Am rugat-o multă vreme să scrie un text pentru blog, da’ n-a vrut și pace. Până azi, când colega pe care o cunoașteți sub numele de @didina, cu care semnează comentariile, a găsit de cuviință să vă întrebe niște chestii. Frumos ar fi să-i raspundeți, mai ales că pare interesant ce întreabă ea p-acolo.
…
Sunt absolut convinsă că unii dintre voi n-aveau chef de mine azi, da’ să-i dăm o țâră de răgaz Vasilescului, zic, să se poată concentra pe ale lui. Propun să discutăm o chestiune care pare a nu mă afecta și-ngrijora numai pe mine, ci pare a fi o problemă mai larg răspândită (găsiți link mai jos).
Despre pandemie și SARS-CoV-2 s-a scris și s-a tot scris. Cum e boala, care sunt factorii de risc, ce, cum și cât dezinfectăm, măști, spălat pe mâini, conspirații etc. Foarte puțin spre mai nimic, însă, despre efectele asupra psihicului, mai ales la copii. Salut, sunt Didina, sunt părinte și sunt îngrijorată.
Un pic de context. Familia noastră e una banală: doi adulți și un copil adolescent, cu venituri medii, fără probleme excepționale în perioada curentă, cu capacitatea și instrumentele de a rezolva cam tot ce ne-a oferit neplăcut viața până acum. Adolescentei îi e bine, în general, și acasă și la școală, are prieten (un puști simpatic, care ne e drag), are prieteni (o gașcă de copii foarte inteligenți, cu preocupări preponderent intelectuale), are activități extrașcolare (alese de ea) și hobby-uri.
Cu toate astea, de când cu izolarea, o vedem cum se ofilește puțin câte puțin, cum îi scad tonusul și cheful, pe zi ce trece. A început să deseneze mai rar, cam fără tragere de inimă, iar ca atitudine oscilează între veselie, apatie și iritare. Indiferent ce am încercat acasă, a funcționat doar pe termen scurt. (Apropo, „Exploding Kittens” e un joc foarte haios, să știți, la fel și „Saboteur”. Dacă mai aveți sugestii, le aștept. Numai să nu implice ecrane.)
Piticii voștri (sau nu neapărat ai voștri, ci cei pe care îi cunoașteți), mai mici sau mai mari, cum se descurcă, li s-a modificat comportamentul? Cum naiba facem să scăpăm din povestea asta (care e una de lungă durată) sănătoși nu numai fizic, dar și psihic?
În urma discuțiilor cu medicul de familie pare că e o problemă larg răspândită, iar psihologii pediatri vor cam avea ceva de muncă în perioada următoare. Iată și link-ul despre care vă ziceam mai sus.
Avem didină azi. Yeyyyy!
Reviu imediat cu comentariul.
Avem și Elenă ? … ar fi culmea … un vis umed împlinit 😜
Comentariu beton!28
Te aștept, @Eleno, să aduci și cafea. 😁
Se dezbate încă. Ce zici?17
Să nu panicăm, zic! A făcut party pă zoom ? Pă HouseParty ? Folosiți digitalizarea împletită cu realul și virtualul ? Majoritatea copchiilor din ziua de azi sunt ancorați în audio digital. A voastră cum e ? Identificați și marșați în direcția respectivă cu stimuli controlați și pozitivi 😜
Party? Păi, @HM, la noi încă nu s-a terminat școala, încă avem nervi cu teste și proiecte.
Bună dimineața, și dlui Vasilescu, și dnei care ne scrie.Eu am 3 ,una de 3 ani și puțin, una de 12 ani,care abia a așteptat să termine clasa a 5a,si eu și ea sătule de lecții zilnice pe whatsapp, scoate la imprimantă, rezolvă, fă poze ,dă înapoi. Problema cea mai mare a fost cel cu autism ,de 18 ani,care de fel e mai izolat, așa e el,si nu neapărat din cauza afecțiunii de care suferă. Pentru el am dintotdeauna aceleași probleme,numai că după atâta izolare, a început să vrea plimbare la ore neobișnuite, iar de când n-a mai fost stare de urgență îl duc zilnic la magazinul din apropiere,si 1-2 ori pe săptămână plimbare în oraș, stăm pe banca, nu locuri excesiv de aglomerate,fiindcă oricum mănâncă excesiv,nu terase,cofetării, doar un meniu mic de la kfc ,este suficient pentru kg lui.Deci,universal ,pot să zic că soluția rămâne iesitul în aer liber,cum am zis la începutul stării de urgență, am să iau orașul la pas,admirăm vitrinele pe afară, cât rezistă copiii,în special cel mate.
Comentariu beton!43
@Monica, îmi pare rău, îmi imaginez că vă este foarte greu. Succes! 🙂
al meu e mic (sub un an) si tot a fost afectat: mai bine de 2 luni nu l-am scos deloc din casa. apoi in 15 mai ne-am mutat la tara, stam afara cat de mult se poate. nu va spun cum se minuna copilul la inceput cand vedea frunze, copaci, insecte, animalute. nu mai zic de oameni.
si o sugestie pt jocuri de societate: Dixit. noua ne-a placut mult, atat adolescentilor, cat si adultilor din grup 🙂
Mulțumesc, @margot, notat Dixit, vedem ce e cu el. 🙂
Cel mai mic din trib, imediat 12 ani, face școala aici, la țărănoaia.
Absolut TOȚI colegii duc dorul școlii normale și urăsc pe cea on-line.
Când despre comportament, de unde până acum te rugai de de el să iasă, organizează ieșiri cu biclele pe sat, nu știu cum să facă să se vadă mai des.
Am avut grijă ca rutinele să se păstreze, avem noroc că stăm în casa de la țară, ceea ce a făcut izolarea mult mai ușoară, una este să fii închis în 100 mp, alta este să ai la dispoziție 1000 mp. Și zilnic să-ți poți permite să colinzi cu biclele împrejurimile.
