Există un soi de oameni mult mai periculoși și mai de nesuportat decât ăia care văd doar unicorni roz și pufoși zburând din floare în floare: oamenii toxici.
Ăia cu unicornii nu sunt periculoși, sunt doar agasanți și rupți de realitate, pe când oamenii toxici sunt cu adevărat periculoși pentru toți cei cu care interacționează.
Iar când oamenii ăștia toxici îți mai sunt și apropiați, rude sau chiar prieteni, este cu atât mai nasol. Pentru că singura soluție e să te debarasezi de ei, și uneori e foarte greu să faci asta. Ca să nu mai vorbesc de cazul în care îți sunt colegi de muncă sau șefi, situație în care este aproape imposibil să te debarasezi de ei.
Cu siguranță știți despre ce vorbesc, este imposibil să nu fi avut și voi parte măcar de unul din ăsta. Sau chiar să mai aveți și acum când vorbim.
Oamenii toxici sunt ăia care îți vânează toate greșelile, nu numai că le vânează, dar ai impresia că le savurează. Dacă ceva nu ți-a mers bine, oamenii toxici vor fi de fiecare dată acolo să savureze momentul și să-ți repete iar și iar ce-ai greșit. Nu, nu vei auzi vreodată de la ei un cuvânt de încurajare.
Oamenii toxici sunt cei care abia așteaptă să-ți spună, voalat sau direct, că tu ești de vină, că nu ești în stare, că orice, nici nu mai contează ce, important e că ți-o vor spune savurându-și fiecare cuvânt și hrănindu-se cu tristețea și supărarea ta.
Toate nerealizările tale le picură nectar în suflet, în timp ce orice realizare, orice succes, le toarnă otravă. Pentru că dacă ai făcut ceva bine, oamenii toxici sunt cei care n-au niciodată vreun cuvânt bun de spus, dimpotrivă, vei trăi cu impresia că suferă exact din cauza realizării tale.
Oamenii toxici sunt, de cele mai multe ori, niște ratați care n-au făcut nimic în viață, singura lor bucurie fiind să-i tragă și pe alții în jos. Singura modalitate prin care pot sa se simtă superiori este să-i facă pe ceilalți să se simtă mizerabil. Abia atunci li se declanșează orgasmul mental, când îi văd căzuți, sau pe marginea prăpastiei, și le mai dau și ei un brânci la vale.
Tot oameni toxici și sunt cei care se plâng tot timpul, de orice, de oricine și din orice motiv. Viața lor este un permanent oftat sinistru, un permanent văicărit, o permanentă inventariere de gri și negru. Nimic nu le place, nimic nu e bine, totul e degeaba, viața de de căcat. Și țin să-ți spună asta ori de câte ori au ocazia.
Nu știu cum sunteți voi, dar eu în preajma oamenilor ăstora care se plâng tot timpul de câte ceva, simt efectiv cum îmi scade bazinul de energie și se duce în roșu. După câteva minute cu unul din ăsta, nu mai sunt bun de nimic toată ziua.
Noroc c-am reușit să-i elimin din viața mea pe toți. Și din cea reală, dar și din cea virtuală. Ceea ce vă recomand cu căldură să faceți și voi.
O, da. Și când omul ăla toxic e taică-tu…. care, venind acasă dintr-o vizită, oftează ce copil cuminte are familia cealaltă și încheie oftând “și când mă gândesc ce am eu acasă…” (“ce avea el acasă” având vreo 10-11 ani la momentul ăla)… Ce să zic, e într-un fel. Un fel care nu se uită niciodată. Și e doar un exemplu din foarte multele.
Comentariu beton!323
Bănuiesc că replica asta e ceva minor pe lângă ce-a urmat. 🙁
Asa făcea și taica-miu.
Mereu la altii era mai curat, mancarea mai buna, copiii mai cuminti, ai altora luau numai note mari, etc.
Cu toate astea nu l-am auzit niciodata sa se certe cu maica-mea sau sa faca scandal.
Cica ” suferea in sinea lui”.
Comentariu beton!74
Nu au urmat violente fizice. Dar umilinte si injosiri… cat cuprinde, ca faina in aluatul de cozonac. Toate, din categoria „nu esti in stare / aia cum a putut si tu n-ai putut / s-au bagat atatia bani in fundul tau”, „scroafa, handicapata” etc etc etc.
Nu m-am descurcat rau nici profesional nici personal, zic multi din jurul meu; dar pentru el nu a fost si nu va fi niciodata de ajuns ce sunt si ce-am devenit.
Fast forward, niste zeci de ani mai tarziu, il sun cam la 2 saptamani. Din constiinta, probabil, sau pentru ca de fapt tin la el, in ciuda a toate. Vorbim cate 8-9 minute, mai mult nu rezista, cred… si in intervalul ala se joaca Solitaire (aud mereu sound-ul jocului in fundal). Deh, sa treaca timpul mai repede pana termina convorbirea, concluzionez eu amar 🙂
Asta e. Oi nimeri mai bine in viata viitoare, daca o exista vreuna.
(Ce chestie… realizez ca e prima data cand pun in scris chestiile astea. Cred ca de rusine, cumva. Ma simt nitel mai usurata. Multumesc ca mi-ai dat ocazia sa scriu asta).
Comentariu beton!496
Narcisiști.
Comentariu beton!23
Sau mama…
Comentariu beton!30
Ce replici cunoscute… si da, chiar daca unele au ramas stocate undeva in creierul nostru, important este ca nu le-am lasat sa ne distruga, ci cumva ne-au ajutat sa razbatem in viata; si gasim puterea sa iertam intr-un fel si sa nu platim cu aceeasi moneda, ca sunt ai nostri, nu ii putem alege.
Comentariu beton!35
Am învățat pe pielea mea, ce înseamnă un om toxic trăind cu unul aproape 30 ani.
Acum încurajez pe oricine să nu stea, să nu aștepte să se schimbe ceva. Să plece din mediul care îi intoxică.
Comentariu beton!209
Eu mă cutremur când citesc „30 de ani”, mai ales că știu o parte din povestea ta.
Pot doar să te felicit, Anouk, că ai găsit puterea să nu stai. This is big!
Comentariu beton!40
Si eu am stat 27 de ani… o viata pierduta degeaba. Dar sa speram ca va fi mai bine de acum incolo!
Comentariu beton!52
Și eu aproape 13 ani. Adica atat a durat relatia. Și ce credeti: el a încheiat relatia, nu eu. Apoi am luptat ani de zile sa îmi revin. Acum, după 15 ani, cu un om minunat lângă mine, și tor exista reminiscențe. E trist, foarte trist. Ma bucur ca am înțeles ce mi s-a întâmplat, ca am lucrat la asta. Mai greu e ca am chiar si în ziua de azi sechele
Un om din asta e tatal meu. Si nu doar pentru mine, ci pentru toti din jurul lui. Iar mama a hotarat ca juramintele-i sunt sfinte, motiv pentru care un minim contact inca exista atunci cand merg sa o vad. Mama e opusul lui (bine, dupa 35 de ani de casnicie are si ea idei preconcepute, insa nu e om urat) Na, trebuie sa-l invit la nunta mea acu, ca mama sa aibe voie sa vina si ea. Eu ce ma fac?
E singurul meu stres legat de nunta.
Comentariu beton!106
Păi nu cred că are cum să-ți strice nunta. Îl inviți ca pe un invitat oarecare, dacă asta e condiția s-o ai pe maică-ta acolo. Sau are cum să-ți strice nunta?
Nunta o faci strict din obligatie, pentru ca „trebuie”?
Sau vrei ca tu si invitatii tai sa va bucurati de eveniment?
In functie de raspunsurile la aceste intrebari, iti faci lista de invitati.
Comentariu beton!24
@MihaiC
Nunțile se fac după bani & pe urma îndatorirea să te prezinți la nunțile altora.
E o nunta mica cu familie si prieteni, intr-o tara straina (unde locuiesc eu). Max 50 de persoane.
El se plange si ii face pe toti in toate felurile dupa nevoi, deci potential (sa-mi strice nunta) are.
Comentariu beton!27
Exact dinamica dintre părinții mei o descrii! La nunta mea, prin intermediul mamei, purtătorul lui de cuvânt, mi-a transmis că dacă nu zugrăvim apartamentul in care locuiam atunci (părinții mei locuind undeva la țară în acea perioadă), ei nu vin la nuntă. A fost extrem de stresant, viitorul meu soț, omul bun la toate, fiind nevoit să le renoveze și să zugrăvească apartamentul. Am reușit să terminăm cu o săptămână înainte de nuntă.
