Pentru mini-fashioniste, mecdonalds este absolutul în materie de mâncare. Dacă le pui să aleagă între ceva de la mec și orice altă mâncare de pe lumea asta, răspunsul va fi întotdeauna același: vrem mec.
Le-am dus la cârciumi bune, cu burgeri din ăia adevărați, gourmet, cu cartofi prăjiți care erau cartofi, nu plastic prăjit. Da, le-a plăcut, dar când le-am întrebat ce aleg între burgerii ăia adevărați și mec, a venit răspunsul de mai sus.
Pe scurt, am mai făcut testul ăsta punându-le să aleagă între multe alte chestii și mec, l-am făcut inclusiv cu sushi, care sushi este mâncarea lor preferată. Nu e, frate, când nu e, nu e. Când le auzeam cu „vrem mec”, îmi venea să plâng.
Am încercat să-mi explic de ce, iar răspunsul pe care l-am găsit a fost că mai mult ca sigur asta se întâmplă datorită faptului că nu au acces la mec oricând vor ele. Până de curând regula casei era că nu se mănâncă mec mai des de o dată pe lună. Doar că, de când cu dieta subsemnatului, luna aia s-a transformat în „lasă că mâncăm mec la vară sau când s-o putea”.
A trebuit să vă las contextul, că altfel n-ați fi înțeles la adevărata valoare ce urmează să vă spun. Ieri, pe când ne plimbam pe străzi, prin Bologna, ne-a apărut un mecdonalds în față. L-am văzut și m-am trezit vorbind tare:
– Uite că au și mec ăștia, mâine mâncăm aici dacă vreți.
La care, Ioana îmi răspunde extrem de serioasă, ba chiar, aș putea zice că era oleacă îngrijorată de această perspectivă:
– Suntem în Italia. Cum să mâncăm la mec când suntem în Italia?!
Am crezut că glumește și mă pregăteam să râd. Doar că nu glumea:
– Mec avem și la București. Dar pizza și paste ca-n Italia n-avem.
Spuse la auzul cărora n-am putut decât să tac și să-mi văd de treabă, să mă învăț minte să nu mai vorbesc neîntrebat.
De altfel, ce aveți aici sunt niște paste care nu erau în meniul restaurantului la care ne oprisem. Ceea ce n-a împiedicat-o pe Maria să-l întrebe pe ospătar daca nu se poate să-i facă ei niște „pasta al pomodoro”. S-a putut. Soră-sa și-a comandat „bolognese”, că doar suntem la Bologna.
Acestea fiind zise, prieteni, Bărbosul cu mila lui să ne ajute, c-au crescut copiii.
1. Să vă trăiască!
2. Ele cresc, noi îmbătrânim, cu tot pachetul fiziologic normal: albim la păr, se lasă pielea… Nu știu, mă gândesc că nu mai e nevoie de cura aia de slăbire: o să ți se întâmple natural! 😛
Comentariu beton!29
@Victor, ba normal că e nevoie de cura de slăbire! Altfel cum poate să spună că alea nu sunt riduri, doar i s-a lăsat lui pielea de la cum a slăbit?
Victore, una e să se lase husa pe un Matiz și alta pe un autobuz. 😉
@MV: Matiz, pe bune? Nici nu mă gândeam la mai jos de Lamborghini!
Comentariu beton!15
Da, au crescut copiii…sa fie sănătoase și fericite! Sa va bucurați de ele 💜
Comentariu beton!16
❤️
Ce fete frumoase! Și dacă ați rezolvat și partea cu mecul (măcar localo-parțial) sunteți în banca din față. Vacanță plăcută în continuare!
Comentariu beton!15
Azi venim acasă.
Lasă să fie sănătoase,și voi doi pe lângă ele, să crească și mai mari,de facultate și alea-alea.Ce vreau să spun e să-ti amintesc că în ziua de azi copiii sunt mult mai hotărâți să facă ceea ce vor ei și mai puțin ce am vrea noi pentru ei.Și ca un compliment:nu arată ca și cum le-ar placea Mc în mod deosebit,se vede că mănâncă în limite .❤️❤️❤️
Comentariu beton!15
❤️
Practic, dacă vreți să eliminați mecul din viața lor, trebuie să vă mutați în Italia😊
Comentariu beton!24
Cred că ar merge și în Spania. 🤭
Posibil. Trebuie să testați și Spania de câteva ori, ca să luați decizia în deplină cunoștință de cauză😃
Comentariu beton!25
Iată. Cineva care înțelege că lucrurile nu se fac de mântuială.
doar stiam ca se pricep la chestiile cu adevarat bune 🙂
Dașinormal. 👍
Mari,frumoase si intelepte ! Felicitari !
Mă bucur să aud că există și o luminiță la capătul tunelului. Puștiul nostru e încântat doar de cartofii de la McDonald’s, din fericire nimic altceva nu i-a plăcut. For now, cel puțin.
Insă în Italia ar mânca numai paste, sunt precisă. E fan paste. Și pizza cu 4 feluri de brânză.
E ditmai luminița la capătul tunelului. Și fetele erau exact la fel. 😀
Se zice că mare e mila Bărbosului, dar nimeni nu știe cât de mare. Curaj și baftă la teste! :-))
Îmi place să merg la Mec la fel de des ca la înmormântări…
Comentariu beton!16
Cand sa zici c-ai facut si tu o fapta buna si sa inscrii o bulina rosie ti-au servit acelasi tratament cu ce le tu aplici acasa.
