Că oamenii sunt din ce mai pr0ști este limpede, o știm cu toții, o constatăm la orice privire în jur. Ce nu îmi e foarte clar este dacă odată cu scăderea nivelului de inteligență s-a dus naibii și instinctul de conservare? N-ai cum, frate, n-ai cum să te bagi de bună voie în râul ăla sperând că ce? Că ești urmașul lui Moise și-or sa se despice apele în fața radiatorului? O mai invitase și pe fata aia în mașină. Măcar ea a avut bun simț și instinct de conservare când a refuzat și i-a zis că vrea să vadă dacă trece. Well, n-a trecut.
Întrebarea mea, pe care o consider sută la sută justificată, este: cine plătește podul pe care l-a distrus istețul ăsta? Nu de alta, dar am un fost coleg de job care a făcut accident la Piața Victoriei și-a ricoșat într-un semafor pe care l-a pus palancă la pământ.
A plătit la semaforul ăla de i-a ieșit pe nas, c-avea preț de panou central cu afișaj digital de pe Heathrow. I l-au eșalonat, dar l-a plătit până la ultimul leu. Iar asta în condițiile în care totul s-a întâmplat fără voia lui, prin ricoșeu, nu s-a postat cu mașina la doi metri de semafor, după care a accelerat puternic și-a intrat în el ca să vadă dacă-l dă jos.
De-aia mă întreb dacă cetățeanul ăsta cu audi o să plătească podul pe care l-a distrus cu bună știință.
Apa aia nu este prima dată când se umflă, ăla este foarte prost, fără discuție dar podul ăla este făcut din ogrăzi de cetățeni si ar trebui mwit și primaria că ăla nu este podeț să treacă picior de cetățean european.
Comentariu beton!60
Primăria trebuie muită by default. Dar întrebarea mea rămâne.
Sunt convins că podul ăla nu figurează nicăieri ca bun fix,că este făcut de gospodari, dacă în zonă erau niște costaricani rămâneau fără el,că este ceva fer, așa le’a luat-o înainte dobitocul ăsta. Probabil, o coadă de lopată, o ceva.
Comentariu beton!35
Cum sa nu trec boss, pai nu am vazut eu pe Eurosport cum trec aia prin apa cu cotetele?
Comentariu beton!32
Nu se poate folosi RCA-ul in cazul asta?
Din ce știu eu, nu. Dar poate mă înșel.
RCA-ul este valabil pe drumurile publice din ce știu eu. El părăsise drumul public, clar nu avea ce sa caute prin rau. RCA in schimb ar fi trebui sa plătească in locul prietenului lui Mihai (semafor).
Comentariu beton!40
Poate avea podul CASCO. Cu clauză pentru proști.
Comentariu beton!35
Asta-i competiția la noi, dacii liberi, cât poți fi de prost. Problema nu e că a rupt podul, că-l repară pe bani publici, n-ar fi prima dată, problema e că dacă reușea, deși era aproape imposibil, se găsea alt „deștept” să-l rupă, că doar era în spate, adică: dacă ăla a trecut ce eu sunt mai prost.
Comentariu beton!42
Nu știu dacă va plăti podul ăla amărât, dar sigur va cheltui destul cu refacerea mașinii, plus niște antibiotice pentru refacerea organismului ăla ce are în vârf un creier cretin.
Comentariu beton!24
As vrea sa vad și restul filmării.
Până unde a ajuns ? Cum a ieșit minunatul din mașină ?
Ăla cu Fabia din spate a încercat și el ?
E clar, poporul e tot mai prost.
Comentariu beton!46
Sigur a ajuns „departe”! Am văzut ceva video în care ieșea, sau dorea asta, prin portbagaj, nu înainte de a-și da geaca jos, să nu o ude probabil.
Comentariu beton!18
Uite-l mai la vale: https://www.facebook.com/100006123247321/videos/1093383068155326/
Comentariu beton!25
Doamne ferește! Pân’ te nimerește, și pod să fii! Prostie da dar și teribilism, bătaie de joc de lucruri și oameni. Podul ăla, așa cum era el, era important pentru oameni…Nu va plăti nimeni. Vor face oamenii un alt pod.