Acum ei s-au mutat înapoi la oraș, dar păstrez mai mult legătura cu mama, care e pâinea lui Dumnezeu și care fost mereu liantul acestei familii.
La fel, pentru el nu am fost niciodată suficient de buni și am reprezentat doar unelte pentru a obține ceva. Aș putea povesti aici un roman întreg, din păcate. Acum are mobilitatea afectată de un AVC, iar mama e servitoarea lui de 14 ani. Ce viața grea are! Măcar eu și fratele meu ne-am căsătorit și am plecat de acasă, am scăpat, într-un fel.
Celelalte două persoane toxice din viața mea și de care nu am cum să scap sunt soacra mea și colega de la muncă (cea din urmă e veșnic nemulțumită de ceva, se bucură de insuccesele altora și mă invidiază în unele privințe…sper că nu citește și ea blogul acesta, că mi-am dat foc la valiză 😅)
Comentariu beton!101
Ce trist! sa-ti fie teama ca-ti vine tatal la nunta…
@Lexacr, nu te cunosc, dar iti doresc sa ai la nunta cea mai minunata zi din viata ta!
Comentariu beton!82
Am crescut cu tata alcoolic si violent(nu cu mine). Anul acesta am avut nunta si botezul fetitei.
Mama mereu zicea ca trebuie sa vina si el ca sa poata veni ea. Eu i-am zis nu. E alegerea ei daca vrea sa vina fara el sau deloc. A venit singura si a fost totul ok. Iti doresc acelasi lucru. Meriti un eveniment fara acea umbra de fericire si teama de scandal.
Comentariu beton!93
Am avut tot timpul privilegiul de a le putea spune în față (chiar și în scurta perioadă în care am avut șefi toxici) „ceea ce spui este o prostie” sau pur și simplu „ești un bou”. Fără milă, fără concesii, fără amânări, fără să „înghiți” mizerii, dar dând în același timp și un argument. Scurt și la obiect. În felul acesta, te evită ei pe tine.
Sunt conștient ca nu toată lumea își poate permite abordarea aceasta, după cum ai spus și tu referitor la cei care au șefi toxici, dar există soluții și pentru ăștia.
Comentariu beton!96
Da, ce zici tu aici este cazul ideal.
@Cristi: am făcut și eu asta (încă o mai fac), doar ca boul se dovedea a fi și al naibii de încăpățânat. Am schimbat eu jobul, ca să nu îmi pocnească o venă in cap
Comentariu beton!59
@Andreea, dacă în afară de tine, îi mai spune și altcineva boului că este bou, ușor ușor încăpățânarea se erodează. Ca să nu mai spun că mai devreme sau mai târziu, apare un context care îi lovește rău în bot. Din punctul meu de vedere, așa cum avem mare grijă la ce îngurgităm, trebuie să avem aceeași grijă să nu avem în proximitate indivizi toxici 🤗
Comentariu beton!32
@Cristi: sunt de acord cu tine, doar că nu cred că sănătatea mea merită să aștept până atunci. Protecția implică și să pleci tu, pentru că nu îți garantează nimeni că boul va pricepe că e bou, vreodată în viața asta
Comentariu beton!51
Acasta este rețeta perfectă despre cum e să fii vertical, dar nepromovat, chiar să ai colegi retarzi promovați pe funcții mai bine plătite pentru a te vedea pe tine cum suferi. M-am complăcut 28 de ani drama asta, prin diferite locuri. Mereu șefii se înconjurau de obedienți pentru ca asta le gâdila orgoliul sau, pur si simplu nu le ameninta propria pozitie in structură. Acum sunt relaxat:lucrez când vreau, dacă vreau, pentru cine vreau. Dacă vreun client trece pe modul „toxic”, am plecat la altul…
Comentariu beton!44
Cristi, asa-i, nu prea-ti poti permite, dar daca ajungi la disperare si doar asa te scuturi de rautatea toxica a unui sef, spune-i ce simti si pleaca, e priceless!
Dupa ce mi-am dat demisia, zburand usurata pe scari, am auzit-o pe vita care-mi facuse evaluarea, ca striga dupa mine, sa-mi iau hartia. Foarte sonor, i-am urat din suflet sa si-o bage-n koor!
A fost cea mai glorioasa schimbare din viata mea profesionala.
Comentariu beton!67
@Cristi, esti un optimist. Imi place. Decit ca pe un narcisist (de regula toxicitatea e atasata narcisismului) nu ai sa il schimbi. Incearca unii cu tratament pshihologic care dureaza ani de zile si nu are certitudinea rezultatelor (oricum, ca sa constientizezi ca esti narcisist si sa urmezi tratament deja inseamna ca gradul tau de narcisism nu e asa ridicat). Ce bine ar fi sa se schimbe. Dupa 20 de ani, sa ai discutii la care vezi ca nimic nu s-a schimbat in ideile alea putine si fixe, e cutremurator. Toata lumea e de vina iar el e martir.
Apropo. Mi se pare mie sau barbatii sint mai nominalizati in povestea asta? Nu ca nu ar exista si femei (am exemplu tot in familie), dar pare ca barbatii sint mai vizibili sau cu impact mai puternic.
Am avut ocazia să cunosc, e sinistru. Cât de gol trebuie să fii pe dinăuntru ca să trăiești din greșelile și momentele proaste ale celor din jur.
Comentariu beton!78
Da, exact.
Atunci cand cel mai toxic om din viata ta se dovedeste a fi chiar mama ta, inveti greu si dupa multe incercari nereusite de a schimba dinamica relatiei sa spui „Nu” si sa rupi orice legatura cu persoana respectiva.
Greu dar mult mai „liniste”.
Comentariu beton!98
Și de cele mai multe ori îți trebuie ajutor specializat ca să înveți. E greu altfel, când vorbim chiar despre omul care te-a modelat.
cel mai rau este atunci cand parintele este o combinatie de normalitate cu toxicitate. foarte greu de detectat pentru ca face multe pentru tine. doar ca vine la pachet cu lucruri care nu te vor ajuta. iti trebuie 40 de ani sa iti dai seama de asta si sa stabilesti limite.
Comentariu beton!87
Știu cum e, ani de zile șantaj emoțional și narcisism ca la carte. Am reușit după avertizări sa nu mai am niciun contact de aproape un an.
Cireașa de pe tort după ani de zile de conspirații soroșiste, Corona, haștegiști de usere, etc a fost „ucrainenii își merita soarta” de ultimul Crăciun, așa creștin și duios.
Bă mă lași? Am prieteni care trăiesc sub bombe, alții refugiați etc. Cum adică își merita soarta? Ar putea fi următorii morți, torturați etc.
După aceasta pauza și vorbind totuși cu ceilalți sin familie îmi dau seama de ce manipulări „senine” era in stare.
A reușit acum ceva ani sa ma facă vinovata ca nu i-am am invitat la nuntă (țară străină), ca nu am trimis invitație scrisa (verbala au fost vreo 3, dupa care am renuntat ca ce sa faci la atâta „NU”). Faptul ca am avut liniște la nunta a fost cel mai frumos cadou (suna super aiurea, știu), și ceilalți invitați au avut marea gratie și decență să nu pună întrebări.
0
Comentariu beton!18
Ai dreptate, și mama mea este la fel. Tatăl meu, săracul de el, a dus o viață foarte grea. La 63 de ani a făcut AVC și sa stins. Ea, mama mea, acum la 80 de ani, e veșnic nemulțumită, am dus-o la un cămin de bătrâni, unde plătesc foarte mulți bani. Bineînțeles , e veșnic nemulțumită. De doi ani nu mai vorbesc deloc cu ea. Îi plătesc la cămin, mă interesez cum îi merge dar, atât. Mulți mă consideră rea dar, doar așa pot să fiu liniștită. Un exemplu din răutatea ei, acum 6-7 ani trebuia să mă operez la colon, era o operație grea, am sunat-o înainte de operație, să îi spun, comentariul ei a fost : “și eu ce o să fac, cine are grijă de mine”. Nu ma întrebat cum mă simt, dacă îmi este teamă, nimic. Singura persoană care contează e ea, doar ea. Nu mai spun de apelativele cu care mi se adresa toata viața, și de faptul că doar alții făceau lucrurile bine.
