Alaltăieri dimineață, am postat pe Facebook articolul de pe blog, după care am plecat spre muncă în încercarea disperată de a ajunge macar o dată în viață înainte de 9.30. N-a fost un succes nici de data asta, dar nu descurajez eu așa de ușor, mai încerc. Știți cum e, important e să participi, nu neapărat să câștigi. La un moment dat, pe când eram în metrou, m-am plictisit de propriile-mi gânduri și-am început să scrolez. Glumesc, dimineața n-am putere nici măcar să gândesc, am intrat pe Facebook tocmai ca să pară c-aș fi în stare să raționez cât de cât. Moment în care am constatat că, în locul articolului, apăruse avertismentul ăsta.
Practic, Facebook mă anunța c-a făcut pipi cu jet pe articolul meu. Articol pe care, fără să mă anunțe, mi-l ștersese și de pe pagină (notificarea a venit doar pe profil). Iar întrebarea mea este de ce? Pentru că dacă citești textul din preview, n-ai să gasești niciun cuvânt cu potențial ofensator. Poate ”gură” ăla, dar eu trăiam cu impresia că gura este un organ care se mai poate folosi și în alte scopuri, nu numai în ala care ar putea ofensa coaliția pentru familie.
Așadar singura variabilă din ecuație a mai rămas poza. Care poză, după cum poate observați, ne arată un tip care iese din apă. Nu e gol, nu-și expune vreo parte initmă, e doar un bărbat care arată bine și-atât. Și-atunci ce plm standarde a încalcat și pe cine a ofensat?
Pun pariu pe orice că dacă puneam o poză cu o… ăăă… neslabă scoțând apa dintr-o piscină, după principiul legii lui Arhimede, sau cu o duduie cu probleme emoționale care se hrănește compulsiv, nu se mai sesiza niciun algoritm Facebook. Dar așa, pentru că tipul ăsta are un abdomen cu pătrățele, practic este o ofensă la adesa comunității. Ce n-am înțeles eu, este care e comunitatea aia? Cea a mâncătorilor de șhaorma sau cea a consumatoarelor de ceafă cu cartofi? Că nu mă prind.
Nfine, mi se pare foarte tare că idiotul ăla a omorât 49 de oameni și-a transmis măcelul live, pe Facebook, fără să încalce nicun standard, dar fotografia cu tipul ăsta cu six pack a ofensat foarte grav comunitatea.
Ce voiam să mai zic, în ritmul ăsta, dacă în câțiva ani n-o sa fie interzis să mai ieși pe stradă în condițiile în care n-ai minim 30 de kilograme peste greutatea normală, să nu-mi spuneți mie pe nume. Pentru că simpla ta prezență, așa normoponderal, o să ofenseze atât de tare suferinzii de galndă că vei sfârși petrecându-ți noaptea în prima secție de poliție.
sursa foto
Un albastru infiiiiniiitttt … pătrățel e nelipsiiittt.
Să cânte și „gura” mea ceva 😋
Ps. A ieșit soarele de după nori să se uite la poza ta cu shaorma 😉
Comentariu beton!15
Deocamdată. Mâine cică plouă.
@Mihai, alo, baiatu?! Ce ploaie ca eu maine am de ridicat un foisor!:))
@Alexandru, hai c-am glumit.
e un algoritm care face asta sau vre-o grasana/grasan cu probleme emotionale?
stirile false de ce nu sunt ofensatoare atunci? macar patratelele omului par pe bune.
Algoritm
@Alexandru Tioc, stai liniștit. Doar e o prognoză meteo a la Vasilescu.
@1sas Un fleac… l-a prognozit😉
Feisbuci… 🤣🤣🤣
Dacă menționai că te uiți în direcția catedralei pariziene, feisbuci îți dona o parte din suma strănsă pentru „dânsa” și articolul era promovat gratuit până la alegerea unui nou papă. 🤣
Dacă știam…
Nenea Sugărberg s-o fi dilit și și-o fi băgat picioarele în el algoritm. Ce te faci dacă arăți că ăla din poză și vrei să îți pui poză la piscină? Își bate joc Facebook ul de tine…😅 E ca la parcurile de distracții unde dacă nu ai înălțimea minimă nu intri, așa și aici îți trebuie greutatea minimă 😁
Încă nu. Mai așteaptă un pic.
