Începem cu povestea voastră de sfârșit de săptămână. Continuăm tradiția păstrării anonimatului.

…

În ceea ce mă privește, muzica începe cu pick up-ul bunicilor la care pe lângă povești, ascultam și Mirabela Dauer, Angela Similea, Phoenix, Compact ș-altele de care nu-mi aduc acum aminte. Phoenix și Compact ascultam doar când eram cu taică-meu și mătușă-mea (sor-sa), pentru că nu le plăcea bunicilor așa mult. Ei erau fierți pe romanțe.

Adevărata mea revoluție muzicală s-a produs în vara lui 1992, când în casa părintească au sosit, din Austria (mătușă-mea, sora maică-mii, a trecut clandestin granița-n Ungaria-n 1988, iar mai apoi în Austria) un TV color, un video și 10 casete video înregistrate cu muzică de pe MTV, unde aveam de la Nirvana (Smells like teen spirit), Guns N Roses (Live & let Die, November Rain, Don’t cry) , AC/DC (Thunderstruck) , Alice Cooper (Poison, Hell is living without you) , Jimmy Hendrix (Purple Haze, Voodoo Chile), Jethro Tull (Aqualung, Locomotive breath) la Michael Jackson (albumul „Dangerous”) și Prince (albumul „Diamonds & Pearls”).

Videoclipurile lui Michael Jackson și Prince au fost cele cu care luam ochii fetelor pentru a le fura un sărut „nevinovat” și tot ele au fost cele care m-au ajutat să trec peste prima mea decepție-n dragoste. Melodile lui Prince „Get off” și „Live & let die” a celor de la Guns N Roses au fost cele care m-au făcut să accept înfrângerea-n bătălia dragostei și să purced la o nouă cucerire. Thunderstruck al celor de la AC/DC era melodia pe care o foloseam pentru a mă îmbărbăta înainte de a porni o nouă avalanșă de cuceriri, care s-au terminat fie în aventuri de-o zi, respingeri sau relații „fierbinți și pătimașe” ce nu țineau mai mult de-o lună-două.

Cu toate astea, cea mai faină tipă care am avut-o atunci era înnebunită după Alice Cooper ș-al său „Hell is living without you”, melodie pe care mi-o fredona-n ureche la fiecare întâlnire. Idila s-a consumat doar o vară deoarece s-a mutat cu părinții în Ungaria. După plecarea ei, Prince & Axel Rose au fost la datorie. Câteodată, doar ca să-mi chinui corzile sentimentale, apelam la Nirvana ș-al său miros de spirit tânăr.

Apoi a venit revoluția dance, trance, house și drept cadou de ziua mea am primit un casetofon cu CD-player (care-l mai am și-n ziua de azi), iar colecția mea de CD-uri și casete a crescut precum Prâslea cel Voinic, șapte ani într-o vară. Țin minte că primul album pe CD al celor de la Enigma l-am cumpărat de la un băiat care vindea CD-uri și casete din portbagajul unei Dacii de culoare ce s-ar fi vrut a fi albă, care azi, n-ar fi trecut ITP-ul nici cu șpagă.

Pe băiatul cu pricina îl găsisem printr-un anunț enigmatic în ziar, unde era scris „vând CD-uri” și un număr de telefon. Așa că am pus mâna pe telefonul cu disc, am sunat ș-am aranjat întâlnirea. Mi s-a părut fascinantă toată treaba, de parcă aș fi cumpărat ceva interzis. Nu știam eu pe atunci de licențe muzicale și drepturi de autor. Tipul respectiv a devenit dealer-ul meu muzical. Cum auzeam pe la cineva o melodie care-mi plăcea, îmi sunam dealer-ul și el îmi rezolva albumul respectiv. Tot de la el am primit o mulțime de recomandări într-ale muzicii. Pe atunci, credeam că omul vrea să mă educe muzical, dar pe el îl interesa să vândă cât mai multe CD-uri, iar eu eram „victima perfectă”, lucru care, vă spun drept, nu mi-a părut deloc rău.

Acum, am în beci, peste 200 casete și 100 CD-uri audio. Mai trebuie doar să am răbdarea să le „convertesc” în format digital. And the rest is history, cum zicea străbunicu’ Adolf după o gură de schnapps.

…

NEWS

🔵 Sigh, cu un nou single ciudat ca de obicei.

🔵 Anselmo și alți cetățeni cântă una dintre cele mai mișto piese ever, Ace of Spades, Motorhead4life.

🔵 Grave Bathers, dacă doomul sau sludge ul ar fi existat să fie cântat la Woodstock, așa ar fi sunat.

🔵 Veteranii de Six by Six își dovedesc încă o dată că vârsta și calitatea merg de obicei mână în mână.

🔵 Norma Jean cu o piesă super mișto care anunță noul lor LP,

🔵 Banshee și self releas-ul Fairy Metal, ador când femeile ies din tiparele tradiționale și se remarcă și altfel decât prin pozarea bucilor tonifiate

🔵 Băieții de la Body Bag rup cu un metalcore extrem de mișto.

