De vreo câțiva ani buni (prea mulți, dacă e să mă întrebați pe mine) există o tendință stupidă în online de a scrie doar despre lucruri pozitive, de a preamări doar faptele bune, de a vedea doar părțile frumoase din orice rahat. Trendul ăsta manifestându-se îndeosebi pe bloguri și pe Facebook, astea două fiind, evident, platformele unde există cel mai mult content scris.
Nu, nu glumesc deloc, este deja generalizată în online treaba asta. Practic, dacă nu scrii doar pe pozitiv, dacă nu reușești să desprinzi doar frumosul, chiar și din aspectele negative ale vieții, imediat ești catalogat drept hater.
Treabă pe care aș putea s-o înțeleg, dacă cei care propovăduiesc pozitivismul ăsta tâmp ar fi doar redescoperitele care își ating sinele și-și numără cheakrele în fiecare dimineață, în timp ce mimează fericirea absolută.
Dar, absolut surprinzător, nu e așa, printre oamenii care susțin acest trend extrem de dubios sunt și oameni normali, oameni ca mine și ca voi, oameni de la care nu m-aș fi așteptat s-o ardă în stilul ăsta stupid.
Și voiam să spun că mi se pare greșită și sinistră toată miorlăiala asta prefăcută despre: „mvai, dragă, dar eu nu scriu decât despre lucruri care-ți înseninează sufletul și produc bucurie oamenilor frumoși”.
Dacă ai mai mult de doi neuroni, n-are cum să nu ți se pară ceva foarte fals să nu vezi în jur decât unicorni roz zburători și happy-happy joy-joy. Ți-ai găsit, de dimineața până noaptea, din ianuarie până în decembrie, nimic nu pare să le tulbure preaplinul de fericire oamenilor ăstora.
Pe bune? De unde atâția inorogi și praf de stele în țara în care, dacă faci o plimbare de jumătate de oră, te lovești de minimum trei chestii care te scot din sărite? De unde atâta pozitivism în țara în care parcă totul conlucrează în a face lucrurile cât mai complicate și mai enervante?
Tu vezi că în jur e plin de lucruri nasoale sau măcar greșite, dar alegi să te prefaci că nu le vezi, pentru că nu vezi decât partea pozitivă a vieții? Ei bine, mie treaba asta mi se pare prefăcătoria supremă. Este exact ca și cum dacă găsești un căcat în mijlocul casei, preferi să-l ignori și să-l bagi sub covor. După care te miri și te întrebi oare de unde vine mirosul ăsta nasol? Pentru că mirosul de căcat persistă, să știți, chiar dacă covorul e roz, cu floricele, fluturași și îngerași pufoși.
Uite de-asta mi se pare total greșită abordarea asta cu pozitivismul. De fapt nu este doar total greșită, mai este și foarte periculoasă. Dacă alegi să te prefaci că nu există nimic negativ, să vezi doar părțile frumoase, tot ce reușești să faci este să nu mai vezi realitatea, s-o negi pur și simplu, în timp ce ea nu dispare nicăieri. Și-o să te plesnească peste față când o să-ți fie lumea mai dragă.
Atât despre pozitivism și falsă fericire. Acum am treabă, mă duc să-mi curăț ciacrele, că fluieră aia de pe dreapta față, de vreo două zile, ceva de speriat.
sursa foto: freepik.com
Cum? Nu mai sunt știrile de la ora 5?
Ca, mai demult, acolo, numai crime, bătăi, topoare în cap etc. erau.
Comentariu beton!20
Oamenii despre care vorbesc eu sunt veganii pixelilor: „eu nu mai am tv de zece ani”.
Am avut și io un coleg de facultate care și-o vândut TVu’ ca să n-aibă impedimente în a învăța. 😀
Comentariu beton!22
Și eu mă declar vegan de pixeli. Dar n-a fost o alegere, pur și simplu mi s-a întâmplat. Lucrez de acasă, sunt în ședințe toată ziua și nu pot ține tv-ul deschis. Am un stick android înfipt în el și când îl deschid seara are direct ultima sursa, HDMI, cu Netflix-ul acolo. Știrile și can can-ul mă lovesc oricum de peste tot, oricât aș forța dictatura în aplicațiile mele de social media și nu mi-e dor de ele.
Să nu fiu la curent cu programul TV durează de niște ani deja și nu pot spune că mă deranjează.
Îmi place rutina asta care a apărut în viața mea. De-aia empatizez cu veganii de pixeli. Cel puțin cu o parte din ei 🫣
Comentariu beton!23
ce stick android ai, că la mine a crăpat chromecast-ul? merci
Am mai multe. Xiaomi. Am fost săracă și n-am făcut upgrade tuturor TV-urilor. Dar nu bat, nu troncăne, chiar le recomand.
https://www.emag.ro/mediaplayer-xiaomi-mi-tv-stick-full-hd-chromecast-control-voce-bluetooth-wi-fi-hdmi-negru-mitvstick/pd/DKPD23MBM/?X-Search-Id=68023c3c2b7a232e96dd&X-Product-Id=71015559&X-Search-Page=1&X-Search-Position=0&X-Section=search&X-MB=0&X-Search-Action=view
https://www.emag.ro/mediaplayer-xiaomi-tv-stick-4k-android-tv-11-bluetooth-wi-fi-hdmi-negru-mdz-27-aa/pd/DCT0FJMBM/?X-Search-Id=68023c3c2b7a232e96dd&X-Product-Id=94343812&X-Search-Page=1&X-Search-Position=1&X-Section=search&X-MB=0&X-Search-Action=view
Dezavantajul e că are telecomănduța lui. Partea ok-ish e că poți totuși controla On/Off la TV și cu ea. Alt dezavantaj e că are nevoie și de curent electric. Dar are un cablu USB pt alimentare și-l poti înfige acolo, nu e nevoie să folosești alimentatorul din pachet.