Cât despre ecrane, n-ai ce face, duc lipsa socializării și stau cât pot de mult pe chat video, Discord și WhatsApp.
Comentariu beton!21
@Tiberiu, vă invidiez un pic pentru cei 1000 mp. Bine, fie, un pic mai mult. 🙂 Și noi tot la casă stăm, din fericire, altfel ne-ar fi fost mult mai greu, dar curtea e mică. Mai de orășeni, așa. Remediem „problema”, sper, după ce termină copilul liceul, să ne putem muta mai la țară.
Comentariu beton!17
Didina, „TE”, te rog, deci 500 mp- curte, 1000 mp- grădină și 1000 mp- crâng de corcoduși, nuci și vișini, răsăriți de capul lor, un fel de junglă unde cântă cocoșii de fazan, între lac și pădure, la 22 de km. de Piața Universității. Pare o mega-avere, dar e o casă țărănescă de paiantă, apgradată cu apă curentă și budă-n casă, luată pe nimic, 8000 de coco în 2005. Un mic paradis.
Că avem și o casă tip vilă în buricul târgului, între gară și guvern, dar dacă am sta acolo cel mic ar trebui să facă școala cu copiii de barosani și preferăm să intre în jocul lui „ui` ce încălțări, țoale, vacanțe, mașini avem noi” cât mai târzior.
Preferabil la țărănoaia, măcar până la liceu.
@Tiberiu, VĂ – pe tine și pe pitici. De fapt, mai mult pe ei decât pe tine, că tu ești cu munca, ei cu joaca și cocoțatul. 😁
O idee ar fi de achizitionat biciclete si de iesit in natura (MTB , padure, poteci, etc), dar nah, nu stiu daca adolescentul o sa vrea sa faca sportul cu voi.Ieri am vazut doi parinti care aveau biciclete, casti si ambii aveau in spate scaunele cu kinderi, cu totii aveau casti, mi-au placut la nebunie, mbine si eu sun fan bicicleta.
Didina, nu ai mentionat varsta adolescentului, daca e fix in plaja aia in care ,,nici iarba nu-ti mai place” , te anuntam ca trece si ca nu tine de pandemie, e adolescenta pura.Dar nu contest faptul ca pandemia a adus valul ei de chestii noi si nu neaparat bune. Nu pot sa-ti dau sfaturi pt ca ai mei sunt mari. Unul iese din casa mai mult decat vreau iar celalalt s-a intelenit de atata izolare dusa la extrem.
@MAS, cu bicicletele ne-a fost mai greu să ieșim în ultima vreme, ce-i drept, mai mult drumeții la pădure și în orașe puțin aglomerate.
16 împliniți are odorul. O știm cum e în modul „adolescent”, acum e ceva în plus. Sau în minus. Oricum, rezolvăm, nu sfaturi căutam, copiii sunt foarte diferiți, eram curioasă cum stau lucrurile și la alții. 🙂
Da. Fiică-mea, care face 15 ani, a fost afectată de obligația de a sta în casă. Nu a mai putut face sport și asta cred că i-a tăiat elanul cam la jumătate. Ține foarte mult la cei doi antrenori căci a avut și rezultate foarte bune cu ei. Părerea lor contează foarte mult pentru ea. Îi lasă și îi acceptă să o certe, frumos și pedagogic, nu cu jigniri. Iar aprecierile lor sunt mană cerească, nu doar în privința vieții sportive. În pandemie s-a apucat să facă singură, prin casă niște chestii. A văzut că nu obținea aceleași efecte și a reluat ciclul disperării. Când au început antrenamentele online am crezut că e ca ploaia după o secetă lungă, cu pământ crăpat. Ieri au făcut în parc. A stat cu grupul cât a vrut. A fost singura care a slăbit în casă. Era obosită și fericită când a revenit acasă, târziu.
Nu a mai făcut pictură în pandemie, că făcea acasă la profesoară. Degeaba le-a dat teme online, nu a fost la fel. Mai avea puțin și plângea de disperare că nu îi mai mergea mâna. Așteptăm reluarea orelor, că profa are niște probleme și nu poate acum. Asta e.
Peste toate, i-a fost dor tare de prietenele de la școală. S-a dus la pregătire la școală ca să se vadă cu ele, chiar și numai în trecere, fiind din grupe diferite, căci au fost 9 elevi într-o grupă. Afară din școală s-au strâns în brațe. Cei care plănuiesc școală cu grupe alternative, din toamnă, sunt idioți. Îmi asum ce spun. Distrugi sentimente, rupi suflete, adio apartenența la grup etc. Psihologii ar trebui să fie pe toate posturile tv să explice că unii copii chiar vor școala cum trebuie să fie, căci asta ar însemna că lucrurile revin la normal și își pot vedea de viață.
Comentariu beton!27
Scuze, m-am luat cu textul și nu m-am prezentat cu respect: BUN VENIT, @DIDINA. Bun text. Bune preocupări. Să revină și Elena, ar fi chiar viața revenită la normal.
@RMD, revin. Dar să știi că eu nu-s cu d-astea „existențiale.🤪
@RMD, bine v-am găsit. 🙂
La noi încă nu s-a terminat anul școlar, așa că se duc la școală 3 zile din 5, câteva ore, 4 elevi (maxim 8) în clasă. Restul de materii le fac în continuare online. Chin curat, să vedem ce o mai fi din toamnă.
@Elena: Așteptăm revenirea ca îndrăgostiții cu un trandafir în mână: vine sau nu vine?🤣🤣🤣
@didina: Fiică-mea termină luni, căci atunci se afișează rezultatele de la evaluarea națională. Până atunci avem un mare proiect: cum să nu te gândești la examen? dacă mergi la shopping uiți de note?🤣🤣🤣 Greu, vă spun, școala online a adus chestii noi și puțin ciudate, am trecut peste ele. Dar așteptarea ne roade adânc. Și vrem și note mari. Deh, copil cu pretenții de la ea….
