Articol scris de Iulia.
…
Dacă tot a revenit distinsa noastră gazdă din periplul motorizat-gastronomic în care ne-a permis să-l însoțim atât prin intermediul pozelor (fabuloase, ce-i drept), cât și al hashtagului #wehatevasilescu, am zis s-o ard și eu pe teme culinare p-aici. Mai precis, pe teme de dezastre culinare.
N-am pretenția că io oi fi vreun mastărșef nedescoperit, că nu-s, da sunt în stare să încropesc în juma de ceas – un ceas, o masă decentă, din altceva decât din comandă prin aplicații de pe telefon. Însă, ca orice om (relativ) normal, nu m-am priceput dintotdeauna la gătit, așa că experimentele mele s-au soldat uneori și cu câte o catastrofă.
Să vă zic, de exemplu, cum am făcut eu prima mea supă cu găluști. Nu mă întrebați de ce mă apucase pofta, da mă apucase. Eram în București, era miezu verii și eu stăteam la etajul 9 din 9. Cuptor e puțin spus. Cred că temperatura era mai apropiată de aia de pe la cazanele cu păcură. Iar mie îmi ardea de supă cu găluști.
Așa că am pus mâna pe telefon (ăla fix, că da, aveam așa ceva, vă dați seama ce babetă sunt? :)))) și am sunat-o pe bunică-mea. Care mi-a explicat rețeta de m-a lămurit buștean. Că la bunică-mea cam toate erau pe bază de „o tzâră”, „un picuț”, „pui așa, cât să ajungă”, „o mai dregi și tu din ochi, dacă e…” și altele asemenea. Bon. Mi-am luat inima în dinți, am făcut zeama. N-ai cum greși prea mult, așa că a ieșit decentă, n-am ce comenta.
Și apoi m-am apucat de găluști. Pentru cine nu știe, vă aștept, dați fuguța după un creion ș-o foaie, stați jos și notați: găluștile se fac din câteva chestii simple – griș, ou, un pic de sare. Și se face un fel de aluat, cam ca o mămăligă așa, și se ia aluat d-ăsta cu lingura și se pune în supa care clocotește molcom pe foc și… ce să vezi, magie!
Din pleștile alea de le pui în zamă, se fac niscai găluști pufoase, de ți-e mai mare dragu. Bine, asta dacă nu faci ca proasta de mine, și când iei aluat să pui în supă, pui ca vita, așa, să fie, un ditamai linguroiu, din prima. Și te trezești că se umflă pleașca, și se umflă, și se tot umflă de nu se mai oprește. Și în loc de-o gălușcă pufoasă, care să plutească apetisant pe suprafața supei, ai o pleașcă uriașă, ca o belugă eșuată, care mai are un pic și evadează din oală.
Vă dați seama că s-a dus dracu toată afacerea, nu? Că practic am avut supă cu gălușcă, la singular. Că pe lângă Goliatul tuturor găluștelor n-a mai avut loc și altceva în oală. Da nu-i nimic, că am scos-o frumușel p-un fund de lemn (tocător, pentru cei din afara Ardealului) după ce s-a fiert și am tăiat-o binișor cu cuțitul în niște felii mai mici. Că oricum era tare ca piatra, iute ca săgeata, așa că am putut s-o feliez fără prea mari bătăi de cap.
Mai greu a fost cu mestecatul, că treaba aia putea fi definită oricum, numai drept „pufoasă”, nu. Da io am făcut-o, io o mănânc, că n-am muncit ca proasta, de pomană și oricum nu aruncăm mâncare, că în Africa sunt copii care mor de foame!
Altă dată, m-a pălit pofta de „ceva bun”. Acu, dacă la mâncăruri mai am eu așa, un oarecare instinct, combinat cu nițică experiență, la dulciuri sunt o relativă catastrofă. Îmi ies chestii simple, gen un chec sau o plăcintă cu caise, dar când ajungem la treburi mai complexe, precum tarte sau alte fonfleuri, de cele mai multe ori e bine să-ți pui pofta-n cui, pentru că, statistic vorbind, șansele-s mai mari s-o dau în bară, decât să iasă ceva comestibil.
Dar divaghez. Deci mi-era poftă de ceva bun. Și îmi povestise mie o colegă de muncă despre o rețetă numită foarte inspirat „prăjitură deșteaptă”. Care cică e printre cele mai simple, dar spectaculos de gustoase „ceva bun-uri”. Iese și dacă ești complet afon în bucătărie, n-are cine știe ce ingrediente complicate, pe scurt, suna ca visul umed al oricărei gospodine nepricepute într-ale dulcegăriilor. Îmi dă fata rețeta, ajung acasă și mă pun pe treabă.
Teoria era simplă – amestecai colea ingredientele într-o oarecare ordine, ieșea la final o mare papaleașcă, pe care o trânteai în tavă, iar în cuptor urma să se petreacă minunea – ingredientele s-ar fi separat în mod magic și la final ar fi rezultat o prăjitură în straturi, delicioasă și cremoasă.
Ei, aș, de unde?!? Că io am făcut fix ce zicea acolo la rețetă, am bătut, am amestecat, am pudrat și-am turnat, am băgat sărăcia la cuptor, ș-apoi am așteptat. Și-am așteptat fix degeaba. Că pleașca mea din tavă, tot pleașcă a rămas, n-a apărut nici urmă de vreun strat de cremă ori de blat. Iar după vreo două ore în care mi-au curs balele uitându-mă pe geamul de la cuptor și imaginându-mi cum o să savurez eu rezultatul muncii mele, au început să mă ia lacrimile și transpirațiile. O dată că se încinsese în bucătăria aia mai ceva ca într-un furnal și dup-aia la gândul că va trebui să curăț cumva tava de nefericirea ce sălășuia într-însa. Iar curățarea nu avea sub nici o formă cum să aibă loc prin îngurgitat, că îngurgitabilă clar nu avea să devină masa aia amorfă. Sper că vă dați seama că a doua oară nici n-am mai încercat să fac, da?
