Sunt fascinat de modul în care omuleții ăștia din generația Z (sau cum s-o numi ea) se raportează la oamenii din jur atunci când vor să-și facă un selfie sau să se filmeze. Mai bine zis, cum NU se raportează.
Jur că mă uit cu admirație cum nu-i interesează absolut deloc că sunt la mall, în autobuz, la metrou, pe stradă, sau într-un loc mega-ultra-aglomerat. Dacă atunci le vine lor să-și facă selfie sau să se filmeze, apăi atunci își scot telefonul și încep să se pregătească pentru cameră.
Se aranjează, își caută unghiul, se strâmbă, întind mâini sau picioare, se contorsionează, fac orice le trece lor prin cap c-ar da bine la poză. Și toate astea, repet, fără să-i doară nici la bască de locul în care se află sau de vreunul dintre oamenii din jur.
Păi eu, dacă vreau să fac un selfie, trebuie să mă aflu într-un mediu cât se poate de controlat, gen să fie prin zonă cât mai puțini oameni spre deloc. Dar dacă totuși mai e cineva pe acolo, imediat mi se face rușine și trăiesc cu impresia de nezdruncinat că absolut toată lumea din jur gândește un singur lucru: „nțțț, uite-l și p-ăsta, om în toată firea și-și face selfie-uri”. Iar marea mea problemă e c-aș fi crezut același lucru și dacă aveam 20 de ani, nu juma’ de secol.
De-aia îi admir. Mă rog, nu numai de-aia, dar ăsta este unul dintre motive: toată viața m-am uitat cu respect și invidie la oamenii dezinhibați. Iar chestia asta mi se pare unul dintre marile atuuri ale generațiilor care vin din urmă: sunt complet lipsiți de inhibiții. Treabă care o să-i ajute enorm în viață.
sursa foto: freepik.com
Io am o expresie pentru dezinhibații ăștia: validation whores. 😎
Dar da, mă uit la ei cu „admirația” cu care privesc un căcat de câine lăsat în drum de un om neglijent. 😈
Comentariu beton!51
Băi nu, nu sunt de acord pentru că nu la ăștia despre care vorbești tu mă refer. Reciteste ce-am scris, că n-am zis nicăieri că și postează pe undeva pozele sau videourile. Ei doar simt să le facă și le fac, de aici încolo pot să rămqnă veșnic la ei in telefoane.
@MV: sorry, B0$$. Mi s-o blocat subtitrarea la blog și chiar dacă a fost cu sunetul la maxim, tot n-am înțeles. 🤭
Apoi dacă-i așa cum ai scris în traducere, atunci, „ma bad”. 😬
Se dezbate încă. Ce zici?16
@JT, lasă, șef, păi nu sunt io aici să bag subtitrarea? 😀
Domo arigato, Sensei! 🧠
Ei nu mai o au pă aia cu: „Da’ ce zice lumea”
Chiar dacă au auzit-o pe la bunici nu au auzit-o de la părinți. Care părinți au fost terorizați de kkt-ul ăsta
Comentariu beton!51
Da, exact. Exaaaaaact.
´ma faci de rusine’. Luati de-aici!