Comentariu beton!25
podu’ dă fer, s-a dărîmat,
trecu audi și l-a luat!
vom face altu’, pe rîu în jos,
altu’ mai trainic și mai frumos
și ăsta nou, va dăinui
pînă alt prost, se va găsi…
Comentariu beton!147
Costică ești un talent neslefuit☺
Fix la asta ma gandeam si eu azi dimineata cand am vazut filmuletul. Unde-i instinctul de supravietuire? Cat de Tarzan sa te crezi ca sa treci de apa aia involburata? Este prea simplu sa-ti dai seama ca n-ai cum sa treci…
Pur si simplu nu pricep ce-i in capul lor. Daca cumva aveti idei, banuieli, stiti pe cineva care a facut ceva similar si i-ati intrebat ce-a fost in mintea lor, va rog sa impartasiti ca tare as vrea sa stiu.
Comentariu beton!23
Ar trebui să plătească prin muncă, nu știu de ce am senzația că tânărul ăsta habar nu are ce e aia.
Comentariu beton!28
Am mai zis p-aici că autoconservarea la români este inexistentă. Probabil și la alții, dar eu aici trăiesc și asta observ. Pune o bandă galbenă cu „Atenție, cade…ceva de sus!” și în două minute toți cetățenii vor vrea să treacă neapărat numai p-acolo. În ultima juma’ de an, din 300k de morți de covid 10% sunt la noi, în caz că trebuie reconfirmat ce am zis mai sus. Deci nu mă mai miră deloc asemenea tentative de sinucidere.
Acu’, din câte îmi dau seama, studiind topografia locului, acolo e un vad prin care, în mod normal, se trece. Cu mașina, cu căruța, cu tractorul, nu știu cu ce or trece, dar clar se trece, altfel n-ar arăta a drum și n-ar sta ăia la coadă să-l treacă. Pun pariu că au mai făcut-o când nu era râul umflat.
Deci, acolo e un drum, da?
Mai este și o caricatură de pod pe care am văzut că se trece cam în viteză și la risc, probabil și cu ceva cruci făcute în gând înainte, în timpul și după trecere. Fiindcă, dacă cascadorul imbecil l-a mișcat atât de ușor cu taraba lui de mașină, e clar că e ancorat la marea artă.
Deci, avem și o panaramă de pod, da?
Avem primar, consiliu local, poliție, ISU și cetățeni în zona aia? Sunt umani, merg în două picioare, vorbesc, au degete opozabile? Atunci, care plm e scuza lor pentru podul și drumul ăla, care, pun pariu, sunt așa de zeci de ani?
Și nu, n-ar trebui ca ăla cu mașina să plătească podul, fiindcă ăla nu e pod. Ar trebui luate un pic de guler autoritățile, puse la treabă, și lăsați ăia d-acolo fără pod și fără trecere o vreme fiindcă ei votează incompetenți de zeci de ani.
Comentariu beton!59
Total de acord cu ” luate un pic de guler”
Dar sunt curios daca ala este un drum comunal macar, sau este o scurtatura creata de sateni sa nu mai ocoleasca 2-3 km si Dorel a facut ce stie el mai bine.
@dny, ăsta e detaliu. Toate drumurile și șoselele din Ro sunt făcute după scurtături. Au trecut ăia cu calul sau boii vreo câteva zeci de ani p-acolo, a venit statul și a asfaltat (strâmb, cotit și prost) și s-a numit DN, E sau A. 😁
După cum se vede, scurtătura e acolo de mulți ani, e formată ca drum, deci trebuia luată o măsură de multă vreme: ori făceau mal și pod doar pentru pedeștri, ori făceau pod pentru pedeștri și auto, ori nu mai făceau nimic și lăsau lumea să improvizeze și să-și rupă gâtul. S-a ales ultima soluție fiindcă e mai ieftină, iar statul român se pricepe să-și pună în pericol cetățenii, cu concursul inconștient al acestora, bineînțeles.
Comentariu beton!30
Nu ai tu valuarea lui, nu ai cum sa intelegi. Are audi cu jenti de jenti, folie pe geamuri, normal ca se crede zeu si se comporta ca atare.
