Sunt în aeroport (mă rog, în fața lui, c-am ieșit la o țigară). Fix lângă mine vorbește o duamnă foarte tare la telefon (nu duamna e foarte tare, ci nivelul decibelilor e mult prea sus).
Nfine, detalii, cert e că vorbește cu o anume Marcela pe care o roagă să vină s-o ia de la București. N-am de unde să știu, dar e foarte posibil ca Marcela să-și fi manifestat curiozitatea întrebând-o ceva de genul: „Da’ tu nu plecai pă Italea, fată?” De ce vrei să vin să te iau?”
Altfel nu-mi pot explica de ce duamna i-a răspuns aproape urlând:
‐ Că n-a vrut curva aia de la ghișeu să mă lase să mă urc în avion fără test. (am citat exact)
Probabil ăsta a fost momentul în care Marcela și-a declinat competențele în această privință, că discuția cea răcnită s-a întrerupt brusc.
Când am plecat de la țigară, duamna tocmai îl sunase pe nea Valerică. Da’ n-am mai stat să ascult, mă grăbeam, că pe noi ne-a lăsat în avion curva aia de la ghișeu.
Râdem și glumim, prieteni, dar vă dau cuvântul meu de onoare că la următoarea țigară încă o duamnă vorbea la telefon exact pe același subiect. Cum n-au lăsat-o în avion pentru că n-are certificat digital sau test covid. Ba mai mult, am auzit-o cu urechile mele când spunea că nu și-a făcut pentru că vor să se îmbogățească pe banii noștri (ăia cu testele, bănuiesc).
Asta e România reală, boșilor, nu bula noastră. România în care, după aproape doi ani de pandemie, există cetățeni care se prezintă la aeroport cu mâna-n fund, lucru care nu-i împiedică să fie convinși că n-au avut voie în avion pentru că „nu i-a lăsat curva aia de la ghișeu”.
Și toate astea în condițiile în care, din jumătate în jumătate de oră se anunța prin sistemul audio că se pot face teste PCR sau antigen și în aeroport. PCR-ul, cu eliberare de rezultat în minimum 6 ore, antigenul în 15 minute. Iar pe ruta Italia se acceptă și testele antigen.
Analfabetism funcțional next level.
Romania, te iubesc! Dar, de departe, in pana mea!
Comentariu beton!176
Ei pă draq analfabetism. Aștia-s din categoria „mi se cuvine” sau „ne descurcăm”. Se zgârie în c..r pentru banii ăia care-i dau pe test. Chiar dacă se fac acolo, cred ca nu-s gratis 😁 Banii care s-au dat pe bilet se returnează în caz de refuz test? 🤔
Comentariu beton!64
Da, și asta.
Bine ai venit în lumea reală. Dimineață tocmai îmi explica o colegă că ea nu înțelege toate măsurile astea luate de un an jumate încoace.
Comentariu beton!63
Pe unele nu le înțeleg nici eu. Dar chiar dacă nu le înțeleg, când vreau să plec undeva cu avionul, fac tot ce-mi cer ăia, ca să știu c-o să și plec.
„vor să se îmbogățească pe banii noștri” – pfuu, nu stiu daca este bine ca ai atins subiectul acesta :-)) Se stie ca oamenii din laboratoare sunt pe mana cu nea Bill, TOTI au PC sau laptop cu Windows. TOTI!!! 😀
Comentariu beton!86
Nu toți, unii mai avem si Mac uri 🤑🤑🤑
0 0
Venita în țară pe ruta Timișoara. Să vă zic câte discuții am auzit pe tema …oare ne verifica ăștia dacă stam în carantină. Asta în condițiile în care veneau din Anglia unde doar cine nu vrea nu s a vaccinat plus că în fața aeroportului în Timișoara era punct de vaccinare. Simplu și rapid. Ma mir în fiecare zi ce lejer se iau lucrurile ,masca e deja opțională, purtata la cot, nu înțeleg de ce e afișată acolo. E țara lui, las o mai că merge așa ,ne am obisnuit cu ea 😀….mama ei de pandemie
Comentariu beton!50
Deschid blogul Vasilescului – Mila Kunis. Deschid articolul – un nene cu fruntea spre ceafă se scarpină-n creștet. Păi e frumos să ne păcălești în halul ăsta, bre, hipstăre? S-a transformat, a păpat-o lupul, ți-a intrat nisip în tastatură, sau ce s-a întâmplat acilea? 🙂
Comentariu beton!43
Explicația e foarte simplă: curva de la ghișeul nostru semăna cu Mila Kunis.
