La megaimajul de lângă mine, pasta de dinți pe care o folosesc eu se vinde în cutie din aia cu antifurt. Știți voi, din aia din plastic dur care se deschide doar la casă, cu o cheie specială.

Nfine, nu asta ar fi problema, ci că la același megaimaj există o singură casă unde au și cheie d-aia. Casă care, evident, nu era aia la care m-am așezat. C-așa am eu karma, norocoasă.

Prin urmare, când a văzut pasta de dinți pe bandă, casiera a chemat paza să ia cutia blestemată și s-o deschidă la singura casa unde exista cheie. Dar ce să vezi, paza n-a reușit s-o deschidă și-a plecat să, citez: „mă duc să aduc un cuțit, că cu ăla sigur merge”. Am încheiat citatul.

Trecuse ceva timp de când așteptam, așa că m-am gândit să arunc o întrebare nevinovată:

– De ce e așa de complicat să-ți cumperi o pastă de dinți?

– Pentru că se fură, domnu’.

La care fac ochii cât cepele:

– Românii fură PASTĂ DE DINȚI?

– Da, aprobă casiera hotărât, că de-aia are sistem de securitate.

După care s-a luat cu mâinile de cap, că nu mai venea paza cu cuțitul, și s-a dus la singura casă cu cheie să-mi desfacă pasta de dinți. La ea a mers.

Pe drum mă gândeam cât de nedrepte sunt statisticile alea care dau România pe ultimul loc la consum de săpun și pastă de dinți. Om fi ultimii, nu zic, dar probabil avem hoții din magazine cu cei mai curați dinți și cele mai prospete respirații din Europa.