Am rugat-o multă vreme să scrie un text pentru blog, da’ n-a vrut și pace. Până azi, când colega pe care o cunoașteți sub numele de @didina, cu care semnează comentariile, a găsit de cuviință să vă întrebe niște chestii. Frumos ar fi să-i raspundeți, mai ales că pare interesant ce întreabă ea p-acolo.

Sunt absolut convinsă că unii dintre voi n-aveau chef de mine azi, da’ să-i dăm o țâră de răgaz Vasilescului, zic, să se poată concentra pe ale lui. Propun să discutăm o chestiune care pare a nu mă afecta și-ngrijora numai pe mine, ci pare a fi o problemă mai larg răspândită (găsiți link mai jos).

Despre pandemie și SARS-CoV-2 s-a scris și s-a tot scris. Cum e boala, care sunt factorii de risc, ce, cum și cât dezinfectăm, măști, spălat pe mâini, conspirații etc. Foarte puțin spre mai nimic, însă, despre efectele asupra psihicului, mai ales la copii. Salut, sunt Didina, sunt părinte și sunt îngrijorată.

Un pic de context. Familia noastră e una banală: doi adulți și un copil adolescent, cu venituri medii, fără probleme excepționale în perioada curentă, cu capacitatea și instrumentele de a rezolva cam tot ce ne-a oferit neplăcut viața până acum. Adolescentei îi e bine, în general, și acasă și la școală, are prieten (un puști simpatic, care ne e drag), are prieteni (o gașcă de copii foarte inteligenți, cu preocupări preponderent intelectuale), are activități extrașcolare (alese de ea) și hobby-uri.

Cu toate astea, de când cu izolarea, o vedem cum se ofilește puțin câte puțin, cum îi scad tonusul și cheful, pe zi ce trece. A început să deseneze mai rar, cam fără tragere de inimă, iar ca atitudine oscilează între veselie, apatie și iritare. Indiferent ce am încercat acasă, a funcționat doar pe termen scurt. (Apropo, “Exploding Kittens” e un joc foarte haios, să știți, la fel și “Saboteur”. Dacă mai aveți sugestii, le aștept. Numai să nu implice ecrane.)

Piticii voștri (sau nu neapărat ai voștri, ci cei pe care îi cunoașteți), mai mici sau mai mari, cum se descurcă, li s-a modificat comportamentul? Cum naiba facem să scăpăm din povestea asta (care e una de lungă durată) sănătoși nu numai fizic, dar și psihic?

În urma discuțiilor cu medicul de familie pare că e o problemă larg răspândită, iar psihologii pediatri vor cam avea ceva de muncă în perioada următoare. Iată și link-ul despre care vă ziceam mai sus.