Macar poti spune ca si-au insusit cunostintele! Esti pe drumul cel bun: te asteapta vremuri faine!
Să-ți vând un pont:
Data viitoare când Ioana mai vrea mec, spune-i:
Suntem în București. Cum să mâncăm la mec când suntem în București?! Mec mâncăm când ajungem la New York. 🤭
Comentariu beton!43
Huoooo … spaima copchiilor 🤪 Anti-marketingule 😝
Multa sanatate tuturor si la cat mai multe concedii frumoase impreuna cu cei dragi!
Sincer, mi-a cam intrat nisip în ochi la acest articol. Să fie sănătoase și să vă aducă numai bucurii.
da, din pacate cresc. 🙂
Sunt adorabile ❤️
Imi place c-au mostenit gropitele Marei. La replici, ce sa zic, te-asteapta vremuri grele! 😂
PS: nu s-au strambat italienii la „bolognese”?
Asa ne-a zis ghida, ca le cheama tagliatele al’ ragu
Așa știam și eu. Dar se pare că au mai lăsat coada jos. 😉
Pe principiul, mâncăm și noi altceva că doar nu rămânem blocate în timp ca cei care sunt la dietă. Mi se pare corect să mănânce doar italiene.
Felicitari! Nu pot sa spun decat ca mi-ar placea sa fie si fetele mele la varsta lor la fel de bine educate si intelepte. Inca o dovada ca, copiii din ziua de azi dau dovada de maturitate si cumpatare cum poate putini dintre noi am dat la varsta lor.
La naiba, alt titlu n-ai gasit pentru ziua de azi, cand a mea face maine 21 de ani? Chiar trebuia sa ne aduci aminte? 🙂
Stai ca vine vremea cand nu mai spun nimic, doar dau ochii peste cap demonstrativ… 🙂
Comentariu beton!16
Bravo fashionistelor în miniatură!
Eu nu mă mir aşa tare, după ce s-au învățat cu spaghetti minune gătite de distinsul lor tată 😉
Dietatinsu’, nu distinsu’ 🤪 Se vindecă el întru Nirvana … f@k heavăn, hi iz eating Nirvana 🤭
Ce fete incantatoare aveti 🙂
As putea spune acelasi lucru, am ferit-o de Mac cat am putut pentru si eu in tinerete am avut pasiune pentru burgerii lor desi stiam ca sunt junk food.
Dar la ziua unei prietene, parintii au comandat „mec” si atunci am primit intrebarea : De ce nu mi-ai spus ca exista ceva atat de bun ? :))))
In rest se pare ca la 10 ani, cati are fetita mea, sushi e pe primul loc, urmat de pizza, paste si Mc nuggets cu cartofii de plastic, bine zis. Aici as avea o observatie , prin anii 2000 parca totusi erau mai buni cartofii lor, nu stiu ce naiba le fac acum , ca sunt si flescaiti si uleiosi…in fine, nu avem un obicei.
Frumoase fetele , Mihai ai face bine sa fii fooooarte atent, eu atat zic 🙂
@Simo: Din tinerețe are lopată, saci groși din plastic negru și gânduri criminale ascunse în spatele privirii ăleia (oarecum) inocente!
Bine că nu bea Tuborg că vă bănuiam de prea multe similitudini frățești 🤭
Si frumoase si fashioniste, buna combinatie! 🙂 Sa va traiasca!
Si, in timp ce ele vor manca ce si cat le place, tu revii la dieta. Si te vei uita cu jind la ce cantitate ar putea baga in ele fara sa puna nici macar 100 de grame PE ele.
@Ruxandra ceva tot vor pune că tot cresc.
Misule, ce sa zic, noi am gatit sambata supa crema de broccoli (ne place mult, nu sari in sus), pui cu legume, ceafa de mangalita cu sparanghel. Si dupa ce am terminat cu gatitul, ne-am imbracat si am mers la McDonald.
Comentariu beton!20
Ahahahahahahaaaa.
Tare frumușele fetele , cu niște ochi sclipitori ! 😍 Să vă trăiască si să va aducă numai bucurii ! 🍀
Tare-s drăgălașe, iar fețișoarele lor arată de parcă pun la cale ceva șotii. Ce mai trec anii, nepotul meu e cu un an mai mare. Să fie sănătoase!
Boss, io-ti zic, te așteaptă vremuri grele cu ele. Se citește pe fețele lor. Să vă trăiască și să fie sănătoase, da’ ușor n-o să-ți fie.
Mno, moș Vasilescu, ce aș mai putea să îți zic !? Felicitări pentru compania selectă pe care ți-a hărăzit-o Domnul DumnezeuL nostru, rogu-te să-i mulțumești în continuare făcând fapte și „influențări” bune. Eu mă bucur enorm când privesc în viitor și realizez că vei avea ce citi nepoților pe care îi vei ține pe genunchii zdreliți 🛴🤪 Știu că te dai ateu, da’ să știi că și dieta îi un fel de post și like/view-urile îs un fel de rugăciuni 🤭
Realizezi că te vom pomeni din neam în neam o groază de „cetitori”!? De bine, de rău, cum o vrea prebunul Dumnezeu (bărbosu’ or cum îi zici tu-n zeflemea). Mă îndeamnă … să îți zic că s-au terminat alea 3 zile de harți din dieta ta 🤣🤣🤣 Să auzim de bine și de kile mai puține. 😘🤗
De mâine dimineață începe chinul din nou. 💪
@HM…..alea 3 zile de harti :)))) priceless :))))))