Chear dak nu aducea a aaa Codrin Ște fă nescu … io tot ash fi strigat mw3 peSde🤣🤭
Ps. În altă ordine de idei aproape că nu știu cine e Mila aia, da’ voi ați văzut ce a îmbătrânit Nicu Alifantis ?
Daca semana cu Mila inseamna ca avea sanse sa si ia banii pe test cand ajungea pa Italea, daca o ‘lasa curva aia de la ghișeu’ sa treaca. 😎
Hmmm. @Cristi se pare că ai pierdut puțin din firul logic 😕
Comentariu beton!20
L-a făcut ghem.
Comentariu beton!17
Eu am o singura nedumerire. Cum se face ca mereu cei care demasca conspiratiile mondiale cu teste cipuri si vaccin sunt cei care pana la o anumita varsta nu au reusit sa faca nimic mai mult decat ceva munci necalificate si sa traiasca de pe o zi pe alta. Oare efortul asta de a urmari elita mondiala care conspira asupra cetateanului de rand le ocupa tot timpul si de aia nu au putut sa se ocupe de restul vietii lor ?
Comentariu beton!135
Păi de ce mai întrebi dacă știi răspunsul? Ce, crezi că e simplu să stai cu ochii pă Ocultă?
Nu e asa. Prieteni arhitecti( el si ea) firma lor, penthouse bucuresti, masini etc..nu se vaccineaza, vor ieftinirea testelor, ridicarea tuturor restrictiilor etc. Colegi de munca(IT) vor acelasi lucru. ..uneori ma intreb daca problema nu e la mine.
Comentariu beton!83
@Alin, și la ce concluzie ai ajuns.
Că-mi pun uneori aceeași întrebare?!
Zău, uneori chiar mă întreb dacă nu cumva eu sunt aia defectă.
Comentariu beton!21
Pai i-a împiedicat oculta sa ajungă sus, doooh 🤪 Cum puneau mana pe carte, venea oculta și le dădea peste dejte 🤣🤣🤣🤣
Comentariu beton!23
Acelasi comentariu ca si Alin. Am prieteni (prieteni am zis, da?) care nu vor sa se vaccineze. M-au lasat paf, inca nu-mi vine sa cred. Oameni cu scoala, culti…se pare ca degeaba, ma gandesc ca le fileaza o lampa (probabil ca ii scuz…). Nu mai spun de colegi de serviciu si diversi alti oameni cu care ma intalnesc (ii includ aici si pe unii care lucreaza prin banci – nivel cel putin middle management). Posibil ca sunt mai putini decat cei luati in calcul de Ionut, dar totusi sunt destul de multi din cate imi dau eu seama. Ma gandesc ca unii sunt ca fi’miu, adolescent de 16 ani, il iau pe NU in brate, indiferent ce li se spune, doar n-o sa faca ei ce-a zis ala sau aia (indiferent ca vaccinul le-ar face bine). Asa sunt ei, mai pe anti-sistem asa, n-au depasit varsta adolescentei.
Comentariu beton!30
@Valia Sigur, iti fileaza lampa ca nu vrei sa te vaccinezi pentru o boală care nu va afecta 75% din populație. Dar deja după un an jumate toți avem opiniile formate. Apropo doar pentru că te-ai calificat într-o meserie sa zicem it-st, economist, jurist nu înseamna automat ca dudui de cultura. Dar hei, daca manelistii se lauda cu masinile pe șosele hai și noi cu diplomele. Eu sincer constat ca nu ne mai halim între noi de nicio culoare. Gen așteptam orice prilej să-l jignim pe ala de langa, sa-l minimalizam. Pentru politica, pentru ce manancă, pentru unde calatorește etc.. Eu personal am obosit, mi-e super scarba de lumea in care traiesc. Literalmente o detest. Și vă intreb atata. Daca ati fi avut un bar și voua vi-l inchideau in timp ce smecherii dadeau paranghelii si ulterior cu vaccinari cu toate cacaturile tot functionati la capacitate redusa fara absolut niciun sens. Nu ati fi fost si voi anti-sistem ? Eu zic ca da. Dar e un psd-ist in fiecare dintre noi, iar galeata aia cu ulei și zahăr are și formele ei mai non-rurale. Succes ”an” viață
Comentariu beton!36
Îmi place să iau muie cu căcat.
De îmbogățit s-au cam și se mai, că trăim și cu virusul ăsta, ca și cu restul, pe veci:
https://www.realitatea.net/stiri/actual/profit-urias-in-pandemie-testarea-pcr-in-romania-peste-25-miliarde-de-lei_60ed371bb12b0606c4493f02
Io, de paregzamplu, nu mai mânc pită că se îmbogățește Boromir.
