Vacanța noastră aia adevărată o să fie în Grecia, într-un loc care pare atât de mișto încât fashionista se roagă de mine să nu scriu despre el. Cică să nu scad șansele să găsim locuri când mai vrem să mergem.

Mai vedem când o să ajungem acolo, că eu sunt pățit, am mai fost în locuri care de pe internet păreau raiul coborât pe Pământ, dar la fața locului te mâncau sfinții. De-aia zic, mai vedem cum facem cu scrisul despre.

Dar cum Grecia asta se va întâmpla exact la final de august, după o lungă și adâncă chibzuință, am luat hotărârea ca până atunci să dăm și-o fugă la poporul, frate și prieten, bulgar. Ceea ce am și executat, prin urmare, începând de ieri suntem pe plaiuri bulgărești. Nu de alta, dar fetele mele încă nu văzuseră soarele la față pe anul ăsta.

Ca să nu mai spun și că trăiesc cu senzația nasoală că aproape a trecut vara, și eu n-am făcut nimic. Mă rog, nimic mișto, că de făcut am făcut diverse lucruri care mi-au ridicat nivelul de stres la cer.

Pentru litoralul românesc nu mi-a mai rămas nici măcar o urmă de atracție, sunt hotărât să-l folosesc pe sistem „mers la ștrand”, adică urcat în mașină dis de dimineață, ajuns la noi la mare, făcut baie și plajă până seara, urcat din nou în mașină și întors acasă. Dar în ultimii patru ani, nici măcar la sistemul ăsta n-am recurs, efectiv n-am mai călcat la noi la mare, și nu pare să se întâmple din nou prea curând lucrul ăsta.

Nu, n-am nimic cu prețurile, sunt conștient de faptul că prețul îl face piața și că atâta vreme cât vor exista clienți care vor plăti pentru ce oferă HoReCa de pe litoralul românesc, lucrurile nu se vor schimba.

Eu am ce am cu nesimțirea și cu faptul că la noi la mare mă simt luat la perpulis oriunde m-aș duce. Da, înțeleg că există și locuri mișto, locuri care prezintă potențial să te simți bine, dar eu judec situația în ansamblul ei, nu după excepții. Iar ansamblul ei îmi spune un singur lucru: n-am ce să caut la noi pe litoral, nici măcar pentru o baie în mare.

Nu vreau să se poarte toată lumea cu mine de parcă mi-ar face o favoare să fiu primit pe litoral. Ce, n-ați trăit niciodată senzația că sunteți tolerați, la noi la mare? Atunci mergeți la o cârciumă plină, la orele prânzului, și uitați-vă la fața ospătarului care vă servește. O să înțelegeți exact ce spun io aici.

Prin urmare, decizia s-a impus aproape de la sine: mergem la bulgari. Nici la ăștia nu e totul perfect, nici aici nu stai pe plajă și trec patrupezii purtând covrigi în cozi pe lângă șezlongul tău, dar măcar scap de senzația aia tâmpită că incomodez pe toată lumea, de la hotelieri la ospătarii de pe la cârciumi, pe banii mei.

Atât pentru azi. Am plecat să văd cum e apa.

P.S. Mai are rost să spun că la noi nu există pesiaje de genul ăsta? De la Năvodari, până la Vama Veche, nici din avion nu poți să faci poza asta pe care eu am făcut-o acum doi ani, într-o doară, de pe terasa hotelului unde eram cazați atunci.

P.P.S. Nu știu cum se prezintă situația în weekend-uri, dar eu așa aglomerație n-am mai văzut de foarte multă vreme. Și-am plecat special luni, cu speranța că „cine naiba mai pleacă lunea?”. Well, am făcut șase ore și jumătate până la Cavarna. Șase fucking ore și jumătate! Am simțit, la propriu, cum am îmbătrânit minimum doi ani pe drumul ăsta.