Sinteză de Marco Badea.
…
Am intrat în cea de 26-a zi a războiului pornit de Vladimir Putin în Ucraina. Mai jos relatez [la rece] câteva dintre lucrurile care s-au întâmplat peste noapte.
🔴 Astăzi urmează să aibă loc o nouă rundă de negocieri între Ucraina și Rusia. Președintele ucrainean Volodomir Zelenski a declarat că și dacă există o șansă de 1% ca aceste discuții să ducă la oprirea războiului, acea șansă trebuie folosită. Totodată, dimineața de luni a început cu o alertă de securitate în Sumî, unde exploziile ar fi afectat o centrală chimică, de unde a avut loc o scurgere de amoniac. Potrivit autorităților, citate de presa ucraineană, susțin că zona afectată este estimată pe o rază între 2,5 și 4 kilometri în jurul uzinei.
🔴 Ministerul rus al Apărării a dat duminică seară un ultimatum Ucrainei cu privire la predarea orașului Mariupol. Kievul avea timp până luni, în zorii zilei, la ora 05:00, să dea Rusiei un răspuns. „Depuneți armele”, a transmis generalul-colonel Mihail Mizințev, directorul Centrului Național rus de Management al Apărării, într-un comunicat transmis de Ministerul Apărării de la Moscova, relatează The Guardian. Ultimatumul a venit sub pretextul dramei umanitare din acest oraș aflat de trei săptămâni, aproape neîncetat, sub asediu și bombardat intens de forțele ruse.
🔴 Răspunsul Kievului în legătură cu somația de a preda controlul portului de la Marea Azov a venit în scurt timp. „Nu va exista nicio predare, nicio depunere a armelor”, a declarat Irina Vereșciuc, vicepremierul Ucrainei. Armata rusă a trimis părţii ucrainene o scrisoare de opt pagini. Vicepremierul Vereşciuk a informat că răspunsul său către Moscova a fost: „În loc să vă pierdeţi vremea cu o scrisoare de opt pagini, mai bine deschideţi un coridor!”. Totodată, Consiliul municipal al orașului a transmis că locuitorii din Mariupol sunt luați cu forța și duși în tabere de triere, unde rușii le-au verificat telefoanele și documentele, apoi i-au redirecționat pe unii dintre ei către destinații îndepărtate din Rusia. Soarta altora este necunoscută.
🔴 Președintele Rusiei, Vladimir Putin, este prins într-o lume închisă creată de el, cred spionii occidentali. Iar acest lucru îi îngrijorează, relatează BBC News. De ani întregi, agențiile occidentale de informații au încercat să pătrundă în mintea lui Putin, pentru a-i înțelege mai bine intențiile. Acum, când trupele rusești par să fie blocate în Ucraina, necesitatea de a face acest lucru a devenit cu atât mai stringentă, pentru a afla cum reacționează Putin sub presiune. Putin, spun oficialii serviciilor de informații, este izolat într-o bulă creată de el, în care pătrund foarte puține informații din exterior, în special cele care l-ar putea contrazice. „Putin este o victimă a propriei sale propagande, în sensul că ascultă doar un anumit număr de oameni și blochează orice altceva. Acest lucru îi oferă o viziune ciudată asupra lumii”, spune Adrian Furnham, profesor de psihologie, citat de BBC News. Riscul este ceea ce se numește „gândire de grup”, în care fiecare întărește punctul de vedere al celuilalt.
🔴 Totodată, analiștii susțin că Putin ar putea doar să dea impresia că este periculos sau chiar irațional – aceasta este o tactică bine-cunoscută (numită adesea teoria „nebunului”) în care cineva care are acces la arme nucleare încearcă să-și facă adversarul să dea înapoi, convingându-l că ar putea fi suficient de nebun încât să le folosească, în ciuda riscului ca toată lumea să piară. Pentru spionii și factorii de decizie occidentali, înțelegerea intențiilor și a mentalității lui Putin e mai importantă ca oricând. Prezicerea răspunsului său este esențială pentru a afla cât de departe îl pot împinge fără a declanșa o reacție periculoasă.
🔴 Cetăţenii din Asia Centrală care locuiesc în Rusia sunt presaţi să lupte în războiul din Ucraina, deoarece armata lui Vladimir Putin suferă pierderi mai mari decât se aştepta. Dovezile din teren şi mărturiile activiştilor pentru drepturile migranţilor evidențiază că etnici din Tadjikistan, Kârgâzstan, Kazahstan sau Uzbekistan au semnat contracte de mercenariat cu armata rusă în schimbul obținerii cetățeniei ruse, scrie The Moscow Times. Totuși, guvernele din Asia Centrală nu sunt de acord cu războiul și privesc cu dispreț activitățile de mercenariat.