Într-o altă seară, ședeam binișor cu omul pe canapea și ne uitam la un film. Și pentru că fix seara, când te uiți la un film te-apucă cheful să ronțăi ceva, evident că nici eu n-am scăpat de așa belea. M-am dus deci în bucătărie să caut ceva de ronțăit. Voiam ceva sărat, neapărat. Și crocant, neapărat. Deci o felie de pâine cu salam ieșea din discuție.
Numai că, să vezi belea, prin casă nu se găsea nimic, da absolut nimic ce s-ar fi putut încadra la categoria „ceva crocant și sărat de ronțăit”. Pfff. Dezamăgire și tristețe. Dar când te apucă pofta, apar și ideile. Sau cel puțin așa e la mine, că pe mine mă mână stomacul de multe ori, iar creierul nu prea mai are ce face și se resemnează, că nu poți scoate nebuna din ale ei.
Așa că mi-a venit strălucita idee de a face niște crutoane la cuptor. Am luat niscai felii de pâine, le-am tăiat frumușel cubulețe, le-am pus într-un vailing (castron sau bol pentru străini), am luat vo doi-trei căței de usturoi, i-am zdrobit frumușel în mojar, i-am amestecat cu oleacă de ulei de măsline și niște sare, am aruncat toată treaba peste cubulețele de pâine, am amestecat duios, să beneficieze fiecare bucățică de tratament și le-am pus în tava de la cuptor. Pe care îl pornisem în prealabil, să se încingă bine, ca să nu pierd prea multă vreme în așteptarea delicioasei tratații pe care o pregătisem.
După ce am făcut toate astea, l-am invitat pe distinsul meu soț să mergem să fumăm o țigară. Scurtă paranteză – pe vremea aia locuiam în altă parte și nu fumam în casă. Dar pentru că era miezul iernii, am zis să nici nu ieșim afară, să ne înghețe ciolanele, așa că fumam în garaj, lăsând ușa deschisă, ca să se aerisească.
Ne-am luat noi frumușel câte o bere la subțiori ș-o țigară în colțul gurii și ne-am dus în garaj, care era în celălalt capăt al casei față de bucătărie. Și-am fumat noi o țigară, am mai stat de vorbă, ne-am mai dat pe telefoane, a mai văzut unul din noi ceva funny pe net, i-a arătat și ăluilalt, ne-am hăhăit, ce mai, voie bună și veselie. Și uite așa a trecut probabil vreo juma de oră, dacă nu chiar și mai bine. Și pentru că, cu tot statul în garaj, ne cam înghețaseră dosurile, am zis c-am fumat destul și ar fi cazul să mergem înapoi în casă. În naivitatea noastră, habar nu aveam că în seara aia, frigul urma să ne însoțească îndeaproape.
Pentru că odată ajunși acolo unde se presupunea a fi bucătăria, ne-a întâmpinat o perdea de fum de primul instinct a fost să pun mâna pe telefon, să sun la pompieri, că sigur arde casa. E, n-a fost chiar așa tragic, casa nu ardea, însă delicioasele crutoane se transformaseră într-un morman de cenușă, iar în casă era un fumu dracului, de nu vedeai nici să-ți bagi deștele în ochi.
Ca să nu murim dreq asfixiați, am deschis iute toate ușile și geamurile, după care am ieșit afară, că în casă nu se putea sta. Acu, beleaua era alta – că în momentul în care am deschis geamul de la bucătărie, fumul a început să iasă valuri-valuri pe fereastră, și am stat o bucată cu morcovu-n dos că o să sune careva din vecini la 112, nu de alta, dar uitându-te de la distanță, puteai să juri că arde, iar la vreo 50 de metri de casa noastră era un bloc, unde, se știe, există babe vizoriste și moși cu abilități de spioni. Mă și vedeam dând explicații pompierilor veniți cu nino-nino, cum că nu, n-am dat foc la casă, decât mi-a fost poftică de ceva de ronțăit…
Drept e că nici până în ziua de azi nu-mi explic cum mama supărării poate să iasă atâta fum din niște amărâte de cubulețe de pâine…
Iar ultima e cea mai recentă, de acu câteva zile. Văzusem pe undeva pe net o rețetă care părea să aibă câteva mari avantaje – era simplă, se făcea repede, avea ingrediente puține, iar eu stăteam prost cu timpul, așa că trebuia să prestez ceva rapid și care să nu necesite mers la cumpărături. Rețeta implica, printre altele, niște cartofi tăiați felii subțiri, care urmau să ajungă într-o tavă. Bun, cartofi avem în casă, restul chestiilor asemenea.
Nush dacă v-am zis, dar urăsc din tot sufletul meu orice acțiune care implică tăiat, tocat, feliat, dar și curățat de legume. Însă pentru că nu s-a inventat încă mașinăria care să curețe singură legume (sau nu știu eu, da dacă știți voi, lăsați un link, ceva, săr’na bodaproste!), mă văd nevoită să întreprind eu și această activitate. Ei, dar când ajungem la tocat, mărunțit, feliat, se schimbă povestea, pentru că sora voastră și-a achiziționat un mic divais care-mi face viața mai ușoară. E o chestie cam cum era pe vremuri răzătoarea Wörner de la teleșoping, numai că are diverse accesorii – și pentru cubulețe, și pentru mărunțit fin, și pentru feliuțe, ce mai, vis.
