Săptămâna trecută, după un acces de orgoliu m-am hotărât brusc că trebuie să rezolv o problemă care mă frământa de ceva vreme, în sensul că trebuie să fac ceva pentru a ține piept nivelului ridicat de fashion din această casă. Și dacă la capitolul haine și pantofi plecam din start cu ultima șansă (probabil mi-ar lua câțiva ani să intru în lupta pentru titlu), am zis că am nevoie de ceva care să egaleze scorul rapid de tot la capitolul accesorii.

Așa am ajuns la concluzia că singura mea șansă ar fi dacă mi-aș comanda rapid cel mai fashionabil smartwatch de pe piață. Ușor de zis, greu de făcut, pentru că automat s-a născut întrebarea: dar care e ăla?

După un research care s-a întins pe parcursul câtorva zile bune, am ajuns la concluzia că singurul care mi-ar asigura o victorie zdrobitoare este Fitbit Sense. Ar mai fi fost și alte modele care mi-au făcut cu ochiul, dar Sense ăsta mi se părea de departe cel mai arătos. Iar eu tocmai v-am explicat că voiam ceva care să-mi asigure victoria pe loc. Aia e, cu vanitatea omului nu te joci.

Și dacă mai aveam vreo urmă de dubiu, mi-a fost spulberată când am citit că are și afișaj color. N-am mai stat pe gânduri, l-am comandat în secunda doi, fără să spun vreo vorba în casă, doar ca să văd ce față face distinsa fashionistă când îl voi scoate din cutie. Chestie care mi-a reușit mult peste așteptări, pentru că, dintr-o regretabilă dar superbă eroare, am primit două ceasuri. Mă rog, pe unul l-am dat înapoi între timp, dar a meritat doar pentru ochii măriți de uimire când am apărut cu cele două Fitbituri în mână întrebând nonșalant: pe care zici să-l păstrez?

Dar răzbunarea supremă a fost când l-am pus la încărcat prima oară și i-am zis fashionistei să nu cumva să-l pună și pe-al ei lângă al meu, că poate mi-l virusează cu afișaj monocrom. Nfine, glume de ingineri, cred.

Acum, dacă tot mă joc de mai bine de o săptămână cu noul meu gadget, am zis că să vă las câteva chestii despre el, un fel de mini-review, în caz că vă bate vreun gând să vă upgradați.

O mai zic o dată, că poate n-a fost clar mai sus: e extrem de bine lucrat și frumos de pică. Gen, mă simt foarte pret a porter cu el la mână. Iar afișajul ăla color, oh, mama, face toți banii când primesc notificări și îmi dau seama doar cu coada ochiului de unde a venit notificarea aia, pentru că au culori diferite. Aur, vă spun.

Dar, de departe sunt cel mai fericit pentru cu totul și cu totul altceva. Fraților, în sfârșit pot să plătesc și eu cu ceasul. Bine, știu că asta fac cam toate smartwatch-urile existente la ora asta, dar al meu ăla vechi n-o făcea și în sfârșit mi s-a îndeplinit un vis. Muream de ciudă când îi vedeam pe alții plătind liniștiți cu ceasul, fără să mai scoată cardul sau telefonul din buzunar.

Ciudă care s-a acutizat de când cu pandemia, că nu simțeam deloc nevoia să-mi mai ating cardul sau telefonul de niște POS-uri pe care le mai atinseseră alte sute de oameni și device-uri. Well, să vedeți ce față fericită a făcut fratele vostru când a plătit prima oară la megaimaj cu o mișcare elegantă din poignet.

Îmi monitorizează somnul. Nu știu cum stați voi la capitolul ăsta, dar la mine, de când cu pandemia și statul în casă, somnul a devenit o problemă extrem de capricioasă. În sensul că există nopți în care dorm ca un copil de patru ani care a stat în parc toată ziua, dar și nopți în care nu pot să dorm orice aș face. Problema e că astea din a doua categorie s-au îndesit și sunt extrem de neplăcute.

Și să nu mă luați cu „vârsta” că până să înceapă pandemia n-am avut vreodată probleme de genul ăsta și nu eram vreun adolescent. Ia uite ce mișto îți detaliază cum ai dormit și ce diferențe există între două nopți consecutive, vineri și sâmbătă. Bine, eu v-am arătat doar concluziile, că poți să vezi exact care sunt intervalele orare când dormi ca un prunc și care sunt alea în care te agiți ca la maraton sau să faci analize comparative pe ce perioadă de timp vrei tu. E tare șmecheria asta cu somnul, ce să mai.

Îmi monitorizez regimul alimentar. Bine, ca să fiu cinstit până la capăt, exprimarea corectă ar fi „o să-mi monitorizez” regimul alimentar. Pentru că am luat o… ăăă… scurtă pauză de la cura de care mă apucasem cu atâta drag și sârg. Dar în momentul în care o să termin pauza, Fitbitul meu o să-mi țină socoteala caloriilor mai ceva decât un nutriționist cu aptitudini de dictator.

Îmi monitorizează în permanență pulsul, rimtul cardiac. Chestie care mi se pare extrem de tare. De fiecare dată când mă enervez sau mă agit, arunc o privire la încheietura mâinii și văd cum mi-o ia pulsul razna. Moment în care să vezi ce repede mă calmez la loc. Serios, acționează exact ca un sistem de alarmă care spune: „boss, gata, calmează-te, că uite ce faci”. După care, poți să vezi și raport detaliat, pe zile.

Evident, cred că nu mai trebuie să menționez că-ți numără în permanență și câți pași ai făcut, doar că el, săracul, a fost conceput pentru persoane extrem de active, că e șmecher tare la monitorizat și măsurat tot ce înseamnă parametrii pentru activități sportive. Eh, ghinion, aici trebuie să le transmit producătorilor c-aș avea nevoie de un update de soft care să le scoată. Nu de alta, dar activitățile mele sportive din ultima perioadă se rezumă la dus farfuriile până la chiuvetă și ieșit pe balcon. Mă rog, poate o sa fac ceva cu meniscul de la dreptul și-o sa mă reapuc de alergat, dar până atunci, mi-ar fi bun un downgrade de soft. Altfel, dacă nu ești ca mine și-ți place să faci mișcare (orice fel de mișcare, chiar și mers pe jos), Sense îți spune și de câte ori te-ai oprit să caști gura după fete.

Ah, să nu uit, toate rapoartele astea de monitorizare îmi vin zilnic frumos, elegant, pe email. Lasă că le am și-n aplicație, dar e mult mai practic (cel puțin pentru mine) să-mi fac un folder separat în inbox și acolo să strâng tot ce înseamnă monitorizare. Absolut superb.

Încă o chestie la care doar visam: pot să răspund la apeluri direct de pe ceas. Și nu numai la apeluri, pot să răspund și la mesajele text sau la notificări. Mă rog, asta n-am apucat să testez încă, dar e foarte reconfortant să știu că la o adică se poate.

Dar există și un capitol la care Fitbit Sense este sub vechiul meu smartwatch: autonomia. După cinci zile de jucat cu el, mi-a venit notificare că trebuie să-l pun la încărcat. Or la ăla vechi făceam asta o dată la 10 – 12 zile. Dar, na, toate astea pe care vi le-am povestit mai sus vin cu un cost, ca sunt mari consumatoare de energie, n-ai cum și afișaj color și monitorizări, dar și autonomie de două săptămâni. Cel puțin, nu acum, mai vedem la următoarele modele de Sense. Până atunci, n-am nicio problemă să mi-l încarc pe ăsta o dată la cinci zile.

Mno, cu speranța că v-am fost util, atât pentru azi.