În toți cei aproape zece ani de când ființează acest blog, unul dintre cele mai frecvente reproșuri pe care le-am primit a fost ăsta: „scrii pentru trafic”.

Pentru că da, inclusiv unul dintre marii guru ai online-ului (personal, nu înțeleg de ce era guru și nici ce anume îl certifica pentru chestia asta) mi-a spus, în momentul în care ne-am cunoscut, citez cu exactitate: „Nu-mi place de tine, scrii pentru trafic”.

Repet, era exact momentul în care dădeam mâna pentru prima oară (și ultima, între noi fie vorba) și luam act unul de existența celuilalt în real life. Am regretat și încă mai regret că, fiind la un party, nu m-am îndurat să-i dau atunci pe loc singurul răspuns care mi-a venit în minte și care s-ar fi potrivit la marele fix:

– Da’ pentru cine plm ai vrea să scriu, pentru mă-ta?

Nfine, anii au trecut, între timp gurul respectiv nu mai e mare guru în online, e cam pe nicăieri. Nasol, se mai întâmplă.

Pe lângă că mă pufnește râsul de câte ori aud acest „reproș”, pe lângă că eu nu cred că există vreo „rețetă” miraculoasă pentru traficul pe blog (alta în afară de muncă, desigur), știți în ce fel mi se pare mie acuzația asta?

Fix ca și cum te-ai duce la un cântăreț și i-ai spune: „Pe mine nu mă duci, tu precis vrei să cânți pentru cât mai mult public”.

Sau ca și cum te-ai uita chiorâș la patronul unei cârciumi pline și i-ai reproșa scârbit: „Coae, crezi că nu m-am prins? Vrei să ai cât mai mulți clienți”.

Sau ca și cum te-ai duce la un publicitar și i-ai atrage atenția că nu e frumos ce face, că și-a propus deliberat să lanseze o campanie care să atingă o grămadă de oameni din traget-ul produsului pe care vrea să-l vândă. Păi e frumos așa? Dăăă.

Da, prieteni, scriu pentru trafic, iar una dintre cele mai mari satisfacții ale mele este atunci când mi se viralizează câte un articol. Știți la ce mă gândesc când constat, cu nedisimulată mândrie, că un articol scris de mine trece de o sută de mii de vizualizări (că sub numărul ăsta de views nu consider că s-a viralizat)? Mă gândesc la Vâlcea mea și mă simt ca și cum fiecare dintre cei 100.000 de locuitori ai ei a citit articolul meu. O fi mult, o fi puțin, nu știu, dar eu la asta mă gândesc de fiecare dată și mă simt extrem de mândru.

Este absolut normal să-mi doresc asta. Orice om care se ocupă cu scrisul, indiferent despre ce scrie, din momentul în care a hotărât să publice ceva scris de el, își dorește un singur lucru: să ajungă la cât mai mulți cititori. Că dacă nu-și dorea asta, în loc să publice, scria într-un jurnal pe care-l ținea sub pernă. Dar din momentul în care ai hotărât că vrei să fie public ce-ai scris, îți dorești să fii citit de cât mai multă lume. Adică exact ce-mi doresc și eu din momentul în care am apăsat pe butonul pe care scrie „publish”. Restul e vrăjeală de oameni pe care nu-i citește nici dracu’.

Apropo, oare cum kkt se face că de atâția ani există doar câteva bloguri pe care le citește lumea? Te pomenești că și pe ele s-o scrie pentru trafic?

Gata pentru azi. Acum mă duc să mă gândesc ce naiba să mai scriu pentru traficul de mâine.

sursa foto: freepik.com