Nicolicea, Mișule! Își face încălzirea.
Zici?
Vasilescu, acu’ exagerezi in genu’ alora de se ingrasa de la aer si pentru ca afectiune la glanda.
algoritmu’ nu e jenat, nici ofensat de patratele, ci de vârful moale, (cartilaginos) și elastic al unor organe (spec. mamelon) 🙂 si am invatat lectia pe vremea cand (atat m-a dus capu’) postam nudurile artistice si mi le zburau fara mesaje d’astea de ai primit tu. In timp, am invatat ca daca pun un punct sau niste amorsa pe ele, pot sa postez nuduri in toata splendoarea lor.
so, daca voiai doar sa amintesti de grase, my bad. daca nu, pune si tu doo’ x-uri data viitoare si o sa ramana 🙂
plus ca, daca ai rabdare sa le explici pe tonu’ corespunzator, risti si sa ai surpriza sa iti repuna articolul cu poza pe pagina 🙂
La femei, @Jamilla, la femei. La bărbați nu e jenat.
asta nu-i o doza de discriminare? 🙂
glumesc, fireste, dar nu, nu doar la femei. Natalie si-a luat block 24 de ore pentru mai putine patratele pe abdomenului tipului pe care, atentie, l-a postat la mine in comentarii, nu a fost v’o postare de sine statatoare 🙂
Nu știu ce-a postat Natalie atunci, dar știu sigur că vara e plin de poze, cu bărbați la bustul gol, care nu presează comunitatea.
pfff, ce noroc ca am avut grija de lista de pe fb! :))
Dacă algoritmu’ lui Țuc taie si din pozele cu pisici,poze din concediul vieții,cea mai eroină mămuța,s-a dus dreacu viata voastră.
Comentariu beton!24
Clar. O să rămânem așa uitându-ne în gol la telefoane.
Bos,nu scriai despre fb dacă impactul platformei ar fi un masiv zero în viată ta.
Cât timp văd răsăritul,apusul,florile ciresilor mă doare in penix de orice platformă.În plus este vremea motoarelor,bos,avem de călărit vântul.
Comentariu beton!27
Zici că d-aia era plin de poliție cartierul ieri dimineață și l-au arestat pe omul ăla, din cauză că n-avea burtă? Bine naiba c-am fost inspirată și mi-am făcut două sandviciuri cu bacon, i-am fentat de data asta.
Comentariu beton!13
Dacă n-avea burtă e vai de capul lui. La bulău rămâne.
Adică, ce? N-o să mai vedem în viitor pe FB niște pătrățele bine așezate? Nașpa!
@Aline, ești pe-aici? Ai grijă, nu-ți pune pe feisbuc poză cu abdomenul tău, că te banează invidioșii 🙂
P.S. Pentru necunoscători: Alin = @BaGheRa
Comentariu beton!14
Da ce, Alin are pătrăţele?
@GabiI,
Dacă n-are, își face. A început pe 1 ianuarie a.c. Nu știu dacă a construit vreun pătrățel.
Da’ io i-am zis ca să știe. Ce farmec are să deții pătrățele și să nu le expui pe net? 🙂
Pă imgur..ă … fakebuci ?
@Laura simPt puțină invidie. E păcat😏
Totuși BaGheRa e de apreciat că o arde pe natural/tradițional, de grăsime zic😋
Câte dintre voi apelează la plastifieri, tăieri, adăugiri, a ?
…daca nu am patratele da’ am dictando pe burta e ok?
Comentariu beton!15
@HM,
Io n-am taiat si n-am adaugat nimic. Ca-s perfecta :)))
@GabiI, …în devenire….
@Laurico timp de 3 luni am facut câte 100 de flotări pe zi. Nici mai multe dar nici mai puține.