Comentariu beton!30
Exact asa e si mama, cum spune #Corina. Parca suntem trase al indigo, caci pana si situatia din prezent e identica. Platesc mult la un camin privat bun sa ii fie bine si ii este, dar de vorbit cu ea nu mai pot. Ultima data se vaita cat de mult costa caminul si cum se descurca ea cu pensia, desi nu plateste nici macar un leu. E drept ca si boala, un Parkinson tarziu insotit si de alte probleme neuro, isi spun cuvantul, se si apropie de 90 de ani, dar in mine eu stiu ca e cumva o scuza pentru ca stiu cum a fost toata viata si cum s-a comportat cu mine. E greu de inteles pentru cei din afara, foarte greu, chiar si cei super apropiati, caci aerul ei perpetuu de victima a pacalit mereu si mereu. ufffff
Bine a zis paula – e greu dar mult mai „liniste” . Multumesc – o sa imi tot repet asta
Comentariu beton!23
Am avut vreme de 22 de ani o prietenă pentru care absolut orice era despre ea și, desigur, era nasol. Astfel încât totul era un val de plânsete, nu exista nimic bun. Punctul culminant a fost a doua zi după înmormântarea mamei mele, când mi-a spus cât de greu i-a fost ei și cum a suferit singură în casă. Fără nicio remușcare am închis capitolul, închis a rămas de atunci. Nu poate fi totul despre tine, și nu poate fi totul negru și nasol.
Comentariu beton!152
A murit maică-ta, dar ei i-a fost greu? Bănene, nu e de râs, dar m-a pufnit râsul.
Fix așa. Și asta era tot despre ea. Poți să îți imaginezi ce fel de explozie am făcut
Comentariu beton!59
@Andreea, mi-ai adus aminte de o fosta prietena. S-a autoinvitat de Revelion la mine (in Germania), in conditiile in care pentru mine urmau sa fie primele sarbatori de iarna de cand murise maica-mea (in februarie a anului respectiv). Numai de hahaha si hihihi nu-mi ardea, in conditiile in care, pentru prima data, urma sa-i aprind maica-mii lumanari de sarbatori.
N-am zis nu, dar nici n-am putut mima entuziasmul plenar. S-a suparat si n-am mai vorbit de-atunci (sunt ani de zile).
Capacul a fost cand, eu sugerandu-i alte prietene cu care ar fi putut petrece Revelionul (carora nu le murise mama in anul ala…), ea s-a revoltat de sugestia mea: „Nu pot merge la X sau la Y, ele au copii, au familie!”.
Asta-n conditiile in care eu nu pot avea copii din motive medicale, ceea ce a fost o drama pentru mine (si ea stia asta foarte bine). Dar asta nu inseamna ca nu am familie. Am omul meu, si suntem, chiar si fara copii, o familie.
Atat am insemnat 🙂
Comentariu beton!145
@Greta: nu, atât au însemnat oamenii ăia. Și cred cu tărie că, dacă nu gândim situațiile delicate și tragice cât de cât similar, nu ar trebui să fim la aceeași masă.
Comentariu beton!32
Incredibili sunt oamenii ăștia! Când sora mea a fost diagnosticată cu cancer, neopata mea s-a întors imediat acasă și și-a dedicat următoarele săptămâni exclusiv mamei ei. Mesajelor și telefoanelor prietenilor le-a răspuns cu „mulțumesc pentru grijă dar nu pot vorbi acum, o să revin când se mai așează lucrurile”. Prietena ei cea mai apropiată i-a reproșat ulterior subliniind cât de greu i-a fost ei că nu a lasat-o nepoată-mea să îi fie alături. Și cât de mult a suferit ea. Și se aștepta ca nepoată-mea să își ceară scuze.
Comentariu beton!50
da, asa este, doar ca de multe ori oamenii toxici sunt foarte aproape de tine, neamuri, prieteni si acestia sunt mai greu de eliminat din cauza conventiilor sociale. cum draga, s-a despartit de aia ? ce fata buna era. nu nu era, era o scorpie acasa pentru care nimic nu era bun. si aveau si doi copii. da, au in continuare, doare ca ce exemplu vad aia doi copii acasa? va suna cunoscut? mie imi suna.
Comentariu beton!53
Combinația dintre cele două tipuri de persoane este letală, întâi te înnebunește cu tot felul de plângeri, solicitări apoi îți reproșează și te toacă pe la toți cunoscuții că intenționat îi dai cele mai proaste sfaturi și d’aia n-are succes/noroc în viață 🤬 tu ești sursa tuturor problemelor lor. Îi elimini mai mult sau mai puțin delicat dar tot mai încearcă la diverse intervale, în numele prieteniei, să te mai păcălească. Run Forest, run!
Comentariu beton!35
O singura persoana am avut in jurul meu care era “ plângăcioasă”, tipa respectiva fiind agreată de ceilalți din cercul nostru datorită soțului (prietenul nostru). Dar in timp și el a luat-o razna, așa ca relațiile s-au rupt total. Este genul de om care se plângea din orice, căreia îi place să meargă la “terăsucă”, persoana care transforma toate numele, de exemplu din “Irina” in “Ir”, din “Danuț” in “Duț”, și exemplele pot continua.
Comentariu beton!46
Ai foarte mare dreptate , persoanele toxice sunt energofage și te vlăguiesc constant. Se hrănesc cu energia altora și este foarte greu să te desprinzi de o astfel de persoană , sunt într-o astfel de situație și cele mai bune momente ale mele sunt atunci când stau departe .
Comentariu beton!30
Am trăit în preajma unui astfel de om 10 ani. A fost groaznic. Era machiavelică. Când credeam că nimic nu ne mai poate surprinde, mai făcea câte o chestie care ne lăsa cu gura căscată. Efectiv se hrănea din răutățile pe care le făcea. Nimic nu a mers din ceea ce am încercat eu și colegele mele pentru a contracara comportamentele ei. Inclusiv cu cele două fete ale ei se purta la fel. Soțul ei dispăruse din peisaj de mult tot din această cauză. Acum e singură, nici măcar copiii ei nu mai țin legătura cu ea. Și acum mai am câte o senzație de rău când îmi aduc aminte de ce era în stare. Singurul lucru pe care am putut să-l fac a fost să plec de acolo, doar că a durat 10 ani. Mi s-a părut că m-am născut a doua oară.
Comentariu beton!50
Am avut și eu persoane toxice, 2 prietene. Bârfeau pe toată lumea, dar dupaia ieșeau cu persoanele bârfite la un suc, ca niste prietene super bune. Una din ele era la serviciu, cealaltă era tot timpul la mine în vizită, că eram o persoana într-un mediu care o calma, conform spuselor ei. Dar nu se gândea la mine, că eram sătulă de plângerile ei. Când a fost vorba sa îmi țină partea într-un conflict, nu a fost cazul. Am rupt relațiile cu ea, și acum e prietena cu toate tipele pe care le bârfea fara stres.
Problema cred că e că noi le permitem comportamentul asta.
Comentariu beton!68
Aș mai adăuga și pe cei (nu știu cum se face că de cele mai multe ori sunt femei) care vor să știe totul, au o părere despre orice moment din viața ta, se bagă unde nu le e locul, manipulează și modelează totul. Iar atunci când le dai cu flit iau postura de victimă și fac bine doar pentru a avea un avantaj în viitor (adică scos de ochi și obținerea unor favoruri prin stârnirea sentimentului de vină).
Comentariu beton!31
Ai descris-o pe cumnata-mea,in totalitate. Pe deasupra ,avea in ea o rautate din nastere( asta a si recunoscut!),fata de mine,fratii si surorile ei (cu care interactionez inca,cu placere ).
Pana a murit fratele meu,am suportat-o,apoi punct ! Blocat nr. telefon si gata.
E greu pana realizezi cum sunt astfel de oameni,deoarece unii chiar stiu sa-ti ascunda ce gandesc.