Comentariu beton!14
mai ales că la dorința de Crăciun, cercopitecu’ își pusese să i se transforme atreiu’ înr-un hamăr, sau măcar difendăr…
Instinctul tinde spre ZERO, nu numai la romani, la specia umana in general.
Pentru ca, odata cu scaderea calitatii educatiei si interesului pentru asa ceva, aici se ajunge … parca era o chestie cu unii care au mancat „bile” din alea cu detergent lichid, dupa care tot producatorul era „vinovat” ca nu scrisese pe ele ca nu sunt comestibile.
Anyway, numai mie mi s-a parut ca mizda aia care filmeaza este CATALIZATORUL povestii, ea il provoca pe tzarampete „… hai sa vad daca treci …”? Probabil ca stapanul inelelor – tzaranul cu audi tzipla-tzipla, full-options fara piele, exact genul de cocalar fara catalizator – a crezut ca daca o impresioneaza pe mizda prinde si el ceva nara de caprioara.
Imi aduce aminte de aia cu cainii vagabonzi care simt cateaua in calduri si traverseaza prin fata masinii pana cand … jbam!, basorelief pe sosea. Cam asa si cu tzaranul nostru … mizda nu te omoara, alergatul dupa ea DA!
Comentariu beton!50
la asta cu „unde curge-n vale un rau mititel” nu am ce comenta. Atat s-a putut. Ma intreb la faza cu stalpul din accident nu se acopera din RCA? adica mie asa mi s-ar parea normal ca de aia o platim. Sau nu se aplica stalpilor/panou de afisaj digital?
Păi din RCA și-a reparat mașina ăla în care a intrat fostul meu coleg. Poate n-am fost eu prea clar. Colegul meu a lovit, din vina lui, altă mașină și din aia a ricoșat în semafor.
RCA ar trebui să acopere și bunurile avariate care nu sunt proprietatea deținătorului poliței sau legate de proprietate (în mașină). Ar fi trebuit plătit din buzunar doar dacă depășește valoarea asigurării, ceea ce nu e cazul. DAR aici trebuie să fii atent ce faci când declari accidentul (nefiind doar între 2 mașini trebuie implicată poliția, nu merge amiabilă).
Mie mi se para ca domnisoara intelege mult mai bine situatia, tocmai pentru ca refuza sa se urce cu el in masina. Ba mai mult, are si „cipsuri”, parca zici ca stie la ce „spectacol” o sa asiste.
Ca vrea s-o impresioneze, sa-i arate cat de Tarzan e el, se prea poate. Dar eu nu i-as atribui nicio vina domnisoarei.
Comentariu beton!20
Sigur, putem vorbi de scaderea armanta a IQ-ului mediu al romanului, si in general o inocenta totala in subiecte legate de fizica, biologie sau chimie, coroborata cu prostirea in masa data de retelele sociale.
Dar la modul concret, cireasa de pe tort aici este sindromul masinii puternice:
Fratili meu, am haudi, bemveu, mertan, dativa la o parte ca trece io!!
Comentariu beton!24
Am o curiozitate si deci un sondaj pentru colegii comentatori/cititori.
Este clar ca in aceasta comunitate nu am regasi vreun „temerar”, dar intrebarea este:
Asa, ca simplu spectator, cati dintre voi si-ar imagina vazand prima oara/live spectacolul, ca actiunea are o sansa de reusita?
Intreb pentru ca se intampla sa am ceva studii de hidrologie si geomorfologie, si cam stiu ce masa poate muta/disloca acel curent de apa. Si este muuult peste masa de 1.3 tone sau cat are Audi-ul ala.
De curios.
Comentariu beton!23
Nu mi-am imaginat nici măcar un moment că poate trece.
Comentariu beton!15
Am mașina ce poate trece prin 50 cm de apa dar nu as baga prin mai.mult de 12cm și ăia staționari când nu vine nimic de pe contrasens. Pentru ca am muncit ca să o cumpăr.
Parca acum un an a murit un șofer de ofroad înecat în timpul competitiei pe un parau similar, rămânând răsturnat și blocat în centura.
