Articol scris de colegul de suferință Edelweiss.

…

Salutare prieteni! Pentru că după întâmplarea asta de dată extrem de recentă, mai mult ca sigur în viața mea se vor petrece curând evenimente foarte urâte, mă văd silit să apelez la blogul lui Vasilescu ca să rămân în memoria voastră ca un demn luptător împotriva dogmelor și cutumelor retrograde.

Ieri am avut o zi de relaxare absolută, cu ieșit în oraș, sărbătorit chestii din viața familiei, ocazie cu care m-am porcit la niște, mai multă, pizza, m-am destrăbălat fără rușine cu câteva sticle de bere fără alcool, prilej pentru soția mea să îmi reamintească că a consuma alcool cu moderație nu este neapărat o chestie atât de nasoală, normal ar fi să beau și eu ceva, nu doar ea, că o fac să dea nasol, o vede lumea ca pe o bețivă, mă compătimesc oamenii, ceea ce este inacceptabil, chestii.

Cum orice moment plăcut are și un sfârșit, a sosit vremea să ne întoarcem acasă, mai ales că a doua zi, adică azi, urma să înceapă școala și știți și voi, cei care aveți copii, cum stă treaba, nu ca Delia care nu are nici o grijă în privința asta.

Ajuns în fața ușii momentul plăcut a fost înlocuit de unul neplăcut, deoarece înfipt în tocul ușii atârna, ca o sentință eternă, un bilet cu o cruce neagră pe el. Înainte să îl iau, mi-am spus că de Ku Klux Klan nu poate fi vorba, legionarii căpitanului sunt la fel de relevanți ca blogul lui Mircea Badea, așa că mai rămânea în ecuație doar biserica ortodoxă română.

Am smuls ca un nemernic necredincios biletul din toc, cu speranța că gestul meu o să rămână neobservat. Și-a rămas, n-a observat nimeni ce-am făcut. Unde „nimeni” era în special soția. Aici fac o mica paranteză, soția mea este jumătatea credincioasă a familiei, cea care stă acasă când vine ninja ortodox, că am înțeles că au o agendă de luat bani fără chitanță, să dea cu apă din aia vie și bună pe oglinda aia mare din hol. De ea mă feream ca măgarul de bâtă să nu observe c-am găsit bilet cu cruce neagră în tocul ușii.

Dar cum n-a observat nimeni nimic, în timp ce lumea se agita prin casă, soția să își spele superbul ei păr, copiii să își facă ghiozdanele și să se așeze la o Terraria sau Minecraft, eu m-am refugiat pe balcon ca să pot citi nedisturbat biletul. Bilet prin care eram notificat că nu am plătit niciodată contribuția către biserica care păstorește parohia noastră. Aș fi acceptat relaxat trasul ortodox de urechi, dacă pe biletul ăla nu ar fi fost trecut numele meu. Nu era familia X, era domnul io, cu toate numele din dotare, așa că am luat-o extrem de personal.

I-am schimbat apa lui Gheruță, am profitat de agitația lumii de prin casă și de faptul că eram oarecum invizibil și am ciocănit la vecina care stă perete în perete. Ea fiind o enoriașă ferventă, am vrut să fac rost de numărul părintelui drept și bun. Număr pe care doamna mi l-a dat, cu speranța în priviri că în sfârșit voi păși pe drumul cel drept. Am zâmbit cât am putut de ingenuu și i-am închis oarecum ușa în nas, în mijlocul unei fraze elogioase despre părintele.

Am așteptat ca doamna sufletului meu să intre în cadă, cei mici să fie deja pe utilaje, ca să fiu sigur că nu mai vor altceva, i-am întrebat de câteva ori, apoi m-am retras mișelește în dormitorul conjugal unde, după ce m-am asigurat că am lumina care trebuie, am făcut o poză biletului trimis de domnul părinte.

După ce am mai aruncat o privire de-a lungul casei să văd dacă copiii nu cumva migrau și mi-am întrebat lumina inimii mele dacă are nevoie de ceva, de cafea, înghețată, vișinată, de viața mea, m-am reîntors în dormitorul conjugal.

Am verificat încă o dată dacă lumina este ce trebuie, mi-am dat jos plin de avânt anti-dogmatic pantalonii scurți, am verificat dacă în zonă totul este poziționat cum trebuie, și am făcut un selfie la pulă, că tot mă acuză lumea că nu fac poze. Mă scuzați de exprimarea poate prea directă și bolovănoasă, dar chiar asta am făcut.

Tacticos, am trimis părintelui pe whtaspp fotografia cu biletul dânsului, urmată imediat de fotografia cu membrul meu. Fără nici o explicație, pentru c-am considerat că cuvintele sunt de prisos, gestul contează.

Acum am două probleme. Prima ar fi că dragul de părinte a văzut mesajul și acum mă întreb dacă o să îmi trimită drept răspuns o poză cu membrul domniei sale, însoțită de ceva mesaje despre o spovedanie în doi, cum dracu’ reacționez? Și a doua, dacă părintele îi spune soției ce-am făcut, ce naiba mă fac?

Sursa foto: jurnalul.ro