Pe stradă la mine, un pic mai jos, e un club de înot pentru copii mici și foarte mici. Vinerea trecută, mergeam agale spre casă și exact când treceam pe lângă poarta clubului, de-acolo tocmai ieșeau o mamă cu un pișpirică de vreo 3-4 ani de mână. Au închis poarta în urma lor și dintr-o dată o aud pe femeie:
– Dacă mai dai vreodată în mine, NU MAI PRIMEȘTI NIMIC.
Evident, ăla micu’ a început să plângă, că doar ce era să și facă. Moment în care maică-sa îl oprește în mijlocul trotuarului și începe să-l zgâlțâie:
– Acum ce mai ai? De ce te-ai supărat?
Și mai evident, ăla micu’ a dat-o din plâns în urlat, în timp ce maică-sa zbiera și ea pe partea ei:
– CE MAI AI? CE MAI VREI? TOT TU EȘTI SUPĂRAT?
Iar pișpirică răspundea tot cu urlete neinteligibile și lacrimi.
Nfine, nu știu cum s-a terminat povestea, că s-au urcat într-o mașină, până să apuc să-mi dau seama dacă e o situație în care ar fi trebuit să intervin sau nu. Că de dat în ăla micu’, n-a dat și, na, nu sunt eu justițiarul suprem, ca să mă apuc să le spun oamenilor pe stradă cum să-și crească copiii.
Dar, dacă tot am blogul la îndemână, vreau să-i transmit femeii câte ceva pe această cale: Doamnă, cu regret trebuie sa vă informez că nu numai de cursuri de înot are nevoie copilul dumneavoastră, ci și de o mamă cu ceva creier. Gen, până să învețe să înoate, ar cam fi cazul să-l învețe cineva să se poarte (n-am găsit altă rimă).
A, și încă ceva, iar acum mi se rupe de toți adepții parentigului modern care vor sări ca arși, dacă aș fi ridicat vreodată mâna la maică-mea, în secunda doi mi-ar fi zburat capul de pe umeri cu o iuțeală și o dexteritate pe care le-ar fi invidiat și călăii de pe vremea Imperiului Otoman. Desigur, exagrez, dar nici nu vreau să-mi imaginez cam care ar fi fost reacția maică-mii dacă măcar mi-ar fi trecut prin cap năstrușnica idee s-o lovesc.
Da, știu, nu îngrădim personalitatea copilului, că vezi doamne nu se mai dezvoltă liber și alte blabla-uri. Sunt de acord, n-o îngrădim, dar totul are o limită. Iar limita aia în niciun caz nu are voie să fie setată la „dacă mai dai vreodată în mine”.
Dar, na, asta e doar părerea mea de amator care nu și-a prins niciodată degetele în vreun manual de parenting d-ăsta modern.
Bă da schimbasi tema…bravo!
Comentariu beton!19
Da, da. Mulțam. 😀
A făcut cineva, din întîmplare, un print screen cu vechea temă a blogului aseară pe la ora 19? Eu n-am făcut, că nu sînt chiar atît de paranoic… Îmi aduc însă aminte că, la comentariul lui Ionuț „Ce nu înțelegeți voi, greii blogosferei… etc” erau vreo 70 de mînuțe verzi și la primul comentariu de după, al lui Mihai „@Ioane, nici măcar nu m-a interesat trecerea lui Guran în politică… etc” erau vreo 20 de mînuțe roșii. Ce să vezi? Imediat după aia „s-a schimbat” tema blogului. Schimbarea era, bineînțeles, programată de mult timp, n-așa? Coincidență? Nu cred!! (Exarhu dixit!) 🙂
titi duru,
paranoicul de serviciu
Boss, ești nebun? Eu am schimbat tema blogului, nu știu ce să-l rog pe omul care mă ajută să facă mai întâi și tu crezi că a avut cineva timp sau treabă cu mânuțele roșii? Gizăs craist. Sper că trolezi, altfel cred că nu ești foarte sănătos la cap.
