Ce mă fascinează pe mine la țările cu apă caldă este că de fiecare dată când mă deplasez pe-aici e imposibil să nu mai descopăr lucruri noi, pe care nu le știam sau nu le observasem. O să le las aici ca să nu le uit.

👉 Pe autostrăzile din Olanda, până la ora 19.00, viteza maximă este de 100 km/h. Și să vezi ce chestie, toată lumea merge cu viteza legală. Mă uitam absolut uimit cum pe minunăția aia de autostradă cu patru benzi pe sens și cel mai bun asfalt pe care am condus vreodată, toată lumea din jurul meu mergea cu 100 km/h. Și mai tare e că am prins ora 19.00 pe autostrăzile lor. Moment în care, ca la un semnal, toți au început să meargă cu 130. Băi, fascinant vă spun, e fascinant să vezi cum respectă oamenii regulile, cum nu vine nimeni să se creadă buricul pământului și să-și bage lupa-n ea de viteză maximă.

👉 Ah, și dacă tot a venit vorba despre viteză, la dus, spre Olanda, am mers pe foarte multe DN-uri din Ungaria, Slovacia și Austria. Bănene, dacă ești pe o porțiune de drum unde viteza maximă este de 40 km/h, nu există nimeni care să meargă mai repede. Indiferent cât e de liber drumul, merg toți aliniați cu 40 la oră. Treabă care, venind din țara unde niște zeci de cetățeni au mers pe contrasens pe autostradă, pe motiv că se grăbeau, ți se pare așa de domeniul incredibilului.

👉 Mai condusesem o singură dată prin Germania, cu foarte mulți ani în urmă, dar a fost o experiență total irelevantă. Acum a fost altceva, a fost o adevărată plăcere pentru mine să descopăr sectoarele de autostradă fără limită maximă de viteză. Mă rog, pe multe dintre ele oricum nu ai cum să mergi foarte tare din cauza traficului infernal, dar am avut noroc cu o bucățică de autobahn, cu cinci benzi pe sens (cred, nu sunt extrem de sigur, dar cred că eram pe undeva pe lângă Dortmund), unde i-am dat cât a putut mașina. E o senzație extrem de mișto să poți să rulezi câteva minute bune cu pedala de accelerație la fund, în timp ce pe bord vezi c-ai sărit de 200 km/h. Mă rog, e senzație mai puțin plăcută să vezi cum, la viteza asta, a trecut un Subaru Impreza pe lângă mine de parcă stăteam pe loc. Nfine, voiam doar să zic c-a fost mișto și cu adrenalină.

👉 Încă una, care n-are legătură cu condusul, și gata. Mi-a povestit distinsa noastră colegă de pe blog, cunoscută sub numele de didina, că în lacul din spatele casei ei (mă rog, e un canal, dar arată ca un lac, e cel din poza de mai jos), a aruncat cineva un pește Koi. Cum canalul e mititel, mare le-a fost mirarea locuitorilor din zonă când au observat înotând în el o mândrețe de pește lung de câteva zeci de centimetri. Motiv pentru care au sunat la primărie și-au semnalat prezența peștelui în zonă.

Dar abia continuarea poveștii e cu adevărat fascinantă. Știți ce-a făcut primăria? A trimis oameni să constate prezența peștelui, după care, a trimis oameni să prindă peștele ca să-l mute de acolo într-un acvariu în care să-și poată continua viața în condiții adecvate. Acum luați toată povestea asta și translatați-o în spațiul carpato-danubiano-pontic, adică faceți un exercițiu de imaginație care presupune că într-o zi sunați la primăria din orașul unde locuiți: „Bună dimineața! Vreau să vă semnalez prezența unui pește Koi în lacul de la ieșirea din oraș”. Cam cât vor râde ăia din primărie după ce vor închide telefonul?

Mno, cam atât pentru azi.

Apropo, pentru băiatul cu retard sever care mi-a comentat zilele trecute întrebându-mă de ce compar România cu vestul Europei, și că de ce n-o compar cu Africa sau o mare parte din Asia: uite de-aia n-o compar, băi Bulă, pentru că în capul meu e că vreau să trăiesc mai bine, nu să-mi spună un imbecil, la mine pe blog, că dacă ne comparăm cu Burundi suntem bine. Pula mea, așa gândesc eu, oi fi defect.