🔵 Russian Circles anunță lansarea celui de al 8 – lea album, instrumental, care cred că o să sune bine

Să trecem la ale noastre:

➡️ Imperial Circus Dead Decadence – 殯――死へ耽る想いは戮辱すら喰らい、彼方の生を愛する為に命を讃える (2022) – 4,3 din 5 anduțe

Cu titlu informativ, că poate nu v-ați dat seama, ăștia sunt din Asia, ca să fim exacți că așa am învățat la școală, din Țara Soarelui Răsare, pentru cei care nu au fost în ultimul timp pe planeta Pământ, așa se mai numește Japonia.

Albumul, al treilea al lor, se poate caracteriza printr-un singur cuvânt, EXCES.

Este decadent, bombastic, stați să caut și alte cuvinte din astea rotunde, este.. Băi, știți cum este de fapt? Ca filmele porno japoneze. Știu, niciunul dintre voi nu s-a uitat, așa că vă pun eu în temă.

Ăștia nu pot să folosească un dildău ca orice pervers de bună credință, nuu, ei trebuie să pună ăla pe o bormașină și nu orice bormașină, din aia cu fir că cea cu acumulator se termina prea repede.  Ele fac ca iezii înfometați și ei, drill, drill, fără milă.

Acum despre ce este pe album. Drill, drill.  Power metal, epic metal cu death metal, zic ei, deathcore, zic eu, ceva electronică și alte câteva chestii care sunt prea pasagere ca să merite să le menționez.

Bine construit, excelent produs, cel mai bun ca și compoziție, mix, dintre cele trei albume full ale lor.

Cântă în japoneză de la cap la coadă și asta, cel puțin pentru  mine, îl face mai atractiv, mai complet. Este un kabuki muzical, o încântare pentru urechi, este doar muzică. Impresionant. Recomand cu căldură, trebuie puțină răbdare și curaj pentru cei care se sperie ușor, pentru că sunt și pasaje în care vocea este una de deathcore pur, adică extrem de isterică, însă marea majoritatea a materialului este dominat de clean vocals.

Este de ascultat, băieți și fete, pentru că este neconformist, surprinzător, furios, calm.

Dă-i play AICI

➡️ Caravaggio – Caravaggio (2022) – nu mă pricep, nu dau

Nu trece o săptămână și dăm iureș la Bogdan, https://blues4coffee.wordpress.com/2022/06/13/din-drum-298/, care este promotorul progresivului, AOR – ului, hard-rock-ului și a heavy metalului tradițional, repet ca să ne înțelegem, tradițional.

Și avem italieni și progresiv. La progresiv, pe care îl ascult doar din ce recenzează Bogdan, trag aer în piept, verific dacă pot respira uniform pe ambele nări, mă uit să văd dacă am un puls okeish, strâng din dinți și dau play.

Când o să mă auziți pe mine că am căutat să văd ce progresiv a mai scos lumea să știți că este foarte posibil să fiu posedat, ostatic sau pur și simplu sunt după un sex sălbatic și pot digera orice.

Băi, i-am ascultat pe italieni și am scăpat cu viață. Mă pricep la progresiv ca la stații spatiale însă pot recunoaște acolo unde este muzică. Și aici este, nu știu dacă este ca o pictură, cum spunea Bogdan, însă ăștia chiar fac bine de tot cu muzica.

Nu o să fiu niciodată fan de prog, nici măcar ascultător de bunăvoie, însă jos pălăria când există muzicieni ca italienii. Recomandă, Bogdan, în materie de prog asta este deajuns. Pentru drujbe încercați la ghișeul lui Edel.

Dă-i play AICI

➡️ Dream Widow – Dream Widow (2022) – 3,8 din 5

Nu știu dacă știți trupa, care de fapt nu există, este un proiect al lui Grohl de la Foo Fighters, pentru ceva comedie de groază, unde bandul din film se numește Dream Widow. Solistul trupei este posedat bine și ca orice cetățean care se trezește bântuit îi omoară pe toți, pe principiul că dacă tot te pui să faci o treabă, o faci până la capăt.

Când am citit de anul trecut că Grohl o să scoată un album de death metal, wtf, nu că m-ar mira pentru că și Ed Sheeran a anunțat că ar fi interesant să lucreze la un album de extrem metal, wtf again, am fost oarecum nerăbdător.

M-am ciocnit de el la câteva zile după ce a apărut, țin minte că m-a iritat ceva chiar de la prima melodie și l-am pus pe așteptare.

Am trecut prin el acum câteva zile și primul chestie care o pot spune că are legătură cu death metalul cum am eu cu cinematografia turcă.

Albumul este o compilație de stiluri, surprinzătoare pentru cineva care a dat cu bețele în Nirvana și cu vocea în Foo Fighters. Omul a ieșit din zona lui de confort, fapt absolut lăudabil iar ce a făcut pe album nu este deloc rău.