Am dat link de pe emag cu ele. Sunt Xiaomi. Numai că… S-a întamplat unul din două lucruri:
a) s-a supărat șefu’ la blog pe preferințele mele de salată de vinete și m-a pus în lista oamenilor în care nu mai are încredere. Comentariul așteaptă să fie aprobat;
b) nu am voie să comentez cu link.
Hai să vedem dacă acest comentariu trece de Cerberul virtual.
Pentru creierii mei, aleg sa ma bucur de micile chestii bune de zi cu zi. Ca dacă n-as face asta, as înnebuni. Dar nu bag în ochi la nimeni treaba asta
Comentariu beton!51
in ză doun ăv ă niu, brait shaini dei:
bună dimineatza la cafelutză!
Comentariu beton!23
Aici ar putea fi o poză/un gif cu un buchet cu flori, o cafea aburindă, o pisicuță/un cățeluş care bate din palme, un ursuleț care imbrațişează o inimioară, un unicorn, un soare strălucitor care zambeşte. De fapt, nu ar putea fi, chiar sunt, eu le și văd! Pe toate deodată. Huoo!
Comentariu beton!33
punct pe i costică
punct pe i anduța
deci rezultă puncte pe Y
Bunica-mea le zicea lunatici si lumea-i cam ocolea.
Hai ca am auditu’, sa vezi ce roz o sa fie!
Comentariu beton!31
Eu văd treaba asta ori de câte ori cineva răbufnește în vreun text despre ceva ce are legătură cu România și disfuncționalitățile de acolo. Inevitabil se găsește careva să spună condescendent “mvai, eu aleg să văd doar partea pozitivă!” 🙄
Păi inclusiv de-aia sunt atâtea nefăcute în jur. Pentru că unii aleg să vadă numai rozul, omițând griul turbat.
Comentariu beton!55
Exact, dar exact așa.
Care gri turbat ca e deja maroniu, cacaniu spre negru…
Am si eu o colega care tot timpul rade, zambeste si e atat de „happy” ca mi se strepezesc dintii. Nu ai cum dom’le ca 24/24 sa fii zen, zambitor si chill. Chiar nu te-ai trezit cu fata la cearsaf in nicio dimineata sau nu ti-ai baut cafeaua sau ai marait dis de dimineata la sotul din dotare ca nu e in stare sa isi arunce sosetele la cosul de rufe murdare dupa 10 ani de mariaj?? Zic si io … Chiar nu ai avut in viata ta o zi de rahat la serviciu? Ori disimuleaza pana la durere dentara ori ia niscai prafuri… Ma batea gandul la un moment dat sa ii cer din prafurile alea dar mi s-a facut lehamite cand am vazut-o atat de entuziasta la ora 9 🙂
Comentariu beton!36
Nu știu dacă are legătură cu articolul, dar pe mine mă irită, da’ rău de tot, când văd anumite postări de genul: „cutare…se simte fericit alături de oameni de omenie”. Na, ceea ce pe alții îi face „fericiți”, pe mine mă scoate din sărite
Comentariu beton!24
Neata ! Eu cred ca-si ascund problemele „sub pres”,ca sa dea bine ! Mult mai mult ai de invatat din problemele vietii,decat daca vezi doar partea cu „lapte si miere”!
B0$$, acest pozitivism mistico-sublimo-freudian asimptotico-tangențial cu Nirvana atins de distinsele domnițe/doamne, pe vremea mea, era un semn clar de LTP masiv. 🤣🤣🤣
Stai, mă, că nu sunt numai doamne. Știu o grămadă de domni care sunt pă pozitivism și îngerași roz.
Și ălora li se aplică aceeași regulă. 😀 LTPz masiv.
Ce e aia LTP?
Lipsa Totala de Plua
Mai exista si LAP unde A-ul e Acuta
Așa e pă la psihici d-ăla, cum le zice🤣🤣🤣 ,le dă pastile să vadă viața frumos și să n-aibă cine știe ce gânduri. Sau ,știi ce mai cred?că unii pozitivi ca aceștia sunt absolvenții de la dezvoltarea personală,am mai văzut pe la cunoștințe apropiate.
– Ce mai faci, draga?
– MA JOC CU INOROGU’, IN PLM!! 🙂
Comentariu beton!67
:))))))))))))))))))))))))))))))))))
Înseamnă că io sunt defectă de văd aproape negru și gândesc mai mult negativ? Halal! Și pentru asta tot a fost nasol când m-a lovit viața în cap.