@RMD, succes copilei! 🙂
Vine și @Elena. Dacă nu, îi trimit zilnic poze cu prăjituri. 😂
Da, asa e RMD, e o tampenie, oricum in pauze stau claie gramada, nu poti distanta precum dresorul, niste copii.
Cu ” vine sau nu vine” eu știam că se așteaptă barza 😋 … dar deh … nu suntem toți așa educați. Roșesc și mă gândesc cu mândrie la momentul când am călcat curajos de mânuță cu îndrăgostita de atunci în cabinetul de planing familial ☺️🤣
Am un semiadolescent în casă. Copilul, nu soțul. Nu văd la el urme că l-ar fi afectat pandemia asta. Este același visător ca și înainte. Are gașca lui de prieteni cu care bate străzile, trotinește zilnic, e ok. Ce am observat însă este faptul că vrea să crească mai repede. Vrea buletin, ieșiri în oraș, ciocolată rece de la Starbucks. Din mall direct. Ei, asta n-ar fi nimic că știu cum să-i zic „nu”. Măi, dar a început ca atunci când se joacă la calculator să vorbească cu prietenii lui cu vocea foarte groasă: băăă, ai băăgatt greșșsit cufăărrrul ălaaa. Scoate-llllll.
Eram într-o seară pe canapea, ne uitam la film, eu cu ta-su și auzim răgetele astea. Prima dată am crezut că e ăla de sub noi beat mort. Iar. Dar nu. Era copilul. M-am dus la el: mă, ce e cu vocea asta? Miiii s-aaa îngroșșșșșat de asearrrăăă. M-am uitat la el, cu toată dragostea din lume de care este capabilă o mamă și i-am zis: vezi că-ți dau să porți chiloți de acum doi ani, să te strângă puțin. Revino-ți! Zici că ești Alien.
A doua zi dimineață când s-a trezit vorbea normal.
P.S. Nu e caz de psiholog. Îi regleze eu toate problemele din mers.
Comentariu beton!60
mi-a dat cafeaua pe nas 🙂 Elena P, daca nu ai exista, ar trebui sa fii inventata 🙂
Comentariu beton!20
:))))))))))) Nu ești zdravănă, @Eleno. Te aștept cu ceva motivațional, să ne mai ridici moralul. 😁
Știu că am mai zis-o, da’ reiterez : îi plâng de milă viitoarei nore 🤣
@H&M, dacă fiu-meu o să fie fericit, o să fie o hărmălaie și-o veselie cu mine.
Dacă nu, o să fie doar hărmălaie.
Comentariu beton!21
Buna dimineata. Am doi, băiat de 12 ani si fata de 20. El a terminat gradul 6, ea e studenta in Canada, am reusit sa o aducem aici cu o zi inainte sa se închidă granițele. El pare ca a ramas la fel de zgubilitic si circar. Ceva jocuri pe Xbox, citiva prieteni online, refuza cu încăpățânare sa iasă din casa. E scos cu forța. E înotător, ii lipsesc antrenamentele si antrenorii. Ea se “ofilește”, cum bine a spus Didina. Ii lipsesc prietenii, gasca, școala, voluntariatul. Citește si invata in continuare. Partea buna e ca de o saptamina s-au deschis plajele. Partea proasta e ca pe la prinz sint deja vreo 45 de grade. Eu lucrez intr-o școala. Asistent de profesor, gradul 1, copii de 6 ani. Nu am vazut niciodata atita dorința din partea lor de a vorbi si de a se vedea cu ceilalți. La sfirsitul lecțiilor, profesoara noastră ii întreaba ce noutăți au, comentarii. Stam si ii ascultam, iar ei povestesc. De toate. Am grupe de citit cu ei si sintem in culmea fericirii. Nu stiu ce va fi din august, cum va fi noul program.
P.S. Mihai, ma trezesc cu gindul la Vasile si seara merg la culcare cu gindul la el. Ma rog sa fie bine.
Comentariu beton!18
Bună dimineața și ție, @Manu. 🙂
45 de grade? Eu mă scurg la 30. În ce țară locuiți?
Sintem in Abu Dhabi. Cind am venit aici, acum ani de zile, nu puteam sa înțeleg cum de oamenii ăștia ies pe strada cu haine cu mineca lunga. 🙂
Ce internaționali suntem! Vă salut din Olanda. 🤗
Ea nu, cica eu m am schimbat. Mai precis, m am rablagit, asa a zis. Ca mi a scris: buna ziua si n am intrebat ,, cat vrei”? Unii o sa inteleaga despre ce vorbesc:)))
Comentariu beton!21
@Domnu’ Marius Mî, nu știu de ce, dar am senzația că are dreptate copilul ‘mneavoastră. La „rablagit” ăla mă refer. 😜
Sunt doar zvonuri nefondate.
Bun venit, @didina, în ipostaza de scriitoare. Puțin cam serioasă pentru cum ne-ai obișnuit, dar sunt convinsă că o să reglezi asta pe parcursul zilei.
Fii-mea e mare deja și nu a resimțit foarte puternic efectele izolării. Bine, ea a fost izolată cu iubitul ei și cu câinele (pe care l-a scos zilnic prin cartier) și a și avut de treabă. Iar treaba ei e să proiecteze parcuri și grădini. Are și curte unde au mai venit de câteva ori prieteni.(care au stat la distanță)
Dar după simptomele descrise de tine cred că Eu mă încadrez la adolescenți. Că deși mă străduiesc să fac o mulțime de lucruri și am mers și la muncă în perioada asta, simt că nu reușesc să mai găsesc energie să funcționez normal. Cred că trebuie să găsesc un psiholog mișto.
