Fetelor, se dă următoarea situație. Hai să presupunem că sunteți în drumeție pe munte cu un coleg de birou. Sau cu un amic. Mă rog, ați înțeles voi, sunteti cu cineva pentru care nu nutriți nici urmă de atracție sexuală sau ceva de genul, ca să fiu foarte clar. Nu știu prin ce circumstanțe ați ajuns acolo împreună, dar e foarte clar că sunteți doar voi doi și muntele. C-ați plecat în teambuilding și v-ați rătăcit, că v-ați întâlnit întâmplător, nu contează. Până la urmă, chiar e mai bine, mai aveți cu cine să schimbați o vorbă.
Ei, și cum vă plimbați voi așa pe poteci șerpuite și prin luminișuri, cetățeanul coleg/amic observă niște rugi de zmeură. Entuziasmat, scoate un chiot de mare bucurie și se apucă să culeagă. Culege ce culege, după care hai să le mănânce. Dar ce să vezi, chiar pe când grohăia de plăcere și zeama de la zmeură i se scurgea mai abitir pe barbă, omul nostru se așează-n iarbă ca să bage-n el mai cu spor. Doar că nu observă și se așează fix pe o viperă. Reală, nu apăruse brusc nevastă-sa în peisaj. Șarpele speriat și nervos îl atacă fulgerător și-l mușcă fix de… hmmm… de penis (cred că toată lumea șite bancul ăla cu „ce penis ca o pulă ai”, nu?).
Panică mare! Lu’ ăla îi sare zmeura din gură urgent. Puneți mâna pe telefoane să sunați după salvare, salvamont, sau oricine altcineva care să vă ajute, dar cucu semnal. Și amândoi știți că până la cea mai apropiată formă de civilizație sunt câteva ore bune de mers și că, dacă nu faceți urgent rost de ser antiviperin, puteți să vă luați adio unul de la celălalt. Singura soluție care ar mai putea să-i salveze viața ar fi cea pe care-o știm cu toții: cineva care să-i sugă rana produsă de viperă ca să extragă veninul. Și voi, fetelor, în acest caz sunteți singurul „cineva” pe o rază de kilometri buni.
Și aici ajungem la întrebarea de baraj. Ce faceți? Îl lăsați pe om să moară sau vă apucați cu sârg de extras veninul?
Băieți, nu mai repet povestea. E identică. Sunteți pe munte doar voi și-un prieten. P-ăla îl mușcă vipera, nu tu semnal la telefon, nu tu mașină, nu tu acces la civilizație. Singura soluție: extras veninul prin procedeul supt. Cum rezolvați cazul?
E, acu’ să vă văd.
P.S. Pentru că vă știu mari maeștri în răstălmăcit situațiile și ca să nu v-aud cum începeți că nu avea cum să-l muște vipera prin pantaloni, vă spun io că tocmai și-i dăduse jos și rămăsese-n șort. Era foarte cald pe munte și voia să se bronzeze.
Hahahaaaaaaaa. Bă, tu nu ești sănătos la cap!
Da’ de ce nu mă mușca pe mine vipera?!🙄
Comentariu beton!71
@Elena P, că nu-ți place zmeura.
Și, prin analogie, nici lui păsărica?
Știu că mai pot face o analogie, dar sunt o doamnă.
Comentariu beton!35
Păi ” corb la corb nu scoate ochii” plus că îi e frică să nu ia microbul râsului și să se prăpădească de râs dacă te mușcă 😊
Comentariu beton!35
@Habar, un supt n-a omorât pe nimeni…
Comentariu beton!30
Pai era vorba sa te muste,eu de vipera care sa suga n am auzit.
Comentariu beton!14
@Marius, și eu îi răspunsesem lui @HabaR…
Ma scuzati.
@Mariuse, de cand te asteptam. pffff.
Îi scot rapid două coaste și îi povestesc de Marlyn Manson 😏🤫 or o tăiem jos – Ciomu’ style 😏😎
Comentariu beton!25
” – Ce a spus doctorul?
A spus că o să mori!”
Dar asta e discriminare! De ce nu este mușcată tipa?
Comentariu beton!37
@danezu, c-așa e scenariul.
@danezu, asta am întrebat și eu. De ce? Noi ce avem, frate?
Comentariu beton!15
@Elena pe tine te-am asemuit ca un pe fel de Chuck Norris al blogului. Ce naiba vrei să moară vipera în chinuri groaznice dacă te va mușca 😛
Comentariu beton!40
N are de ce sa va muste pe voi,n aveti pwla,de aia.Ba,daca e bunaciune aia cu care mergem pe munte si e dotata cu tate misto ,am putea sa punem botu’?
Comentariu beton!12
@Aline, he-he, o viperă moartă..mare pierdere. Nu ești empatic deloc. Mă așteptam să-l plângi pe amărâtul ăla😜.
Comentariu beton!18
@Elena sunt empatic cu vipera că este protejată de lege…
Comentariu beton!11
Măi, Mihai 😁
Citez dintr-o sursă: „nu se foloseşte gura pentru a aspira veninul, poți ajunge să te otrăveşti singur” – traseepemunte.ro
Acuma nu da cu pietre că ţi-am stricat jocul 😁 La fantezii am înţeles că-i liber 😁
Comentariu beton!56
@miha s, trebuie să verifici informația din trei surse. Știi ce zic?
Boss, nu se suge veninul din rana niciodata. Tu stii cu cine vorbesti aici?! Cu oameni inteligenti! Care stiu sa caute pe net!
Comentariu beton!31
@E.O., mulțumesc, boss, că eu n-am internet și de-aici ce mai aflu lucruri.
@E.O. – eu am învățat la școala sanitară ce-am făcut-o și din câte știu se învață și la cursurile de prim ajutor 🙂 Altfel, internetul poate fi și o sursă de informații, dacă știi să le filtrezi. Acum câțiva ani Cabral a avut o postare fix pe subiectul ăsta.
Hai că mă opresc aici, că-i strict de tot ziua lui Mihai 🙂
Comentariu beton!16
1.Câte cazuri de ăstea au fost până acum ?
2.Noi nu acordăm primul ajutor nici în mijlocul orașului, cu 100 de inși în jur și 101 telefoane.
3. Răspunsul e la fel ca în alt banc, unde cel mușcat și în agonie îl întreabă pe amicul lui care vorbea la telefon cu doctorul:
„Ce zice, ce zice?”
„Zice c-ai să mori, bă !”
4.Noi, cel puțin, dăm limbi…fiecare cu treaba lui ! (Se pune ?!)
Comentariu beton!24
Stii despre natura si lighioanele care salasluiesc acolo fix o măciucă .
Nu vă luati după asta.Curatati rana,victima trebuie culcată iar zona muscata sa fie mai jos de nivelul inimii.Evitati orice activitate care mareste fluxul sanguin.Ajungeți cât mai repede la spital si lasati dracu suptu si linsu.Distrugeti zona tesutului necrozat.Aveti cam 6 ore.Termină ba cu băbisme din astea.
Comentariu beton!94
@edelweiss, bă, dar nu ți-ai vedea de rapița aia nici mort…
Mann,astea sunt chestii serioase care tin de viata sau moarte.Este ca si cum oamenii din Colectiv trebuiau să se linga ca in Caligula ca să fie protejati de foc.Poate te iau unii care o pățesc in serios si se su.g in poiana până mor.
Se dezbate încă. Ce zici?73
@edelweiss, man, exagerezi. Dacă voiam să scriu un articol serios pe tema asta, scriam un articol serios. Eu cred că e mai mult decât clar că e caterincă și că dacă dau un search pe google după „oameni mușcați de penis de vipere” sunt șanse mari sa nu găsesc niciun caz.
Rapița s-a terminat. Cred că deja începe să verifice porumbul.
Mann,este plin internetul de studii stiintifice pro vaccin dar sunt destule idioate si dobitoci care se freacă cu uleiuri pe rect să isi crească imunitatea.Eu sunt foarte serios când este vorba de viata si moarte.Stii si tu cati dobitoci iau de bune căcaturi de pe internet.Vezi A3.
Se dezbate încă. Ce zici?53
@edelweiss, sunt mai mult decât de acord cu tine. Doar că eu trăiesc cu impresia că în cinci ani de zile n-am străns o comunitate de dobitoci aici.
Long live Vasilescu groupies.Îmi odihnesc cazul.