Comentariu beton!19
„marea mea problemă e c-aș fi crezut același lucru și dacă aveam 20 de ani, nu juma’ de secol” – asta n-ai cum să afirmi/știi, din simplul motiv că.. nu ai 20 de ani! 🙂 te raportezi cu mintea adultului de acum, la tine, cel care ar avea 20 de ani. și judeci situațiile din perspectiva adultului care ai devenit, prin prisma educației primite și a mentalității generației tale 🙂 nu știu lucruri personale despre tine, dar, din afirmația că ți se face rușine și contează cum te privesc ceilalți/ai nevoie de aprobarea celor din jur pentru un lucru așa mărunt, mă faci să presupun că ai (măcar) un părinte dascăl! 😜😂 (recunosc tiparul cu ochii închiși, maică-mea dascăl, taică-meu magistrat, eu la mijloc.. luptă între ei, maică-mea să fac doar ce se cuvine, să nu o/îi fac de rușine, taică-meu fiind de părere că tre să-mi încurajeze personalitatea și să nu-mi pese prea mult de prostii din astea)
Comentariu beton!30
Păi cred că știu cam cât de timid și timorat eram la vârsta aia. Plus că, să vezi ce, deși pare greu de crezut, se inventaseră deja aparatele foto. Și-mi amintesc clar ce rușine îmi era să fiu fotografiat în locuri publice. Nu, serios, am trecut deja prin vârsta aia, cred că pot aprecia c-am ce-aș fi simțit. 😉
da, corect, ce ai fi simțit ca beneficiar al educației primite, conform mentalității perioadei în care ai fost educat! dar! dacă ai avea 20 de ani acum, ai fi primit o altă educație, ai fi trăit cu o altă mentalitate, nici nu ți-ar fi trecut prin cap să te rușinezi! 🙂
Comentariu beton!14
Exaaaaaact. Asta ziceam și eu.
eu cresc o generație Z, o ”nativă digital”, dar tu ai ”generația Alpha”, deja conectate la net prin ombilic, pentru ele tehnologia e deja parte integrantă a existenței lor.. să vezi la ele libertate, lipsă de complexe sau frustrări! ele chiar sunt viitorii adulţi fără prejudecăţi.. vor fi o provocare chiar şi pentru voi, părinții.. 🙂 mai vorbim despre asta peste vreo 10 ani, așa 😜
Se dezbate încă. Ce zici?19
Io? Selfii? Da` ce B0$$, mâncațaștalentulumatale, vrei să să strică pixelii și biții? Nu știu dacă este / a fost vreodată vorba de inhibiții sociale. Însă m-am considerat aproape întotdeauna … nefrumos. Și cu asta am închis discuția. Poze singur am doar în acte (C.I., permis auto, pașaport sau diplome).
La ultima schimbare de buletin, după ce mi-a făcut poză tanti aia a făcut o grimasă și m-a chemat să mă uit și eu:
– Vă place așa?
– Da ce are?
– Eu nu am zis nimic, dar dacă nu vă place vă pot face alta.
– E bună aia.
Comentariu beton!35
Pentru ca stiai ca urmatoarea iesea si mai nasoala.
Comentariu beton!16
@Victor: i feel you, bro😁 Same here. @Shoric: datorita profesiei, am văzut sute de poze de buletin. Pe alea care arătau bine le număr pe degetele de la o mână. Asa că..ești în regulă 😁
P.S. eu nu fac parte din ăia care dau bine în poză
„Iar marea mea problemă e c-aș fi crezut același lucru și dacă aveam 20 de ani, nu juma’ de secol.”
Am 22 de ani și mor de rușine să fac un selfie dacă sunt oameni prezenți, și rușinea nu se oprește doar la un selfie. 😅 Deci da, și eu îi admir pe cei ce pot face asta și aș vrea să învăț să fiu mai dezinhibată. Nu pot spune nici că nu îmi place să fac poze și asta mă lasă indiferentă, uneori chiar îmi pare rău că de rușine nu am fotografiat anumite clipe. 😬
Comentariu beton!25
Iată. QED. Mulțumesc pentru comentariu.
Ei pe naiba. Dacă aveam și noi, pe vremea noastră, divaisuri ca acuma tot așa eram și noi. Acuma la ce naiba să-mi fac selfie, să-mi văd fața acră și buhăită?
Dacă eram tânăr ficior, eram tata selfiurilor. Sau nu, pentru că trebuie să fii și fotogenic umpic.
Sau ai tu dreptate că ai avut un articol despre cum arătam noi în poze la 3-4 ani și cum arată copii noștri. Am o poză cu mine la 4-5 ani, apatic, și una cu fiică-mea cu gura pâna la urechi, toată numa un zâmbet.