Comentariu beton!19
Profa’ de mate’ din generală, după zeci de ani de predat și mii de elevi trecuți prin orele ei, avea o vorbă: inteligența e o constantă, populația e în creștere.
Iar pe vremea aia populația lumii era cred la jumătate față de prezent…
Comentariu beton!44
Românie, dulce Românie!
Da ce voiati? Sa para papagal in fața fetii? Sa zica aia ca vasile nu a avut curaj sa treaca un amarat de rau? stia ea ca trebuia sa se combine cu ala cu BMW, astia cu Audi niste fatalai
Comentariu beton!20
Din păcate, pârâul ăla nu e suficient de adânc încât să-i asigure un loc pe podium la Darwin Awards 2021.
Io mă bucur nespus, când văd boii ca ăsta că și-o iau în freză. Gândește-te numai că dobitocul va rămâne câteva luni fără gioarsa aia de mașină (cred că atât va dura până o repară). Păi nu e ăsta un câștig imens pentru comunitatea din care face parte? Cât despre podeț…fiind mai mult o punte improvizată la fața locului, nu va fi greu să fie adusă in amonte și montată la loc de unde a plecat boul cu ea.
Comentariu beton!22
Nu cred ca o mai repara. Tinand cont ca e plina de apa, adio toata electronica de pe ea, computere bord etc. Masina aia e dauna totala.
Am citit undeva, nu stiu acum unde, a ceva șeic din dubai a zis o chestie de genul :” Vremurile grele creează oameni puternici, vremurile ușoare creează oameni slabi”. Asta pare a fi o dovada care ii susține afirmația.
”Nu trebuie tată sa muncești pentru mașină, haine, etc. iti da tati bani. ” asa ca specimenul nu cunoaște cu adevărat prețul si valoarea muncii si a obiectelor din jur.
” Nu te stresa tata cu scoala ca am relații si bani te angajezi la varu Costel la firma sau iti deschide tati firma ta”asa ca specimenul un are noțiuni elementare de fizică, chimie, etc
”La copilul meu nimeni nu ridică tonul, nu il ceartă, nu il pedepsește in vreun fel indiferent de ceea ce face si orice problema o rezolv pentru el ca am bani si relații ” si odrasla nu are frica de consecințe sau respect pentru vreo autoritate…
Si exemplele pot continua la infinit
Comentariu beton!46
După o perioadă de trai bun, creștere economică, libertate individuală și colectivă, unde o generație întreagă s-a dat la trai pe vătrai, urmează o generație care nu cunosc lipsurile, de aici lipsa de autoconservare. Individul ne arată că statisticile nu greșesc. Nu se nasc proști, doar că trăind bine cred că anumite chestii se întâmplă doar în filme. Și nici măcar de acolo nu învață nimic. Instinct de autoconservare zero. Ferească bărbosul de un război. Ăștia sunt, cu ăștia defilăm!
Comentariu beton!17
Fuxkin’ retard!
Atât
Podul in sine e un pricol pentru cetateni. Trebuie sanctioanti sever cei care l-au construit si cei care au inchis ochii si ar fi fost in competenta lor sa-l interzica.
Individu ala cu masina e alta poveste, are creieru neted neted.
Reprezentant de seamă al curentului actual de tembelizare al populației planetare.
Ar trebui pus să plătească reconstrucția podețului distrus.
Băi sa fie!
Sfântu Audi (tdi condus de o bătrână până la piață) nu a despărțit apele!
Cre’ că nu a funcționat toiagul!
Cu climă bizonică, te tog.
Sunt depășită. E clar că apa era adâncă, nu îi mai plăcea mașina sau ce?! Podul ar trebui să îl refacă, evident, așa cum era oamenii îl foloseau.
oameni prosti au fost mereu, acum sunt si mediatizati si lisiti de orice rusine ca poublic shamingul a devenit un pacat si incluziunea a devenit noua mantra.
Si evident ca sunt tot mai multi prosti cat timp populatia e in crestere si ai totul la varful degetului.
Majoritatea nu sunt in stare sa faca o inmultire de 2 numere cu cate 2 cifre in cap.