Comentariu beton!33
@edelweiss, ești ciufut rău azi.
@edelweiss hold your horses, señor, astia nu-s groupies, e trollu’ nostru de toate zilele. Ma rog, azi e al tau, te-a simtit usor vulnerabil azi :))
Comentariu beton!60
Ca să fiu în ton cu articolul.Respecta procedura,luzare,nu mușca melu care te hrănește just fă ca pompa antivenin.
Ce dobitoc sau dobitoacă,să nu discriminez.
Se dezbate încă. Ce zici?18
„Imi odihnesc cazul.” =))))))) Gâlgâi. Sau gâlgâiesc?
Plm,sunt in concediu…. nu-mi bat capul
Comentariu beton!27
@Redoo Nasol cu halbele alea înghețate… ^^
@Redoo, dacă ești la munte, ai grijă la vipere!
Gizăs, @Vasilescule… nu prea le ai cu mersul pe munte, așa-i? 😂😂😂 Io zic că mai bine rămâi în oraș, la trotinete și eșarfe, ca să nu crăpi pe coclaurile patriei.
Pentru accidente de genul ăsta există: https://sawyer.com/products/extractor-pump-kit/
Comentariu beton!21
@didina, aha, n-aveți semnal la telefon, dar aveți pompă pentru venin la voi.
@Mihăiță, nuș’ dac-ai aflat pân-acu’, da’ te luminez io. Pe munte nu te duci cu pomezi și eșarfe-n poșetă (deși am văzut cazuri, povestesc dacă am timp), iei lucruri utile în caz de nasoale. Pompa pentru venin e necesară tocmai pentru că n-ai semnal la telefon.
Comentariu beton!31
@didina, aha… și ăia care mor mușcati de viperă sau ajung la spital, de-aia ajung, că aveau pompe la ei. N-auzi, bă, că oamenii erau în teambuilding și s-au rătăcit sau ceva? Arată-mi mie corporatist care pleacă în TM cu pompă de supt veninul după el.
Să pleci în TB cu „pompa de supt” și mie mi se pare o aberație.
Comentariu beton!30
😱 Băi, sunteți nașpa amândoi. Încerc și eu o dată să fiu serioasă și-mi săriți în cap. Așa ceva… Pun nește gheață pă cucui, predau un proiect și revin. Pfff…
Comentariu beton!20
@Mihai, eu nu mai aveam condiție fizică nici să urc 4 etaje pe scări, dar aveam ghete de munte, pantalonii potriviți, geacă softshell, 3 l de apă, batoane energizante și de ciocolată, pastile de cap, pastile de burtă, diclofenac pt dureri musculare și fenistil pt mușcături de goange. Totul în rucsac cu spate întărit și centură de mijloc. Tehnologic, aproape că puteam urca pe Himalaya, fizic, trebuia să stau dracu’ acasă. 🙂 (Și să mă duc la sala minim 6 luni înainte de următoarea încercare).
Dacă e timbilding, angajatorul ar fi apelat la o firmă specializată (cu ghizi montani și alte alea), că doar nu vrea să se trezească cu ditai procesele că a dus hodoronctronc un hipsteraș de birou cu eșarfă și i-a dat drumul pe munte ca aleea din fata blocului.
Și orice firmă care se ocupă de excursii montane care nu vrea belele știe dacă într-o zonă sunt sau nu vipere. Și va pregăti oamenii în consecință. Inclusiv cu pompa aia. 🙂
Comentariu beton!22
@Ady, știi bancul ăla cu cei doi nemți care se uitau la un Duster? Și după vreo câteva minute de contemplare unul dintre ei conchide:
– Bă, ai dracului sunt românii ăștia, ar face ORICE doar ca să nu-și repare drumurile.
…
Ei, așa și voi. Ați scrie aici ORICE doar ca să nu ziceți dacă i-ați suge omului veninul sau nu.
@Didina, te apăr eu! 🙂
Avem la noi briceagul ăla elvetian al Faianțarului. Îmbunătățit cu piesa numărul 25: pompă de supt! Nu știam eu de ce mi se părea incomplet acum câteva zile. 🤔 In lumina poveștii de azi mi se pare în sfârșit un SUPERbriceag.
😁
Comentariu beton!22
@Mihai, am zis mai jos, dar trebuia să-i țină cineva spatele și Didinei, că pe Edelweiss văd că l-ați doborât. 🙂
Comentariu beton!14
Ăștia care l-ați doborât pă Floare de colț, nu uitați să-l așezați confortabil și să-i sugeți … veninu’ 😉🤪
Vedeți dacă îi pasă și vă umple de respect😏😎
Comentariu beton!23
@Ady, merci. 🙂
@Mihaie, băi, dacă mai țipi la mine, vin și-ți pun piedică. Mi-am propus să exersez seriozitatea. Te rog nu-mi mai strica rarele momente când îmi iese, mă demoralizezi ș-apoi te smiorcăi că scriu numa’ chestii la mișto. 😛
Iaca, pe scenariul tău, i-aș zice: „Amice, ghinion, scenaristul s-a trezit cu fața la priză și nu mi-a dat voie să-mi iau echipamentul pe munte, m-a trimis ca pe @Ionuț, cu mâinile-n… buzunare. Da’ stai liniștit, cică veninul face bine la reumatism, măcar n-or să-ți scârțâie oasele când te coboară Salvamontul”.
Care vreți să scăpați de durerile articulare, lăsați reply cu cerere de înscriere în TB. Pentru vipera cu corn apăsați tasta 1 (centrul terapie Caransebeș); pentru vipera comună apăsați tasta 2 (terapie în munții Bucegi). Pentru vipera de ghișeu vă recomand o călătorie la orice sediu ANAF. Tipul ăsta de viperă e special, după ce vă mușcă vă și suge. La buzunare.
Comentariu beton!32
@didina,
Da măi, dar Ionuț e pregătit acasă pentru apocalipsă. Ești prea exigentă, zău așa. 🙄
Comentariu beton!11
@Solandi,
Nici prin cap nu-i trece lui Ionuț că apocalipsa zace într-o viperă, la munte.
Stătea @Ionuț pe canapea, cu telecomanda în mână. Se aude un ciocănit la ușă. Înjură printre dinți, se ridică cu greu, se uită pe vizor. Nimic. Mormăie supărat în barbă, dă să se întoarcă, dar ciocăne din nou. Pune mâna pe barosul din fier pe care-l ține la-ndemână, bucuros că poate, în sfârșit, să-l scuture nițel de rugină. I-a zis el soției că va îi fi necesar cândva? I-a zis. Las’ că-i scoate ochii diseară, se gândește satisfăcut.
Deschide. Pe preș la ușă, o apocalipsă mică, cu parpalac negru pe ea:
– Domnu’ @Ionuț, sunt Apocalipsa și am venit să…
– Pe voi ce naiba vă-nvață, bă, acolo? Să dați buzna peste oameni? Și de unde naiba ai adresa mea, că io n-am semnat nimic pe tabele. Spune repede, că-ți crăp capul!
Șocată, Apocalipsa își adună asteroizii căzuți pe preș, îi îndeasă nervoasă-n buzunare:
– Pot să vin altă dată dacă nu e momen…
– Păi nu e, bă. Trimite și tu o notificare înainte, că n-am terminat aprovizionarea. Și vino vinerea, nu miercurea, s-avem și noi un weekend prelungit, ce dracu’…
Comentariu beton!24
@ Solandi
Stii, e o vorba atunci cand cineva cumpara ceva ieftin si mare are si pretentii … „Acuma n-ai vrea sa ti-o si suga ?”
Se rezolva si asta, da’ costa. Numai asa ca sa aveti un ordin de marime cam cat costa ala complet, dar fara supt la reducere …
http://www.knivesandtools.de/de/pt/-victorinox-swisschamp-xavt.htm
@Faianțare,
Ce m-ai derutat! Cu mintea, ochii și sufletul la suptul ăsta de-aici (atâtea commenturi la care am râs cu lacrimi!!), mă așteptam să ne afișezi prețul la așa ceva: ”cam cât costă ăla complet, dar fără supt la reducere” :)))
Când colo, un brigeag.
eii, acum se aleg partenerele de plecat pe munte…
Comentariu beton!27
aleg cu grijă cu cine merg pe munte sau nu merg deloc… ps. scenariu cu femeia mușcată?
