Am încercat zilele trecute să intru într-un hypermarket. Nu mă dusesem special acolo, eram prin zonă și-am socotit io că mi-ar mai trebui niște chestii pentru acasă. Proastă socoteală, parcarea era atât de full încât se stătea la coadă. Da, da, pur și simplu oamenii așteptau să se elibereze câte un loc de parcare ca să aibă unde-și lăsa mașinile.
Am renunțat și m-am dus la alt hypermarket, la câteva sute de metri distanță. Ți-ai găsit, aceeași situație, mașini care așteptau cuminți la coadă pentru primul loc liber din parcare. M-am dus acasă și-am făcut comandă online, că nu aveam nimic atât de urgent pe listă ca să merite o așteptare de câteva zeci de minute sau, mai ales, nesfârșita plimbare printre rafturi, înghesuit de câteva sute de persoane.
Cum toate astea se întâmplau săptămâna trecută, nici măcar nu vreau să-mi imaginez în ce fel vor arăta mall-urile și hypermarket-urile începând de săptămâna viitoare până pe 24 așa. Cred că pur și simplu va fi omor peste tot.
Acestea fiind zise, voiam să vă aduc aminte că puteți rezolva spinoasa problemă a aprovizionării, din timp, cu licori care vă vor încânta sufletele însetate, apelând la prietenii de la Finestore care zilele astea sunt puși pe fapte mari. Pe sistemul “dacă vrei s-o faci lată, trebuie să ai și cu ce”, oamenii au dat drumul campaniei RED Christmas Sale, cu reduceri imbatabile la peste 2500 de articole.
Pentru c-am constatat, aproape cu stupoare, că recomandările mele anterioare pe subiectul alcool s-au bucurat de un real succes, vă mai las și azi câteva. Iată:
👉 Dictador de 20 de ani (cutie cadou)
👉 Mozart
După cum probabil bănuiți, băieții de la Finestore livrează oriunde în țară, iar la comenzile cu valoare de peste 199 lei, livrarea este gratuită. În plus, nu uitați că încă aveți și opțiunea coșurilor cadou, cu ajutorul cărora puteți face o surpriză mișto oricui, fără prea mare efort. Tot ce aveți de făcut este să faceți comandă din timp, că de livrat se livrează în maximum 48 de ore.
Încă ceva, dacă totuși ești nevoit să umbli și să ajungi prin magazine zilele astea, poate ar fi o informație utilă că există magazin Finestore și în mall Băneasa. Nu de alta, dar să știi ce ai de făcut dacă tot ajungi prin zonă.
Cu speranța că v-am fost din nou util, atât pentru azi.
Dap. N-am nimic cu Crăciunul, Paștele și alte sărbători. Sunt foarte simpatice. Dar, mă, nene, mă! Nu poți să mai merg intr-un magazin toată luna decembrie sa cumpar o nenorocire de hârtie igienică și 10 ouă, că dau peste tot poporul care și-a adus aminte că decembrie este singura luna in care se hrănește. Și anii trecuți, de bine de rău, înduram, că deh, cumpărăturile săptămânale tot alea erau și tot în 20 de minute le executam. În principiu și anul asta la fel. Dar acum avem și această situație pandemica pe cap. Și parcă nu îmi vine să mă mai îmbulzesc. Forever Bringo. Cat despre finestore, ăsta e domeniul lu’ saracu’ soțu’.
Comentariu beton!31
Acest popor de disperați am putea spune, in ceea ce priveste cumparaturile de sarbatori, dar cred ca si pe la altii e imbulzeala de sarbatori in magazine.
Comentariu beton!21
Stai să ajung acasă întâi și abia apoi mă gândesc ce bag pe șoseaua gâtului! Aglomerație este peste tot… nu prea ai ce face!
PS. Mi-am luat o sticluță de Hennessy în caz că mă prinde Crăciunul pe aici 🥃
Auzi, dar unde ești și când ar trebui să pleci?
Sunt „pă” Germania de aproximativ 4 luni, și ar trebui să plec spre casă duminică noapte.