Comentariu beton!34
Dacă păstrează aceeași dezinhibiție, relaxare, încredere în sine și atunci când interacționează verbal cu oameni cunoscuți, dar mai ales necunoscuți, are respectul meu. Altfel…. Nu prea. Oricum mă întreb uneori la ce le trebuie atâtea „autoportrete”.
@Vasilescu da diferenta intre generatii ei sunt complet dezinhibati noi am trait cu stai frumos la poza drept aliniati de zici ca cine stie ce se intampla sa nu ne faci de rusine si ce o sa zica lumea.Eu am fost cazul special al familie care nu se conforma si careia i s-a rupt de ce anume zice lumea sau ai mei( ambii dascali rigurosi de altfel).Drept pt care de la 18 ani pana pe la 20 nu isi doreau sa ma vada prea des 🤣🤣🤣🤣
Băi, da ia stai umpic că acum mi-am dat seama că io în toate fotografiile de grup sunt undeva în spate. Știi alea în care unii se bagă în față, șezut cu tot felu de scheme și eu eram în poză un cap undeva în spate. Mda, acum mi-am adus aminte de faza asta și ai foarte mare dreptate despre invidia aia. Mă rog, io am pe cineva alături de mine care e total lipsită de inhibiții pe care o invidez că e așa și mă enervează uneori cu exuberanța ei 🙂
A, da, chiar, bine c-ai zis. La pozele de grup mereu mă duc in ultimul rând și mă fac că plouă când se aude” „hai, mai în față, veniți și in primul rând, vă rog”.
La o fotografie de grup cu clasa II (prin `77 probabil) nu m-am lăsat și m-am infipt în mijlocul rândului de mijloc. Și să fie treaba ca lumea am și făcut cu ochiul la poză cu un zâmbet larg de Gavroche! Cred că de aia m-au ținut minte părinții tuturor colegilor de atunci.
Comentariu beton!13
@Shoric, din pacate de obicei astia de se baga in fata sa fie cap de afis sunt cei care reusesc in viata, astia care dau din coate. Trist dar adevarat
Deci suntem o gașcă de inhibati…
Nu am avut niciodată curajul să îmi fac poză în public. Bine… Nu îmi fac deloc, nu-s fan. Și am 33, da’ când mă uit la ce vine din urmă, parcă am mai mult.
Da, e cu totul alta generatie. Voi va dati seama ca mileniallsii aia mai geriatrici, mai asa ca mine, au deja 40 de ani?
Eu sunt un extrovert, dar cand imi fac selfie nu tre sa am oamenii pe o raza de 50 de metri iar cand vorbesc la telefon pe una de 10 metri.
Daca ma suni si sunt in autobuz, nu-ti raspund 🙂
Comentariu beton!28
Ahahahahahahaaaa. Exaaaaaact.
@Morrisey: io am renunțat la autobus. 🤭
În mașină, nu răspund la telefon dacă am pe cineva cu mine, ci îi dau ocupat. 😎
True! Cum ai zis-o de bine și era doar în gândul meu demult… Ms! M-am răcorit cu asta😊
Vasilescu, tu nu ai păr de aranjat!
De aia îți alegi atent mediul să-ți faci un selfi!
Cu păr de aranjat, cu buze de rățoit, cu alte chestii umflate natural sau artificial…nici ție nu ți-ar pasa de mediul înconjurător!