Se dezbate încă. Ce zici?17
Sau mă suni pe mine, Ano. 😀
@Anouk, evenimentele de care ai avut tu parte în ultima vreme au fost nasoale tare, dar sunt sigură că ai să îți revii. E musai. 🤗
Dacă te sun pe tine, @Eleno, mi-e că nu mai depășesc perioada. De adolescență. 😄
@didina, da, e musai.🤗
Neața, @didina!
Încep cu o paranteză.
Îmi aduc aminte că acum vreo 10 ani, o bună prietenă s-a mutat în casă nouă. Copiluțul ei, care este și finul meu, avea cam un an și jumătate și deși nu aș fi crezut ever never, a avut manifestări de stres din cauza acestui fapt, respectiv stătea în mare parte a timpului bătând cu pumnii în ușa de la intrare, plângând și cu dorința evidentă de a pleca de acolo. Prin urmare mi-am făcut bagajul și am stat cu ei cam 2 săptămâni încercând în fel și chip să îi facem adaptarea mai ușoară. Am creat rutine noi în principal, haioase și amuzante, de la obiceiul de a alunga muște, plimbatul unei mături, puneam firimituri și o albinuță le căuta. Zilnic. Astfel am descoperit și explorat casa și lucrurile s-au aranjat în final.
Am făcut această paranteză pentru că am citit pe undeva o chestie care mi s-a agățat pe creier, cum că o viață nouă înseamnă în primul rând crearea unor obiceiuri noi. Și cred că aici e șpilul, într-o rutină nouă care să creeze echilibrul deteriorat de pierderea altora.
Fiul meu, la douăzecișiceva, e cam adult 😀 și exact în perioada asta și-a luat un cățeluș. Toată tevatura cu acest nou membru al familiei, l-a captivat cu totul, i-a modificat obiceiurile, centrul de interes și nu dă semne de stres.
Încurajați-o să se implice într-un „altfel” de proiect. Poate o expoziție virtuală (am înțeles că desenează) așa încât nu să deseneze ci să organizeze un eveniment, să caute artiști de vârstă ei, să fixeze poate o tematică, să îi facă publicitate etc. Sau să facă un vlog, blog, draci laci, în care să prezinte tehnicile de desen pe care le stăpânește. Zic și io. Totul va fi bine, sunt convinsă!
Comentariu beton!19
Neața, @Mona! 🙂 Va fi bine, da. Nu de proiecte duce lipsă, ci de socializarea „pe viu”. I-a mai venit un pic cheful după ce a-nceput să se vadă cu prietenul, dar tot îi lipsește gașca.
Mă scuzati doamna @Mona, si mie imi vine cateodata sa bat cu pumnii in usa de la intrare si nu-mi dau seama de ce. Ca asa ma loveste un somn si o lene cand ajung dimneata la serviciu si totusi imi vine sa trag cativa pumni in usa si sa plec acasa. Ati putea veni sa ma ajutati?
Domnu’ Marius M,
Cum să nu! Vă ajut de nu vă vedeți 😂 Dar să ne înțelegem, până nu plângeți cu bulbuci în fața ușii, nu are sens să mă deplasez.
Buna dimineața!
Adolescent de aproape 17 si una mai mică, de 8. Se comportă aproape la fel. Mă întreb, dacă acum se poartă ca un adolescent voi scăpa de perioada propriu-zisă de adolescența, sau voi avea parte de două? Oi afla pe parcurs.
Cea mai grea perioadă la noi a fost statul în casă, mai ales că pe geam vedeau copii afară. Ajunsese să nu mai vrea afară, dar până la urmă a ieșit, greu intră-n casă acum, seara la 11, bate mingea toată ziua. Sau iese în oraș.
Jocurile care ne-au ajutat pe noi sa ne destindem și să râdem (că nu sunt multe lucruri mai bune decât o porție zdravănă de râs) au fost bătaia cu ciorapi și jocul cu bilețele – pui bilețele scrise cu diverse treburi de făcut, fiecare trage și execută (mergi târâș, dă-te peste cap, fă 3 flotări, cântă un fragment dintr-o carte, de-astea).
‘Neața, @Wild, cu ciorapi n-am încercat, ne batem cu perne. 🙂 Iar când e cald, cu baloane cu apă, avem mare noroc s-avem un pic de curte. Vă doresc adolescență ușoară!
2 ani si putin. Singur la parinti, fara rude/ prieteni apropiati care sa aiba copii. E vesel, se joaca in legea lui darrrrr …la cresa si la locurile de joaca socializa cu alti copii. De cand cu urgenta sufletului, cand mergem in parc nu prea mai baga alti copii in seama. A inceput sa ii placa sa se joace singur. Pur si simplu pe altii ii ignora.
Wow! Deja 2 ani! … parcă mai ieri scriai emoționat că “ați” născut. 🥰
Ce mișto, @chris06, sunteți norocoși că se joacă singur. 🙂 Nepoată-mea stă numai în cârca maică-sii.
E greu și mai încolo ( la 21 de ani de exemplu). Nimeni n-a știut cum să se comporte in situația asta. Încercăm încă să învățăm din mers și așteptăm să treacă. Unii părinți au avut noroc (zic eu) de normalitate, mergând la lucru ca și până acum și aducând în casă o senzație de OK. Descoperim însă că nu suntem nici mai răi nici mai buni decât alții, ceea ce iar e bine, ne vindecăm de complexul nației de la capătul lumii. Sănătate multă vă dorim tuturor.
Te salut, @Victore, sănătate și vouă. Dă-le-ncolo de complexe, am auzit că nu țin de foame. 😜
@VictorR, complexe energetice, comerciale, naționale, organizaționale, offf. Ce cuvânt!