Problema este că unul cu care am lucrat, indirect, a fost descoperit cu coronița săptămâna aceasta.
O sa mai fac un test sâmbăta să vad daca e vreo problemă. Sper să nu fie! Dacă va fi va trebui să schimb biletul, autoizolare 5 zile și toată tărășenia se mai amână!
Bine aș putea să fac pe nesimțitul și să plec spre casă fără să mai fac testul! Am deja testul negativ de săptămâna aceasta! Și m-am programat și în țară pentru unul! Dar… parcă nu aș face asta!
Comentariu beton!37
Măcar băutura să avem, nu colindat, nu Revelion cu gașca, nu petrecere la cooperativă, multă băutură ne trebuie.
Aia zic. 🤭
Beaaa, beaaaaaa, nu te lăsaaa
Oricât ar fiii viațaaa de greaaa
La Fainstoorr tuuu mereuuu găseștiiii
Reduceriii ca în poveștiiii 🤪
Hâc, dragilor 🤗
Comentariu beton!32
Băi, de ce să mint, am râs. :))))))
@Habare dă-te în spume că mi-a iesit cacao cu lapte pe nas 🥃
Comentariu beton!12
@BaGheRa Cacao cu lapte ? Băi, mă leșiii … și laptele dă cocos or migdale, proaspăt muls🤪
Vezi că la Finestore au numai produse pe bază dă plante … comandă ceva serios dacă tot vrei să te faci … frumos 😉
@HM & chiar, acuma cum te descriu, că nu mai poci spune black panther…
bre, ăsta are ditamai oo dacă-și permite să scrie pe net cacao cu lapte…dăcît respect, boss!
a, uitam, respect și pentru faza de mai sus!
@Habare mi-am făcut proviziile pentru Crăciun / revelion
1. O sticlă de Jameson
2. O sticlă de vin de Cochem
3. O sticlă de Hennessy VS
4. O sticlă de Courvoisier VSOP
@costicămusulmanu 🙏 merci man. Mi se pare de bun simț să fac chestia asta ca să nu mai fac rău unuia și altuia. Te rog frumos să mă crezi că abia aștept să ajung acasă după patru luni! Acum că se nimerește să mai stau încă o săptămână… plm o iau ca atare…
Cât despre cacao cu lapte nu trebuie să ai cohones…
Da’ de ce ai constatat cu stupoare, părem așa abstinenți?
A, nu, ci pentru că erau recomandările MELE. 😁
Păi ești influensăr. 😁
Clar. Mai ales pe alcool. 😀
😇
@Mihai Vasilescu, Cum sună asta: „Influensăr pe alcool!” 🤣
@Marius, dacă tot zici „influensăr”, atunci zici și „pă”. 😛
@Mihai Vasilescu, nu știu ce a fost în capul meu de am greșit în halul ăsta! 🙆😋
Noi am rămas fideli obiceiului de a comanda online aproape tot. Dar…
Comenzile de mâncare și igienice date în ultima lună la Auchan sau Bringo au fost bulite într-un mare hal. Întârzieri, produse lipsă, ambalaje cu tot cu produse deformate de la transport, încurcături, neînțelegeri. Nu mai vorbesc de comenzi date la alte firme. Practic, am amenințat doi comercianți deja cu reclamații la opc, proces etc. fiindcă nu aveau chef (sau stoc) să-mi trimită ce comandasem. Ar fi trebuit să fie cadouri de Moș Nicolae, comandate cu mult timp înainte, dar încă n-au venit. De asemenea, s-a întors din nou era „dacă plătești cu cardul înainte ai belit-o, n-o să mai vezi în veci ce ai comandat”. Nu sunt nebun să mă înghesui printre rafturi pe covid (deși, aparent, covidul a dispărut brusc în decembrie 🤔), dar merge atât de prost cu comenzile online încât ajung să nu mai am de ales.
Aș zice că e un cerc vicios. Firmele nu mai fac față la faza cu online-ul din cauza înghesuielii din offline, înghesuială provocată de faptul că online-ul dă rateuri. Sau am trecut de perioada „aoleuuu, moare economia!” și ne-am întors iar la perioada „să ne băgăm voios picioarele, că oricum avem clienți” pe sistemul clasic românesc.