Ambele extreme sunt enervante: unii văd doar apocalipse, alții doar inorogi. Prima variantă angoaseză, a doua cred că tâmpește. Dacă pe tine te enervează situația asta din mediul public, pe mine a început să mă scoată din minți faptul că asociatul meu a luat-o pe calea asta. A găsit o muiere care i-a căzut cu tronc, expertă în ciacre, kundalini și akasha, iar acum abordează problemele pragmatice din perspectiva asta!!! 🤦Îmi vine să le crăp capul cu flexul!! Suntem în mijlocul unui proiect costisitor, trag de îmi ies ochii ca să ieșim mai jos cu preturile, iar el vine la mine și îmi spune să gândesc pozitiv și să văd viitorul măreț care ne așteaptă. WTF!!! Ăsta nu mai este pozitivism, este prostie crasă! Este fugă de realitate și responsabilitate.
Îmi cer scuze pentru înverșunare… 🤷
PS Vă vine să credeți că am văzut cu ochii mei, oameni care au crezut chestia asta?? https://www.constantadeazi.ro/raja-va-opri-apa-in-constanta-pentru-a-recupera-6-muncitori-uitati-intr-un-sant-pe-b-dul-a-vlaicu/
Comentariu beton!42
Ca o constănțeancă de care am fost, am râs la articolul ăsta care este un pamflet și trebuie tratat în consecință. Pentru că, na, mai bine râdem decât să ne enervăm într-o lume tristă plină de umor.
În rest, pozitivismul extrem mă calcă pe nervi demult.
Umila mea părere e că va fi și mai nasol. Și zic asta în urma ultimei ședințe cu părinții la cl a doua, unde a participat și madame consilier școlar/psiholog sau ce morții ei o fi. E o tanti care e pe zen și chakre (sper că am scris bine😁) și ne propăvăduiește liniștea și armonia: să nu ne certăm de față cu copiii, să nu divorțăm, să nu îi expunem la partea nașpa a vieții cotidiene. Practic să-i ținem în coconi…
Păi cum naiba să știe copchiii să se prezinte intr-un conflict? Cum să învețe să rezolve o neînțelegere? Ah…știu…mergând la cursuri de dezvoltare și alte mantre și la din aștia care să le dezlege aurele, că sigur sigur fav ei ceva să stârnească universul împotriva lor.
Individa m-a trimis cu plodul la psiholog pe motiv că nu e normal ca un copil așa mic (avea aproape 7 ani) să aibe frustrări (nervi, plâns și trânteli). Ulterior mi-a sugerat să merg la homeopat, preot, hipnoză și cpnsiliere de familie.
Iaca mi-am.zburlit zenul oleacă.
Comentariu beton!35
clasa noastra nu este cea mai buna in sensul ca este conflictuala. i-am explicat frumos la copil ca este o buna pregatire pentru ce urmeaza mai departe, ca trebuie sa se descurce si cu acel gen de copii, sa ii ignore daca nu ii plac, sa le dea la gioale daca o sacaie, dar ea trebuie sa invete chiar si in aceste conditii si sa isi vada de activitatiile preferate.. sigur, nu ii face de kkt viata copilului dar nici sa il tii intr-un fals pozitivism nu este bine. termina scoala si apoi are surpriza vietii, cand ei de fapt trebuie sa fie pregatiti in scoala exact pentru asta.
Comentariu beton!24
Ioana, nu ai scris corect: de fapt, este “ciacre” 🤨 Dar important e să fii bine cu tine 😋. Ok, I’ll see myself out 😂
Deși nu sunt pe pozitivism și alte alea, cu asta “să nu ne certăm de față cu copiii” sunt de acord. Nu prea pot înțelege, mai ales la vârste mici, chestii din astea.
Nu sunt de acord cu certurile alea urlate, cu reproșuri și gunoaie aruncate de soți (ambii sau doar cel cu gura mai mare) în urma cărora copiii plng și se umplu de frici. Dar nu mi se pare normal ca cei mici să fie crescuți cu impresia că toți suntem calmi și pe același plan. Trebuie sa învețe ce înseamnă să-ți aperi ideile și cum să aduci argumente pentru a-ți susține poziția și la fel de important, cum zice și @razvan, să învețe să lucreze și în medii mai puțin prietenoase. Cred că altă chestie de arătat este și treabă aia nașpa în care îți ceri scuze, iertare și admiți că ai greșit (să vadă și cei mici că se mai greșește dar e omenește și e ok să-ți asumi).
Apoi partea cu discuții și nervi îi arată copilului că nu este el ciudat că are trăiri intense.
Nu vă gândiți că ne apucăm de urlat unul la altul și punem copiii să asiste la circ doar așa, să-i antrenăm pentru viață.
Comentariu beton!20
Am zâmbit amar, IoanaM.
Stai să vezi cum va fi din clasa a cincea, când conflictele vor exploda între copii și tot ce îți rămâne de făcut este să speri că preadolescentul/preadolescenta din dotare nu va avea parte de conflicte în clasă, să te rogi seară de seară să îți ajungă întreg copilul acasă, să îi numeri vânătăile de pe corp și să constați că se înmulțesc de la o săptămână la alta („dar habar n-am de unde le am, zău, mami!”).