@Elis si eu (te) astept cu nerabdare episodul cu femeia muscata…..
Ce sa zic? Ma bag, poate se incing lucrurile, ca-n bancu’ ala cu accidentul auto, cu 2 victime, barbati.Vine SMURD-ul si-i gaseste incalecati.Ala de la SMURD catre cel mai putin ranit: – Ce faci domn’eee, ai innebunit, trebuia sa-i acorzi primul ajutor, nu…Impricinatul raspunde:-Stiti, asa am inceput si noi, dar ne-am incins!
Comentariu beton!37
Ma omori, Laura! Ti-am citit comentariul de vreo 5 ori deja si de fiecare data cand ajung la ‘incalecati’ si imaginatia-mi kicks in, ma sparg de ras :)))))))
ăăăă, citesc articolul, decid că răspunsul corect și uman este „îi su.g p.ula până-l deshidratez ca pă stafidă”, apoi citesc și comentariile și așa că acu’ tac. :))
Comentariu beton!55
Scuipă tot fată … de ce să taci 😏
Comentariu beton!28
@HabaRnaM DA, scuip! Tot! Pentru detalii cu tentă, sunați la 89 89 989 :))
Comentariu beton!13
Eu nu vreau sa fiu scuipat 🙁
@E.O. ăăăă… said no man ever! :))))
26 de manute verzi la afirmatia cu …deshidratat ca pa stafida,si una rosie.Aia rosie e de la o femeie ,barbatii e porci!
Comentariu beton!12
@Marius M,
Aș adăuga: vă doare-n pix de deshidratare, toți vă visați stafidă 🙂
Comentariu beton!16
@Marius M csf, sunt fată miloasă și degrab’ agiutătoare! Apreciez că e apreciată intenția mea de-a salva o viață! 😛
@Laura,
Clar. Dacă au ajuns ei să inventeze vipera asta nerușinată care mușcă fix de strugure.
Comentariu beton!12
Bre, da’ cu fete muscate nu ai nimic?
@Sorin T, azi nu. 🙂
Revino, vezi că bagă mâine. E cu promoție la poșete că de review la trotinete .. slabă șansă 😋
Mihai, la cursurile de prim-ajutor te informeaza ca nu sugi nimic.O a doua chestie cand pleci pe traseu, orice traseu te informezi daca sunt vipere si iti iei cateva masuri de protectie. Mai jos un link pe care l-am citit cand am fost pe muntii Macinului.
http://www.dorupanaitescu.ro/vipere-din-romania-ce-trebuie-facem-cand-vedem-vipera.html
Comentariu beton!14
@GEAMĂNA, gfc, bă, oameni buni, serios, chiar nu se înțelege că articolul ăsta e caterincă și în niciun caz nu e despre ce ai de făcut pe munte sau dacă te mușcă vipera? Trebuie să-l rescriu sau să pun avertizare că e la mișto?
@Misu eu cred că tu vrei să vezi care dintre noi are apucături homosexuale.
Comentariu beton!24
@Geamăna Mulțumesc de articol. Nu știam decât de 2 specii 😏 … omu’ cât trăiește învață.
Bă, @Mihaie, ești nervos rău, boss.
Stai să te calmez o leacă. I-o sug, bă! Dar înainte de asta îl pun să jure că n-o să mă caute ca disperatu’ că nuș’ ce resturi de otravă iau mai rămas.
Betăr?!
Comentariu beton!52
@Elena P, stai mă așa. Adică nu-ți asumi să-l faci bine pe om până la capăt? Poate chiar mai clocotește otrava aia în el.
@Habar eu știam că sunt 3 specii de vipere în România:
1. Vipera cu corn
2. Vipera berus
3. Vipera neagră – exemplar destul de rar în România
Iete se pare că mai există și asta de stepă
@Mihai, mi-am dat seama ca este la misto, dar daca aveam raspunsul corect nu am putut sa fac caterina. Scuze…
🙁
@GEAMANA, apăi să vă mai prind eu că scriu un articol serios și voi începeți cu răspunsurile la mișto și troling.
@Mihai, la cum mă cunosc, ăla o să fie în stare să se mute într-o crescătorie de vipere și să-și pună pe tasta 1 numărul meu de telefon.
Comentariu beton!32
@Elena P, și ce e rău în asta? Veninul cică face bine la reumatism.
@Mihai, da’ bravo. Ca io-s vreo ipohondra..
@ElenaP, buey, cata lipsa de empatie in comunitatea asta, aproape ca-mi vine sa ma dezic!
Ramane cum am stabilit, inveninatii sa apeleze la noi!
Ce observ eu este ca baietii blogului evita cu eleganta un raspuns transant!!! :))))Sunt de acord cu #Alin
@Laura big like… cine stie ce scenariu pederast inventează @Misu mâine ca să scoată gay-ul din bărbați. Eu zic ca dacă punea și o sumă de bani poate avea șanse să scoată pe unul la interval.
WTF! I will give him a Blow Job. Shame on me, dar am compasiunea in ADN.
Comentariu beton!19
@Ioana Tiru, aia zic. Cum să lași omul să moară? Eventual, până crapă, să-i mai scoți și ochii c-a plecat pe munte fără pompă pentru supt veninul la el. 😛
Dacă partenera e bunăciune, caut o viperă să mă muște. Dacă e un el mușcat, îl las să se ducă pe verzile plaiuri de vânătoare, abia rămânem noi cu mai multe fomei 👿😈😈
Comentariu beton!28
@diabolic, degeaba este ea o bunaciune , daca refuza sa te „salveze”. Asa ca vezi ce oferi la schimb sau la negociere pentru suptul vietii.
Comentariu beton!12
@GEAMANA, încercarea moarte n’are. Dacă nu vrea să mă salveze pun în mișcare planul real😎
@diabolic, ala cu propria mana?
@Alin, vezi că mai e și
4. Vipera aia de la „financiar” care nu vrea să se fwtă cu mine nici moartă. E cea mai periculoasă specie.
După analiza atenta se pare că berus = vipera neagra… deci știam doua două specii…
@Mișu în ambele firme în care am lucrat cu contract de muncă… nenicule nu le-aș fwte pe alea de la financiar nici mort. Nu sunt urâte, dar nu le ajungi la nas nici dacă te ridici pe scară. Știu mulți spun că în cazul ăsta strugurii sunt acri, dar asta e părerea mea.
@Alin, când e vorba de viață și de moarte te mai uiți la amănunte d-astea?
@Misu sigur una dintre ele m-ar lăsa să mor… 🙂 cu toată voința mea de a trăi 😛
Ca sa fim in ton cu ambele articole( de ieri si azi)aspunsul corect este:normal ca i o sug,daca nu iese veninul macar iese altceva.Si in timpul asta apare un grup de turisti care au care au implicarea in ADN si i o sug si aia.Ultimul nu mai are ce suge si prinde vipera si o suge si pe ea.Apare SMURDUL si se apuca si aia de supt,asistentele de la spital se implica si ….tot asa.Suntem o tara cu oameni care au implicarea in ADN si o sugem toata ziua:))
Comentariu beton!27
Tsss, tsss, lasi omu’ sa moara! Asa, fara mila!:)))
I-o sug, mă, că nu pot să mă uit la om cum moare, dar nu de cap să iasă… lapte, ci zona mușcăturii, să iasă sânge și venin. 🙂
Comentariu beton!12
@Ady, vezi? A fost greu? :)))
Bravo, #Ady. Retrag ce-am scris mai inainte.
N-am supt niciodată veninuri în viața mea!
N-aș suge pe niciun munte cu niciun amic mâncător de zmeură.
Deci răspuns pozitiv: NU.
Comentariu beton!18
@GMT, dezvoltă „veninuri”, te rog!
Comentariu beton!15
@GMT,
Nțțț, la cum te știu de miloasă, nu te cred. Și-apoi, pentru orice există un început…
@Laura, dacă e doar început și nu e și sfârșit (finalizare, în limbaj de baltă), degeaba.
Doamnelor, nu dezvolt și nu încep nimic! 🙂
@GMT,
Bine, te iertăm. Din partea ta ne mulțumim doar cu finalizarea (că uite ce zice @Elena) 🙂
Uite, dacă tot comentează lumea off_topic…
1.La ce foame am in perioada asta, nu trebuie sa se prefacă ăla că l_a muşcat vipera.