Comentariu beton!54
Bună alegere. :))))))
Tudor, nu inteleg de ce aveti senzatia ca as fi PSD-ista. Chiar nu sunt; sunt profund anti-PSD-ista. Dintotdeauna. Cat despre motivele celor care nu vor sa se vaccineze, acestea sunt variate, noi, cei care suntem vaccinati (da, eu sunt vaccinata si fi’miu la fel chiar daca are 16 ani – cum s-a dat drumul la vaccinare pentru el, cum l-am programat si pe el). Cat despre barul inchis, sa va explic: chiar lucrez in industria Horeca si inca intr-o firma mare, am fost nevoiti sa dam afara peste jumatate din numarul de angajati (din aceasta cauza nu am dormit noptile acelea inainte de a lua aceste decizii in cadrul companiei) iar noi suntem din cei care inregistram si bon de 3 lei o cafea, spre ex: cand se introdusese prostia de taiat bon fiscal pentru tipsuri ne-am pierdut ceva timp ca sa pregatim procedura de lucru, registrul special in care se inregistra cash-ul la intrarile in tura, etc, pentru ca dupa o luna sa se scoata si mai ales, ne uitam cum altii (mai ales prin tara sau in Bucuresti -vezi salile de nunti) nu respecta nici o restrictie apropos de numarul de participanti. In timp ce, noi respectam, sa stiti. Absolut tot!!! Si pierdem. Plus masuri de igienizare specifice, investitii specifice pentru dezinfectare (ex: aparat cu ozon in fiecare lift si pentru camere) si tot iar receptionerii nostri au ajuns sa auda jigniri de la clienti pentru ca le spun sa-si puna masca pentru ca sunt in spatiu inchis. Sau primim nota mica pe site-urile de rezervari pentru ca s-a suparat clientul ca i s-a facut observatie sa isi puna masca sau nu a avut mic dejun bufet ci doar de luat in camera, atunci cand regulile au impus asta. Asa incat sa stiti ca stiu perfect ce inseamna sa lucrezi in aceasta industrie. De anul trecut de cand lucrez cu salariul taiat, mi-a iesit pe nas lucratul in aceasta industrie. Si ma uit in fiecare zi pe rapoarte de ocupare, pe cifra de afaceri din restaurantele sau barurile noastre, despre care, pot sa va spun foarte multe, mai ales despre acelea care nu sunt pe litoral sau pe valea Prahovei. Din afara nu se vede decat atat: litoralul Marii Negre si valea Prahovei, in conditiile in care clientul de business lipseste cu desavarsire si la fel si partea de evenimente corporate sau cu limitare pe evenimentele private; cum spuneam, nu putem sa ne luptam cu cei care nu respecta regulile. Avem o competitie neloiala maxima, am avut si inainte de pandemie, avem si acum. Avem competitori care nu au inregistrat niciodata toate veniturile, au platit salariati la gri in cel mai bun caz, stie tot satul, tot orasul. Si ce daca?! Traim intr-o tara profund corupta. Asadar, empatizez cu Dvs. daca lucrati in industria Horeca. In ceea ce priveste comentariul Dvs. il apreciez, insa nu stiu exact ce ati incercat sa-mi transmiteti. Eu am facut un comentariu despre multitudinea categoriilor celor care nu vor sa se vaccineze. Cat despre prietenii mei, cei care au si scoala am si spus ca sunt si culti (da, cititi, umblati prin lume), nu doar cu scoala, cu toate acestea nu doresc sa se vaccineze. Nu ma vad cu ei, mai mult de atat nu am eu ce sa fac. Doar ca m-au surprins si am vrut sa completez comentariul lui Ionut. In nici un caz nu am dorit sa atac pe nimeni.
Comentariu beton!60
da de unde stia ea ca e curva? i-a spus barbatul ei , a femeii de la telefon?
Ei, și tu acum. Era curvă pentru că n-a lasăt-o în avion.
Nu vreau sa ma gandesc, pentru ca nu ma mai scapa nici 4 psihiatri, ce va fi iar din toamna. Pentru ca niste analfabeti nu mai respecta nimic, iar de vaccinat, in tara asta sunt doar 24 la sula, pardon la suta.
Frumoasa Mila!
Plaja frumoasa, Mihai!
