e vorba de discutat cu persoane apropiate.
M-am învățat cu whatsapp cu toate grupurile în care sunt+ comunicarea cu pacienții. Plus că mă ajută să caut informații în conversații, ceea ce nu e valabil la verba volant.
Cu maică-mea vorbesc zilnic, cu taică-meu îmi scriu pe whatsapp și pe amândoi îi văd pe video whatsapp. Cu prietenii/colegii tot prin scris, sunat doar în situații acute sau de stat la povești (mai rar-prefer face-to-face).
Scris. Scris. Scris. Telefonul e agasant. Cine suna cere atentie pe loc si imi da 0 info despre subiect si durata ca sa pot alege daca raspund sau nu. Ca evident se simt jigniti daca le inchizi dupa ce afli pt ce rahat au sunat sau se intind prea mult la vorba. Suna-ma daca trebuie sa dai de mine urgent. Sau daca ai mult de povestit dar am agreat inainte la ce ora vorbim ca sa pot sa fiu atenta la tine. Comparatia cu vremurile cand visam la telefon n-are sens, tocmai pt ca acum e pe toate drumurile oamenii suna aiurea-n tramvai. In fine, ar trebui sa scriu un eseu de cateva pagini plus vreo doua scheme logice ca sa ma explic clar.
Pai… motivul principal:
Nu exista conversatie de 3 – 5 minute. Orice telefon se lasa de multe ori cu 30 de minute de discutie. Uneori pe langa subiect.
Pe cand un SMS dureaza fix cat iti ia sa il scrii / citesti.
Deci e frica ca ziua are 8 / 24 de ore si o vei pierde la telefon
0
Telefonez direct cu parintii sau sora mea. Sau cand sunt chestii imprtante de discutat cu prietenii si cunostintele. Las sa sune de 4 ori. Nu a raspuns persoana, ok, las mesaj ca trebuie sa vorbim. De cand cu whasapp, scriu un „hello” si intreb daca pot deranja. Primesc ok, sun. Audio. Video doar cu persoane pe care le cunosc foarte bine si cu care imi permit. Altfel respect regula cu nu suna intre ora x si ora y, conform bunului simt.
De altfel aici se stie clar : nu suni intre ora 12-14 ,pentru ca nu raspunde nimeni-este pauza de masa.Inainte sa mergi in vizita,suni! Anunti din timp ,nu aterizezi ca placinta.
Nu mai suni dupa ora 20 decat daca este extrema urgenta. Nu vrei sa stii cum am sarit din pat la 23.30 doar pentru ca a sunat cineva ” din greseala”..uitase ca e pe alt fus orar,cu 2 ore in urma.
De butonat telefonul,da,dar e clar pe plan secund in comparatie cu vorbitul. Exprim mult mai rapid,clar, tot ce am de spus, pentru contracte sau chestii serioase urmeaza si scrisul.
Si da sunt absolut de acord, la birou trebuie totul in scris, sau cu mail de confirmare (Pe principiul Verba volant,scripta manent)
p.s. tot la cremsnit ma gandesc,fir’ar sa fie..
@Ligia Luminița S, i-am dat temă de cercetare științifică lui fiu-meu (13) sa facă foaia. OldJana face maclavaisul și sunt curios să vedem ce iese că eu, in nimicnicia mea, nu am mâncat evăr așa ceva.
PS: a facut inaintementionatul Ștefan niște eclere, ieri, de te lingeai pe linguriță
Voce, mereu. VOCE, da?
Urasc plenar pe cei care iti dau mesaj pe whatsapp gen „ce mai faci co*ae!”, tu te bucuri de ‘revedere’, ii suni inapoi sa-i saluti si auzi ‘in carne si oase’ iar ei nu raspund dar continua sa-ti trimita text. Brusc, nu te mai bucuri de ‘revedere’ si pare mai tentant sa accelerezi uitarea.