Şi ne-ar prinde 2 nopți rătăciți la 1 km de hotel.
2.Dacă nu se rătăceşte, îl rătăcesc eu, dă-l la naiba, în pădure să mă văd cu el.
3. Singura condiție ar fi să aibă cuvintele la el.
Never again frumuşel cu gura mare şi tâmpițel.
Comentariu beton!45
@Miki, ca să fii sigură, poți să aduci tu și vipera…
God bless Miki! #sisters ❤️
Comentariu beton!15
@Miki, dupa o varsta „gura mare” e tot ce cauti.
Comentariu beton!12
@Miki, îl rătăceşti ca să povesteşti cu el sau să mănânci zmeură ?
Am râs maxim
Copy PASTE mode On
Un tanar reporter se duce intr-un satuc de munte sa ia un interviu unui batran care isi sarbatorea a suta aniversare.
Reporterul :
– Ati putea sa ne istorisiti care e cea mai frumoasa amintire a dvs.?
Mosulica se scarpina in cap si zice
– Cum sa nu, o data femeia unui vecin s-a pierdut pin munti. Ne-am adunat cu totii, am plecat sa o cautam, am gasit-o, am venit inapoi, ne-am imbatat ca porcii de bucurie si am fu***-o, tot satul.
Reporterul schimba fete fete, opreste magnetofonul si zice:
– Tataie, nu pot sa pun asa ceva la radio, o luam de la capat, dar cauta alta amintire.
Mosulica se gandeste el ce se gandeste, deodata se lumineaza la fata si zice:
– Alta data, capra unui vecin s-a pierdut in munti. Ne-am adunat cu totii, am plecat sa o cautam, am gasit-o, am venit inapoi, ne-am imbatat ca porcii de bucurie si am fu***-o, tot satul.
Reporterul zice:
-Nu, nu, nu, e si mai oribil, o lasam balta cu amintirile frumoase, mai bine ne povestiti cea mai urata amintire a dvs.
Mosulica, se gindeste si cu lacrimi in ochi incepe:
– Odata, eu m-am pierdut in munti…
Ps. Lasă Shoric, pentru tine nici măcar nu o să deseneze, or să îți facă un film 😏😉
Comentariu beton!31
Ii bai cu frumușelu că ăsta crede că din frumusețe f.wute și numa stă borât ca o clătită și așteaptă să fie.. servit.
Cum, naiba, îți trec prin cap asemenea întrebări existențiale?
Cum toate chestiile serioase gen ce se face și cum se face cu vipera, muntele, teambuilding-ul, s-au zis deja, nu-mi rămâne decât să răspund la întrebare: nu este indicat să mergeți cu mine pe munte dacă aveți de gând să vă lăsați mușcați de pwlă de o viperă.
Cu alte cuvinte, i-aș strânge prietenului mâna, comunicându-i că a fost o mare onoare să-l cunosc, amintirea lui îmi va însenina zilele friguroase de toamnă târzie, și l-aș întreba unde vrea să-i împrăștii cenușa. Mulțumit?
P.S. Fiindcă am văzut niște discuții legate de pompă de venin, TB sau drumeții pe munte cu echipament special etc. zic și eu aici două cuvinte. Subsemnatul este genul de persoană care a mers întotdeauna pe munte aproape complet nepregătit. Nu chiar în șlapi, bermude și doar cu borsetă, dar p-acolo. Norocul (și ceva simț accentuat de anticipare al eventualelor pericole) a făcut ca niciodată să nu pățesc mai nimic, nici eu, nici cei cu care eram. Așa că, ce pompă cu venin? În 80% din drumeții am avut în rucsac doar băutură, mâncare și țigări. Și ceilalți la fel. 😂😂😂
Comentariu beton!18
@Ionuț, ei, acum imaginează-ți că undeva pe drum dădeați de niste rugi de zmeură…
@Mihai, mi-am imaginat. 😂😂😂😜😜😜
„3 kg zmeură
1,5 l alcool dublu rafinat de 90 de grade
1,5 kg zahăr
Mod de preparare:
Primul pas este să speli bine fructele, dar nu în exces pentru a nu-și pierde aroma. După care se pune zmeura și zahărul în straturi într-un borcan mare de sticlă (un strat de zmeură, apoi unul de zahăr și tot așa). Apoi se lasă zmeura la macerat timp de 7 zile, pentru ca fructele să lase zeamă și se acoperă borcanul cu un tifon. După ce au trecut cele 7 zile, se adaugă alcoolul și se închide borcanul cu un capac, după care se depozitează într-un loc răcoros timp de două luni. Se poate amesteca zmeurata din când în când. După această perioadă, băutura este gata și apoi se depozitează în recipiente de sticlă la rece.”
Nu mai știu de unde am rețeta, o aveam salvată prin calculator. Clar, nu apare nimic despre venin de viperă, supt pwla sau alte d-astea.😜😜
Comentariu beton!19
@Ionuț, mai mult ca sigur e incompletă rețeta.
ziceai ieri de oameni neimplicați!….. Eu m-aș implica să-l salvez pe nefericit.
PS-pentru că știu cu cine aș merge în TM. 😉
@Anouk, ba, voi chiar vreti sa-si piarda mintile @Mihai????
N-auzi (nu citesti) ca ala cu care te-ai ratacit NU te atrage sexual deloc??? Cu alte cuvinte, NU-l alegi tu.
Comentariu beton!13
@Elena P, exaaaaact. Bă, voi vreți să sugeți veninu’ numai pe alese?
@Mihai, o să râzi, dar eu fix ce ai spus tu vreau.
Comentariu beton!12
@Elena
Atras ne-atras in păduri devii mai zen şi descoperi intotdeauna zenul, iubirea infinită.
Comentariu beton!11
@Miki, eu mă gândeam doar la liniștea lui @Mihai.
Dar, recunosc, ai dreptate.😜
Ba nu…yo pun garou, strans puternic la bază. Și cand se transformă în catarg, pun un steag sa îl repereze elicopterul Smurd. Și desigur fac un selfie.😈
Comentariu beton!33
eu o zic pe aia „cutit boss, daca e acolo si nu mai ai ce face cu ea, haida sa taiem. ca de supt, degeaba o sug eu acu ca ramai cu ea bleaga toata viata.”:))
Lăsați prostiile și salvați, bre, omul. Supt, tăiat, copt, iar supt, ce contează? Salvați-l!
Nu de alta, dar cât se zvârcolește până moare o să vă blesteme și cine știe ce-i trece prin cap. Și blestemele înainte de moarte îs de-alea grele, de te-ajung 🙂
Comentariu beton!13
Bai, se vede ca nu cititi pe Internet decat prostii, ca nu se suge si alte d’astea. Ca sa-l salvezi pe om, zice o fata, Olivia, ca faci repede o mamaliga, si i-o trantesti omului pe maciuca. Scoate raul din el imediat. Eventual combinat cu un ceai de ciubotica cucului.
Comentariu beton!26
@Dan T., n-auzi că n-aveau oamenii mălai la ei. Nici tuci, nici chibrituri.
Sa citim?! Pai ce au aparut filme porno titrate?
Comentariu beton!13
Noroc de mine că mă implic mereu serios la fiecare articol. Așadar avem:
1. Întrucât știam că extragerea veninului cu gura este un procedeu periculos pentru cel care-l execută, cu regret și cu tristețe mă tem că amicul/colegul își va găsi veninosul sfârșit acolo pe munte.
2. Presupunând totuși c-aș ajunge cumva la concluzia că asta este singura soluție posibilă, care sigur îl salvează pe el și nu mă pune pe mine în pericol, vreau să cred că aș face-o. Deși, sincer, slabe șanse.
Bietul om…
3. Construiesc pe fantezia ta puțin pentru că vreau totuși happy end – colegul/amicul este foarte fit și flexibil și reușește de minune să se ajute singur, ca să zic așa 😛
Comentariu beton!25
@Anduța,
Ce fantezii ai și tu. Chiar așa flexibil?! 🙂
Comentariu beton!12
Laura, pentru binele lui, da 🙂
Și mă opresc, că deja aruncă lumea cu roșii ca la balamuc, că las omul ăla imaginar să moară.
Bre, oameni buni, am zis că vreau să cred că aș face-o, ce v-ați supărat așa?
