Potrivit Ministerului Educației Naționale, aproape 160 de mii de copii din România sunt acum în grija unui singur părinte, a bunicilor sau a altor rude, în timp ce unul sau ambii părinți sunt plecați la muncă în străinătate.
„Copiii rămași acasă au nevoie de companie, înțelegere și compasiune. Am decis să ne implicăm, alături de Organizația Salvați Copiii, pentru ca acești copii să beneficieze de toată susținerea, chiar și în lipsa părinților lor. Orele de terapie, donate de clienții noștri, îi vor ajuta să treacă mai repede peste perioada dificilă până când se vor reîntâlni cu părinții lor. Aplicația noastră este preferată de sute de mii de români din diaspora pentru a trimite bani acasă cu costuri reduse și în siguranță, iar noi ne dorim să rămânem partenerul lor de încredere pe termen lung”, a declarat Marius Nedelcu, Head of Growth TransferGo.
Cu ajutorul TransferGo, peste 750 de copii vor beneficia de 3.000 de ore de consiliere. TransferGo se alătură inițiativei și încurajează utilizatorii să doneze în contul organizației, suma astfel strânsă urmând să fie investită în ore de consiliere psihologică pentru copii. Transferurile sunt disponibile online sau cu ajutorul aplicației desktop, dar și mobile TransferGo. Pe perioada campaniei, donațiile nu vor fi comisionate indiferent de țara din care se face transferul.
Îmi place chestia asta. Îmi place pentru că așa trebuie să arate o companie care a înțeles că atunci când începi să crești și să câștigi bani, trebuie să mai dai ceva și înapoi. Așa trebuie să funcționeze corect lucrurile. Chapeau bas, TransferGo!
În altă ordine de idei, ce voiam să spun, comunicatul de presă l-am primit de ceva vreme, dar am tot amânat să scriu despre el, pentru că mi-era teamă să nu fiu nevoit să zic ceva de genul „TransferGo, un instrument util pentru după ce vom emigra cu toții”. Well, se pare că nu mai e cazul. 🙂
sursa foto: pixabay.com
Tu esti fix ala care se bucură că i-a intrat doar vârful.Eu nu am emigrat,doar m-am mutat în altă tara.Revin în România că sunt granițele libere si am chestii de continuat aici.Si nu am plecat din cauza lui dragnea si nici nu mă întorc că a intrat asta la tarc.În astea câteva ore de când dinti a fost arestat am văzut medici dand spaga înapoi,cu ochii în lacrimi,profesori rupandu-si toalele de pe ei si promitand cu ochii spre cer că nu vor mai primi peschesuri si nu vor mai preda la clasa ca niste cizme,doar ca elevii să se desăvârșeasca intelectual prin niste meditatii private.În 48 de ore nu vom mai recunoaște această tara.Peste 72,mă ia cu fiori de plăcere numai când mă gândesc.Este posibil să fie ani.Pu!a,bă,pu!a, asta o sa fie.Beție cu apă rece.CDR sau memoria scurtă în ale izbavirii.
Comentariu beton!47
Ești sigur-sigur că n-ai comentat la articolul greșit? Că aici era vorba despre copii, totuși.
Campania este misto.Pe bune.”…după ce vom.emigra cu totii”….Nu mai este cazul…hahaha.Asta îmi place la tine că mă faci să râd.
It takes a village to raise a child. Companie, înțelegere și compasiune, nu doar pentru copiii noștri, dar și pentru copiii altor oameni. Foarte bună campanie.
Comentariu beton!15
Și mie mi-a plăcut. Așa se fac lucruri și la noi.
Știu că se fac, păcat că de multe nici măcar nu se știe, sau nu se vorbește. Personal mi se pare că ideea campaniei e de implicare în folosul comunității, nu neapărat de dat înapoi, când ai ajuns la un anumit nivel. Mă rog, chestiune de nuanță și de poziționare față de beneficiarii direcți.
Cât despre emigrare, ar fi chiar culmea s-o facem acum, când, prin vot, abia ce ne-am aplicat la nivel de neam o doză sănătoasă de imunizare la corupție. Mai avem 3, dar și eu zic că pacientul va fi bine. Și la el acasă. 🙂
@Anduța, de multe nu se știe și nu se vorbește fiindcă trebuie să fii nebun să atragi atenția în România cu asemenea chestii. E ca atunci când despachetezi o prăjitură deosebită în aer liber: imediat se strâng muștele și gândacii și imediat se umple de praf. Stai să vezi, că imediat apare cineva care să găsească intenții ascunse în această inițiativă, sau defecte ale TransferGo, pe care ei vor să le acopere prin chestia asta. Remember OMV? 😉
Ionuț, având în vedere felul în care valorile sunt cam întoarse cu josu-n sus în mare parte din societatea românească, deseori poate că e de fapt bun și bine să fii ”nebun”.