Pentru că te vei duce, de bună credință fiind (și mai ales naivă fiind), să ceri niste explicații dirigintelui clasei și vei primi niște răspunsuri care te vor dezarma total. Ți se va spune să îți înveți copilul să își accepte colegii așa cum sunt; să îl înveți să evite conflictele (de parcă nu asta faci), să îl înveți să tolereze derapajele colegilor de clasă. Dacă ridici consternată din umeri (situație absolut normală, dat fiind faptul că tocmai ți s-a dărâmat sistemul de valori și nu numai) și întrebi, ingenuă, „copilul meu trebuie să accepte ca normale comportamentele deviante, spuneți?”, se va trece la whatabout-isme (în cazul meu: „haideți să nu vorbim de aerele de superioritate ale fetei dvs, la primirea rezultatelor testelor de la matematică!”. Dacă mai faci și greșala nebună – „dar să vorbim, de ce nu?” – ți se va indica pe față, ca soluție, mutarea copilului la altă clasă/școală.).
Dacă tot nu vei ceda psihic, dacă vei rezista tentației de a te ridica și de a pleca din incinta școlii și mai ales dacă vei avea ieșirea neinspirată și deloc fericită de a spune că te opui funcției de „responsabil de rând” (funcție adusă la clasă fix de dirigintă, funcție ale cărei atribuții sunt, după cum urmează: vreme de o săptămână elevul responsabil de rând va face o listă zilnică în care îi va numi pe copiii de pe rândul său care fac gălăgie în timpul orelor/recreațiilor, va păstra curățenia pe rândul său și va verifica, după ore, dacă elevii de pe rândul său și-au uitat ceva în bănci); și dacă mai spui și că ai aflat de la copilul din dotare cam toate conflictele majore din clasă, la zi [că elevul X a făcut un filmuleț (în sala de clasă, filmuleț în care are un limbaj vulgar și pe care l-a postat pe tik tok), că elevul Y (care practică nuș ce fel de sport de contact în timpul lui liber) a năpădit cu pumnii pe elevul Z la îndemnul și susținerea morală a elevului X; că elevul X a molestat-o pe eleva A (cu pixul, și doar a mimat, dar orișicât), că elevii X, Y, Z, B, C, D, E deranjează în mod sistematic orele], ți -ai dat foc la valiză singură.
La școală, ca părinte, nu ai voie să nominalizezi copiii, nu ai voie să spui nimic (chiar dacă știi că se întâmplă nefăcute în colectivul în care este și copilul tău și chiar dacă ești motivat să spui tot ce știi, fiind la mijloc interesul și binele copiilor, până la urmă), nu ai voie să ceri rezolvări și soluții, nu ai voie să pui întrebări incomode,nu ai voie să nimic. Ai voie să respiri, ai voie să asculți, ai voie să stai cu ochii în podea, ai voie să pleci.
La școală, ca elev, trebuie să fii zen, ceva de genul: „awww, ia uite, X și Y se bat, ce colegi drăguți și empatici am și ce soare de toamnă frumos e pe cer!”, „awww, ia uite, m-am ferit la timp din calea sticlei aruncate de Y, ce frumos din partea lui că nu m-a nimerit, o să îl îmbrățișez pentru asta, chiar merită!”, „yeeeey, X a fost mutat lângă mine după ce a molestat-o pe A, dar nu mi-e teamă, nu e panică, eu îl accept așa cum este el, îl accept pentru că a găsit o nouă utilitate pixului (cine s-ar fi gândit la asta?), pentru că e toamnă și pentru că după toamnă vine iarna!”. Și aș putea continua vreo trei zile cu exemple, din păcate.
Mai bine te duci pe FB și te iei de unicornii unora și altora. De ce? Pentru că legislația în domeniu e plină și ea de zen, de stări de bine induse forțat, de tot ce nu-ți dorești ca părinte de copil bine crescut.
Decât să ai un copil ajuns în postura de victimă a unui conflict din sala de clasă și să aștepți o rezolvare din partea instituției de învățământ, mai bine îți împletești venele de la o mână în patru, în șase sau în opt și privești extaziată capodopera până leșini. E mult mai puțin dureros!
Legislația în domeniu își protejează „unicornii”, care unicorni devin aproape intangibili. Unicornii ei își primesc, cel mult, mustrări scrise (care mustrări scrise nu pot fi folosite pe post de hârtie igienică –
din motive de calitate a hârtiei, na…), ca să nu mai spun că părinții unicornilor se pot sesiza din oficiu și te trezești cu plângeri de discriminare (dooooh, atunci să te ții!).
PS: îmi cer scuze dacă am fost incoerentă pe alocuri, încă diger și caut soluții.
Comentariu beton!13
cum mai, iti bati tu picioarele intr-o intreaga industrie a pozitivismului si a well-being-ului? incepi prin pune postari in care apar numai oameni faini si nici nu stii cum sfarsesti avand nevoie de un coach sa te ghideze cum sa fii pozitiv. pe parcurs te mai simti binecuvantat, asa fara motiv anume, mai multumesti smecherului de antrenor de la sala pentru ca ti-a facut ziua frumoasa ( eu stiu, poate ca ai facut sex cu el femeie sau barbat fiind), mai cazi in cur d e ce extraordinar este mucosul de copil , mai o poza cu mancarea ta fantastica de fiecare zi, mai o poza din calatorii in care musai ai descoperit tu ceva mancare deja celebra. o cafeluta scumpa care oricum arata ca o bomba cu zahar, dar ce bine da un pahar in lumina rasaritului, desi, fuck, toata lumea stie ca tu lucri de la 9. variatiuni sunt nenumarate. gasesti pozitivism unde vrei si unde nu vrei.
si da e trist ca sunt oameni inteligenti care pica in capcana asta. tot ce pot sa zic este ca o pereche de adidasi de alergare este mult, mult mai ieftina.
