TREBUIE să vă povestesc asta, dar aveți nevoie de un pic de context.

E foarte mișto să ai open space, living cu bucătărie. Arată bine, pare mult mai mare și aerisit, pe scurt, pare că ai living din ăla ca-n comediile romantice, deși nu ai, și-n loc de șemineu e aragazul.

Partea mai puțin mișto la livingul ăsta e atunci când fashionista nu e acasă, tu trebuie să le dai de mâncare copiilor, după care te rogi să dispară mirosul de mâncare că ai oră de masaj (știți, am și io o vârstă, spatele meu nu mai e chiar ca la 45 de ani). Și nu numai că ai oră de masaj, dar e prima dată când vine doamna asta. Și nu numai ca e prima dată când vine, dar cu greu a reușit sa te programeze. Pe scurt, ai cam vrea să n-o pierzi pe doamna maseuza, doar pentru aroma discretă de doradă la grătar, poate făcută un pic prea bine.

Doar că, evident, mirosul de mâncare nu se duce cu una cu două, cu toată ușa de la balcon lăsată deschisă. Te uiți la ceas și vezi că peste nici 15 minute trebuie să apară femeia cu masajul și te panichezi. Dar pentru că reacționez bine în situații de criză, lucrez impecabil sub presiune, am reușit să-mi aduc aminte cum procedează fashionista când întâmpină situații de genul ăsta: aprinde o lumânare parfumată. E o chestie din aia groasă cât o anvelopă de tir, cu trei fitile (sau e fitiluri?). Ei, lumânarea asta, când o aprinzi, are un miros atât de intens c-ar scoate duhoarea și dintr-o cameră în care putrezește un bivol.

Fericit că am soluția, caut vreo zece minute în zadar lumânarea salvatoare prin toate dulapurile și sertarele din casă, după care, chiar când sunt pe punctul să renunț, o găsesc așezată cuminte pe un dulăpior din living. Evrika, zic, și încep să aprind pe rând cele trei fitile (sigur nu e fitiluri?).

Ei, oameni buni, exact în acest moment își face intrarea în living mini-fashionista cunoscută sub numele de Ioana. Se uită la mine, se uită la lumânare, se uită din nou la mine, și întreabă cu un aer nevinovat:

– De ce-ai aprins-o? E sexy fata aia care vine la masaj?

De era să-mi dau singur foc cu blestemata aia de lumânare. Ce, cum, ce „sexy” visează copilul ăsta? Repun rapid lucrurile pe făgașul normal:

– Nu simți că miroase a pește prăjit aici? Am aprins-o ca să se ducă mirosul?

S-a uitat din nou luuung, când la mine, când la lumânare:

– Ahaaam.

Și-a ieșit imperial din living, lăsându-mă cu drăcovenia aia arzând în mână. Doamne-Dumnezeule, unde e fetița aia care mai credea în Moș Crăciun și Zâna Măseluță?