@titi duru, păi și acum sunt. La comentariul meu sunt vreo 93 verzi, la al lui Mihai vreo 34 roșii. N-am prins-o.
Nici macar nu am citit articolul. Încă. Faină temă.
Mulțumesc. 😀
Până la parenting da-mi voie sa ma obișnuiesc cu noul look.
😛
Am crezut că am greșit blogul de la tema asta nouă 😁 să o stăpânești sănătos!
Săr’na. 😀
Daca era al meu, il mancam cu fulgi cu tot 😂dar na… unii parinti si-o fac cu mana lor
M-ai debusolat de aseară cu noua imagine. Mișto.
…totul are o limită. A bunului simț.
Cum adică te-am debusolat?
@MV, păi am deschis aseară pe telefon, am citit ultimele comentarii și după ce am dat refresh a apărut altfel, de nu mai înțelegeam ce s-a întâmplat.
Aceste cuvinte ne doare😀, pe noi ,pe mine, ca să fiu corecta gramatical….păi, cum ,domnule ,să ai pretenții la așa părinți, când erau mici și copiii ăia nu care cumva să meargă în picioare, că să nu cadă pe ciment,dacă a căzut era o tragedie și când a început să zică și prostii,părintele l-a pupat și luat în brațe de bucurie.Mâine-poimâine,când s-o duce la școală și o spune câte o perlă și va fi tras la răspundere, și părintele și copilul la fel,o să spună că de acolo a auzit prostia ,nu că acasă l-a lăsat tot neamul să facă și să zică ce vrea el,pe principiul „E copil dragă, lasă,așa sunt toți „.
Eu nu îmi cresc copilul după cărţi. Nu am citit nici măcar o singură carte de parenting. Asta, chiar dacă soţia a umplut casa cu ele. Am ales să-mi petrec tot timpul liber cu ea, să îi ofer sfaturi utile pentru vârsta ei, să o învăţ chestii care să-i permită să se dezvolte normal și care să o facă să nu uite de copilărie când o să fie mare.
Nu sunt părintele ideal. Știu asta. Dar interacţionez foarte mult cu ea. Părinţii mei nu erau atât de apropiaţi când eram mici. Nici nu aveau când. Mai ales că lucrau în 3 schimburi. Eu am ales calea muncii independente tocmai pentru a fi alături de ea cât mai mult.
Atunci când avem „dezbateri” și are tendinţa de a striga, îi vorbesc cât mai calm posibil. Îi arăt că o înţeleg și o încurajez să-și exprime stările. Indiferent de natura lor. Atunci când sunt mici, au nevoie de multe validări. Depun eforturi uriașe de înţelegere și pentru a se adapta.
Iar ureltul lor nu înseamnă ceva rău. Poate doar că nu reușesc să se facă înţeleși.
Până acum nu „a dat” în mine. Bine, poate știe că 1,90 vs. 82 cm nu este un raport avantajos. Ori poate îi zâmbesc eu prea mult.
Comentariu beton!94
Eu una sunt de acord cu tine. Părinții sunt exagerati sau democrație prost inteleasa
Minunat. Parentingul asta mi-a înnebunit mulți cunoscuți care se comportă cu copiii lor ca „prietenii” de la 2 ani. Și tot ca „prietenii” se duc la psiholog la 7 ani că „nu ne mai înțelegem”. „Echilibrul” ar fi cuvântul pe care îndrăznesc uneori să îl folosesc cu ei, dar psihologul și ăsta un „new age” spune altceva. Așa că nu pot să zic decât că tare mă bucur că nu am trecut în nicio extremă… Și că nu-s singura „defectă”.
Comentariu beton!20
Citit in diagonala pe fb, singurul lucru ramas in minte e ca o femeie zice: Daca mai dai vreodata in mine, nu mai primesti nimic! Nu vrei sa stii despre ce am crezut ca e articolul si nici cine si mai ales CE nu mai primeste…
Comentariu beton!22
Nu e nevoie, cred c-am ghicit. 😀
Nici dacă nu dai (cadouri, atenţie, dragoste, viaţa ta) unei femei, nu mai primești nimic.