Comentariu beton!36
Oooooo… ce debating se poate face aici! Am ales să ignor tot ceea ce fac și spun acești oameni, atât cât pot, unii fiind colegi de serviciu. Pe ceilalți i-am eliminat. După multele probleme din viața mea, a trebuit cumva să mai am energie să trăiesc! Iar oamenii ăștia simțeam că-mi consumă prea multă energie. Dar am citit mult despre asta, plus terapie de la
sora și cumnatu’ (psihologi). Aveam „consumatori” comuni 🤣🤣🤣🤣
Comentariu beton!27
Ioi, cât am de povestit pe tema asta! Cel mai greu e când, la un moment dat, îți scoți capul din cur și realizezi că maică-ta, pe care ai venerat-o toată viața și despre care ai fi jurat că e părintele ideal, e de fapt un om toxic, fără să-și dea seama. Că n-a avut niciodată nimic bun de spus despre vreo realizare de-ale tale, că la orice ai vrut să faci, și i-ai povestit cu entuziasm, ți-a răspuns cu un „poate nu poți, mai bine nu încerca”. E groaznic când te pălește chestia asta la aproape 50 de ani, după ce toată viața ai urcat-o pe un piedestal. Am avut nevoie de o lună să ies din depresie.
Și mai e ăla cu care, cică, îți împarți viața (nu ăla, altul), care n-a realizat nimic toată viața lui și pentru care întotdeauna alții sunt vinovați pentru eșecurile lui, dar care îți spune, printre dinți (cunoscându-ți parcursul vieții) că ai fost la locul potrivit și la momentul potrivit când ai reușit ceva.
Încet-încet am cam făcut curățenie în jurul meu. Mai bine singură decât cu oameni de-ăștia.
Comentariu beton!119
Sunt unii care trăiesc permanent cu impresia că tot universul complotează împotriva lor. Și dacă ar ajunge în Rai, tot ar găsi motive să se plângă, că iarba e prea verde sau că îngerii cântă prea nu știu cum.
Comentariu beton!62
Corupția sistemică, favoritismul, nepotismul, familistul, sunt cât se poate de reale.
Despre ce vorbești?
@Phaff, dacă ar fi așa cum zici, ar trebui să fim un popor de țâfnoși, să nu mai găsim nimic pozitiv în toată viața asta, din cauza unora care profită de pozițiile în care au ajuns.
Eu cred că majoritatea dintre noi suntem suficient de lucizi ca să ne separăm propriul univers de cel exterior și să nu ne lăsăm afectați în orice moment de toate relele din jur, că, altfel, s-ar putea să ne luăm lumea-n cap. Deși, unii chiar asta au făcut, adică au plecat în lumea largă, că sistemul românesc i-a învins.
Comentariu beton!13
Este adevărat că cel mai neplăcut moment din viața unui om este atunci când părinții sunt toxici. Da’ pe mine mă uimește, cel mai mult, când relațiile dintre frați sunt toxice, și sunt foarte multe cazuri. Știți cum zic, oamenii ăia care atunci când erau copii n-aveau nimic de împărțit. Ba nu, doar jucăriile…
Comentariu beton!37
Am și eu o experiență cu acest gen de persoana, un idiot care mi a fost șef direct 5 ani. In acest timp m am îmbolnăvit de la stres, pe fond nervos. Mi am revenit cu greu (a plecat el, nu eu). Nu am avut timp/putere psihica/susținere pentru a face ceva pentru a remedia situația în care mă aflam. Am scăpat doar printr un noroc.
Comentariu beton!25
L.E. am uitat sa spun și continuarea: daca mi a plecat șeful toxic, m am văzut pusă în postura de a i lua locul și afectarea pe fond de stres a continuat și mai cu spor. A trebuit să „păstoresc” un colectiv de persoane din care jumătate retardate psihic (fara țidulă de la medic , că sa ne înțelegem 😉), timp in care trebuia sa mi continui treaba de subaltern și să preiau și pe cea de șef. Așa că… Ai grija ce ți dorești să s ar putea să se întâmple
Dar ce părere ai despre persoanele care se dau pe langa tine sa te copieze in proporție de 95%, si sa se de a balene in borcan, totul parand o „pura întâmplare” ca vem acelesi lucruri . După care se poartă ciudat, iti întorc spatele si te face sa te simți tu vinovat de situație.
Iar dupa lungi pauze, totul „revine” la normal (tot dupa ce las eu repetatele șucareli la o parte) de parca eu am o impresie greșită, adica problema e sigurat la mine. Sa nu mai vb daca stabilim ceva important, afirma ca da, desigur ca facem, iar cand e momentul, se face ca plouă, parca nu am fi făcut nici o înțelegere si daca gasesc o alta solutie pt înțelegerea noastră evaporata, cine face circ si e bosumflat? 😁😁😁Tot ea… E in Familie, de aceea e mai greu de renunțat total, dar e rărită relația…
Tot la toxici se încadrează și ei.
Am avut ,și am ,dintre rude și nu-i poți renega,dar am fericirea să nu locuim aproape și să nu ne intersectăm prea des.In rest,s-au cernut singuri,vecinii sau colegii,în sensul că unii s-au mutat în altă viață 🤣🤣🤣 iar cu ceilalți nu mai lucrez și nu mai suntem nici în relație de Facebook. În tot cazul ,deși nu calc ușa popii la toate sărbătorile, rămân la credința mea că mai devreme sau mai târziu karma lucrează, toxicitatea și aversiunea lor față de oameni nu ii lasă la infinit să trăiască liniștiți și normali.Am văzut de prea multe ori unde i-a dus răutatea gratuită, mai ales asupra mea și nu pot avea altă concluzie.
Comentariu beton!19
Dzeu nu există.
Faptul că tu crezi că ceva te ajută, sau ține o condică specială pentru tine de „răzbunători & răzbunați”, e monstră fundamentalism.
Iar crezul tau cu karma lăsată e exemplul perfect de ce Romania e cum e.
Se dezbate încă. Ce zici?12
@Phaff esti putin toxic si comentezi off topic! 🙂
În umila mea părerea ambele tipologii, toxicul și pozitivul, sunt forme ale aceluiași conținut: oameni fără tact, cu un idealism nociv (pozitivul) sau frânt (toxicul), fie incapabili să privească viața în toată concretețea ei cumplită și terifiantă (pozitivul), fie, deși o privesc astfel, nu întrezăresc că, în ciuda tuturor relelor, nenorocirilor, și faptul că există și posibilitatea binelui (bine, formulare cam spirituală). Am citit zilele trecute Lumea de ieri de Stefan Zweig. În ultimele paragrafe era o observație și, totodată, un sfat pentru a trăi, pe care am să-l parafrazez: nu ai cum să trăiești decât dacă ai trăit atât vremea însorită, cât și vremea întunecată, război și pace, elan și prăbușire. Consider că ăsta e tipologia de om cea mai sănătoasă.
Comentariu beton!46
Ia te uită, i-ai descris pe părinții mei. Cam așa mi-a fost toată viața petrecută cu ei (cu bonus – bătăile de rigoare). Își purtau războaiele dintre ei prin mine. „Semeni cu tactu, așa putoare împuțită cum ești.” „Asta ai învățat-o de la vaca aia proastă de mă-ta” etc. Pe la 8 ani cochetam cu gânduri de suicid, la 9 ani am avut prima tentativă.
Chiar și după ce mi-am luat câmpii de acasă, tot mi-au mai trântit câte-o copită: „Parcă te văd că nu ești în stare, te dau ăia afară din chirie și-mi vii înapoi, cu bocceluța la ușă”. Pentru tot ce am realizat – și am realizat chestii, de una singură – absolut nicio vorbă de apreciere.
Nu m-am întors „cu bocceluța” la ușa lor. Dimpotrivă, dinspre mine cred că le-a crescut iarbă verde-n prag.
P.s. Terapia ajută. Mult.
Comentariu beton!104
Din pacate, multi parinti au fost fii de taran si nu au stiut prea multe nici nu s-au straduit sa invete cum sa faci parenting pe vremea lui nea nicu. DIn acest motiv, daca mai aveau si probleme de comportament, erau un coktail nesanatos pentru un copil in formare, viitor adult. Intotdeauna am apreciat parintii care erau profesori in invatamant si am sesizat ca sunt mult mai toleranti cu greselile copiilor lor decat alti parinti, chiar daca la scoala aveau rolul profului sever. Odata ce ii cunosterai in privat, iti dadeai seama ca e doar o masca si acasa isi trateaza copiii altfel. Multi parinti au luat de bun ce reprosuri i se aduceau copilului la scoala si au pedepsit copiii in moduri brutale si de neaceptat pentru vremurile moderne.
As opina ca suntem prima generatie iesita cat de cat din comportamentul de ev mediu, si asta partial deoarece daca te uiti la stiri, realizezi ca unii traiesc acolo bine mersi in 2022.