Si pe cei care stiu exact ca la ora aia sunt fie la volan, fie pe mobra, stiu la fel de clar ca nu pot si nu vreau sa textez cand conduc (principiu inalienabil) si incurajez sunatul cu voce ca singura modalitate viabila de a fi contactat in caz de ceva urgent/important. Gen „treci si pe la x pls sa ridici tortul pt petrecerea de diseara (a lu’ asta micu’) ca m-am luat cu altele si am uitat!”. Ajunsul acasa fara tort, priceless. Noroc ca asta micu mai are o groaza de aniversari de-acu-ncolo si tot asa vor fi: unele cu tort, altele fara…
Imbatranesc si uite, teama mi-e ca intr-o (mai putin) buna zi o sa sfarsesc cazand pe strada unde va da peste mine un tinerel debordand de spirit civic si dragoste de semeni care va incerca sa ajute chemand salvarea in ajutor pe whatsapp…
Poate că omul este într-un loc public și de asta preferă să scrie. Sau poate are mai multe conversații în paralel, nu orice spui cere atenție exclusivă. Dacă sunt într-un context care îmi amintește de cineva îi scriu pe loc și îmi răspunde când poate, nu programez timp pentru apel. E drept că nici n-am prieteni d-ăștia care să urască oameni pentru atâta lucru.
Poate, dar isi asuma ca o va face degeaba! Daca ai ceva important de comunicat suni, regula elementara. Asa cum, daca esti de fata cu persoana si vrei ceva de la ea, o strigi, ii atragi atentia. Nu speri ca se va uita ea din cand in cand, intamplator, la tine sperand sa-ti surprinda nevoia din privire.
De partea cu respectul si politetea fata de interlocutor nu mai amintesc.
Ti-e dor, te napadesc sentimentele, da o pauza degetelor si suna!
Iar asta cu conversatiile in paralel mi s-a parut mondiala! 😃 daca ai ceva de spus care nu necesita neaparat atentie, tine-o pentru tine, probabil esti singurul interesat de chestia aia.
Iubesti, urasti, interlocutor te numesti! 😉
Nu, nu este o regula elementara, este nevoia ta exagerata de a monopoliza timpul cuiva. Nu mai prezenta rigiditatea ta drept standard de politete ca nu e. Oamenii comunica in situatii diverse si se adapteaza la ele.
Am vazut ca oamenii evita cea mai simpla, directa si eficienta modalitate de comunicare -vorbitul- pe motiv ca interlocutorul se lungeste si iti fwte tie timpul si karma. Corect, in viata sunt si d-astia de-i uita Al Batran vorbind.
Dar e timpul tau si ai drepturi egale cu interlocutorul. Plus libertatea si discernamantul sa ti le aperi. Ai rezolvat problema, ai inchis discutia. Scurt si la obiect. Pentru capsomani exista si sfantul: „ahh, a venit curierul tre’ sa te las, hai vorbim mai tarziu”. Si sa vezi ca se termina supliciul in max 2 sec.
In rest, ramane cum am stabilit.
Viata incepe dincolo de ecranul telefonului!! 🤓
Nu stiu ce razboi personal ai tu cu chatul, dar mesajul e acelasi indiferent daca il spui sau scrii. Si fiecare are dreptul sa aleaga modul de a-l transmite care i se pare mai practic intr-un anume context. Restul e doar fixatia ta, dar te las cu ea ca e pierdere de vreme. 🤦🏻♀️
La mine nu e o teama de a vorbi la telefon, e greata. N-am o problema sa vorbesc la telefon cu familia, prietena sau cu prietenii apropiati si nu am o problema sa sun un curier sau sa rezolv ceva, cum zici tu, in trei minute. Am o problema cu oamenii care suna fara sens (din ce in ce mai multi, mai ales dupa treaba cu pandemia) pentru a ma invita la tot felul de mizerii sau pur si simplu pentru a se auzi vorbind. De-asta prefer comunicarea scrisa – scriitura organizeaza gandirea si, deseori, cand trebuie sa scrii, constati ca de fapt nu aveai nimic de comunicat.