Comentariu beton!25
ha, eu am citit postarea asta dupa nenorocirea din toamna… Sonia… sa nu mai faci previziuni vreodata… sau macar fa si tu un ban cinstit 😁
Da, da. Vine toamna. Mă ia și cu râs și cu plâns. Că mă gândesc cam cum va apărea iar coada la vaccinări. Și nu cred că sunt apocaliptic.
Valul patru, Victore, o să fie cea mai eficientă campanie de vaccinare.
Eu ma gândesc dacă o sa pot face al treilea vaccin la liber, sau iar va trebui sa aștept după prioritarii .ulii care nu s-au sinchisit sa se vaccineze 😑
@Alina: stai să vezi dacă o să ai loc de ăia cu Prima doză!!!
Analfabetism funcțional și selecție naturală (aproape).
Cred că nea Valerică era peștele duammei, aia care vorbea tare.
Internetu este pentru poze pe feisbuc cu cafelutsa de dimi nu pentru informare că s-ar putea să-ți trebuiască programare la bancă, la permise sau test covid la aeroprt.
Comentariu beton!31
Doamne ajută! Exact așa este.
Sincer …sper ca in următorii minim 25 de ani sa nu mai vin in România. Și nu pt ca mi s-a urcat la cap Europa, ci pt ca îți e mai mare dragul sa lucrezi ai sa trăiești printre oameni Civilizați. Chiar dacă munca pe care o fac e grea și intr-o luna de zile m-a lăsat fără 5 kile 😂😂😂😂
Personal sunt vaccinat, precizez asta ca sa nu fie loc de discutii. Si perfect de acord cu restrictiile pentru ne-vaccinati (eu, ca sa fiu sincer, le-as face de tip China, cu usa sudata si program de maxim doua ore de iesit din casa pentru mancare si doctor plus teste din 3 in 3 zile si amenzi pana vomita pentru fiecare abatere, dar eu nu sunt prea sociabil din fire) atata timp cat vaccinul e pe toate drumurile si te poti prezenta si vaccina rapid oriunde vrea muschiuletul tau.
Dar, totodata, nu sunt idiot si incerc sa gandesc si cu capul me. Deci, in ipoteza, destul de plauzibila, ca la toamna o sa inceapa iar circul (valul ‘tzshpe, restrictii & shit) vin si eu cu intrebarea: noi, astia vaccinatii, vom avea sau nu vom avea „privilegii” clare vizavi de aia ne-vaccinatii? Ma refer la:
MASCA (ramane obligatorie sau nu si, daca da, unde/cum/care e diferenta intre vaccinati si non-vaccinati, ca asa cum pe ne-vaccinat il cam doare-n pwla de societate asa si eu consider ca am dreptul sa ma doar-n spate de el si sa nu port masca si sa ii dau evenetual COV, eu find probabil asimptomatic)
ACCES (ex – in restaurante, baruri, cinema, la interior ma refer; ca acum e caterinca sa bei o bere la terasa si ne-vaccinat fara probleme dar la -20 grade cand o poti bea doar la interior cum facem? inchidem barul si lumea iar ajunge in somaj iar eu nu am unde sa beau acea bere sau ii excludem pe ne-vaccinati si lumea merge mai departe?)
CALATORII (ex – de la banala calatorie cu tramvaiul pana la tren/avion)
PRIORITATE la servicii medicale (ex – daca imi rup piciorul stau la coada din cauza ca spitalul de ortopedie, de exemplu, a fost transformat in spital covid sau lasam ortopedia in pace sa trateze picioare rupte ia aia ne-vaccinati si bolnavi de COV poa’ sa se trateze pe barba lor ii priveste unde???)
FACTURA de servicii medicale pentru aia ne-vaccinati care au „decis ei, ca doar stiu mai bine” sa nu se vaccineze si ajung la ATI (stii, din banii mei de impozite nu prea vreau sa ii tratez pe conspirationistii si anti-vaxerii care au nevoie de ATI).
Problema e ca daca – in valul IV-V-‘tzshpe – nu se iau masuri de genul celor de mai sus care sa faca o distinctie clara intre vaccinati si ne-vaccinati, atunci sunt doar doua concluzii: UNU – stiintific, vaccinul (poate) chiar e fix apa de ploaie sau protejeaza asa-si-asa, ceea ce da apa la moara conspirationistilor si DOI – rata de ne-vaccinare si aglomerarea de adeptii lui steer e NUMAI vina guvernului care are zero sange-n veioza ca sa ma exprim plastic.