Comentariu beton!17
Masura e buna in toate, dar e cam greu de gasit echilibrul. Mie imi plac oamenii pozitivi si realisti, cei care gasesc solutii la probleme, nu cei care ignora problemele. Am intalnit oameni care radiau, nefacand ceva special, nu inconstienti, doar fericiti. Cred ca sunt exceptii. Oamenii astia nu se etaleaza, nu se expun.
Comentariu beton!19
Mie imi plac oamenii care,dupa ce cad,se ridica si merg mai departe ! Asta mi se pare ca este esential.
Se fac prea multe filme de comedie ! 🙂
Am o prietenă care la fiecare două-trei postări face urari de bine oamenilor cu suflet frumos. Și mai ureaza, de fiecare dată, la mulți ani sărbătoriților zilei de astazi. I-am zis de câteva ori că oamenii nu sunt chiar așa de frumoși precum îi vede și că mă simt jignită de câte ori consider ca nu intru în această categorie. Problema e că femeia asta a avut parte de multe necazuri in viață și poate că e felul ei de a para răul… Dar eu tot defectă sunt și mă enervez de câte ori îi văd postările, deși o apreciez în multe feluri ca om.
Am făcut azi dimineața o plimbare pe jos, cu fie-mea. Observațiile mele au fost: „Tiii, ce vreme frumoasă” şi, de câteva ori, „ai grijă să nu calci in rahatul ăla”. Şi totuşi, parcă vremea plăcută a bătut rahații. Positivism vs negativism: 1-0. Momentan. 😁
Comentariu beton!37
În cazul pulimii pentru care scriu cei despre care vorbești tu, e boală psihică asta cu pozitivismul 100%. Sau, mă rog, într-acolo duce încercarea de a vedea ceva bun și frumos în orice. Ajungi să nu mai discerni realitatea de ficțiune. Cei care scriu, în schimb, pe bloguri numai despre inorogi, unicorni și răsărituri de soare, exploateaza partea asta de populație, că de-acolo vine bănuțul. Pe mine mă distrează o chestie anume: în ultimii ani, e la modă să faci psihologia ca a doua facultate, după 35-40 de ani. Când, ce să vezi, te-a pălit, brusc, înțelegerea adevăratului sens al vieții și vrei să transmiți și altora din lumina ta. Vrei să „ajuți”. Chestia e că, ce să vezi, „ajutorul ăsta” (urmăresc câteva proaspăt iluminate de-astea, for fun) întotdeauna costă cât o mașină nouă și se împarte pe plaje exotice, unde „psiholoaga” formează grupuri odată la câteva săptămâni, în care își regăsesc împreună sinele feminin. Și uite așa, odată la câteva luni, când se satură de câte o plajă exotică, „psiholoaga” specializată, la 40+, în wellbeing, se mută pe altă plajă exotică, unde e alt „vibe” și unde întâmpină alte grupuri de doritoare de comuniune cu sinele lăuntric.
Sincer, sunt fiartă de invidie. Cel mai mare defect al meu e că n-am știut niciodată să profit de proști. Cine știe de pe ce plajă exotică aș fi scris acum.
Comentariu beton!37
Băi, da, acum c-ai zis asta, mi-am adua aminte c-am văzut și eu niște postări cu și despre redescoperite din astea de sine care nu și-l pot redescoperi decât prin retreaturi în tot felul de locuri exotice. Cinste lor că sunt în stare să ia atâția bani de la fraieri. Pe mine de ce nu m-o fi dus capul să fac asta?
Suntem noi defecți. Așa se trăiește, de fapt.
Stiu din experienta ca psihologia la universitatea bucuresti cel putin e un „gateway drug” pentru bazaconii new-age. Acum vreo zece ani acolo o ardeau serios cu diverse curente psihologice de genul asta: energii, filozofeala orientala foarte prost inteleasa etc. Unii aveau chiar cursuri cu tipul ala care practica faimoasa Flacara Violeta :))
Desi nu ar fi corect sa discreditam un intreg domeniu stiintific, psihologia e unul din marii generatori pentru bullshit pseudostiintific. In mare parte pentru ca e foarte usor de studiat. Nu prea o sa vezi prostii din astea la Poli. O sa vezi altele dar nu astea 🙂
si mie imi place cum toti devin psihologi. Ei nu au iesit cu 10 tipuri de oameni sa vada cum functioneaza animalelel astea in lume, dar sunt psihologi. In fond ce mare lucru sa fii psiholog? Asculti ce zic aia, le zici la final sa se gandeasca la floricele si basinute curcubeistice si gata. Inca un caz rezolvat
Uitându-mă un pic la cum se poartă acele persoane din jurul meu care și-au descoperit brusc vocația de psiholog la 35-40, mă încearcă senzația că majoritatea se poziționează de partea greșită a procesului terapeutic.
Eu cred că știu la ce psiholoaga te referi. Pe tipa asta o urmăresc pe Fb de peste 10 ani și îmi place mult de ea, a trecut prin multe, are anumite experiențe de viață, a povestit despre ele. Este o persoană cu care rezonez, care învață întruna, care a avut foarte bune rezultate cu ea însăși. Este cam singura în care as avea încredere, de pe Fb .