Ori primești posibilitatea de a cânta la mandolină cu o mână. Mâna ta.
😊
Mama da schimbasi tema nene. M-a luat prin surprindere. Dar e faina.
Stai că vorbim mai încolo și despre asta.
Orisicat, cu privire la subiect, am ridicat o data mana la mama, eram mic, nici putza nu stiam ce e… atat imi aduc aminte: daca mai ridici o data mainile la mine, zbori. Pe geam. Ghici cine a fost cuminte? Tzine? :))
Daca te referi la clubul de pe Strabuna, atunci e destul de normala situatia. Clubul acela e pentru categoria de parinti care lucreaza zi-lumina, avand copiii inregimentati la gradinite private.
Si cand ajung acasa, parintii citesc literatura de modern parenting si copilul urla linistit intr-o alta camera, cerand atentie, dupa ce toata ziua a acumulat frustrari la gradinita. Asta e contextul, din nefericire.
Comentariu beton!25
Da, fix la ăla.
Și fix contextul ăsta îl intuiam și io.
Eu am vrut sa imi dau juniorul la inot fix acolo, pt ca este peste drum de casa. Am fost in vizita si am spus pas cand am vazut parintii. Copiii sunt copia lor fidela.
cam da!
la 3-4 ani nu au foarte mult discernamant si imita ce au vazut la adulti.
adica daca loveste, e f probabil sa fi fost lovit sau macar amenintat destul de brutal.
daca se manifesta si mai tarziu, devine o problema.
dar este si o continuare si mai nefericita , pe masura ce copii cresc. copii cresc si parintii incearca sa compenseze absenta si lipsa lor de atentie cu coduri scumpe ( telefon, tableta, haine, etc) care nu fac decat sa accentueze problemele de comportament ale copiilor.
urâtă temă 😀
😛 invidia asta. 😀
Făcută din topor.În beci.
In WC, pe un vas ce se afla prin China. 😀
Tema e OK, se vede mai frumos. Totuși, pe telefon am o problemă: ultimul rând de la toate răspunsurile de la orice comentariu se suprapune peste “îți place sau nu/variații” și peste mâinile verzi și roșii. E vreo rezolvare la treaba asta?
Mulțumesc!
Ce browser folosești? Că la mine nu se suprapune nimic.
@Mihai,
Pe calculator, pe ramura răspunsurilor pentru un comentariu – nu mai există linia ‘iti place sau nu (mânuţa verde/mânuţa roşie). Se vede ok.
În schimb pe telefon, încă există opţiunea, iar rândul cu like/dislike se suprapune peste ultima linie de comentariu.
Merge.ok, luati va telefoane.
Muhahăaaa
E ok acum. Și pe telefon.
@Mariuse, Ţi-ai luat telefon nou degeaba. Acum se vede bine pe orice telefon. 😀
https://www.youtube.com/watch?v=Zh3Yz3PiXZw
e ceva de genul ce ai spus tu in articol dar cu happy ending (nu d’ala 😉 )
Ioiii. Am 2 copii scolari, unul in colectivitate pre-parenting , sa zic asa, si unul intre copii crescuti dupa carte si internet. Paca-s din tari si culturi diferite . Cei din urma sunt din jungla .
Dar intrebare mea este despre ce traume au suferit cei crescuti in comunism ? Tot aud replica asta .
Si eu tot atunci am copilarit si -s bine merci .