Și muște sau gândaci nu prea au de ce să vină, mai degrabă văd campania de azi ca una de administrare de vitamine copiilor (consiliere pentru a-i ajuta să înțeleagă de ce părintele/părinții e/sunt departe), nu de prăjituri.
Țin minte și discuțiile de la articolul cu OMV, nu mi s-a părut nici acolo că au venit muște sau gândaci, ci doar oameni cu păreri diferite de ale majorității de aici față de gestul lor.
Mișto tare campania. Am câteva exemple de companii la care am lucrat și care au înțeles același lucru: că ajuntând oamenii aflați în nevoie, lumea va fi și cu sufletul alături de tine. Și că de multe ori te vor alege și pentru acest lucru.
Comentariu beton!12
Exact așa am gândit și eu când am văzut comunicatul de presă.
@Elena, corect. Campaniile acestea influenteaza si la nivelul comunitatii, ideea de implicare, asta e miza misto.
In aia 160 000 sunt inclusi si copii cu un singur parinte ( de obicei MAMA) care traiesc in țara !?
Eu așa înțeleg, da.
Ma refeream la cei cu părinti divorțati .
Well, la asta nu știu să-ți răspund, dar bănuiesc că nu.
Nu.
Imi place ca in ultimii ani, datorita acestor campanii si oamenii raspund la nevoile comunitatii, in cazul celor defavorizati. Poate implicarea nu e atat de extinsa la nivelul tarii, dar un drum lung incepe cu un prim pas.
Exact. Așa începe tot: făcând.
Mișto. Mă face să mă gândesc la multe…..lucruri îngropate adânc……
Principala mea donație a fost votul de duminică cu care îmi doresc și ca cei care pleacă să muncească în alte țări să nu mai facă asta de nevoie, Șă poată alege.
Anouk, eu cred ca atâta vreme cât birocrația si gandirea tipica a angajatorului român or sa existe si salariile „ramân” românesti desi preturile.s europene, românii or sa emigreze !
Eu m-am cam săturat să văd companii private care fac chestii de genul ăsta, în timp ce statul român are o mare durere în pix. Sigur, sunt gesturi frumoase și firești, dar nu e de ajuns. Am mare respect pentru cei care fac asta fără să fie obligați de nimic.
În altă ordine de idei, și eu, ca și @edelweiss, cred că puteai omite ultimul paragraf. Suntem în acel moment în care oamenii nu mai emigrează din lipsă de bani, ci din cauza condițiilor. Lipsă spitalelor decente, lipsa drumurilor sigure, lipsa aerului curat, lipsa educației… P-astea nu le poți avea aici, oricât de mare ar fi salariul. Știu ce spun, fiindcă sunt fix în situația în care am bani mult peste medie și nu mă ajută cu nimic că îi am.
Iar toate astea nu se vor schimba fiindcă a intrat în pușcărie un bandit și fiindcă am înlocuit hoții actuali cu hoții care au fost înaintea lor. Sau se vor schimba, dar va dura zeci de ani. Și mulți nu mai au răbdare să aștepte. Așa că „Transfer Go este un instrument util pentru după ce vom emigra cu toții”.
Eu am înțeles din prima ce-a zis @Edelweiss, te înțeleg și pe tine, dar cineva trebuie să rămână și aici. Eu voi fi unul dintre ei.
Știu, șef. Ne bazăm pe tine să stingi lumina și să încui bine ușa. 😜😜
Asta e intr-adevar calea corecta daca vrem sa se schimbe ceva in tara asta. Apropo de ce spuneau si altii mai sus. Ok, alegeri castigate, un pas mic. Problema tot oamenii sunt si faptul ca, indiferent cine e acolo sus si conduce, ei tot nu respecta legile si nu se respecta intre ei. Pentru ca daca ar face-o si s-ar educa in sensul asta, nu ar mai avea de unde sa apara nici atatea lepre la varf. E simplu principiul, dar greu de implementat.
Ne batem cu pumnul in piept ca nu vrem comunism si socialism etc etc, dar tot asteptam sa „se” faca, sa ni „se dea”. Poate dupa exemplul asta va fi mai usor de inteles ca schimbarea porneste de la noi, nu de la varf. Daca ai fundatia proasta, poti sa ai cel mai bun acoperis, casa tot e compromisa.
Felicitari pentru initiativa si sper sa le urmeze si altii exemplul cat de curand.