Dar nu am bani sa merg în organizarile ei. 😁
@Tequila 😀 Și eu o știu de mult. Nu știu de ce, am un feeling că e mult fake în ce declară ea. Că e mult teatru, mult PR. Habar n-am de ce am feelingul ăsta. Spune-i intuiție.
Sunt pe pozitivism azi, iar fraza asta este ceva de vis, esența binelui și a atitudinii pozitive: “oameni normali, oameni ca mine”. Mai trebuia spus ceva și despre dietă și era perfect. 😁
Bună dimineața la cafeluță 😀
Există o variantă de pozitivism care mă scoate din minți şi cred că am mai vorbit despre ea: nu te mai plânge atât, X o duce mult mai rău ca tine, aşa că priveşte partea pozitivă!
Sigur că dacă stau să gândesc obiectiv, situația mea este mult mai bună decât a altora, dar realizarea asta trebuie să vină de la mine, nu să-mi fie băgată pe gât. Ca adult am învățat să ignor aceste comentarii, dar ca adolescentă căreia i se prăbuşise lumea numai de „încurajări” din acestea nu aveam nevoie. Dacă-mi zici că pe altul îl doare mai tare, pe mine nu o să mă doară mai puțin. Anyway, scuzați uşoara divagație.
Revenind la ce spune marele şef, şi mie mi se pare prea mult accent pus pe partea pozitivă a lucrurilor, în acelaşi timp cu ignorarea completă a părții negative. Dacă ignorăm kktul nu o să dispară..
Comentariu beton!22
Daca tot e subiectul acesta ” roz” azi, va rog frumos sa ma ajutati cu raspunsul la o intrebare.
Barbatii au cumva o ” criza varstei de 46 de ani”?
Ca la noi, fix din ziua din care a implinit 46 de ani s-a transformat.
– Face cafeaua dimineata. In FIECARRe dimineata. Pana acum, cine se trezea primul ala o facea.
– Duce gunoiul. Dă cu aspiratorul. In fiecare fucking zi. Pana acum eram mai mult eu. Bine, si el cand aveam eu treaba.
– Mi-a dat card la Douglas. Intr-o miercuri asa, tam nisam.
– A stat cuminte in librarie aproape o ora cat mi-am luat eu carti fara sa zica macar o data ” mă duc afara” sau ” mai stai?”
– Si-a propus sa iesim cate un week end din oras macar o data la o luna/ o lună jumate. Si pana acum ieseam, dar nu asa cu plan.
– Daca zic că ma duc sa alerg sau sa mă dau cu bicicleta in parc , gata : ” Merg si eu”
Băi, ia gata , cam mult roz! Dau naibii in diabet.
Am verificat:
Acelasi program, joia e la fotbal (nu , nu la ” fotbal”), nu iese singur cu prietenii, nu e nimic dubios in afara de prea mult ” dulce” .
Am avut o discutie pe tema asta si el a zis : ” Dar daca mor intr-o zi si nu apuc sa ma bucur destul de viata asa cum vreau?”
Dar totusi revin cu intrebarea :
Exista o criza la 46 de ani?
Tine deja de vre-o luna si ceva.
Comentariu beton!29
Dacă afli, zi-mi repede și mie, că sâmbătă fac 46 și nu aș vrea să mă prindă nepregătit.
Comentariu beton!26
Nu-i nici o criză. Omu’ o avut un șoc emoțional din diferite cauze (o fi murit un coleg de vârstă apropiată sau o văzut/auzit un caz de deces la cineva de vârstă apropiată) și d-acolo i se trage. În 2010 am avut un coleg de 42 ani care a murit în urma unui infarct la locul de muncă. Degeaba a ajuns ambulanța la locul faptei în 4 minute, că n-a putut face nimic. Omul fusese foarte stresat de ideea morții, pentru că taică-su murise la 45 ani, tot în urma unui infarct.
Comentariu beton!16
Zici?
Ca a avut un coleg din alt județ care a avut un accident în vara cred. Culmea e ca nu avea ce sa caute acolo… livra în locul unui coleg. S-a urcat un tir pe el. N-a avut nici o șansă.
Deci sa nu ii pun GPS…încă.
io fac multe dintre alea si fara sa am 46. Exceptand ultima parte cu bicla in parc ca eu tre sa trag de doamna.
Si nici unu dintre noi nu o arde in biblioteca
@Miki: e clar că d-acolo i se trage. Își revine omu’ încet-încet, doar să nu-l freci la icre pe subiectul respectiv.
Are amanta și nu vrea să-ți dea de bănuit.
Eu am alt of, probabil și prin prisma meseriei mele.
O iau razna cu toate divele care ne spun fericite cum au slăbit jdemii de kile mâncând ” sănătos”, cum ” au facut pace cu sinele”, cum ” practica yoga și pilates” cși meditează pe prispa unui ” retreat în mijlocul naturii „!
Și uite asa ma trezesc cu toții pacientii frustrați și cerandu- mi adrese de retreat- uri bio ( aka ” bai” pt vârstă a treia) și rețete de meditații tantrice cu carne de porc din aia de dieta!
Degeaba le spun ca se ele se operează, ca fac jdemii de proceduri, ca sala e viata lor, ca botoxul și hialuronicul e micul dejun, ei vor domnule sa aibă și ei ciakrele liniștite
Ufff!