Sau sa ia o decizie fara sa caute pe google.
Despre ce vorbim?
Adica poti face in cap 38×49?
Mie cred ca mi-ar iesi, dar greu di tăt, m-as chinui destul de mult
Plm, banuiam ca-s prost, acum am confirmarea.
Comentariu beton!21
evident marius,
e 38×50 -38, sau si mai simplu, 38 x100/2 – 38
cunosc un copil de 5 ani jumate care le face pe foaie, de dinainte sa aiba 5 ani. Asa ca mi se pare normal ca io sa pot face in cap ce face el pe foaie. 😀
Se dezbate încă. Ce zici?20
Stati cuminti ca nu numai la noi sunt specimene din astea. Bine, ca la cum curge apa aia nu te bagi acolo cu taraboanta, ca altfel ori esti idiot ori ai sinapsele obturate cu marmelada de cand erai mic, e alta poveste. Ala e un podet 90% facut pe vremea lu’ Ceasca sa nu mai ocoleasca oamenii si renovat de curand in vreo campanie electorala.
Nu era pregătit pentru mediul RURAL
Nu, stai așa, faci o eroare: ăla a întrebat-o „Vrei să intri în mașină”, iar ea i-a completat „Nu, hai să văd dacă treci.”
Pe aia nu o interesa viața ăluia, siguranța lui.
Nu i-a zis ceva de genul: „Stai bă, că nu e bine, nu pleca. Tu nu vezi că e periculos?” – aia l-a proliferat și mai mult (cine știe ce vorbeau înainte să filmeze), în timp ce se uita excitată că ăla intră la apă. Eu asta văd și interpretez.
Nici el nu pare să fi vrut să se oprească, nici ea nu i-a zis să stea locului, amplificând motivația pretinsă.
Digi informează că n-a fost sancționat de polițiști, invocând motivul pagubelor materiale. Tu ce știi de prietenul tău, lui i-au decis polițiștii aceeași chestie: fără victime = nesancționat? Dacă da, bănuiesc că nu va scăpa de costuri.
Taraboanta aia de pod n-a patit nimic, is niste tevi si ceva scanduri, A fost doar fost mutat din loc , daca l-au agatat cu vreun tractor l-au tras la loc.
Cum adica sa existe podul ala? Nu poti sa faci pur si simplu un pod asa cum te taie capu. Trebuie aprobat, verificata statica si asa mai departe. Cetatenii daca vad podul acolo „functional” se duc pe el pentru ca presupun ca e OK. Asa cum l-a dat jos masina putea sa-l dea la viitura o buturuga mai serioasa si cu cetateni pe el.
Podul ala e pricol public.
Comentariu beton!18
Sint de-a dreptul uluit ca exista comentatori aici care gasesc ca podul era OK si ca nu realizeaza cit de periculos ar fi putut fi podul pentru cetatenii care treceau pe el. Sint convins ca si in Romania un pod trebuie sa aiba autorizatia de functionare si ar trebui legal sa fie folosit numai in conditii de siguranta. Cum adica sa improvizezi constructii publice de felul asta cum te taie capul si sa fie in folosinta publica.
@RedHat, ești uluit fiindcă nu mai trăiești aici. 😁 Nu mai ești obișnuit cu situații limită de genul „ori pod d-ăla, ori nici un pod, și aia e”. E plină Ro de astfel de situații, te lovești peste tot de alegerea răului cel mai mic, de aceea oamenilor li se pare normal acel pod. Podul e ok, drumul e ok, șoseaua e ok, blocul cu bulină e ok, mașina de gunoi care lasă dâră jegoasă pe jos e ok, funcționarul care te rezolvă în schimbul șpăgii e ok, trotuarul ocupat de mașini e ok, totul e ok în Ro, fiindcă dacă n-ar fi ok, n-ar fi deloc, și fără ar fi mai rău.