– Begining 2 ianuarie 2019 http://imgur.com/gallery/zxwdU89
– undeva pe la jumate
http://imgur.com/gallery/DTbMOqE
– Now
http://imgur.com/gallery/soRJc20
@Alin,
Tot înainte, succes! Parcă începe să se întrevadă, discret, un pătrățel.
Pfoai, păi io, dacă aș putea face 100 de flotări zilnic, aș lua în considerare să îmi scot și 2 coaste… problem solved.
Ps. Da’ mă, sunt invidios😋. Trece și tu la imgur acolo pozele pe hidden, nu pe public, că prea dau ăia mesaje cu vaselina ..😏
Cât jucam „folbal” la juniorii echipei din orașul meu, aveam un abdomen de invidiat. Aveam 70 de kg la 1.83. După ce m-am lăsat încet, încet abdomenul meu a dispărut sub un balon. Prin 2011 m-am „împrietenit” cu Shawn T. Tipul acesta a creeat un program de antrenament HIIT (high intensity interval training) și având timp pe o perioadă de 6 săptămâni m-am ținut de acest program. De la 89 de kg în acest timp m-am dus la 82 și primele două grupe de mușchi se vedeau din nou cum trebuie. Totuși nu m-am ținut de treabă!
Anul acesta după articolul cu rezoluțiile m-am uitat în oglindă și nu prea mi-a plăcut ce văd așa că am luat decizia să o iau încet dar sigur către un stil de viață cât mai sănătos. Ca să ajung înapoi la 70+ de kilograme ar trebui să adopt și o dietă, dar din păcate programul pe care îl am nu prea îmi permite să fac mai multe. Eu totuși încerc! Cu 100 de flotări pe zi se văd diferențele, nu sunt mari, dar momentan atât pot face.
@Habar fiind fost sportiv știu cum să faci să slăbești. Știu ce exerciții să fac pentru diferite zone ale corpului fără să mă duc la sală! Știu să lucrez cu greutatea propriului corp fără greutăți. Trebuie doar să îți dorești! Prima lună mi-a fost al naibii de greu, deoarece corpul meu cerea mai mult să „poată” face față provocării, dar ideea este că dacă vrei se poate. Nu am nevoie de proceduri medicale!
Cât despre imagini și comentarii mă doare în cot. Nu cred că voi mai folosi imgur :), dar ți-am urmat sfatul și le-am dat pe hidden! Merci!
Umor, pătrățele și diacritice, normal că încalci toate standardele.
@Mona, normal c-a încălcat standardul, nu se pricepe deloc la geometrie în spațiu. Optim este că pătrățelele să fie etalate în plan orizontal, nu vertical. 😁
Hai că m-am înroșit. 😛
Ești tu sigur că e de la poză? Sau combinația de cuvinte „nu mai prindem”, „Metrou”, „Drumul Taberei” i-o fi activat pe unii (știm noi care 😜) care au dat report sau ceva? Zici că e algoritm automat?
Întreb fiindcă nu mă pricep la algoritmii lui Zuck, nici nu mă interesează prea mult, dar nu mi se pare nimic în neregulă.
Facem un experiment? Trimite-mi poza, eu o postez la mine pe wall cu un text, ceva, gen „pătrățele” sau nu știu, mă gândesc eu la ceva, și vedem ce se întâmplă. Teoretic, ar trebui să intre algoritmul, fiindcă eu n-am atâția prieteni și followeri, iar ăia pe care îi am nu dau doi bani pe ce postez eu, dacă nu sunt poze cu copiii sau chestii amuzante. 🤣
Comentariu beton!11
Poza să fie cu el?🙄
E algoritm sigur. Gen, cu asta mă ocup. Dar putem face experimentul.
@Elena P, dacă-mi dă poză cu el cu pătrățele și ieșind din piscină, n-o mai postez. O pun la păstrare ca să am ceva compromițător pentru când o candida la ceva funcție mare, sau când o ajunge să se încrunte pe la TV ca CTP-ul și alți „influenceri” d-ăștia naționali. 😜😜😜
@Mihai, dacă zici că algoritmul e, atunci nu mai facem. Tu știi mai bine. Ce pot să zic? Comunitatea a dat, comunitatea a luat, fie numele comunității lăudat…sau ceva de genu’!