Curăț deci cartofii și mă apuc să-i dau prin mandolină (că m-am uitat zilele trecute la masterchef și am văzut că așa-i zice la răzătoarea aia orizontală c-o singură lamă care face felii). Și cum frecam eu fericită cartofii de lamă și admiram feliuțele uniforme rezultate, simt deodată o durere ascuțită la degetul mic, urmată îndeaproape de un șuvoi destul de respectabil de sânge. Bag iute mâna sub apă rece și strig la bărbatul care lucra în birou: „Auzi, nu-mi aduci și mie te rog un plasture?” Vine omul, îmi aduce plasture, bandajez tăietura, revin la feliat cartofi. Acu, când gătești și te tai, se cheamă accident. Când gătești și te tai și a doua oară în interval de mai puțin de 5 minute, se cheamă că ești prost făcut grămadă.
Bună, numele meu e Iulia și sunt proastă făcută grămadă. Pentru că da, am reușit să mă tai și la un al doilea deget cu mirifica mandolină. Apă rece, strigat bărbat, plasture, toate bune. După atâtea chinuri, am reușit într-un final să feliez toți cartofii, ba chiar și să-i pun în tavă alături de restul ingredientelor și să-i dau la cuptor. Aici însă s-a cam terminat partea fericită a poveștii.
Pentru că nici până în momentul ăsta nu-mi pot explica de ce, dar cumva cartofii ăia au refuzat pur și simplu să se gătească. Rețeta zicea 45 de minute la cuptor, la 200 de grade. Executat, trecut timp, scos tavă, pus pe masă, adus spatulă să pun în farfurii. Înfipt spatula în tavă, conținutul cam opunea rezistență. Zic e, lasă, o fi de la stratul generos de brânză de deasupra, a făcut crustă, miam-miam. Sufletu! Am reușit cumva să scot o halcă de compoziție din tavă, dar băi oameni buni, cartofii ăia erau la fel de cruzi cum fuseseră înainte să mă apuc eu să-i mandolinez.
Mno, cine știe, se mai întâmplă. Mai băgăm oleacă la cuptor și gata, dregem busuiocu. Numai că, aparent, cartofii ăia aveau alte planuri. Pentru că nici după o altă jumătate de oră petrecută în cuptor, tot nu s-au dat bătuți și nu s-au gătit. Acu deja devenea personal. Am dat cuptorul la 220 de grade și am îndesat tava înapoi cu năduf. Păi ce, mă face pe mine o mâncare cu picioici, pentru care mi-am mai și vărsat sângele pe altarul gastronomiei?! Nu, refuz!
Bărbatu-meu a încercat să sugereze subtil la un moment dat că poate n-ar fi o idee rea să comandăm o pizza, dar m-am uitat urât la el, adică cum, după ce m-am chinuit atâta, să comandăm pizza? Nu, nene, mâncăm ce am gătit io, cu sudoarea frunții și sângele din trupul meu!
Am mâncat pizza în seara aia. S-au gătit într-un final și cartofii, după vreo două ore și ceva, dar deja nu mai conta, am fost înfrântă și rușinea asta nu știu cum o mai spăl prea curând.
sursa foto: freepik.com
Am dus si eu lupte grele cu niste cartofi (cred ca era aceeasi reteta :))
La mine a fost fara sange, dar nici cartofi n-am mancat. Eu m-am dat batuta si au ajuns la gunoi.
Prima mea supa cu galuste a iesit supa cu firimituri :)))
Comentariu beton!312
E bine că nu-s eu singura ghinionistă. Oricum, am aflat ulterior de la prietena mea din capul satului că pățise ceva similar, deci clar a fost ceva bai cu seria aia de cartofi, că erau luați din același loc. Pățăști 🤷♀️
Comentariu beton!122
Prima mea supă cu găluște a ieșit cu găluște împrăștiate, a doua a ieșit ca la tine doar că la plural și am renunțat să mai încerc. Partea proastă e că fetelor mele le place supa sus menționată. Noroc că momentan o avem pe mamaie a lui bărbatul meu care face niște găluști de te lingi pe dește. Ce s-o întâmpla când se duce ea la garsonieră, vedem. Trebuie neapărat să fiu geană pe ea când face să văd modus operandi. Și mai trebuie să fur ceva de la ea : descântecul de deochi.🤭🤭🤭
Comentariu beton!282
A doua mi-a ieșit și mie tot cu firmituri 😂
A treia a fost cu noroc 😁
Acu stăpânesc tehnica. Nu știu însa să fac gogoși, ceea ce mă oftică grozav. Da face soacră-mea, deci încă suntem safe 😂
Comentariu beton!122
@altaiulia, reteta rapida de gogosi: se cumpără de la raftul unde găsești aluat de foetaj sau foi de placinta, produsul care se numește,,aluat de pizza”. E un aluat de pâine, înghețat,rulat și ambalat în celofan. Pana ajungi acasă ala se dezgheață,după ce e dezghețat complet pui paharul pe aluat,cu gura în jos și tai cercuri, aștepți o tara sa crească și pui gogoșile în ulei fierbinte. Dupa ce se coc gogoșile,se pudrează cu zahar(sau nu), se mănâncă cu magiun și cu ce mai vreți voi.
Se dezbate încă. Ce zici?104
@MAS, aaaa, poi nu așa, nu umblăm cu cheat-uri 🤣🤣🤣
Se dezbate încă. Ce zici?51
🤣🤣🤣
Tu, ardeleancă, să nu știi face găluște de griș. 🤭
Io am ajuns expert în găluște de griș pentru că e una din supele mele favorite. Am învățat șmecheria de la bunica, fie-i țărâna ușoară, că o fost o gospodină desăvârșită.
O altă supă ce-mi făcea era aia de chimen cu crutoane de pâine, dar crutoanele le făcea în ler. Îmi plouă-n gură doar amintindu-mi. 😅
Comentariu beton!255
Pentru necunoscatori: ce-i ala „ler”?
