Pe Andrei îl cunosc din vremuri imemoriale. Da, da, e aproape corect spus, având în vedere că inițial am vrut să scriu „de vreo 20 de ani”, după care am făcut o scurtă socoteală în urma căreia a reieșit că cei 20 de ani sunt de fapt aproape 35. Mulți dintre voi nici nu erați născuți, este?

Nfine, voiam doar să vă spun că ne știm de multă vreme, tot de pe atunci am devenit și prieteni, iar ulterior viața ne-a adus să lucrăm și împreună la cooperativa de digital.

Cu atât mai mare mi-a fost mirarea zilele trecute când m-am trezit cu un mesaj pe Whatsapp de la el, mesaj în care-mi mulțumea pentru unul dintre articolele pe care le-am scris hăăăt, cu trei ani în urmă.. Articol care mai era și advertorial, adică plătit. Dar, na, se pare că dacă alegi să promovezi doar produse și servicii de calitate, mai devreme sau mai târziu vor exista oameni care-ți vor mulțumi pentru asta. Iar când oamenii ăia îmi mai sunt și prieteni, mă simt cu atât mai mândru de munca mea.

Apropo, dacă tot deschidem subiectul ăsta azi, după ce citiți povestea scrisă de Andrei, poate-mi ziceți și mie dacă acest blog v-a ajutat vreodată cu ceva. Și nu numai acest blog, dacă blogurile, în general, v-au ajutat vreodată cu ceva.

Acum vă las cu povestea lui Andrei.

…

Ca să nu existe dubii, acest text este un text de mulțumire adresat Vasilescului pentru acest articol.

Povestea începe in 2005 când am plecat cu proaspăta-mi soție în săptămâna de miere, prima ieșire împreună din țară. În prima zi, după o noapte pe autocar pe legendarele drumuri bulgăresti, am călcat pe o piatră ascuțită la malul mării. Cu ignoranța tinereții am tratat situația cu strămoșeasca ridicare din umeri și mi-am văzut de treburi (lună de miere, all inclusive, etc). Problema a apărut a doua zi dimineață când a devenit imposibil să mai calc pe călcâiul drept. Dar suntem români si ne descurcăm: am văzut sub piele niște chestii închise la culoare așa că am pus mâna pe o pensetă și am incercat sa le extrag. Nu prea am avut succes așa că am decis ca după micul dejun (se știe că viața arată altfel după cea mai importantă masă a zilei) sa fac o vizită doctorului hotelului.

Nu mai țin minte ce am mâncat, dar nu voi uita niciodată dialogul cu pricina:

Eu: explic cele de mai sus în engleză…

Doc (tânăr, glumeț, cu accent grecesc):

– Where are you from?

Eu (nu am ascuns niciodată adevărul):

– România!

Doc:

– Aaaaaaaa, arici!

Eu (în capul meu): „boss, am zis că s-a întâmplat în mare, nu în pădure!”.

Tot eu (cu voce tare):

– Excuse me?!

Pe scurt mi-a ținut omul o scurtă lecție de zoologie ca să aflu și eu pentru prima oară că există si arici de mare. Și tot el m-a învățat că dacă veneam imediat la el fără să umblu acolo scăpam în maxim 5 minute.

Operația a durat cca 2 ore si a fost un semisucces în sensul că după 5-6 ani înca imi mai ieșeau ace de arici sub piele. Am primit bonus si un tratament cu antibiotice că așa e fromos în săptămâna de miere.

Dar de aici încep lucrurile bune:

👉 Soția încă mă iubește 17 ani mai târziu

👉 Aveam asigurare de călătorie, altfel toată distracția m-ar fi costat cât jumătate din sejur

👉 Am învătat lucruri noi (într-un mod pe care vă recomand să-l evitați)

De atunci nu am ieșit niciodată din țara fără asigurare. Este una din puținele cheltuieli pe care le fac sperând sa nu am nevoie niciodată (alături, desigur, de RCA, CASCO și asigurarea de viață). Doar că eu am rămas in anul 2005 când aceste asigurări se făceau la agențiile de turism. Aici intervine fratele Mihai care mi-a luat un văl de pe ochi (că tot vorbim de săptămâni de miere aici) si mi-a servit mură în gură varianta ONLINE.

Amu, știu că nu se înghesuie lumea să citească articole care au eticheta PROMO la vedere dar mie acest articol mi-a picat la fix în momentul publicării si de atunci doar de aici imi iau asigurarea de călătorie. De fiecare dată cu speranța că nu va fi nevoie. Până anul acesta când, tot la greci, am început sa dau semne de răceală (sau COVID, cine mai poate să le diferențieze?) care n-a cedat la clasicul Nurofen așa că am ajuns din nou la doctor.

Nu știu care vă așteptați voi să fie prima întrebare cănd intrați într-un cabinet medical dar omul a fost direct: Do you have insurance? Moment în care, concomitent, am simțit cum mi se umple pieptul și cresc vreo 20 de centimetri de măndrie în timp ce pe buze îmi tremura tradiționalul Du-te-n @#$%^!

Dar să revenim la asigurare: oamenii aveau decontare directă așa că m-a costat fix un telefon să beneficiez de toate cele necesare (consult, test COVID, rețetă) și să plec de la om cu un diagnostic clar (infecție la nivelul gâtului). Și pentru că am mereu pe lânga mine oameni mai inteligenți, am păstrat bonul de la farmacie și contul meu va fi debitat în curând cu 25 de euro reprezentând costul medicamentelor prescrise de medic. Doar cei 25 de euro reprezintă 2X costul asigurării pentru toată familia.

În loc de concluzie: mulțumesc, Mihai, pentru că m-ai salvat de cheltuieli de minimum 100 de euro (consultație + medicamente)! Îți sunt dator cu o bere de quinoa sau ce bei tu de când ești la regim.