Stai liniștit, vine criza, sau vreun război mai mare, sau vreo apocalipsă, ceva, și algoritmii lui nea Zuck și politically corectnessu’ „comunității” vor fi cele mai mici probleme ale noastre. 😜
@Ionuț, ce pătrățele? Mai bine salveaz-o p-aia cu hanoracul roz incert, cu fermoar auriu, s-ar putea să-ți fie mult mai utilă. 😂
Eu aleg să salvez șaorma😊
Cel mai tare algoritm tot foamea rămâne.
Salvați șaorma, consumați ceafă de porc. 😛
Păi da, report direct. Dar nu pentru ceea ce crezi tu. Ci pentru că ai pus un tip atât de bine fără cap. Și fără cap.
Comentariu beton!13
Pfff… să știi că asta era.
Ţuchi e cu ochii pe tine.
https://imgur.com/a/U441Swj
😀 😀 😀
Nu stiu daca algoritmul se uita si in articol dar e posibil sa-ti fi dat report uberistul sau unu din breasla ca e un articol defaimator la adresa lui
Faci o ușoară confuzie. Ăla cu uber-ul e alt articol.
Boss, avea PREA MULTE patratele 😂😂😂😂 pai daca nici asta nu ofenseaza mancatorii de KFC si Mec de pe planeta, atunci ce?
Erau photoșopătrate de ceva amatoare! E clar mână de femeie 😋
Să stii c-ar putea fi o ipoteză. PREA MULTE pătrățele dăunează.
Algoritmul asta e cam tampit …mai imi povestea cineva cu un telefon smecher, de ala cu recunoastere faciala ca nu i se deschide daca are tigarea in bot.O avea si ala algoritm anti fumat
Și era uimit de treaba asta?
Eu zic că altgoritmul ăla ține cont de faima ta de influensăr. Cred, ca și Ionuț, că dacă postează el sau eu exact ce ai postat tu, algoritmu’ nu va reacționa la fel.
Da’….sănătoși să fim că belelele curg…
https://fusion.tv/story/87250/lionel-messi-vacation-cristiano-ronaldo/
Pune-o pe asta data viioare si n-o sa ai in veci probleme, ba chiar iti creste reachul.
Cu ocazia asta am citit și eu Standardele Comunității Facebook, cu Siguranța, Exprimarea, Echitatea. Nu sună rău, deși în acest caz, luând în calcul contextul, pare a fi exces de zel.
Dar într-un fel poate că e mai bine, pentru că uitându-mă la poza inițială, m-am gândit fix așa – adică el ne dăscălește cum să facem fotografii mai ok, inclusiv prin încadrarea corespunzătoare a oamenilor, dar pune o poză cu un tip fără picioare și ochi??? 😏
De asemenea, ca fapt divers, pe grupul de sală a pus o tipă mai devreme o poză cu un six packer (îmbrăcat cu șort și nipples acoperite de un hanorac cu fermoar ce lasă la vedere doar mușchiul rectus abdominis) și următorul text – ”Dear girls, never date a guy with six packs. No one develops six packs abs to date only one girl”. Deci clar instigare la marginalizare și excludere a bărbaților musculoși. Doar de curiozitate aș posta asta pe FB, să văd dacă încalcă sau nu standardele de echitate. 🙄
Pfaaa, tipa aia știe că a distrus visul unei nopți dă vară multor băutori de shake-uri 😉
Dacă-mi pun poză cu muşchiu’ meu rectus two packs aicişa o să moară tot păsăretu’ blogului.
@Shoric,
Abține-te! Vrem să prindem Paștele, chiar și Crăciunul.
Și deja ne-a leșinat @Alin, ajunge!! 🙂
Cine este @Alin ?
E BaGheRa. Am scris dimineață 🙂
@Laurico și cine e BaGheRa? 😁😁😁
Tu să ne spui.
Că eu HabaRnaM (@HM) 🙂
Te-a reclamat o grasă! 😂😂😂
Poate te-au raportat postacii PSD -ului, că le desființezi ”mărețele realizări”!