Comentariu beton!112
@JT, taci, bă, că între timp am învățat. 🤣După al doilea experiment eșuat, din a treia mi-a ieșit. Și știu și supă cu chimen, numa că, din păcate, în afară de mine nu mănâncă nici unul din sclifosiții din casă, așa că rămân cu pofta 🤤
Comentariu beton!152
@Ruxandra: e „cuptorul” sobei de bucătărie.
Comentariu beton!154
Acum mi-ai facut pofta de supa de chimen cu crutoane… ma indoiesc ca mananca altcineva din casa, dar las’ ca pot sa fac si numai pentru mine. Ler nu exista prin tarile astea, dar or merge si crutoanele de la magazin! 🙂
Se dezbate încă. Ce zici?72
dau like pt supa de chimen, fabuloasa! Pacat ca putina lume o mai face
Bună, eu sunt Maricik și sunt și eu proastă făcută grămadă.
Cea mai dezastru a fost prima maioneză (că tot ești fan maio). Făcea mama mea maioneză și s-a luat cu ceva treabă. Acu, eu copil cuminte zic las că o fac eu să o ajut. Și mă apuc și pun gălbenușul de la oul fiert doar că pe cel crud îl pun cu totul. Cine dracu știa că se pune doar gălbenușul. Tragedia a fost că erau ultimele ouă pe care le aveam în casă. Și uite așa mama mea s-a dus săraca prin vecini să îi dea și ei cineva 2 ouă să facă totuși maioneză. Mulțumesc
Comentariu beton!233
Poi vezi, soro, d-aia tre să înveți să faci maioneză cu blenderul vertical. Acolo pui oul cu totul, faci bâz-bâz de câteva ori și… Magie! Maioneza perfectă! 😁
Comentariu beton!186
@Iulia: pui si tot uleiul deodata sau picuri pe parcurs?
Se dezbate încă. Ce zici?32
@un om, tăt laolaltă. Cam 100-110 ml la 1 ou mărime M sau L. Important e să fie oul la temperatura camerei, nu direct din frigider că se taie, direct, ca….maioneza, deh 😁
Îți trebe un vas vertical, cât mai îngust, în care să poți blendui. Măsori uleiul, apoi arunci peste el oul, sare, piper, muștar, lămâie sau oțet, ce te coafează.
După care înfigi blenderul pe fundul vasului, apeși botonul și nu miști din poziția aia până ce chestia rezultată la poalele blenderului nu s-a emulsionat bine și pare suficient de grosuță (cam 20 de secunde, așa). Abia apoi începi să ridici mașinăria ușuuuuurel în sus, să încorporezi și restul uleiului.
Și cam asta e. 😁
Uite, ai acilea un tutorial (n-am stat să urmăresc rețeta în sine din video, mă interesau imaginile, ca să fie clară tehnica):
https://youtu.be/j3xx8Bpau0E
Se dezbate încă. Ce zici?52
Maica-mea avea un scop in viata: sa-mi aminteasca, de enspe ori pe zi ca nu-s in stare sa fac nimic.
Ca de ce pun, la ciorba, intai telina si apoi morcovul, ca trebuie invers. Ca de ce nu tai cartofii inainte sa-i pun la fiert pentru piure. Ca de ce nu calc sosetele lu’ ala micu’ (3-4 ani, deci iti imaginezi ce mici erau). Si tot asa. Astfel incat, dupa ce ea n-a mai fost si dupa cateva sedinte la psiholog sa ma ajute sa scap de lipsa de self esteem, am decis ca voi gati dupa cartea de bucate a Sandei Marin (care arata de parca ar fi facut trei razboaie in linia intai).
Si, se pare ca am facut echipa buna cu cartea aia ca, in afara de niste cozonaci care nu se dadeau taiati nici cu drujba, mi-a cam iesit tot ce am facut de mancare. Si asta, in conditiile in care bucataria nu e incaperea mea preferata din casa.
Comentariu beton!385
Și pe mine m-a ajutat (și mă ajută în continuare) cartea la duamna Sanda. Precum și duamna Jurcovan. Amândouă arată cam ciufulite, da-s niște duamne de treabă 😂
Comentariu beton!232
Valeii dar ce mama demanding ai ca sa zic asa.La ciorbe, bors etc sunt maestra si din cauza de timp scurt bag la robotul meu philips pt tocat cubulete toate odata si dupa ce a fiert carnea fleaşc cu ele in oala si gata.Stiu ca au timpi de fierbere diferiti asa ca incerc morcovul e fiert uraaaa gata se acreste sau nu verdeata si aia e ciorba.Sincera sa fiu nu s-a plans nimeni in ultimii 6 ani de cand nu mai toc de manutza.
Se dezbate încă. Ce zici?71
Vaaaaai, Aura, cum să faci fleoșc cu ele în oală, așa, pur și simplu… Orice rețetă începe cu „se călește o ceapă” 🤣🤣🤣
Comentariu beton!112
@(alta)Iulia simplu fleosh ca zilele ramase de viata sunt ale mele uite drop down in the oală si nu crăpă nimeni pana acum!😁😁😁poate sunt pe rug că nu pusei legumele in ordine sa arunce piatra cel 200% curat.
Se dezbate încă. Ce zici?61
Minunat
Eram mica (clasa a 5a), ora de abilitati practice (lucru manual), gatit. In comunism, mai exact in 1981, cind deja scosese coltii criza de alimente. Profa zice ca sa gatim noi frumusel acasa si sa aducem la scoala ce am facut. Pentru usurinta exercitiului, sa facem asta doua cite doua (baietii erau invatati sa devina vajnici strungari, deci ei ieseau din schema). A venit Mimi la mine, hotarite noi sa facem oo umplute. Aveam 5 bucati oo. Le-am pus la fiert si am sezut pe canapea la comentarii numai timpul fix si propice pina din bucatarie s-a auzit primul pooooc! Urmat evident de inca patru pooc-uri, la fel de sonore. Ce sa vezi, apa se evaporase. Interesant.