Tu ai prins complexul de lângă casă, ăla care apoi s-a redenumit alimentara? 😛
Doar parinte de copil mic sa nu fii in perioada asta….cred ca e cumplit….Adolescentii….oricum sunt capriciosi de genul…..nefericirea ca model de viata, nimic nu e cum trebuie…le mai trece cand apare un,o,iubi….Va fi si pustoaica ta mai bn acum daca se poate vedea cu prietenul, in rest….nu cred ca poti face prea multe….trece…EU nu mai am copil mic dar sunt ingrijorata un pic de mama,82de ani, foarte activa inainte de pandemie. De cand a stat izolata a devenit fragila,nu prea mai vrea sa iese, mi e teama de un inceput de dementa….sigur izolarea lasa urme in noi toti. Elena…tu cand ai nevoie de psiholog unde mergi ca noi, hotarat venim toti la tine
@Claudia, sănătate mamei. @Elena nu are nevoie de psiholog, e un fel de Chuck Norris. 😜
@Claudia, să sperăm că nu va fi așa. Nu știu cum vom face, dar e cea mai urâtă variantă.
Sănătate vouă!
Eu? La psiholog?😀😀😀
Plm, daca se duce Elena la psiholog, inchide ala cabinetul si isi cumpara oi dupa doua sedinte.
@Marius Mî, oi? :)))))))) Zici că-i așa tare psihologul ăla, încât să-i mai ardă de ceva? Orice? Eu cred că târâie cutii de metal după el, prin parcuri, și cântă podul de piatră. 😂
@Didina, sper să devină regulă „tema Didinei de azi”.
Aici doar nepoata mea, fiica surorii mele, a decompensat cumva. Problema este că nu părea deloc afectată, ne împingea pe toți de la spate ca un berbec veritabil. Eu nu am putut decât să o aud la telefon de câteva ori pe zi pentru că ne-am izolat din cauza mamei. Dar ca să recapitulez, micuța de 26 de ani a decompensat cu două crize foarte urâte de alergie la chetonal, sau o substanță din chetonal. La prima medicii de la salvare au crezut ca e de la alunele din ciocolată, la a doua ce s-a petrecut la o săptămână același echipaj a tras concluzia că e de la chetonal. Fata nu ne-a arătat o secundă că ar fi afectată, chiar a lucrat exact în perioada de început. Așa că nimic din ce ne schimbă viețile chiar și pentru o scurtă perioadă nu ni le schimbă fără urme.
În schimb mama nu a suportat starea atât de lungă de nesiguranță, a decompensat imediat după 15 mai, un infarct Nstemi. Mi-e frică acum doar să nu rămână cu sechele grave emoționale, acolo este praf acum.
Așa că eu rezist, încă rezist, iar azi mi-ai luminat ziua, Didino! Serios! Mi-ai arătat că viața poate face surprize foarte frumoase.
No, acum, ieri am ajuns acasă cu o găleată de cireșe, ce zici de o prăjitură cu cireșe?
Asta o să ne ducă în depresie: pozele cu mâncare/ prăjitură, nu pandemia. Stați cuminți fetelor! 😜
Fără poze, VictorRe-Mi-Fa-Sol 😛
E bine?
@Sandra, îmi pare rău că ați avut probleme, sper să vă fie bine. 🤗
Eu o tot bârâi pe @Elena la cap să se întoarcă la sâmbetele vesele. Poate o păcălim pân’ la urmă. 😁😁😁 Prăjitură cu cireșe sună excelent. Cu cremă de vanilie fină, aerată, ș-un pic de frișcă.
@Victore, hai că nu am mai pus poze cu prăjituri de o grămadă de vreme. 😛
@Didina, a promis Elena, mai sus a făcut-o!
Cred că mințile lucide și curajoase ne vor scoate la o viață frumoasă.
Am și cireșul plin, cred că vor deveni țuică dacă nu deschidem o cofetărie. 😛
Sper și eu, Didina, sper dar atunci când văd rezistența ei la realitate mă pierd.
Sanatate multa si mamei tale
@Claudia, mulțumim.
„Așa că eu rezist, încă rezist, iar azi mi-ai luminat ziua, Didino! Serios!” SUBSCRIU!
„Prăjitură cu cireșe sună excelent. Cu cremă de vanilie fină, aerată, ș-un pic de frișcă.” … deci să vină Vasilescu … plm .. ACUM … că didina prea înjură 😋
Păi se poate, a ?
@HM, șșșșt, nu mai țipa. Păi tu crezi că degeaba v-ați ales cu mine pe cap azi? 🤪 Lasă omul să-și vadă de problemele lui.
Eu sunt bogată. Bogată rău am in dotare doi adolescenți de 15 respectiv 18. A fost o feerie că am avut si minunatul examen de evaluare națională.
Cele trei, hai patru ocupatii principale ale lor le au ocupat tot timpul. Deci au desenat, jucat baschet in doi, jucat jocuri la calculator si au mai si învățat cu frenezie🤔. M am ocupat si am făcut si o petrecere surpriza pentru prietena baiatului cel mare, o super intalnire pe Zoom, asa ca de majorat, la care au fost vreo 50 de copii si niscaiva părinți rătăciți dar de gașcă
Ce au mai făcut: Au folosit tot ce aveau in dotare prin casa ca să facă sport: sac de box, gantere si muzica cu volum adecvat(stam la bloc si mai nou avem doi bebei proaspeti ca vecini) Apatici nu erau decat atunci cand incercam sa i trezesc mai devreme dupa o noapte de jocuri ca sa participe la orele on line🤪 Amandoi au prietene alaturi de care au rezistat in pandemie si alaturi de care au facut de toate: s au certat, s au impacat, au urmat telefoanele de pupi pupi, iubi iubi, schimb de teme, s au plans de teroarea parintilor . La mine a fost un caz fericit, poate pentru ca am baieti si acum ii simt mai apropiati intre ei si chiar de noi parintii teroriști.