Comentariu beton!95
@Cryptoprocta ferox, Prim ministru… 🙂
Sincer, eu nu cred ca noi, ăștia vaccinați, vom avea vreun avantaj în plus. Pentru ca și ăia nevaccinati plătesc taxe, și ei „sunt cetățeni europeni și au drepturi” . Chiar și dreptul de a împrăștia Covid 😑 Și ca să-i izolezi cumva…no way, Jose! Nu are cine sa-i verifice. Și apoi, încearcă ei să treacă pe la vamă cu documente false. Crezi că la terasă n-or sa meargă cu hârtia lui vecinu?
Misto pusa problema. Dar, din pacate, nu cred ca va fi niciun avantaj pt noi vaccinatii.
Singura solutie sa nu urmeze mutatii peste mutatii este obligativitatea vaccinarii.
Sunt in tren. Dupa scarba din ochii mei, cred, controlorul mi-a zis ca nu ne obliga sa purtam masti. In conditiile in care nu e aproape nimeni cu masca. eu si inca o fata.Ii zic ca scrie pe bilet masca obligatorie, plus ca asa stiam ca in interior cam trebuie. Si ca s-ar putea ca din septembrie s-o cam luam de la capat. Nu a mai zis nimic. A plecat. Se vede .doar 24 la sula, pardon, suta. Ca astia nici nu se vaccineaza care fac ce ii taie si vrea …sula lor.
LE. Logic ca nenea arogantu’ n-avea masca. Bine ca nu mi-a mai dat nicio replica. Ca nu stiu ce mai ziceam.
Nenea controloru dupa o ora trecu iar, hop, cu masca pusa, s-a uitat la mine, am intors capu 😡
Îmi place să sug pula.
Imbecilo, vezi că ți-am scos link-ul către blog-ul tău la fel de imbecil.
Câta vreme valul asta 4 vine cu mutația Delta, care te infectează indiferent dacă ești vaccinat ori ba, care mai e rostul diferențierii in purtatul măștii și a celorlalte enumerate?
Uite eu de cand cu pandemia a trebuit sa calatoresc destul pt servici. Am lucrat in acest an jumate in 3 tari+ 2 perioade de lucrat de acasa. Informatiile sunt destul de neclare uneori. Ah da, ca eu tu sau/si „oamenii din bula” stim sa ne informam si petrecem probabil mai mult timp pe internet decat ar trebui e una. Ca mai exista si oameni care nu sunt ca noi e alta. Exemplu clar: am zburat spre Frankfurt ultima data acum 4-5 saptamani. Mi s-a cerut in Otp faimosul test. Aveam vaccinul facut, l-am aratat, no stress. Dar am zis hai ma: sa intreb de ce totusi mi se cere (calatoream intre 2 tari verzi una pt cealalta). Iar „curva de la ghiseu mi-a raspuns: um, erm,iii, aaa pt ca inca nu e clara treaba, d’aia. Deci…um aaa ermm iii…la intrarea in Germania nu mi-a cerut nimeni niciun test dupa ce le-am raspuns ca vin din Ro(verde). Deci cum sta treaba? Plus ca nici ei la plecare din Frankfurt nu cereau nimic. Acceasi situatie: zbor Germania-Spania. (Da cereau spaniolii codul qr pe care il generai completand formularul online de calatorie dar nu cereau: test,vaccin, dovada ca ai avut covid d curand.
Dupa Craciun cand am mers din Ro in Germania la fel. Ma intrebau la Otp de test. Nu aveam pt ca urmaream constat site ul rki.de unde scria clar ce ai de facut daca vii din Romania: inreg online + izolare 5 zile + test dupa cele 5 zile. Iar tipa de la Otp imi spunea: nu ca s-au schimbat regulile, nu stiti poate dar asa este. Intreb: cand? Cu telefonul in mana si cu rki.de deschis pe varianta in lb engleza ca sa ii arat. La intrebarea cand?…imi raspunde ieri 😅🤣. In fine am trecut. Mi se cerea test cand nu aveam nevoie.
Ca sa ne intelegem bine: sunt vaccinata, nu sunt covidioata, m-am supus regulilor de fiecare data. Cand am avut nevoie de test si stiam din sursa oficiala ca imi trebuie, l-am facut, cand m-am putut vaccina am facut-o, cand a trebuit sa fac auto izolare am facut-o samd.
Dar treaba cu listele, zonele verzi, mov, albastre, portocalii, bej samd e foarte neclara. Fiecare stat are regulile si formularele sale. Fiecare stat are lista sa de state in diverse culori. Fiecare stat are regulile sale de intrare-iesire. Si colac peste pupaza mai vin si companiile aeriene cu regulile lor. E o intreaga nebunie si din cauza asta si atata confuzie. Cert este ca am observat trendul din otp de cateva luni bune. Ai nostri cer test de cateva luni desi sunt in necunostinta de cauza. Ori exces de zel ori nu inteleg care e treaba. Stiu ca ei nu pot acu sa tina pasul cu regulile fiecarei tari catre care sunt curse dar….atunci lasa-ma pe mine sa ma informez.
