Chestia asta de la mine din farfurie poartă duiosul nume de Francesinha. Am descoperit-o la excursia trecută în Portugalia și de-atunci tot tânjesc după ea. Chestia e că în Lisabona n-o prea găsești, cârciumile încep s-o aibă prin meniuri după Aveiro încolo, spre Porto.

Dar io tocmai ce-am trecut pe lângă o cârciumă din aia ordinară de cartier (nici nu știu pe unde naiba am ajuns), știți voi, din aia de dai cu ziarul după muște la mese, genul de cârciumă pe care îl caut în vacanță, ca să mănânc cu localnicii, nu cu turiștii.

Și ce mi-a sări în ochi din capu’ la meniul lipit pe geam? Francesinha. M-am așezat la o masă în secunda doi. Apropo, sunt mese din alea de tablă și fier forjat. Scaunele la fel. Pare exact ce trebuie.

Iar acum o să vă spună fratele vostru ce conține această minunăție a gastronomiei portugheze:

Vedeți voi stratul ăla alb-gălbui care acoperă tot? Ei, ăla e cașcaval topit. Și are rolul de a ține toate ingredientele la un loc. Pentru că, și acum țineți-vă bine, chiar trebuie ceva zdravăn ca să poată ține la un loc:

👉 un ou ochi (dacă vă uitați cu atenție îl și vedeți deasupra)

👉 o felie babană de șuncă de Praga

👉 două feluri de cârnăciori

👉 una bucată grătar de porc

👉 și încă un mezel pe care nu l-am identificat.

Toate astea însoțite de o porție generoasă de cartofi prăjiți, desigur.

Probabil sunteți tentați să ziceți că la toate astea n-ar mai trebui și pâine. Dar v-ați înșela amarnic. Pentru că, după ce termină de mâncat bomba calorică propriu-zisa, orice portughez care se respectă trebuie să întingă delicat cu pâine sosul ăla roșu care rămâne din belșug în farfurie. Francesinha se mănâncă toată, altfel jignești gazda, ce naiba.

Acum v-am pupat, am puțină treabă.