Comentariu beton!42
Altfel, și eu am perpetuat ciclul toxic pe care îl învățasem în familie, „alături de cei dragi”. Mult timp am avut relații cu parteneri care erau copii fidele ale tatălui meu – violenți, abuzivi, grosolani, misecuveniști. Iar my best friend a fost, pentru vreo 8 ani, o individă narcisistă și sociopată. Și mi se părea normal, că eu asta învățasem încă din primii ani de viață: că abuzul e ceva normal, că „nu merit” nimic mai bun etc.
De-aia spun că, până nu ne rezolvăm propriile traume, n-o să avem relații sănătoase.
Comentariu beton!56
Salutare Mihai!
E foarte greu ca cele mai toxice persoane din viața ta să fie părinții și fratele. In cei 45 de ani de viață nu am fost niciodată suficient de bun pentru ei, probabil pentru că nu am urmat aceeași profesie ca tatăl și fratele meu (doctori), deși în cariera mea consider că am un succes ridicat. Am luat zeci, poate sute, de bătăi, am fost scos afară în pielea goală (am băgat un câine în casă), am fost dezbrăcat în pielea goală de față cu o vecină să mă umilească, am fost bătut până am leșinat doar că să îi cer tatălui iertare in genunchi pentru nu știu ce considera că am făcut. Trecusem peste lucrurile acestea din copilărie, dar, din păcate, atitudinea lor s-a transmis și celor două fete ale noastre. Niciodată nu erau suficient de bune că fetele fratelui meu. Totul a culminat in 2019 când tatăl meu s-a certat cu fetița mea cea mare când avea 13 ani, iar de atunci nu ne-a mai căutat direct niciodată. Fratele și mama mea i-au ținut partea, au fost niște încercări de împăcare din partea lor prin care încercau să-mi explice cât de prost, nesimțit, cretin sunt eu și cât de norocos sunt că am niște rude ca ei. In anul 2020, fetița cea mică a fost internată cu anorexie în spital și nu au cautat-o vreodată. M-a sunat mama mea să-mi spună că mi-a adus din vacanța lor (În aceeași perioadă cu internarea fetiței) o carte de rugăciuni spunând că fetița s-a îmbolnăvit pentru că avem probleme noi acasă. Bineînțeles, de vină că nu ne-au căutat sunt eu, soția mea care este o „viperă” și mama soției care ne-a fost tot timpul alături.
Le-am blocat telefoanele de doi ani de zile și nu mai doresc să știu ceva de ei. Ne vindecăm toți încetul cu încetul.
Comentariu beton!131
trist. vezi comentariul meu anterior, pare ca se aplica.
@Cosmin respectele mele. În ce mă privea pe mine personal, mai lăsam de la mine, cred că oricum deveneam în timp mai insensibil – chestie de piele tăbăcită, trecut prin ciur și dârmon etc. Puneam neclintit piciorul în prag și-i ignoram pe vecie dacă era vorbă de soție, îmi mai și zbârleam țepii (altfel foarte ascuțiți și veninoși, n-am ocolit niciodată confruntările chiar și când eram în dezavantaj), dar în cazul copiilor mei mă duceam peste ei fără milă. Da, știu că sunt un monstru de ăla de se croiesc anumite cămăși fără nasturi în fața.
Comentariu beton!20
Offf😔, cu așa bunici mai bine că nu există nici o legătură cu fetițele, să nu le expuneți la așa o relație toxică.
Comentariu beton!18
Eu am avut un unchi din asta. Bine, el traieste bine mersi, zic „am avut” ca nu-l mai bag in seama.
Venea in vizita de cateva ori pe an si nimic nu-i convenea. Nu era destul de curat, mancarea nu-i placea, si nu era bine nimic nici la mine. Toata lumea din casa il lua la misto si-i dadea peste bot, asa ca avea impresia ca se poate lega de un copil. Orice copil din vecini se nimerea pe acolo, era minunat in comparatie cu mine.
Acu’ sa nu va ganditi ca eu stateam degeaba si nu ziceam nimic. Cum am crescut cu multa libertate, aveam opinii proprii si nu ma temeam sa le spun – chestie rara pe vremea aia. Il enervam la maxim (si-mi si placea:)) si le tot spunea alor mei „N-o sa ajunga departe cu obraznicia asta!”. Ai mei se amuzau ca-i dadeam tot timpul replica si-l lasau in boii lui, ca vedeau ca nu-l bag in seama.
Ultima data l-am vazut in viata adulta cand s-a autoinvitat la mine si dupa o tura data prin casa o inceput sa croncane ca decat sa dam atatia bani pe biciclete si skiuri, mai bine schimbam nu-s ce comoda din dormitor, ca-i veche (WTF!!!).
I-am explicat ca e la mine in casa si ca poa’ sa-si ia sfaturile financiare si de design, sa si le bage in cur si sa se intoarca de unde-o venit in secunda 2.
A mai incercat sa ma sune, da i-am blocat numarul.
Comentariu beton!56
Pot spune că am noroc, într-un fel, că mă ajută intuiția, îi simt din primele interacțiuni și nu mă apropii de ei. Uneori mă îndoiesc și eu, dar după o vreme se confirma. Dacă am la servici persoane de genul, pur și simplu le ignor. Păstrez minimul de conversație, și atât.
Comentariu beton!19
Genul de oameni care mereu știu ce e mai bine pentru tine, dar tu nu ai habar. E doar lumea lor limitata.
Ah, Mihai! Ce comentarii ai stârnit, mulți am avut/avem probleme cu acest fel de oameni. Se pare că sunt mulți și periculoși. Unii au traume de pe urma lor. Eu încă mai visez fostul loc de muncă unde am rezistat 12 ani și unde șefa mea a făcut viața un coșmar pentru toți de acolo. Nici șeful, soțul ei, nu era mai breaz, ne „luase de pe stradă” pe toți… Când se îmbolnăvea cineva și avea nevoie de concediu medical se plângeau că „ce e la ei acolo, Armata Salvării?” Când avea copilul meu 6 luni m-au chemat în vizită la birou cu copilul și apoi mi-au spus ca ar trebui să mă întorc la muncă, copilul e mare deja și doar nu am de gând să mă fac gospodină… Se țipa mult la noi la muncă, umilințele erau la ordinea zilei, lucrai sub o presiune enormă și inutilă. Nici nu aveai când să cauți altceva. Așa că atunci când am atins limita de jos, am fugit, fără să am ceva asigurat. Acum sunt bine și deși a durat până am găsit altceva (am schimbat domeniul cu totul), plecarea de acolo e cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată pentru mine și familia mea. Cum ziceam, încă mă mai vizez câteodată acolo… cu ceva traume am rămas.
Comentariu beton!37
mai toxic decat boul asta nu cred ca exista
https://www.reddit.com/r/Romania/comments/ye77uh/poliția_chiar_nu_are_dreptul_de_a_interveni_mai/?utm_source=share&utm_medium=web2x&context=3
Nu pot decât să mă felicit că am reușit să alung oamenii toxici din jurul meu. Inclusiv rude. Când mă gândesc la câți au orbitat în jurul meu, la cât timp și câtă energie am consumat cu ei, mi-aș fi dorit să fi fost pregătită mai de multă vreme pentru pasul ăsta. Da e bine că fac parte din categoria prost să fii, dar să-ți revii. Mă mai întâlnesc sporadic cu câte unii și mă felicit de fiecare dată că am reușit să-i las în zeama lor.😁 Uneori îmi pare rău pentru ei, dar mă ține puțin. 😁 Că fiecare cât poate.
Comentariu beton!23
Aoleeeu , asa si la mine , eram tanara si rusinoasa tare . Imi era pur si simplu rusine sa le dau peste nas sau sa-mi iau distanta necesara. Acum nu mai am rabdare sa tolerez dramele inchipuite ale nimanui . Sunt si acum ( in curand 55 ) o persoana destul de deschisa si empatica , ajut batrani ( eu sunt tanara 😋) copii, animale dar nu suport ,,victimele ” eterne , care nu fac nimic pentru ei si ajung doar sa se planga si sa astepte sa cada ceva de oriunde . Fiind un scorpion care atunci cand isi pune ceva in cap reuseste , ma omoara cu zile oamenii care nu lupta pentru ei dar si acei oameni care critica aproape tot ce fac alti oameni .
Comentariu beton!20
Cele mai toxice doua persoane pe care le-am cunoscut au fost, spre ghinionul meu, in acelasi timp. Si eram fortat sa le suport intreaga zi. Au trecut ani de atunci dar tot imi amintesc cu scarba.
