Am vrut să vă pun niscaiva poze, dar, din păcate, mi-a fost imposibil oricât m-am chinuit. Viteza ăstora de net e pe undeva pe la nivelul dial-up-ului din anii 2000 de la noi. Și nu glumesc deloc, poza de mai jos e singura pe care am reușit, printr-un miracol, s-o descarc. Mi-aș fi făcut hot-spot, dar să vezi ce, în cameră până și netul de pe telefon se mișcă tot cu viteza melcului turbat. Sper să meargă mâine netul mai cu vână și să pun mai multe.
Altfel, Napoli este unul dintre cele mai mișto locuri pe care le-am văzut până acum. Și-am văzut câte ceva în această viață. Da, da, e mizerie aproape peste tot, dar asta n-are nicio legătură cu felul în care simți orașul ăsta. Este pur și simplu fabulos și cu un vibe pe care l-am mai simțit doar în Lisabona. Mă rog, nu e chiar poezie pură, cum e Lisabona, dar pe aproape. Așa că titlul e cât se poate de real.
Mai voiam să vă spun că rar am mâncat atât de bine și că, dacă ești un pic atent în ce cârciumă intri, n-ai cum să dai greș cu mâncarea, pur și simplu n-ai cum. Trebuie doar să caști ochii și să eviți zonele bătute de turiști.
Nfine, sper să vă pot pune mâine și niște poze. Dacă vă interesează, desigur.
Pai cica muori ala din titlu n are legătură cu moartea ci cu ceva recomandare turistica de pe langa..un fel de, ai vazut Braila, apoi Galatiul..
Atunci azi mă duc să caut „muori” ăsta. 😛
Asa citisem si eu pe undeva. Că e , de fapt, ” Vedi Napoli e poi Mori”
Asa o fi si pe lumea aialalta??? Boierii in vacante in locuri super-tari si noi, aialalti, acilisa, la serviciu si in lupta cu canicula???? 🙂
Etete. Că io nu m-oi fi săturat să văd numai poze din vacanțe.
@Ioana, si ce te retine mă rog?
@redoo
sunt multe chestii care ma retin, dar ca s-o dau in gluma: cineva trebuie sa tina in picioare tara asta in august, nu ???? 🙂
Comentariu beton!22
@ioana, țara o ține duamna analfabetă vasilica viorica, iar în bucurești e duamna toapă cu sârme’n cur, câca’m’aș pe nasurile lor
Comentariu beton!17
@toni montana, si tu cam ai dreptate, acu ce sa zic… :):P
Mulțumim pentru pește. Acum caut pe cineva să frigă pentru micul dejun. Să aveți o vacanță făină.
Cu plăcere. :))))
Nu am ajuns la Napoli dar am auzit că e fix așa cum zici tu. Bucurați-vă la maxim și da, vrem poze!
O curiozitate: oamenii vorbesc mai mult dialectul decât italiana?
Și o alta: cum e pizza?
Da, vorbesc în napoletană aproape toți.
Pizza de aici e făcută direct de Dumnezeu.
Mihai, deci crezi în Dumnezeu! 😀
…Și pizxa-i făcută tot de Dumnezeu 😜🥴
Io nu cre’că Mihai crede, da’ sigur cercetează 😉
Asta de azi e pe principiul: „Tânăr, frumos, liber, cu bani….Nu vreau nimic, doar mă laud!”, nu? 😛
Comentariu beton!16
Cred că e valabilă doar ultima parte. 😛
– Fetelor, vă place peștele?
– Nuuuu, că ne bate…
Vacanță faină!
Dupa ce te intorci de la Napoli iti zicem „Nemuritorul”. N-a citit inca „cea mai misto femeie din lume” (am out ghilimele de citare, nu ma joc cu… plagiatul 🙂 ) scrierea ta de ieri sau… se mai gandeste la metoda de tortura? 😀
Cred că încă e în dubiu, da.
Deci e un oraș fabulos, cu vibe nu știu de care, poezie chiar… în timp ce privesc pești morți. 😛Da, nișt poze suplimentare ar fi binevenite😁
Comentariu beton!29
@Anduța, păi tu crezi că el mai e viu? Normal c-a pus poză cu pești morți..
Mancare…auzi, da’ niste poze cu femei cand ne pui?
Comentariu beton!16
Cea mai mișto… întrebare pe ziua de azi 😜
Femeia trebuie să stea în urma bărbatului.Se aplică și la poze. Deci imediat după ce ne pune poze cu barbati.🙂
Comentariu beton!26
Bă, boss, pune mâine și niște poze cu tine. De la spate, că din față nu cred că mai ai cum. Și nu d-alea în care te sprijini de vreun copac, clădire sau statuie. Fă una în mijlocul străzii ca să vedem că nu ești susținut de nuș’ ce ațe.