Cred ca e vorba de revelatia avuta dupa ce au citit ceva parenting: mama nua facut asa cu mine 🙄
ce traume? de unde traume? cred ca au fost vremuri mult mai fericite. telefonul mobil , tableta , activitatile scolare pina la epuizare si nenumaratele jucarii depozitate prin sertare constituie mitiv de traume. Jocul pe afara , prietenii din curtea blocului, copilaritul la bunici cu libertatea aferenta, sentimentul de egalitate cu ceilalti copii ( daca aveai o macheta matchbox originala erai regele parcului) . Era o lume cu comportamente mai firesti si mai plina de viata. Nu ma simt traumatizat, Dimpotriva, traumatizant a fost pentru fiica-mea ca am scos-o afara cu prietenele si nu stiau ce sa se joace :))
Comentariu beton!16
Eu mă pregătesc cătinel de „bunicăreală”, așadar nu știu ce să zic. În plus mi-e cam frică să zic cum ar fi să dea „Ăla micu’ ” în mine. Are cu vreo 3 cm. în plus. De restul nu mai pomenesc. Man, nu mai ai în subsolul paginii săgeata de revenire la titlu! Poți face ceva?
Pân’ la „bunicăreală” mai am, dar m-a luat cu fiori, @Victore, când te-ntrebai cum ar fi să dea „ăla micu” în tine. După aia m-a bușit râsu’, m-ar trece fie-mea pe avarii în secunda număru’ doi, are cu zece kile’ în plus față de mine, mă ia în brațe și mă mută din drum când vrea să facă mișto de mine. 😂
Ea, soțul și pișpirică de vreo 2 ani jumate. Inițial m-a impresionat pozitiv cât de bine și corect vorbea cel mic, pentru ca apoi să rămân mască la cât de cursiv și elaborat putea s-o înjure pe mamă. Plus scuipat și lovit. Reacțiile celor doi, inexplicabile pentru mine, în sensul că nu prea au fost. Noroc că m-a luminat ea, citindu-mi-se pe față probabil niște treburi, cum că de la desenele animate preferate i se trage (101 dalmațieni) și că doctorul pediatru le-a zis să nu se îngrijoreze, că nu prea au ce să-i facă până la 5 ani. Aia e, în lumea vitezei, cei 7 ani de-acasă se rezolvă și-n 2.
Comentariu beton!14
Dupa 5 o sa faca fix nimic .
Si de ce trebuie sa -ti cresti copilul dupa cum zice pediatrul ? E copilul lui?😜
Draga, întâmplarea e mai veche, copilul ar trebui să aibă vreo 10 ani acum. Nu știu dacă părinții au făcut sau nu ceva în privința acelui comportament după vârsta de 5 ani (știu doar că au divorțat la scurt timp după, sper că nu din cauza pediatrului 🙂 ), dar cam aceeași impresie că ”fix nimic” am avut și eu atunci.
1.Din cauza de schimbat habitat vizual pe blog vor urma cascade de orgasme însoțite de icneli și respirații xhamsteristice.
2.Fix pe acest blog, da’ doar pe acest, blog, se vor aduna toți părinții modeli ai galaxiei, cu exemple, minunate exemple, vor suna ca raportările cincinale, antedecembriste, da’ na.
numai copii reusiti cum ar veni:) si numai parinti model 🙂
Februarie 2017, eram cu cel mai mic din trib, la vremea aia 9 ghiocei, la protestele anti-oug 13, am luat o pauză pentru o prăji și o cafă la Zum…nu-ș` cum, un fel de cofetărie cu terasă mai spre Titulescu de Springtaim, mno, la masa de alături, eram afară, pe terasă, un prunc singur.
Ieșind din incintă, se apropie de masa lui o tânără, umpiq peste 30 de ghiocei, c-o cupă cu înghețată.
Faza care a urmat m-o lăsat paf, puștiul, n-avea mai mult de 7-8 anișori, îi dă peste mână, înghețata sare pe mă-sa, și aud:
– Vacooooo, ți-am zis că ciocolată cu alune, nu simplă!
Ce a urmat a fost și mai oribil, mă-sa, în timp ce-și ștergea țoalele de firmă c-un șervețel, emite oroarea:
– Iartă-mă puiule, mami a uitat ce i-ai cerut!