🔴 După ce s-a adresat parlamentului israelian, în intervenţia sa video zilnică către ucraineni preşedintele ucrainean a declarat duminică seară că prim-ministrul israelian Naftali Bennett încearcă să acţioneze ca un intermediar între Kiev şi Moscova. „Desigur, Israelul are interesele sale, strategia sa de a-şi proteja cetăţenii. Înţelegem totul. Prim-ministrul Israelului, domnul Bennett, încearcă să găsească o modalitate de a organiza discuţii. Şi suntem recunoscători pentru asta. Suntem recunoscători pentru eforturile lui, astfel încât mai devreme sau mai târziu vom începe să avem discuţii cu Rusia, eventual la Ierusalim. Este locul potrivit pentru a găsi pacea. Dacă este posibil”, spus Zelenski, aşezat la birou, în tricoul său kaki.
🔴 Președintele Joe Biden vine în Europa în această săptămână pentru a participa la mai multe reuniuni de urgență. El și aliații săi speră să finalizeze și să prezinte un pachet de noi măsuri prin care să pedepsească Rusia, să ajute Ucraina și totodată să demonstreze unitatea occidentală în fața acțiunilor ilegitime ale Moscovei. Dar în afară de o demonstrație dramatică de fermitate pe timp de război, orice măsuri ar decide liderii occidentali vor fi, probabil, insuficiente pentru a pune capăt vărsării de sânge din Ucraina sau pentru a-l descuraja pe președintele Vladimir Putin să-și continue atacurile ce afectează din ce în ce mai mult civilii, arată o analiză CNN.
🔴 Modul în care vizita lui Biden în Europa – fără îndoială, unul dintre momentele-cheie ale președinției sale – poate modifica cursul celui mai grav conflict din Europa de după al Doilea Război Mondial rămâne neclar. Și ridică o altă problemă pe care liderii mondiali trebuie să înceapă să o abordeze: ce se va întâmpla dacă, sau când, Ucraina nu va mai putea rezista asaltului Rusiei? „Vor trebui să se gândească la ce se va întâmpla dacă Ucraina este pierdută”, a punctat generalul în retragere Wesley Clark, fost comandant al forțelor NATO în Europea. „După ce cântăresc această problemă – ce se întâmplă dacă Ucraina cade, ei trebuie să ia în considerare ce se mai poate face pentru a menține Ucraina în luptă. Da, există un risc. Întotdeauna există un risc în relațiile cu domnul Putin”, a subliniat Wesley Clark în analiza CNN.
🔴 Kurt Volker, fost ambasador al SUA la NATO și trimis special pentru Ucraina, spune că este foarte important ca NATO să trimită un semnal și în legătură cu Ucraina: acela că supraviețuirea Ucrainei ca stat independent și suveran în Europa este o chestiune de care NATO este direct interesată. „Nu vrem să spunem ceea ce nu facem. Nu vrem să fim prea specifici în legătură cu ceea ce vom face. Dar trebuie să îi transmitem un semnal lui Putin că nu vom sta cu mâinile în sân în timp ce el distruge și elimină o țară europeană suverană”, a punctat Kurt Volker.
🔴 De asemenea, preşedintele american Joe Biden va călători vineri în Polonia, pentru a discuta răspunsul internaţional la invazia Rusiei în Ucraina care a declanşat o „criză umanitară şi a drepturilor omului”, a anunţat duminică seara purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.
🔴 Gazul reprezintă o problemă-cheie și în Turcia. Iar acum, odată cu războiul din Ucraina, se explică de ce Turcia, stat membru NATO, a avut grijă să nu irite Moscova. Dar dependența țării de gazul rusesc nu este singurul motiv pentru care Recep Erdogan încearcă să acționeze ca mediator între Vladimir Putin și Occident. Pentru Turcia, războiul declanșat de Rusia are mize foarte mari. Spre exemplu, președintele Turciei a cumpărat din Rusia sistemul de apărare antirachetă S-400, în valoare de un miliard de dolari, ceea ce a stârnit critici dure din partea NATO. În același timp, a vândut Ucrainei drone care au întârziat înaintarea trupelor ruse. În plus, Rusia este una dintre principalele piețe externe pentru companiile de construcții din Turcia, o afacere de miliarde. Turcia exportă în Rusia cantități mari de ardei, citrice și alte fructe și legume. Erdogan încearcă să mențină toate aceste lucruri, în ciuda războiului din Ucraina.