Iar noi nu mai aveam oo.
Bine, cu doamna de la lucru manual (o batrina acrita care tinea musai sa ne faca mega gospodine) am avut probleme si la impletit. Eu, nu ea. A trebuit sa fac un fular. Impleteam pina cind andrelele imi ramineau tepene una linga alta, venea mama, draga de ea, ma descilcea, imi facea cite un rind-doua mai lejere si imi dadea inapoi LUCRAREA. A iesit un fular interesant, fara franjuri (am decis ca e cam mare oboseala), in doua culori pt ca mi se terminase lina, sugrumat din loc in loc, nepracticabil pt ca a doua lina era aspra deci hei.
Cu galustile – hehe. Multe amintiri duioase, de la ghiulelele lui Kutuzov pina la gris cu supa, ca aia numai supa cu galuste nu era, facusem aluatul prea moale si s-au raspindit galustile, deci – gris cu supa.
Am 53 de ani. Inca experimentez. Nu tin minte retete nici picurata cu ceara (decit aia de friptura la cuptor, acest leitmotiv al gatitului meu). La prajitura desteapta si altele de acest gen eu nu am avut atita curaj, iti admir dirzenia.
Comentariu beton!413
Ahahahahaha, noi la lucru manual n-am avut d-astea cu gătit, în schimb ne-a pus prin clasa a 6-a sau a 7-a să coasem ceva trusou pentru bebeluși – cu căciuliță, bavețică și nu mai știu ce altă mizerie. După ce am stricat vreo 2 metri de material, a intervenit mama și a prestat ce trebuia.
Nici până în ziua de azi nu-s în stare să cos mai mult de un nasture ori să tricotez ceva fără să sugrum andrelele, fix cum zici 😂
Comentariu beton!193
Dacă la „prăjitura deșteaptă” vă prindeți urechile, atunci nici nu-mi pot închipui ce v-ar ieși la prăjitura de iaurt. 🤣🤣🤣
Comentariu beton!114
😂😂😂
Ț-am zis că la fonfleuri nu mă bag. Știu să fac beigli, cheesecake și creșnit, e suficient pentru pretențiile familiei mele 🤣
Comentariu beton!112
@(altă)Iulia: crema la cremșnit o faci din ou sau pui budincă de vanilie? 😅
Iar foile-s „ropogóș” sau e doar un blat de pandișpan subțire? 😅
P.S. Din păcate, nu-ș cine naiba din familie a pus mâna pe rețetarul bunicii, așa că, din păcate, io n-am mai mâncat cremeș aka cremșnit făcut ca lumea de când aceasta s-o dus să-i gătească lu’ Sf.Petru și trupei lui de nehaliți. 😅
Comentariu beton!212
Pe mine cica m-a invatat matusa-mea sa fac „cremes” numai ca intre timp am uitat ordinea la impaturatul foilor si apoi unde sa gasesti „osanza” in Luxemburg? Mai face cand ajungem noi acasa, o data pe an… apoi gata cu binele. 🙁 Macar m-am specializat in cozonaci (reteta strabunicii) si placinte!
Comentariu beton!92
@JT, cum pandișpan, bre, ești bolund? Foile trebe să fie d-alea subțirele, gen foietaj. Și crema cu ou, firește, ce-ți imaginezi, că pun doctor iotcăr de la plic? 😲
Comentariu beton!153
@Binti, ce ordine, bre? Întinzi aluatul, împăturești, dai la frigider. Scoți, întinzi, împăturești, frigider. Și tot așa până ți se urăște, apoi încă o dată. Și gata 🤣
Comentariu beton!172
@Iulia, daca le ai cu beigliul, esti febletea mea. Dar…ce bagi pe langa nuca si mac, stafide sau rahat?
Se dezbate încă. Ce zici?72
@Nemo doamne ferește, cum să-l pângărească cu stafide sau rahat?!
Comentariu beton!153
@Nemo, după cum se poate observa cu ușurință din comentariul de mai sus al distinsului meu soț, pun dăcât mac, rareori fac și cu nucă și cam atât.
Se dezbate încă. Ce zici?62
@(altă)Iulia: no, bun. Aia da.
Se dezbate încă. Ce zici?63
@Binti off cu acordul lui@Mihai Vasilescu am niste intrebari legat de Luxermbourg.Am o discutie de relocare si tre sa aleg intre Munich, Luxembourg sau Londra.Londra cade din start prea mult balamuc acolo deci tre sa decid intre Munich si Luxembourg.Pot apela in privat la ceva idei te rog?Evident ca m-am uitat pe net pe numero etc living costs dar vreau un pic de imagine from the field.
@Aura – cu placere iti raspund la intrebari, dar nu stiu cum sa-ti dau mail-ul? @Mihai ne poate ajuta?
@Binti cum în Luxemburg sunt destui germanofoni, întrebați și Dvs de Schweineschmalz. Dacă cereți doar Schmalz vă puteți trezi cu untură de gâscă sau alte păsări. În franceză e saindoux și dacă n-o bunghiți la magazine/supermarche atunci o puteți cere de la măcelarii – Metzgerei sau Boucherie.
Găluștile sunt deosebit de parșive. Acum mulți ani am facut prima data supa de pui cu găluște. Si au iesit normale. Ceea ce mi-a crescut increderea in abilitățile mele de bucătar până la cer. Dar de atunci, absolut niciodată nu au ieșit altfel decât un gainat diareic sau o piatra de pavaj. Ceea ce are un efect devastator asupra psihicului fragil: daca odată a fost in regulă, înseamnă că m-am tâmpit între timp…
Comentariu beton!292
A fost norocul începătorului, ca la pescuit!