Am vrut să intervin, dar fix ca tine, maestre, mi-am zis că fiecare are copcilul pe care și-l crește și brusc am izbucnit în râs, a rămas David al meu cu gura ca la dentist!, închipuindu-mi-l pe puștulică la adolescență.
Comentariu beton!20
si nu a urmat o palma peste fata la copil? ce daca se uita lume? targul cu fata e asa: tu dai in mine, eu dau in tine, tu plangi pe strada eu plang pe strada, tu strigi in supermarket si te isterizezi, eu strig si ma isterizez. Functioneaza :)))
Pe un copil nu trebuie musai să-l bați. Trebuie să știe că și-o poate lua oricând, dacă depășeste „pragul”, o singură palmă aplicată vreodată și conștientizată corespunzător, ajută. Contează atitudinea în negocierea continuă, pentru că da, dacă nu ar fi negociere ar fi militărie impusă. Contează modul în care crește, pentru că e greu de schimbat mai târziu. Mod serios, mod nepăsător, mod glumeț&happy, mod „dușmanii sunt peste tot”, mod războinic, mod tocilar, mod „ai mei îmi iau tot ce vreau”, etc. Și da, contează mult anturajul și atmosfera, în mod egal al mediului în care trăiește acasă cât și la școală.
nu poti sa il tot ameninti numai. macar odata trebuie sa o ia, justificat fireste, ca sa stie ca amenintarea e reala.
Sau Leonard …..mama e bau bau ,tata e zana cea buna ca si sa te bata amandoi….prea e ca la tara si daca ambii sunt zanoi te alegi cu o chestie urlatoare si degraba tipatoare tot timpul
Adevarul e ca si pe mine m au crescut dupa manualul de parenting, dar era putin diferit, era scos de o editura ruseasca si cam gresisera la traducere. Era pe principiul : saracul copil, a facut o prostie, trebuie sa fim prietenii lui si sa i radem o palma. Aoleu, urla de la palma, trebuie sa l ducem la psiholog, adu putin nuiaua sa l pregatim .
Comentariu beton!33
ala rusesc era manualul in vigoare, 🙂
dar totusi fara bataie insa imi amintesc cand m-am dus cu capul spart ( si plin de sange) la bunica si am fost intampinat cu frumoasele cuvinte : no, l-ai spart? altadata sa fii mai atent, dute si spala sangele ala. Nici vorba de upu, 112 sau orice fel de alte prostii moderne. a
Si manualul lui mamaia era tot rusesc 😂 Bine, ca si eu eram drac spânzurat si faceam numai tâmpenii.😉 Bine ca fiica-mea nu ma moşteneşte, altfel cred ca muream de inima de mult…
Mie nu îmi place noul look, dar nu o lua personal. Nu îmi plac schimbările în general. L-am bodogănit pe bărbată-miu zile în șir când a instalat Windows 10 pe laptop, nici măcar nu mă anunțase.
Mă recompun imediat și pentru subiectul zilei, am destule de zis.
Comentariu beton!12
Cu ceva timp în urmă am văzut la televizor o știre, un copil din State își amenința familia cu protecția copilului când ceva nu îi convenea. Nu era abuzat sau ceva, era doar foarte șmecher.
Acum, reacția de a lovi la vârste fragede este instinctuală și ascunde niște temeri, este extrem de simplă explicația, impulsul și la fel de simplă ar trebui să fie și reacția părintelui.
Dpmdv, cred că străduința exagerată a părinților de a deveni părinți model este marea problemă, pentru că unii își pierd busola iar în cazul de față, văd doar adoptarea unui stil de dresaj pe sistemul recompensei. Nu cred că parentingul modern transmite așa ceva, cred doar că un părinte ține cu tot dinadinsul să își rămână fidel imaginii de părinte perfect. De ce primează chestia asta, chiar nu înțeleg.
