Sinteză de Marco Badea.
…
Cele mai importante informații din cea de-a 13-a zi a războiului din Ucraina, culese și verificate de mine de la ora 09.00 până la ora 19.30:
🔴 Președintele american Joe Biden a anunțat astăzi interzicerea importurilor rusești de petrol, gaze naturale și cărbune în SUA. Mișcare administrației americane va avea efect doar în ceea ce privește petrolul, pe care SUA îl importă din Rusia în procent de 8% (la nivelul anului 2021) din totalul importurilor. Statele Unite nu importă gaze naturale din Rusia.
🔴 SUA face mișcarea unilateral, fără aliații europeni, din cauza dezacordului dintre statele europene cu privire la interzicerea aprovizionării cu gaz din Rusia. Țările UE sunt mult mai dependente de importurile rusești de petrol și gaze decât Statele Unite. De fapt, mai mult de o treime din gazul european provine din Rusia. Conform CNN, oficialii americani au decis că pentru SUA o astfel de decizie nu va crea probleme majore.
🔴 Joe Biden a spus că SUA a decis să ia această măsură „știind foarte bine că mulți dintre partenerii noștri europeni s-ar putea să nu se afle într-o poziție de a putea să ni se alăture”, amintind că producția de petrol a Statelor Unite este mai mare decât a tuturor statelor membre ale UE la un loc.
🔴 Marea Britanie a anunțat la rândul său că va stopa până la finalul anului 2022 importurile de petrol din Rusia, ca represalii față de invadarea Ucrainei, a anunțat marți ministrul britanic Kwasi Kwarteng. Acesta mai spune că tranziția va oferi pieței, afacerilor și lanțurilor de aprovizionare „timp mai mult decât suficient pentru a înlocui importurile rusești”, despre care, spune el, reprezintă 8% din cererea Regatului Unit. Totodată, Kwarteng a adăugat că „explorează opțiuni” pentru a pune capăt livrărilor rusești de gaze naturale către Regatul Unit, care reprezintă 4% din livrările de gaze din Regatul Unit.
🔴 Comisia Europeană a publicat marţi planuri privind reducerea dependenţei blocului comunitar de importurile de gaze naturale ruseşti cu două treimi anul acesta şi încetarea dependenţei de livrările de combustibil din Rusia cu „mult înainte de 2030”. Executivul comunitar va reduce dependenţa trecând la livrări alternative şi extinzând mai rapid energia „verde”. În mare parte implementarea planurilor va fi responsabilitatea guvernelor naţionale. Europa se confruntă cu o creștere a prețurilor la energie de mai multe luni, însă incertitudinea care există în prezent cu privire la aprovizionare agravează această problemă. Prin urmare, Comisia va propune ca, până la 1 octombrie, instalațiile de stocare a gazelor din UE să fie umplute în proporție de cel puțin 90 %. De reținut că UE importă 40% din consumul său de gaze, aproximativ 45% din importuri fiind din Rusia, acest procentaj fiind diferit de la un stat membru la altul. Importurile din Rusia reprezintă, de asemenea, 25% din importurile de petrol și 45 % din importurile de cărbune.
🔴 Bulgaria, țară dependentă de gazul şi petrolul ruseşti, s-a declarat reticentă faţă de interzicerea importurilor de combustibili fosili din Rusia, după rezerve similare manifestate de Germania şi Ţările de Jos. „Susţinem pe deplin sancţiunile existente, dar nu ne putem permite să oprim importurile de petrol şi gaz”, a declarat marți premierul Kiril Petkov.
🔴 Anunțul venit de la Washington și Londra tulbură considerabil exporturile rusești de petrol, cărbune și gaze naturale, dar nu înseamnă implicit și cea mai mare lovitură în plex dată Moscovei. Asta ar putea să se întâmple numai dacă și UE se alătură acestui demers, așa cum a cert marți și Secretarul de stat al SUA Antony Blinken, care a subliniat că este „imperativ” ca țările europene să înceteze să se bazeze pe energia rusă. Totuși, europenii conduc clasamentul dependenței energetice de Rusia, iar planurile anunțate de Comisia Europeană sunt măsuri pe termen scurt, care abia încep să pregătească planurile de renunțare la dependență, o măsură care va necesita timp. Mai jos vă las o fotografie care arată clasamentul țărilor europene dependente de gaz rusesc în funcție de ponderea gazelor din Rusia în totalul energiei consumate. Ungaria este prima în clasamentul realizat de CNN pe baza datelor Eurostat. 25% din energia consumată în Ungaria se bazează pe gazele naturale importate din Rusia, în timp ce în Slovacia acest indicator este de 22%, Moldova – 17%, Austria – 15% și Germania – 14%. Potrivit acestui clasament, România se află pe locul 17 în topul țărilor care au anumit grad de dependență de gazele importate din Rusia.
