Sunt rupt de ce se întămplă în spațiul carpato-danubiano-pontic. Nu stau pe net și nu intru pe Facebook decât din când în când și nu mai mult de câteva minute. Așa că habar nu am dacă s-a întâmplat ceva notabil în țară și, sincer să fiu, nici nu prea mă intersează. Comentariile voastre le văd, dar nu apuc să vă răspund, c-ar însemna să stau doar cu ochii în telefon. Pe scurt, vreau să mă bucur de vacanța asta după un an al naibii de greu. Prin urmare, o să cam citiți chestii de pe aici sau, pentru alte subiecte, o să așteptați să mă întorc. 🙂

Acum o să explic cum faci să mănânci bine în Napoli. Bine, nu c-ar fi prea greu, nu-ți trebuie vreun curs specializat pentru asta, dar măcar o să rămână scris, o să-l indexeze google și mai contrabalansăm din aberațiile pe care le găsești pe net.

Mdeci, la o căutare după “unde să mănânci în Napoli”, sau varianta ei în engleză, ai să găsești repetate la infint pe zeci de site-uri aceleași trei cărciumi: Antica Pizzeria Da Michele, Pizzeria Di Matteo și încă una al cărei nume îmi scapă acum și nici n-am chef să-l caut.

Hai să vă spun care e treaba cu pizzeriile astea pe care le recomandă toată lumea: trebuie să stai la coadă ca să intri. Nu, nu poți face rezervare, te duci în fața localului și astepți să intri, iar timpii de așteptare sunt de la o oră jumătate în sus. Lucru pentru care nu pot decât să-i felicit pe cei care le dețin, doar că eu sunt aici în vacanță și n-aș vrea să mi-o petrec așteptând să manânc. Cine are timp și răbdare să aștepte, sunt absolut convins că merită, eu n-am.

Iar dacă n-ai chef de pizza și dai căutare pe google după cârciumi de fițe, toate site-urile o să-ți recomande aceleași două-trei restaurante la care, probabil, trebuie să-ți faci rezervare de vara asta pentru vara viitoare.

Mno, n-am fost dispus să stau la coadă la mâncare în orașul care a dat lumii pizza margherita, așa c-am găsit soluția să mănânc la fel de bine. Stiți că nu sunt vreun egoist, prin urmare o să las și aici ce trebuie făcut.

Dacă ești mort de foame și trebuie musai să bagi în organism ceva, până să te așezi la masă, te oprești la orice tonetă, tarabă, dugheană, chioșc, patiserie care vinde măcar una dintre astea două: arancini sau frittata di pasta (p-asta o mai găsiți și sub numele de frittatina). Nu mă apuc să vă spun din ce sunt făcute fiecare, aveți și voi internet, o să vă zic doar că de la prima îmbucătură o să auziți îngerii cântând. Repet, nu contează de unde le luați, oamenii se pricep să le facă la fel de bine peste tot.

Dacă nu-ți place asta cu mâncatul pe stradă și vrei să mănânci la cârciumă, fii atent aici ce ai de făcut ca să fii sigur că nu dai greș. Dacă ești prin centru sau în orice altă zonă înțesată de turiști, ieși de acolo uregnt, du-te pe o străduță laterală și mergi, și mergi, îndepărtează-te cât poți de aglomerație. Când începi să vezi în jurul tău doar oameni despre care îți dai seama imediat că-s localnici, te apuci să cauți cauți o cârciumă. Intri în prima care-ți iese în drum și care are măcar jumatate dintre mese ocupate. Îți dau în scris c-o să mănânci cum n-ai mâncat de când te-a făcut mamițica ta.

Gata. Ăsta a fost tot cursul intensiv de mâncat la Napoli.

P.S. Ah, încă ceva, să nu uit. Ăștia nu știu să facă înghețată proastă, pur și simplu nu le iese. Din orice loc ai cumpăra-o, înghețata este absolut fa-bu-loa-să.