@Anduța,
Nu’ș de ce s-au supărat unii. Presupun că ei nu vor vorbe, doar fapte 🙂
Comentariu beton!15
@Anduta tu esti atat de flexibila incat reusesti asta ? (intreb pentru un prieten)
2.Inainte sa pleci cu unul pe munte ii spui omului din start „mah daca nu poti sa ti-o sugi singur, pe mine sa nu te bazezi”
Comentariu beton!16
@Anduta. Flexibil si plin de dileme. In cazul asta isi suge pula sau isi da muie?
Comentariu beton!14
Laura, aaa, deci sunt ăia implicații care nici n-ar sta pe gânduri în a înfăptui extragerea veninunului prin procedeul menționat, dar nu se implică îndeajuns să și pună asta în vorbe aici. Clar acum.
PS zărisem o întrebare de-a lui Sorin Aurolacul care a dispărut între timp. Sorine- răspunsul pentru prietenul tău e că nu, dar mentalitatea mea e că dacă nu pot să mă ajut singură și nici altcineva nu poate (din motive obiective sau subiectie) sau nu se oferă s-o facă, atunci trebuie să suport consecințele.
Comentariu beton!16
Flexibil ca flexibil dar pana la urma isi suge pula sau isi da muie singur?
Îţi place sau nu: 0 0
Sorine, la 1 ți-am răspuns. La 2 nu-i zic nimic înainte, că nu mă duc cu el la plimbare pe munte intenționat, ajungem în situația respectivă doar dacă ne răctăcim cumva (scrie și în articol, asta e varianta pe care am mers). Nu-mi imaginez nici cum s-ar putea întâmpla asta, că nu m-aș îndepărta de grup, dar fie, e scenariul lui Mihai. Ce să zic, recunosc cinstit că aș fi un partener de rătăcire pe munte foarte neplăcut.
Un sas, din punctul meu de vedere nici una, nici alta. Consider că se salvează și e un erou pentru el însuși. 🙂
Comentariu beton!17
Eu ştiam că dacă mergi pe munte şi pui botu’ la zmeură este foarte posibil să i-o sugi ursului.
Comentariu beton!33
bestial raspuns, si daca nu o sugi, o laba peste bot tot iți iei
Comentariu beton!16
Doar ca să intru în joc, lăsând la o parte scenariile reale expuse de co-comentatorii de aici, într-o situație de viață și de moarte, aș face orice ar fi posibil să-mi salvez colegul/prietenul/amicul.
Iar dacă ar fi vorba despre mine, nu că mă laud, dar aș ajunge să rezolv singur – fără coaste scoase.
Să vă văd acum…
Comentariu beton!13
N-ai cum să ne vezi că-ți dai cu maciuca-n ochi 😏
Da mă… și ciobanii în Fereastra Sâmbetii se rezemau în … măciucă, că n-aveau bâtă. Își făceau pO0la lasou și adunau mioarele de pe coaste 😏 Și branza … nu mai zic … Fiecare turistă urcă cu vipera-n buzunar pe munte😎
Comentariu beton!16
@Dr. Acula, pe mine să nu mă iei vreodată cu tine pe munte.
Comentariu beton!15
@Elena – eu mergeam pe scenariul că am un coleg cu mine și pățesc… Poate omul știe care e treaba cu veninul și nu se bagă să mă salveze. Nu am zis că mă rezolv singur indiferent cu cine sunt.
@Hanarnam – 😉👍
Se trezește ciobanul dimineața cu pwla beton.
– Stai, ho, că nu avem ce fwte!
– Stai, n-auzi?
– Bineee, te-am avertizat, acum te dau la caracatiță 🖐
Comentariu beton!12
Săracu’ cioban avea polidactilie. Sigur el era ăla care mulgea și berbecul 😏. Ori era caracatița tri-ciungă 😊?
Tu vrei să pleci în weekend la munte și ți-a picat cu tronc un coleg de birou ,bag seama….
Comentariu beton!22
Parcă văd tabloidele : Un blogăr s-a rătăcit pă muntele … Venus 😋
Comentariu beton!14
@Habar îmi permiți să corectez puțin titlul articolului:” Un blogăr renumit s-a rătăcit pă muntele … Venus 😋”. Deja @Misu nu mai este doar blogăr. A fost invitat la radio, a apărut la revistă… ce naiba.
@Aline, bagă periuțele în teacă. Azi e despre viață și moarte.
Comentariu beton!13
Îți permit orice în limita decenței și fără implicarea viperelor și activităților adiacente subiectului de azi 😏.
Ce naiba facem dacă se rătăcește? Îl căutăm? 😎
@Habar,
Căutați-l, băieți, că-s atâtea vipere care vor să-l muște și tre’ să-l salvați. Prin metoda din articol, evident 🙂
Comentariu beton!12
Daca tot sunt pe munte cu un barbat care se apuca de halit zmeura stand in cur si e muscat de puta de o vipera care in loc sa stea la soare pe o piatra a intrat in zmeuris sa faca caca pot sa mi inchipui ca e o stana la 100 m? Ca o fi pe acolo o oaie mai intarziata cu fatarea si aduc mielul sa l suga pe ala.Sau mai bine vreun vitel,are puterea de absorbtie mai ridicata.
Comentariu beton!15
@Marius M, s-ar putea sa gasesti chiar si-un cioban mai saritor.
Moatza,aia-s statuți rau,s-ar putea ca după ce-l scapă de venin să se aleaga și cu o ,,injecție”:))))
Am citit eu undeva că nu are niciun efect să încerci să sugi veinul, nu îl vei putea scoate și îți faci rău și ție. Cel mai bine ar fi în primele secunde după mușcătură să strângi tare tare cu ceva ”membrul” mușcat ca să nu se răspândească veninul în corp.
Dar tare trebuie strâns, până se învinețește.
muhahahahaha
Comentariu beton!12
Te gândești la DraCnea și strângi !
Și, plm, dacă mai ai și vreun briceag în rucsac, taie-i membrul! Oricum nu-l mai ajută la nimic…
Și nici pe tine…
Și nici nu-ți plăcea de el…
Și oricum erai cu el pentru că v-ați rătăcit…
Bă, io cred că nici vipera nu există.
Comentariu beton!22
@Elena,
Te lasă pe tine inima să-i zici lui Șerloc că vipera aia nu există?
@Solandi, nici nu mai știu ce să răspund…:))))
Parcă-l aud cu texte de genul: nu-i păcat ce bagi în gură și îi indes vipera pe gât 😁 nehalitu’ umblă lelea pe coclauri cu burta goală.
Care va simtiti nedreptatiti intrati aici si semnati ,sa scrie domle Vasilescu povestea cum vrem noi!
http://www.petitii.ro/petitie.pentru.schimbare.sex/partener.muscat.de.putza.
Eu nu vreau sa merg pe munte cu un barbat si sa …,vreau cu o femeie.Vreau cu o bunaciune si nu vreau vipera ,vreau viespe.Sa fiu eu cel muscat.Ca veninul de viespe e periculos si el.Sau mai bine un tantar micut,acolo,sa fie…
Comentariu beton!14
de la mușcătura de viespe ți se umflă. Oh, wait …
Comentariu beton!16
Roxi,hihihi…
Până la urmă, dacă-i o bunăciune cumsecade, nici pe munte nu vrei. Ce atâta excursie la anii noștri…
Mişule, da’ tu ce ai face? Eu aş suna la 112 indiferent unde l-ar fi muşcat. şi să nu mă întrebi ce fac dacă n-am telefon. 😛
N-ai cum să suni. N-ai semnal!
Deci?!🙄
Eu l-aș ajuta. Dacă scapă sunt erou, dacă nu, moare, oarecum satisfăcut și cu zâmbetul pe buze.
Dar după asta există șansa să se schimbe ceva la mine.
1. Se poate să-mi cumpăr o viperă și s-o învăț să mănânce cârnăciori! ☺️
2. Să nu mai trec indiferent prin fața vitrinelor, din Districtul Roșu, unde șed fetele „shemale”.
P.S. Mai e un scenariu. Vorbesc cu vipera să mă muște și pe mine și ne dezlănțuim într-un 69 pe viață și pe moarte.
Comentariu beton!30
Ma men!
Votez @Ciprian omu’ zilei! 😀
Comentariu beton!13
@Vero, Marș!!!
@Elena io dăcât am votat, n-am fu.tat, huăăă!