Acum asteptam rezultatele la experimetul cu evaluarea nationala si ne pregatim de academie pentru la anul.
Am spus o in alt context, cred ca sunt o generatie frumoasă, au nevoie sa fie ascultati si intelesi, stiu sa se joace, sa cânte , au niste glume fantastice pline de umor si sarcasm, ce sa le faci „sunt tineri doamne”.
Inchei cu o intamplare din fața blocului:
Le am dat voie sa iasa in fata blocului, cu masti, mănuși, destea pandemice…
Uitandu mă pe geam ii vad alergand ca diperatii, dintr o parte in alta, masina de politie trecea si ea agale in patrula. Ei tisneau din boscheti se ascundeau in scari si eu eram spectator de la etajul 4. Sun la cel mic. Nimic. Sun la cel mare, nimic. Intr un final ma suna cel mare:
Ce vrei mama?Jucam hotii si vardistii si e radul meu. Staaaai
Am inchis, am ras ca nebuna si am privit in continuare cei doi mânji, de peste 1.90, care alergau in fata blocului si se jucau ca si cum nu ar fi nici pandemie si nici nu ar urma sa aiba examen. – si m am gandit la uzitata formula:
Totul va fi bine!
Comentariu beton!20
@Maria, nu numai bogată, dar și cu o poveste foarte mișto. 🙂 Spor la veselie.
Nu mai am copil de vârsta școlară sau adolescent, dar probleme…da, cu jumătatea mea iubita! Am fost plecat in “pribegie” 3 luni, ea și-a pierdut jobul, băiatul s-a mutat la casa lui, anul trecut…așa ca depresia și-a făcut simțită prezenta! Am vb cu șefii mei, aici chestiile astea sunt tratate foarte serios, așa încât mi-au zis, ia-ți concediu și du-te acasă (chiar dacă granițele între state sunt încă închise). M-a așteptat la aeroport…ma strângea in brațe și plângea ca un copil!
16 ani…frumoasa vârsta fetei tale @didina, dar dificila in același timp. Adolescenți plini de viața, cărora le-a tăiat tot elanul, chestia asta ! Sper sa fie bine pentru toată lumea și sa revenim la normal, dar după cum arată lucrurile acum…nu cred ca se va întâmpla prea curând!
@Emil, sunt sigură că o să fim bine, răbdare să avem pentru că, da, e de durată situația. Succes, sper să vă rezolvați problema. 🙂
Dar ce te faci cu copilul când nu vrea să mai iasă din casă? Nu din casă, chiar din dormitor?
Oare cum stă cu psihicul?
P.S. copilul meu are 34 de ani și o nouă iubită 🙂
Îngrozitor, @Laura, săracul de el. Sper sa reziste acestei grele încercări. 😂 Cum ce faci? Îi trimiți o cutie mare de batoane proteice, eventual și niște prăjituri și ciocolată.
… mai bine o cutie de prezervative 🤣😋 … cu arome. Vaaii, ce nesimțit sunt!!! Da’s simpatiq … uneori ☺️
@Laura, doar el e în cameră sau e și ea? Că dacă sunt amândoi, dă un picior în ușa și intră peste ei. Poate fumează.
🤣🤣🤣 @Eleno, mi-ai adus aminte de asta: https://mihaivasilescublog.ro/2016/10/05/penibila-situatie-inghetata/
@didino, șștttt!
@Eleno, fiți-ar inghetata roz sa-ti fie! Nu am ras cu atâta pofta de mult, mult timp! Te știe și fiu-miu acum, ca am citit (cum am putut, cu lacrimi) in gura mare! Voi doua (tu cu verișoara ta @didina, așa mi-a zis ea) jucati in alta liga!
Banc:
Un puști intra in magazinul de la parterul blocului unde vindea tanti Elena 😜, și întreabă: Tanti, aveți Fanta roz?….Da ma, toate avem fanta..roz! 😜😂
Mi-ați făcut ziua, va pup și va mulțumesc! 😘
@Elena,
Nu pot da cu piciorul în ușă, că piciorul meu n-are 250 km lungime.
Da, amândoi, într-o garsonieră 🙂
@Laura, o poți ruga pe Elena?
Cred că e undeva aproape și noi merităm o poveste frumoasă.
@Sandra Maria,
O pot ruga pe Elena, dar am o mare temere: dacă fii-miu se îndrăgostește de ea, io cum îl consolez? 🙂
Nu o faci 😛
După o iubire cu mine, nu există consolare. Există psiholog.
@Eleno, ai scris greșit psihiatru. 🤪
Nu știu ce se întâmplă cu adolescenții in perioada pandemiei, că nu am prin preajmă. Dar și mulți adulți sunt afectați. Am o colegă care a făcut sindrom depresiv și încă nu și-a revenit complet.
@Gabi, da, știu și eu adulți afectați de treaba asta. Îi luăm un pic la scuturat dacă e. Sau îi trimitem la terapie, la @Elena. 😁
Vrei raspunsuri ? Greu de gasit si mai greu de acceptat.
