Valencia nu e Sevilla. Da, știu că această cugetare aproape filozofică are practic aceeași valoare cu vestita alegație „iarna nu e ca vara”, dar ăsta este cruntul adevăr: Valencia nu e Sevilla.
O fi mișto, o fi cu plajă și cu ieșire la mare, dar n-are je ne sais quoi-ul ăla pe care la Sevilla îl simți de la primul pas. Serios, eram oprit la primul semafor, de-abia intrasem în oraș și tot ce puteam gândi era „Doamne, cum arată locul ăsta”. Stare de admirație care s-a menținut oriunde am fost și orice am făcut în Sevilla, pentru că locul ăla este pur și simplu ireal de frumos.
Nu știu cum să vă descriu, e greu în scris, dar Sevilla te vrăjește din secunda unu și nu te mai lasă, vrăjit rămâi pentru totdeauna. Într-un singur loc am mai simțit ceva asemănător: la Lisabona. În rest, orașe frumoase și foarte frumoase am văzut cu duiumul, dar astea două, Sevilla și Lisabona, sunt două poezii, două cadouri ale zeilor pentru noi muritorii de rând, nu două orașe. Dar o să mă întorc musai la Sevilla și-o să stau măcar cinci zile. Am zis.
Revenind la Valencia, că n-o fi el Sevilla, dar nici ultimul oraș din Spania nu e, eram hotărât să nu plec de aici până nu mănânc o paella d-aia adevărată. Dacă nici aici, unde s-a inventat, atunci unde? Toate bune și frrumoase, dar cum fac să mânănc ceva bun, adevărat, nu porcării pentru turiști. Cum io nu glumesc cu mâncarea, m-am pus și-am făcut un research serios pe google. Am avut ceva de lucru, că nici nu voiam să mă duc la mama naibii pe la marginea orașului, dar voiam să fie și ce trebuie. Fix pe sistemul „și cu sula-n fund, și cu sufletu-n rai”.
Daaaar, pentru că norocul ține cu cei îndrăzneți, până la urmă am găsit. Și trebuie să vă las si vouă cârciuma asta aici, pentru când ajungeți prin Valencia. Se numește „El Forcat” și este exact cum îmi imaginasem eu că trebuie să fie un local valencian unde știu să facă paella. Deși e într-o zonă ultra-vizitată (Torres de Serranos, pentru cunoscători), faptul că e pusă pe o străduță laterală pe unde nu trece gloata, o face să fie exact așă cum își dorea suflețelul meu. Bine, ca să fiu foarte cinstit, la decizia mea a ajutat și c-am văzut că oamenii fac paella din 1985. M-am gândit c-o fi ceva de capul lor dacă rezistă de atâta timp.
Așa c-am intrat și-am am băgat în deschidere o sopa de marisco ca să mă pregătesc pentru ce urmează. După care, a venit cetățeanul ospătar, care nu vorbea decât valenciana lui, și m-a întrebat dacă vreau să fac poză, că s-a făcut paella. Omu’ mă văzuse că stau doar cu telefonul în mână și s-a orientat bine, după cum puteți observa și singuri.
Partea cea mai mișto de la cârciuma asta este că la un moment dat mi-a sunat telefonul. Am răspuns și-a am vorbit, era un curier. Dar după ce-am terminat, unul dintre oamenii casei a venit glonț la mine și m-a întrebat dacă mi-a plăcut mâncarea. În română, de mi-a picat și fața. Și uite așa l-am cunoscut pe Ionuț care lucrează de cinci ani la El Forcat. Mișto, vreun sfert de oră am tot stat de vorbă, până am luat-o din loc. N-o mai lungesc, ideea e că dacă ajungeți prin zonă și aveți chef de o paella ca la mama ei acasă, ăsta e locul.
Și-acum, gata, luați poze din Valencia (v-am lăsat o grămadă de data asta), că nu mai am putere să scriu. Și-așa e un semi-miracol c-am reușit să am articol zilnic.
Ce mă poți enerva cu paella ta, mi s-a făcut foame de dimineață.
Comentariu beton!27
Știu ce zici. Dar există și o parte bună: tocmai am coborât la micul dejun. 🤭
Ei, nu mai ai putere. Era o vorbă: ”Când crezi că nu mai poți, mai poți oleacă”. 😛 Cu riscul de a părea foarte nașpa și egoistă, eu una îți mulțumesc că n-ai pus doar poze din această călătorie. Felicitări pentru acest jurnal/oracol, să mai faci!