Marş Elena&Vera, în scenariul lui Ciprian este vorba de doi masculi muşcaţi de vipera cea rea. Cipri, ai emailu meu la Vasilescu.
Comentariu beton!16
MV – noul Cupidon lgbt 😏. Shoric să ne chemați la nuntă dacă scăpați. Eu vin din partea mirelui 😏🤪. Îs lesbian 😁
Ps. Să nu fie coliva cu zmeură 🤪
Băi nene, ce tre să facă o fată să su.gă și ea o p.lă p-aici?!…
Comentariu beton!14
@Vera … concurență la vipere 😏
Plus o sexcursie pă munte/mute
@HabaRnaM,
Și cadou de nuntă o cutie plină cu vipere. Pentru luna de miere.
Și după luna de miere își va schimba numele în Achmed!
Ce de modă veche sunteți… Una-două să-i căsătoriți, poate cei doi vor să se devenineze fără acte sau popi. 🙂
Comentariu beton!21
@Ciprin&Shoric , daca se invenineza ceva intre voi , pot sa ma uit? Promit ca o sa fiu cumintica 🙂
Câtă invidie…luaţi-l voi, bă, pe Cipri. dacă o să mor din cauza viperei este doar vina vostră. Aveam câteva replici veninoase pentru voi, da’… nu mai zic nimic.
@Shoric,
Ți s-a urcat veninul la cap? 🙂
@GEAMANA
Poți să te uiți cât vrei și nu fi cuminte, doar că nu mai ai la cine pt că @Shoric… 😢 (scuze, m-au copleșit emoțiile)
@Vera
Merci pt propunere. 😉 Dau un rachiu!
La întrebarea „…, ce tre să facă o fată să su.gă și ea o p.lă pe aici?!”, permite-mi să-ți dau un pont. Mânuța roșie înseamnă printre altele și s.gi p.la (pe modelul, nu-mi place comentul tău, s.gi p.la 👎). Ochești individul, îi faci un coment care să-l facă să-ți dea o mânuță roșie. Dar ATENȚIE. Există posibilitatea să primești mai multe mânuțe roșii. Te descurci.
Noapte bună!
@Ciprian dai un vin, nu răchie. Mânuțele roșii, hehe. Noi (eu și mânuțele) avem altă relație. Uhhh, iată, pot spune că am o relație. Ușor disfuncțională, dar există! 😂
Ii spun prietenului:
– Man te pot ajuta sa te muti, iti sunt alaturi cand te paraseste iubita, te tin de mana cand mergi la doctor, iti calc camasa daca mergi la un interviu, iti repar orice pana de cauciuc pe orice vreme dar aici tragem linie. Sunt prieten cu tine pana in panzele albe. Dar sunt mult mai str8 de atat. Dar stai linistit ca inainte de inmormantare o sa iti sterg istoricul internetului de pe laptopul personal.
Iar in alta ordine de idei, voi nu stiti ca NOUA MEDICINA GERMANA are leac si pentru asta. Trebuie doar sa-i dati cu putin ulei de ciubotica cucului peste partea muscata. Thank me later!!
Nu ți-a zis nimeni?! Vorba lu’ kuMihai mai sus, n-au semnal la telefon, n-au pompă și au ulei de ciuboțica cucului?!
@Ady era o gluma man!!! Aici s-a trollat destul de mult pe tema uleiurilor esentiale.
@Radu cred că @Ady e o ciuboțică nu un ciuboțel
Bă Bazil, io d’acasă am învățat că dacă te mușcă șarpele scoți brișca și tai acoloșa.
Un comentariu pe stil Rentă: „Din viperă tot viperă se naște…”
PS: @Paco mai bagă un pamflet…
Aline, și pamfletele astea trebuie utilizate cu măsură. Pe mine încă mă mai doare puțin tâmpla de la ultimul. 😛
Paco, dacă accepți provocarea, pe mine te rog să mă distribui în rol de flower…power 🙂
Comentariu beton!17
Sunt curios de ce mi-oi fi luat dislike pe comentariul acesta. Oamenii ăștia cumva or crede că din vipere se pot naște șobolani?
@Alin ,gen,,Eu sug pwla ca la carte/Am supt și venin de șarpe”?,,O felație de-ți fac/ De venin eu te-am scăpat ?” ,,Unde șarpele a mușcat/Cu buzele te-am salvat?”.,,Când te mușcă vipera/ Te-a ajut eu cu gura mea?”..Astea e aforisme..
Comentariu beton!18
@Paco @Anduta si restul unde sunt în povestea asta?
Eu voiam unul mai pe stilul de film de genul ultimului pe care l-ai postat 🙂
Aline, acum și tu pretențios. Ai cerut ceva, eu te-am susținut gândindu-mă la același lucru (scenariu de film), Paco ne-a servit frumoase versuri (că așa e el, poet), pe mine a început să mă doară și cealaltă tâmplă (cred că nu-mi plac aforismele sau ceva), you’re on your own now 🙂
Comentariu beton!20
Apăi Aline dragă.. alege : ori cu gura, ori cu mușcătura 😏
Ps. Eu nu vreau în filmu’ ăsta 🐍
@Anduţa, da’ de te dor tâmplele aşa rău ?
Pot adăuga şi eu la scenariul lu’ Mihai… Este bine să ai un băţ în mână atunci când se cam exagerează cu salvarea prin supt. 🙂
Apoi dragul meu @Habar gura nu o pun nici mort așa că domnul de lângă mine poate muri liniștit. Cu mușcătura poate mai am vreo șansă la viață dacă dau de vreo domnișoară drăguță dispusă să îmi salveze viața, dacă nu adio și-un praz verde.
@Anduta ,șezi și ascultă.Măcar așa ,de complezență.La tâmple poți să te freci cu extract de mentă sau iei un algocalmin.Sau faci rost de un Glock…
Natura umană și în general noi,oamenii suntem conduși de emoții.Bucurie ,tristețe,apatie,furie .Noi și delfinii ,parcă,ne fwtem din plăcere.Nu sunt sigur ,,dar parcă așa am citit undeva.Ei bine ,cumulul ăsta de trăiri te formează ca individ.Ca și personalitate.Unii sunt blănzii,unii sunt agresivi ,unii sunt mop ,alții sunt dop.Unii plâng mult,alții râd mult.Unora li se rupe pwla de viață,alții își calculează fiecare secundă și pas.Fiecare efect are o cauză.Deci și prin urmare:nu avem dreptul să judecăm pe nimeni.Sfaturi : se dau la cerere.Ajutor,atunci când e solicitat.Ce e bine pentru mine ,poate fi rău pentru tine.Că io înjur și vorbesc porcos .O fac și în viața reală ,stai liniștită..Că am idei fixe.Le am toată ziua.Că nu am răbdare ..Well,chiar nu am.Îmi permit cu Junior,dar de multe ori chiar mă enervez .Explic niște chestii și el îmi răspunde ,,da,știu!” ,,De unde pwla mea acest ȘTIU?”Tu nu ai nici floci la pwlă și le ști pe toate..”.De aici a pornit comentariul meu referitor la turnat bere : am lucrat ajutor de barman ,barman ,administrator de bar ( club)acum sunt tot barman.Și îmi pui niște întrebări tâmpe ,de îmi scade glicemia…
Stați puțin că @Anduța coace acum răspunsul.
De nu l-o înnoda pe Paco cu tot cu ideile lui să nu-mi spuneți Eleno.
Paco, ok, fair enough ce-ai scris, chiar n-am nimic de comentat. o să mă abțin să-ți mai pun vreo întrebare, sper ca asta să rezolve problema glicemiei tale.
Mi-e extrem de greu să înțeleg totuși cum rahat să te enervezi așa tare de la niște întrebări (fie ele chiar și tâmpe), dar o s-o pun pe seama diferențelor majore dintre anumiți oameni.
PS iar tâmplele nu mă dor deloc, doar am un simț al umorului tare ciudat. Dacă o fi umor 🙂
Comentariu beton!17
Elena, hai zi tu că n-am răspuns frumos , succint și elocvent. Am șăzut, am ascultat, n-am cum și de ce să înod cuiva ideile sau reacțiile la comentariile/întrebările mele, cred că am lăsat loc de bună ziua, sănătoși să fim.
Ca să fiu sinceră complet, nu doar n-o să-i mai pun vreo întrebare lui Paco, ba chiar o să stau cât mai departe de comentariile lui.