Comentariu beton!21
Te gândești că l-a „naturalizat” ?
Te înțeleg. La Napoli am înțeles ce înseamnă și Dolce far niente. Rămâne unul din orașele mele preferate și obligatoriu trebuie sa revii, să îl descoperi în totalitate. Acolo mi-am găsit și etalonul pentru pizza, la o cârciumă de cartier. La plecare am avut norocul sa aud cântând, acompaniați la pianul din sala de așteptare a gării, niste napoletani get beget (bătrâni, uscați, fără dinți în gura, cu o mare pofta de viață). Au fost demențiali! Se adunase toată lumea să cânte și să danseze cu ei.
Comentariu beton!19
Da’ nu-mi vine și mie rândul să merg în concediu? Ce crezi?
AMR 8 zile :))
enjoy italia!
deși napoli nu e pe lista de vizitat în europa 😐
Doar un lucru, referitor la poza: daca la noi vindea asa vreun magazin cu tejgheaua cu peste pe strada, era circul dracului,aparea OPC-ul in secunda doi , pozau toti sa arate cum isi bat joc comerciantii in Romania de clienti, vuia Fb-ul ca se pune praful peste, microbii si amibele joaca tontoroiul acolo, ciuma bubonica si antraxul o sa ne napadeasca .Uite ca la altii se poate si nu mai moare nimeni de asta.
Comentariu beton!21
Marius, ce.i lăsat din moși- strămoși , așa rămâne !
Culmea e că, aproape toata papa asta bună , a apărut in casele oamenilor săraci care.s pregăteau masa din „resturile” pe care le aveau prin casă !
Cand zic Napoli , imi vin in minte Nino D’Angelo si Maria Nazionale. Si imagini din filemele de demult
https://youtu.be/FZdVo3NpO5k
Vacanta frumoasa !
Da , chiar , se poate vizita si Mori ( Galatiul, cum zise cineva ?)
Asa citisem si eu pe undeva. Că e , de fapt, ” Vedi Napoli e poi Mori”
Vacanță frumoasă pentru amândoi.
Nu-ți face griji că nu poți posta pozele. Oricum vă invidiem și așa. Ca să ne fierbi mai bine, când vă întoarceți, faci un articol special, cu toate pozele, și sigur ne va mai crește invidia încă o dată.
PS: Corect este „Memento mori”!!!!!😜
Fă-ți timp să vezi toate frumusețile lumii. Ca să ai un suflet plin din care să le dai și celorlalți.
Dacă nu pui măcar o poză (afară, înauntru, departe, aproape, nu contează) cu stadionul care a avut onoarea să-i fie călcată iarba de El Pibe D’Oro, nu te mai cunosc.
Ioane, de când am fost să vizitez Camp Nou, gol, mi-am jurat că nu mai vizitez stadioane goale. Nu există nimic mai trist.
La a doua replică bestial de bună pentru ziua de azi (prima a fost aia cu Dumnezeu) ai doar 3 like-uri? Vine sfârșitul lumii, maică!
Napoli, creeeam ca sunt eu nebuna , dar mi-a placut atat de mult incat as merge again,again, again.Da, ai punctat bine vibe pe masura. Am fost buzunarita in plina zi, in zona centrala, delicat, fara trauma si fara paguba pt ca fusesem avertizata si nu aveam ceva in buzunar, am observat mafiotii, ei sunt ca in filme, stau 2-3batranei la intersectii de stradute ciorovăind bland, in realitate cu ,,geana pe orice misca”. Pe una dintre stradute am fost supravegheati mai indeaproape de un motociclist care ne-a inconjurat minute bune (ii calcasem teritoriul ). Toate amanuntele pot trece neobservate dar copilul meu era student acolo si ne avertizase astfel incat mi-a fost usor sa observ. E frumos dar uneori mortal frumosul Napoli (in geamul camerei unde locuia copilul meu exista urma unui glont de la o recenta lupta de strada). Mihai, sper ca ai fost la Pompei, si daca ajungi la Vezuviu, te rog scuipa si pt mine in hău…eu nu am putut sa o fac pt ca in februarie e inchis accesul, si …da, nu suna grozav dar inca vreau sa scuip in Vezuviu.😊
Să înțeleg că după ce dai gata Napoli… te duci la Eftimie Murgu?
Cand am ajuns pe aeroportul din Bergamo-Milano i-am scris prietenei mele din Milano pe messenger ca am ajuns cu bine la aeroport, astept îmbarcarea.
A văzut mesajul si a raspuns la el cand am aterizat la București….
Macar la net suntem brici 😂