🔴 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a decis marţi să retragă forţele de menţinere a păcii ucrainene din toate misiunile de pe mapamond pentru ca acestea să se alăture eforturilor de apărare a ţării împotriva ofensivei militare ruse.
🔴 De asemenea, președintele ucrainean a vorbit, marți, într-un interviu acordat ABC News, despre situația din Ucraina și despre un eventual dialog cu Rusia în legătură cu solicitarea Moscovei de a recunoaște independența regiunilor separatiste din Donbas. Zelenski spune, de asemenea, că NATO „nu este pregătită” să accepte Ucraina „pentru că alianței îi este frică de chestiuni controversate”.
🔴 Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, spune că Londra ar susţine Varşovia dacă ar decide să ofere Ucrainei avioane de luptă, dar a atras atenţia că o astfel de decizie ar putea avea consecinţe directe pentru Polonia. El a adăugat că preşedintele rus Vladimir Putin este „terminat”, indiferent ce se va întâmpla în Ucraina. „Indiferent ce se va întâmpla, preşedintele Putin nu mai are nicio putere în lume. Este terminat. Armata sa este terminată. Iar el trebuie să recunoască asta”, a spus Wallace.
🔴 După primul val de oameni plecaţi din Ucraina din cauza războiului, va urma cel mai probabil un al doilea val, format din refugiaţi mai vulnerabili, a atras atenţia directorul Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Filippo Grandi.
🔴 Totodată, numărul refugiaților care fug de războiul din Ucraina a depășit două milioane, a anunțat ONU, potrivit BBC.
🔴 Peste 1,2 milioane de persoane au fugit în Polonia de când Rusia a trimis trupe în Ucraina la 24 februarie, au anunţat marţi grănicerii polonezi.
🔴 Ministerul ucrainean al apărării acuză forțele ruse că au atacat coridorul umanitar prin care erau evacuați civilii din Mariupol.
🔴 Potrivit CNN, primarul din Irpin, oraș în care se duc lupte grele de mai bine de o săptămână zile între forțele ucrainene și ruși, spune că a fost amenințat cu moartea să predea orașul, însă nu a cedat: „Sunt surprins că acești monștri încă nu au înțeles – Irpin nu se predă, Irpin nu poate fi cumpărat, Irpin luptă!”. Mai mult decât atât, edilul le propune rușilor „o ofertă”: să părăsească Irpin în 24 de ore pentru a-și salva viețile.
🔴 Volodimir Zelenski a mai declarat marți că un copil a murit din cauza deshidratării în orașul Mariupol, asediat de ruși încă de la începuturile invaziei. De câteva zile, Mariupol nu mai este alimentat cu apă, energie electrică sau încălzire.
🔴 Preşedintele ceh Milos Zeman, un vechi simpatizant al Moscovei, a declarat luni că va acorda cele mai înalte onoruri de stat preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski pentru curajul şi îndrăzneala de care a dat dovadă în faţa invaziei Rusiei.
🔴 Shell a anunțat că va închide toate benzinăriile din Rusia și va opri toate achizițiile spot de petrol din această țară. Compania britanică a precizat că această schimbare ar putea dura câteva săptămâni și va duce la reducerea producției la unele dintre rafinăriile sale. Măsura vine ca urmare a invaziei ruse în Ucraina. Shell a fost criticată în weekend după ce a achiziționat țiței rusesc la un preț redus. Gigantul petrolier a făcut vineri prima tranzacţie de acest fel de la invadarea Ucrainei de către Rusia săptămâna trecută. Tranzacţia, care nu a încălcat sancţiunile occidentale impuse Moscovei, a fost criticată de ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba. „Mi s-a spus că Shell a cumpărat ieri, în mod discret, petrol rusesc. O întrebare pentru Shell: nu vă miroase petrolul rusesc a sânge ucrainean?”, a scris Kuleba pe twitter. Directorul executiv al Shell, Ben van Beurden, și-a cerut scuze marți pentru decizia de săptămâna trecută. „Suntem foarte conștienți că decizia noastră de săptămâna trecută de a cumpăra o încărcătură de țiței rusesc… nu a fost cea corectă și ne pare rău”, a declarat directorul general al Shell, Ben van Beurden, conform Reuters.