„nțțț, uite-l și p-ăsta, om în toată firea și-și face selfie-uri” Eu am crescut cu mentalitatea că „poți face orice, atât timp cât nu-i deranjezi pe cei din jur.” Un fel de „libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celorlalți.” Mă rog, ambele discutabile din punctul meu de vedere, dar am reținut cuvintele cheie „deranj” și „libertate” . În cazul selfi-urilor, nu m-a deranjat niciodată niciun selfie/video, indiferent de vârsta celui/celei ce-l executa. Și am ferma convingere că nici eu nu aș deranja, dacă aș respecta dreptul la imagine al celor din jur (să nu apară în selfie-ul meu sau în video), legislația privind fotografiatul sau filmatul în anumite spații publice sau regimul decibelilor. Desigur, pot înțelege că nțțțâțâieli tot pot să apară, dar pe cele din motiv de „om în toată firea” le-aș include la „zău? Și ce alte lucruri sunt nțțțâțâibile pentru un om în toată firea? Imeditat termin cu selfie-ul și telefonul și scot pixul și foaia de hârtie, să notez. După dictare, frumos, fără câr, fără mâr, fără nțțțț”.
Comentariu beton!15
Păi problema e că toate astea sunt doar în capul meu, de nțțț-it nu m-a nțțț-it nimeni niciodată.
Atunci să faci bine să le dai afară de-acoloșa, din cap. Saaau nu, stai, ce alte nțâțâibile din astea bazate pe „om în toată firea” mai sunt? Am pix, am hârtie…-))
Me too! Așa am fost crescuți. ..de-aia ne trebuie terapie! Copiii noștri vor ajunge departe, pentru că sunt ei, fără inhibiții! Şi asta e cheia vieții!
Exact la asta ma gândeam și eu zilele trecute. Sincer, ii admir și invidiez ( as fi putut fi la fel, dar nu sunt… 😁)
O întrebare am și io: cum se cheamă aștia mici de acu? (Că nu le am cu astea🙈)
Cu toate că noi, adulții, nu suntem cu pozele kinderii își trag zâmbetul de poza, poziții năstrușnice, diferite cadre (și mă pun pe mine să le fac ca să își aleagă ei cea mai bună variantă) 🙄
Mă tot gândesc de vreo săptămână sau două la treaba asta: văd pe tik tok clipuri cu puștani care se filmează dansând lejereanu pe stradă, în mijlocul unui furnicar de oameni, și n-au nicio problemă, iar eu dacă vreau să fac un tik tok mă asigur că nu mă vede nici măcar pisica (mă refer aici la aia căreia abia i-au mijit ochii, că de alea adulte chiar mi-e rușine 😁). Vreau și io să fiu așa chill, da’ nu prea îmi iese. Cum să mă filmez fără inhibiții dacă nici măcar un selfie nu pot să-mi fac în public fără să fiu privită într-un mare fel, deranjată, claxonată, fluierată etc?
Am crescut cu aparatele foto de care nu puteam abuza cum aveam chef și cu ideea că pozele se fac doar la ocazii speciale, așa că nu e de mirare că mă simt ciudat când mă văd alții cum violez cu perversiuni camera frontală.
Am crescut cu genul ăla de poze de pus pe cruce, cu poker face și ținuta țeapană, de numai mâinile pe piept ne lipseau ca să fie poză de ultimul drum, plus că ni s-a tot băgat în cap prostia aia cu „pozele de pe vremuri însemnau ceva, selfie-urile sunt un rahat superficial”.
În condițiile astea, de unde atâta dezinvoltură?
Cred ca rezervorul de dezinhibitie al multor reprezentanti ai generatiei noastre s-a fisurat iremediabil in momentul in care, in frageda pruncie, au fost confruntati de catre parinti cu imaginea propriului corp nud la varsta de cca 1 an intins pe blana de urs si privind catre camera cu ochii plini de inocenta curiozitate si oroare.
Faptul ca au fost apoi martori involuntari la insistenta cu care aceiasi parinti se faleau cu poza sus amintita la nenumarate rude in cadrul intalnirilor de familie cu el de fata, nu a ajutat nici el.
Din acest punct sensibil al existentei sale timpurii, adultul decretel, in special mascul, a dezvoltat o aversiune fata de oglinzi, de propria imagine reflectata in pozele atasate documentelor oficiale si in final, fata de versiunea digitala a acestora, selfiu’.