Primul

Ești la a treia întâlnire cu el. Deja se simte în aer că totul merge minunat și că vă potriviți extraordinar. Ce să mai, comunicați până și la nivel telepatic. Și-ți spune asta chiar modul în care te ascultă, matur, când îi povestești orice-ți trece prin cap și el rezonează și aprobă. Citești în ochii lui cum trăiește adevărate drame pe măsură ce-i vorbești despre situația dramatică a mătușii Gina, de la Lehliu, care se luptă cu o dischinezie biliară urâtă. Sau despre cum și-a pierdut zilele trecute prietena Violeta motanul. Te uiți în ochii lui și înțelegi că e acolo, că te susține și că e hotărât să lupte alături de tine cu bila îndărătnică a mătușii sau cu soarta potrivnică a bietului motan.

Ce nu știi tu (și o să afli acum) este că noi, bărbații, avem o capacitate de disimulare fantastică. Practic, ne putem separa creierul de restul corpului, cele două devenind entități separate pe toată perioada extraordinarelor povestiri despre bila mătușii Gina. Astfel, în timp ce limbajul trupului va transmite toate semnalele empatice pe care îți dorești cu atâta ardoare sa le primești, creierul va emite un singur semnal: “sex, sex, sex, trebuie să fac sex cu ființa asta plictisitoare, că altfel n-o mai suport mult”.

Al doilea

Ați ajuns într-un restaurant romantic. El stă cu spatele la intrare și pare că are ochi și urechi doar pentru tine. Cu toate astea, o să știe cu cel puțin zece secunde înaintea ta când pe ușa localului a intrat o reprezentantă a sexului frumos pe care orice mascul de bun-simț ar cataloga-o drept “bună rău”. Și asta deși nu se va uita niciun moment în direcția ei. Poate crezi că exagerez, nu? Well, atunci hai să facem următorul test. După ce aia s-a așezat la una dintre mese, spui în treacăt total dezinteresat: “ia uite, iubitule, ce ruj nașpa are asta care a venit”. O să constați cu stupoare că-ți va răspunde, tot fără să arunce măcar o privire în direcția ăleia: “mda, ar fi prins-o beton un vișiniu putred”.

Al treilea

El stă pe canapeaua din living și se uită de ceva vreme în gol. Aproape că nici nu clipește. De obicei acesta este cel mai propice moment să-i servești celebra întrebare care-l deconcertează total: “la ce te gândești, dragă?”. Și tot de obicei cam din momentul ăsta începe și scandalul.

Ce voiam să spun, chiar dacă el a răspuns “la nimic”, să știi că n-a făcut asta cu vădita intenție de a te jigni, chiar dacă tu ești ferm hotărâtă să crezi asta. Ce iarăși nu știi tu este că noi, bărbații, suntem capabili să stăm ore în șir fără să ne gândim la nimic. Iar dacă totuși, printr-un miracol, ne trece ceva prin cap, șansele să fie ceva de genul “cum morții mă-sii a ratat ăla cu poarta goală”, în loc de “ce i-aș face lu’ bunăciunea aia de la doi”, sunt extrem de mari. Crede-mă!

Al patrulea

El stă pe aceeași canapea. Tu te uiți galeș la el și-l întrebi insinunant: “iubitule, știi ce zi e azi”?

Well, ce n-ai aflat tu este că am putea alimenta cu curent o juma’ de Românie, timp de câteva luni, numai cu impulsurile electrice generate de neuronii bietului om care încearcă disperat să găsească răspunsul corect, în timp ce creierul lui complet blocat nu e în stare decăt să repete la infinit: “luni?”. De-aia, zic, în loc să puneți bot, pe motiv că insensibilul naibii nu și-a amintit că azi împliniți patru luni și trei zile de la prima întâlnire, n-ar fi mai bine să-i spuneți din proprie inițiativă care e răspunsul corect? Ați putea evita astfel o grămadă de situații cel puțin inconfortabile.

Mno, gata, cam astea sunt. Când femeile le vor înțelege pe toate cele de mai sus, fața omenirii va fi cu totul alta.

sursa foto: PsychAlive.org