Triste concluzii dar am incercat azi sa le pun pe hartie.
https://universulmeumagic.wordpress.com/2020/06/20/think-twice-frica-de-covid-naste-anormalitati/?preview=true
@Elena, e doar o discuție pe blog, la o cafea, ne exprimăm îngrijorările sau facem schimb de glume. Răspunsurile sunt individuale și nu le caut pe net. 🙂
Bună, Didina! Bun subiect, prea puțin discutat, zic eu, in perioada asta! Fetița mea, care are un pic peste 10 ani,a trecut prin toate stările în ultima perioada. La început a fost foarte „angoasată” și m-a întrebat dacă vom muri. Apoi, în starea de urgenţă, a stat o lună mai mult în casă, cu foarte puține ieșiri, pentru că eu am lucrat foarte mult, și bunica nu avea voie să iasă cu ea. După Paște, când s-a mai relaxat treaba la job, am început să ies cu ea la ture cu bicicletele, și mi-am dat seama că era praf la capitolul condiție fizica, obosea după 2 ture, ii vâjâia capul, amețea. Stătuse prea mult în casă, la jocuri video, luase în greutate. M-am simțit foarte vinovată,, ca mama, că am lucrat 12 ore pe zi și am pierdut din vedere aspectul ăsta. I-am interzis jocurile video, am ieșit zilnic la ture cu bicicletele sau cu trotinetele, am ajustat alimentația. Și de aici, au început altele, stări de plâns, nervozitate, m-am gândit că e sevrajul după jocurile video sau prepubertatea, sau amândouă plus coronavirusul. Am tot vorbit cu ea, și mi-a spus ca-i este foarte dor de prietenii ei, de școală, că nimic nu mai e cum era. Într-o zi, a exclamat din tot suflețelul ei de copil : „Fir-ar al naibii de coronavirus, de ce trebuia să vină la noi!?” Îi e greu, și mie îmi e greu. Încerc sa aplic ce pot ca să-i fie mai bine. Filosofia mea de viață, ceea ce-i spun mereu, e că toate trec, și cele bune și cele rele, așa că hai să trăim cu ce avem, de o fi rău să ne gândim ca trece, de o fi bine, sa profităm din plin, că și asta trece. În orice moment putem alege să ne cramponam de ce ne lipsește sau să ne bucuram cu ce avem. Nu știu cum va mai fi! Acum ieșim mai mult, cu câte o prietena de-a ei, i-am dat voie sa primească și câte o fetiță în vizită, e în vacanță și nu are prea multe preocupări, la concediu am renunțat anul ăsta, mergem în weekend – uri la cineva, lângă București și cam atât.
@Mari G, tot cam asta e și teoria mea, trec toate. 🙂 Dar nu pot să nu mă-ntreb cum o să fie după și cât vom avea de „reparat”.
Domnișor de 16, domnișoara de 14. Sunt OK. Probabil și pt că petreceau destul de mult timp cu noi și înainte, discutând câte-n luna și în stele. Domnișorul chiar ușor fericit ca nu a mai mers la școală, deși a terminat școala în Top 3, doar că în clasa a IX-a fiind, și-a dorit un program mai lejer, după o clasă a VIII-a în care a tras din greu pentru a intra la un liceu bun din Capitală. Domnișoara în schimb, zici ca a făcut școală online încă de la grădiniță, așa bine s-a mobilizat, chiar mai bine decât la școala offline. Așa că a fost destul de ocupată. Am făcut lecții împreună, ne-am uitat la filme, multe filme împreună, au petrecut destul de mult timp cu prietenii pe discord. Recent domnișoara a fost la pescuit cu taică-su, iar domnișorul a avut o ieșire cu colegii, așa că au mai variat puțin programul :). Mai mult, au început să-și facă singuri curat la ei în „căsuță”, să-și spele hainele, să curețe litiera pisicii lor. Cred că vor fi OK în continuare, atât timp cât îi ținem ocupați. Contează, cred și faptul că stăm la curte, deci putem sta „afară” destul de mult timp.
Mă bucur că sunteți ok, succes în continuare. 🙂
La inceput a fost mai greu cu mancarea. Aschimodie de copil care nu prea manca, in primele saptamani manca foarte mult pana i-am aratat cata mancare avem si ca nu trebuie sa isi faca probleme.
Am petrecut mai mult timp impreuna, eu am lucrat de acasa. Da, ii era dor de colegi, de iesit in parc…
Dupa ce am inceput munca l-am dus la tara..15 km. Il duc dimineata il iau seara. Ce a invatat? Sa fie constiincios si sa isi faca temele singur, eu verific seara. Mai greu cu mancatul..se ia cu joaca si uita sa manance..Mai nou fac mai multe snitele, senvisuri..si cheama toti copiii la masa.
De cand a inceput vacanta sunt multi copii pe ulita si se joaca de dimineata pana seara pr afara. Mai scapa la un Roblox la un Tik Tok…dar e ok in general.
@Miki, și noi am obișnuit-o de mică să-și facă temele și ghiozdanul singură. Acum, la liceu, nu-i stăm deloc în cârcă. Mi se pare una dintre cele mai tari chestii. 🙂
La jocuri recomand Unstable Unicorns
Mulțumesc frumos, @Liliana, m-am uitat pe net și pare haios tare. 🙂
Bună, sunt educator Montessori in Sibiu si ma bucur nespus de întrebarea ta. In timpul carantinei am avut sesiuni zilnic via Zoom, cu copiii înscriși la grădinita, iar cu cei de vârsta școalara, de 2 ori pe săptămână, in aceleași zile in care predam engleza fizic la clubul nostru.
In fiecare vineri Bake Day Fridays, da, pe Zoom, unde impreună mici și mari am gătit clătite japoneze, am sărbătorit zile de naștere în stil Montessori, ne-am văzut, eram toți bine, sănătoși, ne-am bucurat de veștile de mămici însărcinate, am urat impreuna condoleanțe familiei cu decesul bunicului (nu de Covid).
Calendarul făcut zilnic cu copiii, poveștile citite, cu tâlc, au dat o rutina zilelor petrecute în online. Rutina a oferit o predictibilitate copiilor, precum și un calm adulților de lângă ei, deși noi adulții nu știam cât mai durează carantina, daca vom reveni la ‘normal’ etc.
In consecință, la reînceperea activității săptămâna aceasta, am observat cu emoție, cu mirare, cu admirație REZILIENTA acestor copii care s-au reașezat in rutina zilnică după 3 luni de absență, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Am zis și o voi repeta: copiii noștri, viitorul nostru! Copiii noștri, niste mici super eroi!
