Am și eu două recomandări de mare bun-simț pentru criticii de film care trăiesc din dat din gură și din taste despre producții cinematografice. Și dacă tot mă obosesc să scriu cele două recomandări, o să le rog și pe PR-istele de film să le ia în considerare.

Desigur, nu sunt pentru toți criticii și pr-iștii, recomandările se aplică doar celor care se recunosc în: „Mvai, dragă, dar eu nu pot să mă uit la un film la care se uită plebea și le mai și place. Eu sunt mai mult de atât, eu nu pot să mă amestec în gânduri și-n simțiri cu pulimea, că simt cum fac urticarie imediat.”

Dacă v-ați recunoscut în modul ăsta de a pune problema, uite și recomandările:

  1. Scoateți-vă capetele din fund
  2. Mai lăsați-o naibii de labă-n cerc

Când o să reușiți să le faceți pe cele două de mai sus, o să înțelegeți că e frumos și cu filmele de artă, e mișto și să te uiți la o dramă psihologică plină de arfe și de rășini elitiste de la început până la genericul de final, dar biletele le vând celelalte filme, cele „comerciale”. Știu c-o să vină ca o lovitură pentru voi, dar în toate celelalte țări ale lumii (mai puțin în cele foste comuniste) industria cinematografică trăiește DIN VÂNDUT BILETE.

Dacă nu înțelegeți la justa valoare spusele mele, vă recomand seria The Movies That Made Us. Ca să vedeți cam care e treaba cu încasările și cât contează câți bani face un film în lumea reală, aia în care nu există finanțări de la CNC, aia în care „primul weekend” e adeseori decisiv. Da, fac și ăia filme de artă, dar le finanțează tot din biletele vândute de filmele astea care vă provoacă vouă urticarie și fără de care ați muri de foame.

Arătați-mi și mie un singur film de artă care și-a acoperit măcar costurile de producție (atenție, fără cele de post-producție), din încasările din sălile de cinematograf, și eu mănânc pelicula sau hardul pe care au fost trase.

Acestea sunt cele două recomandări despre care cred cu tărie că sunt cele mai de bun-simț care s-au făcut vreodată pentru aceste două categorii: criticii și PR-iștii de film care eructează elitist doar pentru producții de la „Călăuza” lui Tarkovski în sus. Vedeți că măcăne rața aia tare de tot, elitiștilor.

Atât, că am treabă. Tocmai mă pun să mă uit la o producție îndoielnică plină de actori cunoscuți care încasează câteva milioane pe film, pentru că numele lor VÎND BILETE.

V-am pupat.