Comentariu beton!24
Am avut noroc cu campionatul european. Mergeam la hotel să mă uit la meciuri și profitam ca să și scriu. 😉
În acest caz, să mai ai noroace din astea! 🙂
Comentariu beton!14
Vorba asta o știam de la Tibi Ușeriu dar poate să fie mai din folclor 🙂
E mai din folclor și mai din topor/secure : și când zic că nu mai pot, io tot mai pot o țâră😉
Din folclor/din popor/din topor, de la Tibi Ușeriu, eu nu mai știu de unde am cules-o. Aoleo, sper că nu e musai să dau link / credit și ce se cuvine în astfel de situații. 😛
Mai știu una: Nu există ”nu pot”, ci ”nu vreau”. Și, desigur, ”Eu pot, eu sunt magician”. 🙂
Comentariu beton!12
Chiar nu inteleg cum de mai poti sa scrii .Eu cred ca as fi ramas intepenita in Sevillia de care pari indragostit iremediabil si as fi inchis telefoane ,tablete ,tot, pentru cat mi as fi permis sa stau acolo.Drive safe la intoarcere.
Orașul Artelor și Științelor + „Oceanograful” ăla m-au spart, când am fost acolo. Plus că, toate mașinile de taxi erau hibride (Toyota, dacă rețin bine). Asta prin 2014…
Fain loc. Vreau să ajung iar când va fi copila puțin mai mare.
Distracție, în continuare!
Comentariu beton!15
😗
Bag seama ca excursia asta a ta a fost, in mare parte, pentru papilele gustative. Ca ne-ai turbat cu mancarurile tale! Te rog sa te cantaresti cand ajungi acasa si sa ne spui si ce dieta incepi.
Poate așa pare că vedeți voi pozele la grămadă. Dar adevărul adevărat este că trebuie să și mănânc. Și am mâncat mult mai puțin decât aș fi făcut-o acasă.
P.S. Vezi că paella aia nu era toată a mea. 😁
Tocmai ce voiam sa ma mir ce mărime are porția aia de paella 😁
Cu ce sculă faci pozele ?
Deci…Sevilia. Notat !
Samsung S10+.
Sculă S10+ ? Cică de vara asta se poartă 20+ 🤪 Varianta pe negru nu a ajuns și la blogări ? 🤣🤣
Bag picioarele în ea de mâncare, structurile alea ale lui Calatrava sunt absolut senzaționale. Am și eu în plan o tură pe-acolo, special pentru ele. 😁😁😁
Comentariu beton!17
Probabil n-o să ajungi vara asta, dar ia-o în calcul cât mai repede. Doamne, cât e de frumoasă.
Adevărul e că Valencia pare un oraș-muzeu al lui Calatrava așa cum Barcelona e al lui Gaudi.
Oare Bucureștiul cui rămâne?!
Nu-i grabă, @Vasilescule. La anu’ se cară odorul la facultate și vom fi liberi să bântuim. 😁
@Anouk, și Gaudi îmi place la fel de mult, chiar dacă e vorba de stiluri și concepte complet diferite. 🙂
Io ma minunez că mai poți. N-am ratat nici un „episod”.
Să mai ai oleacă de putere să mai vină.
Daca mai esti in Valencia, da o tura prin piata centrala (Mercat Central). O poezie vizuala.
oare cum de-ai sarit Cordoba? Asta e semn clar ca trebuie sa mai mergi cel putin inca o data.
Poze frumoase cu duiumul! Mersi, Mihai! 😊👍
Citind pe TripAdvisor despre orașele spaniole, majoritatea turiștilor pune Sevilla pe primul loc. Sper din tot sufletul sa deschidă ăștia granițele la anul! 🙏
Daca te intorci la Sevilla,da o fuga sa vezi si Granada.Impresioneaza la fel ca si Sevilla.
Ma bucur ca ti-a placut paella si iti multumesc pentru recomandare! A fost o placere sa te cunosc si sa stam de vorba.
P.S. Dupa ce am vorbit, mi-am cumparat biletul de avion si la inceputul lunii viitoare o sa fiu vaccinat
Comentariu beton!35
Ha! Și eu mă bucur. 😁
Ă, ce ? Trebuie bilet de avion să te vaccinezi ??? Bă, tu ai auzit că se dă mici gratis la noi :))
Comentariu beton!17
Pai pentru mici vin, aici inca nu am gasit mici de calitate😂
Comentariu beton!27
Micii dă melci nu-s la fel precum micii miticii. ###Litălși4ever. We💓Obor.
Las că vine el Crăciunu’. Să vedeț atunci #porcadilla & #cârtaboșella !!!
Da, Sevillia și Lisabona sunt și preferatele mele! Magnifice orașe, care te vrăjesc pentru totdeauna!
Când te-am întrebat ieri despre care din cele două orașe îți place mai mult, recunosc că mă așteptam la răspunsul ăsta.
Valencia am văzut-o doar în pozele (superbe) și poveștile fiică-mii cum, de altfel, am văzut și Sevilla. Și pozele făcute de tine îmi confirmă impresia. Sevilla are o energie impresionantă care te captivează. Valencia e un oraș foarte foarte mișto.
Acum îmi rămâne să visez la vacanța în care voi ajunge pe acolo. Deocamdată m-a vrăjit @didina cu tărâmurile ei rupte din rai și-mi programez vacanța în Olanda.
