Cozonacul a fost, este și va rămâne doar o chestie care poate fi catalogată într-un singur fel: o anomalie a bucătăriei. Nu e nici prăjitură, nu e nici pâine, e doar un produs submediocru de patiserie care poate fi consumat cu o relativă plăcere exclusiv în primele ore după ce a fost produs. Adică atunci când e cald sau cât mai e încă proaspăt și ușor pufos. După care, rămâne multă vreme pe mesele și prin cămările românilor, până se îndură cineva să-l arunce la gunoi. De altfel, mi-ar plăcea să existe un studiu care să aproximeze câte tone de cozonaci aruncă românii la gunoi în fiecare an.

Dar stați că asta nu e tot. Pe lângă că este unul dintre cele mai inutile lucruri comestibile de pe planeta Pământ, cozonacul mai produce și daune masive economiei României. PIB-ul acestei țări, după ce că este așa cum este, suferă masiv din cauza existenței acestui produs de patiserie submediocru.

Din punctul meu de vedere, România ar fi fost mult mai evoluată dacă n-ar fi existat această chestie odioasă care mai este și denumită pompos „prăjitură”. De ce zic asta? Pentru că, practic, de pe la începutul lui noiembrie, până dincolo de jumătatea lui ianuarie, cozonacul pare să fie singurul lucru care mai contează în România.

Nu mai contează ce ai de făcut la job, nu mai contează inflația, nu mai contează c-ai aflat că ăla de acasă te înșală, nu mai contează prețul la benzină, nu mai contează niciun alt subiect. Practic totul cade în derizoriu atunci când dintr-o dată apare întrebarea fundamentală: fată, tu faci cozonaci anul ăsta?

Iar de-aici începe jihadul. Dacă faci, de care faci? Cu nucă sau cu rahat? Dar stafide pui? Am făcut într-un an cu brânză dulce și-au ieșit de-li-cioși. Dacă nu faci, de unde cumperi? Dacă iei de la Vel Pitar, de ce nu iei de la Boromir. Și invers. Tot felul de întrebări existențiale care macină în același timp milioane de români

În plus, de parcă nu aveam și așa suficiente probleme, de câțiva ani a apărut pe piață și ruda occidentală a cozonacului, cunoscută sub cosmopolitul nume de „panettone”. Panettone ăsta fiind așa un fel de pandișapan combinat cu turtă dulce și chec, nici cal nici măgar, pe lângă care cozonacul pare o chestie mâncabilă.

Unde mai pui că nu trece bine Crăciunul, cu prima rundă de cozonaci, și imediat vine și Paștele. Încă două luni pierdute cu acest subiect esențial din viețile noastre. În total, mai bine de patru luni pe an, cozonacul este subiectul primordial pentru cel puțin jumatate dintre locuitorii spațiului carpato-danubiano-pontic.

Mno, cunoscând aceste date, dacă faci un research pe google, o să afli că originea cozonacului se pierde în negura istoriei, pe undeva prin Egiptul Antic, adică acum vreo 4000 de ani. Dar hai să nu exagerăm, hai sa prespupunem c-a fost inventat, după cum au căzut de acord cozonacologii, odată cu apariția primelor rețete scrise, adică pe la 1800. Au trecut 200 de ani, da? Patru luni pe an, timp de 200 de ani, sunt 800 de luni? Sunt. Adică more or less, 80 de ani. Practic atât am pierdut noi, românii, ca popor din cauza nenorocirii ăsteia din aluat și nucă.

Acum vă dați seama unde ar fi fost țara asta dacă n-ar fi existat cozonacul?