Altcineva care dorește acest lucru? E un moment numa’ bun să completez lista cu ”stay away from”.
Comentariu beton!16
Anduța,tu chiar nimic nu bagi la cap?Nu se spune :,,mi-e extrem de greu să înțeleg totuși cum rahat să te enervezi așa tare ,, ci ,Jesus… shit escalated quickly,,.Adica in loc de 15 cuvinte esti f concisa si exprimi acelasi lucru in doar 3.Ieri ți s-a explicat.
:))
Marius M, dar nici tu nu vrei să bagi la cap că nu vreau să folosesc cuvinte urâte pe net? 🙂
PS și nici succintă nu mă stresez prea tare să devin. Dacă se întâmplă, bine, dacă nu, iarăși bine. Nu e ca și cum aș avea un deadline. 😉
Comentariu beton!16
@Anduțo, eu ți-am mai spus odată (și o dată, cred) să fii tu. Și să nu-ți dorești neapărat validarea cuiva. Sau să fii pe placul cuiva. Decât dacă tu consideri că trebuie să aibă loc aceea schimbare în interiorul tău. Și că e benefică pentru tine.🙂
Comentariu beton!14
@Marius M,
Cred că știi bine că @Anduței i s-a spus, i s-a explicat, a fost implorată, somată, amenințată, înjurată, executată (online/spam) să fie mai succintă.
Așa e ea și basta. Nu’ș cum să spun, dar câteodată abia aștept postările ei (mai ales că n-am zilnic timp să citesc romane) 🙂
E ca și cum i-ai cere lui Paco sau edelweiss să nu mai înjure pe-aici. Poți să le ceri, da, dar ghici ce? Te vor înjura :))))
Comentariu beton!15
Elena, Laura, mulțumesc.
Aș mai adăuga că oricine simte să-mi dea sfaturi sau să-mi zică ceva e binevenit/ă s-o facă. E adevărat că prefer să fie fără injurii sau apelative jignitoare, dar clar nu pot opri pe nimeni să dea cu mine de pereții blogg-ului dacă așa consideră ei s-o facă. Eu pot doar să ignor acele persoane. Fie pentru o perioadă, sau complet, ca și în viață. Fără vreo supărare.
Sunt persoane de aici ale căror sfaturi le-am ascultat, chiar dacă în general sunt căpoasă și zic că n-o fac. De asemenea, tot aici, sunt persoane care-mi plac și care m-aș bucura dacă m-ar plăcea la rândul lor, ideal așa cum sunt. De schimbat eu zic că toți o facem mai mult sau mai puțin, involuntar. Intenționat sau de dragul cuiva nu am de gând să schimb ceva în viitorul apropiat. Mă refer la ce/cum/cât scriu/comentez/întreb/aberez.
Nu am absolut nicio problemă dacă o să ajung doar să scriu ce vreau/simt/am chef etc legat de articolul zilei (sau complet pe lângă) și să răspund la reply-urile primite (sau nu) și la interpelări sau menționări.
Asta așa, ca să salvăm timp, energie, nervi și prea multe explicații sau riposte.
Comentariu beton!19
Anduța, mie îmi plac comentariile tale. Ai și nerv și inteligență și decență. Nu văd de ce te-ai cenzura. Apoi suntem destui pe aici ce ne „ignorăm” cu eleganță, așa că nu ar fi ceva nemaipomenit/ nemaiauzit.
Uneori, cea mai bună investiție este să nu cheltuiești. E un „aforism” care îmi place.
Comentariu beton!13
Mona, mulțumesc frumos, venind din partea ta este un compliment care mă bucură mult. Părerea mea e că aici majoritatea (dacă nu chiar toți) sunt persoane cu nerv, inteligente și decente. Foarte mulți mai au și umor, în diverse forme și intensitate. Și limite diferite la anumiți factori, asta legat de cum cred eu că ajungem să ne ignorăm. Limita mea este atunci când mi-e clar că interacțiunea cu mine dăunează cuiva. În sens invers nu s-a întâmplat până acum, mă surprind pe mine însămi cât de tolerantă și înțelegătoare pot fi aici cu cei care mă înjură sau (cred ei că) mă jignesc. În viața reală nu mi se întâmplă, dar clar nu cred că aș face față la fel de bine 🙂
Comentariu beton!20
Mona, vezi că ai o scamă 😋 … zise Anduța și o mai dădu’ puțin după copac. Care te-a făcut să te simți jignită? Cu subiect și predicat … nu bla bla-uri. Învață să ignori. Ți-ai face un bine, mai ales în raport cu unii bărbați care mai trag ampwlea din pungă(Sorin se vede ??). Te plângi că face glume deplasate, dar sari să te bagi în seamă cu el aiurea. Au încercat altele mai experimentate să-ți transmită, dar ..”citit ghips”. 😋🤭
Cuib de vipere dă blog, mușcă virtual din tot!
I’m one of them 😎
Habar, viperoiule, păi se putea să nu mă muști tu azi puțin? Nu-ți răspund la întrebare, sorry, dar chiar nu văd la ce ar ajuta acum. La postările inițiate de Sorin eu nu țin minte să fi răspuns vreodată, iar dacă aleg să-i răspund la reply-urile de la postările mele chiar nu consider că mă bag în seamă cu el. Iar la ignorat ce nu-mi place sau persoanele care nu-mi plac crede-mă că sunt expertă, aici însă am decis să n-o fac decât în situația zisă mai sus. Ia să vedem ce-o să se întâmple.
Comentariu beton!15
De înnodat ,cam greu.!Eleno..Oamenii spontani îmi provoacă orgasme neuronale..Oricum plec la muncă așa că riposta trebuie să fie pe măsură..Să îi răspund mâine..
@Paco, eu aștept p-aici. Cu bățu’.
@Anduța ,în general a pica în extreme nu e o formă de evoluție .Îți răspund cu drag la orice întrebare dar să fie motivată și cu direcție.Dacă X și Y vorbesc pe această pajiște virtuală despre mufe și cabluri ,nu intervin cu afirmații tâmpe.Gen ,am băgat și eu odată un ștecher în priză și au picat siguranțele.De ce avem nevoie de ștecher?
@Paco, aș vrea să știu dacă io-s X sau Y. Și cine e Z, ca să nu se mai bulverseze @Elena cu schemele. Mulțumesc!
Aha, desigur Paco, pentru că asta se întâmplă aici, discutăm, dezbatem și întrebăm doar cu motivații profunde și cu direcție.
Rămân la ce-am scris mai sus, e mai simplu și mai safe, Jeez.
Comentariu beton!19
@Paco, ca să-l bagi în priză. (?!)
Răspunsul era chiar în ultima propoziție (excludem întrebarea, ofcors).😁😁😁
Da’ bravo, @Didino. Și eu vreau să știu cum e împărțeala ca să pot afla rezultatul final(izare).😜
@Eleno, șezi blând, nu mă face să scot glumele de autobază de la naftalină, că mă dă @Vasilescul afară dă pă blog. Și-așa s-a-nfipt în ciuful meu azi, c-am comentat pe arătură. 😂
LE: ți-am dat cu minus, din greșeală. Sper că mă poți ierta. 💞
@Paco ai zis tu odată despre o gagică pe care o cunosti în Timișoara ca este Puskavita sau ceva de genul. Că tot răspunzi la întrebări ce naiba înseamnă cuvântul aceasta? L-am googlit și nimic.
Hai serviciu ușor!
@Safto ex-ELENĂ, te informez că te strig Safta d-aci incolo. Mbahahahahaha
Mă distrez cu voi acilișea. Me gusta! @Ananas, hai pe munte, am o vorbă cu tine! Sunt în mare chef! 😂😂
@Vera, nu te supăra că te inoportunez, poți să-mi spui de la ce vine Safta? Sau cine-i acest personaj?
Mulțumesc anticipat!
@Ananas, „am o vorbă cu tine”, la Vera se traduce cu: am prins o VI(pe)RA pentru tine.
@Elena nuș, mă, asta e primul nume de “babă care merge la împărtășanie” ce mi-a răsărit în cap. Doar nu era să-ți aleg un nume fresh, sexy si nebunatic :)))
Calm down, viu pă uichend să mă scarmeni, nu e nevoie să dărâmi blogu’ acu’ 😂😂
Ananas nu-mi mai răspunde. Ori s-a baricadat ori s-a baricadat :))))
Doamne ce cuib de vipere 😋
Săracu’ Ananas e fleașcă tot. Face careva complot să îl facă compot ?