Muhahahahaha, sunt vrăjitoare! Mă duc să scot mătura din debara. 😎
Săracu’ domn ingineriu, toată ziua se uită la serialul ăla :” Ce vrăji a mai făcut …” nevastă-sa, didina 🤪
Presimt că o să se înscrie în vreo tabără tech, ceva acolo …
De curiozitate, ce telefon ai? Sunt foarte faine pozele.
Samsung S10+
Fix ? Fix d’ăla ai ? Duamneee … ce sculă😉 Vorba bancului … celular 😄
Orașul meu preferat din Spania (din ce am vizitat, mai am nordul si vestul) este Granada, dacă vrei să-l treci pe lista ta. Și eu prefer Sevilla în fața Valenciei sau a Madridului. Cred ca orașele influențate de stăpânirea islamică au acel ceva al lor. Încearcă și Cordoba și Cadiz.
Extraordinara e Sevillia, am fost in Noiembrie 2019 , o vreme superba de 20-22 grade, si nu foarte aglomerat. Am stat la un hotel cu un mic dejun bogat si cu multe optiuni, m-am bucurat ca nu am vazut farfurii supra pline :).
Iti recomand sa te duci la Flamenco, in 7 zile cat am stat am fost de 2 ori. E destul de ieftin ca oras si se manaca bine oriunde mai putin zona turisica. Poti sa vizitezi si Gilbraltar , e la 1 ora si ceva de condus.
@Vasilescule, cea mai tare fază ar fi să te întâlnești cu @Paco prin cârciumile alea de prin Spania 🙂
Poate el să se întâlnească cu mine, că eu nu știu cum arată, nu l-aș recunoaște. Oricum, ar fi degeaba, Paco e una dintre dezamăgirile mele mari, de pe acest blog. So, întâlnirea s-ar solda doar cu un salut.
Apropo de asta. Eu am citit mare parte din arhiva articolelor tale și am observat că, în timp, au dispărut total useri care comentau mișto și inteligent și nu înțeleg asta. Tu ai ținut constant trendul articolelor, adică nu ai sărit spre extreme ca să faci oamenii să zică : ia uite bă la ăsta, s-a făcut userist sau vegan între timp și scrie doar căcaturi. Chiar nu înțeleg care este faza.
Shoric, tu vrei să te autodispari, a? De ce insiști pă subiecte spinoase ? Vet or Vietnam ? Guineea rullz 😉
Ps. Mereu m-am întrebat de ce ai ales acest nickname. Poate am vreun noroc porcesc și mă lămurești😐
@HM, hai să-ți satisfac curiozitatea. Atunci cănd am descoperit blogurile care cereau username mă uitam la Tv și era scandalul cu comisarul Soric de la Piatra Neamț și era amuzant pentru mine cum să ai numele Soric și să arăți ca un porc. Chiar nu știu de ce am ales nick-ul ăsta. plm, poate că trebuie să consult un psiholog 🙂
La CS eram 3xM.
E ca în viață, @Shoricule, oamenii vin și pleacă, vin și pleacă.
Era și-o vorbă: vine omul, stă oleacă, mai comentează, da’ și pleacă. 🙂
@Shoric, nu ești singurul care a observat asta. Probabil că mulți dintre cei cu ștate vechi încă mai citesc pe aici, dar o fac din umbră!
@Shoric mulțam de explicațe 😉 Poate meri cu brânză la capitală și te-o cinsti baciul vâlcean cu niscaiva tărie de portocală sălbatecă de Valencia adusă-n portbagaj de Megan și făurită cu pricepere pe un balcon în S1🤭 Să bei un deț și-n cinstea nick-urilor faine ce au o poveste-n spate!
Copy Paste mode ON:
Ajunge Neil Amstrong pe Luna. Face cativa pasi, coplesit de minunatiile de acolo. La un moment dat, il vede pe badea Gheorghe sprijinit in bata, uitandu-se in gol. Se apropie de el, si uimit, il intreaba:
-Dar tu cu ce ai venit aici, bade??
La care badea:
-Cu branza!
Pentru cei mai alergatori dintre cititori: Orasul artelor si stiintelor (de unde sunt primele poze) este finishul maratonul din Valencia, unul dintre cele mai frumoase din Europa. Atmosfera e minunata, spectatorii aproape te iau in brate, iar incurajarea in spaniola este „anima” si nu iti mai pasa de niciun „personal best”: vrei doar sa stai cat mai mult pe strazile alea frumoase cu oameni calzi si veseli. E de regula in Decembrie, anul asa cred ca tot „virtual”.
https://www.valenciaciudaddelrunning.com/events/maraton-valencia-2021/
Mihai- daca ai in bucket list un maraton, asta e unul de incercat…
Of, cat imi doresc sa vizitez Valencia…norocosule. 😀
Mersi de recomandare, il pun pe lista si poate da domnu’ si ajungem la anu’ acolo.
Prea faine pozele, visez cu ochii deschisi…
Cat de frumos, Mihai! Multumesc 🙂👍