Ultima frază e fix punctul pe i. Mai ales la muncă, o iau razna când văd “pot să te sun?”. Absolut toți cei care au spus “e mai simplu să îți explic la telefon” apoi doar au delirat fără să explice nimic, pentru că nu au avut minimul de bun simț să-și organizeze ideile. Deja refuz orice apel care nu e precedat de un rezumat.
Prefer apel telefonic; de multe ori intreb pe whatsapp daca pot suna, vorba ta, poate are omu treaba! Mi-e urat sa scriu mesaje, bag degetele pe langa, uneori nici eu nu inteleg ce iese; asa ca prefer viu grai
Mie imi place si si. Cu prietenii apropiați vorbesc la telefon, cu restul lumii imi place sa scriu. E mai clar, la obiect, plus ca nu trebuie sa raspund pe loc, am timp sa ma gandesc.
In ultimul timp, cred ca e si mai sigur sa scrii pe whatsapp/email, in ideea in care sunt destui care se fac ca uita ce am vorbit la telefon.
Depinde de situatie . Mesaje scurte si conversatii scurte pentru urgente .Prefer o intalnire directa cand am mai mult de comunicat.
Vorbesc mult când sun/răspund, așa că prefer mai răruț😁.Dar îImi place să vorbesc și prin mesaje. Cu vorbitul de obligație am fobie de la începuturile în muncă când răspundeam la telefonul din recepție. Evit cât pot și sun să rezolv rapid când nu o pot face prin mesaje. Când e de sunat de trăncănit de plăcere e ok, dar ne întindem mult. 😊
Eu fac parte dintre cei care au ajuns să urască telefonul. Deformație de la serviciu… Chiar și când trebuie să sun să mă programez la doctor, sau să vorbesc cu cineva în vârstă (părinți de sunat nu mai am, dar se mai găsesc rude sau cunoștințe mai în vârstă) am nevoie să mă auto-conving s-o fac, să îmi fac curaj…
Când suna telefonul, mă repezeam prima să răspund. Colegii credeau că abia aștept telefonul. Greșit. Mă grăbeam să-i iau gura, că dacă îl ridic nu mai sună. Nu, dar vorbește… Și reacția mea, chiar viscerală, la sunetul telefonului, era: „Cine mai e și ce vrea de la mine? În câte felii să mă mai împart? Câte chestii pot să fac în același timp, doar pentru că fiecare vrea câte ceva?” Telefonul era un factor principal de stress, că din tot biroul mă voiau mai mult/ mai mulți pe mine, că aveam mai multă experiență…
Am ieșit la pensie de câțiva ani, dar nu mi-a trecut. În adolescență, adoram telefonul. Mama mă certa că fac adiționale. Acum, îl urăsc.
Prefer de o mie de ori scrisul – și cred că te exprimi mai concis în scris. Dacă scrii, comunici ce ai de comunicat în câteva rânduri. Dacă suni sau ești sunat, interlocutorul iubitor de telefoane te ține 15-30 min. Și sunt persoane care au whatsapp, dar dacă primesc un mesaj de la mine (și da, îmi place să mai dau câte un mesaj… e o formă de a ține legătura) mă sună și mă țin tot 15 minute. Așa că nu prea le mai sun eu…
Eu prefer mesajele, raspund cand am chef. Voce – doar daca arde.
Prefer in scris. Telefonul doar la nevoie. La apel video dau reject.
Depinde mult de starea in care sunt sau de cat de ocupata sunt. Dupa caz, folosesc atat conversatiile scrise cat si apelurile telefonice. Daca sunt discutii de serviciu le doresc scurte si la obiect, daca sunt personale ne putem intinde pe durata a cateva minute, fara sa exageram. Mi-ar placea sa fiu mai putin presata de timp/nervi/toane, dar na, sunt om!
Stiu oameni care s_au certat / stricat relatii ca unu a vrut să zica ceva…si altul a înțeles alceva. Stim cu totii ca de multe ori cuvintele nu transmit in scris incarcatura necesara pentru a înțelege finetutirile . Eu prefer un apel telefonic