Comentariu beton!172
@acader, mai încearcă, perseverența e cheia. Zic din experiență 😂
Se dezbate încă. Ce zici?62
Asta patesc si eu acum ! Cred ca m-am tampit la batranete !
Se dezbate încă. Ce zici?52
#Binti multumes frumos pe FB/ social kefia sunt la fel ca aici Aura Gustescu deci un semn va fi bine venit whatup +48507101307.Wait for sign!
Se dezbate încă. Ce zici?41
Secretul găluștilor pufoase: un vârf de cuțit de praf de copt, pus în compoziție odată cu grișul.
nu prăjituresc, că se găsește cioco 85% (minim), ambalată fain-frumos; pot să produc clătite dar discrepanța între ritmul de producție și cel de dispariție…
nu fac ciorbe dar nu mor de foame; nu mai am oală de lut, c-am spart-o, da’ făceam un mijotedaniooleghium… și nevastă-mea nu mănîncă, în mod normal, miel! grătare, paste, tocănițe, pizza (gura mamii lui de aluat!), diverse;
da’ am și io o frică în bucătărie: arsura de pe vase; cele de fontă sau aluminiu, în special; și, pentru că-mi trebe zacuscă la foc de lemne, hiartă domol colo-șa, am parte de distracția asta aproape anual; ocazie cu care-mi aduc aminte de ceaunelul cu lapte cu orez (că ce alt dulce prin anii ’80?), ars și întărit, de-am frecat la el vreo 4-5 ore, pînă să vină mama acasă; care mama, a snifăit puțin la intrarea în apartament, și, fără alte vorbe, a zis:
– ați ars lapte cu orez?!
Comentariu beton!323
Aoleu, da, la clătite mă scoate și pe mine din minți că nu apuc să le fac pe cât de iute dispar.
Mmmm, acu mi-e poftă de ciucalată neagră 🤤
Comentariu beton!102
Ardelenii și bucătăria.
Se dezbate încă. Ce zici?1213
Ce? Câtă vreme se mai găsesc untură, smântână și boia, ardelenii sunt safe. 😛
@Edel, du bist răutăcios, aber mă rog… 🤣
Comentariu beton!172
@MV, te face foamea urâcios, așa-i? 🤣
Da uite, fie, ca să vezi că merge și fără smântână, boia ori untură, ieri am făcut niscai purcel cu sos de năut și ardei copți 😜
Comentariu beton!102
ha! nu-i untură, îi UNSOARE! iar boiaua îi PIPARCĂ măruntă! și-s convinsă că o clisă cu piparcă n-ați refuza careva!
Comentariu beton!244
@irina, lasă-i, tu, că p-aci o ard toți cu sclifoseli și gusturi fine, da dacă le dai o buca’ dă pită d-aia cu cartofi, frecată cu usturoi și unsă cu untură și presărată cu sare și boia, să-i vezi ce bătaie de falcă au 🤣
Comentariu beton!273
@Edelweiss, @MV, ardeleanu-i gospodar, ca și bănățanu’.. cresc porci, consumă clisă şi gătesc cu unsoare! și parcă vă aud că aţi şuşcăit câta (adică aţi oftat puţin 😛 ) la meniul Iuliei 😂
Comentariu beton!162
@Edelweiss: moldovenii și bucătăria. 🤣🤣🤣
Șunca-i șuncă, clisa-i clisă, nu le mai încurcați. 🤭
Comentariu beton!124
Este înduioșător să vezi mândria ardeleanului cum își închipuie el că untura pe pâine este vârful gastronomiei. La fel de înduioșătoare este și impresia că doar ardeleanul crește porci și culmea doar ei îi mănâncă. Altora nu le’a dat prin cap. Mamaia dădea pâine cu untură la câini. Din punctul meu de vedere bucătăria germană, austriacă este una dintre cele mai nasoale bucătării. La fel de proastă este și aia engleză.
Francezii, italienii, spaniolii, grecii, turcii, asta da bucătărie vie.
Comentariu beton!2815
@Edelweiss, m-a indus în eroare numele matale.. credeam că Edelweiß is German, nu mi-a trecut prin cap că-n fapt ești Leontopodium nivale, stella alpina, étoile des Alpes, leontopódion .. (în turcă nu știu denumirea) 🙂
Comentariu beton!183
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.819
@Edelweiss: cum să dai pita cu untură la porci??? CUM??? 😓
Bucătăria orientală, dpmdv, e doar pentru câini sau dacă ai dorința de a muri de diabet și boli cardiovasculare. 🤢🤢🤢
Mâncarea grecească (mi se pare o amestecătură nereușită de bucătarie orientală cu italienească): 🤢🤢🤢
Mâncarea italienească: Da!
Mâncarea spaniolă: merge. E ok.
Mâncarea franțuzească: mă limitez doar la coq-au-vin și dulcegării. Restul, la câini.
Se dezbate încă. Ce zici?109
@JT, cei mai sănătoși sunt oltenii, ardelenii conduc detașat la boli cardiovasculare. De sănătos ce mâncați. De aia nemtoaicele și verișoarele austriece arată la 30 de ani ca un escadron de panzere.
O bucătărie băltind de grăsime, fadă, fără culoare. Fix de dat la câini. Ăsta ca să fim extremiști ca alții.
Se dezbate încă. Ce zici?814
@Edelweiss, comentariul meu a fost într-o notă glumeață, nici gând să stârnesc polemici furtunoase și nici să se încrânceneze oamenii de la spusele mele. scuze, dacă l-ai considerat ofensator, nu simt nevoia nici să atac, nici să fiu atacată gratuit! zi faină să fie!