Comentariu beton!32
@RedHat Eu pot să înțeleg că din perspectiva ta podul acela nu ar trebui să fie acolo pentru că e pericol public, pune viața cetățenilor in pericol,e neautorizat sau testat samd. Si încearcă si tu să înțelegi că e plină Romania de ele, oamenii le fac cum pot, din ce pot si sunt mai mult decât nimic. Și fac parte din România pitorească, rurală, săracă și cum mai e. Si apropo, la țară peste 90 la sută din casele de locuit sunt construite fără autorizație. Beat that!
Probabil asta e genul de idiot care e baga in depasire desi e varf de deal, dunga continua, curba la stanga si polei pe jos. E plin Romania de „oameni” de genul asta din pacate.
Macar acum o sa mearga cu transportul in comun o perioada pentru a nu mai pune si pe altii in pericol cu inteligenta lui.
Comentariu beton!14
pisicuta pi tarcau…
Știu că voi fi înjurat, dar, așa sunt prahovenii! Nu spun că nu există și bucureșteni, sau din alte zone, mari șoferi. Dar, ce se întâmplă în Prahova!!!! Am trăit o perioada printre ei. Mândria și prostia la aceeași masă!
Ce îmi plac mie etichetele și persoanele care etichetează! Ai cunoscut niste proști, la fel ca cercopitecul ăsta care gândește cu capul greșit și automat toți sunt la fel.
Uuuu fugiți… nenicule când vedeți prahoveni că sunt un fel de bau-bau ai României!
Interesant este faptul că de-a lungul vieții am întâlnit mai multe persoane cu numele de George sau derivate, vreo 6 persoane, care au luat decizii proaste. Conform teoriei tale ar fi indicat ca atunci când întâlnesc un alt George să îl trimit la origini că ia decizii proaste, pentru că am experiență cu numele acesta, nu e așa?
E foarte ușor să arunci niste cuvinte aiurea în tramvai, nu? Dacă te duci într-o pădure, vei vedea că nu toți copacii sunt la fel și vei mai observa că unii sunt viguroși și verzi, iar alții sunt cârni și uscați. Surprinzător sau nu, dar cam așa este și în viață!
Un pod ca ala te scuteste sa ocolesti jumatate de sat sau, mai rau, e unicul punct de acces spre casa. Cum sa le interzica primaria daca nu e in stare sa faca ceva in loc?
Pana invata sa zboare oamenii aia vor folosi poduri ca ala.
Sa va povestesc cum la traversatul unui rau si un om mai istet e la fel de idiot ca pilotul sau „capitanul” din film.
Mergeam spre nush ce cascada prin Apuseni impreuna cu sotia si copilul de 8-9 ani. Ajungem noi la un pod terminat care avea cate o traversa putreda urmata de doua lipsa. Am zis ca nu mergem pe asa ceva si am luat copilul in spate si am traversat prin apa ca dacii liberi. De fapt era mai mult noroi decat apa. Sotia a sarit pe niste pietre si s-a udat putin la un picior.
M-am asezat pe malul celalalt sa-mi curat incaltarile. Pana sa termin am trecut prin stari succesive de furie, rusine, resemnare, amuzament.
La 10 metri in stanga era un pod nou „pitit” dupa un mal de pamant. De pe malul asta se vedea foarte bine.
Pe la noi este o vorbă când un tânăr face o prostie să impresioneze o fată: A avut mintea în plă ca iezii.
Mai demult iezii mergeau la război şi mureau ca să impresioneze fete. acum se bagă prin şuvoaie cu maşina ca să-i dovedească mizdei care haleşte chipsuri de pe margine că e cel mai bărbat curajos. Nimic nou. Dacă murea ăla înecat acolo îşi găsea aia al prost, dar cu tractor şi multe hectare, să o treacă peste viitură în siguranţă.
Femeia e de vină, se știe
Ala din film tocmai.to-a aratat ca se poate.Aia doi neuroni ai lui erau in pauza. Unu era la cafea si tigara si celalalt jos in capul ala acoperit de piele care suprima gandirea cerebrala la vederea femeilor. Asa ca nu a mai fost cine sa constientizeze pericolul si sa exprime in ganduri coerente ce era evident, ca masina nu va trece.