Comentariu beton!16
Foarte interesant ce povestești. Oare depinde de zona în care faci comenzile? Pentru că noi comandăm tot EXCLUSIV online și n-am avut niciun rateu până acum. Hmmm, e de studiat situația.
Mda … Ionuț e pretențios … La Finestore au stoc suficient la gin 🤪 La petale dă trandafir … nu știu ce să zic 😉
Sa vezi ce misto e cand stai la coada sa IESI din parcare!
Eu fac aprovizionare la Real. Loc de parcare, gasesc de fiecare data (nah…masinuta mica, pot s-o parchez si pe latime).
La iesire, toate masinile se aduna pe o alee centrala care se termina, apoteotic, intr-un sens giratoriu. Bai frate! Nuj cum naiba se face ca, parca toti vor sa iasa in acelasi timp!
Mi-a luat odata vreo juma’ de ora numai pana sa ajung la sensul giratoriu. Ca am mai stat si acolo, dand prioritate, vreo 10 minute!
Acum, m-am invatat minte: ma duc la cumparaturi sambata dimineata, pe la opt jumate-noua. Ca nemtii, sambata si duminica, nici macar nu deschid vreun ochi pana pe la 10, asa. Pana si autostrada A3 e libera la ora aia.
Inca nu comand online din cauza ca sunt in contratimp cu delivery iar acasa doar catelul ar putea receptiona marfa dar nu e benefic pt pantalonii celui care livreaza, pe ultimul l-am gasit cocotat in masina, alb ca varul pt ca indraznise sa deschida poarta ,,dar mereu am deschis-o si niciodata nu m-a muscat”, yep, ,,niciodata bause prea multa cafea in acea zi si avea dintii ascutiti numa buni de probat”, dar in fiecare an ma minunez de disperarea din supermarketuri. Frate, 2 kg de carne pt friptura, 2 kg carne pt sarmale, ceva carne pt racituri si ceva carne pt boeuf, o cutie de frisca , 2-3 pachete de unt si voila, se fini (in afara cutiei cu frisca, am grija ca produsele de carne sa le achizitionez in nov, cand nu e batalia de la Rovine).Iar din toate astea nu mananc doar eu, dau si la altii. Acum singurul efort e sa stau in fotoliu si sa comand Dictadorul ala (v-am spus ca imi place rom-ul, mai ales ca il dosesc pt reteta aia de prajituri: se pune un pahar de rom si se bea tacticos inainte de a purcede la treaba, apoi freci doo galebunusi cu doo , cu doo, mbine cu 3 pahare de rom, apio adauagi putintel somnic, poarta o pazaste ,,nimeni artagosul ”).
Comentariu beton!18
@Mas, apropos de rom, pentru prăjituri orice am încercat de la noi din magazine nu a adus aroma aceea puternică pe care o știm toți. Eu încerc să nu (mai) folosesc esențele deloc. La vanilie folosesc batonul, iar dacă vreau să fac eu esență de vanilie macerez tot ce rămâne de la păstaie în vodka, vodka nealterând cu alt miros păstaia de vanilie.
@MAS, eu la prăji folosesc STROH. 🙂 la mine nu mere pe inima goală, dar e aşa bun într-o cană de ciocolată caldă…..
@Sandra, îmi făceam şi eu esenţă de vanilie, dar de câţiva ani e 20-25 lei bucata la magazin. anul ăsta fu în lidl un pic mai ieftin, dar vreo 3 ani n-au adus.
Stroh de 40 de grade e genial la prajituri.
@AltaIoana și @Ady, mulțumesc. Voi încerca STROH. Cât despre esența de vanilie made home este hobby, voi căuta și la Lidl ca să-i citesc eticheta :P.