Comentariu beton!213
@Edelweiss: nu vorbim de femei, că noah, știm că nemțoaicele-s mici panzere. 🤣🤣🤣
Oltenii-s mai sănătoși că fug mai mult. Ardelenii-s mai molcomi. 😅
Dpmdv, bucătăria românească este la nivelul celei italienești și se bate și cu cea franțuzească.
P.S. Poate omul mânca cea mai sănătoasă mâncare din lume, că fără mișcare, tot de boli cardiovasculare sau diabet moare.
Statul pe scaun 8 ore echivalează cu fumatul a 200 țigări una după alta.
Se dezbate încă. Ce zici?77
Edel, daca cauti un pic pe youtube emisiuni despre gastronomia clasica franceza de prin anii ’70-’90, s-ar putea sa ai o surpriza. 🙂
Iar cea moderna…pina si Paul Bocuse, fie-i tarana usoara, a ajuns sa spuna „Rien dans l’assiete, tout est dans l’addition” 🙂 🙂
In rest, in fiecare traditie gastronomica gasim chestii faine precum si unele mai bizare din punctul nostru de vedere. O prietena si acum isi aduce aminte cum, in Spania, au fost invitati la un super restaurant cu specific local unde felul principal era o ciorba de fasole uscata cu fructe de mare. 🙂
Comentariu beton!102
Irina, și eu glumesc, crede-mă. Mi-l imaginez pe JT roșu la față, cu un tricou cu ” Unsoarepepită” cum își cheamă vecinii și le bagă forțat pe gât o felie de pâine cu unsoare. Ziceți voi că nu e bună, e bună, este. Moldoveni tâmpiți. Noi, ardelenii…
Se dezbate încă. Ce zici?1011
@Edelweiss: după niște pălincă să vezi cum mere pita cu unsoare, de rupe. 😜
Dacă nu facem excese d-astea, din când în când, pleznim mamii dracului de atâta sănătate. 🤣🤣🤣
Se dezbate încă. Ce zici?104
MVblog și glumele. Petrecere câmpenească cu vals, populară și rock, nu alta. 😃
Se dezbate încă. Ce zici?75
În sfârșit a venit cavaleria moldavă. Mă lăsai singur, fată, să mă atace toți gordonii ăștia ardeleni.
Se dezbate încă. Ce zici?107
De când ti-am văzut comentariul, mi-a nechezat calu-n grajd, coiful a pâlpâit, zalele au clincănit. :))
Mi s-a dus comentariul la articol în mlaștină. Ziceam de mic dejunul meu, bazat pe mâncare de cai, lactate, fructe, migdale și miere. Sper să nu moară careva de poftă, că nu se cade așa ceva intr-o bătălie!😛
Se dezbate încă. Ce zici?128
Oricât de urâcios ar fi @Edel uneori (glumesc, hoooo!), cam are dreptate legat de gastronomia românească… Majoritatea rețelelor încep cu „se călește o ceapă” de sare fierea-n sus de bucurie 😂
De pita cu unsoare nu ne luăm, ca-i bai mare, aia e sănătate curată, fix cum zice @JT, mere la fix după ceva mai…arzător, așa 😁
Se dezbate încă. Ce zici?67
@Edelweiss: întru’ pălincă să ne-nfrățim și tătă sticla s-o golim, pe principiul: țucu-i gura, uscu-i fundu’. 🤪
@(altă) Iulia: musai să facă și colecistu’ oleacă sport. 🤭
Nu chiar toate rețetele încep cu „se călește o ceapă”: crema de zahăr ars. 🤣🤣🤣
Comentariu beton!103
Uşor cu pita&clisa pe scări, că mă supăr!
Dacă până şi internistul (subsemnata) achiesează la acest preparat 😀
Se dezbate încă. Ce zici?72
Aoleu, apropo de asta cu șunca și clisa, mi-am luat io odată o tzapă uriașă, în frumoasa zonă a Prahovei, când gazdele au întrebat dacă vrea cineva un pic de șuncă, înainte de masă. Evident că-mi chiorăiau mațele și au început să-mi curgă balele. Asta până m-am trezit în față cu niscai slană, că la aia îi ziceau ei șuncă. Și nici măcar nu era bună 😢
Se dezbate încă. Ce zici?84
@(altă)Iulia: pentru că o fac ca pentru sopon. 🤣🤣🤣
Clisa-i maxim un deget jumate lățime. Maxim! Nu de-o palmă. 🤣🤣🤣
Tulai Silvie ce bune ar fi niște jumări cu carne acum. 🤪🤪🤪
Se dezbate încă. Ce zici?74
@JT, exaaaaact, fix ca pentru sopon 🤣🤣🤣
Iooi, jumări… Cu niscai ceapă d-aia roșie, de apă… 🤤🤤🤤🤤
Se dezbate încă. Ce zici?83
Ooo, dar cartofii aia feliați la cuptor sunt de belea. Tre sa te apuci de ei când abia te ai sculat de la masa, că sa se facă până la masa următoare, altfel leșini de foame langa cuptor. De unde știu? Am pățit și eu 🤣. Ai mei erau cu niste bacon aruncat în scârbă printre cartofi, deci îți dai seama ce miros era prin casa și noi leșinați de foame
Se dezbate încă. Ce zici?72
Mai face dracu experimente d-astea. De acu, la orice rețetă similară, îi fierb înainte ca pentru franțuzești și pace.