Comentariu beton!18
Nici mie nu-mi prea iese asta cu rozu. Și-mi tot repet ca trebuie sa lucrez mai intens și mai consecvent cu ciacrele mume-sa, care veci nu-mi stau trase la riglu și-s pline de praf și de gânduri neconforme. Da’ nu pot să nu am bănuiala că trendul ăsta lovepeaceandhappiness e în oglindă cu ăla totulmiroaseaputecaca. Și undeva, între ele, viața mea.
Și când îi plesnește peste față când le e lumea cea mai dragă nu vor vedea tot doar părțile bune ?! Sunt curios care este nivelul de gravitate necesar să admită și ei că nu e totul numai lapte și miere.
Și ce e mai grav, din perspectiva mea, e că sunt mulți care îi și cred și atunci viața lor (a naivilor ăștia creduli) devine și mai rea pentru că își impun niste standarde false, de neatins care îi macină.
Sunt ferm convinsa ca e și asta fix ca viata perfectă expusa pe Instagram. Rozul lor există doar pentru expunere, e ca machiajul care ascunde niște cearcăne foarte adânci și foarte negre. E modul lor de a explica fraierilor ca au găsit cheia fericirii și uite ce bine le merge lor în viata. Ceea ce nu înțeleg aceste ființe este că poți fi fericit non stop doar dacă ai o problema la cap. Cheia pe care o căutăm cu toții este de fapt echilibrul, nu fericirea 🤷♀️ Avem în noi un problem solver care are nevoie de urât pentru a-l transforma în frumos. De acolo vine împlinirea, sentimentul ca nu faci umbră pământului degeaba. Ignorând urâtul, privind doar partea bună, îți îngropi capacitatea de a rezolva problemele. Practic, trăiești ca struțul.
La polul opus, sunt cei cărora doar le plouă. Ei vad problemele, dar sunt ferm convinși ca nu se poate altfel. Și nu mai încearcă deloc, devenind și ei parte din problemă. La fel de enervanți. Am un shop and go la parter, trec pe acolo destul de des pentru diverse mărunțișuri. De fiecare dată salut, mulțumesc, apoi urez o zi bună casieritei. Sunt vreo 4, prin rotație, doar una se obosește sa îmi și răspundă. Una din ele chiar își da ochii peste cap. Pe ea o salut și mai abitir. Pentru ca echilibru 😍
Comentariu beton!16
Eu una vad roz,mov,roșu, negru…. Sunt momente și momente. Nu va fi viața chiar asa neagră da nici roz mereu . Dacă tu nu știi sa faci diferența… nimeni cu toata școala, cursuri de pozitive vibes nu o va face . Deci relax take easy…
Am experiență cu oameni de-ăștia care astupă căcatul mai rău ca pisoiul meu 🙄 am fugit de ei ca de dracu’. Și o să o tot fac.
Totul cu măsură! Și pe mine mă enervează valul ăsta de pozivitate forțată/ scremută/ cosmetizată/ afectată.
Bănuiesc că pentru unii e o modalitate de a-și menaja cei doi neuroni funcționali suprasolicitați de schimbările galopante ale vieții moderne. In plus evită și pericolului unei luări de pozitii și nu mai trebuie sa treacă la acțiune împotriva lucrurilor negative. Doamne ferește, cum o sa facă ceva??? E mult mai lejer sa le neglijeze..
Șmecherii profită de asta, dar aici, evident, nu e nimic nou sub soare.
Este un sistem de apărare al prostilor si merge mana in mana cu „whatabout-ismul”. Daca ii zici de un căcat, imediat vine cu altul (nelegat de subiect) care sa justifice pe primul.
Trebuie sa te uiti doar la faza cu instratul in Schengen. Cu cat tipa cineva mai tare, ca Olandezii sunt asa si pe dincolo, cu atat au contribuit mai mult la rahatul care astazi se numeste Romania. Dimineata auzeam un politician „da ce? Olandezii n-au coruptie?”. Ia zi puisor, nevasta-ta lucreaza la stat nu? Fi-tu unde da cu sapa?
Te ai grabit cu exemplul.
O tara cu traficul ala de droguri,carne vie si aaalte alea NU ARE DREPTUL sa dea lectii nimanui,nici macar pulimii est europene.
Hai sa nu ne mai credem cacatul universului ca totusi cu toate porcariile din tara,au si altii tarele lor maaaari si nu suntem datori sa plecam capul de fiecare data cand vreun civilizat face spume.
Nu eram pregătită pentru filosofii din astea grele, dar mi-am terminat cafeaua, deci sunt in formă maximă. Păi cum să știe lumea că nu ne e bine, că suntem nefericiți, că stăm în relații idioate în care nu ne simțim deloc bine, că e de rahat la muncă și suntem prea comozi ca să facem ceva pentru asta? Nu mai bine băgăm capul în nisip și zicem că e roz norul pe care plutim? A naibii ipocrizie…
io mor pe astia cu „da io nu urmaresc said bad shit”. Avem in plm un razboi la granita UE. „Dar io nu urmaresc ce se intampla acolo”.