🔴 Guvernele ţărilor membre ale Uniunii Europene vor analiza un posibil embargou asupra petrolului rusesc, în contextul în care liderii europeni se vor întâlni săptămâna aceasta cu preşedintele american Joe Biden. Până acum, Kremlinul nu şi-a schimbat planurile în Ucraina, în pofida celor patru runde de sancţiuni impuse de UE în ultimele săptămâni. În aceste condiţii, blocul comunitar are de făcut o alegere dificilă din punct de vedere economic privind o posibilă sancţionare a importurilor de petrol rusesc, aşa cum au făcut deja SUA şi Marea Britanie.
🔴 Însă în cazul UE un embargou ar fi mult mai dureros, având în vedere dependenţa de Rusia a blocului comunitar pentru energie. Sursele diplomatice au dezvăluit pentru Reuters că ţările baltice susţin un embargou pentru petrolul rusesc ca următorul pas logic, în timp ce Germania susţine că nu trebuie luate măsuri pripite, având în vedere preţul şi aşa ridicat al energiei în Europa.
🔴 Participanții la concertul megaloman al lui Vladimir Putin care a avut loc vineri pe stadionul Lujniki au auzit că țara lor înseamnă și Ucraina, și Moldova, și Kazahstan, dar și statele baltice. Le-a spus asta direct un susținător al autocratului președinte de la Kremlin – Oleg Gazmanov. Acesta este un cântăreț foarte popular în Rusia datorită melodiilor sale patriotice, pe ritmuri rock, ce preaslăvesc imperialismul sovietic. De altfel, Gazmanov a și fost decorat de Putin. Dar aceleași melodii patriotice i-au adus interdicție de intrare în Letonia, Lituania și Ucraina.
🔴 O femeie din Ucraina a trecut granița în Ungaria cu mai multe valize pline cu dolari și euro. Pe scurt, Soția unui politician ucrainean a scos din Ucraina aproape 29 de milioane de dolari și un milion si jumătate de euro, bani gheață.
🔴 Consulul general al Greciei la Mariupol, ultimul diplomat UE care a fost evacuat portul ucrainean asediat, spune că orașul a fost distrus, relatează Reuters. Manolis Androulakis a ajutat zeci de cetățeni greci și etnici greci să plece din orașul distrus de la invazia Rusiei în Ucraina. A plecat marți de la Mariupol și, după o călătorie de patru zile prin Ucraina, a traversat în România prin Moldova, alături de alți 10 cetățeni greci.
🔴 Pentru oligarhii ruși, traiul în străinătate a fost mult timp o chestiune firească. Au cumpărat iahturi și vile, în zone precum Beulieu-sur-Mer de pe Riviera franceză. Acum, genul acesta de viață se apropie de sfârșit. După ce Uniunea Europeană a impus sancțiuni rușilor bogați, guvernul francez a început să le confiște iahturile, proprietățile de lux și alte bunuri. Însă nu toți localnicii sunt încântați, unii susținând că datorită oligarhilor au de lucru.
🔴 Premierul britanic Boris Johnson s-a angajat duminică seară să continue sprijinul militar pentru Ucraina, într-o convorbire telefonică cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
🔴 Ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a avertizat că există puține speranțe imediate pentru o încheiere a războiului din Ucraina prin negocieri. „Am susținut negocierile pe care președintele Zelenski le-a încercat cu rușii – și folosesc cuvântul încercat pentru că negocierile par a fi unilaterale, iar rușii nu s-au înclinat spre nicio posibilitate pentru o soluție negociată și diplomatică”, a a declarat duminică diplomatul american.
🔴 La câteva zile după vizita făcută la Kiev, premierul Sloveniei, Janez Jansa, a anunţat revenirea diplomaţilor din ţara sa în capitala Ucrainei. Ambasadorul țării şi personalul ambasadei care au părăsit Kievul împreună cu diplomaţii multor altor ţări atunci când a izbucnit războiul din Ucraina se vor întoarce în capitala Kiev săptămâna aceasta.
🔴 După patru săptămâni, la centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl s-a putut face un schimb de tură. Jumătate din personal a putut merge acasă, a anunțat agenția de supraveghere nucleară a ONU.
🔴 Presa ucraineană scrie că forțele de invazie jefuiesc locuințe, fură mașini sau electrocasnice și alimente pe care le trimit apoi acasă în Rusia.
🔴 Bombardamentele rusești au continuat în Kiev. Șase oameni au murit în capitala ucraineană după ce proiectilele rusești au căzut într-o zonă rezidențială și peste un centru comercial.