Primul era un coleg de echipa cu care lucram indeaproape. Era genul de lingau sinistru fata de oricine ii era superior ierarhic, sau daca nu ii era superior, l-ar fi putut ajuta. Glumite, zambete, foarte calm, foarte deschis. Dar cu cei care nu-i puteau face rau/bine direct, se comporta mizerabil. Agresiv, dusmanos. Totul era gresit, toti erau prosti in afara de el. Daca gasea o greseala facuta de cineva, urla in gura mare. Daca el in schimb gresea, automat gasea un pretext. De obicei altcineva era de vina si urla in gura mare.
Al doilea era un coleg de apartament. Terminasem o relatie si ma mutasem cu chirie la comun. Cel cu care stateam era amic vechi de pahar, dar atunci am inteles ca pe amicii vechi de pahar nu ii cunosti daca prietenia s-a rezumat la pahar. Si ca oamenii se schimba in 10 ani.
Atat negativism nu am vazut la un om vreodata. El tot timpul se plangea. Ca o sa ramana singur toata viata, n-are ce femeie sa se uite la el. Ca una pe care pusese ochii va rade de el. Ca sigur nu va lua postul pentru care a dat interviu. (Dupa ce a luat interviul) ca nu intelege nimic si nu face fata si sigur dupa perioada de proba de 3 luni va fi concediat. Si multe altele, el in orice vedea un scenariu catastrofal, inclusiv in chestii prostesti („n-are sens sa ma duc la bere ca sigur e full barul ala, e sambata seara, asta e, stau acasa ca un ratat”).
Imi toca creierii, dupa ce veneam acasa de la munca (unde nu imi era bine) il ascultam cum se plange. Asa ca desi omul avea 30 de ani l-am dadacit ca la 12 ani cum sa vorbeasca cu femeia care-i placea. L-am ajutat pentru interviu, pentru ca eram in domeniu, l-am ajutat si in perioada de inceput. Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine ma termina psihic cand trebuie sa spun cuiva zilnic ca va fi bine si nu sunt motive de paranoia. Mai ales cand chiar nu sunt.
Si mai frumos a fost ca dupa ce baiatul a vazut ca il ajut cu orice si toate „problemele lui” se rezolva incepuse sa devina bully. Il ajuta si fizicul – peste 2 m si pe cantar 167 kg. Avea o pisica, mie imi plac pisicile, dar nu e nicio placere cand dormi si intra pisica peste tine in camera (usa nu se inchidea cum trebuie). M-a auzit cand am dat-o afara si a sarit la bataie. Asta doar un episod, in rest incepuse cu o atitudine de om de succes vorbind cu un iobag. Desi n-avea niciun motiv sa creada asta.
Solutia mea a fost simpla – cu prima ocazie m-am mutat. Tot cu prima ocazie am schimbat serviciul – asta a luat mai mult timp, ca se nimerise in pandemie. Si de atunci am regula de baza in viata – daca un om din anturaj arata ca nu ma respecta si/sau imi provoaca stari negative, tai orice contact cu el. Cand nu se poate (desi eu am ajuns foarte radical), mentin contactul la minimul absolut.
Comentariu beton!41
E ok, să fi si zen (cum este cazul meu, asta apropo de unicornii din precedentul articol) mare parte din timp, e ok sa ii fu.ti. in gura pe cei care iti strică zenul (eu îi numesc factori perturbatori externi). Si DA mi se pare normal sa fiu direct/a cu cine mi-a alterat/perturbat starea! Să spun NU cand este cazul sau să-ti arunc in față toata mizeria cu care mai îmbâcsit că te-ai sculat cu fața in directia proasta! I can’t take shit from anyone! So my advise DO THE SAME!
Comentariu beton!15
Toxicii au de fapt o stima de sine foarte scazuta si de aceea incearca sa arate cat sunt ei de buni si de minunati. Sunt invidiosi, se bucura de nereusitele si nenorocitile altora si fac tot posibilul sa ii faca pe ceilalti sa se simta inferiori.
Am avut si eu parte de asa ceva. Colega de apartament si cativa colegi la serviciu, in familie. Cu scumpa colega de apartament s-a mers atat de departe incat mi-a furat numarul de gsm pe care il aveam de la serviciu si isi punea prietenul sa ma sune si sa ma faca in toate felurile (deja numai locuiam impreuna). A durat doar pana cand i-am auzit rasul de hiena in fundal si i-am retezat-o scurt cu cateva detalii din viata ei minunata. De atunci nu numai ca au incetat telefoanele dar nici nu am mai auzit de ea. Cred ca am facut-o NOK.
Din pacate nu putem scapa asa usor de toxici si uneori trebuie sa traim cu ei o perioada….😑
Comentariu beton!19
Prima oară am auzit de chestia asta cu „oamenii toxici” acum ceva ani. Era nebunia aia cu legile justiției și modificările cu dedicație coordonate de Dragnea și ai lui. Ei, întrucât una dintre cele care urmau să dea vot în parlament era și o fostă profă de liceu (la momentul despre care vorbesc era senatoare PSD), am zis mai mulți foști colegi să-i scriem o scrisoare (în care o rugam să voteze cu „Nu” la modificări), să o semnăm (mă rog, cine a vrut și-a pus numele acolo) și să i-o ducem. Am mers la cabinetul ei din București o fostă colegă de clasă și cu mine. Avusesem o relație bună cu profa în liceu și ambele ne aminteam chiar cu drag de ea. A fost o întâlnire super dubioasă. Inițial, femeia a părut chiar bucuroasă că ne vede, am sporovăit un pic chestii legate de trecut, ce-am mai făcut între timp, după care am trecut la motivul pentru care eram, de fapt, acolo. Când i-am dat scrisoarea, deja era într-o stare cam agitată. S-a uitat pe ea și a început să devină și mai agitată. A pus rapid hâtia pe birou, a trântit niște dosare deasupra ei, a început să-și frece mâinile, să vorbească super precipitat și să bată câmpii, ochii i se roteau în orbite, se uita oriunde prin cameră în timp ce vorbea, numa’ la noi, nu. Când s-a oprit pentru o secundă, țin minte că i-am zis foarte calm ceva de genul „doamna profesoară, vă rog uitați-vă în ochii mei și spuneți-mi că sunteți perfect împăcată cu ce se întâmplă în partidul dvs.” Moamă, iar a început să bată câmpii, ba chiar să vorbească urât de oamenii care protestam în perioada aia la Parlament, să ne spună „naziști”. Iar mie mi-a zis că-s prea înflăcărată pe subiect și că-i aduc aminte de Corneliu Zelea Codreanu. Legionarul criminal, da? Pfoai, noroc c-a intervenit imediat colega mea și a readus în discuție subiectul pentru care eram acolo. În fine, n-a ieșit mai nimic din întâlnirea aia, exceptând faptul că mi-au cam fost întinate niște amintiri plăcute despre un profesor. Și-am puține rău amintiri din astea, da’n fine, asta-i viața. Și m-a mai intrigat reacția femeii, în special faptul că a recurs la etichetări și asocieri dubioase, pe care eu le includ la categoria insulte. Și i-am povestit cuiva treaba asta și mi-a zis fix așa „Tu ești o persoană toxică. Pentru pesediști. Normal că unii te vor insulta”. Așa că, nu știu, da’ mie parcă nu mi se pare chiar atât de rău să fii o persoană toxică. Adică e rău, dar nu fooooarte rău. Ar fi toxic să mă judec prea aspru. :))
Se dezbate încă. Ce zici?20
E bine ca ati rezolvat o.
Nush dc draq n a mai protestat nimeni cand le au schimbat astia fix acum fara nicio dezbatere…
Mi se pare înfiorător câți părinți toxici există, după ce am citit comentariile mi s-a zbârlit părul pe mână…
Şi eu am fost crescută (mai bine zis întreținută financiar și abuzată psihic) de un tată toxic. Niciodată nu a avut vreun cuvânt frumos de spus despre mine, dar cuvinte grele… oho, cât cuprinde: că sunt redusă mintal (deși citeam în draci și scriam poezii), că n-o să ajung nimic în viață (deși el n-a avut vreodată o funcție importantă, dar pentru asta cică era de vină sistemul), că alții de ce pot și eu nu (în special când venea vorba de matematică), iar când aveam 14-15 ani mi-a spus că pentru el sunt un gunoi. Atunci am încercat să mă sinucid prima dată.