Ce am observat imediat a fost tempoul clasic al celor de la Motorhead pe câteva dintre piese, Grohl a fost prieten cu Lemmy,  au cântat de câteva ori împreună, iar asta constituie un mare plus pentru un fanboy Motorhead ca mine.

Băi, este un album cu de toate, bine făcut, surprinzător prin abordare și construcție, elemente de heavy, metalcore, doom, sludge, punk, toate le găsiți aici.

Dă-i play AICI

➡️ Kreator – Hate Uber Alles (2022) – 3,5 pentru continuitate

Am rescris recenzia asta de trei ori. Prima a fost una destul de dură, a doua a fost oarecum influențată de cea a lui Bogdan, care surprinzător a fost destul de blândă. Ultima, adică asta, a venit după încă două ascultări, pentru că vroiam să fie cât mai obiectivă posibil.

Părțile bune ar fi,  Kreator bine că există, sunt la al cinsprezecelea album, încă nu au frâna foarte trasă, au piese bune pe album.

Părțile mai puțin bune ar fi că albumul nu are unitate,  este fragmentat și pare un album experimental, care cumva își caută drumul, soundul.

Este de ascultat? Bineînțeles, nu este cel mai reușit album al lor dar să ne bucurăm că este.

Dă-i play AICI

Albumul săptămânii :

🔴 White Ward – False Light (2022) – 4,7 din 5

Ucraina și avant-garde/post black metal. False light urmează natural, în cazul ucrainienilor, după două albume de excepție, Futility Report și Love Exchange Failure și se poziționează ascendent în raport cu ultimele creației. Cam greu să îți iasă așa ceva.

Albumul este de la început până la sfârșit o bijuterie, șlefuită cu fiecare nouă notă, cu fiecare acord . Te lasă să respiri, îți oferă terenul să te dezlănțui furios dar să și să visezi, să speri.

Pentru traditional black metal fans dar și pentru cei care vor să încerce ceva extraordinar de bun, care forțează frontierele oarecum încremenite ale genului, White Ward este răspunsul care nu mai trebuie căutat. Absolut excelent, deja ridică muzica genului la un alt nivel, neapărat de ascultat.

Dă-i play AICI

➡️ Billy Howerdel – What Normal Was (2022) – nu mă pricep, nu dau note

Here I go again. Același scenariu de mai sus, plus o recomandare insistentă, prea insistentă, a unui amic. Ăla a stat cu mine să ascult ceva din album ca să fie sigur că mă impregnez profund cu această minunăție, ca să îl citez lejer.

După ce am ascultat și am scăpat de mult prea insistentul amic, am făcut puțin research, să văd cine este omul. A fost chitarist de back-up în Tool’s , apoi a înființat Perfect Circle cu Keenan, iar a anul ăsta a scos albumul ăsta solo.

Acum, suntem în aceeași situație, sună bine, se vede că este o combinație rafinată a unui muzician cu multă calitate, un virtuoz și pot livra multe superlative ca să vă arăt că sunt cult, nu ultimul rednec din lanul de rapiță.

Eu v-am arătat terenul, am tuns gazonul și stau pe margine, sparg semințe ca o elită a culturii muzicale și aștept părerile voastre.

Eu spun că dacă sunteți fan Depeche Mode sau The Cure este perfect pentru voi.

Dă-i play AICI

➡️ Magnatar – Crushed (2022) – 4 din 5

Sunt destui care nu văd rostul stonerului sau a sludge metalului, care sunt cumva un Heavy pe steroizi sau partea mai funerală a heavy metalului, însă pentru mine ambele stiluri au frumusețe dar și viitor.

Dacă vreți să ascultați definiția unui sludge bun, începeți albumul cu Loving You Was Killing Me și Crushed, piesele centrale și cele mai bune, după părerea mea.

Nici cu restul nu sunt mult nivelul celor două piese menționate, există o mică diferență de calitate a compoziției. Luat unitar albumul este unul extraordinar de bun, mult mai aranjat ca primul lor EP. Excelent, absolut excelent.

Dă-i play AICI

➡️ Gridiron – No Good At Goodbyes (2022) – 3,8 din 5

Aici am discuții nesfârșite cu amicii mei tradiționaliști în ale metalului care nu consideră rock genul care îl prestează băieții ăștia.

Genul fiind hardcore/rapcore, unul departe de metalul tradițional dar cumva foarte aproape. Apreciez un hardcore cu coi iar când în combinație intră și rap cu un flow excelent, chicotesc ca Scufita Roșie când a crezut că a dat ochii cu bunicuța. Acum, fiecare are dreptul de a fi partizanul înfocat al oricărui gen, însă are trebui să ne oprim din a pune etichete nașpa, rock-ul nu evoluează mereu în direcția dorită de noi.

Eu recomand.

Dă-i play AICI

Atât pentru azi, al vostru Edel, se înclină, vă promite că o să fie aici și data viitoare și vă urează să aveți drum lin și vise de îndeplinit și amintiri de visat.