@Mona, „stirile” alea din State sunt cautate cu lupa de televiziunile din ro sau aiurea in goana lor dupa senzational. nici in State (sau Canada ca de aici vorbesc io) nu vine protectia copilului sa-ti ia copilul decat daca-l arzi cu fierul de calcat, sau tigara dupa caz, il snopesti in bataie ca esti prea drogat sau beat sa mai stii ce faci, sau il lasi sa moara de foame. sunt niste institutii care au totusi niste criterii bine conturate, stabilite de niste unii care-si si folosesc creierul. nimeni nu-ti ia copilul ca sa puna societatea la cheltuiala in urma unui telefon, mai ales daca copilul ala merge la scoala, si mai are si ce manca si ce imbraca. a, ca copiii suna, e partea a doua, dupa cum bine spui, smecheri exista peste tot, dar aia de acolo stiu sa faca diferenta. am o cunostinta care a lucrat pt protectia copilului si-mi povestea niste cazuri de „viata bate filmul”.
Radu @ parca totusi nu ai vrea sa „deal” cu Children’s Aid Society … SA dai cu subsemnatu’ , cu explicatiile , crede-ma ca nu e easy :))
Se deschide un dosar care ramane „in arhive ” . Crede-ma eu colaborez cu mai sus mentinata institutie . Daca poti evita contactul cu ea … do it !
Intr-o situatie de genul asta mai bine ei frumusel copilul de o aripa , il plimbi prin diverese locuri pe unde stau copii institutionalizati . Sa vada ce isi doresc de fapt . Iar cand s-au informat ii pui telefonul in brate si ii zici : Acum SUNA !
Am experimentat figura asta in urma cu multi ani si a tinut :)))
Comentariu beton!12
Manualele astea de parenting sunt o mare tampenie ,copiii sunt diferiti ,noi,parintii suntem diferiti .Nu poti aplica sabloane in cresterea unui copil,cei care au mai mult de un copil stiu f bine ca au trebuit sa se adapteze ptr fiecare, ptr ca desi frati ,nu sunt doi la fel.Important e sa ti tii copilul aproape ,sa stie ca se poate baza pe tine orice prostie mai mare sau mai mica ar face ptr ca totul se rezolva in lumea asta doar moartea e fara intoarcere iar parinte tu ii ramai ptr intotdeauna, indiferent de varsta, el sau ea raman ptr tine copii.
Comentariu beton!14
Am una bucată fată diafană de 6 ani și un diavol tasmanian de 4 și jumătate. Ne bate și ne mușcă ăsta micu’ de vreo doi ani pe toți din casă. Evident, ne băgăm între el și soră-sa, dar tot o mai atinge câteodată. La început, ea doar mă striga daca eram în altă cameră, pe urmă a început să dea și ea. Dar ajung repede să îi despart înainte să se lase cu răni serioase.
Puștiul are întârziere în limbaj, psihiatrul ne-a exclus diagnosticul de autism. Crizele de furie când ar sparge obiecte de prin casă sunt pe seama frustrării acumulate din cauză că nu poate exprima ce vrea/ce îl deranjează. Merge la logoped, face progrese serioase în limbaj, dar încă nu înțelege (sau se face că nu înțelege mai nou): dacă mai dai în mine, azi nu îți mai iau niciun dulce! E genul care se trântește pe jos în magazine și prin parcuri de se uită lumea ca la urs. La început încercam să îl ridic, dar după câțiva pumni în față, m-am hotărât că e mai bine să îl las să își descarce nervii. Nu aveți idee ce de epitete mi-am primit, cel mai „mișto” a fost că de ce l-am mai făcut dacă nu îmi pasă de el. Cu toate astea, e capabil de o tandrețe fără margini, când mă vede supărată mă mângâie pe față, mă întreabă: ce s-a întâmplat, mami? Îmi spune că mă iubește, spontan, fără să fac ceva special.
E pasionat de fotbal și muzică. Am încercat să îl duc la dansuri primăvara trecută, dar a început să plângă în timpul cursului. Așa că mai așteptăm cu activitățile extragrădinare. 🙂 Ah, la grădiniță, e foarte cuminte.