În primele luni după moartea mamei, părea că și-a băgat mințile în cap. Mă suna, mă vizita, iar după un an, când și-a făcut o relație, a venit cu creștina să mi-o prezinte. O femeie minunată, efectiv o iubesc. A părăsit-o după aproape doi ani pentru că, auzi la el, e redusă mintal! A traumatizat-o pe femeia aia, care nici în ziua de azi nu se poate apropia de un bărbat și se întreabă cu ce a greșit de a tratat-o așa.
Ieri l-am sunat să-l felicit de ziua numelui și mi-a vorbit cu partea dorsală, avea treabă omu’, aștepta să îi vină jumătatea acasă împreună cu fiul ei (fiu pe care nu îl cunosc, deși e cu femeia asta de mai bine de doi ani, dar na, ăla e om cu bani, eu sunt o casnică proastă și ratată).
Şi mă mai întreabă lumea de ce nu fac copii… Când te gândești că ADN-ul unui om toxic se poate transmite copiilor tăi, parcă îți piere cheful să mai populezi planeta…
Comentariu beton!38
Am trait si eu cu un toxic/narcisist vreo 19 ani. Am sperat insa ca trasaturile de caracter nu se mostenesc si totusi…ceva se transmite. Fi’miu e prin aceeasi zona unde era taica’su, vesnic nemultumit, totul ii pute, are maaaaaaari sanse sa devina un toxic pentru cei din jurul lui. Ii spun de fiecare data cand surprind aceste minunate trasaturi si ii atrag atentia – sper sa isi corecteze comportamentul, altfel…il vad un nefericit si inadaptat social pentru ca prietenii or sa-l paraseasca la un moment dat. Or sa se sature, asa cum m-am saturat chiar si eu de taica’su si pana la urma, chiar daca era si un copil la mijloc (el), am pus punct. Si m-am dus in treaba mea. Mi se pare insa incredibil cum are momente similare cu ale lu’ taica’su, de isi plange singur de mila…(fara sa aiba catusi de putin dreptate, evident). Era un film cand eram eu tanara, se numea „Toate mi se intampla numai mie”, un film cu Bud Spencer, ma rog, o comedie, cam pe acelasi principiu e fi’miu, numai el e ghinionist, lui i se intampla diverse nefacute, el nu are niciodata vreun aport, de groaza, nu alta… I-am spus sa vizioneze filmul, dar de’…e prea vechi pentru el si prea lung si probabil, cel mai grav, nu e pe Tik – Tok… Sper din suflet, pentru el, sa se dezvete de narcisism si sa reuseasca sa construiasca ceva bun in el insusi altfel chiar o sa traiasca multe dezamagiri.
Comentariu beton!30
Fix acum, sunt pe plajă, în picioarele goale, și înalț un zmeu.
Ah, ce toxic sunt!
Comentariu beton!15
Ei, na. Dacă zmeul a consimțit să fie înălțat, nu ești toxic.
E atât de cald și frumos în București, că-mi vine să ies afară în sandale. Ptiu, chiar că ești toxic!😁
Comentariu beton!20
Cele mai toxice persoane din viața mea sunt părinții mei. Nu există conversație cu ei fără să se vaite sau să creeze o dramă din nimic. Nu i-am văzut niciodată să se bucure pe bune și evident de vreo realizare de-a mea, ba dimpotrivă, parcă atunci când îmi este mai bine încearcă să-mi distrugă starea. I-am eliminat aproape complet din viața mea și sunt mult mai liniștit sufletește, cu tot cu momentele inerente de autoînvinovățire.
Comentariu beton!39
Lasă-mă să ghicesc. Te-au ajutat financiar dar nu ai urmat sfatul lor pentru carieră sau nu ai luat fata aia care era pregătită pentru tine, de familie bună.
Nici, nici.
Cum scapi de oamenii toxici când ai 500 de ani este simplu pentru că ai acumulat ceva experienţă dar ce fac cei tinerii care nu citesc bloguri şi chiar dacă ar citi tot aia ar fi.
Io aş interzice prin lege nunţile cu dar.
Acuma serios, majoritatea problemelor în familiile româneşti pornesc de la nunţile clasice cu dar în care sunt implicaţi financiar socrii mari şi socrii mici care sunt mai otrăvitori ca ciupercile alea nebune.
Am citit pe la un articol mai jos, la ăla cu pensionarii fericiţi, că prin ţările cu apă caldă pe la 18 ani eşti cam pe pwla ta deşi mă îndoiesc că-i aruncă părinţii în stradă fără nici-un ajutor.
Mă rog, io cred că ce am citit pe aici sunt excepţii, cam ca la ştirie de ora 5.
Eu am fost sub mrejele a trei oameni toxici toată viața mea (părinții și fratele mai mare).
Sincer vă spun, nu conștientizam ce și cum. Adică înțelegeam că nu este corect ca eu să le ascult mereu problemele (multe imaginare), trecem mereu peste faptul că nimic din ce făceam eu nu era apreciat de niciunul dintre ei, că mama e de o răutate cruntă, că fratele mai mare e bully cu mine (așa a fost dintotdeauna), că tata era în stare să se plângă și de faptul că adie vântul. Îmi spuneam că așa sunt ei, sunt ai mei și îi accept așa cum sunt.
Culmea, mereu i-am ajutat cu sfaturi, cu rezolvări de buclucuri și chiar și financiar. Mereu le făceam și cadouri, numai ca să îi văd zâmbind.
Devenisem atât de prinsă de discuțiile cu ei, încât am dezvoltat o spectaculoasă dishidroză (pe palme și pe tălpi) care m-a disperat în ultimii doi ani.
Relația cu fratele mai mare am rupt-o în ianuarie, anul ăsta. În aceeași perioadă am rărit drastic discuțiile telefonice cu părinții. Dishidroza mea a început să dea semne de ameliorare.
Știți care este culmea culmilor? Ai mei știau de dishidroza mea și o puneau în cârca soțului meu și a celor doi copii ai noștri.
De părinți m-am rupt de tot în iulie, după o convorbire telefonică în care mi s-a reproșat până și faptul că m-am născut, moment în care am spus doar „s-ar părea că m-am născut orfană și habar n-am avut” și am închis telefonul. Le-am blocat orice acces către mine și sunt bine acum.
Fratele mai mic e cel mai puțin nociv și îl aud plângându-se (de diverse, nu chiar de orice) doar dacă îl sun și doar dacă îi permit să se plângă. Dacă îi tai macaroana – „ce aduci cu taică-tu…” – se oprește, redevine un om normal. Pe de o parte îl înțeleg, el este într-o relație de interdependență cu părinții – locuind în același imobil cu ei – și ia din comportamentul lor fără să conștientizeze asta.
De două luni nu mai am dishidroză.
Mi-a luat aproape 42 de ani să pot spune STOP.
Comentariu beton!44
Buna Maria, sotia are aceasta ‘conditie’ dishidroza. Foarte suparatoare, plangem amandoi cateodata. Pe langa eliminarea stresului, supararilor, ce creme, tratamente, plante, solutii recomanzi, te rugam ? Nu fumeaza, nu bea alcool, nu mananca dulciuri. Mentionam c-am fost la 3-4 dermatologi renumiti, insa fara rezultate pe termen mediu si lung. Multumim anticipat.
Eeeei e cam târziu dar totuși și eu am o prietenă care acum cînd îmi renovez casa știe mai bine ce și unde trebuie să îmi pun in casă. Doar că pe mine mă lasă rece și îi retez că pe bani mei fac cumpărături unde vreau și dacă vreau să-mi pun aragaz in dormitor, păi acolo pun. Na sic,nu prea le dau șansa la cei din jur să-mi strice zenú. Oricum eu țin să le zic la copiii mei toată ziua că îi iubesc și sunt minunați chiar dacă băiatul a repetat 3 ani diferiți la școală. Nu-i place să învețe și eu sunt conștientă de acest aspect așa că din simplul fapt că e ascultător și săritor și eu l-am născut e un copil minunat.
Și da și eu vin dintr-o familie de violență și toxicitate. Când mama a reușit să scape acum aproape 40 de ani de soțul ei toți au acuzato pt că el știa să se poarte minunat între oameni ,iadul era acasă. După divorț nici nu a vrut să ne mai vadă. Și acum dacă ne întâlnim pe stradă (cred că ne-am văzut de 10 ori în 38de ani) are doar cuvinte de laudă despre nepoți,ce faci țigăncușă,vai ce grasă,ptiu semeni cu tactu că noi suntem frumoși. Pai ce nevoie avem noi copiii lui să aibă copiii noștri așa bunic????