Plm. Totu in jur se scumpeste, toata lumea o ia razna, se polarizeaza alegerile politice, dar tu nu te uiti. Si nu intelegi de ce lumea din jur e mai rea, ca tu esti roz
Problema e ca in suedia. si italia. S-a bagat mult timp niste gunoi sub pres. Problema cand bagi gunoi sub pres nu este ca pute. Ca la un moment se usuca. Ci problema e ca atunci cand te pregatesti sa il cureti…descoperi ca sunt si gandaci acolo.
chit ca gandaciia ia sunt foarte de dreapta sau foarte de stanga
Comentariu beton!19
Tell me more …;))
Eu noroc cu pastilele de dormit ca vad si eu viata mai rozbonbon. Dar pana la unicorni sigur nu am ajuns😁. Sincer nici eu nu ii inteleg pe Maricel si Maricica de ce sunt asa de fericiti. Or inhala niste aer de fericire sau de negare ? Dar cel mai rau ma enerveaza cei care dupa ce au ajuns sa il vada pe unicornul roz, sa se creada si mai buni si atunci dau sfaturi🙄
Mie mi-au spus oameni pe care ii cred si care au ceva in cap ca scriu bine si ca ar trebui sa-mi cultiv…talentul asta. Iar asta de cativa ani. Si poate ca as fi putut deveni si eu un pui de influencer, ceva. :p Insa pentru ca scriu, realist, cinic, acid, abrupt si taios, fara manusite, ma mai urmaresc mai putin de jumatate din lista de cateva sute de prieteni pe care ii am. 😀 (nu scriu public) Cu certitudine daca as fi pictat si rahatul in roz bombon cu picatele si as fi scris doar de besinile uicornilor, samd, as fi castigat, nu pierdut, popularitate.
Nu, nu am regrete, nici nu aveam vreo intentie (…). Doar constat si ma amuz.
Si mai constat ca oamenii care se simt bine, nu merg la medic.
Idem, oamenii fericiti nu au nevoie de tot felul de seminarii si conferinte despre cum sa partzai curcubee si sa fii afumat fara sa fumezi nimic. Cei fericiti, sunt, pur si simplu, iar aialalti sunt vai de mama lor imbatandu-se cu iluzii si afisand o stare de bine care, da, ii deconecteaza de realitate pana sunt complet rupti de aceasta, mirandu-se mai apoi cand ii plezneste peste ochi de le zboara fulgii. Iar atunci intra in depresii, agatandu-se si mai abitir de tot felul de solutii si substante datatoare de fericire, vinovati fiind oricine altcineva in afara de ei insisi.
As mai dezvolta, dar ma intind prea mult, pe marginea credulitatii acelor oameni si cauzele acesteia care vin dintr-o zona, mostenita, de superstitie si credulitate mistico-religioasa, transformata de modernitate intr-o ciulama new-age&bullshit.
Psihologii numesc asta „pozitivitate toxică”. La o simplă gugăleală se găsesc articole cu duiumul (unele chiar bune) pe acest subiect.
Mă gândesc că s-ar putea sa fie și o strategie, conștientă sau nu, de genul „Fake it till you make it”. O presupunere.
Pai stai putin, eu te citesc tocmai pentru ca ai un blog pozitiv, sufletist sau pragmatic uneori.
Am renunțat de exemplu aproape cu totul la alte blog ( cel mai mare ) exact din motivul asta, totul e negru, totul e privit cu ură crasă.
Esti bine unde esti dpmdv.
Când nu poți să suporți realitatea, evadezi cum poți din ea. Am întâlnit și oameni fericiți și optimiști și nu încercau să îmbrace rahatul în sclipici roz, ci să îl curețe. Ăștia care trâmbițează pozitivism peste tot par mai degrabă disperați. Suspectez că ar avea nevoie de un psihiatru, nu de un retreat.
Dar de ce trebuie sa scrii despre ” „…. lucruri care-ți înseninează sufletul și produc bucurie oamenilor frumoși”? 🤔
aseara am fost sa vad Teambuilding. Am ras de mai multe ori, la sfarsitul filmului imi stergeam lacrimile de ras. Asa ca, aparent e usor sa ma amuz, sunt suficiente niste glume simple si reusite. Dar de aici pana a fi genu pe superpozitivism e cale lunga. De obicei astia ce se dau superpozitivi sunt asa ca sa nu cumva sa alunece pe o panta depresiva, e un mecanism de protectie. Cat functioneaza si cat nu habar nu am. Dar macar la aia care is mai hateri stii o treaba, is mai onesti 🙂 nimeni nu e hater prefacut.
Apreciez foarte mult articolul. Si eu m-am saturat de femeile care incep sa se cunoasca la 50 de ani prin terapii de doi bani si vrand parca sa si arunce toata viata de dinainte, pe fereastra sau “”la oamenii saraci” .
Da, trebuie sa fii si nervos, trebuie sa fii si putin pesimist cand vezi ca toate problemele vin spre tine si nimeni nu te intreaba daca mai poti sta in picioare. Nicio chakra din lume nu ti va rezolva problema. Dar toate cuconitele dandu si seama ca nu “au trăit” ceva frumos in viata, vin si se autoaprind de atat optimism si de atata “atitudine in fata necazurilor” incat iti imaginezi ca stai in fata unor monumente butaforice ROZ. Da, neaparat roz. Felicitari pentru articol
În sfârșit o spune cineva și pe asta!
Același lucru îl spuneam zilele trecute unei prietene. Și pe facebook toate mămicile plictisite sunt acum “life coach”, numai fericire, zile senine.
Chiar de câteva minute am văzut un clip postat de una dintre ele despre cum trebuie să căutăm fericirea în orice scamă de pe covor.
In a world full of toxic positivity be autentic chaos