Filme exotice cu fructe porno … sau invers ?
@ElenaP, @Vera, nush ce sa zic, la noi e omniprezenta Safta, Safta- calareata
@Moatza, tu n-ai treaba?! De făcut o prăjitură ceva. :))
@moatza moor ahahahahah
@Elena Iloveyou, vreau să trăiesc. Pot?! ❤️
@Vera, dacă „a trăi’ la tine e sinonim cu „a trăi” la mine, da, poți.
Pentru această replică plină dă substanță, Safta a luat premiul Bafta 😁
Srry, n-avea farmec altfel 😉 Ți-a făcut safteaua, poți să uzi și canapeaua ☺ Dănuțz
Vai de capul tău, @Vero. S-a lipit Safta de @Elena, precum vipera de… zmeură. 😂 Io zic să fugi cât mai poți.
Băăă, încetați, că mă suprimă Elena! Haida mai devale peste Victor, că abia a răsărit și deja strâmbă din mustață!
Oricat mi-ar placea despre mine sa cred ca as salva o viata indiferent de circumstante…tind sa zic ca nu, nu m-as baga la supt.
@Guys, comentariu’ nou. Yupyyyyy!
Săriți, băăăă!!!
@Elena,
Ăștia au plecat să caute vipere. Să fie, acolo, cine știe…
Ce vipere,am facut cremșnit sau cum se numeste chestia aia cand pui crema intre foi:))).Si am precizat că eu vreau cel mult viespe sa ma muste,nu vipera.
Adriana,nu e vorba de supt…ci de supt veninul,e o mic mare diferență.Adica nu trebuie facută o felație,pur și simplu salvezi o viața.
Doamne,ce porc sunt!
P.S.Cu tine nu mai vorbesc!
@Marius M,
Cum, mă, nu-i vorba de felație?! Și-acum zici? Ne-ai dărâmat universul…
Comentariu beton!12
Pai doar vipera nu-i câine sa îi faca halitorului de zmeură cioculețu’ ferfeniță.Muscă și ea mai artistic,asea,mai de vârf,că ăla atârnă din pantaloni.Acum nu știu câte gaurele îi face si cum face nesexosu’ pișu după aia…
Să vezi mâine ce subiect ne fwte, ne lasă mască:))
Mda, ne pune la punct cu una de-aia grea, de stors creieri și lacrimi in batiste. Veninul de azi o să ne iasă pe urechi, cu hlizeală cu tot 🙂
Dacă face așa cum spuneți voi, eu o să comentez tot la textul ăsta de azi.
Mie mi-a plăcut. Am râs.
P.S. eu da.
@Laura, e felație. Dar e una pentru o cauză nobilă. Cumva el va trebui să-ți mulțumească toată viața pentru asta dar într-un mod voalat :)))), nu așa direct: bă, cum a fost asta!
@Elena,
Mda, voalat:
”datorită ție m-am născut a doua oară. cu vipera aia aș mai muri de câteva ori ca să mă salvezi”
P.S. Sună ca declarațiile unui bărbat însurat către proaspăta amantă 🙂
Ba după câțiva ani o sa fie:fire-ai a dracu’ de vipera,măcar de la ailaltă muream repede,nu mă chinuia toată viața ca tine.
Comentariu beton!12
Măi, a dracu’ treabă: de aia ne învață de mici să stăm jos când mâncăm?
@simona oricât de foame ți-ar fi în scenariul acesta „șarpele nu e de mâncare!“
Dacă sunt singur cu el , îl încurajez spunându-i că dacă e să moară, moare după ce a dat o #uie viperei. Dacă sunt și doamne prin preajmă îmi scot telefonul să filmez . Cred că aș face ceva bani cu filmul .
1. Bună seara cui mai e pe-aici!
2. O să mi-o iau de la Mihai dar știți că povestea asta a mai fost, nu?
3. Am râs. Mult. Și mă bucur. Ca la ce ziulică am avut…. Vă mulțumesc.
4. E plin virtualul de femei amabile și săritoare. Subliniez: VIRTUALUL!
Comentariu beton!14
Link pls. Ciorba reîncălzită are gust, uneori.
Articolul republicat are spor la comentat.
Și eu am râs azi cum n-am mai râs de mult timp😋
Mi-au întins Vasilescii ridurile de m-a luat mama sughițului,hâc,sâc!
Ce comunism?? Vipere și caterinci 😋
@Victore, apropo de punctul 4 – poți detalia, te rog?
@Victore, hai s-o lămurim p-asta cu „a mai fost”. Da, reiau articole vechi care mie, personal, mi-au plăcut și pe care știu că majoritatea dintre cei care sunt acum pe-aici nu le-au citit pentru că pe atunci nu erau pe aici. Treaba e că toate articolele pe care le-am reluat au fost rescrise în întregime, doar ideea de bază a rămas aceeași. Lucru de care îți poți da seama foarte ușor numai din cum sunt scrise. Pentru că de-a lungul timpului stiulul meu de scris s-a mai modificat. Dacă-ți trimit articolul inițial o să constați că în afară de ideea cu „mușcătura” și „suptul” nu mai e nimic la fel.
Prin urmare o să mai fac asta. Uite, de exemplu, textul de mâine „a mai fost”. E rescris aproape integral. 😉
1. Cavalerismul n-a murit așa că ladies first: @didina: textul a fost un pamflet dar unele răspunsuri feminine au fost atât de pline de patos dă-mi venea să plâng de fericire pentru potențială victimă. Dar ia să fi fost reală povestea…. Mai săreau fetele cu acțiunea???
2. @Mihai: am mai comis-o odată cu memoria asta a mea (postarea de pe FB). Nici atunci, nici acum n-am facut-o cu rea voință. Dacă te-ai supărat îmi cer iertare în mod public. Și -oricum! – promit că nu mai fac. S-a dorit doar o glumă dar probabil oboseala mi-a jucat feste. Stiu, cine se scuză se acuză!
@Victore, de ce să mă supăr? A fost foarte bine c-am putut să explic ce și cum.
@Mihai,
Așa, și? Ne fierbi? Nu arunci și tu un indiciu cât de mic-mic?
Cred că nu 🙁
@Victore și mie mi s-a părut că unora le cam tremura vocea de emoție astăzi. Acu’ ce să zic? Speranța moare ultima. La asemenea scenariu, răspunsuri pe măsură, nu? Uite, @Elena a avut baftă și s-a ales cu-n premiu.
Mă, tu ai fost la Sinaia, la Poiana Stânii Regale…
Hahahaha Vipere pesediste … știu, am văzut acu’ 3 ani parcă 😎 De ce nu explici să înțeleagă marea majoritate,a ? Privește cerul!
http://imgur.com/gallery/yBvunj3
Gata s-a cam fumat subiectul. Totuși nu am mai râs așa de foarte mult timp și pentru asta doresc să vă mulțumesc.
Vă spun noapte bună și vise plăcute!
Mai rămâne să ne săruți selectiv de noapte bună 😋
Cică banc:
2 șerpi șerpuiau șerpește prin șerpărie :
-Sefu, ssssefuu’ suntem veninosi?zice ăla mic.
-De ce întrebi? șușotește ăla mare.
-Mi-am mussscat limba 😋
@Habar bine punctat… selectiv. Asta îmi dă dreptul de a alege. Și știi că dacă aș putea… aș alege o singură persoană!
Doi șerpi fac dragoste. Șerpoaica către șarpe:
-Vorbessste-mi urât!!!!
-Sssula….
-Daaa….dar sssspune-l cu ppp….
-Ssssssuuupaaaa….
Văzui că cuiva nu-i plăcu brișca me.
Acu ce să zic… dacă preferă să se ducă la dracu mai devreme decât să se pișe ca stropitoarea, să-i fie de bine.
Eu am citit abia azi. Dar am râs de s-or fi gândit vecinii că am căpiat! Măi copii, de aia îmi sunteţi voi dragi: aveţi, toţi, vorbele la voi şi simţul umorului din plin. Totuşi, ce aţi avut, mă, cu @edelweiss de aţi sărit atâţia pe bietul băiat?! Că mie îmi e drag şi de el.