🔴 Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că atacurile asupra spitalelor, ambulanțelor și a altor instituții medicale din Ucraina s-au înmulțit în ultimele zile și avertizează că țara este lipsită de provizii medicale vitale. De altfel, ONU a confirmat luni că cel puțin nouă persoane și-au pierdut viața în cele 16 atacuri care au avut loc asupra spitalelor de la începutul războiului în Ucraina din 24 februarie.
🔴 La rândul său, atacurile rusești au făcut ca 61 de spitale din Ucraina să nu mai fie operaționale, a anunțat ministerul sănătății ucrainean.
🔴 Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți că există informații credibile conform cărora Rusia țintește civilii din Ucraina și a cerut Moscovei să pună capăt conflictului. „Poporul ucrainean și armata ucraineană au inspirat toată lumea prin curajul lor. Atacul lui Putin continuă, iar impactul umanitar este teribil”, a spus Stoltenberg, în cursul unei vizite în Estonia.
🔴 Executivul Uniunii Europene va propune un nou mecanism pentru a pedepsi dezinformarea în toată lumea, a declarat marţi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, citând ceea ce el a calificat drept minciuni propagate în mod deliberat de către mass-media de stat ruse.
🔴 Preşedintele chinez Xi Jinping a îndemnat marţi la „reținere maximă” în conflictul din Ucraina şi a spus că este prioritar să se prevină „scăparea de sub control” a războiului, într-o discuție în format virtual cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz.
🔴 Cel puțin 474 de civili, inclusiv 29 de copii, au fost uciși în Ucraina de la începutul invaziei Rusiei până acum, potrivit ultimelor cifre publicate marți de Biroul ONU pentru Drepturile Omului. Alți 861 de oameni au fost răniți în conflict, bilanțul total al ONU privind victimele printre civili fiind de 1.335. Cifra reală este probabil „considerabil mai mare”, consideră ONU, în special în teritoriile controlate de guvernul de la Kiev, unde multe raportări sunt încă în așteptare pentru a putea fi coroborate datele.
🔴 Explozia preţului nichelului a continuat marţi, după un salt de 66% înregistrat luni, astfel că tona de nichel a trecut, pentru scurt timp, pragul de 100.000 de dolari, investitorii fiind îngrijoraţi că Rusia nu va mai putea să îşi exporte producţia. Cotaţia nichelului era în creştere încă înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, care a agravat şi mai mult îngrijorările cu privire la livrările de materii prime. Rusia este responsabilă pentru 17% din producţia mondială de nichel, un metal utilizat în producţia de oţel inoxidabil şi vehicule electrice.
🔴 Patriarhul Kiril, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse spune că paradele gay pride se numără printre motivele războiului din Ucraina, potrivit CNN.
🔴 Parlamentul European urmează să aprobe, miercuri, un raport prin care instituțiile UE sunt îndemnate să interzică schemele cu așa-zisele „pașapoarte de aur” până în 2025 și să oprească imediat emiterea de vize și pașapoarte pentru oligarhi ruși.
🔴 Ministerul Apărării din Ucraina anunță un nou bilanț al pierderilor pe care le-au suferit rușii în Ucraina. Astfel, potrivit estimărilor autorităților ucrainene, aproape 12.000 de ruși au murit, în timp ce au fost distruse peste 1.000 de blindate.
🔴 Ministerul transmite, într-un mesaj pe Facebook, că au fost distruse 303 de tancuri rusești, 120 sisteme de artilerie, 48 de avioane și 80 de elicoptere, precum și 7 drone rusești. ⚠️ Aceste date nu au putut fi verificate în mod independent și trebuie privite în cheia relatărilor subiective ale părților pe timp de război.
🔴 Guvernul japonez şi-a reiterat revendicările în disputa teritorială cu Rusia cu privire la insulele Kurile de Sud, transmite agenția de presă germană dpa. Marţi, ministrul de externe Yoshimasa Hayashi a descris cele patru insule drept „parte integrantă” a Japoniei, a relatat cotidianul nipon Sankei Shimbun. Anterior, prim-ministrul Fumio Kishida folosise şi el această sintagmă. În urma agresiunii ruse în Ucraina, guvernul său revine la limbajul pe care predecesorul lui Kishida, Shinzo Abe, îl evitase timp de 10 ani în speranţa ajungerii la un acord cu preşedintele rus Vladimir Putin.