@Mona, de acord, sunt niște mici eroi, îi ridicăm noi când se împiedică. De clătite japoneze nu știam, arunc un ochi pe net. 🙂
Bună seara! Mămică de 3 fete, una de 11 ani și gemene de 3ani. Cea mare inițial s-a bucurat de o vacanță „prelungită ” chiar dacă după Sărbătorile Pascale a avut teme zilnice trimise online probabil și pentru ca le putea face in ritmul ei cand vroia, nu neapărat zilnic cum era normal, dar după un timp am observat ca începuse să simtă dorul colegilor, doamnelor, se simțea lipsa socializării. Cele mici întrebau zilnic „mâine gradi?” ” nu mami gradi e bolnavă!!” Ce sa zici unor copii de 3 ani?? Le-am creat tot felul de conditi în gradina(trambulină, leagăn, nisip… etc) dar vroiau și copii.. a fost greu dar acum am reînceput încet încet spre normal… mă rog ce pare normal zilele astea, o zi da una nu școală și gradi program scurt. Da tot e ceva zic
Noi am fost in carantina totala (impusa guvernamental) doua luni si jumatate. Am respectat-o – desi in ultima parte n-am prea mai inteles sensul … Fii-miu (5 ani) a inteles de ce si a fost neasteptat de ok. Dar niste schimbari am observat… Inainte era bucuros sa aiba timp el cu el, se juca singur ore intregi. Dupa vreo luna de carantina a inceput sa vrea companie non-stop, nu neaparat sa ne jucam cu el dar sa fim acolo… (au folosit enorm in schema asta bunicii, pe facetime – ore intregi au stat de vorba cu el cat el mesterea lego sau picta sau ce mai facea el acolo..; bonus, a invatat si sa vorbeasca romaneste – ai mei nevorbind engleza iar el inainte intelegand dar nevorbind romaneste). O alta chestie care incepuse sa ma ingrijoreze e ca parea sa se fi obisnuit atat de tare acasa ca nu mai voia sa iasa din curte (sa mai mergem cu bicicletele sau la hiking – astea au fost permise si in carantina aia “rosie” si erau safe, locuim in suburbie, multe locuri neaglomerate unde am putut iesi).
Cand am trecut in faza galbena singurul lucru care m-a interesat a fost sa gasesc ceva pentru el… Din fericire summer campurile outdoor s-au deschis , de 2 saptamani merge 4 ore dimineata la joaca in padure cu alti 5 copii de aceeasi varsta , de cand a inceput campul a revenit la normal . S-a obisnuit cu masca (obligatorie), desi cand l-am intrebat daca vrea sa mearga de luni acolo (era familiar cu locul si oamenii, a mers si vara trecuta vreo 6 saptamani) a raspuns ca nu , ca lui ii place acasa cu mine (….) dar luni dimineata a sarit din pat la 7 , fara ceas , grabit sa nu intarzie (noi toata carantina dormind pana la 10 ca vorba aia, zilele erau lungi si ploioase si nu ne grabeam nicaieri..).
Astept cu groaza septembrie, toata lumea pare preocupata strict de partea academica a scolii, eu cred ca si partea de interactiune si socializare e foarte importanta si pare trecuta cu vederea in toate discutiile pe tema noului an scolar….
Asta am spus si tot spun de ma acuza unii si altii ca sunt conspirationist: nu neg virusul, nu-i contest periculozitatea, doar ca efectele masurilor luate sunt mult prea grave. Avem statistici legate de numarul de infectari si numarul de victime, dar efectele celalalte nu sunt cuantificate nicaieri. Problemele psihice, la copii, tineri si adolescenti sunt grave si se vor intinde pe o perioada foarte lunga de timp.
Iar despre rata sinuciderilor nu se spune nimic. A crescut numarul acestora? A scazut? A ramas constant?
Eu as prefera ca la ora 13, cand se anunta numarul infectarilor, sa se anunte si chestiile astea. Pt unul ca mine sunt la fel de importante.
Mda, bună întrebare. Noi cu student 24ani „prins” în Marsilia cu bursă. Medicină. După 2luni în cămin cu prietena, au reînceput stagiile – acum așteaptă să vină acasă peste 1, 5luni. Cel mic 15ani cu examen de capacitate. Aparent a dus-o bine, doar că la prima ieșire în parc a revenit transfigurat de fericire și țopăind ca o căpriță, chiar dacă stăm la casă, spațiu, animăluțe, etc. Acum așteptăm rezultatele, jucăm remi și facem planuri de plecat prin țară. Când a auzit recomandările INS pt școli din septembrie a concluzionat sec: „Ăștia-s tâmpiți”
Mă tem puțin de cum vor fi afectați dacă se mai întinde bâlciul. Nici pe mine nu mă mai țin nervii prea mult 🙃
Răbdare și jocuri de societate, dragilor 🤗
La noi, de cand cu izolarea a inceput viata minunata. Juniorul are un tonus de invidiat, e fericit ca are timp sa faca de toate, mai ales ca poate canta la pian cate 2-3 ore pe zi (ceea ce nu putea face cand avea scoala/si nici macar in vacante, cand venea cu mine la birou). Citeste o carte la 3 zile (carti pt varsta lui, normal), se joaca online cu colegii, i-am pus un leagan in casa (stam la bloc), gateste cu mine, avem timp sa ne jucam (dupa ce terminam noi, adultii, ce avem de lucru)- am o tona de recomandari de jocuri fara ecran inclus.
Nasol e ca daca din toamna reincep scolile, el nu mai vrea sa mearga, vrea tot scoala online, tot de acasa. Si cel mai nasol- si noi, adiultii, tot asta vrem: joburi si scoala de acasa de acum inainte :)))