Treaba la nemti era destul de clara in iarna..pe oameni nu ii interesa sa vii tu cu testul in buzunar. Ii interesa sa vii, sa te izolezi sa nu cumva sa fii la incubare si sa faci test la ei dupa 5 zile si gata.
Sper ca se intelege cat de cat unde bat, nu ma deranjeaza sa se ceara de maine obligatoriu oriunde ai pleca: test,vaccin,etc. DAR SA FIE TREABA CLARA PT TOTI!
Îmi place tare mult să sug pula.
Marș, mă!
Poate ca testul trebuia inclus in bilet. Stiu, nu era fair pt cei vaccinați etc, dar pt prosti era perfect. Si asa se testau „gratuit” si nu se mai îmbogățea oculta.
Nu?
Cum adică inclus în bilet? Că nu e vorba doar despre bani, trebuie să ți-l și faci.
Pe de-o parte, nu zic nu la „scheme” din astea de ghidat bizonul indirectia corecta, el fiind prea prost ca sa inteleaga ce e bine pentru el. E preferabil intotdeauna binele „fortat” cu zaharelul decat cu bata, dar…
Eu m-am programat pe vreme cand era COADA la vaccin, am asteptat sa se deschida etapa III, dupa care inca vreo 6 saptamani sa imi vina randul. Acum, cand e vaccin pe toate drumurile dar prostii sunt prea prostii ca sa stie ce e bine pentru ei si din cauza asta eu si familia mea riscam sa stam iar inchisi in casa, ma simt cumva discriminat ca toata lumea cauta metode sa-i convinga cu frumuselul. Majoritatea antivaccinistilor fiind doar niste prosti fudului si de neclintit in convingerile lor de kkt.
Nu prea ii suport pe francezi si cu atat mai putin pe Macron dar babaiatule, le-a zis-o ala clar: personalul medical si cei care intra in contact cu persoane vulnerabile se vaccineaza obligatoriu; daca nici asa nu creste rata de vaccinare, se va da lege sa devina obligatoriu pentru toata lumea. Si grecii cam la fel.
Cam asta vreau si eu de la KWJ si de la Cutzu-cutzu. Doar ca nu, acum 2-3 saptamani iesisera ambii tantalai pe TV sa ne explice cum ca ESECUL campaniei de vaccinare (20-30% in RO fata de media UE este un esec, matematica nu minte) este tocmai garantia succesului acestei campanii. Ca, ziceau ei, a scazut numarul de cazuri noi si chiar daca nu se mai vaccineaza nimeni, asta e un succes. Dar nu zicea niciunul de scaderea numarului de teste si corelatia dintre cazuri noi/tulpina delta/etc. Te ustura creierul, pe bune!
Ca sa citez un maestru in viata, ati auzit ca s-a combinat Mila? Si umbla cu unu’ tare? Nu știți cu cine? Cu Dumnezeu.
Și câți ca ei (ele)!
Cred că am mai povestit că întâlnesc atitudini de genul și la „colegii” medici. Mai nou mă mănâncă tastele și îi articulez virtual, pentru că efectiv nu mai suport nivelul la care s-a ajuns și simt nevoia măcar să contracarez aberațiile lor în grupurile unde sunt și oameni din afara domeniului medical (în general de bun-simț, nu șoșocari). Ultima intervenție care m-a făcut să fierb de indignare a fost comparația situației de pandemie cu un lagăr de concentrare. Am răspuns la comentariu subliniind enormitatea comparației și spre bucuria mea mizeria a fost ștearsă. Nu știu dacă cineva poate cădea mai jos de atât..
Bine că mai există „curve” care să le mai dea peste nas. Proud to be a little bitch 😛
Comentariu beton!34
Ai auzit de Olivia? Olivia Guidry. Asistenta medicala din USA covidioata militanta? A dat coltul, lumea zice ca de covid.
N-am auzit de Olivia Guidry dar Olivia pare un nume predestinat
Sug pula pe bani. Dacă n-aveți bani, o sug și gratis. Totul e s-o sug.
Marș, coaie!