Adevarul este ca acel cotet de pot putea sa faca victime cand trecea cineva pe el in acele conditii deci nu era sigur insa metoda demolarii a fost geniala cu utilajul din dotare ! Idiot DA dar sa recunoastem avea raspundere civica a impiedicat prin fapta sa alte victime !
Care pod ?
Flacaul are acelasi instinct de consevare ca si masculul calugaritei negre! 😅 A vazut o localnica frumusica si a zis ca o da gata daca trece cu ea si pentru ea prin apele involburate; sigur ar fi facut la fel daca ardea! 😅
Frumusica e insa, localnica, stie ce-i o viitura si are de gand sa se distreze si filmeaza tarasenia ca sa nu zica prietenii ei, cu care o sa se prapadeasca mai tarziu de ras, ca se lauda!
Cred ca flacaul a iesit tare plouat din povestea asta! 😅
Comentariu beton!14
https://fb.watch/9TchXep0HY/
Iar alții sunt la polul opus, dând dovada ca știu sa vb românește mai bine decât mulți parlamentari și miniștri. S-aude veorica, ciordache, domnu cu ciasurile?
Ba da voi nu va duceți la rău odată?
@Cucurigu Minunat. Eu am intalnit pe cineva care a invatat romaneste ca sa-l poata citi in original pe EMINESCU!
intotdeauna ma impresioneaza oamenii care reusesc sa invete o limba straina din alta ramura decat cea a limbii materne. Un slav sau un asiatic care invata o limba latina, cu atat mai mult cand invata limba romana, care nu e cea mai cunoscuta sau de circulatie internationala, cum ar putea fi Franceza, Italiana, Portugheza sau Spaniola.
Da, chiar e admirabil si chiar am pe cineva in familie, casatorit cu o rusoaica ce a invatat romaneste fara profesori si carti..
Ai de plm… No comment!
Eu nu stiu de ce spuneti ca omul este prost. Voi nu ati vazut ca dupa ce vireaza la dreapta, il duce capul sa puna frână?
Păi a pus frână degeaba, că nu era niciun pieton pe pod. 🤭
Nu stiu daca ati vz si continuarea,,,e de tot rasul.a trecut de tot pe sub podul ala si s.a dus vreo 100 m la vale unde era apa mai adanca si s.a oprit intr.un bustean mai gros care era de.a curmezisul…omul asta era in portbagaj si singura lui grija era sa nu se ude…se descaltase si.si ridicase pantalonii pe la genunchi ca sa iasa in apa….apa acolo avand cel putin juma’de metru…
A, si prima fata care a trecut podetul si a ramas pe malul opus, cum a ramas ea singura acolo? Macar ramanea cu idioata care filma, asta macar avea chipsuri…o fi murit de foame….astia 3 ar trebui invitati la tv sa povesteasca din vasta lor prostie .
Plus intervenția pompierilor care au venit sa scoată prostu’ din apa. Ca și oamenii aia sunt plătiți din buzunarele noastre.
Persoana respectiva cu o zi înainte de aceasta întâmplare, adică Sâmbăta trecuse pe acolo fără sa fie luat de apa, în noaptea dintre Sâmbăta și duminica a plouat torențial și din acest motiv a crescut nivelul apei. Nu zic ca nu a fost un gest necugetat ceea ce a făcut dar lumea judeca fără sa cunoască tot contextul. Am văzut comentarii cum ca i au luat mami sau tați mașina și tot restul, nu I asa, a fost achiziționată din banii munciți de el. Podul a fost făcut de 2 persoane cunoscute datorita reclamațiilor făcute de o persoana din acel sat, nu din „pura dorința a primăriei”.
Deci contextul este că nu l-a dus capul să vadă că râul s-a umflat de la ploi? Băhăhăhăăă.
Wow…judeca fara sa stie contextul?
cum ar fi…acolo nu era un ditamai paraul care curgea cu viteza? Si el avea un cacat de cazan?
care ar fi contextu: cand a fost mic a fost racit, deci e normal ca mare nu prea il duce creieru?
Urmând aceeași logică mirobolantă a contextului irelevant, traversezi o stradă simultan cu mașinile, pentru că ai trecut fără probleme pe acolo cu două zile în urmă, nu?