@Blanche,
un control ORL ați făcut? Complet, cu audiogramă, verificare consoane etc. Știu un caz care s-a rezolvat în urma unui astfel de control
Comentariu beton!13
@Mona, mulțumim pentru sugestie, dar nu e cazul nostru. Băiatul aude foarte bine, de mic a dovedit ureche muzicală, fredona prin casă melodii și mai nou reproduce și din versurile în engleză. Îi plac Imagine Dragons, Bruno Mars, George Ezra. Nu are probleme cu pronunția niciunei consoane. Ne-am tot încurajat cu „și Lucian Blaga a vorbit la 4 ani”. Vara trecută am citit un roman „Tatăl celuilalt copil”, în care personajul principal începe să vorbească undeva pe la șase ani.
Eu sincer am vazut cazuri in care parenting-ul asta modern daca este bine inteles chiar da rezultate. Si au am o prietena care cel mic pe la 2 ani a inceput sa loveasca ( din cate stiu eu (cursuri de pedagogie si altele ) este ceva normal la copiii mici, este un alt mod de a comunica cu cei din jur) , il tinea doar de maini si incerca sa il linisteasca, nu il ameninta cu nimic. Pur si simplu il tinea oa a se calma chiar si jumatate de ora. Cand avea episoadele de tavalit pe jos il lasa, statea cu el, il intreba ce face dar il lasa sa se descarce (chira daca dura mai mult de o ora). Sincer, este mereu mai usor sa vedem lucrurile negative decat si acele lucruri care merg. Cred ca multi parinti de pe acest blog incearca sa evite educatia pe care au primit-o de la ai lor( adica parenting modern). Stiu ca sunt si cazuri de copii care lovesc sau vorbesc urat cu parintii lor, dar sunt si copii care sunt cumintei, care vorbesc frumos etc. Mi se pare ca iar avem impresia ca metoda noastra de educare este reteta cea buna si a celorlalti este eronata. Cred ca ar trebui sa cautam si acele exemple in care parenting-ul modern da rezultate si sa vedem si acei copii.
Dacă era un copil e 3-4 ani probabil era încă în perioada în care încă nu știa să exprime chestii, să exprime frustrări altfel decât fizic. La vârste mai mici nici măcar nu lovesc intenționat, dau din mâini și din picioare la bucurie, supărare, etc.
Că un copil ar trebui să fie învățat să gestioneze astfel de sentimente și să le exprime altfel decât lovind e altă problemă și mingea e la mamă.
Vad ca, in ciuda asteptarilor, nu prea abunda de parinti cu opinii de parenting modern. Asta e a esuat si asta, cum au esuat toate in tara lui „nu se poate”.
Mortal kombat a ramas metoda de educatie preferata de majoritatea romanilor comentatori din noua lume moderna. Fight!
Metodele de parenting modern nu au nimic in comun cu atitudinile descrise in diverse incidente mai sus.
Atitudinea unor parinti care ignora sau accepta iesiri violente ale copilului nu izvoraste din „parenting modern” ci din obisnuinta de a-ti tine gura si pleca capul cand te lua tac’tu sau mamica ta (inlocuiti in prezent de barbac’tu) si te dadea cu capul de pereti.
Mama mea mi-a „mutat” de câteva ori „capul la spate”. Și uite ca sunt normala, civilizata și cu bun simț. Și nu am niciun resentiment față de ea, dimpotrivă o iubesc și e prietena mea cea mai buna.
Dar în ziua de azi „parentingul” e o idee foarte prost înțeleasă și aplicată. Și dacă te mănâncă limba să le zici ceva acestor aplicatori de parenting (ca nu știu cum să le zic) , e jale….
A fi parinte nu inseamnasa sa faci intodeauna ceea ce place copilul . Ci sa faci intodeauna ceea ce trebui ca pe termen lung sa fie benefic copilului .