Eu as vrea ” curve” de genul asteia la absolut toate ghiseele (de oricare ar fi ele ) . Lege pentru vaccin obligatoriu. Unii nu pot fi educati decat cu forta. Imi pare rau ca am acest sentiment si speram in „desteptarea”tuturor romanilor in democratie. Nu cred ca mai apuc sa traiesc sa vad toti romanii deveniti responsabili.
Eu una sunt bine de tot pe pulă.
Sugi pula, @dragi femei. Pe toată.
Nu știu care este corespondentul masculin al „curvei de la ghișeu”, dar au avut parte de el șoferii autocarului cu care am călătorit la greci. Le-a zis omul că fără test sau certificat de vaccin nu trec vama la Promachonas. N-am auzit discuția, dar l-am văzut pe unul dintre șoferi că dă un telefon, dintr-un birou de la vamă iese o femeie, vorbește cu Milul Kunis, acesta se duce la un birou unde sunt alți 2 angajați plus femeia, sunt chemați și șoferii, se discută, se așteaptă, iar se discută, intr-un târziu cei doi sunt testați de personalul care testează aleatoriu călătorii doar cu teste, plecăm. Cam o oră a durat toată tărășenia. Ajunsă cu bine la destinație, sun la firma de transport, să anunț situația, raspunde o femeie. „Da, știm, e prima dată când se întâmplă așa ceva, nu li s-a cerut până acum șoferilor să aibă aceste documente.” mi se spune pe un ton neutru. Mă inflamează olecuță: „Am citit regulile de trecere a frontierei și nu am văzut să fie menționate excepții. Vă rog frumos să nu se mai întâmple așa ceva, respectați regulile, nu mai trimiteți șoferi nevaccinați sau netestați în curse! Este inacceptabil să expuneți pasagerii la asemenea nasoale, etc” Pe ton ridicat: „Suntem firmă de transport, doamnă, șoferii fac și câte trei curse pe săptămână, n-au cum să plătească de fiecare dată teste!”. O rog să nu mă certe, că deja sunt traumatizată de situația neplăcută prin care tocmai am trecut deampixulea, mă asigură că nu mă ceartă, dar o tot dă cu faptul nici ei, nici șoferii nu sunt de vină, ci faptul că acum s-au apucat grecii să le ceară și lor aceste documente.
În fine, n-am mai insistat, dar mi-am învățat lecția. La următoarele călătorii cu transportatori musai mă voi asigura de niște treburi. Inclusiv în cazul piloților de avion. Nu de alta, dar la ce noroc am la rahaturi din astea, nu e exclus să trebuiască să ne punem toți pasagerii problema soluțiilor alternative de a ajunge la destinație. Ar in cazul avionului ar putea fi destul de complicat. Oare ar avea parașute penru toți?
Comentariu beton!23
Păi să se vaccineze dacă nu vor să facă atâtea teste. Asta-i chiar culmea! Sunt și inconștienți, intrând în contact cu atâția călători zilnic.
”Oare ar avea parașute pentru toți?”
Acum o să urmeze o glumă misogină și rog cititoarele blogului să închidă ochii.
Da chiar așa, oare de ce companiile aeriene alocă doar 3-4 parașute pe fiecare aeronavă ?
Comentariu beton!13
Sa se dea câte o parașută, sa ajungă la toți! 🤣🤣🤣
Comentariu beton!14
Nu-i stres că n-a lăsat-o „curva de la ghișeu”. Merge acasă și mâine-poimâine se urcă pe un Atlassib pentru că „ăia ie de treabă” și o lasă și fără test cu o mică „atenție” la șofer.
Se va umple lumea de curve din astea care ne vor interzice să facem chestii. Iadul ne mănâncă, vă zic. 🙄
Eu sunt o curvă din aia care nu iese la șpriț și dolce vita cu oameni care nu s-au vaccinat. Și nu pentru că am ceva cu alegerea lor ci pentru ca nu aș putea duce vina dacă eu i-aș infecta fără să știu iar ei ar dezvolta o formă de covid complicată, nevaccinați fiind, nu contează că alegerea de a nu se vaccina a fost a lor.
De un an jumătate trăiesc cu povara asta, că altul ar putea suferi rău din cauza mea. Vaccinul mie mi-a readus liniștea. Nu mai am coșmarul ca aș putea omorî involuntar pe alții sau inconștient pe mine.
Vrei să ne vedem? vii cu certificatul. N-ai certificat? Bem cafeaua online că pentru asta ne-a dat Dumnezeu internet, se știe.
Comentariu beton!36
Respect!