Uni părinții nu înțeleg că copiii trebuie sa fie fericiți, să se simtă iubiți și doriți. Oricum nu toți ajungem priministri,mai sunt și casieri la Selgros
Comentariu beton!25
Rodi, big like!
Exact asa am crescut si eu – iti place sa inveti, perfect. Nu, nu-i nicio tragedie.
Aveam materii preferate, la care excelam, dar si altele la care „scartaiam”. Nu se supara nimeni.
Chiar si la ce excelam, ai mei nu acceptau ca profesorii sa puna presiune pe mine si sa ma trimita la tot felul de concursuri si olimpiade daca nu vroiam.
Si no, nu vroiam, ca io vroiam timp sa ma joc, nu sa stau cu nasu-carti.
Dar am crescut cu respectul fata de lucrurile bine facute, chiar daca nu erau legate de invatat.
Comentariu beton!12
Offf… mi se face rău citind pe aici, nu-mi mai trebuie să-mi amintesc de toxicii mei să mai adaug.
O să spun doar că nu am întâlnit senzație de libertate mai mare decât după ce ai tăiat un d-ăsta din viața ta, indiferent cât timp și efort ai investit până atunci în relația cu el.
Comentariu beton!13
Daaa, sâmbăta trecută nu am mai rezistat nici eu, am fost la maică-mea și după o serie de acuze paranoice băgate în capul ei de surorile mele (acuze pe care am mai încercat în ultimii doi ani să le clarific cu fapte și dovezi de toate felurile), m-am ridicat și am plecat la jumătate de oră după ce ajunsesem. După doi ani de mizerii am simțit, în sfârșit, că mă eliberez. 🙂
Eu am o curiozitate: oare oamenii toxici știu ca sunt toxici? Fosta noastră bonă se înscrie în aceasta categorie. Când am decis să încheiem colaborarea (i-am spus în față că efectiv nu mai rezistăm cu atâta dramă și negativism) a spus ca noi suntem aia nebuni! 😂
Comentariu beton!12
Probabil că negativiștii sunt convinși că ei văd corect realitatea și atunci îi văd pe optimiști ca pe niște nebuni care nu înțeleg cât de grea și de nedreaptă este viața.
Mai e un tip de om toxic: cel care pare de treaba și bine intenționat dar de fapt e doar putred și arunca cu venin și praf de zâne in același timp.
Doi oameni toxici am avut în viața mea, care merita sa fie pomeniți: soacra și cumnata-mea. Și cu cât îmbătrânesc, cu atât mai tare mă enervez că le-am lăsat să mă trateze ca pe un preș. Că abia acum, la vârsta pe care o avea soacra-mea când am intrat în familie, îmi dau seama că se putea comporta altfel iar faptul că a fost o scârbă a fost alegerea ei. A urmat mimoza de cumnata mea, care nu a pierdut nici un prilej să mă facă să mă simt că un nimeni. Și-au pierdut puterea asupra mea doar in momentul in care mi-am dat seama că sunt mai valoroasă decât ele, iar viața mea e bazată pe alte valori, nu pe stat în cur și bătut mătănii. In momentul in care m-am decuplat mental și le-am dat cu flit m-am simțit ușurată. Am blocat orice parere a lor vis a vis de viața noastră. Pentru că e o viata in care am crescut și am evoluat. Partea in care îmi pasă de părerea lor a rămas în urmă.
M-a una pe suflet articolul asta. Am o mama care de aproape 35 de ani nu a reușit să fie mandra de mine, dar de fratele meu da. Pe el îl divinizează, pe mine mă judecă la orice pas că nu sunt capabila sa iau decizii bune pt mine, că am făcut 3 copii .. (copii pe care mi cresc singura:) ). Chiar în weekend am auzit că dacă nu îi aveam pe ei, pe părinții mei, eram o muritoare de foame. Și ca să ne înțelegem, am un venit lunar decent, mi-am cumpărat cate ceva pe „barba” mea, având și 3 ciutani cu mine :). Niciodată nu am reușit să îi fac mândri, mereu au avut ceva de obiectat in privința mea. Cu așa părinți, nu mai ai nevoie de dușmani.
Nici nu știu care e toxicul suprem, tatăl bețiv care te învață să furi bani de la maică-ta sau ți-i cere, ia pe ai tăi, puțini, foarte puțini, pentru băutură sau mama care a doua zi după ce tu, copil de școală primară sau gimnaziu, te-ai băgat între ei ca s-o aperi de bătaia primită de la bețiv, te bate ea, uneori cu sălbăticie, pentru că soră-ta mai mică nu și-a făcut lecțiile sau whatever! 🤷
„Noroc c-am reușit să-i elimin din viața mea pe toți.” Chiar și rude)
Eu am o perioadă acum in care simt că sunt pe marginea prăpastiei. Soțul meu este un vampir energetic și cred că este și toxic și are și ceva urme de narcisism. Am 3 copii cu el și simt că nu mai pot deja. Nu știu ce să fac, dar simt că nu mai suport și nu mai pot duce….
A trebuit sa ajung la 56 de ani si un diagnostic care-ti ia rasuflarea la 53ca sa realizez ca sub masca iubirii parintesti se poate ascunde o narcisista. Am crescut intr-o famile toxica- violenta fizica/ verbala… intr-un oras mic de provincie. Aparenta familei bune a trebuit mentinuta cu orice pret, asa ca mama m-a tranformat in confident/ suport la o virsta la care altele ar fi trebuit sa fie preocuparile mele. Am invatat foarte devreme ca daca rezultatele scolare sunt bune devin invizibila pentru crizele de furie ale tatalui meu…asta a fost ok… pina cind am ratat admiterea la facultate, cind s-a dezlantuit iadul… Dupa ani multi de casnicie de rahat… divortul… si ideea ( am facut-o pt tine)…. Si acum … dupa o ,, trinta serioasa cu viata” .. intrebarea e: ce se va intimpla cu mine ( mama)? E greu , foarte greu sa realizezi si sa te poti distanta de ceea ce am scris mai sus. Imi ingrijesc mama, o iubesc … Dar , am avut mare grija sa nu repet ceea ce am trait. Am discutat cu mama cinstit, dar ea are o intelegere foarte limitata in ceea ce priveste trauma psihologica… despre prieteni toxici- nu merita sa ne pierdem timpul… e mult prea pretios…
Inca ma mai fac proasta atunci cand sparg ceva sau ma impiedic si intorc ochii sa vad daca urmeaza scatoalca de rigoare..e greu, dar in fiecare zi e mai bine. M-am rupt de jumatate de familie complet (cea a tatalui) am demisionat, am dezlegat prietenii si am rupt lanturi de iubire :)). Am stat ceva prin toate, dar si cand m-am rupt nu m-am mai uitat inapoi. Avantajul maturitatii/maturizarii e ca poti alege langa cine sa stai :).
Am una memorabila cu o „fetita” de 30 de ani care mi-a suflat in lumanarile de pe tort in timp ce prietenii imi cantau la multi ani :))), si desi instinctul inital a fost sa o iau de par si sa o bag cu nasul in tort, nu am facut asta. Inca regret …
Multam pentru articol Mihai! Vorbele tale, dar mai ales experientele celorlalti m-au ajutat sa imi dau seama ca nu sunt singur in fata unei familii toxice.
Ohooo….să-i vezi și acum pe unii chiar ca o iei razna.Am mama și o sora sunt atât de manipulatoare nimic nu le convine,nimeni nu-i bun ……Am realizat și înțeles târziu, foarte târziu…după 50 de ani …. O viață distrusă sper ca în cealaltă voi fi altfel….
Cel mai de cacao e când te trezeşti că eşti şi tu unul… pentru că limba asta se învaţă, mai ales când e singura pe care o auzi. Iar cel mai bine îţi scoate în evidenţă talentele propriul copil.
Există oameni care atunci când intră într-o cameră, aceea se lumineaza. Există și oameni care te sug de energie, care sunt negativisti și expiră răutate. Am învățat de-a lungul timpului să mă feresc cât pot de cei care îmi provoacă o stare de neliniște. Uneori e imposibil să fugi de tot ce e toxic și cumva trebuie să îi iei ca pe niște exemple negative care nu vin întâmplător în viața ta, ci pentru a-ți da o lecție.