Pentru ca viata nu e un alint . Viata il va gasi nepregatit daca tu ca parinte nu il inveti care sunt limitele de siguranta, de bun simt . Limitele sociale . Limitele materiale de ce nu … Nu vrei sa descopere dur , din partea societatii cuvantul NU . Doar tu ca mama (parinte ) o poti face fara sa-l dobori . Asta e iubirea de parinte . Sa poti sa-l inveti limitele umane , sociale , etc fara sa-l dobori . Sa-l inveti de mic . Copilul isi testeaza mereu limitele dar e fericit cand tu i le trasezi si nu cei straini .
Sa fi parinte inseamna sa ptereci timp cu copilul dar sa-l lasi si pe el singur sa se descopere . Inseamna sa renunti la multe pentru a fi la ora somnului acasa si nu pe la party-uri cu prietenii si evenimente sociale de ex . Dar daca nu o faci consecintele pe termen lung sunt dezastruoase pentru copil . Iar educatia incepe in ziua 0 .
Parerea mea umila .
Comentariu beton!13
Tot comentariul e bun, mai putin lozinca cosmopolito-corporatista „sa se descopere”.
Cacofonia e intentionata.
Sunteti obsedati in Romania cu asocierea ” corporate ” … :)))
A te descoperi pe tine nu e monopol corporatist si nici nu apartine unei anumite generatii -am sarit de 55 de ani si astept al 4-lea nepot . E un proces prin care trece un copil care isi cauta limitele si posibilitatile de exprimare .
Cred ca e prima și singura data când învăț din Greșelile altora 🙂
Ii intelegi si pe oamenii care nu vor copii…
Sunteti obsedati in Romania cu asocierea ” corporate ” … :)))
A te descoperi pe tine nu e monopol corporatist si nici nu apartine unei anumite generatii -am sarit de 55 de ani si astept al 4-lea nepot . E un proces prin care trece un copil care isi cauta limitele si posibilitatile de exprimare .
Felicitari pentru articol 🙂
Interesant subiect! Vorba unui coleg : meyyy este o arata sa fi parinte – el avind o fata de 12-13 ani si este asa intre a fi prieten cu copilul si a risca sa ti se suie in cap sau a fi parinte dur si a risca sa-l pierzi din mina.
Eu m-am intilnit pe strada zilele trecute cu o fatza asemanatoare ; mama (dichisita, in figuri de buftea de nu stiu de ce era pe jos si nu in masina!) cu fetita de cam 5 ani . Trecut de ele aud : ba tu esti un porcusor-zice mama, ba tu zice fetita, ba ta, ba tu si….. mama : ba tu esti chiar un porcusor de guinea, moment la care fetita tace – intervenise acel guinea!? si zice : bine atunci tu esti vaca milka!!!! si hohote de ris mama.
Bun , zic pictiseala mare pe strada pina acasa sa jucam un joc da? ca „” nu te supata frate”” este acasa. Ma gindesc ca poate fazan era mai interesant!
REPET: chiar ca este o arta sa fi parinte!
Teoretic, da…Practic, cam greu.
Pispirica da in tine cu toata forta de care dispune, te musca de unde apuca, te trage de par. Ce faci? Ii dai si tu una peste cap/gura? La fund?
Dar cum ii dai si cat de tare? Ca pispirica are 2 ani jumate- 3 si 80 cm.
E ca si cum aproape ca ai bate un bebelus. Problemele sunt:
1. este foarte mic fizic.
2. sunt sanse foarte mari ca el sa planga de durere ca l-ai ciufulit, dar sa nu inteleaga faptul ca a luat bataie, fiindca ma-sa vrea sa il educe. Personal consider ca educatia incepe de la 4 ani+ , cand copilul are suficient discernamant incat sa faca diferenta intre „am fost cuminte/am facut nasoale si de-aia mi-am luat-o”
3. Risti sa te urasca. Incepand cu „mami peaca!”, „nu veau cu tine, veau cu buni”, si terminand cu faptul ca ii va fi frica de tine.
Poti doar sa speri ca va creste, ca va deveni un om cu care sa te intelegi omeneste.