Elena, mai du.te in p..lee noastre!!!
cred ca aici s-ar aplica super misto survivorship bias de catre firma audi, si sa imbunatateasca masinile alea sa nu le mai ia apa.
Referinta
A se citi partea cu armata https://en.wikipedia.org/wiki/Survivorship_bias
Idiocracy – documentar, nu fictiune :))
Cautam comment-ul asta. Daca nu era, il adaugam eu.
Nici cu un SUV nu trecea prin apa aia involburata.
Suma prostiei cred ca e constanta insa problema este ca au ajuns si prostii sa aiba acces in locuri si situatii care erau ferite de ei pana acum. In urma cu cativa ani asta nu ar fi avut masina, ar fi traversat pe cal si totul ar fi fost ok.
Greu de crezut că asculta calul de măgar și se băga ca boul…
Prostia e prostie indiferent de geografie! Si da, regresam. Cred ca atat am putut, noi astia din spatiul danubiano-pontic, si acum ne intoarcem la pestera. Gradul de prostie este din ce in ce mai ridicat si mai raspandit.
Ma mai uit din cand in cand la „Ridiculousness” si te infiori cand vezi gradul de prostie al oamenilor in general si lipsa de minime cunostinte de fizica sau de „common sense”. Da, stiu, acolo sunt si multi „fezandati” in alcool care incearca diverse trucuri. Dar ce am observat de ceva timp incoace este ca pana si propria orientare in spatiu e o incercare pentru multi concetateni. Nu e nevoie sa ne uitam in ograda americanilor pentru a vedea cat de incercati sunt unii in a-si gasi locul sau calea. Acum vreo doua saptamani am calatorit cu trenul. Aglomerat de la plecarea din Bucuresti. In vagonul in care am avut loc am dat de cel putin 6-7 tineri care confundasera numerele vagoanelor sau ale locurilor. Nedumeriti, buimaci si invartindu-se in loc. Vorba unui domn la vreo 60 de ani „pe tinerii din ziua de azi ii lasi in gara si nu sunt in stare sa se urce in tren!”…
Japițoiu’ trebuie să refacă podul,să facă unul cu 2 benzi pe sens, balustrade și trotuare și să-l mai și vopsească în culoarea partidului din care cu onor face tatsu parte…! Sigur iese primar în satu’ ăĺa amărât.
Doamne ce cretin! Hai sa povedtesc ceva in 2005 mi-am cumparat un Ford Mondeo frumusel foc.Traiam im Bucuresti si lucram undeva intr-o zona unde niste pricopsiți isi facusera case ( nu departe de Marriot) cumva intre Marriit si Rahiva parca se numeste cartierul.Aveam inchiriata o viliaie din aia unde facusem birourile.Toamna ploioasa in Bucuresti de se inundase orasul ca nah canalizare cucu.Cum in zona aia se construisera case cu duiumul si erau toate legate la canaluzarea din 1960 toamna frecvent se inundau.Bai plec de labirou apa pe toate stradutele insa nu rau.Ajung pe una din stradute sa ies in bulevard un proprietar de viloaie scotea apa din living si cum eram bara labara ma uitam cu milala rl din strada.Aud un zhomot si realizez ca eram deasupra unui canal si ca nivelul apei era undeva aproape de geam ca aveam motorul pornit evident si ca daca deschideam usama inecam probabil.Am oprit motorul instant si stateam in masina ca de coborat nu aveam cum fara sa imi umplu interiorul de apa si sa mor innecata.Sun la firma un dofer sa ia jeepul si savina sa ma scoata.Vine ala ma scoate si pe mine si pe inca 2 din spatele meu.Soferul.imi spune sa nu pornesc motorul sa o las acolo pana a doua zi.Asa am facut a doua zi am pornit motoruldar mumu saplece erau toate aprinse ca pomul de Craciun.Intrase apa pe turbina pana in motor am futut tot ce se putea reparatia = 6700 lei in 2005.La mine si cei din strada a fost pur si simplu ghinion eram pe strada nepotrivitasi canalele au izbucnit pur si simplu si ne-am trezit in rau dar asta s-a dus cu buna stiinta deci este cretin.