@Ady, si eu folosesc la praji Stroh, daca nu mi-l dibuie dusmanii 😉
@Sandra, nu ziceam de esenţa de vanilie din lidl. ci că anul ăsta, în promoţia cu ingrediente pt prăjituri de acum 2-3-4 săptămâni (ediţie crăciunistică) au fost şi păstăi de vanilie, după vreo 3 ani când n-am mai vătut în lidl deloc. la cca 12-13 lei bucata, faţă de cei 20-25 în mega sau carrefour.
Ady, mulțam fain. Căutam ca nebuna dacă nu era cu pandemia, iar eu cred că va veni și momentul ăla, curând. Păstăi am, aici am găsit tot cu 12-13 lei undeva, cred că la un magazin cu produse naturiste. Au și boabe de cacao, am găsit și fruct de cacao la ei. Se mai găsește și în carrefour oricare dintre ele din când în când.
Mi-a plăcut aia cu „așteptau cuminți la coadă”. Ultima oară când am făcut imprudența de a merge la un centru comercial într-o perioadă din asta ce încurajează shoppingul, oamenii numai cuminți nu așteptau să se elibereze locuri de parcare. Vânau, pur și simplu, ca ulii dădeau roată, li se citea nervozitatea, chiar disperarea în ochi și cum se elibera vreun loc se năpusteau minim 2 șoferi să-l ocupe. De fapt, vorbesc prostii, după asta (la distanță de vreo doi ani, ce-i drept) am mai intrat înainte de un 1 sau 8 martie intr-un hypermarket pentru niște nimicuri și m-am „felicitat” apoi vreo oră la coadă pentru grozava inspirația avută. De-atunci m-a ferit soarta de asemenea oribile experiențe. Bieții oameni…
Așteptau cuminiți pentru că eu am văzut doar coada din stradă, în interiorul parcării n-am mai avut curiozitatea să mă uit. Dar, mai mult ca sigur, era exact cum zici tu.
Totuși, așa cum zic eu era B.C. (before Corona). Poate că acum e altfel, s-au mai schimbat oamenii, s-au mai liniștit, au devenit mai răbdători, mai înțelegători, mai din astea.
N-au anulat ăștia Craciunul pe 2020 ? Era o treabă..stătea lumea mai linistită la gura sobei…! La gaura sobei ! La gaura sorbului, am vrut sa zic…și am zis să nu mai beau la telemuncă…
Chiar, de ce îi zice telemuncă? Că pot să mă uit și la tv în timp ce muncesc de acas’ ? Ia să văd ce zice Busu: plouă cu prime sau iar secetă ?
Comentariu beton!16
Am avut o experiență puțin diferită aseară.
Noi facem aprovizionarea săptămânală de la un fel de Metro local. Prețuri decente, nu extrem de mici, dar calitate foarte bună. E cam singurul loc unde găsesc orice fel de carne doresc, iar ciocolata se vinde la pungi de 2,5kg. În plus, accesul fiind doar pentru membri, nu e niciodată plină parcarea.
Dar aseară a fost ceva special. M-am dus pe la 18:00, cu 2 ore înainte de închidere. Străzile pustii, pentru că e într-o zonă industrială și la ora aia toți angajații sunt deja acasă. Parcarea pustie din același motiv, plus pandemie. Aparent oamenii nu își aprovizionează restaurantele (închise cu excepția livrărilor) seara.
În 15 minute plătisem deja. La întoarcere, următoarea mașină a apărut pe sensul meu de mers abia când am intrat în cartier.
Da, foarte-foarte puțin diferită. Practic, cu excepția a două-trei amănunte, experiența a fost identică. 😛
Cine cumpara 2,5 kg de ciocolata? Carnea pot sa inteleg, dar ciocolata?
@Mihai, păi da, în afară de locuri de parcare, trafic și faptul că în magazin mai erau doar doi rătăciți a fost totul identic.
@Marius M, zici că ar trebui să cumpăr pungi de 10 kg, nu? Așa mă gândeam și eu, dar de-ălea au mai rar.
Comentariu beton!19
La benzinăriile”MOL” de unde îmi cumpăr eu BERE „TUBORG”!!!! nu e coadă.😜
Comentariu beton!16
Da’ nici prețuri bune la alcoale de calitate… 🤪
@VictorR, răspunsul este chiar în formulare. 😛
Mulțumesc de recomandări. Eu mi-am făcut deja comanda.
