Cred că era prin 2008 când Steaua juca la Munchen împotriva lui Bayern în grupele Champions League (ce vremuri!). În România era un noiembrie târziu, gri, nu foarte geros și fără zăpadă. Nu și în Germania. Chiar în ziua dinaintea meciului, am intrat pe prognoza meteo și-am văzut că la Munchen ninge de rupe. Nasoală treabă.

Am plecat la meci gândindu-mă cam cât ghinon pot să am să ningă la nemți fix în alea două zile pe care le aveam și eu pentru hălăduit prin Munchen. Mă și vedeam înotând prin troiene pe-acolo, ud, înghețat și zgribulit, căutând adăpost din berărie în berărie.

Well, toată panica mea a durat până când am coborât din metroul care mă ducea de la aeroport. Ce-i drept, de nins ninsese, dar când am ajuns eu se oprise și toată zăpada de pe străzi și trotuare era deja strânsă, fain-frumos și organizat, în jurul copacilor de pe marginea drumurilor. Practic, toate suprafețele pe care se putea efectua vreun fel de deplasare, pe patru roți sau pe două picioare, erau „la negru” în doar câteva ore. Cred că aveau un primar nebun sau ceva.

Mno, revenind, am fost la meci, Steaua a mâncat bătaie 3-0, iar eu am mai rămas pe-acolo încă o zi. Și cum mă preumblam io pe străzi și mă întrebam dacă nu cumva tot poporul ăla e bolnav de OCD, că prea erau toate aliniate la dungă, am nimerit la muzeul bmw. Am intrat și am trăit senzația aia pe care o ai când cazi direct în noadă: îți vine să plângi și să râzi în același timp, fără să știi de ce. Cert e că nu mă mai înduram să ies.

Treaba e că, chiar lângă muzeu, ăia de la bmw au și un showroom imens. Evident, m-am duc să casc gura și p-acolo. Ce să vezi, oamenii tocmai lansaseră cu mare tam-tam X6-le și ce credeți voi că era chiar în lobby, la intrare? Un mare simulator de X6, prieteni. Alb sidefat, normal, se știe, ca pentru boși de boși. Șmecheria aia reproducea atât de bine condițiile reale de trafic că n-aveai voie să-l conduci decât asistat de un instructor de-ai casei.

Mi-am luat număr de ordine și, când mi-a venit rândul, m-am înfipt la volan cu viteza cu care trecuse Ribery pe lângă Petre Marin la golul de 3-0. Instructorul s-a uitat scurt la mine, nu știu ce socoteli și-o fi făcut el în cap, dar după ce-a meșterit oleacă pe la butoane, m-am trezit în fața ochilor cu o frumusețe de traseu de iarnă. Dar iarnă din aia adevărată, pe un traseu de off-road pe care simțeam nămeții și bucățile de gheață direct în fese și-n coloană. Am făcut traseul cu o mână, în timp ce mă gândeam plictisit c-aș fuma rău de tot o țigară. Am văzut eu că ăla se uita cam lung și se cam agita pe lângă mine, dar credeam c-așa o fi el de felul lui, n-are stare.

Când am coborât de la volan, omul mi-a pus o mână pe umăr, m-a privit extrem de serios și m-a întrebat unde am învățat să conduc pe zăpadă și pe gheață. I-am răspuns cât am putut eu de elegant:

– Boss, sunt din România, noi așa mergem la muncă în fiecare fucking zi de iarnă.

A râs nemțălăul ăla cu gura până la urechi.

Săracul, habar n-avea că eu nu glumeam și nu făceam mișto.

sursa foto: b365.ro