🔴 Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a vorbit cu Vaticanul și a exprimat poziția Rusiei față de Ucraina, precum și „speranța într-o nouă rundă de discuții de pace între Moscova și Kiev”, susține Ministerul de Externe al Rusiei, citat de BBC.
🔴Procurorul General Federal al Germaniei investighează presupusele crime de război rusești, anunță Der Spiegel, care citează prevederi legale ce ar da acest drept procuraturii federale germane, la fel ca în cazul dosarului privind crimele de război din Siria. Procurorul federal german va cerceta atacurile forțelor ruse asupra zonelor rezidenţiale, folosirea bombelor cu dispersie, atacurile asupra civililor și infrastructurii civile.
🔴 Mesajul președintelui Vladimir Putin cu privire la modificarea statutului forțelor sale nucleare a fost „foarte neobișnuit”, a declarat marți directorul Serviciului de Informații Naționale, Avril Haines. Ea a spus că anunțul a fost perceput mai degrabă ca un mesaj, decât ca o amenințare imediată la adresa Statele Unite.
🔴 În orașul rusesc Sankt Petersburg au fost din nou proteste împotriva războiului pornit de Putin în Ucraina, dar forțele speciale ruse au arestat protestatarii.
🔴 Președintele Klaus Iohannis o va primi, vineri, 11 martie 2022, pe vicepreședinta Statelor Unite, Kamala Harris, la Palatul Cotroceni, a anunțat, marți, administrația prezidențială. Kamala Harris vine în vizită oficială în România în contextul amenințărilor de securitate produse de războiul de agresiune pe care Rusia l-a început împotriva Ucrainei.
🔴 Marți, directorul CIA, William Burns, a declarat că Vladimir Putin s-a înșelat în toate privințele și a crezut că Ucraina este slabă și ușor de intimidat, iar Europa nu va reacționa. „Putin s-a bazat pe mai multe ipoteze privind utilizarea forței, inclusiv convingerea că Ucraina este slabă și ușor de intimidat. În al doilea rând, Putin a crezut că europenii, în special francezii și germanii, nu vor reacționa puternic. În al treilea rând, el a crezut că și-a protejat economia de sancțiuni după ce a acumulat rezerve valutare importante pentru război. Și, în al patrulea rând, era încrezător că și-a modernizat armata și că aceasta va fi capabilă de o victorie rapidă și decisivă cu costuri minime. S-a dovedit că s-a înșelat în toate privințele”, a spus Burns.
…
P.S. [nota deținătorul blogului] Dacă ți-a plăcut acest articol, am să te rog să intri pe pagina mea de Facebook (adică AICI) și să-i dai un like sau, de ce nu, un share. Pentru că cei de la Facebook încurajează fake news și propaganda rusă, odată cu suspendarea contului, mi-a fost redus reach-ul postărilor. Pot contracara asta într-un singur mod: dacă oamenii interacționează cu postările mele. O să vedeți acest Post Scriptum timp de încă 52 de zile, când îmi expiră toate restricțiile pe cont. Până atunci, doar de voi ține să le faceți mai vizibile.
vrei să zici că ăia se bat pt fiecare bloc de 2 săptămâni și abia acum retrage oamenii din forțele de menținere a păcii de pe alte coclauri?!
le retrăgeam cel mai târziu în a doua oră după ce a început totul.
Ce zice Kiril? Ca nu ii plac baieteiii?
Nu stiu daca comentariul se potriveste la text. Totusi are o anumita legatura. Cind am ajuns in Israel, din Romania comunista, naveam habar ce inseamna politica si razboiul. Inainte de primul razboi din golful Persic, imi lamuream elevii ca nu au de ce sa fie asa de speriati, doar Irakul nu are razboi cu noi. Dar in noaptea de 17.01.1991, imediat dupa ora 24 am auzit alarma si rachetele cazind. Am inceput sa tremur si mi s-a parut cel mai groaznic lucru care putea sa imi spuna cineva in momentul ala e propozitia prietenului care era cu noi. „Daca ai auzit bomba, e bine ai scapat”. Dupa 33 de ani de Israel si nenumarate atacuri cu rachete asupra noastra, atit pot sa spun: te obisnuiesti si cu razboiul. Chiar si tatal meu care a supravietuit Auscheitz-lui, spunea ca la un moment dat te obisnuiesti. Si acum legatura: oare ce e mai rau, sa stai intr-un buncar,si sa stii ca ai auzit bomba, sau sa fii refugiat. Mi-ar place sa aud comentarii.