Nu știu cum e cu aglomerația din magazine, la mine se întâmplă ceva magic. Pun produsele pe listă și îmi apar în casă. Cred că merge după ele domnul pe care l-am luat în primire, pe semnătură. Magic, vă spun. 🤭
Comentariu beton!19
Da, din ce zici tu aici, se pare c-ai trecut la nivelul următor al cumpărăturilor online. :))))))))
Online, șefu, că lista o fac direct în aplicație, pe telefonu’ meu. Mă pricep, ce să mai. 😎
Domnul ala mai are frati p-acasa? Intreb pentru o prietena.
@Ruxandra, îmi pare rău pentru prietena ta, dar nu. 🙂
Mare domn, mare caracter! El n-are opțiunea să pună pe listă? 🤪
Vezi @didino, si te mai plângeai de saracu om, ca te umple de sârme, device-uri, alea-alea. Vezi ca este bun la casa omului?
Bă, ce ți-e și cu femeile astea! 😉😂
@HM, sigur că poate pune și el pe listă ce dorește. Nu eu mă duc la cumpărături. 😂
@Emile, păi și el se plânge de plantele mele. Zic să fie egalitate. 😜
Trăiască Bringo pentru cumpărăturile obișnuite, la supermarket sau asemenea voi ajunge strict pentru cadourile copiilor,că dacă vin cu Bringo îmi strică surpriza,plus că o haină, o ghetuță pentru copii prefer să fie văzute de ochiul critic ..pentru mine mi-am luat de black friday ,le-am nimerit bune ca măsură.
ce va mai place fine diningul 😀
Dragul meu, dacă urmăreai reducerile lui Finestore de blackfriday, ai fi aflat că un anumit stoc de coniac, VSOP, a fost epuizat inainte de termen. Exact, bănuiam ce cozi vor fi, așa că am făcut în așa fel încât să le testez mușchii( la propriu) celor de la curierat. Deja la al treilea drum, pentru că am comandat și prietenilor, săracul om era vizibil tras la față.
Oameni buni anul asta trebuie sa intelegetm ca aproape toata lumea o sa petreaca sarbatorile pe acasa, si nu prin restaurante, hoteluri, pensiuni, insule… Asa ca este de inteles sa fie mai aglomerat. Chiar daca multi comanda online. Daca sunteti printre cei care mergeti la supermarket pentru 10 oua si o sticla de vin inseamna ca ori mancati si beti prea putin , ori sunteti de de meserie musafiri in timpul sarbatorilor. Macar in cazul asta puteti comanda online cadouri pentru gazdele voastre. In cazul asta recomandarea lui @mihai de ieri este foarte utila. In mai putin de 24 de ore am primit comanda… Sarbatori cu bine!
Mi-i dor de un vin bun de ăla negru de pe la mine de la ţară de pe via plantată de tata cu tot felu’ de combinaţii de soiuri de viţă de vie, selectate de el… vie care mai este şi acum dar a rămas abandonată.
Apropo de cognac. Ştiu că ce este acum pe piaţă este o glumă proastă dar pentru mine cel mai tare „coniac” care s-a făcut în România a fost Vasconi.
Si se faceau struguri in prostie parca, ai mei sub 1500l/an nu faceau, cel mai mult au scos 2000l intr-un singur an, si asta de pe pamantul acela de ii spuneau lot ajutator, partea interesanta e ca aproape mai mereu il terminau pana anul urmaror la cules, era doar tatal meu si cumnatul la el, mai dadeau asa cate o damigeana la frati mei, eu il agream doar asa cate un pahar cand si cand, avand in vedere cat alcool aveau(tata avea si livada de pruni) nu imi aduc aminte sa il fi vazut beat, in forma, glumet da, dar beat nu, si zilnic, consuma, dimineata cand se trezea drumul lui la grajd la animale trecea prin pivnita, avea o cana speciala acolo langa butoi
Vrei sa stea Romanul cu burta goala de sarbatori?!?! Ne…