De-asta am și scris, ca să mai vadă și alții.
Foarte interesantă campania.
Lucrurile bune incep să apară incet incet.
Trebuie doar să le vedem și să le susținem.
Ce s-a dărâmat in 20 de ani nu se poate reface in cateva zile.
Amin
în anii ’90 am fost crescut doar de un părinte, celălalt fiind plecat în străinătate
și pe toți îi dureau în cur de mine sau de mama
ar trebui din experiența mea una din următoarele:
– ori să revină în țară părintele plecat
– ori să se reunifice familia în străinătate, pe care o consider cea mai bună
măsurile luate de transfer go mi se par bune însă inutile
e greu în rromânia să fi crescut de un părinte
țin minte că dacă mama avea o problemă cât de mică toți îi cereau bani că na, îl aveam pe tata în străinătate care ne trimitea bani
și în academie îmi cereau diverse lucruri comandanții și unii profesori că na, tata lucra în străinătate
atunci am avut de a face cu sărăciile din bucurești și am văzut că și aeru se plătește
Surprinzător sunt de acord cu tine privind variantele.
Aveam vreo 8 ani cred, când mama se gândea că ar fi bine ca unul din părinți să plece afară că nu se mai descurcau cu banii. Tata nu a fost de acord. A fost pe principiul că familia trebuie să rămână acasă, împreună și tot împreună să o scoatem la capăt.
Așa s-a și întâmplat.
Amintirile alea nu le dau pe toți banii din lume.
@Tony, ști ce zici, dar din anii 90 până acum s-au mai schimbat niște lucruri. Azi măcar nu mai stigmatizează nimeni famillile monoparentale.
@tata vasilescu: toți cunoscuții se uitau la mama și la mine ca la doi saci cu bani, iar în academia de poliție în primele zile am dat în scris cu ce se ocupă părinții că’i interesau ce pot să stoarcă de la studenți
cred că mai mult era faptu că părinții au avut grijă să nu’mi lipsească nimic și asta era văzută ca o slăbiciune
de asta consider că era mai bine dacă tata ne lua cu el, ne găseam ușor de muncă toți în străinătate și nu mai aveam de’a face cu sărăciile de aici
dar acum e totu în zadar, nu ne convine să plecăm
Foarte nobilă inițiativă! Chapeau!
Copiii rămași cu un singur părinte- în cel mai fericit caz, căci mulți rămân cu bunici sau alte rude- reprezintă pe departe problema nr 1 a României.
Gandiți-vă că acesti copii sunt fix viitorul țării noastre!
Nu am idee cât pot ajuta terapeuții dar mă gândesc că ceva ceva pot face.
Oricum…nu asta este soluția problemei! Țărișoara noastră trebuie sa faca tot posibilul dar si imposibilul ca românii sa rămână în țara lor!
Ca să răspund prea puțin punctual și mai mult peiorativ întrebării din titlu citez câteva recomandări ale CNA-ului :
„Pentru sănătatea emoţională a copilului dumneavoastră, petreceţi cât mai mult timp cu el” – jucându-vă, NU muncind 12-14 ore/zi pentru a îi asigura cele necesare unui trai decent.
„Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic fructe şi legume” – în cazul în care un regim alimentar decent NU este accesibil pe scară largă și orișicui.
„Pentru o viaţă sănătoasă, faceţi mişcare cel puţin 30 de minute în fiecare zi” – respectând dictonul latin „Mens sana in corpore sano” ci NU cel bisericesc „Crede și nu cerceta”.
„Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic minimum 2 litri de lichide” – Băutura NU este temelie oricât s-ar zice.
„Pentru o viaţă sănătoasă, respectaţi mesele principale ale zilei” – NU că le-am nerespecta pe cele secundare.
„Pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi” – NU că n-am respecta bucătăria tradițional românească ce abundă de murături, dulciuri și porcării 🐖.
În concluzie, de noi toți are grijă Măria Sa STATUL ROMÂN.
Cine este statul român? Ah, o altă întrebare.
Un cerc vicios din care se iese într-un singur mod și anume implicându-ne și NU bătând cercul😋
Orice bănuț și orice mic gest contează, mai ales pentru copii!
Eu i-aș forța, legislativ, pe părinți să nu-și mai lase responsabilitatea în urmă și să-i ia cu ei în străinezia.
Nu este responsabilitatea nimănui copilul altuia decât celor care și-au asumat datoriile de părinte.
Asta nu e o soluție, e o prostie. Forțează părinții să-și ia copiii cu ei. Au vrut să fie părinți, bun, să nu-și maltrateze plozii, că tot auzeam critici la adresa Barnevernetului.