După cum bine se ştie, noi bărbații am dus în toate timpurile războaiele acestei planete, tot noi le ducem şi-acum. Sau nu credeţi că tot război se cheamă și lupta pentru cel mai bun loc de parcare din faţa blocului? Aveţi impresia că dusul gunoiul după zece seara e vreo joacă de copii? Jumătatea de zi pierdută să repari “priza aia care atârnă de trei luni” nu credeţi că e tot un fel de bătălia de la Waterloo la scară mai mică? Curajul sublim cu care storcim păianjenul cel rău care v-a făcut să plângeți, nu tot din vănătorul ancestral care zace în noi vine? Şi modul în care scoatem smartfonu’ din buzunar, nu credeți că aduce a John Wayne? Da, nouă nu ne e frică de nimeni şi nimic. Ăăă, cu foarte puţine excepţii. Fix cele de mai jos, pentru că nu există războinic curajos care să nu se teamă de:

Chelie. Sufletul împietreşte în noi şi ne sufocăm îngroziți în ziua în care găsim primele smocuri căzute în duș, din ceea ce era până nu demult frumosul nostru păr. Tremurând, în plin atac de panică, încercăm să le lipim la loc, de scalp. Abia când realizăm că totul e pierdut, ne vin primele gânduri sinucigașe. Şi nu e de înţeles? Păi ce, Winnetou era chel?

Injecţii. Un demn urmaş al lui Old Shatterhand o să ajungă în pragul leşinului atunci când o duduiţă subţirică, îmbrăcată în halat alb, o să rostească nemiloasă frază: “vă rog să vă întoarceţi cu spatele şi să daţi pantalonii jos”! Da, exact, lui Hercule nu credem că-i făcea nimeni injecții.

Răceală. N-ați văzut niciodată cum arată frica adevărată de moarte, până nu v-ați uitat în ochii unui bărbat care bolește doborât de o banală răceală sau gripă. Sfârșitul lumii sau urmările unui dezastru natural de proporții planetare ne lasă perfect reci, dar să nu dea ăl de sus să simțim o ușoară jenă în gât că s-a terminat șmecheria. Ne facem testamentul și așteptăm să ne ducem.

Dentist. Orice bărbat care se respectă poate să se ia liniștit bătaie cu doi golani care s-au uitat lung după fundul iubitei, dar niciun mascul sănătos la cap n-o să reziste fără să tremure inima în el la sunetul țiuit al frezei ăleia nenorocite. Vă e cunoscută fraza „dacă vă doare, vă rog să ridicați mâna”? Well, pentru noi a fost inventată. La fel și continuarea: „dar nici nu v-am atins, de ce-ați ridicat-o”?

Lacrimile “ei”. Da, bărbatul este acea ființă care poate să înjure treizieci şi cinci de minute fără să se repete, în timp ce face gesturi obscene, doar pentru că i-a tăiat unu’ calea la semafor. În schimb o să-l ia cu leșin la prima lacrimă ivită în ochii „ei”. Cum să te lupţi cu așa ceva? Păi dacă Hector izbucnea în hohote credeţi că-l mai omora Ahile?

Prima oară când se dezbracă de faţă cu “ea”. Pentru că suntem niște delicați, de-aia. Chiar și în acele momente de maximă tandreţe, orice războinic care se respectă va fi cutremurat de cele trei mari temeri care au schimbat modul în care arată omenirea azi: “oare am şosetele curate?”, “doamne, sper că mi-am tăiat unghiile la picioare” şi temerea supremă “sper că fostul o avea mai mică”;

Căsătorie. Ne temem de această instituție „sacră”, fix din același motiv pentru care ereticii se temeau de Torquemada.

Femei. Nu există vreun bărbat, sănătos la minte și trup, care să nu se teamă de femei. Desigur, istoria omenirii spune c-ar fi existat în trecut cazuri de astfel de bărbați neînfricați, dar cum sunt toți morți la ora asta, nu avem vreo confirmare oficială că lucrurile ar fi stat cu adevărat așa. Prin urmare, până la proba contrarie, rămâne cum am stabilit.

Mno, cam astea ar fi singurele lucruri de care se tem bărbații. Nici măcar nu sunt multe, ce naiba.