🔴 Un total de 7.295 de persoane au fost evacuate duminică din orașele ucrainene prin coridoarele umanitare, a declarat vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuk, în timp ce doar patru din cele șapte rute au funcționat, relatează Reuters. Dintre acestea, 3.985 de persoane au fost evacuate din orașul asediat Mariupol în orașul Zaporojie. Guvernul ucrainean plănuiește să trimită luni aproape 50 de autobuze la Mariupol pentru alte evacuari, a spus Veresciuk.
🔴 În cea mai recentă evaluare a situației din teren, ministerul britanic al apărării a informat luni dimineață că orașul Kiev rămâne principalul obiectiv militar al forțelor de invazie trimise de Vladimir Putin și se dau lupte grele în continuare pentru capitala Ucrainei, dar cea mai mare parte a trupelor rusești a rămas la peste 25 de kilometri de centrul orașului.
🔴 De asemenea, analiza la zi a situației din teren a războiului din Ucraina, pe care o realizează Institutul pentru Studiul Războiului din Washington (ISW), arată că, pe lângă câteva bombardamente țintite, forțele ruse nu au desfășurat nicio ofensivă semnificativă în cursul zilei de duminică, nici în noaptea de duminică spre luni. Poate fi o pauză operațională pentru reaprovizionare, dar analiști ISW vorbesc despre faptul că ofensiva rusească a atins un punct de la care nu mai poate continua în aceeași manieră.
🔴 Conform experților americani, armata rusă a intrat în poziție defensivă în jurul Kievului și se pregătește de război pozițional, posibil dublat de bombardarea unor părți din oraș. De asemenea, nici în orașele Chernihiv sau Sumî nu s-a înregistrat nicio ofensivă clară în ultimele 24 de ore. Totuși, la Sumî a fost lovită luni dimineața o uzină chimică, ceea ce a dus la eliberarea în atmosferă de amoniu. Nu au fost însă raportate victime.
🔴 Armata Ucraineană a respins ofensiva rusă de a ocupa Izium, situat la sud-est de orașul Harkov. În plus, ucrainenii pretind că își continuă contraofensiva dinspre Nicolaev, dar nu este clar dacă au intenția de a avansa asupra orașelor cucerite deja de ruși sau se mulțumesc doar să hărțuiască acumulările acestora de forțe, precizează analiștii militari americani ai ISW.
📸 O mamă își îmbrățișează fiul care a evadat din orașul Mariupol și a ajuns duminică la gara din Liov, câțiva polonezi trec pe lângă un mural din Varșovia cu mesajul „STOP RĂZBOIULUI DIN UCRAINA”, multe familii de ucraineni încearcă să prindă un tren care se îndreaptă spre vest de la Kiev spre Liov, iar pompierii încearcă să stingă focul dezastrului care a mai rămas în urma bombardamentelor rusești asupra unui centru comercial din Kiev. Așa arată în dimineața asta colajul care cuprinde drama războiului pornit de Vladimir Putin în Ucraina.
Cu cat se lungeste nebunia asta a lui Putin, cu atat ma intreb cu ce se alege DACA reuseste sa castige razboiul? A demolat sistematic totul in cale. Baga buldozere si, apoi, pluguri? Castiga niste teren arabil?
Probabil, in cartile de istorie de peste ani, va aparea ca Putin Demolatorul. Sau ceva
Putin-Criminalul. La braț cu Stalin. În fiecare an, în noiembrie, se comemorează victimele genocidului pornit de Stalin împotriva ucrainenilor. Holodomor îi zice și înseamnă „moarte prin înfometare”. Milioane de ucraineni au murit atunci de foame din cauza acelui dement. La acest moment, 24 de țări recunosc oficial Holodomorul drept un act de genocid. Rusia îl recunoaște doar drept o tragedie în urma căreia au suferit și Ucraina, și Rusia. Acum suntem în a 26-a zi a unui nou genocid pornit tot de Rusia, tot împotriva ucrainenilor.
Comentariu beton!19
@Anduta O fi Lenin criminal, dar sa srii ca inca se pot vedea o groaza de statui ale lui in Rusia. Rusii astia se pare ca apreciaza criminalii. Asa ca, oricum se va termina razboiul asta, cred ca rusii tot ii vor ridica muulte statui lui Putin. Cam asta este spiritul rusilor in ceea ce-i priveste pe liderii lor si politica dusa de acestia. FMM Putin!
Multumesc autorului pentru muncă. Multumesc Anduța pentru lecția de istorie.
Apropos de istorie: știți că Stalin a ucis mai mulți ruși decât Hitler, nu?
Păi rusii erau mai la indemană.