Ai mei aveau niscai șuncă și brânză rasă printr-ânșii, plus un sos de ou cu smântână. Deci rău nu mirosea, ce să zic… 🙄
Se dezbate încă. Ce zici?62
Cartofii se taie felii de juma de centimetru’ și se fac în 30 minute. Șmecheria e la cuptor: trebuie să dea căldură de sus și de jos și MUSAI cu ventilație. La 150 grade. 😉
Io fierb cartofii doar la salata orientală sau franțuzească, dar niciodată înainte de a-i băga la cuptor. 😎
Se dezbate încă. Ce zici?45
@JT depinde de cartof ca daca cumperi precum mois in Elvetia cartofi o punga nestiind cs au vreo 4 categorii, de fiert, de salata, de prajit, de copt si vrei sa faci un amarat de piure cu cei de prajit apoi nu o sa mănânci piure veci amin.La noi e simplu albi si roz de detoate si salata.Una peste alta sa rupi Mcdonalțurile in foua intr-o delegatie in China precum am facut eu ca le tot spuneam mai putina soia si condimente ca voi locui in buda si ziceau yes yes si apoi tot aia am concluzionat ca Mc iz my way.
Se dezbate încă. Ce zici?62
@Aura Gustescu: și austriecii au cinșpe mii feluri cartofi, d-ai-am trecut la cei dulci. Sunt buni gătiți în fel și chip. 😎
Se dezbate încă. Ce zici?44
@Aura Gustescu. acum se găsesc și în românia cartofi puși pe sortimente: pt prăjit, piure și gratinați, de salată.
în viața vieților mele nu mi-a ieșit piure-ul așa pufos cum imi iese cu cartofi ”pt piure”, folosind aceeași rețetă.
și ăia prăjiți ies cum trebuie, crocanți pe exterior, și moi în interior.
Templierul e bazat cu cartofii. Mă miram și mă cruceam că nu le ies unora cartofii la cuptor, dar la comentariul lui JT am realizat că am cuptor electric și la ăsta invariabil folosesc cu ventilație. Între 150-180 grade, dupa cum îi tai.
Neamul saxon are ca și austriecii nșpe mii de soiuri de cartofi. Așa, că să nu se bolunzească învățând atâtea soiuri, au decis să facă trei grupe mari și late: Mehlig (făinos), Festkochend (consistent) și Vorwiegend Festkochend (încă și mai consistent) și trântesc alături și denumirea soiului, dacă interesează pe cineva.
Aoleu nu imi mai aduc aminte toate caci am inceput sa gatesc la 14 ani…nu mai locuiam cu parintii si mama mea si-a zis ca am stat ucenic in bucatarie suficient deci ma descurc.De ars am ars fasole noroc cu vecinii ca au bubuit in usa.Am pus fasolea uscata(boabe) la fiert si am adormit, oala arsa si miros in casa de a trbuit sa dam cu var ca nu se putea trai.De ars am ars ceva feluri de mancare recent cu lucrstul de acasa bagat in cuptor crăpat pt copii si calluri, ce sa zic m-a prin munca si s-a comandat pizza.Prima supa cu galusti a fost cu ghiulele.La prajituri sunt maestra dar in afara de cozonac nu mai fac ca mananc si deja sunt grasa.Imi place sa gatesc in general.dar nu incerc chestii noi cand ne este foame sau nu am.backup plan gen altceva comestibil prin frigider am invatat asta cu greu si chiorait de mațe pana am.incropit altceva.
Se dezbate încă. Ce zici?82
Mda, io cumva nu mă învăț minte să nu fac experimente când e panică de timp sau foame mare. Deși, de cele mai multe ori iese bine, uneori mai e și cu dezastru… 🙄
Se dezbate încă. Ce zici?42
Fiecare a fost un dezastru culinar la un moment dat. Unii au rămas.
Comentariu beton!132
Eu ma pricep un pic la gătit, chiar îmi place când am timp, să fac chestii mai sofisticate. Dar cui i-a dat laptele în foc la un banal de griș cu lapte, de doua ori într-o săptămână?
Și deși am 2 pici de 3 ani care se jucau pe lângă mine, chiar nu a fost vina lor.
Se dezbate încă. Ce zici?62
Ahahahahaha, mi-am adus aminte că acu vreo lună am reușit să ard compotul pentru fi-miu. Că l-am pus la fiert și am ieșit cu el în curte să ne jucăm. Și când am intrat în casă, așa frumos sfârâiau fructele pe fundul oalei… 🤣
Comentariu beton!113
‘Neața! Ești tare haioasă, Iulia. Supa cu găluște este una dintre preferatele familiei. O fac de vreo treij’ de ani. Și cu toate astea, tot se mai întâmplă să dau chix.
Prăjitura aia deșteaptă mi-a ieșit prima dată, apoi, deși am repetat același proces, nu. Așa că am abandonat-o. Am lângă mine „Poeme caffe” care are tot ce dorești, când ți-e poftă. De obicei în weekend gătesc mai mult, să avem 3-4 zile eu și familia extinsă.
Astăzi, fiind sărbătoare, Doamna Elena din mine a zis că nu intră în bucătărie, așa că vor găti alții pentru mine și invitații mei.
La mulți ani sărbătoriților zilei!
Comentariu beton!103
la multe onomastici fericite, cu sănătate și bucurii! 🙂
Se dezbate încă. Ce zici?82
La mulți ani, Ilenutza! 🍻
Lamulțani cu această ocazie și Costeilor din familia mea, respectiv distinsul meu fiu, distinsul meu soț și onorabilul meu socru (care, slavă cerului, nu citește p-aici, că o încurcam tare 😂)
!
Comentariu beton!113
Buna ziua, pe mine sa ma scuzatz, da fac partida separat, cand citesc experiente d astea ma simt geniu in bucatarie..asta pentru ca am crescut la tara si faceam clatite din clasa a 2-a, apoi de pe la 12-13 ani paine, ciorbe etc..la prajituri am invatat mai greu dar in ziua de azi imi iese o desteapta de reviste..ii mai spun in familie cui intreaba si prajitura Adina 😁..cine doreste sfaturi..va ajut cu placere si condescendenta🙂..weekend frumi si fara dezastre in bucatarie!!
Comentariu beton!173