Mă uimeşte cum gândeşti. După tine, viaţa e formată doar din cafele şi internet? Hai să-ţi dau un exemplu: a murit o mătuşă. De cancer, nu de covid. La înmormântare au fost şi vaccinaţi, şi nevaccinaţi, cu „vorbe dulci” în program: „Dă, să te pup, antivaccinistule!” „Te pup, vaccinisto!” Să înţeleg că tu participai on-line? Mare e grădina!
Căldură mare, mon cher Mihai.
Și se duc niște duamne la ștrand, să se răcorească. Și se aruncă sirenele în apă, așa îmbrăcate. Cu fuste largi și plisate, bluze înflorate și salbă la gât. Apoi au venit în fugă mizerabilii ăia de angajați de le-au scos din apă și ulterior le-au dat afară. Nici nu au apucat săracele să se spele ca lumea. Păi zi și tu? E drept? Că io sunt stupefiată când văd unde s-a ajuns și care este nivelul de înțelegere, acceptare, normalitate, civilizație raportat la falsa problemă a drepturilor.
Comentariu beton!24
Băi, aveau dreptate doamnele. Scria undeva că nu e voie să intri în apă îmbrăcat? Nu scria. Vezi?
Am aflat acum, că mă uitam la ofertele piscinelor din zonă, că dacă îți sufli nasul în piscină riști să fii evacuat. Nu se mai poate cu regulile astea… este dictatură. Mai trebuie să-ți interzică și să faci pipi în apă că se duce naibii toată distracția.
Comentariu beton!19
Este discriminare, domne.
Cum să dai afară un stol de țigănci care au sărit echipate complet in apa? Să nu își râcâie papucii de ciungă de marginea piscinei? Să nu poată da o găleată de apă la calu lăsat în soare, priponit de căruță?
Cum sa nu ii discriminezi pozitiv? Păi dacă are intenția să te facă la buzunare, ar trebui invitați cu mănuși albe să bage mâna, nu să te ferești, să le iei șansa de a face rost de un portofel.
La unele piscine este menționată obligativitatea purtării costumului de baie.Ele ,doamnele,erau mai timide și au purtat costum întreg,însoțit de accesorii.
A iesit dragnea… sa vedem razboi
Beli-ne-ar insula 🤣🤣🤣
Ps. Am crezut că glumești. M-a convins A3,4,5 … lipsa lor
Pff, facut test rapid si ajuns pentru prima data la Ciampino, crezui ca am am facut tura deasupra la Baneasa si am ajuns inapoi la capitala. In acelasi timp cu noi a sosit cursa Suceava – Ciampino. Pi cursa di Suceava am avut placerea sa dau de fetele care muncesc seara si se chinuiau sa mearga pe tocuri. Dupa cateva injuraturi si alte vorbe de duh Italienii au rezolvat sistemul digital care scaneaza pasapoarte ca sa fluidizeze traficul, moment in care maximul 10 persoane, incluzand eu si sotia ne-am indreptat catre acele masinarii inteligente, din urma auzindu-se, nu ma duc acolo ca imi scaneaza fata si apoi ma cloneaza. Eu m-am dus sanatos sa-mi iau masina de la centrul de inchirieri vorbind singur ca altceva nu mi-a mai ramas de facut. Trageti voi concluziile.
@mihail majoritatea românilor călătorește cu buletinul în UE, de asta doar vreo zece v-ați îndreptat spre mașinăriile inteligente care citesc doar pașapoartele digitale. Nu de alta dar nu vreau să trăiești cu impresia că din 2 avioane doar pe 10 vă duce capul.
Și eu vorbesc singură când dau peste români din ăștia care din 2 propoziții pun etichete la toată lumea: și cum, avionul de la Suceava a adus fete la produs în timp ce ăla din București a adus turiști de elită fierți pe cultură?
Dacă o lăsa, când o întorcea din Italea erau de vină și labagiul care a întors-o și curva care a lăsat-o!
Sunt o imbecila. Nu vreau nimic, doar mă laud.
Marș, coaie. Mi-aș pula în morții voștri de imbecili!
Li s-a întâmplat și câtorva cetățeni germani care au vrut sa mănânce într-un restaurant care nu are locuri decât înăuntru. Și tanti chelnerița nu i-a lăsat sa intre fără test la zi (e gratis în Germania) sau certificat de vaccinare, dom’le!
Dar chiar așa!!! Păi unde am ajuns??!!!??? Și dăi nervi și draci și bufnit și discutat.
Mai să își ceară scuze doamna chelneriță pentru legea dată de alții 🤷🏻♀️ Dar de intrat clar nu au intrat în restaurant, și lipsa de clienți chiar nu duce locul.